MECATRONICĂ ȘI DEPENDABILITATE

Prof. dr. ing. Titu-Marius I. BĂJENESCU

Elveția, tmbajenesco@bluewin.ch

Abstract. Mechatronic systems are by nature very complex and their development requires knowledge of
different domains. Dependability is a fundamental attribute for the safe operation of any modern technological
system. In this contribution, a framework for consideration of dependability of mechatronic systems/units is
proposed.

Keywords: mechatronics, dependability, security, self-optimizing systems, MEMS, reliability engineering,

e-manufacturing.

INTRODUCERE

Cuvântul mechatronics (figurile 1 și 2) – mecatronică – a fost inventat de japonezul

Tetsuro Mori, în 1969, pentru a descrie o nouă tehnologie care se concentra asupra producției
unor scule de noi mașini, prin unirea unor dispozitive mecanice și a electronicii, care se
sprijineau pe componente semiconductoare de putere și microprocesoare. Mecatronica descrie
așadar o combinație sinergetică care face posibilă punerea la punct a unor sisteme simple,
fiabile și mai economice. În figura 3 se poate vedea evoluția mecatronicii – o disciplină
inginerească bazată pe tehnologii, concepte și practici noi – de la apariție și până acum.

Fig. 1 Mecatronica și domeniile ei de aplicații Fig. 2 Componentele mecatronicii

(după [1]).

Mecatronica este o știință care unifică paradigma interdisciplinarității și ingineria

științifică „inteligentă”, pătrunzând și înțelegând cele mai moderne științe și tehnologii
inginerești. Ea este privită ca o filozofie care sprijină noi căi de gândire, inovații, metodologii
de proiectare de sinteză și analiză, practicându-le în concepția și proiectarea de noi produse
„inteligente” și de sisteme inginerești.

92
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 Fig. 3 Evoluția mecatronicii (după [2]).

Mecatronica este o disciplină holistică, interdisciplinară a științei inginerești, ale cărei

eforturi se concentrează în obținerea unei sinergii funcționale optime de-a lungul etapelor de
concepție, anterioare procesului de proiectare. În plus, ea permite crearea, proiectarea și
suportul unor noi concepte pentru realizarea unor mașini „inteligente”, uman orientate, care
cooperează în mod „inteligent” cu utilizatorii lor umani coordonându-i. Scopul principal al
mecatronicii este de a scote la iveală posibilități noi de sinergie și de fuzionare a diferitelor
discipline, dezvoltând produse, procese și sisteme care să aibă performanțe deosebite de
calitate în termeni de fiabilitate, precizie, inteligență, flexibilitate, adaptabilitate, robustețe și
calități economice.
Creșterea progresivă a interesului pentru mecatronică subliniază scopul societății actuale,
acela de a dispune de ingineri a căror educație și antrenament să le permită să lucreze într-o
manieră interdisciplinară. Planul de studii al ingineriei mecatronice prevede sinergia
elementelor interdisciplinare – educație, cunoștințe, gândire, proiectare, mod de lucru, practici
și îndemânari profesionale – sprijinindu-se pe o puternică bază științifică, dincolo de
tradiționalele frontiere ale disciplinelor, și caracterizându-se prin lanțuri permanent deschise
de învățare, cu abilitatea de a fuziona cunoștințe și experiențe noi printr-un proces de învățare
care se întinde de-a lungul întregii vieți.
Mecatronica interdisciplinară scoate în evidență învățarea individuală și în colectiv
printr-o abordare bazată pe proiecte și probleme, pentru a stăpâni provocările tehnologiilor
moderne și cererile lumii moderne.

