Tema 1. Familia ca obiect al cercetării şi influenţei psihopedagogice.

Plan :

1.Conexiuni şi interferenţe disciplinare în abordarea fenomenului complex FAMILIA.

2.Motivație și condiționări privind căsătoria.
3.Raportul termenilor „căsătorie” şi „familie”. Conţinutul conceptului „familie”.
4.Familia ca instituție socială și grup social.

1. Conexiuni şi interferenţe disciplinare în abordarea fenomenului complex

FAMILIA.
Constituind unitatea grupală fundamentală a societăţii, familia şi problemele sale
focalizează atenţia mai multor discipline ştiinţifice, juridice (dreptul familiei), economice (în
special bugetele familiale), demografia (nupţialitate, fertilitate etc.), psihiatria (cu accent pe
familia ca mediu potenţator şi terapizant al maladiilor psihice), şi altele.
Evident, psihologia și pedagogia familiei folosesc multe dintre conceptele şi modalităţile
de analiză ale celorlalte ramuri ale psihologiei. Iată care sunt domeniile psihologice şi non-
psihologice cu care psihopedagogia familiei stabileşte relaţii:

• Psihologia generală - de aici avem numeroase informaţii despre procesele psihice şi

sistemul de personalitate, cu precădere la formarea lor, deoarece, după cum bine este
cunoscut, acestea se modelează în mare măsură în interiorul familiei. Familia este cea care
pune bazele personalităţii individului, mai ales în ceea ce priveşte caracterul său şi
stimularea şi dezvoltarea aptitudinilor sale.
• Psihologia socială - este ramura psihologiei din care a izvorât practic psihologia familiei. Ea
ne vorbeşte despre relaţiile dintre oameni, despre diade sau cupluri, despre grupurile mici,
iar familia este un astfel de grup. De asemenea, psihologia socială se ocupă de studiul
proceselor şi fenomenelor psihosociale cum ar fi: cunoaşterea interpersonală, comunicarea,
conflictele, competiţia, cooperarea, atracţia interpersonală, formarea coaliţiilor, fenomenul
atribuirii, manipulare, negociere etc. Toate aceste fenomene sunt regăsite şi în cadrul
cuplurilor şi familiilor. De aceea, o bună cunoaştere a psihologiei sociale presupune şi o
bună bază de plecare în cunoaşterea şi înţelegerea psihologiei familiei.
• Psihologia vârstelor sau a dezvoltării - se ocupă de evoluţia şi dezvoltarea persoanei de-a
lungul etapelor de viaţă. Şi cum o mare parte din această viaţă o petrecem într-o familie, fie
ea cea în care ne-am născut, fie cea pe care o formăm, climatul familial şi tot ce se întâmplă
în familie va avea un impact foarte important asupra evoluţiei şi funcţionării noastre în toate
ariile vieţii.
• Medicina - mai ales prin aria ei denumită medicina de familie, se află în stânsă legătură cu
psihologia familiei, deoarece înţelegerea modului de funcţionare a unei familii determină şi
înţelegerea mecanismelor ei de funcţionare fizică, a bolilor şi transmiterea lor
transgeneraţională (mai multe detalii veţi afla când veţi studia capitolul despre abordarea
transgeneraţională şi cel despre genogramă).
• Antropologia - prin studiile ei privind diversele culturi umane, ea furnizează psihologiei
familiei şi psihosexologiei informaţii cu privire la: diferenţele dintre familiile aparţinând
altor culturi; dificultăţile care apar în familiile mixte (cu parteneri provenind din culturi
diferite); ritualurile ce sunt folosite de familie în momentele sale importante de evoluţie (ex.
 ritualurile de trecere: botezul, nunta, înmormântarea); manifestările impulsului şi al
comportamentelor sexuale din diferite culturi.
• Sociologia - îndeosebi sociologia familiei, studiază şi ea familia, dar ca instituţie socială şi
în relaţie cu societatea. Astfel, informaţiile ei vin să îmbogăţească cunoştinţele despre
familie, dar oferă şi sprijin în înţelegerea funcţionării sexuale a persoanei, dacă ţinem cont
de practicile sexuale considerate ca fiind acceptabile pentru o societate dată.
• Dreptul - în special cel al familiei, se bazează mult pe datele psihologiei familiei pentru a
putea elabora şi aplica legi cu privire la protecţia familiei şi a membrilor ei, precum şi cu
privire la manifestarea sexuală a membrilor societăţii.

2. Motivație și condiționări privind căsătoria.

Motive ale casatoriei

-dorinta de a crea o famiie ;fuga de singuratate; nevoia de prieten, tovaras; siguranta materiala,
financiara; fuga de constrangerile parentale; dorinta de a fi important pentru cineva..

CONDIŢIILE ŞI MODALITATEA DE ÎNCHEIERE A CĂSĂTORIEI

Încheierea căsătoriei
          (1) Încheierea căsătoriei are loc la organele de stare civilă.
          (2) Drepturile şi obligaţiile juridice ale soţilor iau naştere din ziua înregistrării căsătoriei la
Declaraţia de căsătorie
          (1) Declaraţia de căsătorie se depune personal de cetăţenii care doresc să se căsătorească la
organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre ei sau al părinţilor
unuia dintre ei.
          (2) În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi trebuie să indice că nu există nici un impediment
legal la căsătorie.
          (3) Depunerea declaraţiei de căsătorie şi înregistrarea căsătoriei au loc în modul stabilit
pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă.
Condiţiile de încheiere a căsătoriei
          (1) Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţămîntul reciproc, neviciat, exprimat
personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc, precum şi atingerea de către
ei a vîrstei matrimoniale.
          (2) Persoanele care doresc să se căsătorească sînt obligate să se informeze reciproc despre
starea sănătăţii lor.
Modalitatea de încheiere a căsătoriei
          (1) Încheierea căsătoriei se face în prezenţa persoanelor care se căsătoresc, după expirarea
unui termen de cel puţin o lună din momentul depunerii de către ele a declaraţiei de căsătorie.
          (2) Dacă există motive temeinice, la cererea persoanelor care doresc să se căsătorească,
şeful oficiului de stare civilă poate reduce termenul indicat la alin.(1), iar în cazuri excepţionale
(pericol pentru viaţă, graviditate, naşterea copilului etc.), căsătoria poate fi încheiată chiar în ziua
depunerii declaraţiei.
          (3) Termenul maximal ce se stabileşte pentru încheierea căsătoriei nu va depăşi două luni
de la data depunerii declaraţiei de căsătorie.
Examenul medical al persoanelor care doresc să se căsătorească
          (1) Persoanele care doresc să se căsătorească sînt supuse unui examen medical gratuit
obligatoriu.
          (2) Rezultatul examenului medical se comunică numai persoanei examinate, eliberindu-i-
se un certificat ce atestă trecerea controlului respectiv, care se prezintă organului de stare civilă.
          (3) Modul, termenul şi limitele examenului medical sînt stabilite de Guvern.
Vîrsta matrimonială
          (1) Vîrsta matrimonială minimă este de 18 ani.
          (2) Pentru motive temeinice, se poate încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea vîrstei
matrimoniale, dar nu mai mult decît cu doi ani. Reducerea vîrstei matrimoniale va fi încuviinţată
de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul persoanele
care doresc să se căsătorească, în baza cererii acestora şi acordului părinţilor minorului.
Impedimente la căsătorie                                     
          (1) Nu se admite încheierea căsătoriei între:
          a) persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;
          b) rude în linie dreaptă pînă la al IV-lea grad inclusiv, fraţi şi surori, inclusiv cei care au un
părinte comun;
          c) adoptator şi adoptat;
          d) adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă, pînă la al II-lea grad inclusiv;
          e) curator şi persoană minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei;
          f) persoane dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu;
          g) persoane condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc
pedeapsa;
          h) persoane de acelaşi sex.
          (2) Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există un impediment legal ori
dacă nu sînt îndeplinite alte cerinţe ale legii, expunîndu-şi în scris motivele şi anexînd dovezile
invocate. Organul de stare civilă este obligat să verifice opunerile şi, dacă acestea se confirmă, să
refuze încheierea căsătoriei.

