INTRODUCERE

Noțiunea de drept bancar apare cu o dubla accepțiune:ca ramura de drept și ca

stiinta juridica.Doctrina juridical a stabilit mai multe definitii ale ramurii dreptului
bancar. Savantul german R.Kohls mentioneaza ca dreptul bancar “exista ca drept
public și drept privat…Dreptul bancar public cuprinde supravegherea de stat
asupra activitatilor bancare și organizarii acestora.Dreptul bancar privat,este
dreptul contractelor și tranzactiilor bancare.Totuși toate definitiile ajung la un
numitor comun și reflecta cu o complexitate și exhaustivitate diferita esenta:
dreptul bancar - ramura a dreptului care inglobeaza totalitatea normelor
juridice de natura publica și privata,ce au ca obiect de reglementare
organizarea și functionarea sistemului bancar,statutul juridic al bancilor și
regimul juridic al operatiunilor bancare.
Opiniile exprimate în literatura de specialitate în privința locului dreptului
bancarînsistemul de drept sint multe și diferite.Cu toate acestea este dificil de a
identifica locul acestuia ,adica de a-l plasaîngrupul ramurilor de drept public sau
privat.Multi autori mentioneaza faptul ca normele bancare au o natura mixta:unele
din ele sint de natura publica(norme menite sa asigure securitatea sistemului bancar
prin stabilirea cerintelor prudentiale și de asigurare a depozitelor),celelalte ne
demonstreaza apartenența la dreptul privat(norme referitoare la relatiile banca-
clientîncadrul raporturilor de constituire și gestionare a conturilor).Pe de o
parte,normele de drept bancar care stabilesc principiile organizarii și functionarii
institutiilor financiare constituie o forma de exprimare a politicii monetar-creditare
a statului,in acest sens,normele dreptului bancar au tangenta cu normele de drept
statal și administrativ.
Pina la inceputul anilor “90,dreptul bancar exista numai la nivel conceptual ,
inglobind norme juridice ce apartineau:
- dreptului civil ce reglementa raporturile bazate pe egalitatea bancilor intre
ele sau fața de clientela lor. în acest caz se lasau fara atentie mecanismele
importante ale relatiilor de decontari și credit, ex.decontarile interbancare, sistemul
conturilor de corespondent s.a.
 - dreptul financiar care continea norme ce guvernau organizarea și activitatea
bancii de stat a URSS și a bancilor specializate de
stat(Promstroibanc,Vneseconombanc,Jilsotbanc s.a.).E și firesc,deoarece toate
aceste banci operauînexclusivitate cu mijloacele statului(exceptie-Sberbanc).

1.Drept bancar-ramura a dreptului privat:

definitia,importanța,locul dreptului bancarînsistemul de drept.