93
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 2.SISTEME MICRO-ELECTRO-MECANICE (MEMS)

În momentul de față, există o mulţime de sisteme micro-electro-mecanice (MEMS), ele

reprezentând o piaţă de mai multe miliarde de dolari americani, acoperind domeniul
electronicii de larg consum, cel al cuceririi spaţiului cosmic, precum şi diferite sectoare
industriale, de la automobil şi până la cercetări medicale. În general, se poate spune că există
tot atâtea dispozitive MEMS câte domenii diferite de aplicaţii există [3].
Iniţial, un sinonim pentru microsisteme erau sistemele micro-electro-mecanice (micro
electro mechanical systems - MEMS). Conceptul MEMS a luat naştere în anii 1980 la
Berkley, ca o prelungire tehnologică a microelectronicii bazate pe siliciu; ideea era de a
completa tehnologiile pentru a trece de la circuitul electronic la microsisteme integrate. Dar în
ultimii ani, tehnologia de microsistem s-a dezvoltat înspre multe alte tipuri de dispozitive,
cum ar fi sisteme micro-optice electromecanice (micro-optical electro mechanical systems -
MOEMS), MEMS biologice (biological MEMS - BioMEMS, care manipulează celule sau
micro-picături prin curenţi de fluid, câmpuri magnetice sau electrice, gradienţi termici etc.)
sau microsisteme chimice (pre-tratarea probelor, separarea şi detecţia sunt construite pe
micro-cipuri, domeniul fiind cunoscut şi ca micro-fluidică sau laborator pe un singur cip - lab-
on-a-chip). Există şi microsisteme biomimetice (biomimetic microsystems), construite prin
imitarea principiilor de bază ale materiei vii), precum şi microsisteme inteligente (numite şi
“sisteme deştepte” - smart systems) [4].
În tehnologia de microsistem sunt implicate mai multe discipline, cum ar fi: mecatronica
(mechatronics), chemtronica (chemtronics), bioinformatica (bioinformatics), astfel încât
termenul de microtehnologie (microtechnology) sau tehnologie de microfabricaţie pare cel
mai adecvat [5]. În Europa, termenul de microtehnologie include atât microelectronica (in
sensul clasic), cât şi tehnologia de microsistem (microsystem technology - MST), care
foloseşte încă siliciul ca material de bază. Pieţele majore pentru microsisteme sunt în
comunicaţiile optice, tehnologia bio, industria de automobile şi în aplicaţiile de radiofrecvenţă
(radio frequency - RF).
În prezent, tehnologia de microsistem este utilizată pentru obţinerea de microsisteme, dar
şi de nanodispozitive, fiind numită şi tehnologia micronano. Cu certitudine, în următorii ani
ea va fi dezvoltată înspre nanosisteme; în acel moment, tehnologia micronano se va separa,
apărând o tehnologie specifică de nanosistem.
Avantajele tehnologiei micrnano: se folosește mai puțin material; se consumă mai puțină
putere; se asigură o mai mare funcționalitate pe unitatea de spațiu și accesibilitatea către
regiuni interzise produselor de dimensiuni mai mari. Toate aceste avantaje conduc, în
majoritatea cazurilor, la prețuri mai mici.

3.SISTEME AUTO-OPTIMIZANTE (SAO)

Dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaticii și telecomunicațiilor a deschis

perspective fascinante care merg mult dincolo de standardele actuale ale mecatronicii;
sistemele mecatronice sunt acum dotate cu o inteligență parțială. Asemenea sisteme evoluate
se numesc sisteme auto-optimizante (SAO). Ele reacționează în mod autonom și flexibil la
condițiile schimbătoare ale mediului ambiant. Este ușor de imaginat că proiectarea unor
asemenea sisteme este o provocare de proporții, căci ea face apel la domenii diferite, inclusiv
integrarea inteligenței parțiale care conduce la o comportare nedeterministică, căci nici
condițiile de lucru și nici comportarea rezultantă nu sunt cunoscute dinainte.
94
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 În particular, trebuie să fim siguri că auto-optimizarea lucrează depinzând doar de ea
însăși. Pentru realizarea acestui deziderat, va trebui să aplicăm metodele ingineriei
dependabilității.
Produsele ingineriei mecanice și a sectoarelor industriale respective – cum ar fi industria
automobilului, ingineria căilor ferate sau cea medicală – se bazează deseori pe strânsa
interacțiune dintre mecanică, electronică și ingineria software. Termenul mecatronică exprimă
tocmai această interacțiune.
Așa numitele SAO (figura 4) sunt sisteme deosebit de complexe, căci ele integrează
parțial și inteligența, adaptează prioritizarea obiectivelor lor (de pildă confort maxim, eficiență
energetică maximă, uzură minimă sau timp minim de călătorie), rămânând totuși flexibile și
relativ independente, chiar dacă se schimbă condițiile de funcționare. Dificultatea proiectării
corecte a unor astfel de sisteme sofisticate este aceea că ele trebuie să asigure și
dependabilitatea lor.