3. .Raportul termenilor „căsătorie” şi „familie”. Conţinutul conceptului

„familie”.
Incercarea de a defini cuplul nu este tocmai uşoară. Psihologii fac o diferență dintre cuplul erotic
și cuplul conjugal(în care relațiile sunt statuate prin lege).
Astfel, cuplul erotic presupune două persoane, de regulă, de sexe diferite, (deşi nu este
obligatoriu) care au pentru o vreme:
- sentimente de afecţiune unul pentru celălalt (iubire, ataşament, respect etc)
- atracţie sexuală care duce (sau nu) la relaţii sexuale
- scopuri comune
- timp petrecut în comun (unul cu celălalt dar şi în sfera socială);
- dorinţa de a fi împreună pe o perioadă mai îndelungată.
Totuşi, există cupluri, fie ele căsătorite sau nu, care nu îndeplinesc una sau mai multe
dintre aceste caracteristici. Există, de exemplu, cupluri care nu mai au nici atracţie sexuală şi nici
relaţii sexuale, dar încă împărtăşesc sentimente de afecţiune unul faţă de celălalt, sau cupluri care
pentru o perioadă, nu mai locuiesc împreună şi nici nu mai petrec timp împreună decât telefonic,
deoarece sunt separaţi de angajamente profesionale sau personale (exemplul celor care pleacă să
lucreze sau să studieze în străinătate pe perioade lungi de timp).
Din punct de vedere psihologic, Iolanda Mitrofan (1998, p.14) oferă o definiţie mai
complexă cuplului: „o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism
mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi
biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt).
Când aceste elemente sunt statuate şi prin lege, atunci cuplul erotic se transformă în cuplu
conjugal prin intermediul căsătoriei.
Căsătoria este definită de către Dicţionarul Explicativ al limbii române ca fiind uniunea
legală, liber consimţită între cei doi parteneri, pentru întemeierea unei familii. Mai este denumită
şi mariaj. Tot DEX-ul ne mai spune că mariajul reprezintă o convenţie încheiată printr-un act de
stare civilă între un bărbat şi o femeie (la noi în ţară, căci în unele state ale lumii ea poate fi
încheiată şi între două persoane de acelaşi sex) care şi-au luat obligaţia să trăiască împreună.
Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o "relaţie psihologică" între doi oameni
conştienţi, ea fiind "o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi
obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă" (C.G. Jung, 1994, p. 63). Ea este „un
proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare,
redirecţionare şi fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de
autocunoaştere prin intercunoaştere. Scopul ei este creşterea personală prin experienţa
conjugalităţii şi parentalităţii” (I. Mitrofan, 1998, p.16).

Familia reprezintaă ultimul element al triadei: cuplu-casatorie-familie.

Familia reprezintă o unitate socială constituită din adulţi şi copii, între care există
relaţii de filiaţie naturală sau socială.

Familia reprezintă un microgrup social, o celulă elementară a societăţii, a neamului,

care realizează un ansamblu de funcţii biologice, psihologice, educative, economice, sociale,
culturale, conturând habitusul primar al individului. Familia este mediul natural, firesc,
cel mai apropiat şi necesar pentru dezvoltarea şi formarea personalităţii umane.

Caracteristici ale familiei 

a) existenta unui numar de persoane;

b) reunirea lor ca urmare a unui act civil (actul de casatorie) ;
c) intre membrii grupului familial exista un ansamblu de drepturi si obligatii garantate juridic;
d) relatii interpersonala de ordin biologic, psihologic si moral ;
e) climat/atmosfera psiho-sociala;
f) ansamblu de norme si reguli privind conduita membrilor grupului familial;
g) organizarea structurala, cu o anumita distributie a rolurilor si sarcinilor familiale;
h) indeplinirea unor functii in raport cu societatea.

4. Familia ca instituție socială și grup social.

Familia ca institutie sociala
Familia reprezinta un grup de oameni care relationeaza in baza unor legaturi de sange, casatorie
sau adoptie. Aceste trei tipuri de legaturi constituie totodata cele trei forme de relatii pe baza
carora se pot intemeia familiile. Legaturile de sange sunt definite de regula pe baza relatiei
directe de descendenta intre copii si parinti, bazata pe nastere si implicit ea priveste pe toate
celelalte rude care au relatii consangvine. Casatoria este, la randul ei, o institutie sociala, care
are un rol fundamental in constituirea unui noi grup familial. Adoptia este si ea o institutie care
priveste accesul intr-o familie si, desi pare o institutie moderna, ea este, de fapt, foarte veche.

Pe de alta parte, relatiile dintre membrii familiei sunt relatii de rudenie. Rudenia poate fi la
randul ei biologica, deci de tip consangvin (bazata pe legaturi „de sange'), sau sociala si o vom
considera atunci ca fiind de tip afin (prin casatorie). Putem insa vorbi si de rudenie de tip
spiritual (nasia, fratia de cruce etc.). Pot exista totodata si grupuri de oameni care au relatii
afective puternice intre ei si care nu formeaza totusi o familie (bazata pe casatorie sau relatii de
sange). Aceasta situatie este des intalnita in orasul modern, unde vecinii pot avea relatii mai
puternice intre ei decat cu membrii propriei familii. Atunci cand avem un sistem de relationare
asemanator rudeniei specifice institutiei familiei, dar existent in afara unui asemenea cadru
familial bazat pe legaturi de casatorie sau de sange, vorbim de “rude fictive”.

In analiza familiei ca institutie sociala trebuie sa trecem in revista principalele functii pe care ea
le detine in societate. Acestea sunt: functia de regulator sexual , functia de reproducere,  functia
de socializare, functia afectiva,  functia de status,   functia protectiva, functia economica

Nu insistam in egala masura asupra acestor functii dat fiind ca unele dintre ele se refera la
aspecte evidente, iar altele au facut obiectul prezentarilor anterioare, cum este cazul functiei de
socializare.

Functia de status se refera la faptul ca o mare parte din statusurile foarte importante ale unei
persoane este oferita de familie. Mai mult decat atat, acestea sunt recunoscute in afara grupului
familial avand semnificatie in societate. In foarte multe situatii, statusurile conferite de familie
presupun anumite drepturi pecuniare sau culturale in comunitate si in societate.

Functia afectiva se refera la faptul ca orice fiinta umana isi gaseste echilibrul afectiv in primul
rand la nivelul familiei, atat datorita relatiilor sexuale, cat si datorita prezentei si cresterii
copiilor. Mediul social al familiei ofera, in mod uzual, cel mai mare confort psihic si emotional.

Functia protectiva se refera la faptul ca oamenii sunt protejati si ingrijiti, in orice societate, in
primul rand de institutia familiei si mai apoi de alte institutii. In primul rand protectia copilului
este asigurata qvasitotal in familie pana la varste inaintate, dar functia de protectie exista in
raport cu oricare membru, inclusiv in relatia inversa, aceea a copiilor adulti care isi protejeaza
parintii batrani.