Deci, sintagma ”drept bancar “ era utilizata doar ca sinonim al legislatiei

bancare – ca compartiment al legislatiei civile sau financiare,dupa caz.Noțiunea
de drept bancar s-a afirmat o data cu aparitia și dezvcoltarea sistemului
bancarînRM,dupa adoptarea de catre Parlament a Legii nr.599-XII di 11 iunie
1991”Cu privire la Banca Nationala de Stat a Moldovei”,și Legii nr.601-XII din
12 iunie 1991 “Cu privire la banci și activitatea bancara”.Deci, formarea unui
system bancar bi-nivelar au condus la aparitia termenului de drept bancar.,ca
notiune generica pentru a desemna initial normele ce veneau sa completeze
prevederile normelor de drept civil și financiar,in material activitatii bancare.
 2.Obiectul de studiu a Dreptului Bancar.
Categoriile de relatii reglementata de Drept Bancar.
Obiectul dreptului bancar se deduce din definitia lui și determina locul
acestuiaînsistemul de drept.Adica,obiectul dreptului bancar sint relatiile juridice
bancare sau raporturi juridice bancare.In functie de subiecti,relatiile juridice
bancare se clasifica in:
-relatii intre Parlament și BNM (ex.referitoare la raportarea asupra situatiei
monetare, aprobarea politicii monetary-creditare),
-relatiile intre Guvern și BNM (ex.reprezentarea mutuala),
-relatiile intre BNM și bancile comerciale (ex.licentierea bancilor,controlul și
supravegherea lor),
-relatiile intre bancile comerciale avind ca obiect efectuarea operatiilor
bancare (ex.deschiderea conturilor de correspondent.efectuarea
decontarilorinterbancare),
-relatiile intre banci ,avind ca obiect crearea uniunilor,asociatiilor,caselor de
clearing și altor formatiuni collective.
-relatiile intre banci și clientela (ex.deschiderea conturilor,efectuarea
platilor,obtinerea creditului).
Dupa natura activitatilor bancare,ce constituie unul din obiectul relatiilor
bancare,avem relatii cu privire la:
-operatiile bancare active (ex.acordarea creditelor,scontul cambiilor),
-operatiile bancare passive(ex.institutia juridical a contului bancar,emîșiunea
de catre banci valorilor mobiliare),
-operatiile bancare de intermediere(ex.relatiile de plati),
-operatiile bancare facultative(ex.acordarea serviciilor de consultanta),
In functie de continutul raporturilor juridice bancare,deosebim:
-patrimoniale(ex.atragerea și amplasarea mijloacelor banesti),
-nepatrimoniale(ex.protectia secretului bancar),
 In functie de specificul raporturilor juridice bancare,distingem:
-materiale(ex.operatiunile bancare),
-organizationale sau procedurale (ex.stabilirea structurii interioare a bancilor
sau a sistemului bancarîngeneral),
In functie de izvorul și sursa de reglementare a raporturilor juridice
bancare,avem:
- relatii provenind din normele de drept,care și ele se impart in:
-relatii ce provin din normele ce se continînlegi și alte acte
normative
(ex.cu privire la formarea rezervelor obligatorii ale bancilor
comerciale).
-relatii ce provin din acte administrative
(ex.cu privire la eliberarea licentelor).
-relatii provenind din contracte (ex.cu privire la deschiderea contului bancar).
 3.Raportul juridic bancar.
Subiect,obiect și continut.

Raporturile juridice bancare sint totalitatea acelor relatii juridice bancare ce se

procesul activitatii bancare și nu pur și simplu a functionarii,adica a activitatii
interne a bancilor și a altor institutii creditare,ci chiar activitatea bancilorîn
general.Raportul juridic bancar e alcatuit din trei elemente:subiectele,obiectul și
continutul.
Subiectii raportului juridic bancar sint:
- clientela bancii,
- bancile și alte institutii financiare,cit și formatiunile colective ale acestora.
- organele puterii și administratiei de stat.
Clientela bancii sint persoanele fizice și juridice,indifferent de modul de
organizare și forma de proprietate,cit și intreprinderile cu investitii
straine,persoanele fizice sau juridice straine.
In a doua categorie intra BNM și bancile comerciale sau alte institutii
financiare.Un loc aparte il ocupa Banca pentru Dezvoltare și Investitii a Moldovei.
Și în sfirșit ca organe a puterii și administratiei de stat sint Parlamentul,Guvernul
și organelle administratriei publice locale.
Obiect al raportului juridic bancar lato sensu este activitatea bancara,iar
stricto sensu –activitatea bancilor comerciale și a BNM,cit și organizarea
sistemului creditor și acordarea de banci a serviciilor catre clientele sa.
Deci,activitatea bancara ca obiect al raporturilor juridice bancare a constituit
obiectul de studiu al doctrinelor juridice și economice, care consta în comert cu
capital,adica colectarea, pastrarea și acordarea în folosinta a capitalului banesc.
Continutul raportului juridic este format din totalitatea drepturilor subiective și
obligatiilor juridice ale subiectilor acestei relatii.Drepturile subiective ca element al
continutului raportului bancar,combina în ele atit natura contractuala,cit și cea
legala. Ex.raporturile legate de efectuarea platilor –drepturile subiective ale
ordonatorului platii sint indicate în contractul incheiat cu banca,insa legislatia
bancara referitoare la decontari stabileste obligatiile bancii și procedura de
efectuare a decontarilor.Deci,dreptul subiectiv evocat este asigurat printr-o
totalitate a obligatiilor atit contractuale,cit și legale ale bancii.
 4.Izvoarele dreptului bancar:
a)interne : generale și speciale.
b)externe:conventiile bi- și multilaterale;uzantele bancare.

Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul

devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor
de drept. Particularitatile izvoarelor ce apartin ramurii de drept bancar sint:
- ponderea inalta a actelor subordinate legii(~70% din aceastea constituind
deciziile Consiliului de Administratie ale BNM);
- dinamismul inalt al dezvoltarii legislatiei bancare(~20% din actele BNM ,ce
contin reglementari noi sau le substitute cele precedente,au fost aprobate în 1998).
In ierarhia izvoarelor dreptului bancar în legislatia bancara a RM ,Constitutia
RM detine primul loc.Deci, norme ce se refera nemijlocit la activitatea bancara sint
mentionate în art.130 din Constitutia RM-”Sistemul financiar- de credit”,care
acorda monopolul emîșiunii monedei nationale – leul- BNM, la decizia
Parlamentului.Dar mai avem norme ce se refera indirect la activitatea
bancara.Acestea sint norme ce reglementeaza drepturile și obligatiile cetatenilor și
norme ce stabilesc competenta adoptarii actelor normative bancare.
Totalitatea legilor organice și ordinare,ce au incidenta asupra sectorului bancar
al RM,se grupeaza in:
- Legi generale, care stabilesc cerinte generale fata de formele organizational-
juridice ale activitatilor de antreprenoriat,cu privire la tranzactii și raspundere
contractuala etc.:
1. Codul Civil al RM
2. Legea RM “Cu privire la proprietate”,nr.459-XII,22.01.1991;
3. Legea RM “Cu privire la antreprenoriat și intreprinderi”, nr.845-
XII,03.01.1992;
 4. Legea RM “Privind limitarea activitatii monopoliste și dezvoltarea
concurentei”, nr. 906 – XII,29.02.1992;
5. Legea RM “Cu privire la secretul commercial” ,nr 171 –
XIII,06.07.1994;
6. Legea RM “Cu privire la leasing” nr.731 – XIII,15.02.1996;
7. Legea RM “Cu privire la gaj” nr.838 – XIII23.05.1996 s.a..
- Legi speciale bancare, care stabilesc principiile de activitate în sectorul
bancar:
1. Legea RM “Privind BNM”nr.548 – XIII,21.07.1995;
2. Legea RM “Cu privire la bani”nr.1232 – XII,15.12.1992;
3. Legea cambiei,nr.1527 – XII,22.06.1993;
4. Legea institutiilor financiare,nr.550 – XIII,21.07.1995;
5. Legea RM “Cu privire la indexarea veniturilor banesti ale populatiei”
nr.824 – XII,24.12.1991. și altele.
BNM emite hotariri,regulamente,instructiuni și dispozitii.Acele acte,care sint
obligatorii pentru bancile comerciale ,alte personae juridice și fizice, sint publicate
în M.O. al RM.
Regulamentul- norma obligatorie,emisa de BNM,in scopul executarii
legii,pentru una sau mai multe institutii financiare și alte personae juridice.
Ordonanta – norma obligatorie,emisa de BNM,in scopul executarii legii,pentru
una sau mai multe institutii financiare care constitue mai putin de o categorie de
institutii financiare.
Recomandare – indrumare a BNM fara putere obligatorie.
Actele internationale în materie de drept bancar se clasifica în trei grupe mari:
1. Conventiile bi- și multilaterale, ce actioneaza pe teritoriul statelor
semnatare:
- Conventiile de la Geneva din 1930 cu privire la cambia,legea uniforma a
cambiei și taxa de timbru în operatiile cambiale;
- Conventiile de la Geneva din 1931 cu privire la cec,legea uniforma a cecului
și taxa de timbru în operatiile cu cecuru,s.a.
 2. Uzante uniformizate,ce reglementeaza efectuarea unor operatiuni
bancare.Aceste acte se aplica doar în cazul cind partile prevad expres aplicarea lor
în contractul incheiat:
- “Reguli și uzante uniforme cu privire la acreditivul documentar”;
- “Reguli și uzante uniforme cu privire la incasoul documentar”s.a..
3. Standardele internationale,ce prezinta totalitatea de cerinte tehnice,agreate
de ISO pentru documentele bancare,care sint utilizate de multe din din tarile lumii.
 5.Istoricul aparitiei bancilor și provenienta termenului “banca”.
Aparatul și sistemul bancar.