Fig. 4 Procesul de auto-optimizare (după [6]).

Datorită includerii mai multor domenii, sistemele mecatronice sunt caracterizate printr-o
complexitate ridicată. SAO mecatronice sunt deci mai complexe datorită integrării unei
inteligențe parțiale, aceasta explicând de ce proiectarea lor este deosebit de pretențioasă, mai
cu seamă asigurarea dependabilității acestor sisteme. Principalul motiv: comportarea SAO
este nedeterministică, deoarece – așa cum am amintit – nici condițiile de funcționare și nici
comportarea rezultantă nu sunt dinainte cunoscute. În particular, trebuie să ne asigurăm că
auto-optimizarea nu depinde decât de ea însăși. În plus, există multe posibilități de propagare
a defectelor datorită încrucișării frontierelor domeniilor, ceea ce face ca ele să fie greu de
recunoscut [7].

95
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 4. DEPENDABILITATE

Specialiștii [8] definesc dependabilitatea unui sistem ca fiind disponibilitatea, fiabilitatea,

siguranța în funcționare, confidențialitatea, integritatea și mentenabilitatea lui (figura 5).
După cum am văzut, principalul motiv al îngrijorărilor este comportarea nedeterministică
a sistemelor auto-optimizante, fără să mai amintim faptul că există multe căi de propagare a
erorilor care depășesc frontierele domeniului și, din acest motiv, sunt greu de recunoscut.
Indicatori cu privire la insuficienta asigurare a dependabilității se referă la numărul mare
de rechemări în fabrică a numeroase produse (de exemplu, Toyota în 2010 din cauza unui
defect al pedalei de accelerare; accidente dezastruoase de tren – cum ar fi cel de la Eschede,
din Germania, în 1988; etc.), și costurile crescătoare de garanție din ultimii ani. Multe defecte
sunt recunoscute ca atare multe luni, ba chiar mulți ani mai târziu, în procesul de dezvoltare al
produsului și se dovedesc ulterior a fi datorite unei insuficiente comunicări și/sau cooperări a
domeniilor participante la produsul final. Cu cât sunt descoperite mai târziu defectele, cu atât
eliminarea lor va costa mai scump. De aceea este necesar ca inginerii de concepție și/sau de
dezvoltare să asigure, cât mai din vreme, dependabilitatea produselor lor (altfel spus,
fiabilitatea, disponibilitatea, siguranța în funcționare, confidențialitatea, integritatea și
mentenabilitatea lor).

Fig. 5 Elementele dependabilității.

Ingineria electronicii digitale și a softului respectiv joacă un rol central în proiectarea