Functia economica se refera la faptul ca familia reprezinta o unitate economica unitara, cu un

registru si un management unitar atat ca si activitate de productie, de investitii, de achizitii de
bunuri, cat si din punctul de vedere al consumului

Definiţia grupului:
Grupul social este un termen care acoperă o realitate diversă. S-a menţionat în literatura
de specialitate că grupul este genul proxim pentru desemnarea unor formaţii de diferite mărimi:
familie, grupă de studenţi, clasă de elevi, grup religios, comunitate etnică ş.a. Nota comună a
tuturor grupurilor este interacţiunea şi comunicarea dintre membrii lor. De altfel, grupurile nu
există în afara relaţionării între indivizi. Din acest punct de vedere, facem diferenţa între
grupurile sociale, care cunosc o minimă organizare şi simplele agregări umane, care pot uneori
să interacţioneze fără regularitate (de pildă, grupul de oameni care se pregăteşte să traverseze
strada are un scop comun, dar odată acţiunea îndeplinită, fiecare merge în altă parte).

Definiţia familiei:
1. În sens larg: grup social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie
sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de copii
(Murdock, 1949).
2. În sens restrâns: grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi copiii acestuia.
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea
influenţează şi modelează persoana umană. Unii merg chiar mai departe şi susţin ca acţiunea ei
asupra persoanei e atât de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale. Aceasta
este cu deosebire cazul cercetărilor care vin dinspre psihanaliza, psihologia socială şi sociologie
susţinând că familia este: adevăratul laborator de formare a persoanei. Transformarea individului
în persoană adică în individ cu status social” este întâi de toate opera familiei. Sunt două cauze
care explică această influență a familiei asupra persoanei; una este legată de faptul că acţiunea
familiei se exercită mai de timpuriu iar a doua de acela că multă vreme familia e calea prin care
se canalizează oricare altă acţiune de socializare, ea fiind identică cu întreaga lume socială a
copilului.
Una dintre caracteristicile fundamentale ale curbelor de învăţare este că toate urcă foarte
repede la început şi apoi tot mai încet mai târziu, având deci o accelerare negativă. Aceasta
înseamnă că eficacitatea acţiunii mediului e foarte mare în primii ani, mică mai târziu şi foarte
mică după 25-30 ani când totul devine fix şi imuabil; deci familiei îi revine astfel privilegiul de
a-şi exercita influenta de la început.

Acest privilegiu este dublat de un al doilea; acţiunea familiei nu e numai cea mai timpurie
dar multă vreme e şi singura având pe deplin monopolul fiind singurul factor de socializare a
copilului din perioada preşcolară.
Tema 2 . Tipurile şi funcţile familiei
Plan .
1.Structura sistemului familial.
2.Tipurile familiei.
3.Funcțiile familiei.

1.Tipuri şi structuri familiale.

Dacă aruncăm o scurtă privire la familile care ne înconjoară, observăm o mare diversitate de
structuri şi manifestări familiale. Mult mai mare decât exista acum 50 sau 100 de ani. Acest lucru
se datorează câtorva schimbări pe toate planurile societăţii: economic, social, psihologic,
spiritual. Iată care sunt cele mai semnificative dintre aceste schimbări care au avut efect inclusiv
asupra familiei:

 dezvoltarea materială a societăţii, care a transformat omul într-un individ centrat pe

acumulare şi mai puţin pe existenţă. Acum oamenii se definesc mai mult prin ceea ce au,
decât prin ceea ce fac sau sunt. Valorile personale şi sociale au cunoscut o bulversare
semnificativă; de aceea există tendinţa oamenilor de a se responsabiliza mai puţin pentru
dezvoltarea şi împlinirea emoţională, cât mai mult pentru cea materială.
 depersonalizarea omului, care derivă destul de direct din caracteristica de mai sus. La aceasta
se mai adaugă şi tendinţa de a valoriza mai degrabă individul unic, decât familia sau grupul.
Astăzi se foloseşte mai mult „eu”, decât „noi”. Se pune accent pe dezvoltarea individuală,
decât pe cea împreună. Asta influenţează şi creşterea vârstei la care se căsătoresc tinerii, la
creşterea vârstei la care femeile aleg să devină mame.
 creşterea ritmului de viaţă şi a variantelor de petrecere a timpului, atât în zona profesională,
cât şi în cea personală, ceea ce a avut ca efect apariţia unor noi nevoi care se cer satisfăcute.
Merită însă să ne întrebăm dacă aceste nevoi sunt reale sau sunt „create” de mintea noastră
sau de societate (care devine din ce în ce mai presantă cu toate invenţiile şi aritificialităţile
ei).
 conştientizarea dezavantajelor ale familiilor tradiţionale, care puneau accent pe stabilitatea
familială, şi mai puţin pe satisfacţia reciprocă a membrilor ei. Astăzi tinerii sunt mult mai
orientaţi spre satisfacţia maritală, spre împlinirea emoţională în cuplu, decât să urmărească cu
orice preţ longevitatea cuplului sau a familiei.
 pozitivarea atitudinii faţă de femei, de la bum-ul feminismului, la încercările actuale de
echilibrare a atitudinii faţă de cele două sexe.
 relaxarea atitudinii faţă de sarcinile şi copiii proveniţi din afara relaţiile de cuplu stabile sau
faţă de adopţii;
 deschiderea faţă de metodele contraceptive şi folosirea lor pe scară largă, care a dus la
controlul sarcinilor şi deci la controlul vârstei mariajului şi a tipului de relaţie de cuplu dorit
de cei doi parteneri;
 schimbarea mentalităţii, din una stigmatizatoare în una de acceptare, şi toleranţă faţă de
modelele noi de viaţă familială, cum ar fi familia cu un singur părinte, cuplurile aflate în
concubinaj, cuplurile şi căsătoriile între parteneri de acelaşi sex, adolescenţii care devin
părinţi etc., dar şi faţă de fenomene precum divorţul, separarea, locuitul împreună înaintea
căsătoriei.
 tendinţa la libertinaj, inclusiv (sau mai ales) sexual şi de a fi furaţi de modelele familiale „la
modă”, cum ar fi, de exemplu concubinajul şi cuplul homosexual.
 relaxarea presiunii bisericii asupra relaţiilor sexuale şi instituţiei familiei.

Literatura de specialitate oferă o multitudine de tipologii referitoare la familii. Făcând o sinteză a

lor, vom lua în considerare câteva dintre criteriile cele mai importante pentru identificarea şi
înţelegerea tipurilor de familii:

 criteriul numărului de parteneri care formează familia:

- familii poligame, la rândul lor de două tipuri: familii poliandrice - unde există mai mulţi
parteneri bărbaţi, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulţi bărbaţi; familii
poliginice - unde există mai multe partenere femei, adică bărbaţii au dreptul de a-şi alege
mai multe soţii. De regulă, numărul de copii în astfel de familii este mai mare. Poligamia
este întâlnită la unele popoare şi are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului
masculin sau feminin, după caz.
- familii monogame, în care un bărbat sau o femeie are dreptul să se căsătorească doar cu
un singur partener. La rândul ei, monogamia, ca formă familială, poate fi serială, adică în
cazul decesului partenerului sau al divorţului partenerul rămas se poate recăsători, sau
monogamie strictă, atunci când partenerul nu mai are dreptul să se recăsătorească.
Societatea este cea care conferă dreptul de căsătorie cu unul sau mai mulţi parteneri.
Societatea românească este, după cum se ştie, o societate care promovează monogamia
serială.
 criteriul structural:
- familii nucleare - formate din cei doi soţi şi copiii lor necăsătoriţi. Acest tip de familie
este cel mai întâlnit şi mai dorit în toate societăţile, deoarece el permite o legătură mai strânsă
între membrii familiei, relaţii democrate şi stabilirea propriilor reguli de funcţionare familială.
Astfel, într-o familie nucleară gradul de intimitate este mai mare, iar şansele de a fi satisfăcute
nevoile sexual-afective, de siguranţă şi stabilitate cresc.
- familii extinse - formate din mai mulţi membri ai familiei care locuiesc în acelaşi spaţiu
şi care reprezintă două sau trei generaţii: fraţi, părinţi, bunici, copii şi nepoţi. Acest tip de
familie subordonează familia nucleară şi de cele mai multe ori este format din două
familii nucleare. De exemplu, doi soţi cu unul sau doi copii care locuiesc împreună cu
părinţii unuia dintre soţi (sau doar cu un părinte). Sau o familie nucleară care locuieşte cu
un frate sau o soră căsătorită sau nu, cu sau fără copii. Acest tip este foarte întâlnit în
societăţile tradiţionale, dar nu numai. El se caracterizează prin conservatorism al regulilor
şi tradiţiilor familiale. Cu alte cuvinte, familia cea mai în vârstă va tinde să impună
regulile de organizare şi funcţionare şi celorlalte familii.
Pe lângă familia nucleară şi cea extinsă se mai vorbeşte în literatură şi de familia de
origine, care este reprezentată de familia în care s-a născut cineva, adică părinţii şi fraţii
unei persoane.
 criteriul numărului de părinţi care formează familia:
- familii biparentale, în care există ambii părinţi; la rândul lor, acestea pot fi formate din
părinţii naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite, dacă
părinţii au mai fost căsătoriţi şi au divorţat sau şi-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii
copii în noua căsătorie, dar pot avea şi copii comuni.
 - familii monoparentale, în care unul dintre părinţi nu există, copilul sau copiii fiind
crescuţi doar de un singur părinte. Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia,
divorţului, sau alegerii unei persoane de a deveni părinte unic, prin naşterea unui copil
conceput prin fertilizare in vitro sau cu un partener care nu va lua parte la creşterea
copilului, sau prin adopţia unui copil. Cele mai multe familii monoparentale se datorează
divorţului părinţilor şi decesului unui partener. În plus, cele mai multe familii
monoparentale sunt cele formate din mamă şi copil (copii), atât din motive naturale, cât şi
din raţiuni culturale (tribunalele încă consideră mamele părinţi mai potriviţi pentru copii,
deşi nu întotdeauna este aşa).
 criteriul numărului de copii:
- familia fără copii, adică un cuplu căsătorit care nu are încă sau nu va avea niciodată
copii. În zilele noastre sunt din ce în ce mai multe cupluri fără copii. Apare un fenomen
de a întârzia momentul naşterii unui copil în cuplu din mai multe motive: partenerii
doresc să se bucure de intimitatea lor mai mult timp; doresc să îşi testeze stabilitatea
relaţiei până se adaptează unul la celălalt, pentru a nu creşte şansele oferirii experienţei de
divorţ viitorului copil; doresc să îşi consolideze statutul economic, fianciar (achiziţia unei
locuinţe, obţinerea unui serviciu bine remunerat, sau siguranţa profesională); unul sau
ambii parteneri se tem de responsabilităţile parentale (datorită unei imaturităţi
emoţionale, a unor dificultăţi experimentate atunci când erau copii, a neîncrederii în
abilităţile parentale, a neîncrederii în sine); partenerii doresc o mai mare libertate de
presiunile familiei de origine cu care poate şi locuiesc.
- familia cu un singur copil; este un model foarte întâlnit acum la familiile tinere de la
noi. Este tipul de familie care împlineşte nevoia de paternitate a partenerilor, dar şi
previne suprasolicitarea economică şi psihologică determinată de prezenţa mai multor
copii. Dacă familia este funcţională, echilibrată, atunci copilul se dezvoltă şi el normal;
de regulă, el va simţi nevoia unui frate sau soră. Dacă nu va avea un văr care să ţină loc
de frate, atunci el îşi va dori prieteni.
- familia cu doi copii; este un model de familie foarte apreciat şi foarte întâlnit. Marele
avantaj este că fraţii învaţă să se accepte, să se iubească, să colaboreze, să negocieze. „Se
au unul pe altul” se spune deseori, accentuând faptul că oricând se pot ajuta şi sprijini.
Rolurile în casă sunt împărţite pe sexe şi în ordinea apariţiei (sau ordinea în fratrie).
Apare între ei şi fenomenul competiţiei, mai ales pentru dragostea părinţilor şi pentru
resursele materiale. Competiţia este mai evidentă la fraţii apropiaţi ca vârstă. Această
competiţie nu este negativă, este chiar de dorit, pentru că ea stimulează abilităţile de
negociere şi de a face faţă societăţii unde copilul va întâlni foarte mulţi egali, nu doar
unul.
- familia cu trei sau mai mulţi copii; în aceste familii, fraţii au mari şanse să se formeze
unul după celălalt, să se crească unul pe celălalt. Dacă resursele materiale ale familiei
sunt insuficiente, de multe ori, mai ales în familiile tradiţionale, primul copil va avea
sarcini similare cu cele ale părinţilor, adică de a ţine gospodăria, de a ajuta la creşterea
celorlalţi copii, de a lucra atunci când creşte mai mare. Cu alte cuvinte, va deveni ceea ce
se numeşte copil parental.

 criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri:

 - familii heterosexuale - în care ambii parteneri sunt heterosexuali. Este familia cea mai
întâlnită în lume şi asupra ei ne centrăm dominant şi noi interesul;
- familii homosexuale - în care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene. Ei pot
avea sau nu copii, proveniţi din căsătorii anterioare cu parteneri heterosexuali, sau prin
adopţie sau fertilizare in vitro. Este un tip de familie mai puţin întâlnit, nou apărut în aria
tipologiilor familiale.
 criteriul apartenenţei culturale al partenerilor:
- familii în care partenerii aparţin aceleiaşi culturi; este tipul cel mai frecvent întâlnit.
- familii mixte, în care partenerii aparţin unor culturi diferite. Este un tip de familie care
devine din ce în ce mai obişnuit o dată cu multiplele posibilităţi de călătorie dintr-o zonă
în alta a lumii, datorită dezvoltării tehnicii de comunicare prin telefon, fax, internet.
 criteriul exercitării autorității în cadrul familiei:
- Familii cu sistem matriarhal – autoritatea este exercitată de soție;
- Familii cu sistem patriarhal – autoritatea este exercitată de soț;
- Familii cu sistem egalitar – ambii parteneri se implică în organizarea și gestionarea vieții
de familie;

Functiile familiei :
 Functia economica - familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru
satisfacerea nevoilor de baza. Daca reuseste acest lucru, familia se poate concentra
mai mult asupra realizarii celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol insasi
existenta familiei ca institutie sociala.
Functia economica cuprinde 3 dimensiuni :

1. componenta productiva – producerea bunurilor si serviciilor necesare

traiului familiei ;
In societatea moderna, familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta, membrii ei fiind
dependenti de veniturile castigate in afara gospodariei (P. Ilut, 1995). Principala functie
economica a familiei moderne este cea de consum. Cu cat veniturile familiei sunt mai mici, cu
atat se manifesta mai multe dispute familiale.

2. componenta profesionala – transmiterea ocupatiilor de la parinti la copii ;

3. componenta financiara – administrarea unui buget de venituri si cheltuieli
- astazi, asistam la un buget dezechilibrat, datorita surselor sporadice de
venit si/ sau cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli
referitoare la subzistenta).
2. Functia de socializare
Socializarea = proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor,
modelelor de comportament specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii
sociale a unei persoane .