Termenul ”banca” provine de la cuv.italian “banco”, dupa denumirea
tejghelei camatarilor italieni, ce se ocupau cu schimbul banilor în pietele publice.
Majoritatea autorilor considera ca bancile au aparut inca în antichitate. Unii
autori afirma ca bancile au aparut în conditiile capitalismului manufacturier, în
forma caselor bancare, care acordau credit capitalistilor comerciali și industriali
pentru o dobinda moderata, iar apoi în forma bancilor - societati pe actiuni.
Bancile - ca forme speciale ale intreprinderilor capitaliste – au aparut în primul
rind în orasele italiene Venetia, Genova în sec. XIV-XV. Se poate afirma ca
activitatea legata de schimbul banilor a dus la aparitia profesiunii bancare, dar nu și
la aparitia bancilor în general. Exista o diferenta intre raporturile bancare și cele
camataresti:
- Creditarea bancara are ca scop satisfacerea intereselor economice ale
debitorului, și nu a necesitatilor de consum
- Operatiile de credit ale bancii sint effectuate în mod sistematic spre
deosebire de cele camataresti
- Relatiile bancare combina relatiile de credit cu deservirea contului clientului
de catre banca.
Astfel sarcina stabilirii aparitiei bancilor este legata de stabilirea perioadei în
care au aparut institutiile care au inceput sa efectueze operatiile sus-numite. Drept
marturii a existentei în epoca antica a relatiilor de natura bancara și a normelor
corespunzatoare ne pot servi:
- Codul regelui Hammurabi
 - Tablele de contabilitate
în perioada antica imprumutul banilor se facea în conditiile unei dobinzi
care uneori se ridica la 36% anual. în epoca medievala, activitatea bancara a
regresat, deoarece biserica a interzis prin hotarirea Consiliului de la Niceea
imprumuturile aducatoare de dobinzi, ceea ce nu a impiedicat clerul sa se afirme în
calitatea sa de bancher. Creditele se acordau cu conditia garantarii, rambursarii
creditului prin stabilirea ipotecii, biserica avind dreptul de a valoriza roadele ei pe
durata acordarii creditului.
Cel mai semnificativ eveniment din perioada renasterii a fost reaparitia
bancilor publice în Spania(Taula de Cambi, Barcelona) si Italia(Casa di San
Giorgio). Se spune ca aparitia bancii San Giorgio din Genova a marcat crearea
primei banci în sensul contemporan al cuvintului. Perioada capitalista se
caracterizeaza prin implicarea statului în activitatea bancra determinata de exigent
controlului asupra bancilor comerciale și necesitatea emîșiunii monetare ca aparitie
a banului hirtie. Primul exemplu este Banca din Amsterdam care incepe a elibera
depunatorilor certificate negociabile – o forma a monedei de cont, cotate fata de
moneda oficiala. în perioada moderna se extinde etalonul metalic al valorii
monedei fiduciare. Prima banca ce a initiat ceea ce în terminologia bancara a fost
ulterior desemnat prin termenul “convertibilitate” a fost Banca Angliei. în sec.XX
apare diviziunea institutiilor bancare în banci, case bancare și institutii
parabancare. Primele efectuau toata gama de servicii bancare, a doua- nu se ocupa
nici de emîșiunea monetara, nici de colectarea depozitelor. Institutiile parabancare
se clasificau în case de eonomii(colectau depozite cu scopul plasamentului lor
ulterior fara risc- activitate ce aducea depunatorilor o dobinda modesta, dar
stabile), cooperative de credit(asociatii ale persoanelor ce iși puneau în comun
acumularile cu scopul creditarii reciproce). în perioada socialista, activitatea
bancara se afla sub monopolul statului. Operatiunile bancare se reduceau la
mentinerea viabilitatii intreprinderilor socialiste, prin distribuirea centralizata de
fonduri sub forma de credite. Reforma economica inceputa de Gorbaciov a pus
inceputul primei etape a reformei sistemului bancar sovietic. Sint create 5 banci
specializate: Vneseconombank, Promstroibank, Agroprombank, Jilsotbank,