sistemelor și în procesul de verificare. Gradul de integrare a componentelor electronice și
complexitatea acestora cresc, în continuare, și sunt întovărășite de o mai mare sensibilitate la
perturbații, căci mediul natural și tehnologic devin mult mai agresive, iar ”atacurile” acestora
se înmulțesc. Structura funcțională a sistemelor (pachetele de hardware și software) a devenit
din ce în ce mai complexă și foarte variabilă. Prevenirea și eliminarea defectelor sunt parte a
dezvoltării așteptate și a procesului de verificare. Defectele rezultate din erori reziduale ale
proiectării sau din implementarea componetelor electronice sau a softului sunt identificabile și
reproductibile, dar greu de detectat.
Firește, tipurile de defectări pot fi combinate, căci sistemul este un set complex de funcții
supuse hazardului, și furnizează un serviciu definit, indiferent de stările sale interne, de starea
mediului său ambiant și de nivelul de stres aplicat [9] (figura 6).
În figura 7 sunt reprezentate aspectele-cheie și modul de lucru al unui sistem SAO.
Factorii care influențează sistemul tehnic își au originea fie în mediul său ambiant, fie în
sistem însuși, și pot fie sprijini sau împiedeca obiectivele sistemului.
96
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 Fig. 6 Sistemul este un set complex de funcții supuse hazardului (după [9]).

Fig. 7 Aspecte-cheie și modul de funcționare al unui SAO (după [10]).

Dependabilitatea sitemelor/unităților mecatronice s-ar putea defini ca evaluarea calitativă

și cantitativă a gradului de performanță a fiabilității și a siguranței în funcționare, luând în
considerare toți factorii relevanți care influențează evaluarea [11]. Ei trebuie analizați cu grijă
și cât mai complect cu putință, întrucât dependabilitatea depinde, în principal, de acești
factori.
Metodele folosite pentru îmbunătățirea dependabilității pot fi împărțite în două mari
categorii: (a) Metode clasice [software tools for Preliminary and Functional Hazard Analysis
(FHA, PHA), FMECA (Failure Modes Effects and Criticality Analysis), FMEA (Failure
Modes and Effects Analysis), FTA (Fault Tree Analysis), etc.]; (b) Auto-optimizarea; ea este
capabilă să compenseze erorile și să schimbe comportarea dependabilității într-o safe state.

97
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 5. INGINERIA FIABILITĂȚII

Concepția unui sistem fiabil este o problemă strategică pentru orice companie industrială.
Siguranța și fiabilitatea sistemului sunt instrumente importante, ca parte a procesului de
proiectare; ele oferă posibilitatea de a putea compara opțiuni, punând în evidență
caracteristicile fiabiliste critice ale proiectării. Previziunile timpurii de fiabilitate oferă un set
de valori ale fiabilității și securității care pot fi folosite în dezvoltarea produselor și/sau
sistemelor, pentru a compara abordări alternative ale proiectării. În acest fel, optimizarea
poate fi efectuată luând în considerare cerințele, adeseori contradictorii (fiablitate ridicată a
misiunii, risc scăzut de accidente, cost minim, etc.) ale proiectului.
Ingineria fiabilității constă în analizarea fiabilității așteptate și a celei actuale a unui
produs, proces sau serviciu, și în identificarea acțiunilor pentru reducerea erorilor sau
ameliorarea efectelor lor. Inginerii care analizează fiabilitatea se servesc de previziuni de
fiabilitate. FMEA sau FMECA monitorizează și analizează erorile în exploatare, sugerând
schimbările de proiectare sau de concepție ale proiectului. Scopul suprem al ingineriei
fiabilității este de a face mai fiabile produsele sau sistemele, prin reducerea reparațiilor și
scăderea costurilor, contribuind astfel la menținerea și/sau îmbunătățirea reputației firmei.
Pentru îndeplinirea acestui scop, ingineria fiabilității trebuie aplicată la toate nivelurile de
proiectare și producție.
Estimarea fiabilității globale a acestor produse este deosebit de importantă, ținînd seama
de competiția industrială. Pentru produsele mecanice de bază tradiționale, fiabilitatea este
estimată cu ajutorul bazelor de date statistice, iar mentenabilitatea este determinată de MTTR
(Mean Time To Repair), în cazul în care se defectează câteva componente critice. Principalele
metode folosite pentru fiabilizarea unui sistem în faza de analiză/specificare a ciclului de
dezvoltare sunt: analiza preliminară a riscurilor, analiza modurilor de defectare și a stărilor lor
critice, diagrama de fiabilitate, arborele defectărilor, metoda spațiilor de stare, rețelele Petri,
arborele evenimentelor, etc.
În cazul produselor mecatronice complexe, adeseori fiabilitatea este determinată folosind
aceeași abordare, analizând separat comportarea componentelor. Pentru produsele noi, dacă
nu sunt disponibile date statistice, fiabilitatea este estimată cu ajutorul tehnicilor de testare
accelerate a duratei de viață, folosindu-se eșantioane sau prototipuri. Dacă nu există
prototipuri, fiabilitatea se calculează cu ajutorul simulărilor efectuate asupra câtorva
componente critice (componente mecanice sau echipamente electronice). În general, la acest
nivel, se face abstracție de fiabilitatea software-ului.
Cum dependența noastră de asemenea sisteme crește în ritm accelerat, defectările în
sisteme devin din ce în ce mai intolerabile, datorită riscului pe care-l pot prezenta, eventual
impune, vieții omenești. Aceasta explică de ce punerea la punct a unor soluții tolerante la
defectări a devenit acum sarcina majoră a proiectării sistemelor complexe. În mod tradițional,
dezvoltarea are loc în cadrul diferitelor discipline, independente una de alta, fiecare
concentrându-se asupra zonelor de interes propriu. În literatura de specialitate nu se găsesc
descrieri cu privire la termeni importanți – cum ar fi fiabilitatea – în sensul că se are în vedere
mecatronica ca atare, în totalitate. De aceea, multe definiții se concentrează, sau sunt
formulate, pentru a pune în lumnină o anumită perspectivă.

