C1-14 Tratate si Conventii Internationale-Note (C+S)-MTN I- lector. dr. M.

Valeca

1.Notiuni introductive

Dreptul este reprezentat de sistemul normelor elaborate si consacrate de catre puterea de

stat, norme ce orienteza comportamentul uman in conformitate cu setul de valori al unei
societati, stabilind drepturi si obligatii, principii si definitii, structuri si relatii de organizare si
activitate sociala a caror respectare devine obligatorie.
Principiile de drept sunt reprezentate de acele idei generale care fundamenteaza fenomenul
juridic. Acestea orienteaza si incadreaza in limitele determinarilor pe care le enunta intregul
proces de intelegere, elaborare si aplicare a dreptului.
Normele juridice sunt o categorie a normelor sociale care reprezinta reguli de conduita
instituite sau recunoscute de catre stat, obligatorii in raporturile dintre subiectele de drept.
Actul normativ reprezinta izvorul de drept creat de organe ale autoritatii publice, investite
cu competente normative: Parlament, Guvern, organe ale administratiei publice centrale
(ministere, agentii nationale,etc) sau locale (consilii judetene, consilii locale).Totalitatea actelor
normative formeaza dreptul scris: jus scriptum.
Sistemul actelor normative juridice este format in principal din:
1. Constitutia detine rolul primordial in ierarhia actelor normative deoarece dispune de forta
juridica superioara fata de acestea, al caror continut trebuie sa fie conform prevederilor sale.
Principiul suprematiei constitutiei si constitutionalitatii reprezinta o trasatura esentiala a statului
de drept.
2. Legea reprezinta actul normativ al puterii legislative- Parlamentul- aprobata dupa o procedura
de legiferare prestabilita care reglementeaza cele mai importante relatii sociale, economice,etc.
3. Ordonante si hotarari ale Guvernului reprezinta acte producatoare de efecte juridice, forta lor
juridica fiind determinata de functiile pe care acest organ le are si anume, organizarea executarii
si executarea in concret a legilor.
4. Tratatul sau Conventia reprezinta acte juridice care exprima acordul de vointa intre doua sau
mai multe state sau alte subiecte de drept international in scopul de a creea, modifica sau stinge
drepturi si obligatii in raporturile dintre ele. Ansamblul normelor care reglementeaza incheierea,
aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, cazurile de nulitate si de incetare a tratatelor
constituie dreptul tratatelor.
Datorita complexitatii domeniul nuclear este foarte bine reglementat atat la nivel
internationalcat si la nivel national. Legislatia din domeniul nuclear reprezinta pachetul de norme
legale specifice create in scopul de a reglementa comportarea persoanelor juridice si fizice
implicate in activitati din domeniul nuclear sau activitati conexe acestui domeniu. Principiile
fundamentale ale legislatiei din domeniu sunt:
-responsabilitatea
-siguranta
-securitatea

1
-licentierea
-independenta organului de reglementare si control
-controlul continuu
-dezvoltarea durabila
-conformarea cu obligatiile internationale
-transparenta.

1.1 Primul tratat romanesc inregistrat in baza de date

„ TRATAT din 1393

Tratatul dintre Mircea I, Suveranul Valahiei şi Sultanul Baiazet Ilderim

Acest Tratat s-a tradus din nou, după textul publicat în 1819 de Dionisie Fotino în tomul III
pagina 369 şi următoarele.

ART. 1
Din marea noastră condescendenţă învoim, ca Principatul României de curând supus de
nebiruibila putere a neînvinsei noastre împărăţii dimpreună cu Principele său să se cârmuiască
după propriile sale legi, şi ca voievodul României să aibă deplină putere de a face război cu
vecinii săi, şi de a încheia legături de amiciţie cu dânşii, orişicând va voi; şi prin urmare să fie
stăpân peste viaţa şi moartea supuşilor săi, (suveran).
ART. 2
Câţi creştini ar primi religia lui Mahomet şi pe urmă, trecând din locurile supuse împărăţiei
noastre în România, ar îmbrăţişa iarăşi creştinismul, să fie pretutindeni nesupăraţi şi
nereclamaţi.
ART. 3
Câţi dintre români vor trece în cuprinsul (teritoriul) împărăţiei noastre pentru propriile lor
interese, să fie nesupăraţi de haraciu, şi să fie necercetaţi pentru îmbrăcămintele lor.
ART. 4
Principii creştini să se aleagă de către Mitropolitul şi de către boieri.
ART. 5
Iar pentru această mare a noastră condescendenţă, şi pentru că am înscris această ţară în
lista celorlalte ţări supuse (protecţiei noastre), va fi şi ea îndatorită a da la visteria noastră
imperială pe un an 3000 bani roşi de ţară în 300 lei argint de ai monetăriei noastre.
Datu-s-au aceasta în Nicopoli în anul 805, în luna lui Rebiul Ebelu, şi s-au subscris în codici
imperiale.”

---------------

2
1.2 Scurt istoric al inlfluentei domeniului nuclear asupra dezvoltarii relatiilor
internationale- proliferarea armelor nucleare

Din punct de vedere istoric, din nefericire, domeniul nuclear a intrat “cu stangul” in
constiinta omenirii, datorita faptului ca primele experimente nucleare au fost “ necontrolate”,
adica bombe, si abia apoi rectiile nucleare au fost “ controlate” si s-au construit reactoare
nucleare pentru producerea de energie.
Astefel dupa al doilea razboi mondial s-a instaurat asa numita ‚ordine bipolara”.
Dintre toate ordinile internaţionale care au statuat echilibre de putere, cea a Războiului
Rece a fost cea mai durabilă şi stabilă.
Daca echilibrul de putere stabilit de tratatul de pace de la Utrecht (1713) a durat 20 de ani,
echilibrul de putere al Războiului Rece a durat 44 de ani (1947-1991).
Războiul Recea reprezentat un conflict în care ostilităţile au început fără o declaraţie de
război şi s-au sfârşit un fără tratat de pace. Războiul care a opus superputerile sovietică şi
americană şi statele aflate în sfera lor de influenţă a întrunit aceleaşi caracteristici: a fost un
război nedeclarat şi nefinalizat printr-un tratat de pace.
Rivalitatea dintre cele două superputeri structural antagonice – singurele capabile de a-şi
proiecta puterea la nivel global – a dominat ansamblul raporturilor internaţionale şi a determinat
poziţia tuturor celorlalţi actori, indiferent că erau naţionali, internaţionali sau transnaţionali. În
jurul lor s-au constituit, „în oglindă”, pe parcursul primului deceniu postbelic (1945-1955),
alianţe politico-militare şi blocuri economice opuse, ce au consfinţit, instituţional, separaţia Est-
Vest: Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER, 1949) şi Tratatul de la Varşovia (1955), pe
de o parte, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO, 1949) şi Comunitatea
Economică Europeană (CEE, 1957), pe de altă parte.
Cu toate că au existat scenarii de invadare a Occidentului de către sovietici şi aliaţii săi,
confruntarea militară era practic exclusă pe continentul european, atât datorită recunoaşterii
reciproce a sferelor de hegemonie, cât şi, mai ales, datorită concentrării unor puternice arsenale
nucleare, a căror uzitare ar fi condus la neantizarea vieţii pe Terra.
Era nucleară a permis valorificarea plenară a modelului strategic al descurajării sau
disuasiunii. Dupa proiectul american denumit „Manhatan” prin care s-au dezvoltat primele
bombe atomice s-a produs si primul atac nuclear din istorie, si din fericire si ultimul, prin
lansarea celor 2 bombe nucleare asupra oraselor japoneze. Din momentul în care URSS a
fabricat primele arme de distrugere în masă (bomba atomică – 1949, bomba cu hidrogen – 1953),
cursa înarmărilor a generat un echilibru ad-hoc de putere. Nici una din părţi nu putea avea
certitudinea securităţii sale, iar puterea de distrugere reciprocă era atât de mare încât cei care o
deţineau nu o puteau utiliza – situaţie pe care Raymond Aron a denumit-o „neputinţa puterii”. Pe
acest fundal, ambele superputeri au jucat din plin cartea escaladării cursei înarmărilor. Valoarea
disuasiunii era dată nu numai de capacitatea de a impresiona adversarul pentru a-l determina să
nu declanşeze un atac, ci şi de capacitatea de a „supravieţui” primului atac inamic, prin
declanşarea unor represalii în cazul în care totuşi acesta ar fi fost declanşat.

3
Cursa înarmărilor în era nucleară este în acelaşi timp produs al binomului americano-sovietic şi
generator al acestuia din urmă. Ea este cea care defineşte, în interiorul clubului închis al puterilor
nucleare, statutul specific de superputere.
În timp, constatarea irealismului proiectului dezarmării complete a condus
Washingtonul şi Kremlinul la două reevaluări esenţiale: nu există proces de dezarmare fără
voinţă politică şi nici dialog productiv în negocieri fără încredere; în locul unei dezarmări totale,
ce obligă stăpânirea prea multor variabile, e preferabil a lucra la o dezarmare pe spaţii geografice
limitate – cele mai „explozive” – şi pe categorii de armament bine definite – cele mai
periculoase. Prima dintre ele a condus la adoptarea de măsuri concrete de creştere a încrederii
(confidence building measures, CBMs) în cadrul procesului Helsinki. Iar cea de a doua a condus
la diminuarea cantitativă a arsenalelor nucleare prin acordurile SALT (strategic arms limitation
talks) I (1972) şi II (1979).
O provocare serioasă la adresa bipolarismului a constituit-o însă proliferarea armelor
nucleare. Statele care le-au produs au făcut-o pentru a proba un anumit nivel de independenţă şi a
descuraja orice încercare de agresiune sau diplomaţie coercitivă.
După SUA şi URSS, prima putere care a testat bomba nucleară a fost Marea Britanie. La
doar câteva zile după ce primele bombe atomice cădeau asupra Japoniei (august 1945), primul
ministru britanic Clement Attlee le trimitea colegilor de cabinet un memorandum secret prin
care le făcea cunoscută opinia sa potrivit căreia pentru a rămâne o mare putere şi a descuraja
orice act de agresiune la adresa sa, Marea Britanie trebuie să posede arma nucleară. Conceperea
şi realizarea sa s-a făcut în cel mai strict secret şi cu costuri considerabile, întrucât începând din
1946 (până în 1958, când colaborarea a fost restabilită), SUA nu au mai împărtăşit Marii Britanii
informaţiile şi, implicit, know how-ul său în sfera armamentului nuclear. Premierul Winston
Churchill îşi începuse (1951) de puţin timp noul mandat când, în 1952, prima bombă atomică –
Blue Danube – a fost testată şi încredinţată spre administrare forţelor aeriene britanice (Royal Air
Force, RAF). Ulterior (1954), cabinetul Churchill a trebuit să decidă dacă Marea Britanie
dispunea de capacitatea şi trebuia să treacă la o nouă fază în cursa înarmărilor nucleare,
concepând şi producând bomba cu hidrogen, ce putea aduce un randament de peste 1000 de ori
mai mare decât bomba atomică. În 1955 membrii cabinetului britanic au primit o copie a unui
raport ultra secret – raportul Strath – ce detalia consecinţele pe care le-ar putea avea detonarea pe
teritoriul Marii Britanii a 10 bombe sovietice cu hidrogen. Raportul a rămas secret până în 2002,
când a fost depus spre păstrare şi consultare la Arhivele Naţionale britanice. Potrivit raportului,
puterea explozivă a celor 10 bombe cu hidrogen ar fi echivalat cu cea a tuturor bombelor aliate
aruncate asupra Germaniei, Italiei şi Franţei ocupate în timpul celui de Al Doilea Război
Mondial. În primele secunde de după detonare, 12 milioane de oameni şi-ar fi găsit moartea prin
incinerare instantanee, iar alte 4 milioane ar fi fost rănite, înainte chiar ca norii radioactivi să
acopere cerul. Marea Britanie ar fi urmat să fie divizată în 12 mini-regate semi independente,
conduse de o parte din politicienii rămaşi în viaţă, de armată şi forţele de poliţie, în conformitate
cu o justiţie extrem dură. În ultimile ore de pace, o lege de urgenţă, rapid trecută prin Parlament,
ar fi conferit autorităţilor regionale drept de viaţă şi moarte asupra fiecărui cetăţean britanic

4
supravieţuitor, precum şi dreptul de a dispune de averea acestora în interes naţional. Primul
ministru şi o parte din membrii cabinetului, ce şi-ar fi găsit refugiul în buncărul ultra secret (cu
nume de cod Turnstile) pregătit pentru această eventualitate, urmau să ia decizia de declanşare a
represaliilor.
Angajarea Marii Britanii în cursa înarmărilor nucleare a generat o reacţie în lanţ. Exemplul
său a fost urmat de Franţa (1960), China (1964), Israel, India şi Pakistan, dar şi de încercările
nereuşite ale unor state din Lumea Treia (ale Irakului, de pildă).
Începând cu anii ’60, bipolarismul a fost influenţat de intrarea Chinei şi a Lumii a Treia – în
marea sa majoritate „nealiniată” (Iugoslavia, India, Egiptul, Ghana, Tunisia, Indonezia, o serie de
ţări latino-americane, etc) – în arena mondială şi, mai ales, de noua putere economică a RFG şi
Japoniei.
Pe acest fundal, de la exclusivitatea dialogului americano-sovietic în domeniul
nuclear, treptat au luat fiinţă mecanisme de consultare şi negociere care ambiţionau reunirea la
nivel pan-european a marilor actori şi protagonişti ai erei nucleare – procesul Conferinţei pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE).
Prin crearea, la 4 aprilie 1949, a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ca
alianţă politico-militară de apărare colectivă, politica de “îndiguire” primea dimensiunea sa
militară. Garanţiile de securitate oferite de Tratatul Atlanticului de Nord erau prevăzute de
articolul V, care impunea fiecărui stat semnatar obligaţia ca în cazul unei agresiuni în Europa sau
America de Nord împotriva uneia dintre părţi, să ia “individual sau în acord cu alte părţi
hotărârea pe care o considera necesară, înţelegându-se şi folosirea forţei armate, pentru a restabili
şi a asigura securitatea în regiunea Atlanticului de Nord”.
Iniţial, conceptul strategic al NATO, s-a fundamentat pe “raţionalizarea” războiului
(termo)nuclear, element corelat cu eficientizarea „umbrelei nucleare” americane pentru
prezervarea unui spaţiu de securitate comun, european şi transatlantic. Pe coordonatele acestei
abordări politico-militare, Alianţa Nord-Atlantică a dezvoltat o strategie a „aşteptării”,
caracterizată prin preocuparea preîntâmpinării unor posibile atacuri din partea blocului politico-
militar aflat sub egida Kremlinului.
În condiţiile izbucnirii crizei coreene, Consiliul Nord-Atlantic, reunit la New York
(15 septembrie 1950), a hotărât adoptarea strategiei „apărării înaintate”. Conform noii strategii
transatlantice, Europa urma să fie apărată pe teritoriu german, ceea ce implica concursul
autorităţilor din Republica Federală Germania (RFG).
Victoria comuniştilor în China şi posibilitatea extinderii influenţei comuniste în
Extremul Orient, precum şi explozia primei bombe atomice sovietice au determinat şi o primă
reevaluare a strategiei americane în perioada postbelică. Invazia nord-coreeană a sudului Coreii
contrazisese teza conform căreia deţinerea bombei nucleare conferea imunitate în faţa atacurilor
terestre şi făcea perimat războiul purtat pe uscat. Pe fondul acestor evoluţii, dând curs unei
directive prezidenţiale din 31 ianuarie 1950, care-i însărcina pe secretarul de stat şi secretarul
apărării să reevalueze planurile strategice americane din perspectiva probabilei şi posibilei
deţineri de către sovietici a capabilităţilor nucleare, în aprilie 1950 a fost elaborat documentul

5
NSC-68. Pornind de le evidenţierea opoziţiei ireconciliabile dintre ideile de libertate şi sclavie şi
promotorii lor, SUA şi URSS, raportul NSC-68 făcea o analiză comparativă detaliată a intenţiilor
şi capabilităţilor sovietice şi americane în plan politic, psihologic, economic şi militar, o atenţie
aparte fiind acordată noilor riscuri pe care le generau armamentele atomice. Concluzia raportului
era că probabila şi posibila deţinere de către sovietici a capabilităţilor nucleare sporea mult
ameninţarea pe care Uniunea Sovietică o reprezenta pentru securitatea SUA, în 4-5 ani sovieticii
urmând a dispune de capacitatea de a declanşa un atac nuclear prin surprindere. Raportul
recomanda ca SUA să-şi consolideze puterea aeriană, terestră şi maritimă, apărarea aeriană şi
civilă, capabilităţile nucleare, precum şi cele în domeniile informaţiilor, cercetării şi dezvoltării
astfel încât să poată supravieţui şi da o ripostă fermă unui atac nuclear sovietic.

Necesitatea extinderii sistemului de securitate occidental şi în bazinul mediteraneean a stat

la baza primei extinderi a NATO. Includerea Greciei şi Turciei în Alianţa Nord-Atlantică (1952)
a urmărit consolidarea flancului sudic al alianţei. Turcia stăpânea strâmtorile, avea o poziţie
strategică cheie în Orientul Apropiat, în timp ce Grecia controla comunicaţiile din Mediterana
Orientală. Împreună, ele asigurau securitatea Italiei, iar, prin aceasta, flancul sudic era întărit.
Ulterior, integrarea în mai 1955 a RFG în NATO, derulată pe fondul eşecului proiectului
Comunităţii Europene de Apărare (1954) şi a iminentei constituiri a Pactului de la Varşovia, a
condus şi la consolidarea semnificativă a dispozitivului de apărare occidental în centrul Europei.
Cum Germania de Vest a insistat ca teritoriul său să nu devină câmp de bătălie, apărarea
frontierelor sale a devenit, implicit, strategia „apărării înaintate” a Occidentului în ansamblul său.
În pofida progreselor reale, detensionarea relaţiilor Est-Vest rămânea cu totul parţială, dacă
ţinem seama de faptul că, în plină epocă a „spiritului Genevei”, Kremlinul a decis înfiinţarea
Tratatului de la Varşovia. Decizia a fost luată pe fundalul unei întregi serii de evoluţii politico-
militare şi împrejurări geopolitice şi geostrategice - admiterea Greciei şi Turciei în NATO,
respingerea de către guvernele S.U.A., Marii Britanii şi Franţei, a propunerii Uniunii Sovietice
de aderare la NATO (31 martie 1954), admiterea RFG în Uniunea Europei Occidentale
(octombrie 1954) şi NATO (9 mai 1955) şi semnarea Tratatului de stat cu Austria (15 mai 1955),
prin care URSS pierdea dreptul de a mai menţine forţe militare în România şi Ungaria. Semnarea
Tratatului de la Varşovia la doar o zi după încheirea tratatului ce restabilea independenţa şi
suveranitatea Austriei, dădea măsura îmbinării în politica externă sovietică hruşciovistă a
gesturilor de bunăvoinţă către Occident, cu consolidarea sferei hegemonice în Europa de Est.