Sberbank. A doua etapa a reformei a construit un sistem bancar trinivelar(Banca de
Stat, bancile de stat ramurale și bancile comerciale cooperatiste). Etapa a treia a
reformei a continuat în mod individual pentru fiecare tara-membru a Uniunii
Sovietice.
Aparatul bancar constituie un ansamblu coerent al diferitelor categorii de
banci care functioneaza intr-o tara raspunzind cerintelor unui anumit mod de
productie și unei anumite etape de dezvoltare socio-economica.Dupa structura
ierarhica a aparatelor bancare nationale,acestea pot fi:bi- sau polinivelare.La virful
piramidei ierarhice se afla banca centrala a statului(RM- BNM), al doilea system
este alcatuit din reteaua bancilor comerciale.
Sistemul bancar este un ansamblu de banci diferite organizat în jurul și sub
conducerea bancii centrale în vederea coordonarii activitatii de scont și reescont,
de credite, de plasamente și de administrare a depozitelor bancare.
CONCLUZIE
În absenţa unei definiţii normative, justificată și de realitatea potrivit căreia
dreptul bancar nu este o ramură distinctă în cadrul sistemului nostru de drept,
schiţarea noţiunii însăși de drept bancar este opera exclusivă a literaturii juridice de
specialitate. În doctrina naţională a fost conturată opinia potrivit căreia dreptul
bancar este un drept al unor subiecţi calificaţi, pentru că reglementează modul de
autorizare a instituţiilor de credit, dar şi un drept al activităţii bancare, pentru că
reglementează operaţiunile care pot fi cuprinse în obiectul de activitate al
instituţiilor de credit şi pe care le pot desfăşura conform autorizaţiei emise de
Banca Naţionale
De altfel, această ideea concordă şi cu cele exprimate în doctrina internaţională
ce identifică obiectul dreptului bancar cu activităţile efectuate cu titlu de profesie
obişnuită de către instituţiile de credit. Practic, definiţia evidenţiază faptul că
dreptul bancar este deopotrivă un drept al actorilor, pentru că textele reglementează
condiţiile de acces şi de exerciţiu ale activităţilor recunoscute instituţiilor de credit,
printre care figurează şi băncile, şi un drept al activităţilor, pentru că textele
precizează care sunt acele operaţiuni pe care instituţiile de credit le pot exercita. De
o manieră mai simplă, dreptul bancar a fost catalogat ca fiind dreptul bancherilo ,
iar referitor la obiectului dreptului bancar, s-a apreciat că acesta este format din
reguli care stabilesc statutul instituţiilor ce angajează comerţul cu bani şi din reguli
aplicabile activităţii lor, fiind dreptul unei profesii4 . În ceea ce ne priveşte, opinăm
în sensul că dreptul bancar cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează
sistemul bancar, în plenitudinea aspectelor sale. Precizări terminologice. Sub
aspect terminologic, în doctrină a fost dezbătută şi problematica corectei utilizări a
sintagmei „drept bancar", plecându-se de la controversa existentă în sistemul de
drept francez care opunea denumirii precizate pe cea de „drept al creditului".
S-a apreciat că originea acestei denumiri nu este în titulatura subiecţilor ce
desfăşoară activitatea bancară, adică a instituţiilor de credit, ci are în vedere o
categorie din operaţiunile pe care le presupune activitatea bancară, respectiv cea a
operaţiunilor de creditare. Astfel, s-a considerat că denumirea „drept al creditului”
este nespecifică şi unilaterală.
Bibliografie
1 L. Bercea, Statutul dreptului bancar, în Revista de Drept Comercial, nr. 6/2003, p. 130.
2 Th. Bonneau, Droit bancaire, Ed. Montchrestien, Paris, 2001, pp. 5-6.
3 F. Dekeuwer-Defossez, Droit bancaire, Ed. Dalloz, Paris, 1999, p. 1.
4 Ch. Gavalda, J. Stoufflet, Droit Bancaire. Institution-Comptes. Opérations-Services, Ed.
Libraire de la Cour de Cassation, Paris, 1999, p. 3.