98
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 6. SIGURANȚA ÎN FUNCȚIONARE

Siguranța în funcționare ne permite să înțelegem mecanismele defectărilor sistemelor și să

reducem riscurile defectării. Cu ajutorul ei, proiectantul sistemului reușește să coboare riscul
de defectare sub un anumit nivel acceptabil, ținând seama și de experiența câștigată în trecut.
Înainte de apariția mecatronicii, exploatarea unei baze de date era suficientă pentru a garanta
că noile sisteme răspundeau exigențelor de securitate și disponibilitate. De peste 30 ani,
aeronautica și tehnologiiile cuceririi spațiului utilizează electronica pentru comanda organelor
mecanice cu ajutorul servomecanismelor. Securitatea în funcționare este aici asigurată prin
tehnici de redondanță (până la ordinul 5 pe naveta spațială americană) și utilizarea de
componente fiabilizate (deverminaj, triere, încapsulări speciale) costisitoare. Experiența
câștigată în acest domeniu este greu de exploatat datorită costului prohibitiv. Automobilul
trebuie să se mulțumească cu piese de schimb curente, fără redondanță masivă.
Concepția unui sistem mecatronic este larg tributară gândirii și acțiunii umane. Există tot
atâtea soluții cât conceptori. Activitățile de concepție și de siguranță în funcționare sunt strâns
interdependente. Lipsa de cultură de analiză a siguranței în funcționare, slaba stăpânire a
metodelor și instrumentelor în cadrul unui proces de concepție deja stabilit, nu permit
integrarea brutală a dimensiunii ”siguranță în funcționare” în proiecte. Vor trebui așadar
schimbate progresiv mentalitățile, dând actorilor mijloacele de a înțelege și de a integra noile
instrumente. Presiunea concurenței, constrângerile de timp, exigențele clientului, respectul
normelor legislative în vigoare reprezintă tot atâtea constrângeri suplimentare care încurajează
punerea în aplicarea a unei metodologii bine stabilizate care să permită îmbunătățirea
asigurării calității globale a concepției.

