DREPT BANCAR ON LINE

CURS I Introducere in dreptul bancar

I.Notiuni introductive

Cursul intitulat Drept bancar pune în discuţie aspecte esenţiale cu caracter juridic privind
domeniul bancar- institutia de credit, banca, operatiunile bancare, riscul bancar, insolventa bancară.

Cursul are ca scop determinarea rolului şi a locului băncii între profesionisti, specificul activitatii bancare,
specificul contractelor bancare, procedurile specifice si rolul B.N.R. ca supraveghetor prudenţial

Cursul de Drept bancar are in vedere prezentarea principalelor institutii de drept bancar si a reformei
institutionale aflata in curs de derulare.

Principalele modificări legislative cu caracter bancar ce impun evidenţierea lor într-o lucrare de
specialitate au intervenit, pe de o parte, odată cu instituirea unei strategii de ansamblu, europeană şi
internă, în vederea asigurării stabilităţii financiare, iar pe de altă parte, odată cu unificarea legislativă
intervenită odată cu intrarea în vigoare a Codului civil la data de 1 octombrie 2011.

Sfera reglementării activităţii bancare continuă să prezinte acelaşi caracter de extraordinară mobilitate
pe fondul adaptării continue la fenomenul de circulaţie liberă a capitalurilor, a accesului controlat la
activitatea bancară şi la supravegherea instituţiilor de credit, la prudenţialitatea activităţii de creditare şi
la asigurarea garantării depozitelor bancare, precum şi la impunerea măsurilor de stabilizare a băncii în
scopul de a se evita declanşarea procedurii de faliment

Dreptul apare ca un ansamblu organizat si logic a carui structura implica o retea de relatii a caror
organizare si ierarhizare constituie pana la urma un sistem. SISTEMUL DREPTULUI - este rezultatul
unitatii ramurilor si institutiilor dreptului.

Existenta acestui sistem, exclude posibilitatea ca dreptul sa fie privit ca o simpla alaturare a unui
numar, mai mare sau mai mic, de norme juridice.
Societatea moderna se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatii normative.
Numarul mare de acte normative impune organizarea lor, ordonarea lor in raport de anumite criterii.

Caracteristica sistemului consta in prezenta obligatorie a unei structuri comune, care reuneste
elementele si care-si pune, in cele din urma, amprenta pe aceste elemente.
 Sistemul dreptului este un sistem in continua miscare, adaptare la evolutia societatii, la
amploarea unor fenomene sociale transpuse in raporturi juridice. Putem spune ca dreptul bancar, ca
ramura de drept, cu institutiile sale specifice, este rezultatul acestei adaptari si, prin urmare, trebuiesc
cunoscute si aprofundate din acest punct de vedere.

II. Definitia şi corelaţia dreptului bancar cu alte ramuri de drept

1.Definitie

Cunoastem ca ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale
dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor
principii comune.

Dreptul bancar reprezintă ramura de drept privat care reglementează operaţiunile bancare şi
profesioniştii care săvârşesc aceste operaţiuni – băncile (în calitate de instituţii de credit).

Dreptul bancar face parte din categoria ramurilor de drept privat, astfel că şi în materie bancară,
subiectele se află într-un raport de egalitate juridică.

Facem precizarea că acest raport dobândeşte valenţe specifice în condiţiile în care Banca Centrală –
B.N.R. – exercită asupra activităţilor bancare o activitate de autorizare, reglementare şi supraveghere
prudenţială, conform art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a
României.

2.Corelaţia dreptului bancar cu ramurile de drept privat

cu dreptul civil

Corelaţia dintre dreptul civil, dreptul comercial şi dreptul bancar reiterează cele două tipuri de
discuţii referitoare, pe de o parte, la autonomia dreptului comercial faţă de dreptul civil, iar pe de alta, la
independenţa dreptului bancar faţă de celelalte ramuri de drept. Nu insistăm asupra posibilităţii ca
doctrina să recunoască ex nunc independenţa dreptului bancar ca ramură autonomă, cel puţin datorită
impactului imens al activităţii bancare în viaţa socială, economică, profesională a tuturor categoriilor de
subiecte de drept1.