Pe de altă parte, pierderea monopolului atomic, accelerarea înarmării nucleare şi lansarea

de către sovietici a primului satelit artificial al Pământului – Sputnik – la 4 octombrie 1957 au
determinat şi o reconsiderare a strategiei nucleare americane, din unghiul de vedere al luării mai
atente în calcul a problemei vulnerabilităţii. Pentru prima oară de la începutul Războiului Rece
Uniunea Sovietică demonstra că deţine capacitatea tehnologică pentru a distruge într-un timp
relativ scurt, cu ajutorul rachetelor balistice, ţinte strategice din Europa Occidentală şi SUA. Într-
adevăr, în toamna lui 1957, majoritatea analiştilor politico-militari americani nutreau sentimentul

6
că Statele Unite rămăseseră în urmă în cursa înarmărilor şi că teritoriul lor îşi pierduse
invulnerabilitatea. Împrejurarea a catalizat emergenţa unui nou trend în gândirea strategică
americană, care-şi baza analizele luarea în calcul a noilor evoluţii tehnologice. Între promotorii
importanţi ai acestei noi orientări s-a numărat Albert Wohlstetter. El este şi autorul disjuncţiei
conceptuale între noţiunile de „prima” şi „a doua” lovitură, ce se va afla în centrul dezbaterilor
legate de arma nucleară în perioada ce va urma. Prima lovitură desemna atacul direcţionat către
mijloacele de represalii ale inamicului. O primă lovitură încununată de succes ori va distruge
forţele nucleare le inamicului la nivel terestru, ori le va intercepta în aer înainte ca acestea să-şi
atingă ţinta. A doua lovitură viza capacitatea de absorbţie a primei lovituri şi de declanşare a
unor represalii devastatoare asupra inamicului. Forţele destinate primei lovituri trebuiau să aibă
capacitatea de a ataca infrastructura militară a inamicului, dar nu era esenţial ca ele să-şi asigure
şi supravieţuirea. Prin contrast, cerinţa pentru o a doua lovitură era supravieţuirea forţelor
destinate a o realiza.
Noua orientare s-a concretizat în lansarea doctrinei „limitării daunelor” ,care postula necesitatea
de a dispune de mijloace tehnice diversificate şi sofisticate până la nivelul imediat inferior celui
de natură a declanşa apocalipsa nucleară.
Între timp, replicile americane la performanţa sovietică a lansării Sputnik-ului nu s-au lăsat
aşteptate. La 31 ianuarie 1958 Statele Unite lansau primul lor satelit artificial – Explorer 1, iar la
28 iulie 1958 submarinul nuclear USS Nautilus atingea Polul Nord. Percepţia vulnerabilităţii
strategice în spaţiul extra-atmosferic, pe care o generase lansarea Sputnik-ului în cercurile
politico-militare americane, era acum întrucâtva contrabalansată de redobândirea iniţiativei
strategice într-un mediu – cel subacvatic – în bună măsură ignorat de strategii erei nucleare, în
primul deceniu postbelic.

2. Neproliferarea armelor nucleare-decizie strategica

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcat de folosirea bombelor nucleare
asupra celor două oraşe Hiroshima şi Nagasaki la data de 6 şi respectiv 9 august 1945. Acesta
însă nu a adus cu sine liniştea mult aşteptată. La doisprezece ani de la încheierea războiului
lumea încă se temea la auzul cuvântului “nuclear” realizând mintal conexiunea cu termenul
“bombă”. Atât cursa înarmării dintre Statele Unite şi URSS cât şi cunoaşterea de dezvoltare a
arsenalului nuclear în alte părţi ale lumii a făcut evident faptul că tensiunile au ajuns în vârf şi
neîncrederea nu ar face altceva decât să conducă spre situaţii catastrofale.
Pe 8 decembrie 1953 preşedintele Statelor Unite ale Americii Dwight D. Eisenhower a
propus la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite crearea unei asociaţii cu rolul de a
promova utilizarea paşnică a energiei nucleare şi care să încerce să se asigure că această energie
nu va servi unor scopuri militare. Propunerile lui Eisenhower au dus la crearea A.I.E.A. şi au
contribuit la forma de cooperare internaţională în utilizarea civilă a energiei nucleare. El şi-a
început discursul cu un avertisment sumbru semnalând faptul că armele pe bază de hidrogen sunt
de sute de ori mai puternice decât au fost bombele care au distrus Hiroshima şi Nagasaki, în

7
mărime şi varietate dezvoltarea de arme atomice fiind remarcabilă. Eisenhower amintea de
asemeni faptul că în Statele Unite armata, forţele aeriene cât şi marine sunt capabile de utilizarea
puterii nucleare în scopuri militare, dar temutul secret al forţei nucleare se află şi în posesia
Regatului Unit, Canadei dar şi a Uniunii Sovietice şi se va afla şi în posesia altor ţări, fapt pentru
care această forţă trebuie folosită în scopuri constructive şi nu distructive, puterea paşnică a
energiei atomice nefiind un vis de viitor, beneficiile ei fiind deja la îndemână.
În septembrie 1954, Statele Unite au propus la Adunarea Generală O.N.U. crearea unei
agenţii internaţionale care să preia materialul fisionabil, care ar putea fi utilizat pentru energie
nucleară dar şi pentru arme nucleare, o agenţie care să poată juca rolul unei “bănci nucleare”. De
asemenea au solicitat organizarea unei conferinţe ştiinţifice internaţionale cu privire la toate
aspectele paşnice ale energiei nucleare. Până în noiembrie 1954 a devenit clar faptul că Uniunea
Sovietică ar respinge orice custodie internaţională a materialului fisionabil, dar că nu s-ar opune
înfiinţării unei agenţii de tranzacţii nucleare.
Problema utilizării energiei atomice în scopuri paşnice a constituit unul dintre cele mai
importante aspecte ale relaţiilor internaţionale în perioada postbelică, problemă căreia i-au fost
consacrate ani de îndelungi şi controversate tratative diplomatice desfăşurate în cadrul şi în afara
O.N.U. Crearea unei agenţii internaţionale pentru energie atomică reprezintă un succes al
eforturilor depuse în vederea realizării colaborării între state în acest domeniu.
Statutul A.I.E.A. a fost elaborat de Conferinţa de la New York a 81 de state şi a fost aprobat la
data de 23 Octombrie 1956 de Conferinţa privind Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie
Atomică care a fost organizată la sediul O.N.U. Statutul a intrat în vigoare pe data de 29 iulie
1957, iar prima Conferinţă generală a A.I.E.A. a avut loc la Viena (unde s-a stabilit şi sediul
agenţiei), între 1 – 27 octombrie acelaşi an.

2.1.Statutul A.I.E.A. prevede că instituţia:

1. Acţionează conform obiectivelor şi principiilor adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite
pentru favorizarea păcii şi colaborării internaţionale, conform politicii urmate de Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru realizarea unei dezarmări universale, bazate pe garanţii şi în conformitate
cu orice acord încheiat ca urmare a acestei politici;
2. Stabileşte un control asupra folosirii produselor fisionabile speciale primite de agenţie, în
sensul de a asigura ca aceste produse să servească numai în scopuri paşnice;
3. Repartizează resursele sale în aşa fel încât să asigure folosirea lor eficace şi în folosul
bunăstării generale în toate regiunile lumii, ţinând cont de necesităţile speciale ale regiunilor slab
dezvoltate.
În exercitarea funcţiilor sale, agenţia nu subordonează ajutorul pe care îl acordă membrilor
săi unor condiţii politice, economice, militare sau altor condiţii incompatibile cu dispoziţiile
prezentului statut.
A.I.E.A. ca organizaţie autonomă nu se află sub controlul direct al O.N.U. dar prezintă
rapoarte anuale atât Adunării Generale a O.N.U. dar şi Consiliului de Securitate. Spre deosebire
de majoritatea celorlalte agenţii internaţionale specializate, A.I.E.A. colaborează în majoritatea

8
cazurilor cu Consiliul de Securitate, în timp ce celelalte trimit aceste rapoarte Consiliului
Economic şi Social.
Principalele funcţii ale A.I.E.A. sunt: încurajarea şi asistarea de cercetare, dezvoltare şi
practici de aplicare a energiei atomice în scopuri paşnice în întreaga lume, să se asigure că aceste
activităţi asistate de agenţie nu sunt utilizate ulterior în scopuri pur militare şi să aplice măsuri de
siguranţă pentru activităţi relevante la cererea statelor membre. În exercitarea funcţilor sale,
agenţia îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu scopurile şi principiile din Carta O.N.U.
pentru promovarea păcii şi cooperării internaţionale, şi în conformitate cu politicile Organizaţiei
Naţiunilor Unite pentru continuarea dezarmării din punctul de vedere al garanţiilor nucleare.
Sistemul de garanţii conceput de agenţie este definit în principal prin articolul XII din statutul
A.I.E.A.
Conferinţa generală este compusă din reprezentanţii tuturor celor 151 de state membre. Ea
se organizează o dată pe an, de obicei în luna septembrie pentru a aproba măsurile organizatorice
necesare bunei desfăşurări a activităţii agenţiei. Conferinţa generală are de asemenea rolul de a
aproba candidatul desemnat în funcţia de director general şi de a cere rapoarte din partea
Consiliului cu privire la aspectele prevăzute în Statut. Fiecare stat membru al A.I.E.A. dispune în
cadrul Conferinţei generale de un singur vot. Hotărârile cu privire la problemele bugetare,
amendamentele la Statut, precum şi cele referitoare la lipsirea unui membru de privilegiile sale
necesită o majoritate de două treimi din totalul celor prezenţi şi votanţi. Celelalte hotărâri se iau
cu o majoritate simpla de voturi. Funcţia principală a conferinţei este de a servi ca un forum de
dezbatere pe teme actuale şi politici.
Consiliului Guvernatorilor, este format din 35 de membrii din care 13 sunt desemnaţi de
consiliu şi 22 aleşi de Conferinţa generală . Acesta are datoria de a urmări realizarea practică a
sarcinilor A.I.E.A. Consiliul se întruneşte în general de 5 ori pe an : martie, iunie, înainte şi după
ce are loc Conferinţa generală în septembrie, şi imediat dupa reuniunea Comitetului de Asistenţă
Tehnică şi Cooperare din decembrie. În cadrul reuniunilor sale, Consiliul de asemenea,
examinează şi face recomandări către Conferinţa generală privind conturile A.I.E.A., programul,
bugetul şi analizează cererile de aderare. Consiliul desemnează cei mai buni zece membrii în
domeniul tehnologiei energiei atomice, iar restul de trei membri cei mai avansaţi din oricare din
următoarele domenii care nu sunt reprezentate de primele zece.
Secretariatul AIEA are sediul în Viena, Austria. Are de asemenea birouri de legătură
operaţională şi birouri regionale situate în Geneva, New York, Toronto şi Tokyo. AIEA deţine şi
sprijină centre de cercetare şi laboratoare ştiinţifice în Viena şi Seibersdorf, la Monaco şi Trieste.
AIEA este condusă de un Director general, în prezent ambasadorul Yukiya Amano, al cărui
mandat a început la data de 1 decembrie 2009, pentru o perioadă de 4 ani si reales in continuare.
Precedentul Director general, Mohammed ElBaradei, deţine titlul de director general emerit şi a
condus Agenţia timp de 12 ani.
Secretariatul AIEA este format din 2326 de persoane (inclusiv personal tehnic).
Secretariatul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică desfăşoară anumite programe
şi activităţi aprobate de Agenţia de elaborare a politicilor. Secretariatul este condus de Directorul

9
General ce este numit în funcţie pentru un mandat de patru ani. Acesta este responsabil de
întrevederile, organizarea şi funcţionarea personalului din cadrul Agenţiei.
Potrivit Statutului agenţia urmăreşte să contribuie la sporirea rolului energiei atomice
pentru industrie, agricultură şi medicină. Atribuţia principală a A.I.E.A. este de a încuraja şi
înlesni dezvoltarea şi folosirea practică pe scară internaţională a energiei atomice în scopuri
paşnice, precum şi cercetările ştiinţifice în această privinţă. Agenţia urmăreşte ca ajutorul pe
care îl acordă statelor sub îndrumarea şi controlul său să nu fie utilizat în scopuri militare.
Puţine organizaţii fac exact ceea ce se aşteptau părinţii lor fondatori să facă şi Agenţia
Internaţională pentru Energie Atomică nu reprezintă o excepţie. În practică însă succesul AIEA
în a depista fraudele nucleare este distribuit oarecum inegal. În 1981, imediat dupa ce Israelul a
bombardat reactorul irakian Osirak, inspectorul A.I.E.A. Roger Richter a explicat Congresului
SUA cum Saddam a blocat accesul Agenţiei la instalaţii nucleare. După războiul din Golf din
1991, tot Irakul a stat la originile unui nou episod jenant pentru AIEA, atunci când inspectorii au
dezvăluit existenţa unui program nuclear secret de anvergura.
Iar A.I.E.A. a descoperit abia recent faptul că Libia si Egiptul a derulat experimente
nucleare neasigurate acum câteva decenii. În ciuda acestor eşecuri, în ultimii ani A.I.E.A. a scos
la lumină o serie de nereguli. În 2002 inspectorii săi au descoperit intenţiile necinstite ale Coreii
de Nord care avea să se retragă din Tratatul de Neproliferare Nucleară, in 2003 au detectat
instalatii nucleare ne declarate in Iran, iar în 2004 a tras semnalul de alarmă în legătură cu
experimentele neasigurate derulate de Coreea de Sud în domeniul plutoniului şi al îmbogăţirii
materialelor radioactive.
Cu toate că nu beneficiază mereu de informaţii performante şi sigure, în mod cert, Agenţia
joacă şi va juca în continuare un rol vital în ceea ce priveşte siguranţa nucleară atât timp cât va
beneficia de sprijinul Consiliului de Securitate al O.N.U.
Upgradarea continua a normelor internationale in domeniul folodirii pasnice a energiei
nucleare reprezinta un deziderat al AIEA la care Romania este parte activa.

2.2. Raporturile ROMÂNIEI cu AIEA

România este membru fondator al AIEA din 1957.
Acordul de garanţii între România şi AIEA a fost semnat la 8 martie 1972 şi a intrat în
vigoare la 27 octombrie 1972. Sub incidenţa acestui acord intră centrala nuclearo-electrică de la
Cernavodă, reactorul de cercetări nucleare Triga de la Piteşti - Colibaşi, reactorul de cercetări
nucleare WWR 5 – Măgurele (în dezafectare-faza finala), fabrica de pulberi UO2 - Feldioara şi
fabrica de combustibil nuclear - Piteşti.
La nivelul Consiliului Guvernatorilor, dupa anul 1990 Romania a fost reprezentata pe
perioade de cate doi ani de catre prof. Oliviu Ghermen, prof. Serban Valeca si amb. Cornel
Feruta, ultimii doi ocupand pe perioade de cate un an si postul de Vicepresedinte al Consiliului
Guvernatorilor al AIEA.
 Protocolul adiţional la Acordul de garanţii între România şi AIEA, semnat la 11
iunie 1999, a intrat în vigoare la 7 iulie 2000.

10
Începând cu 2007, România implementează sistemul integrat de garanţii (de verificare) care
permite monitorizarea în timp real a gestionării materialului nuclear cu scopul neproliferarii.În
conformitate cu obligaţiile asumate prin cele două documente, România transmite sistematic
AIEA, prin Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), care a fost
desemnată punct de contact, rapoarte conţinând informaţii privind activităţile care au loc în
locaţiile care intră sub incidenţa sistemului AIEA de garanţii, precum şi a celor asumate prin
protocolul adiţional.
 Instrumente juridice adoptate sub auspiciile AIEA, semnate de România sau la care
ţara noastră a aderat-exemple:
 Acord suplimentar privind acordarea de asistenţă tehnică de către AIEA, încheiat la 28
octombrie 1981;
 Acord privind privilegiile şi imunităţile Agenţiei (intrare în vigoare la 7 octombrie 1970) ;
 Convenţia de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare (aderare la 29
decembrie 1992, intrare în vigoare la 23 martie 1993);
 Protocolul comun privind aplicarea convenţiilor de la Viena şi Paris referitoare la
răspunderea pentru daune nucleare (aderare la 29 decembrie 1992, intrare în vigoare la 23
martie 1993) ;
 Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (semnare la 15 ianuarie 1981,
intrare în vigoare la 23 decembrie 1993);
 Convenţia privind securitatea nucleară, (semnare la 20 septembrie 1994, intrare în vigoare
la 24 octombrie 1996);
 Convenţia privind notificarea accidentelor nucleare şi a cazurilor de urgenţă radiologică
(semnare la 12 iunie 1990, intrare în vigoare la 13 iulie 1990);
 Convenţia privind acordarea de asistenţă în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică
(semnare la 12 iunie 1990, intrare în vigoare la 13 iulie 1990);
 Convenţia privind gestionarea în condiţii de siguranţă a deşeurilor radioactive şi a
combustibilului nuclear uzat ( semnare la 29 septembrie 1997, intrare în vigoare la 21
iunie 1999);
 Protocolul de amendare a Convenţiei de la Viena privind răspunderea civila pentru daune
nucleare (semnare la 29 septembrie 1997, intrare în vigoare la 18 noiembrie1998);
 Convenţia privind finanţarea suplimentară a daunelor nucleare (semnare la 29 septembrie
1997, ratificare 18 ianuarie 1999).

3. Legislatie privin neproliferarea-exemple

3.1. Tratatul de Neproliferare a armelor nucleare

Istoric
Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear,cunoscut si ca Tratatul de Neproliferare
Nucleara (The Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, de asemenea Nuclear Non-
Proliferation Treaty :NPT sau NNPT) este un tratat international, deschis spre semnare in data de

11
1 iulie 1968 pentru a limita raspandirea armamentului nuclear. 188 state suverane sunt parti ale
tratatului , totusi doua (India si Pakistan) din cele opt puteri nucleare confirmate (altfel spus, cele
care au testat, in mod public, armament nuclear), si o putere nucleara neconfirmata (Israel) nu au
semnat si nici nu au ratificat tratatul. O alta putere nucleara (Coreea de Nord) s-a retras. Tratatul
a fost propus de Irlanda, iar Finlanda a fost prima tara care l-a semnat. In New York, pe data de
11 mai 1995, partile semnatare ale tratatului au decis, prin comun acord sa extinda tratatul pe o
perioada nedefinita si fara conditii.
Tratatul este adesea rezumat de cei trei piloni: non-proliferare, dezarmare, si dreptul de a utiliza
tehnologia nucleara in mod pasnic.
NPT permite urmatoarelor cinci state detinerea armelor nucleare: Franta (a semnat in
1992), Republica Populara China (1992), Uniunea Sovietica (1968; obligatiile si drepturile sunt
acum asumate de Rusia), Regatul Unit (1968) si Statele Unite (1968). Acestea au fost singurele
state, care posedau acest tip de armament in perioada in care tratatul a fost deschis spre semnare.
Aceste state sunt, de asemenea, cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al
Natiunilor Unite (United Nations Security Council).
Cele 5 state cu arme nucleare (Nuclear Weapons States : NWS) sunt de acord sa nu
transfere altor state tehnologie pentru "arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare" ,si
partile non-NWS sunt de acord sa nu procure sau sa dezvolte armament nuclear.

3.2.Textul complete
a)Taratatului privind Neproliferarea Armelor Nuclere se gaseste la:
http://www.cncan.ro/assets/Legislatie/Tratate-acorduri-
conventii/Tratate/Tratat-cu-privire-la-neproliferarea-armelor-nucleare.pdf

b) Protocolul aditional de garantii nucleare:

http://www.dsclex.ro/legislatie/2007/iulie2007/mo2007_467.htm#l185

Pentru clarificare se prezinta mai jos definitiile din tratat:

În scopurile prezentului acord:
1. A. Prin Comunitate se întelege deopotrivă:
a) persoana juridică creată de Tratatul de instituire a Comunitătii Europene pentru
Energie Atomică (EURATOM), parte la prezentul acord; si
b) teritoriile la care se aplică Tratatul EURATOM.
B. Prin state se întelege statele membre ale Comunitătii neposesoare de arme nucleare,
părti la prezentul acord.
2. A. Prin ajustare se întelege o intrare într-o înregistrare contabilă sau un raport,
indicând o diferentă între expeditor si destinatar sau material necontabilizat.
B. Prin debit anual se întelege, în sensul art. 79 si 80, cantitatea de materiale nucleare
transferate anual în afara unei instalatii care functionează la capacitatea nominală.