7. ROBOȚI MOBILI

Roboții mobili nu sunt încă produse de larg consum; cu toate acestea, succesul în cercetare
și câteva recente produse inovante arată că a venit timpul pentru acceptanță populară. Roboții
mobili sunt un important exemplu de complexitate a produselor mecatronice, întrucât ei
evidențiază atât problemele cele mai dramatice, cât și cerințele acestui domeniu. Siguranța în
funcționare, fiabilitatea și robustețea sunt precondițiile ce se cer dispozitivelor de acționare,
senzorilor, electronicii, sistemului integrat și programelor de aplicații prezente într-o aplicație
mecatronică.
Așa, de pildă, în articolul [12] se prezintă abordarea școlii politehnice federale din
Lausanne EPFL (Elveția) denumită Autonomous Systems Lab’s pentru dezvoltarea roboților
mobili independenți, autonomi, care să facă față provocărilor, obținând soluții adecvate.
Bazându-se pe experiența acumulată, autorii articolului afirmă că progresul în domeniul
roboților mobili impune cercetătorilor să poată avea acces și să îmbunătățească toate modulele
care alcătuiesc sistemul, începând cu componentele mecanice de la nivelul cel mai de jos și
terminând cu sistemele de cel mai înalt nivel care au capacitatea de a ”gândi” inteligent. Mai
mult, pe lângă alegerea hardware-ului, paradigmele științei computerelor sunt cruciale,
întrucât ele au un rol esențial în timpul dezvoltării produselor mecatronice inteligente.

99
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 8. E-MANUFACTURING

E-manufacturing este o metodologie sistemică permițând operațiile de fabricare, pentru

integrarea cu succes a obiectivelor funcționale ale unei întreprinderi, cu ajutorul folosirii
Internetului fără fir, a web-ului, etc. și a tehnologiilor predictive [13]. E-manufacturing
include capacitatea de a monitoriza investițiile, de a prezice variația și pierderile de
performanță a reprogramării dinamice a producției și a operțiilor de mentenanță, sincronizând
acțiuni relative și consecvente pentru realizarea integrării complete, inclusiv integrarea
sistemului de fabricare și aplicațiile de nivel superior ale întreprinderii. Competențele cerute
sunt proiectarea, comanda, mentenanța și sincronizarea. E-manufactruing trebuie să includă
mentenanța inteligentă și sisteme de estimare a performanței care să asigure dependabilitatea
și un tmp minim de nefuncționare, cu echipamente care să funcționeze perfect la cel mai înalt
nivel de performanță (figura 8).

Fig. 8 Evoluția, în timp, a tehnologiilor de fabricație (după [14]).

9. ANALIZAREA UNEI PROBLEME

În mecatronică, primul pas în analizarea unei probleme este stabilirea unui model care să
reprezinte problema. Modelul ne ajută, mai cu seamă, să înțelegem problema, reprezentând-o
într-o formă vizuală. De aceea, pentru a analiza fiabilitatea sitemelor mecatronice, trebuie să
înțelegem mai întâi cum se defectează aceste sisteme și cum se comportă ele în prezența unui
defect. Înțelegând aceasta, ne va fi mai ușor, mai târziu, să analizăm și să dezvoltăm soluții
formale, pentru a satisface cerințele de fiabilitate impuse.
În mod obișnuit, în mecatronică procesul de dezvoltare are loc separat, în cadrul diferitelor
domenii, fiind influențat de diferitele moduri de a gândi, de vocabularul conceptelor
respective și de experiențe. Cu toate acestea, integrarea de componente heterogene în
sistemele mecatronice impune lărgirea conceptelor și cooperarea între disiciplinele tehnice
implicate în dezvolatrea unui concept comun al viitorului produs, prezentând în final o soluție
optimizată. Pentru a ușura comunicarea în interiorul domeniului lărgit, va trebui să fie creată o
bază comună pentru descrierea fiabilității. De asemenea, se va stabili o bază comună pentru
terminologia folosită în interiorul diferitelor domenii, constituindu-se astfel baza pentru studii
de mecatronică. De aceea va trebui să adaptăm fiabilitatea relativă la particularitățile tehnice
specifice fiecărei discipline, unificându-le într-o manieră care să corespundă mecatronicii în
ansamblu [15].