Este incontestabil că dreptul civil continuă să îndeplinească rolul de ramură principală de drept. Prin
noua sa reglementare − Noul Cod civil − dreptul civil reglementează şi instituţii de drept bancar (şi chiar
de dreptul creditării)2.

1
A se vedea şi St.D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial − conform Noului Cod civil,
ed. a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.

2
A se vedea C.A. Gheorghe, Dreptul creditării - între dependenţă şi autonomie, în R.R.D.A. nr. 9/2012.
 Putem spune că dreptul civil devine drept comun şi pentru dreptul bancar, într-o manieră directă,
atâta timp cât în lipsa unor reglementări speciale (datorită nu numai abrogării Codului comercial român)
vom apela la dispoziţiile Codului civil.

Ne referim la dispoziţiile următoare din Codul civil (Cartea V „Despre obligaţii”, Titlul IX „Diferite
contracte speciale”:

- Capitolul XIV „Contractul de cont curent”, art. 2171-2183;

- Capitolul XV „Contul bancar curent şi alte contracte bancare”, art. 2184-2198;

- Capitolul VII din Cartea a VII-a. Dispoziţii de drept internaţional privat „Cambia, biletul la ordin şi
cecul”, art. 2647-2658.

Aceste norme completează dispoziţiile cu caracter special din legislaţia bancară.

cu dreptul comercial

Dreptul bancar se află într-o relaţie specială cu dreptul comercial, ca ramură din care s-au desprins la
un moment dat normele dreptului bancar.

Chiar dacă în prezent dreptul comercial are o poziţie contestată în sistemul de drept intern datorită
unificării dreptului privat prin reglementare, această ramură de drept îşi păstrează caracterul specific,
dat de comercialitatea sa. Abrogarea expresă a Codului comercial român nu a afectat specificitatea
raporturilor juridice de drept comercial, astfel încât, aşa cum dreptul civil a reprezentat dreptul comun
faţă de dreptul comercial, dreptul comercial rămâne drept comun pentru dreptul bancar. Argumentele
sunt următoarele:

a) normele cu caracter general se regăsesc în conţinutul dreptului comercial;

b) subiectele dreptului bancar se află în raporturi patrimoniale bazate pe egalitatea juridică a părţilor;

c) societăţile bancare reprezintă o categorie de profesionişti cu un statut aparte; ele se constituie sub
forma societăţii pe acţiuni;

d) normele dreptului bancar se completează cu dispoziţiile dreptului comercial şi ale legilor

comerciale speciale.

Codul civil reglementează instituţii de drept comercial aplicabile şi profesioniştilor bancari:

- profesioniştii şi întreprinderea − art. 3;

 - contractul de societate – art. 1881-1954;

- garanţiile autonome (scrisoarea de garanţie şi scrisoarea de confort) – art. 2321-2322;

- titlurile de valoare − art. 2622-2623.

Astfel, aşa cum dreptul comercial este un drept special faţă de dreptul civil, dreptul bancar are
caracterul unei ramuri de drept speciale faţă de dreptul comercial3.

cu dreptul comerţului internaţional

Ambele ramuri reglementează raporturi juridice patrimoniale şi cu caracter de comercialitate. În plus,

elementul de extraneitate ce caracterizează raporturile de dreptul comerţului internaţional este prezent
şi în domeniul relaţiilor bancare în contextul reglementărilor legale privind constituirea filialelor,
sucursalelor, reprezentanţelor băncilor străine în România sau ale băncilor româneşti în alte state.
Reglementările dreptului comerţului internaţional au rolul de norme generale în raport cu normele
dreptului bancar.