12
 C. Prin lot se întelege o portiune de material nuclear considerat ca o unitate în scopul
înregistrării contabile la un punct de măsură principal si pentru care compozitia si cantitatea sunt
definite printr-un ansamblu unic de caracteristici sau măsurători. Materialele nucleare pot fi în
vrac sau cuprinse într-un anumit număr de articole separate.
D. Prin dare referitoare la lot se întelege masa totală a fiecărui element de material
nuclear si, în cazul plutoniului si uraniului, compozitia izotopică, când este cazul. Unitătile de
înregistrare contabilă vor fi următoarele:
a) gramul pentru plutoniu continut;
b) gramul pentru totalul de uraniu si pentru totalul de uraniu 235 si de uraniu 233 continut
în uraniul îmbogătit în acesti izotopi; si
c) kilogramul pentru toriu, uraniu natural sau uraniu sărăcit continute.
În scopul raportării, masele articolelor individuale dintr-un lot se însumează înainte de a
fi rotunjite la unitatea cea mai apropiată.
E. Inventarul scriptic al unei zone de bilant material reprezintă suma algebrică a celui mai
recent inventar fizic al acelei zone de bilant material si a tuturor variatiilor de inventar care au
apărut de când a fost efectuat acel inventar fizic.
F. Prin corectare se întelege o intrare într-o înregistrare contabilă sau un raport care are
drept scop modificarea unei erori identificate sau reflectarea unei măsurători îmbunătătite asupra
unei cantităti intrate anterior în înregistrare sau raport. Fiecare corectie trebuie să identifice
intrarea la care se face referire.
G. Prin kilogram efectiv se întelege o unitate specială folosită în aplicarea controlului de
garantii nucleare la materiale nucleare. Cantitatea în kilograme efective este obtinută luându-se:
a) în cazul plutoniului, masa sa în kilograme;
b) în cazul uraniului cu o îmbogătire egală sau mai mare de 0,01 (1%), produsul dintre
masa sa în kilograme si pătratul îmbogătirii;
c) în cazul uraniului cu o îmbogătire sub 0,01 (1%), dar peste 0,005 (0,5%), masa sa în
kilograme înmultită cu 0,0001; si
d) în cazul uraniului sărăcit având o îmbogătire egală sau mai mică de 0,005 (0,5%) si în
cazul toriului, masa lor în kilograme înmultită cu 0,00005.
H. Prin îmbogătire se întelege raportul dintre masa globală a izotopilor de uraniu 235 si
uraniu 233 si masa cantitătii totale de uraniu luată în calcul.
I. Prin instalatie se întelege:
a) un reactor, un ansamblu critic, o uzină de conversie, o uzină de fabricare a
combustibilului, o uzină de retratare, o uzină de separare a izotopilor sau o instalatie separată de
depozitare; sau
b) orice amplasament în care materialele nucleare sunt folosite de obicei în cantităti mai
mari de un kilogram efectiv.
J. Prin variatie de inventar se întelege o crestere sau o scădere a cantitătii de materiale
nucleare exprimate în loturi, într-o zonă de bilant material; o asemenea variatie implică una
dintre următoarele:

13
 a) Cresteri: (i) import;
(ii) sosire internă: sosiri din state: din alte zone de bilant material; dintr-o activitate
nesupusă controlului de garantii nucleare (nepasnică); sosire la punctul de pornire a controlului
de garantii nucleare;
(iii) productie nucleară: producerea materialului fisionabil special în reactor; si
(iv) încetarea scutirii: reaplicarea controlului de garantii nucleare asupra materialelor
nucleare scutite anterior datorită utilizării lor sau cantitătii.
b) Scăderi: (i) export;
(ii) expediere internă: expediere în state către alte zone de bilant material sau pentru o
activitate nesupusă controlului de garantii nucleare (nepasnică); (iii) pierdere nucleară: pierdere
de material nuclear datorată transformării sale în alt(alte) element(elemente) sau în
izotop(izotopi) diferiti, ca rezultat al reactiilor nucleare; (iv) deseuri nerecuperabile: materiale
nucleare care au fost măsurate sau estimate pe baza măsurătorilor si afectate unor scopuri, astfel
încât nu se mai pot preta utilizării nucleare ulterioare; (v) deseuri conservate: materiale nucleare
generate în cursul procesării sau printr-un accident de operare, care sunt considerate
nerecuperabile la momentul respectiv, dar care sunt depozitate; (vi) scutire: scutirea materialelor
nucleare de la controlul de garantii nucleare datorită utilizării lor sau cantitătii; si (vii) alte
pierderi: de exemplu, pierderi accidentale (adică pierderi nerecuperabile sau din neglijentă de
materiale nucleare ca rezultat al unui accident de operare) sau furt. K. Prin punct de măsură
principal se întelege un loc în care, dată fiind forma sa, materialul nuclear poate fi măsurat
pentru a-i determina fluxul sau inventarul. Astfel, punctele de măsură principale cuprind, dar nu
sunt limitate la, intrările si iesirile (inclusiv deseurile nerecuperabile) si instalatiile de depozitare
din zonele de bilant material.
L. Prin an-om de inspectie se întelege, în scopul art. 80, 300 zile-om, o zi-om fiind o zi în
cursul căreia un inspector are acces, în orice moment, la o instalatie, timp de maximum 8 ore.
M. Prin zonă de bilant material se întelege o zonă internă sau externă a unei instalatii,
astfel încât:
a) cantitătile de materiale nucleare în cadrul unui singur transfer să poată fi determinate la
intrarea si la iesirea din fiecare zonă de bilant material; si
b) inventarul fizic de materiale nucleare în fiecare zonă de bilant material să poată fi
determinat, dacă este necesar, conform procedurilor specificate, pentru ca bilantul material în
scopurile controlului de garantii nucleare al Agentiei să poată fi stabilit.
N. Diferenta de inventar este diferenta dintre inventarul scriptic si inventarul fizic.
O. Prin material nuclear se întelege orice material brut sau orice produs fisionabil
special, asa cum sunt ele definite în art. XX din Statut. Termenul material brut nu este interpretat
ca aplicându-se minereurilor sau reziduurilor de minereu. Dacă, după intrarea în vigoare a
prezentului acord, Consiliul, actionând în baza art. XX din Statut, decide adăugarea de materiale
la lista celor care sunt considerate ca materiale brute sau materiale fisionabile speciale, această
desemnare nu va avea efect în conditiile prezentului acord decât după ce a fost acceptată de
Comunitate si de state.

14
 P. Inventarul fizic este suma tuturor valorilor măsurate sau a estimărilor derivate ale
cantitătilor de materiale nucleare din loturile care se găsesc la un moment dat într-o zonă de
bilant material, obtinută în conformitate cu procedurile specificate.
Q. Prin diferenta dintre expeditor si destinatar se întelege diferenta dintre cantitatea de
material nuclear dintr-un lot, declarată de zona de bilant material expeditoare, si cantitatea
măsurată în zona de bilant material de destinatie.
R. Prin date de bază se întelege datele înregistrate în timpul măsurătorilor ori al
etalonărilor sau utilizate pentru obtinerea relatiilor empirice care permit identificarea materialului
nuclear si determinarea datelor privind lotul. Datele de bază pot include, de exemplu, masa
compusilor, factorii de conversie pentru determinarea masei elementului, masa specifică,
concentratia elementului, raportul izotopic, relatia dintre citirile volumetrice si manometrice si
relatia dintre plutoniul produs si energia generată.
S. Prin punct strategic se întelege locatia selectată în timpul examinării informatiilor
asupra planurilor, în care, în conditii normale si în legătură cu informatiile provenind din
totalitatea punctelor strategice, sunt obtinute si verificate informatiile necesare si suficiente
pentru punerea în practică a măsurilor de control de garantii nucleare; un punct strategic poate fi
oricare loc în care sunt efectuate măsurătorile principale privind contabilitatea bilantului material
si unde sunt puse în practică măsuri de supraveghere si de containerizare.

3.3. Legătura dintre Protocol si Acordul de garantii

 Pentru exemplificarea acuratetii raporturilor dintre fiecare Stat membru si AIEA sau
Euratom(UE) se prezinta mai jos cateva articole prevazute in aceste tratate :
a) Fiecare stat va furniza Agentiei o declaratie continând informatiile specificate mai jos:
(i) o descriere generală a activitătilor de cercetare-dezvoltare legate de ciclul
combustibilului nuclear, care nu includ materiale nucleare, desfăsurate oriunde, dacă sunt
finantate, anume autorizate sau controlate de către statul vizat ori desfăsurate în beneficiul
statului vizat, precum si o descriere generală a informatiilor privind locatia acestor activităti;
(ii) informatii identificate de Agentie pe baza rezultatelor scontate cu privire la eficacitate
sau eficientă si acceptate de statul vizat, privind activitătile de exploatare relevante pentru
controlul de garantii nucleare la instalatiile si locatiile din exteriorul instalatiilor unde materialele
nucleare sunt folosite în mod curent;
(iii) o descriere generală a fiecărei clădiri de pe fiecare amplasament, incluzând utilizarea
sa si, dacă acesta nu reiese din descriere, continutul său. Descrierea va contine o hartă a
amplasamentului;
(iv) o descriere a proportiei operatiilor pentru fiecare locatie implicată în activitătile
specificate în anexa nr. 1 la prezentul protocol;
(v) informatii privind locatia, situatia operatională si capacitatea de productie anuală
estimată a minelor de uraniu si a uzinelor de fabricare a concentratelor de uraniu si toriu în
fiecare stat si productia anuală curentă a acestor mine si uzine de fabricare a concentratelor.

15
Comunitatea va furniza, la cererea Agentiei, informatii privind productia anuală curentă a unei
anumite mine sau uzine de fabricare a concentratelor. Furnizarea acestor informatii nu necesită o
evidentă contabilă amănuntită a materialelor nucleare;
(vi) informatii privind materiile prime nucleare care nu au atins compozitia si puritatea
potrivite pentru fabricarea combustibilului sau pentru a fi îmbogătite în izotopi, după cum
urmează:
a) cantitatea, compozitia chimică, întrebuintarea sau întrebuintarea previzionată a acestor
materiale, atât în scopuri nucleare, cât si nonnucleare, pentru fiecare locatie din state în care
materialul este prezent în cantităti ce depăsesc 10 tone metrice de uraniu si/sau 20 tone metrice
de toriu si, pentru alte locatii cu cantităti mai mari de o tonă metrică, totalul pentru state luate
împreună, dacă acest total depăseste 10 tone metrice de uraniu sau 20 tone metrice de toriu.
Furnizarea acestor informatii nu necesită evidenta contabilă amănuntită a materialelor nucleare;
b) cantitătile, compozitia chimică si destinatia fiecărui export de astfel de materiale, din
state către un stat din afara Comunitătii, efectuat în scopuri specific nonnucleare, pentru cantităti
ce depăsesc:
1. 10 tone metrice de uraniu sau, pentru exporturi succesive de uraniu în acelasi stat,
fiecare export mai mic de 10 tone metrice, dar depăsind totalul a 10 tone metrice pe an;
2. 20 tone metrice de toriu sau, pentru exporturi succesive de toriu în acelasi stat, fiecare
export mai mic de 20 tone metrice, dar depăsind totalul a 20 tone metrice pe an;
c) cantitătile, compozitia chimică, locatia actuală si întrebuintarea sau întrebuintarea
previzionată a fiecărui import de astfel de materiale în state, efectuat din afara Comunitătii, în
scopuri specific nonnucleare, pentru cantităti ce depăsesc:
1. 10 tone metrice de uraniu sau, pentru importuri succesive de uraniu, fiecare import mai
mic de 10 tone metrice, dar depăsind totalul a 10 tone metrice pe an;
2. 20 tone metrice de toriu sau, pentru importuri succesive de toriu, fiecare import mai
mic de 20 tone metrice, dar depăsind totalul a 20 tone metrice pe an. Se întelege că nu există
nicio cerintă de a furniza informatii asupra unor astfel de materiale care se intentionează să fie
folosite în scopuri nonnucleare, odată ce se află în forma lor de utilizare finală nonnucleară.
(vii) a) informatii privind cantitătile, utilizările si locatiile materialului nuclear exceptat
de la aplicarea controlului de garantii, conform art. 37 din Acordul de garantii;
b) informatii privind cantitătile (care pot fi sub formă de estimări) si utilizările, în fiecare
locatie, ale materialului nuclear exceptat de la controlul de garantii conform art. 36 lit. b) din
Acordul de garantii, dar care nu se află încă într-o formă de utilizare finală nonnucleară, în
cantităti ce depăsesc cantitătile precizate la art. 37 din Acordul de garantii. Furnizarea acestor
informatii nu necesită evidenta contabilă amănuntită a materialelor nucleare;
(viii) informatii privind locatia sau prelucrarea ulterioară a deseurilor mediu ori înalt
active continând plutoniu, uraniu puternic îmbogătit sau uraniu-233, asupra cărora controlul de
garantii s-a încheiat, conform art. 11 din Acordul de garantii. În scopurile prezentului alineat,
prelucrarea ulterioară nu include reîmpachetarea deseurilor sau conditionarea lor ulterioară care

16
nu implică separarea elementelor, pentru stocare sau depozitare definitivă; (ix) următoarele
informatii privind echipamentul specificat si materialele nonnucleare cuprinse în anexa nr. II:
a) pentru fiecare export de astfel de echipamente si materiale efectuat în afara
Comunitătii: identitatea, cantitatea, locatia utilizării previzionale în statul de destinatie si data
sau, după caz, data estimată a exportului;
b) la solicitarea expresă a Agentiei, confirmarea de către statul importator a informatiilor
furnizate Agentiei de către un stat din afara Comunitătii cu privire la exportul unor astfel de
echipamente si materiale către statul importator;
(x) planuri generale pentru următorii 10 ani, relevante pentru desfăsurarea ciclului
combustibilului nuclear (incluzând activitătile planificate de cercetare-dezvoltare privind ciclul
combustibilului nuclear) la momentul aprobării de către autoritătile competente ale statului.

 Accesul complementar
În legătură cu implementarea accesului complementar, conform art. 5 din prezentul
protocol, se vor aplica următoarele:
a) Agentia nu va căuta să verifice în mod mecanic sau sistematic informatiile mentionate
la art. 2; totusi, Agentia va avea acces la:
(i) orice locatie mentionată la art. 5 a)(i) sau (ii), în mod selectiv, pentru a se asigura de
absenta materialelor si activitătilor nucleare nedeclarate;
(ii) orice locatie mentionată la art. 5b) sau c), pentru a rezolva o problemă referitoare la
corectitudinea si caracterul complet ale informatiilor furnizate conform art. 2 sau pentru a
rezolva o contradictie legată de acele informatii;
(iii) orice locatie la care se face referire în art. 5a)(iii), în măsura necesară Agentiei pentru
a confirma, în scopul aplicării controlului de garantii, declaratia Comunitătii sau, după caz, a
statului asupra stadiului dezafectării unei instalatii sau a unei locatii din exteriorul instalatiei
unde s-au folosit în mod obisnuit materiale nucleare.
b) (i) Cu exceptiile prevăzute la pct. (ii) de mai jos, Agentia va da preaviz pentru acces
adresat statului vizat sau, în conditiile art. 5a) ori ale art. 5c), atunci când sunt implicate materiale
nucleare, statului vizat si Comunitătii, cu cel putin 24 de ore înainte.
(ii) Pentru acces în orice loc al unui amplasament, care este solicitat în legătură cu vizitele
de verificare a informatiilor descriptive sau cu inspectiile ad-hoc ori cu inspectiile curente la acel
amplasament, termenul de preaviz va fi, dacă Agentia solicită astfel, de cel putin două ore, iar în
cazuri exceptionale poate fi mai mic de două ore.
c) Preavizul se va da în scris si va specifica motivele cererii de acces si activitătile care se
vor desfăsura pe perioada respectivului acces.
d) În cazul unei probleme sau contradictii, Agentia va da statului vizat si, după caz,
Comunitătii posibilitatea clarificării si va înlesni solutionarea problemei sau a contradictiei. O
astfel de posibilitate va fi acordată înainte de o solicitare de acces, cu exceptia cazului în care
Agentia consideră că o întârziere în obtinerea accesului ar putea prejudicia scopul pentru care a

17
fost solicitat accesul. În orice caz, Agentia nu va trage nicio concluzie asupra problemei sau
contradictiei până ce statului vizat si, după caz, Comunitătii nu îi va fi oferită această posibilitate.
e) Cu exceptia cazului în care statul vizat a convenit altfel, accesul va avea loc numai în
timpul programului normal de lucru.
f) Statul vizat sau, pentru acces în conditiile art. 5a) sau ale art. 5c), atunci când sunt
implicate materiale nucleare, statul vizat si Comunitatea vor avea dreptul ca inspectorii Agentiei
să fie însotiti pe perioada accesului de către reprezentantii săi si, după caz, de către inspectorii
Comunitătii, cu conditia ca inspectorii Agentiei să nu sufere întârzieri ori să fie împiedicati în
vreun fel să îsi exercite functiile.

 Definitii conform textului legal

a) prin activităti de cercetare-dezvoltare legate de ciclul combustibilului nuclear se
întelege acele activităti care se referă în mod expres la orice aspect al dezvoltării de procedee sau
sisteme ce privesc următoarele:
- conversia materialelor nucleare;
- îmbogătirea materialelor nucleare;
- fabricarea combustibilului nuclear;
- reactoare;
- instalatii critice;
- reprelucrarea combustibilului nuclear;
- prelucrarea (cu exceptia reambalării sau a conditionării care nu implică separarea
elementelor în scopul stocării ori al depozitării definitive) deseurilor mediu sau înalt active,
continând plutoniu, uraniu puternic îmbogătit sau uraniu-233, dar nu includ activitătile legate de
cercetarea stiintifică teoretică sau fundamentală ori de activitătile de cercetare-dezvoltare privind
aplicatiile industriale ale radioizotopilor, aplicatiile în medicină, hidrologie si agricultură,
efectele asupra sănătătii si mediului si îmbunătătirea mentenantei;
b) prin amplasament se întelege acea zonă delimitată de Comunitate si de un stat în
informatiile descriptive relevante pentru o instalatie, inclusiv o instalatie oprită, precum si în
informatiile relevante privind o locatie din exteriorul instalatiilor, în care materialele nucleare
sunt utilizate în mod obisnuit, inclusiv o locatie din exteriorul instalatiilor la care activitătile au
fost oprite si în care materialele nucleare erau folosite în mod obisnuit (aceasta este limitată la
locatiile ce contin celule fierbinti sau unde s-au desfăsurat activităti legate de conversie,
îmbogătire, fabricarea sau reprelucrarea combustibilului), întelesul termenului amplasament va
include, de asemenea, toate ansamblurile amplasate în acelasi loc cu instalatia sau cu locatia, în
scopul furnizării ori utilizării serviciilor esentiale, incluzând: celulele fierbinti pentru prelucrarea
materialelor iradiate care nu contin materiale nucleare; instalatiile pentru tratarea, stocarea si
depozitarea finală a deseurilor; si clădirile asociate cu activitătile specifice prevăzute de statul
vizat în baza art. 2a)(iv) de mai sus;
c) prin instalatie dezafectată sau locatie dezafectată din exteriorul instalatiilor se întelege
o instalatie ori locatie unde structurile si echipamentele reziduale esentiale pentru utilizarea sa au

18
fost îndepărtate sau au devenit inutilizabile, astfel încât aceasta nu este utilizată pentru depozitare
si nu mai poate servi la manipularea, prelucrarea ori utilizarea materialului nuclear;
d) prin instalatie oprită sau locatie din exteriorul instalatiilor la care activitătile au fost
oprite se întelege o instalatie ori o locatie în care toate operatiile au fost oprite si materialul
nuclear îndepărtat, dar care nu a fost încă dezafectată;
e) prin uraniu puternic îmbogătit se întelege uraniul continând 20% sau mai mult/din
izotopul uraniu-235;
f) prin extragere de probe de mediu dintr-o anumită locatie se întelege extragerea de
probe de mediu (de exemplu: aer, apă, vegetatie, sol, frotiuri) dintr-o locatie specificată de
Agentie si din imediata vecinătate a acesteia, în scopul de a ajuta Agentia să tragă concluzii cu
privire la absenta materialului nuclear nedeclarat sau a activitătilor nucleare nedeclarate în
locatia specificată;
g) prin extragerea de probe de mediu dintr-o zonă întinsă se întelege extragerea de probe
de mediu (de exemplu: aer, apă, vegetatie, sol, frotiuri) dintr-un ansamblu de locatii specificate
de Agentie, în scopul de a ajuta Agentia să tragă concluzii cu privire la absenta materialului
nuclear ori a activitătilor nucleare nedeclarate într-o zonă întinsă;
h) prin material nuclear se întelege orice materie primă nucleară sau orice material
fisionabil special, astfel cum au fost definite în art. XX din Statutul Agentiei. Termenul materie
primă nucleară nu va fi interpretat ca aplicabil minereurilor sau reziduurilor de minereuri. Orice
decizie a Consiliului, în conformitate cu art. XX din Statutul Agentiei, după intrarea în vigoare a
prezentului protocol, de a face adăugări la lista anterioară de materiale considerate ca fiind
materii prime nucleare sau materiale fisionabile speciale va produce efecte în baza prezentului
protocol numai după acceptarea sa de către Comunitate si de către state;
i) prin instalatie se întelege: (i) un reactor, o instalatie critică, o uzină de conversie, o
uzină de fabricare, o uzină de reprelucrare, o uzină de separare a izotopilor sau o instalatie de
depozitare separată; sau (ii) orice locatie în care sunt utilizate în mod obisnuit materiale nucleare
în cantităti mai mari de un kilogram efectiv;
j) prin locatie fn exteriorul instalatiilor se întelege orice ansamblu sau locatie, care nu
constituie o instalatie, în care sunt utilizate în mod obisnuit materiale nucleare în cantităti mai
mici ori egale cu un kilogram efectiv.