3. Functia de solidaritate/de suport emotional, spiritual, moral este o functie complexa.

Familia sanatoasa asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, fizica si
materiala a membrilor ei, unitatea acesteia, dezvoltarea personalitatii umane in cadrul unui
climat/mediu familial centrat pe valori precum: iubire neconditionata, daruire, munca, respect
mutual, sinceritate, incredere, fidelitate etc.
Aceasta functie a cunoscut o diminuare in timp, datorita mobilitatii sociale, a diviziunii
moderne a rolurilor in cadrul familiei, a contradictiilor dintre generatii

 4. Functia sexuala si reproductiva

Asistam astazi la o exacerbare a acestei functii, la o ’’explozie’’ a sexualitatii in
societatea contemporana. Maximalizarea sexualitatii si minimizarea fertilitatii/realizarea cu
dificultati !!!

La nivelul societatii, fertilitatea poate fi influentata de factori economici, demografici,

legislativi etc.
 Tema 3 : Familia în societatea contemporană.

Familiile din societăţile contemporane au suferit transformări profunde, atât de importante, încât
chiar şi noţiunea de familie a devenit tot mai ambiguă, ea tinzând să acopere astăzi modele
diferite, care se deosebesc semnificativ de cele caracteristice generaţiilor precedente.

Pe parcursul multor secole familia, ca instituţie socială, a fost cel mai favorabil mediu ce asigura
păstrarea tradiţiilor şi a valorilor naţionale, transmiterea lor de la o generaţie la alta, în acest sens
fiind una dintre cele mai conservatoare segmente ale societăţii. Deşi familia este relativ
independentă în raport cu societatea în interiorul căreia se formează, organizarea şi evoluţia ei,
de asemenea, sunt determinate şi influenţate, în ultimă instanţă, de modul de organizare a
societăţii pe care o reprezintă. Spre deosebire de alte instituţii sociale, familia este un întreg
destul de stabil, tradiţional, bine organizat, care, având raporturi şi interese interne puternice, sub
influenţa dezvoltării sociale se destramă cu mult mai lent, decât alte grupuri. Totodată, observăm
că în ultimele decenii familia a devenit tot mai sensibilă la toate transformările produse în
societate. Familia devine din ce în ce mai mult un loc de refugiu afectiv pentru membrii ei, ca
reacţie la condiţiile stresante ale mediului exterior, pierzând foarte mult din caracterul ei de
instituţie socială. Cuplul conjugal contemporan este mai mult interesat de satisfacerea propriilor
interese, autorealizare în plan profesional (familiile cu dublă carieră) şi mai puţin de îndeplinirea
sarcinilor pe care societatea le atribuie instituţiei familiale. Schimbarea statutului social al
femeii, prin impli- 55 carea ei mai largă în activitatea economică, a determinat noi configuraţii în
raportul dintre cei doi parteneri și a provocat redefinirea rolurilor conjugale. Orientarea femeii
spre o carieră profesională şi, ca urmare, modificarea traiectoriei sociale feminine au complicat
destul de mult atât relaţiile interpersonale, cât şi realizarea de către femeie a funcţiei
reproductive. Aceasta nouă perspectivă a indus schimbări majore la nivelul funcţiilor familiale,
deoarece perturbările manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct şi asupra
celorlalte funcții. Schimbările prin care a trecut „celula de bază a societăţii” sunt determinate de
trei grupuri de factori: sociobiologici, socioeconomici şi socioculturali, care urmează să fie în
strânsă legătură cu dezvoltarea ştiinţei moderne şi implementarea rezultatelor în practică.
Factorii sociobiologici reprezintă o pre-condiţie a tranziţiei demografice şi transformării familiei,
care se manifestă prin reducerea mortalităţii. Fără controlul asupra mortalităţii, scăderea
fertilităţii şi toate celelalte schimbări ale familiei nu ar putea să persiste în timp. Creşterea
considerabilă a speranţei de viaţă în societăţile moderne a avut un impact important asupra
familiei: acesta este un motiv semnificativ de a nu avea un număr mare de copii, ataşamentul
psihologic al părinţilor faţă de copii devine mai pronunţat, căsătoria (parteneriatul) fiind o
probabilitate de-a lungul vieţii, precum şi că tot mai mulţi oameni au experienţa convieţuirii
simultane a trei, patru, chiar şi a cinci generaţii. Impactul factorilor socioeconomici se manifestă
prin faptul că bunăstarea persoanelor fizice, mai ales în etate nu depinde de numărul de copii în
familie sau de existenţa rudelor apropiate. Securitatea lor economică este condiţionată mai mult
de abilităţile individuale şi sistemele de protecţie socială, care în situaţii de criză le oferă suportul
necesar. În general, multe funcţii tradiţionale ale familiei au fost preluate, total sau parțial, de
către structurile sociale mai mari. Creşterea mobilităţii sociale şi geografice a slăbit cu mult
familia extinsă, familia nucleară (cuplul conjugal cu sau fără copii) ocupând poziţii dominante.
În afară de aceasta, modificarea comportamentului indivizilor în sfera familiei şi căsătoriei, care
a determinat reculul natalităţii este legată cu două valuri ale schimbărilor socioeconomice care s-
au produs în doua jumătate a secolului trecut şi îşi continuă acţiunea în secolul actual. Primul
val, care a început în anii 1960 şi s-a fortificat în anii 1970, a fost creşterea rapidă a
liberalismului social, acest fenomen fiind cunoscut şi sub denu- 56 mirea de „modernizare
reflexivă”.

Cel de-al doilea val, care a început în anii 1980 și s-a consolidat în anii 1990, are o strânsă
legătură cu trecerea bruscă la economia nereglementată şi, ce este mai important, la piaţa muncii
nereglementată, aceste schimbări fiind denumite „capitalismul cel nou” (McDonald P., 2006).
Aceste schimbări, pe care unii sociologi le numesc „modernizarea reflexivă”, au contribuit atât la
modificări instituţionale şi legislative, cât şi la majorarea bruscă a potenţialului individului din
perspectiva obţinerii independenţei personale şi a posibilităţilor de a-şi forma de sine stătător
personalitatea contrar stereotipurilor, stabilite de normele şi instituţiile sociale. Reflecţia socială
a proceselor de modernizare, în primul rând, s-a manifestat prin faptul că oamenii au devenit mai
conştienţi cu privire la importanţa caracteristicilor calitative ale capitalului uman pentru a obţine
prosperitate şi libertate personală, valori care au scos de pe piedestal valorile tradiţionale.
Conştientizarea de către populaţie a avantajelor investiţiilor în capitalul uman propriu (educaţie,
aptitudini, experienţă), ca o strategie de comportament de succes economic şi social, a cauzat
amânarea unor evenimente, cum ar fi crearea familiei și naşterea copiilor.