De exemplu, O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului prevede la art.
45 că instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de autoritatea competentă dintr-un alt stat
membru pot desfăşura în România activităţi bancare prin înfiinţarea de sucursale sau prin furnizarea de
servicii în mod direct, dacă activităţile respective se regăsesc în autorizaţia acordată de autoritatea
competentă din statul membru de origine şi se asigură respectarea legislaţiei româneşti adoptate în
scopul protejării interesului general.

În plus, B.N.R., conform art. 3 alin. (5) din Statut colaborează cu autorităţile din străinătate pentru
furnizarea de informaţii, adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru îndeplinirea angajamentelor
rezultate din acorduri, tratate, convenţii la care România este parte.

Elementul de extraneitate, cum ar fi tranzitarea a cel puţin o frontieră sau situarea

sediului/domiciliului în state diferite, este un criteriu care defineşte un raport juridic internaţional
(extern).

3.Corelaţia dreptului bancar cu ramurile de drept public

cu dreptul procesual civil

3
A se vedea şi opiniile următoare, favorabile existenţei dreptului comercial, după unificarea reglementării prin Codul
civil − C. Gheorghe, Drept comercial român, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013 „Dreptul comercial va supravieţui în mod
sigur prin subdiviziunile sale bine coagulate care s-au sustras codificării unice: dreptul societăţilor, al întreprinderilor în
dificultate, al titlurilor de valoare, al instituţiilor de credit, al pieţei de capital, al concurenţei etc.”
S. Angheni, Drept comercial. Profesioniştii-comercianţi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
 Acţiunile cu caracter bancar erau supuse normelor procesuale cuprinse în Codul de procedură civilă
din 1865, Capitolul XIV Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială cuprinde dispoziţii
privind soluţionarea litigiilor dintre profesionişti
1 10 4
(art. 720 -720 ). Aceste dispoziţii nu mai au corespondent în Noul Cod de procedură civilă .

Norme cu caracter de drept material sunt cuprinse în legi speciale aplicabile şi domeniului bancar:
Legea cambiei şi biletului la ordin, Legea cecului. Faţă de normele Codului de procedură civilă acestea au
un caracter derogatoriu.

cu dreptul administrativ

Chiar dacă activitatea comercială are un caracter privat, statul intervine pentru asigurarea bunei
desfăşurări a acesteia. Astfel, ia măsuri pentru crearea şi reglementarea unor instituţii necesare
desfăşurării activităţii comerciale şi, implicit, bancare, cum ar fi: Bursele de valori, Camerele de Comerţ şi
Industrie, Registrul Comerţului, Registrul instituţiilor de credit etc.

Implicarea Băncii Naţionale în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale în

calitate de instituţie publică independentă cu atribuţii administrative este un argument în plus cu privire
la corelaţia activităţii bancare cu autorităţile administrative. Banca Naţională a renunţat la funcţiile sale
comerciale, începând cu anul 1991, devenind iniţial autoritate administrativă autonomă, iar actualmente
instituţie publică independentă.

cu dreptul financiar

Reglementările financiar-fiscale au o importanţă deosebită pentru desfăşurarea activităţii bancare.

Respectarea lor este obligatorie pentru profesioniştii bancari, în caz contrar fiind posibilă aplicarea de
sancţiuni. Pe de altă parte, specificul obiectului de activitate a determinat legiuitorul să adopte
reglementări speciale cu caracter financiar-bancar, aplicabile exclusiv domeniului bancar: constituirea
provizioanelor de risc, reglementări privind limitarea riscului, constituirea rezervelor obligatorii ş.a.