4.CADRUL LEGAL GLOBAL PENTRU SECURITATEA NUCLEARĂ, A RADIAŢIEI

ŞI A DEŞEURILOR RADIOACTIVE

 Convenţia privind securitatea nucleară (24 oct.1996)

 Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (intrat în vigoare la 8 februarie
1987)
 Convenţia privind notificarea rapidă a unui accident nuclear (intrat în vigoare la 27
octombrie 1986)

19
  Convenţia privind asistenţa în caz de accident nuclear sau de urgenţă radiologică (intrat
în vigoare la 26 februarie 1987)
 Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare (intrat în vigoare la 12
noiembrie 1977)
 Convenţia comună asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului uzat şi asupra
gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive (intrat în vigoare la 18 iunie 2001)
 Codul de conduită privind securitatea şi siguranţa surselor radioactive (adoptat de
Conferinţa Generală AIEA Viena - 2003)
 Codul de conduită privind securitatea reactoarelor de cercetare (adoptat de Conferinţa
Generală AIEA Viena - 2004)

5. CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE

Problema verificarii si controlului modului de desfasurare a activitatilor in domeniul

nuclear a fost pusa inca de la inceputul perioadei de utilizare a energiei nucleare. Aceasta
activitate a fost realizata prin organismele guvernamentale specializate infiintate in acest scop.
Daca la inceput functia de control a fost in general cuplata cu functia de promovare si utilizare
ulterior acestea au fost separate.
In esenta, continutul activitatilor de reglementare si control ar putea fi incadrate in trei
categorii importante: elaborarea normelor si a cadrului legislativ, analiza tehnica independenta si
activitatea de inspectii. Rezultatele acestor activitati trebuie sa stea la baza deciziilor de
autorizare.
Comunitatea internationala si-a focalizat eforturile in a se asigura ca energia nucleara este
folosita in mod pasnic si sigur, acest lucru realizandu-se printr-o retea complexa de masuri
nationale si internationale. Pentru o perioada a fost acceptata ideea ca principala responsabilitate
pentru controlul folosirii energiei nucleare ramane autoritatilor nationale, dar a fost recunoscut in
egala masura ca si alte tari pot fi afectate. Activitatile nucleare sunt controlate indeaproape de
organismele de control pe baza legilor si reglementarilor nationale. Odata cu dezvoltarea
domeniului nuclear, eforturile de colaborare internationale referitoare la securitatea nucleara au
evoluat si in ultimii ani au devenit foarte intense. Rezultatul a fost realizarea unui cadru global
pentru securitate caracterizat de 3 componente principale:
 schimburile globale de informatii tehnice si expertize
 recunoasterea internationala ne-obligatorie a standardelor de securitate
 intelegeri obligatorii intre state
In consecinta, controlul energiei nucleare, la fel ca alte activitati care pot avea potentiale
consecinte peste granite, necesita investirea comunitatii internationale cu responsabilitati sporite,
sau in anumite instante co-responsabilitati, pentru a asigura printre altele uniformitatea
standardelor, coordonarea, folosirea resurselor si serviciilor, ca si acceptarea si respectarea
obligatiilor.

20
 AIEA, organizatia cu reprezentare de nivel mondial (ONU) sub egida careia sint elaborate
principalele legi internationale, elaboreaza si promoveaza standardele de securitate,
evalueaza/controleaza aplicarea acestora. Impreuna cu alte organizatii internationale si regionale
a servit drept punct de focalizare a acestor eforturi
Statul AIEA prevede ca “Agentia va cauta sa accelereze si sa largeasca contributia energiei
atomice la pacea, sanatatea si prosperitatea intregii lumi” si sa asigure pe cat ii sta in putinta ca
“asistenta asigurata de sau la cererea ei, sub supervizarea sau controlul ei nu este folosita in nici
un fel pentru dezvoltarea oricarui scop militar.”
De-a lungul ultimelor trei decade, co-operarea internationala in domeniul nuclear a
elaborat standarde si reguli de aplicare. Comisia Internationala de Protectie Radiologica (ICPR) a
formulat principiile fundamentale de protectie impotriva radiatiilor si criteriile pentru aplicarea
globala. Bazandu-se pe munca ICPR, agentia si-a alocat un efort semnificativ in asistarea statelor
membre pentru armonizarea standardelor nationale de securitate, lucrul finalizandu-se in
emiterea de catre AIEA a standardelor ne-obligatorii dar recunoscute international asupra
securitatii nucleare, a radiatiilor si deseurilor. Asemenea standarde au devenit un mijloc
important de realizare a abordarii de securitate in domeniul nuclear si in diferite aplicatii ale
radiatiei si materialelor radioactive in medicina, industrie si alte domenii.
Dupa accidentul de la Cernobyl, s-au intensificat eforturile de realizare a unor instrumente
obligatorii internationale legale, care sa amplifice cooperarea internationala in domeniul
securitatii nucleare. Conventiile internationale referitoare la securitate care au fost negociate si
adoptate sub auspiciile AIEA sunt urmatoarele:
 Conventia de instiintare imediata a accidentului nuclear – 17 oct.1986
 Conventia de protectie fizica a materialului nuclear – 8 feb. 1987
 Conventia de asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica – 26 feb.
1987
 Conventia de securitate nucleara –14 oct. 1996
 Conventia de cooperare pentru securitatea managementului combustibilului ars si
a managementului deseurilor radiologice
 Conventia de la Vienna de raspundere civila pentru pagubele nucleare – 12
nov.1997

Cadrul legal international pentru energia nucleara este caracterizat de un ansamblu de

reguli obligatorii legale, standarde si reglementari. Acest ansamblu se schimba mereu, ceea ce a
fost initial standard ne-obligatoriu poate deveni angajament obligatoriu. Conventiile in domeniul
protectiei fizice si pentru anuntarea unui accident nuclear sau asistenta de urgenta sunt exemple
de acest fel.
Multe state au acceptat standardele ne-obligatorii ca o baza pentru legislatia lor nationala, avand
initiativa voluntara de a corespunde normelor internationale care sunt privite formal ca niste
recomandari. Elaborarea unor instrumente legale obligatorii dezvoltate de-a lungul anilor este
manifestarea vointei statelor de a atinge si mentine un nivel ridicat al securitatii nucleare globale.

21
In mijlocul acestui proces, AIEA va ramane angajata activ in dezvoltarea internationala
progresiva a legilor nucleare.

 Folosirea in siguranta a energiei nucleare

Statutul de organizare si functionare imputerniceste AIEA sa stabileasca sau sa adopte
standardele de securitate pentru protectia sanatatii si minimizarea punerii in pericol a vietii si
proprietatii. Acest lucru necesita ca acele standarde sa fie aplicate activitatilor AIEA si la
activitatile de folosire a materialelor, serviciilor, echipamentelor, instalatiilor si informatiile
disponibile de la Agentie, la cererea ei, sub controlul sau supervizarea ei. Tarile care primesc
asistenta tehnica sau asistenta in proiectarea reactorilor trebuie sa semneze un acord cu agentia
prin care isi iau angajamentul sa aplice in activitatile asistate standardele de securitate AIEA si
masurile care sunt specificate in acord. Statutul autorizeaza de asemenea Agentia sa aplice
standardele ei de securitate, la cererea Statelor, la oricare din activitatile lor.
In realizarea functiei statutare de dezvoltare a standardelor de securitate, AIEA tine cont de
activitatea unor organizatii stiintifice internationale relevante si organisme tehnice, cum ar fi
Comisia Internationala de Protectie Radiologica (ICPR), Comitetul Natiunilor Unite asupra
Efectelor Radiatiei Atomice (UNSCEAR), Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO) si Oficiul de
Munca International (ILO).
Asigurarea securitatii in utilizarea energiei nucleare – care include activitati de realizare a
produselor de consum a energiei nucleare si folosirea substantelor radioactive in activitatile
medicale, industrie si agricultura – este o necesitate cauzata de capacitatea radiatiei ionizante de
a aduce lezari organismelor vii si mediului. Obiectivele de securitate incearca pe cat posibil sa
protejeze organismele vii, societatea si mediul impotriva efectelor daunatoare ale radiatiei
ionizante.
Actiunile internationale in acest domeniu incep cu infiintarea ICRP in 1928, care a elaborat
recomandari de protectie la radiatii. In 1955, Natiunile Unite a stabilit UNSCEAR pentru
evaluarea dozelor, efectelor si riscului radiatiilor ionizante pe o scala mondiala. Activitatea
acestor organisme asigura bazele pentru standardele elaborate de alte organizatii internationale si
regionale, cum ar fi: AIEA, ILO, WHO, Euratom si NEA. In elaborarea standardelor, aceste
organizatii au colaborat foarte strans.
Nevoia de a stabili standardele potrivite in vederea asigurarii folosirii sigure a energiei
nucleare se reflecta in instrumentele constituente ale organizatiilor de acest fel. Natura
obligatorie a standardelor de securitate dezvoltate continuu de asemenea organisme
internationale variaza. Astfel, in timp ce standardele de securitate dezvoltate de Euratom sunt
obligatorii, activitatile referitoare la controlul de securitate al Agentiei de Energie Nucleara al
Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD/NEA) si al Agentiei de Energie
Atomica Araba (AAEA) sunt doar recomandate.

22
  Protectia impotriva radiatiei
Bazele stiintifice pentru standardele de protectie a radiatiei se gasesc in recomandarile facute si
revizuite periodic de ICPR, recomandari care tin cont de studiile UNSCEAR.
AIEA, ILO, WHO si NEA au asigurat o baza mondiala pentru standardele armonizate si
actualizate prin elaborarea Standardelor de Securitate de Baza Internationale (BSS) pentru
protectia impotriva radiatiilor ionizante si pentru securitatea surselor de radiatie. BSS au fost
revazute recent si revizuite de cele 4 organizatii impreuna cu Organizatia de Alimentatie si
Agricultura (FAO) a Natiunilor Unite, si de Organizatia de Sanatate Pan-Americana (PAHO).
Consiliul de Conducere AIEA a aprobat standardele revizuite in Septembrie 1994. BSS sunt
completate de alte standarde ce se ocupa cu aspecte particulare ale protectiei radiatiilor: protectia
localnicilor, protectia publicului si a mediului, si interventia in caz de accident nuclear sau
urgenta radiologica.

 Securitatea centralelor nucleare

AIEA a dezvoltat standardele de securitate nucleare (NUSS) pentru centralele nucleare,
standarde pregatite de experti din tarile membre. Acestea acopera urmatoarele 5 domenii:
- organizatiile guvernamentale de control,
- securitatea amplasamentului centralelor nucleare,
- siguranta in proiectarea centralelor nucleare,
- siguranta in operarea centralelor nucleare
- asigurarea calitatii pentru centralele nucleare.
Se considera ca aceste criterii de securitate formale ce acopera aceste domenii, in forma de
coduri de practica si ghiduri, vor ajuta considerabil la asigurarea faptului ca cerintele de baza ale
securitatii centralelor nucleare sunt intelese si aplicate. Aceste cerinte de baza includ: o asigurare
adecvata cu personal antrenat a centralei si a echipei agentiei de control, abilitatea de a conduce
o evaluare a proiectului centralei atenta si detaliata, de la conceptie, prin toate stadiile de-a
lungul intregii vieti, abilitatea de a conduce un program de asigurare a calitatii potrivit, incluzand
controlul si inspectiile.

Codul si practicile referitoare la fiecare din aceste 5 domenii au fost initial formulate in
1978, si ulterior au fost revizuite. Codurile sunt suplimentate de mai mult de 60 ghiduri de
securitate care detaliaza implementarea lor. Cu toate ca comunitatea internationala nu doreste
inca transformarea acestor recomandari in standarde obligatorii, ele sunt folosite pe scara larga in
elaborarea reglementarilor nationale. Oricum, aplicarea NUSS este obligatorie ori de cate ori
asistenta este asigurata de sau prin intermediul AIEA.

23
 5.1. Principalele Conventii Internationale, adoptate in legislatia romaneasca ce sunt
opozabile instalatiilor nucleare din Romania

 Conventia de securitate nucleara

A fost dezvoltata in timpul perioadei 1992-94; ea se aplica centralelor nucleare civile
terestre si este primul instrument international legal care se adreseaza direct securitatii unor astfel
de centrale. Conventia contine obligatii pentru statele membre de a lua masuri internationale – ca
un cadru de reglementare si legislativ, evaluare si verificare a securitatii, pregatirea pentru
situatii de urgenta si operarea centralelor nucleare – si a raporta masurile luate pentru a
implementa fiecare obligatie a Conventiei. Comitetul statelor participante la Conventie sprijina
statele in vederea asigurarii securitatii la centralele nucleare civile incluzand depozitarea,
manuirea si instalatiile de tratament a materialelor radioactive. Statele sunt obligate sa asigure
cadrul legislativ national, controlul si masurile administrative pentru implementarea obligatiilor
ce deriva din prezenta conventie. Multe caracteristici includ stabilirea unui sistem de raportare al
stadiului implementarii de catre statele semnatare ale obligatiilor conventiei.
Nu se face referire explicita la standardele internationale de securitate nucleara in Conventie,
pentru a evita stagnarea securitatii nucleare. Implementarea Conventiei se urmareste in mod
formal prin revizii internationale a rapoartelor nationale la Intrunirile de revizie ale partilor
contractante. Aceasta metoda de revizie este elementul central al Conventiei. Intrunirile de
revizie trebuiesc tinute la intervale care nu depasesc 3 ani. In 1998, 46 de state erau cuprinse in
Conventie si 27 din ele aveau cel putin un reactor nuclear in operare. Mai sunt inca 4 state care
au asemenea instalatii nucleare dar nu sunt parti ale Conventiei. In 1997 au fost adoptate regulile
de aplicare si cele financiare, normative pentru elaborarea rapoartelor naionale si normele
privind revizia.

 Instiintarea unui accident nuclear si asistenta de urgenta

Dupa accidentul de la Three Mile Island (TMI) din 1979 in statele Unite, necesitatea de a
crea un cadru pentru raportarea si asistenta mutuala in caz de accident nuclear a fost pusa in
discutia comunitatii internationale. Sub auspiciile AIEA, au fost elaborate 2 documente, care
specifica regulile pentru tarile membre.
Dupa accidentul de la Cernobyl in 1986, doua conventii: Conventia de instiintare prealabila a
unui accident nuclear si Conventia de asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta radiologica
au fost elaborate si adoptate in cadrul AIEA. 74 state au devenit membre ale Conventiei de
instiintare prealabila (27 Octombrie 1986) si 70 state membre ale Conventiei de asistenta (26
februarie 1987).
Conventia de instiintare in prealabil a unui accident nuclear si Conventia de asistenta in cazul
unui accident nuclear sau urgenta radiologica trateaza diferite aspecte ale raspunsului de urgenta;
au fost adoptate la numai 5 luni dupa accidentul de la Cernobyl.
Conventia de instiintare in prealabil a unui accident nuclear se aplica in cazul a mai multe
accidente implicand instalatii sau activitati ale unui stat parte, sau acelea aflate sub jurisdictia sau

24
controlul lui, din care o eliberare de material radioactiv este posibil sa apara, si care a rezultat sau
poate rezulta in eliberari peste granitele internationale, care pot avea o semnificatie de securitate
radiologica pentru alte state. Un stat parte a tratatului, implicat in accident este obligat sa anunte
imediat, direct sau prin AIEA, acele state care sunt sau pot fi afectate. Informatia care trebuie
asigurata este specifica si cuprinde natura accidentului nuclear, momentul aparitiei si localizarea
lui, ca si informatii relevante pentru a minimiza consecintele radiologice. Agentia serveste ca
punct de focalizare pentru a obtine si raspandi informatia. Statele parti ale tratatului fac cunoscut
Agentiei punctele de contact in scopul conventiei.
Singura exceptie a instiintarii obligatorii este in cazul unui accident referitor la armele nuclere si
testele armelor nucleare. Totusi, sub articolul 3 al conventiei, statele participante pot voluntar sa
anunte un accident nuclear care nu cade sub incidenta obligativitatii de anuntare obligatorie a
Conventiei.
Pentru a-si efectua functiile sub Conventie, agentia a infiintat la Vienna un Centru de
Raspuns de Urgenta (ERC) pentru primirea, interpolarea si transmiterea informatiei relevante.
Cooperari apropiate cu Organizatia Meteorologica Mondiala (WMO) au rezultat in folosirea
sistemului de telecomunicatii global (GTS) pentru transmisia rapida si simultana a datelor
meteorologice si radiologice voluminoase catre punctele de contact national. Conventia de
anuntare nu a fost niciodata nevoie sa fie formal invocata. In 1991, un incident la unitatea 3 a
centralei Sosnovyi Bor situata in apropierea Petersburgului a dus la folosirea prompta a ERC-
ului pentru a colecta detalii despre incident, a evalua datele disponibile si a transmite aceste
informatii si evaluarile mediei, statelor membre si altor organizatii internationale.

 Conventia de asistenta in cazul unui accident nuclear

Asigura cooperarea si asistenta prompta intre statele participante si Agentie, in cazul unui
accident nuclear sau urgente radiologice pentru a minimiza consecintele si a proteja viata,
proprietatea si mediul impotriva efectelor eliberarilor radioactive. Fiecare stat participant ce
primeste o cerere pentru asistenta trebuie sa instiinteze statul respectiv, direct sau prin
intermediul AIEA despre decizia lui referitoare la cerere si scopul si termenii asistentei care
poate fi acordata. Rolul Agentiei sub aceasta Conventie, actionand in cadrul statutului sau, este
sa foloseasca cele mai bune mijloace pentru a promova, facilita si realiza cooperarea dintre state.
Functia ei cuprinde:
- colectarea informatiei de la experti, echipamente si materiale care pot fi disponibile,
metodologii, tehnici si rezultate de cercetare referitoare la raspunsul la accident nuclear
sau urgente radiologice;
- sa-si extinda la cerere asistenta in pregatirea planului de urgenta si a legislatiei
corespunzatoare si sa dezvolte antrenarea si programele de monitorare;
- sa faca disponibile resursele potrivite alocate pentru scopul efectuarii unei evaluari initiale
a accidentului sau urgentei;
- sa mentina legaturile asupra unor probleme cu organismele internationale relevante.