Relaţiile de piaţă pătrund şi în sfera relaţiilor familiale. În ştiinţa economică liberală apar
noţiunile „piaţa căsătoriei”, „pierderea veniturilor” „costurile şi beneficii” ce ţin de naşterea şi
educaţia copilului, „investiţii în capitalul uman” etc. Compararea eficacităţii în două domenii –
activitatea economică şi familia – din punctul de vedere al obţinerii veniturilor personale
demonstrează că investiţiile în capitalul uman propriu (educaţie, sănătate, creştere profesională)
aduce venituri băneşti mult mai mari, decât cele ce ţin de familie şi copii (timpul şi costurile).
Părinţii-investitori sunt în pierdere din perspectiva de scurtă şi lungă durată, dat fiind faptul că
îngrijirea copilului necesită o reducere semnificativă a timpului pentru activitatea profesională,
chiar întreruperea completă a muncii de către unul dintre părinți, de regulă mama, pentru câţiva
ani şi oportunităţi limitate pentru mobilitatea 57 profesională şi geografică. Acest fapt reduce
veniturile băneşti curente, ceea ce, la rândul său, duce la diminuarea contribuţiilor în fondurile
sociale şi a veniturilor în viitor. În acest context, dorinţa de libertate, independenţă, stabilitate
financiară au intrat în conflict cu intenţiile de a avea copii şi cu responsabilităţile de îngrijire a
persoanelor în vârstă. Un alt rezultat social important al modernizării ține de schimbarea
relaţiilor familiale în urma procesului de urbanizare şi extinderii modului de viaţă urban, ceea ce
provoacă slăbirea relaţiilor familiale, contribuind totodată la consolidarea libertăţii şi
responsabilităţii individuale. Principalul efect al modernizării economice reflexive este asociat cu
participarea femeilor pe piaţa forţei de muncă, care a ridicat problema de redistribuire a funcţiilor
între familii, piaţa muncii şi statul privind creşterea şi educarea copiilor, îngrijirea persoanelor în
vârstă. Sporirea nivelului de educaţie al femeilor a mers mâna cu mâna cu îmbunătăţirea
condiţiilor pe piaţa muncii pentru femei. A devenit evident faptul că activitatea economică a
femeilor poate fi efectiv combinată cu responsabilităţile familiale numai în condiţiile dezvoltării
diferitelor servicii sociale, care pot oferi copiilor şi bătrânilor un nivel acceptabil de îngrijire.
Astfel, libertatea economică a femeilor, pe de o parte, şi dezvoltarea serviciilor sociale, pe de altă
parte, au stimulat creşterea importanţei funcţiilor sociale ale statului. Cu alte cuvinte,
modernizarea economică ca proces a generat o serie de probleme sociale. În cazul în care statul
îşi asumă realizarea modernizării economice, acesta urmează să se implice în rezolvarea unui şir
de probleme sociale asociate cu procesul dat, a căror ignorare poate diminua efectele economice.
Schimbările sociale din ultimele decenii ale secolului trecut, şi care continuă să se deruleze în
prezent, legate de neoliberalismul în economie şi etapa postindustrială de dezvoltare în ţările
occidentale, au stimulat creşterea sectorului serviciilor, transformând în mod substanţial relaţiile
pe piaţa forţei de muncă. Acest lucru a dus la schimbarea structurii cererii de muncă, prioritatea
fiind acordată nivelurilor mai înalte de educaţie şi formare profesională, ca rezultat a crescut
semnificativ mobilitatea pe verticală şi orizontală a forţei de muncă. Epoca în care persoana lucra
în unul şi acelaşi loc de muncă, acest principiu fiind considerat a fi o carieră de succes, s-a
încheiat. Creşterea mobilităţii forţei de muncă, flexibilitatea înaltă, numirea în funcţii de rang
înalt şi disponibilizările au devenit sem- 58 ne distinctive ale epocii contemporane. Persoanele cu
mai multe cunoştinţe şi mai puţin împovărate de obligaţii sociale, respectiv, au şanse mai bune
de a câştiga această competiţie. În general, modificările menţionate au contribuit, pe de o parte,
la creşterea nivelului de trai al populaţiei, dar pe de altă parte, la majorarea inegalităţii financiare.
Ultima urmează a fi atenuată prin sistemul de asigurări sociale şi diferite programe pentru
grupurile sociale cu risc sporit, precum și prin sprijinul guvernamental pentru familii în diferite
etape ale ciclului de viaţă asociate cu pierderea veniturilor, în primul rând, reducerea acestora
după naşterea copiilor. O atenţie deosebită se acordă, de asemenea, dezvoltării unor sisteme de
pensii echitabile. Schimbările menţionate prezintă cadrul social al modernizării evolutive care,
pe de o parte, a dus la creşterea activităţii economice, productivităţii, veniturilor, speranţei de
viaţă şi înăsprirea cerinţelor față de nivelul de calificare profesională a angajaţilor, iar pe de altă
parte, la o creştere a inegalităţii în veniturile obţinute. Pentru a răspunde acestor noi cerinţe şi
standarde, familia a renunțat de la un număr mare de copii şi a delegat statului o parte din
competenţele sale ce ţin de creşterea şi educaţia copiilor şi îngrijirea persoanelor în vârstă. În
acelaşi timp, tinerii amână căsătoria şi formarea familiei pentru o perioadă mai târzie, ceea ce la
rândul său a contribuit la liberalizarea comportamentului premarital. Graniţele tradiţionale de
clasă dispar, însă sunt înlocuite cu inegalităţi economice, şansele de viaţă a persoanelor într-o
măsură mai mare fiind determinate de cunoştinţele acumulate, de obținerea unor studii
superioare, precum şi de capacităţi de învăţare, comunicare şi de însuşirea unui volum mare de
informaţii. Angajaţii au dobândit o libertate mai mare în ceea ce priveşte posibilităţile de
„vânzare” a cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale acelui angajator care îi va propune cel mai
bun „preţ”, iar utilizarea largă a tehnologiilor informaţionale a contribuit la creşterea esenţială a
productivităţii muncii. Prin urmare, oamenii devin martori ai unor succese în activitatea
profesională. O particularitate distinctă a vieţii în condiţiile modernizării reflexive este faptul că
individul, nu societatea, este complet responsabil pentru consecinţele activităţii sale. În acest
context, dacă vorbim despre formarea şi funcţionarea familiei în condiţiile modernizării
reflexive, piaţa muncii, dar mai exact, modificarea ei, a influenţat cel mai mult această structură
socială. Dacă în ţările occidentale „statul bunăstării sociale”, dominant până în 59 anii 1970, se
implica prin diferite măsuri în protecţia socială a angajaţilor, asigurarea salariilor decente, toate
acestea au fost realizate din motivul că angajaţii trebuiau să-şi întreţine familia și copiii. În ţările
socialiste protecţia socială a angajaţilor a fost unul dintre obiectivele principale ale statului,
precum şi susţinerea familiilor cu copii, ceea ce în mare măsură a contribuit la formarea
mentalităţii paternaliste a populaţiei. La etapa actuală de dezvoltare economică, în condiţiile
„capitalismului nou”, astfel de mecanisme de protecţie socială a angajaţilor au fost destrămate,
ceea ce presupune că angajatorul nu are responsabilitatea pentru viaţa familială a angajaţilor săi.
Mai mult de atât, la fel ca şi modernizarea reflexivă, capitalismul nou a căpătat susţinerea din
partea organelor de resort prin introducerea modificărilor legislative şi instituţionale respective
cu privire la relaţiile de producere, comerţ, finanţe şi sistemul fiscal, dreptul la asigurare socială.
Totodată, nu putem nega faptul că în condiţiile capitalismului nou a fost obţinut un şir de
rezultate pozitive în domeniul dezvoltării economiei şi creşterii nivelului de trai, în special în
ţările occidentale. Tinerii aduc un aport esenţial în creşterea nivelului de consum şi, ca urmare, a
cerinţelor şi năzuinţelor materiale. În asemenea condiţii, pentru menţinerea nivelului material