100
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
 În literatura de specialitate se întâlnesc o mulțime de defininiții ale fiabilității, dar ele
au, în princpiu, un substrat comun, ele referindu-se la probabilitatea, dependentă de timp, ca o
unitate să rămână în stare de funcțiune. În cele din urmă, definiția VDI [16] ni se pare a fi o
definiție standard, căci ea se referă la supraviețuirea fiabilității, care guvernează buna
funcționare a unui dispozitiv pentru a executa o sarcină specifică dată.
”Fiabilitatea este probabilitatea de supraviețuire, în ciuda defectărilor sau a
funcționării eronate, care pot masca una sau mai multe funcții, sau o limitează într-un mod
nespecificat.”
Bazându-se pe această definiție, autorii contribuției [17] au pus la punct un model care
poate reprezenta nefuncționalitatea unui sistem mecatronic. Întrucât viața oamenilor devine
din ce în ce mai dependentă de sistemele mecatronice, potențialul acestora pote pune în
pericol viața oamenilor în cazul în care nefuncționalitatea sistemelor crește. Riscul acesta
poate elimina toate avantajele mecatronicii. De aceea, înțelegerea comportării defectării
devine un pas important în proiectarea sistemelor mecatronice tolerante la defectări. Cum
există diferite scheme de detectare a defectării – depinzând de faptul dacă sistemul ete online
sau offline – este important să știm către ce stare se îndreaptă sistemul pentru o anumită
defectare. Modelul ne ajută să gestionăm detectarea defectării și mecanismul de corectare,
pentru a face ca sistemul să tolereze respectiva defectare. Mai mult, modelul ne permite să
detectăm erorile inerente ale proiectării, ceea ce poate fi avantajos pentru software, hardware-
ul electronic și chiar mecanic, mai cu seamă în perioada de test.

10. CONCLUZII

Procedeele de evaluare a dependabilității trebuie să fie sistematice, transparente,

reproductibile și extensibile pentru largi domenii ale tehnologiei. Rezultatele activităților de
cercetare și dezvoltare ar trebui treptat încorporate în regulamente și ghiduri, larg difuzate,
astfel încât specialișii, dar și începătorii, să se poată bucura de ultimele cuceriri în domeniu.
Ca o consecință a timpilor de dezvoltare din ce în ce mai scurți și a unei competiții din ce
în ce mai prezentă, ar fi util ca produsele complexe să poată avea o parte ”fixă” de
dependabilitate și o extensie de dependabilitate în timpul fazelor de lucru și de mentenanță
(partea ”variabilă” a dependabilității), atfel încât sistemele/unitățile să poată fi proiectate și
preparate pentru etapele pregătitoare/timpurii ale procesului de dezvoltare.
Prin definiţie, problematica fiabilităţii este extrem de largă, acoperind în acelaşi timp
problemele referitoare la fizica şi chimia materialelor, fenomenele de transport electric,
fenomenele termo-mecanice, interfeţele de cuplaj optic / electronic, modelele statistice, etc.
Evaluarea fiabilităţii componentelor, circuitelor integrate sau micro-asamblărilor în
mecatronică este unul din factorii majori care condiţionează cercetarea şi dezvoltarea
microelectronicii. Tot astfel, pătrunderea în creştere a nanotehnologiilor pe pieţe este
condiţionată de demonstrarea rapidă a unei fiabilităţi operaţionale construite pe baza
actualelor standarde, deosebit de exigente. Această situaţie necesită un efort specific cu
privire la construcţia şi demonstrarea fiabilităţii, obiectivul principal fiind acela de a garanta
distribuţia - cât mai strâns posibil - a defectărilor către sfârşitul duratei de viaţă.