25
 La cerere, Agentia coordoneaza un nivel international asistenta necesara. Atat Conventia
de instiintare cat si Conventia de asistenta necesita schimbul de informatie in timpul unei
urgente. Agentia a dezvoltat indrumari specifice pentru tratarea informatiilor si schimbul de date
in timpul unui accident sau urgenta radiologica, pentru a evita confuziile si a promova scopurile
Conventiilor. Instalatiile tehnice pentru ERC au fost testate si sistemul a fost pus formal in
functiune in 1989. O intelegere a fost facuta cu Organizatia de Sanatate Mondiala (WHO)
privitor la asistenta medicala la cerere. Au fost tinute numeroase teste pe scara mica, incluzand
alerte si exercitii de comunicare interne/externe. ERC a participat activ la multe exercitii externe,
si calificarea si antrenarea periodica a echipei au fost aranjate sa imbunatateasca eficienta globala
a ERC-ului Agentiei in raspunsul la un accident nuclear sau la o urgenta radiologica.
Conventia de asistenta a fost invocata prima data in 1987 in legatura cu un accident
radiologic din Goiana, Brazilia. In cadrul Conventiei, asistenta a fost acordata de Agentie, de mai
multe state prin Agentie, sau de mai multe state in mod direct.
In urmatorii ani, asistenta coordonata prin ERC-ul Agentiei a fost extinsa la mai multe state
pentru a acorda ajutor in cazul urgentelor radiologice indiferent daca statele sunt sau nu membre
ale Conventiei: El Salvador (1988), Bielarus (1991), Federatia Rusa (1992), Estonia (1993),
Vietnam (1993), Georgia (1997), Bangladesh (1997) si Cecenia (1998).
In aceste domenii exista si un numar de acorduri bilaterale si regionale. In 1963, Intelegerea
nordica de asistenta de urgenta in colaborare cu Accidentele de Radiatie au fost incheiate intre
AIEA si guvernele Danemarcii, Finlandei, Norvegiei si Suediei. Consiliul Comunitatii Europene
a adoptat la 11 decembrie 1984 o decizie pentru schimbul de informatii prealabile in cazul unui
urgente radiologice.

 Managementul deseurilor
Pentru evitarea unui risc potential asupra omului si mediului datorat deseurilor radioactive,
managementul si depozitarea deseurilor au devenit o parte importanta in considerarea optiunii
nucleare si in folosirea materialelor nucleare. AIEA a dezvoltat obiective de securitate pentru
managementul deseurilor. Cateva documente AIEA au stabilit criteriile ce guverneaza
managementul si depozitarea deseurilor. AIEA a stabilit de asemenea programul Standardele de
Securitate a Deseurilor (RADWASS) in 1991, pentru a pregati o abordare armonioasa cu
managementul de siguranta al deseurilor la un nivel international.
In 1993, Conferinta Generala AIEA a cerut directorului general sa initieze pregatirile pentru o
conventie a securitatii managementului deseurilor. La sesiunea din anul 1995, consiliul AIEA a
aprobat documentul fundamental de securitate intitulat: “Principiile managementului deseurilor
radioactive”. Documentul usureaza lucrul unui grup de experti tehnici si legali insarcinati cu
pregatirile necesare pentru o conventie asupra securitatii managementului deseurilor radioactive.
Conventia de cooperare pentru securitatea managementului combustibilului ars si a
managementului deseurilor a fost adoptata la o Conferinta diplomatica in Vienna in septembrie
1997. Aceasta Conventie se bazeaza pe un sistem de revizii internationale a rapoartelor nationale
asupra implementarii fiecarei obligatiuni ce deriva din semnarea Conventiei.

26
  Transportul materialului radioactiv
AIEA a luat initiative in elaborarea unor reglementari potrivite pentru transportul in siguranta al
materialului radioactiv. A publicat in 1961 reguli pentru transportul in siguranta al materialelor
radioactive, reguli care se aplica la tot ce inseamna transport national si international. De atunci,
aceste reguli au fost larg acceptate si adoptate de institutii internationale competente ca cerinte
obligatorii pentru transportul materialelor radioactive.
Transportul materialelor radioactive a fost tratat si in alte conventii. Conventia Internationala
pentru securitatea vietii pe Mare (SOLAS) – 1974 reglementeaza transportul bunurilor
periculoase, incluzand materialele radioactive. Conventia Natiunilor Unite asupra Legii marii
1982, controleaza modul in care navele straine nucleare sau navele ce transporta substante
nucleare traverseaza zona teritoriala a statelor.

 Raspunderea civila pentru pagube nucleare

Atenuarea consecintelor unui accident nuclear printr-o compensare prompta si adecvata este o
componenta importanta a regimului pentru utilizarea sigura a energiei nucleare. Astazi mai multe
conventii internationale regleaza raspunderea pentru pagubele nucleare.
Prima este Conventia de la Vienna - 1963 asupra raspunderii civile pentru pagube nucleare,
incheiata sub auspiciile AIEA. Aceasta conventie este mondiala, dar numai 14 tari au devenit
membre. A doua este Conventia de la Paris in 1960 asupra raspunderea unei terte parti in
domeniul energiei nucleare, incheiata in cadrul OECD. Aceasta conventie, care este regionala,
are 14 tari Vest Europene participante, a fost suplimentata in 1963 de Conventia Suplimentara de
la Brussels. Amandoua Conventiile au fost amendate de protocoale in 1964 si 1982.
Caracteristicile de baza ale conventiei de la Paris si de la Viena sunt identice. Amandoua sunt
bazate pe raspunderea exclusiva si stricta a operatorilor unei instalatii nucleare, pe limitarea
raspunderii in cantitate si in timp, si pe jurisdictia instalatiei din tara respectiva. Amandoua
conventiile asigura o cantitate minima de compensatii si pentru acoperirile financiare prin
asigurari sau alte instrumente financiare, si in cazul Conventiei Suplimentare de la Brussels,
printr-un sistem de recompensare al statului.
Alte doua conventii se ocupa de problema raspunderii in contextul unui transport maritim.
Conventia de raspundere a operatorilor Navelor nucleare (1962), care nu este inca in vigoare, si
Conventia referitoare la raspunderea civila in domeniul transportului maritim a materialelor
nucleare (1971). Amandoua conventiile se bazeaza pe principiul raspunderii exclusive a
operatorului.
Referitor la incidentele nucleare in afara spatiului, raspunderea pentru pagubele nucleare
este acoperita de Conventia asupra Raspunderii Internationale pentru pagube cauzate de obiecte
din spatiu (1972), conventie ce acopera situatii unde obiectele din spatiu sunt fie propulsate cu
putere nucleara sau transporta obiecte nucleare. In 1992 Adunarea Generala Natiunilor Unite a
adoptat o rezolutie in care specifica principiile relevante pentru folosirea surselor nucleare in
spatiu.

27
 Pentru centralele nucleare, accidentul de la Cernobyl a aratat clar ca regimul de raspundere
existent nu este adecvat pentru a asigura compensari echitabile si rapide, in special in cazul unui
eveniment cu pagube majore. Aceasta din cauza aplicarii teritoriale limitate, definitiei restranse a
pagubei, ca si nivelului scazut de compensatii garantate.
In 1990, consiliul de conducere AIEA decide sa infiinteze un Comitet asupra raspunderii pentru
pagube nucleare. La conferinta diplomatica din Septembrie 1997, delegatii din 80 state au
adoptat Protocolul de amendare a Conventiei de la Vienna din 1963 asupra raspunderii civile
pentru pagube nucleare si Conventia pentru compensatii suplimentare pentru pagube nucleare.
Protocolul stabileste limitele posibile ale raspunderii operatorilor, o definitie imbogatita a
pagubelor nucleare care acopera costul masurilor preventive, extinde scopul Conventiei de la
Vienna si extinde perioada in care se pot face emiteri de pretentii pentru pierderea de vieti si
prejudicii personale. Conventia este un instrument la care pot adera statele indiferent daca sunt
parti la o Conventie existenta de raspundere nucleara. Asigura compensatii suplimentare pentru
pagubele nucleare prin contributia statelor parti, suplimentate cu nivelul de compensatie al
Conventiei. Impreuna, cele doua instrumente tind sa imbogateasca substantial cadrul global de
compensatii.

 Protectia fizica a materialului nuclear

Pentru protectia fizica a materialului nuclear exista doua instrumente internationale care asigura
bazele protectiei: un set de recomandari si o Conventie, amandoua dezvoltate sub auspiciile
AIEA.
Setul de recomandari a fost dezvoltat prima data in 1972 si a fost revizuit in 3 ocazii de atunci:
1975, 1977 si 1989. Scopul principal al celei mai recente revizii a fost sa confere tratament egal
aspectelor referitoare la indepartarea neautorizata a materialului nuclear si sabotajul instalatiilor
nucleare, si sa intareasca recomandarile asupra mai multor puncte a practicii standard.
Recomandarile reflecta consensul dintre tarile membre AIEA asupra cerintelor pentru protectia
fizica efectiva, si se aplica la:
- folosirea materialului nuclear in scopuri civile, transport si depozitare;
- la materialele nucleare in transportul international;
- la instalatiile nucleare.
Cu toate ca aceste recomandari nu sunt obligatorii, aplicarea lor este ceruta de AIEA in
intelegere cu tarile care primesc asistenta. O cerinta echivalenta a fost inclusa de un numar de
tari in intelegeri bilaterale nucleare de cooperare.
Conventia de protectie fizica a materialelor nucleare a fost adoptata la 26 octombrie 1979
si incepe sa fie aplicata in 8 februarie 1987. Conventia prescrie nivelele la care un material
nuclear folosit in scopuri pasnice este protejat in transportul nuclear international, si cer fiecarei
parti a Conventiei sa nu permita exportul sau importul de asemenea materiale decat in cazul in
care este sigur ca materialele nucleare vor fi protejate la aceste nivele. Alte conditii ale
Conventiei se refera la materialul nuclear folosit in scopuri civile si depozitare sau in transportul
intern si international.

28
  Atacuri armate impotriva instalatiilor nucleare
Protocoalele I si II Aditionale Conventiei de la Geneva din 1949 se refera la protectia victimelor
conflictelor internationale armate si a celor ne-internationale. Articolele 56 din Protocolul I si
articolul 15 din protocolul II se refera la protectia, printre altele, a centralelor nuclearo-electrice.
Protectia acordata de protocol se aplica numai la o categorie limitata de instalatii nucleare. Sunt
inclusi reactorii de putere, dar nu sunt inclusi reactorii nucleari de cercetare, instalatiile de
imbogatire, instalatiile de fabricare a combustibilului, instalatiile de reprocesare, si instalatiile de
depozitare a combustibilului ars. Toate asemenea instalatii, in special ultimele doua, ar putea
cauza eliberari substantiale de radioactivitate daca ar fi atacate.
Desi necesitatea de a se interzice atacurile armate asupra instalatiilor nucleare si urgenta de a
incheia o intelegere internationala pare a fi in general recunoscuta, stabilirea unor reguli
internationale mai complete in acest domeniu este inca in procesul de dezvoltare. Conferinta
Generala AIEA in 1987 a adoptat o rezolutie referitoare la protectia instalatiilor nucleare
impotriva atacurilor armate. In preambulul acestei rezolutii, conferinta generala a inregistrat
faptul ca atacul armat al instalatiilor nucleare poate rezulta intr-o eliberare radioactiva cu
consecinte grave in interiorul si in afara granitelor statului care a fost atacat si a fost convinsa de
necesitatea interzicerii atacurilor armate asupra instalatiilor nucleare de la care asemenea
eliberari pot aparea si a urgentei de incheiere a unui acord international in aceasta privinta.

 Folosirea energiei nucleare in scopuri pasnice

Necesitatea de a asigura folosirea pasnica a energiei nucleare care isi gaseste expresia in statutul
AIEA si in Tratatul Comunitatii Energiei Atomice Europene (Euratom) a fost suplimentata de
diferite conventii de ne-proliferare. Obiectivul ultim al comunitatii internationale este atingerea
unei dezarmari generale si complete.
In contextul dezarmarii nucleare, evitarea unei proliferari verticale (cresterea arsenalelor
nucleare existente) este legata de adoptarea unor intelegeri de reducere a armelor intre statele
detinatoare de arme nucleare. Interzicerea armelor nucleare este de asemenea legata de adoptarea
unor cerinte aplicabile la toate statele, referitoare la ceea ce poseda ca arme nucleare si prin
adoptarea unor cerinte desemnate sa asigure ca acele state care nu au arme nucleare sa nu
achizitioneze (prevenirea proliferarii orizontale).
Exemple de cerinte aplicabile la toate statele sunt:
-Tratatul Antarctic
-Tratatul de interzicere a testarii armelor nucleare in atmosfera, in spatiu si sub apa
-Tratatul principiilor de guvernare al activitatilor statelor in explorarea si folosirea in spatiu,
incluzand Luna si alte corpuri ceresti
-Tratatul de interzicere al amplasarii de arme nucleare si alte arme de distrugere in masa in mare,
in ocean si in subsol.
Aceste tratate sunt desemnate sa limiteze localizarea geografica unde armele nucleare pot fi
testate, distruse si/sau folosite.

29
 Tratatul de ne-proliferare al armelor nucleare (NPT), Tratatul de interzicere a armelor
nucleare in America Latina (tartatul de Tlatelolco), si Tratatul zonei libere nucleare din Pacificul
de Sud (tratatul de la Rarotonga) ilustraza cerintele aplicabile la statele ce nu detin arme
nucleare. Ele sunt destinate in primul rand sa previna proliferarea orizontala. Aceste trei tratate
leaga prohibitia de achizitionare a armelor nucleare de necesitatea ca partile sa accepte controlul
din punct de vedere al garantiilor nucleare AIEA asupra tuturor activitatilor nucleare viitoare si
existente.

6. Sistemul de control din punct de vedere al garantiilor nucleare AIEA

Articolul III.A.5 al statutului AIEA autorizeaza agentia sa stabileasca si sa administreze

controlul din punct de vedere al garantiilor nucleare desemnat sa asigure ca materialele
fisionabile si alte materiale, servicii, echipamente, instalatii si informatii facute disponibile de
Agentie, la cererea ei sau sub supravegherea sau controlul ei nu sunt folosite in nici un fel in
scop militar; si sa aplice controlul din punct de vedere al garantiilor nucleare, la cererea Partilor,
la orice intelegere bilaterala sau unilaterala, sau la cererea unei tari, la orice activitate a tarii in
domeniul energiei nucleare.
Sistemul de control din punct de vedere al garantiilor nucleare AIEA a fost conceput ca o schema
legala obligatorie de verificare a tuturor tranzactiilor nucleare AIEA care se vor aplica cand un
stat primeste asistenta de la sau prin AIEA sub un proiect AIEA. Activitatile nucleare in care
AIEA nu este implicata vor fi subiectul controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare
numai pe o baza voluntara si selectiva.
In 1970, sistemul de control din punct de vedere al garantiilor nucleare AIEA a suferit o
transformare majora in caracter si scop. Schimbarea a fost rezultatul dezvoltarii a ceea ce se
numeste “regimul de ne-proliferare”; acesta este un set de norme legale si initiative voluntare
care au fost dezvoltate in si in afara cadrului AIEA pentru a intari folosirea pasnica a energiei
nuclare si a ne-proliferarii de arme nucleare.
De o mare importanta este 1968 NPT, care are un caracter universal. El asigura ca fiecare stat
nedetinator de arme nucleare, parte a tratatului isi asuma o obligatie de baza de a nu fabrica,
achizitiona, receptiona sau controla arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive.
Suplimentar, un astfel de stat agreeaza acceptarea setului de control din punct de vedere al
garantiilor nucleare stabilit printr-o intelegere ce va fi negociata si incheiata cu AIEA in
conformitate cu Statutul si sistemul de controlul din punct de vedere al garantiilor nucleare.
Scopul exclusiv al acestei intelegeri este verificarea realizarii de catre state a obligatiilor ce
decurg din tratat, sa previna folosirea energiei nucleare la armele nucleare sau alte dispozitive
nucleare explozive.

 Obiectivele controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare nucleare.

Controlul din punct de vedere al garantiilor nucleare are intelesul tehnic de verificare a
acceptarii, cu obligatii legale relevante, a folosirii pasnice a energiei nucleare. Obiectivele sunt

30
politice, trebuie sa asigure comunitatea internationala de natura pacifista a activitatilor nucleare
controlate din punct de vedere al garantiilor nucleare si sa previna si sa interzica proasta folosire
a materialelor sau instalatiilor controlate din punct de vedere al garantiilor nucleare.
Sistemul are un numar de caracteristici de baza care trebuiesc intelese. Prima este aceea ca
aplicarea garantiilor nucleare este in principal dar nu in exclusivitate bazata pe informatiile
asigurate de state ca si de existenta materialelor nucleare sau a echipamentelor care trebuie sa fie
subiectul controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare. Agentia are dreptul de a avea
initiativa unor inspectii speciale pentru a asigura ca tot materialul nuclear care este subiectul
controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare este intr-adevar controlat din punct de
vedere al garantiilor nucleare si pentru acest scop sa obtina si sa aiba acces la informatii
suplimentare si localizari pentru a evita posibilele activitati nedeclarate. A doua este aceea ca
controlul din punct de vedere al garantiilor nucleare nu poate preveni prin el insusi violarea de
stat a obligatiilor de a nu deturna materialele nucleare de la scopurile pasnice. Sistemul este
proiectat ca un mecanism de atentionare timpurie sa initieze procedurile necesare pentru actiuni
de remediere in caz de violare. Sub statutul AIEA, ne-acceptarea obligatiilor controlului din
punct de vedere al garantiilor nucleare este raportata Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite
pentru luarea unor actiuni potrivite. A treia este ca controlul din punct de vedere al garantiilor
nucleare nu poate evalua intentiile viitoare ale statelor. Sistemul poate fi analog cu un radar care
poate raporta doar situatia existenta.
Aplicarea actuala a cerintelor controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare
necesita un acord contractual intre AIEA si statele in care va opera sistemul, de cate ori aplicarea
sistemului este rezultatul unei initiative voluntare a statului, sau apare in realizarea unei obligatii
legale, parte a unei intelegeri bilaterale sau multilaterale.
Acordurile controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare stabilesc drepturile de
baza ale partilor si obligatiile relevante aplicarii controlului din punct de vedere al garantiilor
nucleare. Proceduri de implementare detaliate sunt gasite in setul tehnic de intelegeri auxiliare,
care se refera la necesitati specifice ale instalatiilor controlate din punct de vedere al garantiilor
nucleare. Intelegerile sunt instrumente de implementare care nu necesita aprobarea Consiliului de
Conducere AIEA. Ele sunt incheiate intre secretariatul AIEA si statele participante simultan cu
sau ulterior concluziilor intelegerii de control din punct de vedere al garantiilor nucleare.
Intelegerile auxiliare sunt considerate confidentiale. Ele sunt accesibile numai la secretariatul
AIEA si la partile semnatare. Ele nu sunt disponibile la alte state membre, exceptand informatiile
specifice referitoare la implementarea controlului din punct de vedere al garantiilor nucleare ce
pot fi date Consiliului de Conducere AIEA pentru a stabili responsabilitatile in implementarea
intelegerii.