respectiv, tinerii se orientează tot mai mult spre consolidarea capitalului uman propriu, ceea ce în
multe cazuri înseamnă amânarea planurilor cu privire la căsătorie şi naşterea copilului. Încă două
schimbări importante în societatea contemporană au contribuit mult la modificarea
comportamentului populaţiei în sfera familiei şi a căsătoriei: asigurarea egalităţii de gen prin
oferirea pentru femei a posibilităţilor de autorealizare în afara gospodăriei casnice şi năzuinţa tot
mai mare a tinerilor de ambele sexe de a evita riscurile, care apar în condiţiile concurenţei sporite
pe piaţa muncii. În majoritatea ţărilor europene în trecutul neîndepărtat a avut loc diferenţierea
rolurilor familiale: asigurarea materială a familiei îi revenea preponderent bărbatului, pe când
femeia se ocupa cu gospodăria casnică şi îngrijirea membrilor familiei. În ţările Europei
Occidentale în anii 1960-1970 astfel de divizare dură a rolurilor sociale a fost pusă la îndoială în
contextul protestelor împotriva instituirii de către societate a stereotipurilor de comportament
pentru femei şi bărbaţi şi întru oferirea mai multor libertăţi oamenilor. În rezultat, a crescut
considerabil nivelul de studii al femeilor, care au obţinut oportunităţi multiple în sfera muncii sa-
60 lariate, ceea ce la rândul său, a constituit o temelie pentru dobândirea de către femei a unui
nivel semnificativ de egalitate în sfera învăţământului şi pe piaţa muncii. Dat fiind faptul că
eforturile pentru asigurarea egalităţii de gen au fost concentrate preponderent pe instituţiile
sociale orientate către fiecare individ în parte, pentru instituţiile cu referire la familie, dar cel mai
mult pentru familia însăşi, este caracteristică inegalitatea de gen, fiind manifestată, în primul
rând, prin distribuirea rolurilor familiale. Atunci când femeile tinere încep să se gândească la
formarea familiei, ele deja au simţit gustul libertăţii şi avantajele egalităţii de gen, conştientizând
că odată cu apariţia copilului acestea vor fi mult mai reduse. Acest lucru este într-o măsură mai
mare caracteristic pentru pieţele muncii care nu au mecanisme speciale pentru crearea condiţiilor
favorabile de reconciliere a vieţii profesionale şi familiale pentru femei. Astfel, aspectului
economic îi revine un rol important în rezolvarea problemei asimetriei de gen (McDonald P.,
2006). În asemenea situaţii femeia îşi controlează foarte riguros fertilitatea, amână crearea
familiei pentru perioade mai târzii, preferă să aibă un număr mai mic de copii, iar în unele cazuri,
care devin tot mai frecvente, refuză în general la familie şi copii. Ca rezultat, observăm
micșorarea generală a natalităţii până la niveluri foarte scăzute. În acest context, este elocvent să
remarcăm că cele mai scăzute rate ale fertilităţii se observă în ţările din sudul Europei şi în alte
societăţi în care domină sistemele tradiţionale de relaţii dintre sexe, inclusiv în familie. De
subliniat că pentru femei crearea familiei are mai multe riscuri, decât pentru bărbaţi. Reieşind din
aceasta, ele sunt mai prudente în ceea ce priveşte formarea familiei şi naşterea copilului, mai
ales, dacă nu sunt sigure că vor avea posibilitate să îmbine rolurile familiale cu alte posibilităţi
apărute, în special în sfera activităţii salariate. În acelaşi timp, în societatea contemporană se
consideră că femeia însăşi este responsabilă pentru naşterea copilului la o vârstă tânără, ceea ce
poate să-i reducă posibilităţile de realizare a potenţialului propriu în sfera învăţământului şi
carierei profesionale şi viceversa. Dacă ea refuză de întemeierea familiei şi de maternitate –
responsabilitatea, de asemenea, îi revine ei. În formarea familiei tinerii atrag o atenţie tot mai
mare asupra veniturilor partenerului, astfel, fiind în creştere năzuinţa de a evita riscurile. Femeile
singure înţeleg că în primii ani după naşterea copilului venitul lor mai degrabă va scădea şi din
aceste considerente vor avea tendinţa de a 61 se căsători cu un bărbat care posedă un venit stabil.
Bărbaţii, la rândul lor, tind sa obţină stabilitatea materială şi un statut profesional corespunzător
înainte de căsătorie, conştientizând faptul că după formarea familiei, mai ales după naşterea
copilului, posibilităţile de a investi în capitalul uman propriu vor diminua, la fel şi timpul liber,
probabilitatea mobilităţii teritoriale etc. În timp ce formarea familiei şi naşterea copiilor în
continuare rămâne un scop important pentru majoritatea populaţiei, în condiţiile riscurilor
posibile specifice societăţii contemporane, realizarea acestui scop se amână pentru perioade mai
târzii, ceea ce ulterior poate determina faptul că numărul de copii în familie va fi unul mai mic,
decât cel considerat de cupluri ca fiind ideal. Încă un aspect important, care nu poate fi trecut cu
vederea – majorarea timpului liber. Societatea contemporană oferă posibilităţi multiple de
petrecere a timpului liber extins enorm şi care puternic concurează cu valorile familiei
tradiţionale, în special, cu modelul familiei numeroase. Totodată, cererile şi exigenţele pentru
dezvoltarea individuală au sporit considerabil nu numai în domeniul educaţiei şi formării
profesionale, ci și în domeniul relaţiilor de parteneriat şi de părinţi-copii. Inovaţiile ştiinţifice şi
tehnologice au jucat un rol important în schimbările demografice recente, afectând şi familia.
Răspândirea masivă a inovaţiilor tehnice cum ar fi televiziunea, internetul, călătoriile mai rapide
şi mai accesibile au crescut semnificativ orizonturile fizice şi mentale ale persoanelor şi au
contribuit la schimbări în atitudinile şi aşteptările lor. O atenţie deosebită trebuie să fie atrasă
asupra tranziţiei contraceptive, care prezintă tranziţia de la metodele tradiţionale de prevenire a
sarcinii nedorite la cele moderne (sterilizare, pilule contraceptive, dispozitivul intrauterin), care
asigură un nivel înalt al controlului fertilităţii. Această revoluţie contraceptivă este una dintre
cauzele principale ale reducerii natalităţii începând cu anii 1960. Dacă comparăm indicatorii,
cum ar fi numărul de copii în familie şi numărul dorit de copii, între acestea nu există diferenţe
atât de mari în comparaţie cu cele observate înainte de răspândirea metodelor contraceptive
moderne. Astfel, în principal s-a diminuat numărul de copii nedoriţi, sau mai bine zis
neplanificaţi. În plus, contraceptivele moderne au schimbat atitudinile şi comportamentul în ceea
ce priveşte luarea deciziilor cu privire la naşterea copiilor, ca rezultat, numărul dorit de copii s-a
micșorat. Dacă în perioada de până la răspân- 62 direa în masă a contraceptivelor, ele erau un
mijloc de evitare a sarcinii nedorite, în prezent, dimpotrivă, decizia de întrerupere a utilizării
contraceptivelor se ia pentru a avea o sarcină dorită şi la timpul potrivit. Pierderea statutului
căsătoriei şi al familiei tradiţionale, creşterea rolului femeilor în activitatea economică,
schimbarea poziţiei lor în familie nu pot fi atribuite numai progresului tehnico-ştiinţific obţinut şi
factorilor economici. Există motive mai profunde care stau în spatele civilizaţiei occidentale, şi
anume dezvoltarea unor astfel de trăsături, ca individualismul şi liberalizarea câmpului social-
valoric. Creşterea veniturilor, securitatea economică şi politică oferită de societăţile democratice
occidentale au contribuit la modificarea cadrului sociocultural, care se manifestă prin schimbarea
relaţiilor dintre sexe, creşterea toleranţei şi permisivităţii faţă de diferite comportamente, precum
şi a receptivităţii faţă de diferite valori şi modele de conduită. Cultura modernă oferă oamenilor