101
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X
BIBLIOGRAFIE

[1] * * * ”Introduction to Mechatronics,” http://www.fatih.edu.tr/~aliadam/EEE436A/ introduction%

20to%20mechatronics.pdf
[2] Maki K. Habib, ”Mechatronics,” IEEE Industrial Electronics Magazine, Summer 2007, pp. 1-24.
[3] Titu-Marius I. Băjenescu, and Marius I. Bâzu, Component Reliability for Eelectronic Systems,
Artech House, Boston and London, 2009.
Titu-Marius I. Băjenescu, Marius I. Bâzu, Mecanisme de defectare ale componentelor
electronice, Matrix Rom, București, 2012.
[4] M. Bâzu, “Degradation Phenomena in Polymers Used in Microtechnologies,” Symposium
Micro/Nano Interactions and Systems Based on Natural and Synthetic Polymers, Petru Poni
Institute, Iași, România, Septembrie 23, 2003.
[5] M. Bâzu, et al., “Quantitative Accelerated Life Testing of MEMS Accelerometers,” Sensors, Vol.
7, December 2007, pp. 2846-2859.
[6] H. Anacker, et al., ”Methodology for the Identification of Potentials for the Integration of Self-
optimization in Mechatronic Systems,” Procedia Technology 15(2014), pp. 17-26.
[7] Jürgen Gausemeier, et al., (Eds.), ”Dependability of Self-Optimizing Mechatronic Systems,”
Chapter 1, ”Introduction to self-optimization and dependability,” Springer, 2014.
[8] A. Avizienis, J.-C. Laprie, and B. Randell, ”Fundamental Concepts of Dependability,” In: Proc.
3rd Information Survivability Workshop (ISW), 2000, Boston.
A. Avizienis, J.-C. Laprie, and B. Randell, ”Dependability and its Threats: A Taxonomy,” in:
Proc. of IFIP 18th World Computer Congress, Topical Sessions, 22–27 August 2004, Toulouse
(France), Springer, pp. 91-120.
[9] O. Malassé, et al., “Dependability Evaluation of Complex Embedded Systems and Microsystems,”
Proc. of 3rd International Workshop on Verification and Evaluation of Computer and
Communication Systems, pp. 1-15.
[10] M. Dellnitz, et al., ”Introduction to Self-optimization and Dependability,” în J. Gausemeier, et
al., Dependability of Self-optimizing Mechatronic Systems, Springer, Berlin, Heidelberg, 2014.
[11] Hans-Dieter Kochs, Jörg Petersen, “A Framework for Dependability Evaluation of
Mechatronic Units,” 2004 ARCS Workshops Conference (inproceedings), pp. 92-105.
[12] Nicola Tomatis, et al., “A Complex Mechatronic System: from Design to Application ,” Proc. of
2001 IEEE/ASDME Int. Conf. Advanced Intelligent Mechatronics, Como, Italy, pp. 278-283.
[13] A. Ali, Z. Chen, and J. Lee, “Web-enabled Platform for Distributed and Dynamic Decision-
making Systems,” International Journal of AdvancedManufacturing Technology, vol. 38, no. 11-
12, pp. 1260–1270, 2008.
[14] Kai Cheng and Richard Bateman, e-Manufacturing, www.nesc.ac.uk/talks/ahm2006/749.ppt
[15] Gausemeier, J., Möhringer, S., Die neue Richtlinie VDI 2206 Entwicklungsmethodik für
mechatronische Systeme, VDI Berichte 1753, 2003.
[16] Verein Deutsche Ingenieure, Richtlinie 4004 Blatt 2: Zuverlässigkeitskenngrößen:
Überlebenskenngrößen, 1986.
[17] Peter Göhner, Eduard Zimmer, et al., ”Reliability Considerations for Mechatronic Systems on
the Basis of a State Model,“ http://subs.emis.de/LNI/Proceedings/Proceedings41/GI-
Proceedings.41-10.pdf.

102
Fiabilitate si Durabilitate - Fiability & Durability No 2/ 2014
Editura “Academica Brâncuşi” , Târgu Jiu, ISSN 1844 – 640X