 Masuri si caracteristici tehnice

Sistemul de control din punct de vedere al garantiilor nucleare AIEA sub oricare din cele 4
categorii de intelegeri are trei caracteristici de baza:
- numararea materialului,

31
 - incapsulare si supraveghere,
- inspectii la fata locului.
Numararea materialului stabileste cantitatile de material nuclear prezent in ariile definite si
schimbarile in aceste cantitati care au avut loc intr-o anumita perioada de timp. Masurile de
incapsulare si supraveghere sunt desemnate sa foloseasca avantajele barierelor fizice cum ar fi
peretii, containerele, rezervoarele si conductele, pentru a restrange sau controla miscarile sau
accesul la materialul nuclear. Asemenea masuri ajuta la reducerea probabilitatii ca miscarile
nedetectate de material nuclear sau echipament sa aiba loc. Supravegherea este folosita pentru a
detecta miscarile nedeclarate de material nuclear, fabricarea de informatii false sau interfata cu
dispozitivele de control din punct de vedere al garantiilor nucleare. Scopul inspectiilor la fata
locului este verificarea informatiilor AIEA. Intensitatea si frecventa inspectiilor sunt de obicei
specificate in intelegerea de control din punct de vedere al garantiilor nucleare si variaza in
functie de tipul de instalatie inspectat.
Articolele XII din statutul AIEA cer, printre alte lucruri, ca consiliul de conducere sa raporteze
Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, ca si tuturor statelor membre orice incalcare a
intelegerilor AIEA de control din punct de vedere al garantiilor nucleare care apare.

7. Sistemul de autorizare din Romania

Daca majoritatea principiilor care stau la baza procesului de autorizare sint respectate in
toate tarile, in schimb detaliile si abordarile specifice difera semnificativ de la tara la tara. Aceste
diferente provin din specificul programelor nucleare din fiecare tara, traditiile formate in
experienta proprie si care depind de factori externi proveniti din specificul national sau filierelor
particulare (PWR, BWR, VVER, CANDU). Efortul actual de standardizare a abordarilor si
aliniere la cele mai bune practici se confrunta cu costurile mari sau foarte mari implicate sau
riscul unor destabilizari ale sistemelor de autorizare nationale actuale. Din acest motiv acest
proces este de durata dar tendintele de armonizare sint certe.
In Romania a existat pina in 1989 Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara (CSEN) care
ingloba si autoritatea de reglementare (ISCAN). ISCAN a fost infiintat in 1972 ca divizie in
cadrul CSEN.
Legislatia in domeniul nuclear a trecut prin mai multe etape corespunzator cu evolutia de la
reactorul de cercetare (1957) la reactorii nucleari energetici (etapa initiata practic in 1979).
Inainte de 1996, cind a fost adoptata noua lege pentru controlul activitatilor in domeniul nuclear,
activitatile de reglementare s-au desfasurat in conformitate cu legea 61/1974 (Legea privind
desfasurarea activitatilor in domeniul nuclear) si legea 6/1982 (Legea privind asigurarea calitatii
instalatiilor nucleare si a centralelor nuclearo electrice). Legea 61 a urmarit indeaproape
continutul legii existente in SUA (Legea pentru energia atomica din 1954) care a fost adaptat in
conditiile tarii noastre la momentul respectiv.
Pana in 1961 nu a existat un cadru legal formalizat dar functionarea reactorului de
cercetare (tip VVRS, 2 Mw) si a Ciclotronului de la Bucuresti Magurele a fost realizata urmand

32
regulile si practicile de radioprotectie existente pe plan mondial. In 1961 a fost emis decretul 741
de catre CSEN prin care aceste practici si reguli se legiferau sub forma de norme pentru protectia
la radiatii.
In 1990 a fost desfiintat CSEN ca autoritate cu largi atributii in domeniul nuclear si a fost
infiintat CNCAN (Comisia nationala pentru controlul activitatilor nucleara). Noul organism a
retinut exclusiv functia de control avind asigurate conditiile preliminare de independenta.
Activitatea de control in domeniul nuclear are ca scop final protectia populatiei si mediului
impotriva efectelor nedorite ale activitatilor nucleare, de la protectia impotriva radiatiilor, la
folosirea legala a materialelor si instalatiilor nucleare.
Controlul activitatilor nucleare este supus unor reglementari de ordin intern si
international. Raspunderea pentru implementarea acestora revine unor organisme (agentii)
nationale.
Acestea au atributii in domeniile:
- asigurării securităţii nucleare;
- protecţiei împotriva radiaţiilor;
- managementului deseurilor radioactive;
- asigurării calitatii in domeniul nuclear;
- protecţiei fizice a instalatilor si materialelor nucleare;
- aprobării măsurilor în caz de accident;
- inventarului de materiale nucleare si respectarea acordurilor internationale;
- controlului transportului, exportului si importului materialelor nucleare;
- acordării de licenţe, modificare sau anulare a acestora;
- evaluării influentei asupra mediului si autorizarea din acest punct de vedere;
- informării publica;
- introducerii in circuitul economico-social (spre exemplu medical) a unor produse care
conţin materiale radioactive sau care sunt supuse iradierii;
- introducerii in utilizarea medicala pentru tratament si diagnoza a unor surse radioactive
deschise sau inchise, instalatii de generare a radiatiilor ionizante, sau produse
farmaceutice continand materiale radioactive

Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) este o organizaţie

guvernamentală responsabilă pentru dezvoltarea cadrului de reglementare, control si
implementare a activitatilor nucleare si pentru acordarea de licente pentru instalatii nucleare.
In concordanţă cu legea nr.111/1996, republicată în 1998, cu privire la securitatea activitatilor
nucleare, CNCAN este organul de reglementare si acordare de licenţă, având responsabilităţi în
domeniile: securitate nucleara, protectia impotriva radiatiilor, managementul deseurilor
radioactive, asigurarea calitatii, protectie fizica, masuri in caz de accident, masuri de siguranta,
controlul transportului, exportului, cerificarea operatorilor, responsabilitati nucleare, dezvoltarea
cooperarii internationale in domeniile anterioare cu organisme similare din alte tari.

33
 CNCAN coopereaza cu ministere si agentii guvernamentale pentru realizarea obiectivelor
vizate, exercitarea inspectiilor, actiunilor de acordare a licentei, pentru un numar mare de
companii care au activitati nucleare: intreprinderi industriale, institute de cercetare, centrale
nucleare, unitati de invatamant, medicina, etc.
Setul de reglementari si standarde emise de CNCAN se bazeaza pe recomandarile AIEA,
practicile din domeniul asigurarii calitatii din Canada, reglementari nucleare din SUA. O parte
dintre reglementari au fost reanalizate si aliniate practicilor curente din Comunitatea Europeana.
Principalele standarde si reglementari sunt prezentate in tabelul urmator:

Principalele reglementari CNCAN

1 Norme Republicane de Securitate Nucleara - reactori nucleari si centrale nucleare;

2 Reglementari de Protectie Nucleara;
3 Protectia Fizica a Materialelor Nucleare;
4 Norme Republicane pentru Securitate Nucleara - Norme pentru protectia contra
radiatiilor;
5 Norme Republicane pentru Securitate Nucleara - Reglementari de lucru cu sursele de
radiatii nucleare;
6 Norme Republicane pentru Securitate Nucleara pentru transportul materialelor
nucleare;
7 Reglementari pentru eliberarea autorizatiilor de lucru in domeniul nuclear;
8 Reglementari privind aplicarea de taxe in domeniul nuclear;
9 Protectia la incendii a obiectivelor si instalatiilor nucleare;
10 Norme Republicane pentru Securitate Nucleara pentru extragerea si prepararea
minereului de uraniu.
11 Norme Republicane pentru Securitate Nucleara in cazuri de accident.
12 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru managementul proiectelor obiectivelor si
instalatiilor nucleare;
13 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru proiectarea obiectivelor si instalatiilor nucleare;
14 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru furnizarea de produse si servicii in domeniul
obiectivelor si insatalatiilor nucleare;
15 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru produse si servicii in domeniul obiectivelor si
insatalatiilor nucleare;
16 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru activitati de constructie a obiectivelor si
insatalatiilor nucleare;
17 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru comisionarea obiectivelor si insatalatiilor
nucleare;
18 Cerinte de Asigurarea Calitatii pentru operarea obiectivelor si instalatiilor nucleare;

34
 CNCAN are responsabilitati in urmatoarele domenii:
- Emiterea de reglementari, documentatii tehnice, standarde, instructiuni pentru operarea
instalatiilor si centralelor nucleare in conditii de securitate;
- Evaluarea rapoartelor de securitate emise de aplicanti;
- Eliberarea, modificarea si revocarea de licente;
- Inspectarea conform legii pentru verificarea reglementarilor si procedurilor de lucru;
- Aprobarea planurilor de interventie si pregatire;
- Eliberarea reglementarilor, documentelor tehnice, standardelor, instructiunilor pentru
protectia impotriva radiatiilor pentru personal, public si mediul inconjurator;
- Eliberarea reglementarilor, documentelor tehnice, standardelor, instructiunilor pentru
protectie fizica, securitate, transport, export, import, tranzit al materialelor radioactive;
- Verificarea inregistrarilor necesare pentru expunerea personalului, eliberari radioactive,
gestionarea deseurilor, incidente etc.;
- Asigurarea luarii unor masuri corective in cazul abaterilor de la reglementari;
- Asigurarea existentei unor capabilitati de raspuns potrivite pentru cazurile de accident;
- Efectuarea inspectiilor de rutina, neanuntate sau speciale;
- Acordarea de licenta operatorilor;
- Dezvoltarea cooperarii internationale in domeniul reglementarilor anterioare;
- Observarea modului de implementare a acordurilor internationale ale Romaniei in
domeniul utilizarii pasnice a energiei.

Poate mai putin evidenta este activitatea dedicata securitatii instalatiilor nucleare din
regiune si din lume care solicita existenta unei competente tehnice proprii, specifice, dedicate.
Acest aspect ar trebui analizat mai in detaliu deoarece, in perspectiva ar putea duce la concluzia
necesitatii unui efort important avind ca unic obiectiv fundamentarea deciziilor internationale in
care trebuiesc promovate interesele Romaniei.
Un aspect important care trebuie abordat in spiritul legislatiei si a practicii internationale il
reprezinta independenta actului de autorizare si a competentei tehnice antrenate pentru
fundamentarea deciziilor. Daca in domeniul strict al verificarilor in raport cu normele existente
atributul de independenta este esential, in schimb domeniile privind dezvoltarea sistemului de
standarde si norme, sau a dezvoltarii modelelor predictive pentru comportarea instalatiilor in
conditii de accident neprevazute inca in cerintele de autorizare (nefiind suficient de mature, cum
ar fi modelele pentru predictia raspunsului centralei in conditiile accidentelor severe) cooperarea
dintre organismele de autorizare si industria nucleara este acceptabila, permisa si practicata pe
plan international.
Activitatea de cercetare-dezvoltare din perspectiva organismelor de autorizare a fost recent
analizata in cadrul unor activitati organizate de NEA prin Comitetele specializate (CNRA –
Comitetul pentru activitatile de autorizare in domeniul nuclear si CNSI – Comitetul pentru
securitatea instalatiilor nucleare). Raportul elaborat care face o evaluare a stadiului in tarile

35
membre OECD subliniaza importanta activitatilor CD ca suport pentru procesul de autorizare si
pledeaza pentru o sustinere financiara corespunzatoare.
De asemenea, intr-un raport recent, NEA face o evaluare a stadiului activitatilor de
autorizare pe plan mondial in care sint prezentate rolul, functile, modul si nivelul de finantare
pentru organizatiile de autorizare precum si practicile de autorizare din diferite tari. Incepand cu
anul 2017, Romania este tara membra a NEA-OECD.

7.CONVENŢIA privind SECURITATEA NUCLEARĂ(CSN)

 adoptată în 17 iunie 1994 la AIEA Viena

 ratificată în 24 mai 1995 prin Legea nr. 43
 intrată în vigoare la 24 octombrie 1996

Conventia reprezinta mai mult un angajament de aplicare a principiilor fundamentale de

securitate pentru instalaţiile nucleare decât standarde detaliate de securitate. Necesitatea
adoptarii conventiei rezida din urmatoarele:

 asigurarea comunităţii internaţionale că folosirea energiei nucleare este sigură, bine

reglementată şi nenocivă pentru mediul înconjurător
 promovarea în întreaga lume a unui nivel ridicat al securităţii nucleare
 promovarea unei culturi veritabile privind securitatea nucleară
 probabilitatea unor accidente nucleare survenite la instalaţiile nucleare ce pot avea un
impact transfrontieră
 cooperarea internaţională în scopul ameliorării securităţii nucleare prin folosirea
mecanismelor bilaterale şi multilaterale existente şi prin încheierea prezentei convenţii
stimulative
Obiectivele CSN sunt:
 atingerea şi menţinerea unui nivel ridicat de securitate nucleară, în întreaga lume, prin
întărirea măsurilor la nivel naţional şi prin cooperare internaţională, incluzând, atunci
când este cazul, cooperarea tehnică în domeniul securităţii nucleare;
 stabilirea şi menţinerea unui sistem eficient de protecţie, în instalaţiile nucleare,
împotriva riscurilor radiologice potenţiale, în scopul protejării indivizilor, societăţii şi
mediului împotriva efectelor nocive ale radiaţiilor ionizante emise de aceste instalaţii;
 prevenirea accidentelor care au consecinţe radiologice şi atenuarea urmărilor lor acolo
unde s-ar produce astfel de accidente.
Conventia defineste urmatorii termeni principali:
 INSTALAŢIE NUCLEARĂ – orice centrală nuclearo-electrică civilă, fixă, aflată sub
jurisdicţia sa, inclusiv instalaţiile de depozitare, manipulare şi tratare a materialelor
radioactive de pe acelaşi amplasament şi care sunt direct legate de exploatarea centralei
nuclearo-electrice. O astfel de instalaţie încetează de a mai fi o instalaţie nucleară atunci

36
 când toate elementele combustibile nucleare au fost îndepărtate definitiv din zona activă a
reactorului şi au fost depozitate în condiţii de siguranţă în conformitate cu procedurile
aprobate, iar organismul de reglementare a aprobat un program de dezafectare
 ORGANISM DE REGLEMENTARE – unul sau mai multe organisme investite de acea
parte contractantă cu competenţa legală de a elibera autorizaţii şi de a reglementa
amplasarea, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea sau dezafectarea
instalaţiilor nucleare
 AUTORIZAŢIE – toate autorizaţiile eliberate solicitantului de organismul de
reglementare şi care conferă acestui solicitant responsabilitatea pentru alegerea
amplasamentului, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea sau
dezafectarea unei instalaţii nucleare
Convenţia se aplică securităţii tuturor instalaţiilor nucleare, indiferent de:
 fazele în care se află acestea (concepţie, proiectare, execuţie, construcţie, montaj, PIF,
exploatare, întreţinere, reparaţie, dezafectare)
 dimensiunile acestora
 caracterul instituţiei deţinătoare a acestora (de stat, mixtă sau privată)
 statul sub a cărui jurisdicţie se află acestea
Principalele capitole ale CSN sunt:
SECŢIUNEA A: DISPOZIŢII GENERALE
 Măsuri de aplicare
 măsuri legislative, administrative şi de reglementare, precum şi alte dispoziţii
necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor sale ce decurg din prezenta convenţie
 Prezentarea de rapoarte
 privind măsurile pe care le-a luat pentru îndeplinirea fiecăreia dintre obligaţiile ce
decurg din prezenta convenţie
 Instalaţii nucleare existente
 îmbunătăţirile ce pot fi aduse în mod rezonabil să fie făcute în regim de urgenţă,
în scopul întăririi securităţii respectivei instalaţii nucleare
SECŢIUNEA B: LEGISLAŢIE ŞI REGLEMENTARE
 Cadrul legislativ şi de reglementare
 stabilirea cerinţelor şi normelor naţionale de securitate aplicabile
 prevederea unui sistem de autorizare a instalaţiilor nucleare şi de interzicere a
exploatării unei instalaţii nucleare fără autorizaţie
 prevederea unui sistem reglementat de inspecţie şi evaluare a instalaţiilor nucleare
pentru verificarea conformităţii cu normele aplicabile şi condiţiile de autorizare
 stabilirea măsurilor de asigurare a respectării normelor aplicabile şi condiţiilor în
autorizaţii, incluzând suspendarea, modificarea sau retragerea acestora
 Organismul de reglementare
 Fiecare parte contractantă va înfiinţa sau va desemna un organism de
reglementare însărcinat cu aplicarea cadrului legislativ şi de reglementare stabilit,

37
 investit cu autoritate, competenţă şi resurse financiare şi umane adecvate pentru a
putea îndeplini responsabilităţile ce i-au fost atribuite
 Fiecare parte contractantă va întreprinde măsurile necesare pentru a asigura
separarea efectivă între funcţiile organismului de reglementare şi cele ale oricărui
organism sau organizaţie însărcinată cu promovarea sau utilizarea energiei
nucleare
 Responsabilitatea titularului de autorizaţie
 Fiecare parte contractantă va face ceea ce este necesar ca responsabilitatea
primară pentru securitatea instalaţiei nucleare să revină titularului autorizaţiei
respective şi va lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura că fiecare asemenea
titular de autorizaţie îşi asumă responsabilităţile ce-i revin
SECŢIUNEA C: CONSIDERAŢII GENERALE DE SECURITATE
 Prioritate acordată securităţii
 toate organizaţiile angajate în activităţi legate nemijlocit de instalaţiile nucleare să
stabilească strategii care să acorde securităţii nucleare prioritatea dorită
 Resurse financiare şi umane
 să fie disponibile resurse financiare adecvate pentru susţinerea securităţii fiecărei
instalaţii nucleare pe toată durata de viaţă a acesteia
 să fie disponibil un număr suficient de personal calificat, cu pregătire, instruire şi
reciclare, adecvate pentru toate activităţile legate de securitate în sau pentru
fiecare instalaţie nucleară, pe toată durata de viaţă a acesteia
 Factori umani
 capacităţile şi limitele performanţelor umane să fie luate în considerare pe toată
durata de viaţă a instalaţiei nucleare
 Asigurarea calităţii
 stabilirea şi aplicarea de programe de asigurare a calităţii, pentru a garanta că
cerinţele specificate pentru toate activităţile importante pentru securitatea nucleară
sunt respectate în tot cursul vieţii unei instalaţii nucleare
 Evaluarea şi verificarea securităţii
 evaluarea cuprinzătoare şi sistematică a securităţii, înainte de construirea şi
punerea în funcţiune a unei instalaţii nucleare şi în tot cursul vieţii acesteia,
evaluare ce trebuie să fie bine documentată, actualizată ulterior, ţinând seama de
experienţa de exploatare şi de informaţiile noi, semnificative pentru securitate, şi
analizată sub autoritatea organismului de reglementare
 verificarea prin analiză, supraveghere, testare şi inspectare pentru a se asigura că
starea fizică şi exploatarea unei instalaţii nucleare continuă să fie conformă cu
concepţia acesteia, cu cerinţele normelor naţionale de securitate aplicabile şi cu
limitele şi condiţiile de exploatare
 Protecţia împotriva radiaţiilor