posibilităţi sporite de autoîmplinire, totodată, pluralismul ideologic mai larg şi relativismul
pronunţat au condus nu numai la o libertate sporită şi alegere personală a modelelor
comportamentale, dar şi la anomie, diminuarea controlului social-normativ. Răspândirea largă a
uniunilor non-maritale a contribuit la creşterea ponderii naşterilor în afara căsătoriei şi a
familiilor monoparentale, sporirea divorţurilor – la amploarea familiilor binucleare, formate din
părinţii divorţaţi, care educă atât copiii de la căsătoria anterioară, cât şi copiii comuni. Creşterea
celibatului definitiv şi refuzul benevol de la naşterea copiilor, de asemenea, sunt rezultatul
înrădăcinării valorilor individualiste în societatea contemporană. Parentalitatea, ca rol social, a
cunoscut modificări esenţiale. Cuplurile îşi planifică naşterea copiilor reieşind din planurile
individuale, orientându-se spre timpul cel mai convenabil pentru ei: după finisarea studiilor,
obţinerea unui statut profesional şi material, precum şi maturizării psihologice pentru creşterea şi
îngrijirea copilului. Parentalitatea, fiind o parte importantă a proiectului de viaţă a indivizilor,
presupune existenţa unei orientări mai ridicate faţă de necesităţile emoţionale ale copilului şi
îngrijirea lui, ceea ce într-o măsură oarecare limitează posibilităţile cu privire la dezvoltarea
profesională, în comparaţie cu oameni fără copii. Astfel, refuzul benevol al oamenilor de la
parentalitate, care nu este determinat de sănătatea reproductivă sau statutul familial, a devenit
posibil, ceea ce demonstrează că parentalitatea ca atare încetează să fie un rol prescris şi devine
un rezultat al deciziei conştiente a individului. 63 Treptat schimbările survenite au condus la o
situaţie în care nevoile individuale şi cele sociale cu privire la continuitatea generaţiilor nu mai
coincid. Persoanele fizice şi cuplurile în condițiile modului de viaţă modern sunt orientate spre
un copil, sau cel mult doi copii, pe când din perspectiva de lungă durată, pentru asigurarea
reproducerii populaţiei este necesar ca o proporţie substanţială a familiilor să aibă trei şi patru
copii, pentru a compensa familiile fără copii şi cu un copil. Dacă în perioada următoare
fertilitatea se va menţine la un nivel mai scăzut decât nivelul de înlocuire a generaţiilor,
dimensiunea societăţilor se va micşora. Caracterul convergent al dezvoltării proceselor
demografice în vestul şi estul Europei determină existenţa unor tendinţe demografice comune,
deşi decalajul vădit în ceea ce priveşte avansarea acestora continuă să existe. Convergenţa
tendinţelor se manifestă prin totalitatea schimbărilor similare care în ţările occidentale s-au
declanșat cu mult mai devreme, găsindu-şi explicare în cadrul teoriei celei de „a doua tranziţii
demografice”. În ţările ex-sovietice acestea au devenit mai pronunţate după anii 1990, odată cu
declanşarea reformelor socio-politice şi socio-economice, precum și căderea cortinei de fier. În
afara de scăderea bruscă a natalităţii, aceste tendințe includ amânarea căsătoriei şi naşterii
copiilor către vârste mai mature, răspândirea opţiunilor alternative pentru viaţa de familie, în
special, a uniunilor non-maritale şi a naşterilor extraconjugale etc. În comparaţie cu ţările
Europei Occidentale, fundamentul socio-economic al transformărilor demografice în ţările din
Europa Centrală şi de Est a fost diferit: în multe ţări odată cu proclamarea independenţei şi
trecerea la economie de piaţă, după o perioadă dificilă de restructurare a economiei, consolidării
instituţiilor politice şi economice, a fost obţinută o creştere economică semnificativă, de
exemplu, în Polonia, Ungaria, Republica Cehă. În Republica Moldova, ca şi în România,
Bulgaria, Ucraina, aceste procese până în prezent nu s-au soldat cu rezultatele scontate, iar
avantajul schimbărilor socioeconomice a simţit de o mică parte a populaţiei, pe când majoritatea
se confruntă cu multiple probleme (lipsa locurilor de muncă, şomajul, veniturile scăzute,
inaccesibilitatea locuinţei etc). În astfel de condiţii formarea familiei şi naşterea copiilor se
amână pentru vremuri mai bune. Cu toate acestea, constrângerile materiale şi imposibilitatea de
a-şi asigura un nivel de trai decent au forţat mulţi tineri să plece peste hotare în căutarea unui loc
de muncă. Evident că familiarizarea cu modul de viaţă al tinerilor din ţările europene economic
dezvoltate, însu- 64 şirea valorilor şi normelor respective contribuie substanțial la modificarea
comportamentului demografic (familial) al acestora. Totodată, procesele de transformare a
familiei, în special modificarea funcţiei ei reproductive, au avut un caracter similar în ţările
central şi est europene, deşi contextul social şi economic nu a fost identic. Acest fapt constituie o
confirmare solidă a tezei că transformările observate după anii 1990 nu sunt determinate în mod
exclusiv de factorii economici surveniţi (degradare economică), care au întreţinut în mod esenţial
scăderea natalităţii, ci de alţi factori în bună măsură de natură ne-economică, proveniţi din
schimbările profunde pe care le-au cunoscut societăţile post-socialiste şi care şi-au pus amprenta
pe atitudinea tinerilor vizavi de căsătorie, familie, locul copilului în ierarhia valorilor, priorităţi şi
opţiuni. Trebuie de remarcat că în rândul demografilor a evoluat o dezbatere intensă cu privire la
întrebarea dacă consecinţele crizei economice, şomajul şi alte constrângeri, au fost cauzele
principale ale declinului natalităţii sau noi oportunităţi şi schimbarea valorilor au fost mai mult
responsabili pentru modificarea modelelor de fertilitate (de exemplu, Захаров С., 2000). Alţi
cercetători recunosc faptul că ambii factori au avut un rol important, subliniind că „restructurarea
generală a societăţii” a accelerat schimbările valorice şi demografice (Lesthaeghe R., Surkyn J.,
2002). Transformarea familiei şi modelului de natalitate în ţările Europei Centrale şi de Est
numai la prima vedere are un caracter uniform, evident că există un şir de factori complexe care
au influenţat pocesul de formare a familiei şi comportamentul reproductiv. De exemplu, în
Polonia şi România, a avut loc consolidarea religiozităţii, biserica promovând activ valorile
familiei tradiţionale, în timp ce alte state, cum ar fi Republica Cehă şi Germania de Est, sunt
printre cele mai secularizate. În unele ţări, odată cu tranziţia la economia de piaţă, discriminarea
femeilor la locul de muncă a devenit mai pronunţată, a crescut şi inegalitatea între sexe. Europa
Centrală şi Ţările Baltice au cunoscut o schimbare a structurii forţei de muncă, fiind dezvoltată
sfera serviciilor, pe când în unele ţări ex-socialiste, inclusiv în Republica Moldova a crescut
proporţia populaţiei ocupate în agricultură, a luat amploare migraţia de muncă. Acestea şi mulţi
alţi factori au afectat evoluţia familiei şi natalităţii. Cu toate acestea, mai multe oportunităţi, o
libertate sporită de alegere şi un control general mai mare al oamenilor asupra vieţii lor, inclusiv
controlul asupra reproducerii sale datorită disponibilităţii şi accesibilităţii contraceptivelor
moderne au 65 contribuit în mare parte la „vesternizarea” comportamentului familial şi
reproductiv al populaţiei. Transformarea familiei în Republica Moldova, ca şi în alte ţări ex-
socialiste, este o parte componentă a unei tranziţii sociale şi economice mai largi, care a
progresat cu o viteză uluitoare din cauza constrângerilor economice emergente, conectarea la
valorile occidentale, formarea familiei şi natalitatea fiind influenţate de întregul cadru al
transformărilor sociale şi economice.