4
Este vorba de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Legea nr. 76/2012 pune în aplicare Legea nr. 134/2010, modifică şi completează acte normative conexe (M.Of. nr. 365 din
30 mai 2012), modificată prin O.U.G. nr. 44/2012 (M.Of. nr. 606 din 23 august 2012), O.U.G. nr. 4/2013 (M.Of. nr. 63 din
31 ianuarie 2013) şi prin Legea nr. 214/2013 (M.Of. nr. 388 din 28 iunie 2013). Prin Legea nr. 2/2013 s-au luat unele
măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă (M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013). A se vedea şi A. Ciurea, Fişe de procedură civilă,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, p. 11-18.
 cu dreptul penal

Rolul deosebit al profesionistului bancar în rândul celorlalţi profesionişti a impus apariţia

reglementărilor cu caracter special şi în acest domeniu. Pe lângă cele cu caracter general, cum ar fi
sancţionarea faptelor privind constituirea şi funcţionarea societăţilor, nerespectarea dispoziţiilor privind
Legea registrului comerţului, ale Legii concurenţei, vom întâlni şi norme speciale referitoare la
interzicerea atragerii de depozite şi acordarea de credite de alţi profesionişti, utilizarea denumirii de
bancă în cazul în care societatea nu îndeplineşte condiţiile legale, desfăşurarea de activităţi în România
de către instituţii de credit străine fără autorizarea B.N.R., deschiderea de conturi bancare sub nume
fictive, spălarea de bani etc. Toate acestea sunt infracţiuni speciale, prevăzute de O.U.G. nr. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

cu dreptul consumului

Chiar dacă în prezent dreptul consumului nu are în România un statut definit se remarcă o tendinţă
accentuată, inclusiv prin recomandările pe care structurile europene le fac statelor membre, de a aplica
în jurisprudenţă principii şi instituţii ale acestei ramuri, inclusiv în domeniul bancar. Este vorba de
legislaţia privind apărarea drepturilor consumatorilor, categoria din care fac parte şi consumatorii de
credite bancare. Aceştia beneficiază de o protecţie legală specializată din partea legislaţiei europene şi,
pe cale de consecinţă, şi din partea celei interne. Astfel, în vederea protejării consumatorilor de credite
bancare se aplică acte normative specifice (O.U.G. nr. 50/2010, Legea
nr. 193/2000 ş.a. care reprezintă transpunerea în dreptul intern a directivelor europene).

III. Izvoarele dreptului bancar

Este necesar a se face distinctie între izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului.

Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioara, care

determina actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viata
sociala, economica si culturala în complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli
de drept si institutii.

Izvoarele materiale ale dreptului sunt acelea imprejurari sau conditii de fapt care au determinat
aparitia normelor contraventionale.

Din punct de vedere juridic, ne intereseaza în special izvoarele formale sau formele de exprimare
a normelor de drept.
 Sensul juridic al notiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte si
modalitati prin care continutul normei de drept devine norma de conduita si se impune ca model de
urmat în relatiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezinta regula de conduita prescrisa si
exteriorizata, cuprinsa într-o anumita haina juridica.

Izvoarele formale ale dreptuului sunt actele normative care cuprind norme de drept in domeniul
bancar: lege, ordonanta, hotarâre a Guvernului sau, dupa caz, hotarâre a consiliului local al comunei,
orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti. La acestea se adaugă reglementarile emise de B.N.R. În dreptul
bancar, ca izvor formal al dreptului, poate fi doar legea scrisa.

Actul normativ sau legea are în prezent cea mai mare importanta în sistemul izvoarelor de drept.
Dupa ce a început actiunea de codificare, legea a capatat o importanta deosebita. Prin “legea ca izvor de
drept” nu vom întelege numai normele elaborate de organul reprezentativ - Parlamentul, ci orice reguli
de drept cu caracter obligatoriu cuprinse în diverse acte normative elaborate de organele statului
abilitate sa elaboreze acte normative. Totalitatea actelor normative alcatuiesc dreptul scris.

Actul normativ cuprinde norme generale obligatorii a caror aplicare poate fi realizata si prin
intermediul fortei de constrângere a statului. Pozitia predominanta a actului normativ în izvoarele de
drept din statele moderne este determinata de necesitatea de a se asigura securitatea si stabilitatea
raporturilor sociale.

Principiul legalitatii implica subordonarea neconditionata a participantilor la raportul juridic fata

de dispozitiile normative, însa pentru ca aceasta conformare sa poata deveni realitate, este necesar ca
destinatarii normelor sa-si cunoasca într-o maniera clara si neechivoca drepturile si obligatiile, ceea ce
se poate realiza doar când normele juridice sunt cuprinse în acte normative scrise.