38
  în toate situaţiile normale de funcţionare, expunerea la radiaţii ionizante a
personalului şi a publicului, datorată unei instalaţii nucleare, va fi menţinută la un
nivel cât mai coborât posibil în mod rezonabil şi că nici o persoană nu va fi
expusă la doze de radiaţii care depăşesc limitele de doză prescrise la nivel
naţional
 Pregătirea pentru cazuri de urgenţă
 asigurarea că există planuri de intervenţie în incinta instalaţiei nucleare şi în afara
incintei, că acestea sunt testate periodic şi conţin activităţile care trebuie
întreprinse în caz de urgenţă. Pentru toate instalaţiile nucleare noi, asemenea
planuri vor fi elaborate şi testate înainte de a începe exploatarea la o putere ce
depăşeşte un nivel foarte scăzut aprobat de organismul de reglementare
 asigurarea că, în măsura în care ar deveni posibil să fie afectate de o urgenţă
radiologică, populaţia proprie cât şi autorităţile competente ale statelor aflate în
vecinătatea instalaţiilor nucleare vor primi informaţii corespunzătoare pentru
pregătirea şi desfăşurarea intervenţiei de urgenţă
 în măsura în care sunt susceptibile de a fi afectate în cazul unei situaţii de urgenţă
radiologică într-o instalaţie nucleară a unui stat vecin, vor lua măsuri
corespunzătoare pentru pregătirea şi testarea unor planuri de intervenţie, pentru
teritoriul propriu, care să conţină activităţile ce trebuie întreprinse în cazul unei
astfel de situaţii de urgenţă
SECŢIUNEA D: SECURITATEA INSTALAŢIILOR
 Amplasare
 evaluarea tuturor factorilor semnificativi legaţi de amplasament care sunt
susceptibili de a afecta securitatea unei instalaţii nucleare pe durata de viaţă
preconizată
 evaluarea impactului pe care o instalaţie nucleară propusă este susceptibilă să o
aibă, din punct de vedere al securităţii, asupra indivizilor, societăţii şi mediului
 reevaluarea, de câte ori este necesar, a tuturor factorilor pertinenţi menţionaţi mai
sus, pentru a asigura că instalaţia nucleară continuă să rămână acceptabilă din
punct de vedere al securităţii;
 consultarea părţilor contractante situate în vecinătatea unei instalaţii nucleare
propuse, în măsura în care acestea sunt susceptibile de a fi afectate de acea
instalaţie, şi, la cererea acestora, să le fie comunicate informaţiile necesare pentru
ca acestea să poată evalua şi aprecia ele însele impactul posibil al acelei instalaţii
nucleare, din punct de vedere al securităţii, asupra teritoriului lor
 Proiectare şi construcţie
 proiectarea şi construcţia unei instalaţii nucleare prevede mai multe niveluri şi
metode de protecţie fiabile (apărare în profunzime) împotriva eliminării
materialelor radioactive, în scopul prevenirii apariţiei accidentelor şi atenuării
consecinţelor radiologice, în cazul când astfel de accidente ar avea loc

39
  tehnologiile încorporate în proiectarea şi construcţia instalaţiei nucleare sunt
verificate prin experienţe sau calificate prin teste sau analize
 proiectarea unei instalaţii nucleare permite o funcţionare fiabilă, stabilă şi o
conducere uşoară factorilor umani şi interferenţelor om maşină, dânduli-se o
atenţie deosebită
 Exploatare
 autorizaţia iniţială pentru exploatarea unei instalaţii nucleare se bazează pe o
analiză de securitate corespunzătoare şi pe un program de punere în funcţiune care
să demonstreze că instalaţia, aşa cum a fost construită, este conformă cu cerinţele
de proiect şi de securitate nucleară
 limitele şi condiţiile de exploatare, derivând din analiza de securitate, din testele şi
din experienţa de exploatare, sunt definite şi revizuite, de câte ori este necesar,
astfel încât să definească domeniul în care exploatarea este sigură
 exploatarea, întreţinerea, inspecţiile şi încercările unei instalaţii nucleare sunt
efectuate în conformitate cu proceduri aprobate
 sunt elaborate proceduri care să răspundă evenimentelor operaţionale anticipate şi
accidentelor
 suportul tehnic şi tehnologic, în toate domeniile legate de securitate, este
disponibil pe toată durata de viaţă a instalaţiei nucleare
 incidentele semnificative pentru securitate sunt raportate organismului de
reglementare de către titularul autorizaţiei respective, în intervalul de timp stabilit
 sunt elaborate programe de colectare şi analiză a experienţei de exploatare, sunt
luate în considerare rezultatele obţinute şi concluziile trase şi sunt folosite
mijloacele existente pentru a împărtăşi experienţa relevantă cu organisme
internaţionale şi cu alte organizaţii de exploatare şi organisme de reglementare
 generarea de deşeuri radioactive rezultate din exploatarea unei instalaţii nucleare
este menţinută la un nivel cât mai redus posibil pentru procedeul în cauză, atât ca
activitate cât şi ca volum, iar toate operaţiile necesare de tratare şi depozitare
provizorie a combustibilului ars şi a deşeurilor direct legate de exploatare, care se
găsesc pe acelaşi amplasament cu instalaţia nucleară, iau în considerare
condiţionarea şi depozitarea definitivă

Textul CSN se gaseste aici: https://lege5.ro/Gratuit/guzdcma/conventia-privind-

securitatea-nucleara-din-17061994?d=2017-07-25

 Accidente nucleare care au condus la sporirea gradula in sensul imbunatatirii cadrului legal
si al reglementarilor in ceea ce priveste securitatea nucleara:

1.Three Mile Island – USA

 CNE cu 2 unităţi tip PWR (Reactori Răciţi cu Apă Uşoară sub Presiune)

40
  Unitatea 1 – 800 MWe
 Unitatea 2 – 900 MWe
 28 martie 1979 – accident la Unitatea 2 (la 97 % din Puterea nominala)
 Defectarea sistemului de răcire – parte din zona activă s-a topit – reactor distrus
 Cantităţi de gaze radioactive au fost eliberate şi căteva zile după accident – nu a
fost depăşit nivelul fondului natural în regiune
 Nu au fost răniţi şi nici efecte adverse privind sănătatea personalului de exploatare
 Cauza:
 Blocare valvă de siguranţă (pe poziţia închis) a sistemului de răcire
secundar
 Defectare sistem instrumental (la camera de comanda – valva funcţiona)

2. Cernobyl- Ucraina
 26 aprilie 1986
 Nivel pe scara INES 7
 Nerespectarea procedurilor interne de operare prin introducerea unui test in perioada
de oprire a reactorului ceea ce a condus la o excursie de putere care a generat
explozia reactorului si a invelisului; se remarca lipsa anvolopei ceea ce a permis
eliberarea in atmosfera la mare inaltime a produsilor de fisiune inclusiv a celor
solizi.
 Combustibilul a ars in atmosfera cca 10 zile
 Eliberare cca 5,2 milioane terra Bq
 Morti din cauze nucleare: 64
 Pentru protectia ulterioara s-a construit un invelis al reactorului distrus denumit
Sarcofag

3. Fabrica de Combustibil Nuclear de la Tokaimura – JAPONIA

 30 september 1999 - accident sever la Fabrica de combustibil nuclear condusă
JCO, sucurslă a firmei Sumitomo Metals and Mining Tokaimura, la 130 km NE
de Tokyo
 3 muncitori au fost expuşi la nivele ridicate de radiaţie
 unul a murit pe 21 decembrie1999
 altul a supravieţuit până pe 27 aprilie 1999
 Accidentul de laTokaimura este al treilea accident sever în istoria energeticii
nucleare, după accidentul de la Chernobyl 1986 şi accidentul de la Three Miles
Island din 1979
 Accidentul a durat 17-20 ore şi câteva zile din cauza nemonitorizării sistemului de
ventilaţie au fost contaminate zone din interiorul şi exteriorul fabricii
 Cauza: Nerespectarea producerii privind obţinerea soluţiei de nitrat de uranil –
masă critică – 2,5 x 10E+18 fisiuni nucleare

41
 4.Fukushima Diichi- Japonia
 11 martie 2011 ora locala 14,46 cutremur de magnitudine 9
 Sistemul de alimentare cu energie electrica oprit
 Intra in functiune primul sistem de alimentare back-up-generatoarele diesel pentru
alimentarea cu energie de urgenta in vederea racirii combustibilului din reactor si
baia de combustibil ars
 Val tip tsunami de cca 14 m inaltime care depaseste barierele de protectie din ocean
si opresc prin inundare si dislocare generatoarele diesel
 Intra in functiune al doilea sistem de siguranta pentru alimentarea cu energie
electrica-acumulatorii
 Dupa epuizarea acumulatorilor si prin faptul ca primele 2 sisteme de alimenttare nu
au putut fi puse in functiune combustibilul se incalzeste peste limita admisa
conducand la eliberarea gazelor de fisiune in atmosfera;
 Situatia este tinuta sub un oarecare control prin aditia de apa din mare cu pompe
suplimentare pentru racirea combustibilului;
 Zone afectate: terestru pe o raza de cca 5 km si acvatic prin deversarea de deseuri
rezultate din spalarea combustibilului;
 Morti din cauze nucleare:0
 Nivel pe scara INES 7
 Eliberare cca 370.000 terra Bq
 Cauza principala: dubla catastrofa naturala: cutremur urmat de tsunami
 Masuri corective la nivel international: Uniunea Europeana a impus “testele de stres”
 Tip reactoare Fukushima: BWR –proiect 1973 cu rezerva de apa la baza reactorului
ce necesita pompare deci alimentare cu energie

8. Convenţia comună asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului uzat şi asupra

gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive

LEGEA 105 / 1999 ratifică Convenţia comună asupra gospodăririi în siguranţă a

combustibilului uzat şi asupra gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive, adoptată la
Viena la 5 sept. 1997.

 Obiective:

 să atingă şi să menţină un înalt nivel de siguranţă în lumea întreagă în materie de

gospodărire a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, prin întărirea
măsurilor naţionale şi a cooperării internaţionale, inclusiv, după caz, a măsurilor
de cooperare tehnică în materie de siguranţă;

42
  să asigure, în orice stadiu al gospodăririi combustibilului uzat şi a deşeurilor
radioactive, măsuri de apărare efective împotriva riscurilor potenţiale, astfel încât
persoanele, societatea şi mediul să fie protejate acum şi în viitor împotriva
efectelor nocive ale radiaţiilor ionizante, într - o manieră în care să fie satisfăcute
nevoile şi aspiraţiile generaţiei actuale, fără a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare de a - şi satisface propriile nevoi şi aspiraţii;
 să prevină accidentele care au consecinţe radiologice şi să micşoreze consecinţele
acestora în cazul în care astfel de accidente s - ar produce intr - un stadiu oarecare
al gospodăririi combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive.

 Domeniul de aplicare

 Prezenta convenţie se aplică gospodăririi în siguranţă a combustibilului uzat, în cazul

în care acesta rezultă din exploatarea reactoarelor nucleare civile. Combustibilul
uzat deţinut în instalaţiile de reprocesare, care fac obiectul unei activităţi de
reprocesare, nu face parte din domeniul de aplicare a prezentei convenţii
 Prezenta convenţie se aplică, de asemenea, gospodăririi în siguranţă a deşeurilor
radioactive, în cazul în care acestea rezultă din aplicaţii civile. Totuşi această
convenţie nu se aplică deşeurilor care conţin doar materiale radioactive naturale şi
nu provin din ciclul combustibilului nuclear
 Prezenta convenţie nu se aplică gospodăririi în siguranţă a combustibilului uzat sau a
deşeurilor radioactive care fac parte din programele militare sau de apărare, cu
excepţia cazului în care ele au fost declarate de către partea contractantă drept
combustibil uzat sau deşeu radioactiv, în temeiul prevederilor prezentei convenţii.

 Fiecare parte contractantă ia măsurile corespunzătoare pentru :

 a asigura ca criticitatea şi evacuarea căldurii reziduale generate la gospodărirea
combustibilului uzat să fie tratate adecvat;
 a asigura ca producerea deşeurilor radioactive asociate gospodăririi combustibilului
uzat să fie menţinută la nivelul cel mai scăzut posibil, ţinând seama de politica
adoptată în ceea ce priveşte ciclul de combustibil;
 a ţine seama de interdependenţa dintre diferitele etape ale gospodăririi
combustibilului uzat;
 a asigura o protecţie efectivă persoanelor, societăţii şi mediului, prin aplicarea la
nivel naţional a metodelor de protecţie corespunzătoare, care au fost aprobate de
organul de reglementare în cadrul legislaţiei sale naţionale, bazată pe criteriile şi
normele internaţionale;
 a ţine seama de riscurile biologice, chimice şi de altă natură, care pot fi asociate
gospodăririi combustibilului uzat;

43
  a se strădui să evite acţiunile ale căror efecte, rezonabil previzibile, asupra
generaţiilor viitoare sunt superioare celor admise pentru generaţia actuală;
 a căuta să evite impunerea de constrângeri excesive asupra generaţiilor viitoare.
 stabileşte şi menţine în vigoare cadrul legislativ şi de reglementare pentru a asigura
siguranţa combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive
 creează sau desemnează un organ de reglementare însărcinat să implementeze cadrul
legislativ şi de reglementare
 ia, conform cadrului său legislativ şi de reglementare, măsurile corespunzătoare
pentru asigurarea unei independenţe efective a funcţiilor de reglementare faţă de
alte funcţii
 se asigură că responsabilitatea pentru gospodărirea în siguranţă a combustibilului
uzat sau a deşeurilor radioactive revine, în primul rând, titularului autorizaţiei
respective şi ia măsurile corespunzătoare pentru ca fiecare titular al unei astfel de
autorizaţii să îşi asume responsabilitatea
 se asigura să fie disponibil personalul calificat necesar pentru activităţile privind
siguranţa în timpul duratei de viaţă utilă a unei instalaţii de gospodărire a
combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive
 se asigura să fie disponibile resurse financiare suficiente pentru a sprijini siguranţa
instalaţiilor de gospodărire a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive pe
întreaga durată de viaţă utilă şi pentru dezafectare

Textul complet se gaseste aici: http://www.cncan.ro/assets/Legislatie/Tratate-acorduri-

conventii/Conventii/conventie01.pdf

9. Tratatul EURATOM

In urma integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, s-a semnat si tratatul in domeniul

nuclear denumit EURATOM care stipuleaza in cadrul general prezentat de relatiile intre state
sub egida AIEA, relatiile specifice la nivelul comunitatii europene.
In continuare este prezentarea tratatului conform site-ului oficial al CE:
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom)
Iniţial creat pentru a coordona programele de cercetare din statele membre în vederea utilizării în
scopuri paşnice a energiei nucleare, Tratatul Euratom contribuie în prezent la punerea în comun a
cunoştinţelor, a infrastructurilor şi a finanţărilor în domeniul energiei nucleare. Acesta
garantează securitatea aprovizionării cu energie atomică în cadrul unui control centralizat.
 Obiective
Pentru a lupta împotriva lipsei generalizate de energie „tradiţională” din anii cincizeci, cele şase
state fondatoare (Germania, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos) au încercat să
găsească în energia nucleară o modalitate de a obţine independenţa energetică. Deoarece

44
costurile investiţiilor în energia nucleară depăşeau posibilităţile statelor considerate în mod
individual, statele fondatoare s-au unit şi au format Euratom.
În linii generale, tratatul are drept obiectiv să contribuie la formarea şi la dezvoltarea industriilor
nucleare europene, astfel încât toate statele membre să poată profita de dezvoltarea energiei
atomice şi să garanteze securitatea aprovizionării. În acelaşi timp, tratatul asigură un nivel ridicat
de securitate pentru populaţie şi împiedică deturnarea materiilor nucleare destinate unor scopuri
civile către obiective de tip militar. Este important de reţinut faptul că Euratom nu are
competenţe decât în domeniul energiei nucleare civile şi paşnice.
Încă din Preambul, părţile semnatare se declară:
„ - conştiente de faptul că energia nucleară reprezintă resursa esenţială care va asigura
dezvoltarea şi reînnoirea producţiilor şi care va permite progresul activităţilor paşnice …
- hotărâte să creeze condiţiile necesare dezvoltării unei industrii nucleare puternice, sursă de mari
disponibilităţi de energie şi de modernizare a tehnicilor, precum şi de numeroase alte aplicaţii
menite să contribuie la bunăstarea popoarelor lor,
- preocupate să stabilească condiţiile de securitate care vor îndepărta pericolele la adresa vieţii şi
sănătăţii populaţiei,
- dornice să asocieze şi alte ţări la acţiunile lor şi să coopereze cu organizaţiile internaţionale din
domeniul dezvoltării paşnice a energiei atomice …”.

 Domeniu de aplicare
Tratatul Euratom are drept obiectiv punerea în comun a industriilor nucleare din statele membre.
În acest context, acesta nu se aplică decât anumitor subiecţi (statele membre, persoanele fizice şi
întreprinderile sau instituţiile de drept public sau privat) care îşi desfăşoară o parte sau totalitatea
activităţilor într-un domeniu care intră sub incidenţa tratatului, şi anume: materiile speciale de
fisiune, materiile brute şi mineralele din care sunt extrase materiile brute.

45
 9. CADRUL LEGAL ŞI INSTITUŢIONAL DE REFERINŢĂ LA
NIVEL NATIONAL

9.1.Cadrul instituţional
 Aspecte generale
Abordarea fiecărei naţiuni pentru definirea si clasificarea deşeurilor radioactive, proiectarea si
amenajarea instalaţiilor de gestionare a deşeurilor, implementarea măsurilor instituţionale pentru
depozitarea definitiva in siguranţa a deşeurilor si obţinerea acceptului publicului pentru operaţii
si instalaţii de gestionare a deşeurilor radioactive, poate diferi considerabil. Cu toate acestea, sunt
prezente mai multe elemente comune.
Activităţile de gestionare a deşeurilor pot diferi mult din punct de vedere a mărimii si
complexităţii, pot implica numeroase organizaţii si se pot desfăşura pe perioade foarte mari de
timp. De obicei, sunt implicate tipurile de organizaţii si organisme din următoarele domenii:

- Politică/legislaţie Organizaţiile responsabile pentru strategia

- Reglementare si control
- Implementare
- Consultanta (supraveghere)
- Gestionarea fondurilor
politica, legislaţia si deciziile care necesita
implicarea oficialilor guvernamentali la
nivel naţional
Organizaţiile (agenţiile guvernamentale)
responsabile pentru reglementarea
procesului de management al deşeurilor
radioactive
Organizaţiile (guvernamentale sau altele)
responsabile pentru punerea in aplicare a
sarcinilor privind managementul deşeurilor
radioactive
Organizaţiile numite de guvern pentru a da
consultanţă politicienilor sau pentru a
superviza activităţile tehnice şi ştiinţifice
desfăşurate de organizaţiile de execuţie
Organizaţii responsabile pentru gestionarea
fondurilor băneşti

Organismele de consultanţă au oferit consultanţă politicienilor şi/sau organismelor de

execuţie privind programul de management a deşeurilor radioactive, privit ca un întreg, sau
pentru activităţi separate din cadrul acestuia. Unele organisme de supraveghere pot funcţiona
şi in calitate de consultant a autorităţilor de reglementare.

46
 Organismele de gestionare a fondurilor au completat structura de baza alcătuită din
organizaţiile legislative, de execuţie si de reglementare si se ocupa in mod specific cu
managementul financiar pe termen lung.

9.2. ROLUL GUVERNULUI

In conformitate cu Hotărârea nr. 1259/2002 privind aprobarea „Strategiei naţionale de
dezvoltare a domeniului nuclear in România” (art. 8.4), guvernul român are următoarele
obligaţii in domeniul nuclear:
- asigurarea unui sistem legislativ adecvat;
- susţinere financiară a organismului de reglementare si control şi a activităţilor
complexe de cercetare, dezvoltare şi inginerie tehnologică;
- susţinerea învăţământului şi a diferitelor forme de calificare profesională superioară;
- susţinerea entităţilor de tratare, condiţionare, transport şi depozitare a deşeurilor
radioactive;
- susţinerea activităţilor legate de modernizarea, operarea şi închiderea depozitelor
naţionale de deşeuri radioactive (deocamdată doar depozitul Băiţa Bihor, care va
funcţiona aproximativ încă 25 de ani);
- încurajarea şi sprijinirea industriei româneşti care poate contribui cu echipamente şi
servicii in domeniul nuclear.