Izvoarele dreptului bancar. Clasificare

Sursele dreptului bancar se regăsesc în următoarele categorii de acte normative:

A. Izvoare generale

1. Constituţia României

2. Codul civil român

3. Legi speciale:
 - Legea nr. 31/1990 a societăţilor5;

- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului;

- Legea nr. 82/1991 a contabilităţii;

- Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;

- O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi
consumatori ş.a.

B. Izvoare speciale

1. Legi (lato sensu):

- Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României – Legea nr. 312/2004;

- Ordonanţa privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului – O.U.G.

nr. 99/20066;

- Legea nr. 227/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (cu modificări);

- Legea pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar – Legea nr.
83/1997;

- O.G. nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit;

- Legea nr. 278/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit;

5
Potrivit Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (M.Of.
nr. 365 din 30 mai 2012), în vigoare de la 15 februarie 2013, cu modificările ulterioare): „Art. 77. Ori de câte ori prin legi
şi prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale ori la «societatea
comercială/societăţile comerciale», după caz, trimiterea se consideră a fi făcută la Legea societăţilor nr. 31/1990 ori,
după caz, la «societatea/societăţile reglementată/reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare»”.

6
Modificată prin Legea nr. 270/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 25/2009 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.
99/2006; modificată şi prin O.U.G. nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 99/2006 (textul consolidat, cu
modificările şi completările aduse prin Legea nr. 227/2007), O.U.G. nr. 215/2008, O.U.G. nr. 25/2009, O.U.G.
nr. 26/2010, Legea nr. 231/2010, Legea nr. 71/2011, O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 287/2011, O.G. nr. 1/2012, O.U.G. nr.
43/2012, Legea nr. 187/2012, Legea nr. 255/2013, Legea nr. 271/2013, Legea nr. 272/2013 şi O.U.G. nr. 113/2013. O selecţie
a actelor normative incidente în materie poate fi consultată online (http://www.bnro.ro/Institutii-de-credit-1965.aspx).
 - O.G. nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor din sistemul
bancar ş.a.

2. Alte reglementări ale B.N.R. (exemple):

- Regulamentul B.N.R. nr. 1/2007 privind registrul instituţiilor de credit;

- Regulamentul B.N.R. nr. 11/2007 privind autorizarea instituţiilor de credit, persoane juridice
române, şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din statele terţe 7;

- Norma nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit;

- Ordinul B.N.R. nr. 27/2011 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene.

3. Reglementări europene şi interne privind reforma bancară europeană

Interne:

- O.U.G. nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative;

- Legea nr. 231/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 99/2006 şi a altor acte normative;

- O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti,
precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- O.G. nr. 1/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul instituţiilor de
credit;

- O.U.G. nr. 43/2012 pentru modificarea art. 24028 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;

- Legea nr. 271/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 43/2012 pentru modificarea art. 24028 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;

- Legea nr. 272/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de

7
Ultima modificare a fost adusă prin Regulamentul B.N.R. nr. 7/2011 privind modificarea, completarea şi abrogarea
unor acte normative (M.Of. nr. 510 din 19 iulie 2011). Textul consolidat al Regulamentului B.N.R. nr. 11/2007
(http://www.bnro.ro/Institutii-de-credit-1965.aspx).
reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor
dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 şi a Legii nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor;

- O.U.G. nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Reglementări europene de aplicare directă:

- Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind
cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 648/20128.

Facem precizarea că O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
reprezintă reglementarea principală în domeniul bancar, având în prezent rolul de lege bancară.

Exemple

- Ordonanţa privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului – O.U.G. nr.

99/2006
- Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi
societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
- Regulamentul B.N.R. nr. 1/2007 privind registrul instituţiilor de credit

8
JO L nr. 176 din 27 iunie 2013.