9.3. ORGANISMELE DE REGLEMENTARE, CONTROL SI COORDONARE

A ACTIVITĂŢILOR DE GESTIONARE A DEŞEURILOR RADIOACTIVE
Următoarele organisme, care sunt sub autoritatea Guvernului, sunt implicate in autorizarea,
controlul/coordonarea activităţilor de gestionare a deşeurilor radioactive:
- Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare
- Agenţia Nucleara si pentru Deşeuri Radioactive
- Ministerul Energiei
- Ministerul Cercetării si Inovarii
- Ministerul Sănătăţii
- Ministerul Mediului
- Ministerul Afacerilor Interne
- Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

 Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN),

instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri
proprii, aflată în coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, este
autoritatea competentă in domeniul nuclear pentru exercitarea atribuţiilor de reglementare,
autorizare si control, aşa cum este prevăzut in Legea nr. 111/1996, modificată şi completată prin
Legea 193/2003, privind „Desfăşurarea in siguranţă a activităţilor nucleare” şi in Hotărârea nr.

47
750/2004 privind „modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei
Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea nr. 1.627/2003”.

 Atribuţii de reglementare privind modul de desfăşurare a activităţilor nucleare:

- emite reglementări pentru detalierea cerinţelor generale de securitate nucleară, de
protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, de asigurare a calităţii, de control al
neproliferării armelor nucleare, de protecţie fizică, de transport al materialelor
radioactive, de gestionare a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear ars,
de intervenţie în caz de accident nuclear;
- reglementări privind procedurile de autorizare şi control;
- dispune măsurile necesare pentru aplicarea reglementărilor pentru activităţile în
domeniul nuclear.
 Atribuţii de autorizare pentru desfăşurarea următoarelor activităţi în domeniul
nuclear:
- cercetarea, proiectarea, amplasarea, producţia, construcţia, montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul instalaţiilor
nucleare;
- producerea, furnizarea, închirierea, transferul, manipularea, deţinerea, prelucrarea,
tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul,
importul şi exportul instalaţiilor radiologice, materialelor nucleare şi radioactive,
inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor
generatoare de radiaţii ionizante;
- furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiaţiilor ionizante, a
materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor
ionizante, precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport, special
amenajate în acest scop.
 Atribuţii de control privind îndeplinirea prevederilor Legii nr. 111/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
- exercită control preventiv, operativ curent şi ulterior la solicitanţii sau titularii de
autorizaţii în vederea eliberării autorizaţiei solicitate, în perioada de valabilitate a
autorizaţiei, pe baza notificării titularului autorizaţiei şi atunci când ar putea exista
instalaţii, materiale sau s-ar desfăşura activităţi în domeniul nuclear;
- efectuează control în incinta în care se desfăşoară activităţi supuse regimului de
autorizare, în orice alt loc care ar putea avea legătură cu aceste activităţi sau la
oricare persoană fizică ori juridică ce ar putea desfăşura activităţi, deţine instalaţii
nucleare sau radiologice, materiale nucleare, materiale de interes nuclear,
materiale, dispozitive ori echipamente pertinente pentru proliferarea armelor
nucleare;
- dispune, dacă este cazul, suspendarea activităţii desfăşurate şi indisponibilizarea,
prin punerea de sigiliu, a instalaţiilor nucleare şi radiologice, a materialelor

48
 radioactive, a materialelor nucleare, a materialelor de interes nuclear sau a altor
materiale, dispozitive ori echipamente pertinente pentru proliferarea armelor
nucleare, neautorizate sau care prezintă pericol în exploatare ori întreţinere.
 Alte atribuţii in afara celor de reglementare, autorizare şi control:
- avizează toate proiectele de acte normative ce au implicaţii asupra domeniului
nuclear;
- aprobă, potrivit legii, planurile de intervenţie pentru cazurile de accident nuclear
şi participă la realizarea intervenţiei;
- iniţiază proiecte de legi, proiecte de hotărâri ale Guvernului şi proiecte de alte acte
normative în domeniul nuclear, pe care le supune spre aprobare ministrului
delegat pentru coordonarea autorităţilor de control;
- iniţiază, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, acţiuni de promovare a
intereselor specifice României în relaţiile cu Agenţia Internaţională pentru
Energie Atomică, cu Agenţia pentru Energie Nucleară a Organizaţiei pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică şi cu alte organizaţii internaţionale
specializate în domeniul reglementărilor şi controlului activităţilor nucleare;
- controlează aplicarea prevederilor acordurilor internaţionale în vigoare privind
controlul garanţiilor, protecţia fizică, transportul materialelor fisionabile şi
radioactive, protecţia împotriva radiaţiilor, asigurarea calităţii şi securitatea
nucleară a instalaţiilor.

 Agenţia Nucleara si pentru Deşeuri Radioactive

Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), persoană juridică în subordinea

Ministerului Economiei şi Comerţului, este autoritatea competentă în domeniul coordonării la
nivel naţional a promovarii activitatilor nucleare asa cum era prevazut on OG 7/2003 si a
procesului de gestionare în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive,
inclusiv a depozitării definitive, aşa cum este prevăzut in Legea nr. 320/2003 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind „Gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a
deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitiva” cu modificarile ulterioare precum si
acordarea de asistenţă tehnică de specialitate Guvernului în formularea politicii în domeniul
nuclear, precum şi promovarea şi monitorizarea activităţilor nucleare în România
ANDR are ca obiect de activitate coordonarea la nivel naţional a procesului de gestionare
în siguranţă atât a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, rezultate din operarea
reactorilor nucleari de putere şi/sau de cercetare, dezafectarea instalaţiilor nucleare şi
radiologice, cât şi a deşeurilor radioactive provenite din aplicaţiile tehnicilor şi tehnologiilor
nucleare în industrie, medicină, agricultură şi în alte domenii de interes socio-economic, inclusiv
depozitarea definitivă a acestora.
Pentru realizarea obiectului său de activitate ANDRAD are următoarele atribuţii:

49
  Pentru activităţi de coordonare la nivel naţional a procesului de gestionare în
siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive:
- elaborează Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gestionarea
combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea
definitivă şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice
- elaborează Planul anual de activităţi (PAA) şi sursele de finanţare aferente privind
coordonarea la nivel naţional a procesului de gestionare a combustibilului nuclear
uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă şi dezafectarea
instalaţiilor nucleare şi radiologice;
- asigură constituirea şi actualizarea anuală a unei baze de date naţionale privind
cantităţile, tipurile de deşeuri radioactive şi de combustibil nuclear uzat generate,
inclusiv cele rezultate din dezafectarea instalaţiilor nucleare;
- elaborează proceduri şi norme tehnice specifice pentru toate etapele gestionării
combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea finală
şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice;
- coordonează toate etapele procesului de dezafectare a instalaţiilor nucleare şi
radiologice;
 Pentru activităţi privind depozitarea definitivă a combustibilului nuclear uzat şi a
deşeurilor radioactive:
- asigură înfiinţarea depozitelor definitive de combustibil nuclear uzat şi de deşeuri
radioactive; depozitele naţionale înfiinţate vor fi în patrimoniul şi gestionarea
ANDRAD;
- coordonează elaborarea studiilor de fezabilitate şi de amplasament, proiectarea,
construcţia, punerea în funcţiune şi exploatarea depozitelor finale de combustibil
nuclear uzat şi deşeuri radioactive;
- gestionează depozitele definitive de combustibil nuclear uzat şi de deşeuri
radioactive;
- asigură, în mod direct sau prin terţi, protecţia fizică a depozitelor definitive de
combustibil nuclear uzat şi deşeuri radioactive.
In domeniul promovarii, ANDRAD are următoarele funcţii:
-funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea Strategiei de dezvoltare a domeniului
nuclear, denumită în continuare Strategia nucleară, a Planului de acţiune şi a Planului nuclear
naţional, denumit în continuare PNN, în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanţa
Guvernului nr. 7/2003 privind utilizarea în scopuri exclusiv paşnice a energiei nucleare,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 321/2003, denumită în continuare ordonanţă
cu completarile ulterioare;
-funcţia de coordonare, prin care asigură implementarea şi coordonarea realizării
strategiilor în domeniul nuclear;
-funcţia de reprezentare, prin care asigură, în numele statului român, reprezentarea pe
plan extern în domeniul nuclear;

50
 -funcţia de autoritate de stat, prin care asigură avizarea, din punct de vedere al cerinţelor
de securitate nucleară, a studiilor de fezabilitate şi a proiectelor în domeniul investiţiilor
nucleare;
-funcţia de control, prin care asigură monitorizarea şi controlul aplicării şi respectării
reglementărilor în domeniul nuclear, al funcţionării instituţiilor şi organismelor care desfăşoară
activităţi nucleare şi al armonizării legislaţiei naţionale cu reglementările internaţionale în
domeniu.
ANDR are atribuţii în următoarele domenii:
 În procesul de elaborare şi monitorizare a implementării politicii în domeniul nuclear
şi a PNN;
 În procesul de elaborare şi de monitorizare a implementării politicii de cercetare-
dezvoltare şi inovare în domeniul nuclear;
 În procesul de promovare şi monitorizare a activităţilor privind exploatarea eficientă şi
în condiţii de siguranţă a Unităţii 1 si 2 CNE Cernavodă, precum şi a altor instalaţii în
funcţiune;
 În procesul de promovare şi monitorizare a activităţilor de reluare şi finalizare a
lucrărilor la unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, precum şi a altor investiţii din domeniul nuclear;
 În procesul de armonizare a legislaţiei naţionale în domeniul nuclear cu cerinţele
Uniunii Europene şi internaţionale;
 În procesul de consolidare a parteneriatului internaţional;
 În procesul de informare şi educare a publicului privind utilizarea energiei nucleare
în scopuri paşnice, inclusiv prin organizarea de manifestări ştiinţifice;
Astfel, principalele atribuţii sunt:
- elaborarea Strategiei nucleare, a Planului de acţiune şi a Planului Nuclear Naţional
(PNN);
- elaborarea şi implementarea Planurilor Nucleare Anuale (PNA), în vederea
monitorizării aplicării Strategiei nucleare, a Planului de acţiune şi a PNN pe
componentele organizatorice, tehnice şi financiare;
- aprobarea programelor sectoriale nucleare pe termen scurt, mediu şi lung;
- monitorizarea funcţionării în condiţii de securitate a instalaţiilor nucleare şi radiologice;
- promovarea programelor guvernamentale de cercetare-dezvoltare şi inovare în
domeniul utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice;
- iniţierea şi urmărirea implementării, împreună cu instituţiile implicate, a unor programe
specifice privind materialele şi serviciile nucleare speciale cum sunt: combustibilul
nuclear, apa grea, asistenţa tehnică şi altele asemenea;
- solicitarea de date şi studii de specialitate institutelor şi agenţilor economici care
desfăşoară activităţi în domeniul nuclear.
- promovarea, analizarea şi avizarea, după caz, a actelor normative care reglementează
domeniul nuclear şi propunerea de măsuri corective în cazul sesizării unor deficienţe de
ordin legislativ în domeniu;

51
 - participarea la elaborarea de acte normative în domeniul nuclear şi monitorizarea
armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia, standardele şi recomandările
internaţionale din domeniul nuclear.
- reprezentarea ca punct naţional de contact al României pentru programul de cooperare
tehnică cu AIEA; în acest scop elaborează Programul-cadru de ţară şi urmăreşte
implementarea acestuia;
- iniţierea şi monitorizarea programelor de cooperare interne şi internaţionale în
domeniul nuclear, colaborând cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate,
conform competenţelor ce îi revin potrivit legii;
- solicitarea unităţilor nucleare autorizate a derulării unor programe de educare a
publicului privind utilizarea energiei în scopuri paşnice;
- organizarea, împreună cu unităţi nucleare şi agenţi economici producători de
echipamente şi prestatori de servicii din domeniul nuclear, de manifestări ştiinţifice
naţionale şi internaţionale privind utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice.

 Ministerul Economiei si Ministerul Energiei

Ministerul Economiei şi Comerţului este responsabil realizarea politicii Guvernului în

domeniile privind creşterea economică, industrie, energie, resurse minerale, producţia de apărare,
comerţ, integrare europeană şi relaţii externe.
În conformitate cu Anexa 3 din Hotărârea nr. 738/2003 referitoare la organizarea şi
funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, are sub autoritatea sa, următoarele
organizaţii:
- Compania Naţionala a Uraniului, care este responsabilă cu explorarea, exploatarea si
procesarea minereului de uraniu;
- Societatea Naţionala „Nuclearelectrica”, companie patronata de stat, a fost înfiinţată
prin Hotărârea nr. 365/1998 referitoare la restructurarea RENEL. Ea are trei mari
sucursale: CNE Prod de exploatare a Unităţii 1 a CNE Cernavodă, CNE Invest care
include Unităţile 2, 3, 4 si 5, si are in curs de finalizare Unitatea 2 si Fabrica de
combustibil nuclear (FCN)-Piteşti,
- Redia Autonoma de Tehnologii pentru Energetica Nucleara Mioveni-si sucursale
ei: Institutul de Cercetări Nucleare (SCN)-Piteşti, care administrează Reactorul de
cercetare TRIGA, Laboratorul de examinări post-iradiere LEPI, Staţia de tratare deşeuri
radioactive STDR, Sucursala de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare
(SITON)-Bucureşti, responsabila pentru activităţile de proiectare in domeniul nuclear
- Regia Autonoma pentru Activităţi Nucleare si, Romag Prod-Uzina de Apa Grea-
Drobeta Turnu-Severin, care fabrica apa grea pentru CNE Cernavoda. In anul 2013
RAAN va intra intr-un proces de reorganizare.

52
 - Regia Autonoma pentru Metale Rare este implicata in prospectarea si exploatarea
minereurilor de uraniu si este direct responsabila de deşeurile radioactive rezultate in
urma acestor activităţi.

 Ministerul Cercetării si Inovarii

Ministerul Cercetării este responsabil pentru aplicarea strategiei şi Programului de

guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice,
inovării şi tineretului.
În conformitate cu Anexa 6 la Hotărârea nr. 741/2003 referitoare la „organizarea şi
funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului”, Institutul de Fizica şi
Inginerie Nucleara (IFIN-HH) – Bucureşti Măgurele este subordonat acestui minister. În
momentul de faţă institutul administrează Depozitul Naţional pentru Deşeuri Radioactive slab şi
mediu active (DNDR) de la Băiţa Bihor.

 Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii aplică strategia şi politica Guvernului în domeniul asigurării sănătăţii

populaţiei şi răspunde de realizarea reformei în sectorul sanitar. Organizează, coordonează,
îndrumă activităţile pentru asigurarea sănătăţii populaţiei şi acţionează pentru prevenirea şi
combaterea practicilor care dăunează sănătăţii. Responsabilităţile sale sunt definite în Hotărârea
nr. 743/2003.
În conformitate cu Legea nr. 193/2003 pentru modificarea şi completarea Legii 111/1996
privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, Ministerul Sănătăţii autorizează:
- introducerea în circuitul economic şi social, în vederea utilizării sau consumului de
către populaţie, a produselor care au fost supuse iradierii sau care conţin materiale
radioactive;
- introducerea în domeniul medical, pentru diagnostic şi tratament medical, a surselor
închise, deschise, a dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante şi a produselor
farmaceutice care conţin materiale radioactive.
Ministerul Sănătăţii organizează:
- potrivit legii, reţeaua de supraveghere a contaminării cu materiale radioactive a
produselor alimentare, pe întregul circuit alimentar, inclusiv a surselor de apă potabilă,
precum şi a altor bunuri destinate folosirii de către populaţie. Se va asigura astfel
activitatea de supraveghere a gradului de contaminare radioactivă a acestor bunuri şi
produse din ţară sau provenite din import, destinate utilizării pe teritoriul României;
- sistemul epidemiologic de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus
profesional şi a condiţiilor de igienă în unităţile în care se desfăşoară activităţile
nucleare. De asemenea, urmăreşte influenţa acestor activităţi asupra sănătăţii populaţiei
şi emite avizele prevăzute de reglementările în vigoare.

53
  Ministerul Mediului

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor este responsabil pentru aplicarea strategiei şi

Programului Guvernului, în vederea promovării politicilor în domeniile mediului şi gospodăririi
apelor.
În conformitate cu Hotărârea nr. 408/2004 referitoare la „organizarea şi funcţionarea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor”, această instituţie impreună cu 8 agenţii
regionale şi 34 agenţii locale pentru Protecţia Mediului sunt responsabile pentru emiterea
acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor de mediu.
Aceste certificate sunt emise în baza următoarelor legi: OG 91/2002 pentru modificarea şi
completarea Legii 137/1995 privind protecţia mediului, HG 918/2002 privind stabilirea
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor
publice sau private supuse acestei proceduri, Ordinul 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, Ordinul 863/2002
privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a
impactului asupra mediului, Ordinul 864/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului în context transfrontieră şi de participare a publicului la luarea
deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră.

 Ministerul Afacerilor Interne

În conformitate cu Legea 193/2003 referitoare la modificarea şi completarea Legii

111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, Ministerul Administraţiei şi
Internelor are următoarele responsabilităţi în domeniu nuclear:
- conducerea coordonării pregătirilor de intervenţie în caz de accident nuclear,
- prin Comandamentul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, elaborează
planurile de intervenţie în caz de urgenţe radiologice, cauzate de accidente nucleare in
instalaţii aflate pe teritoriul altor state, care pot afecta, prin efecte transfrontiere,
teritoriul României, precum şi planurile generale de intervenţie în afara
amplasamentului instalaţiilor nucleare de pe teritoriul României;
- prin Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, asigură
investigaţii specifice ale cazurilor de trafic ilicit de materiale radioactive sau nucleare, a
încălcării prevederilor Legii 193/2003 şi supraveghează operativ a modul de efectuare
a transportului combustibilului nuclear şi a modalităţii de asigurare a protectţiei fizice a
acestuia.

54
  Autoritatea Naţională a Vamilor

Autoritatea Naţională a Vămilor, coordonează şi asigura introducerea şi scoaterea din

ţară, în baza autorizaţiilor emise de CNCAN, a tuturor bunurilor care necesită autorizare in baza
Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor, modificată prin Legea
193/2003.
In concluzie, instituţiile româneşti cu responsabilităţi specifice în domeniul nuclear
prezentate mai sus au principalele responsabilitati ce deriva in aplicarea conventiilor
internationale din domeniul nuclear la care Romania este parte.

 CADRUL LEGISLATIV DERIVAT

 AUTORIZAREA
Prin Legea nr. 111/1996, republicată in 1998, modificată şi completată prin Legea
193/2003, CNCAN este autorizat sa emită autorizaţii şi să efectueze inspecţii. Pentru a obţine o
autorizaţie, activităţile nucleare trebuie să îndeplinească cerinţele specifice cerute de Legea
111/1996, republicată, de normele CNCAN sau în propriile licenţe de funcţionare. Licenţa este
limitată în timp, netransferabilă şi poate fi suspendată sau anulată dacă apar abateri de la lege sau
situaţii periculoase care implică riscuri inacceptabile.
Procesul de autorizarea este un proces care implică câteva etape în funcţie de starea
instalaţiei nucleare şi cerinţele de securitate specifice. În esenţă, compatibilitatea instalaţiei cu
amplasamentul ei este evaluată intr-un raport preliminar de securitate pentru a demonstra
conformitatea cu criteriile de mediu şi de securitate.
Licenţa de construire este eliberată pe principiul „sistem-cu-sistem” şi raportul de
securitate preliminar trebuie să demonstreze că proiectul instalaţiei satisface cerinţele de
securitate în vigoare. În momentul când există toate informaţiile necesare, raportul preliminar de
securitate revizuit urmăreşte înlocuirea permiselor emise pentru fiecare sistem sau structură la
întreaga construcţie, sau după caz, identifică schimbările din proiect care sunt necesare pentru a
satisface întregul set de cerinţe de autorizare.
Atunci, instalaţia în construcţie este verificată că satisface cerinţele de autorizare printr-un raport
final de securitate. Acest lucru conduce la eliberarea unei autorizaţii de punere în funcţiune.
După activitatea de punere în funcţiune, raportul final de securitate revizuit reflectă că instalaţia
poate intra in etapa de operare iniţială. După aceea, reevaluarea comportării instalaţiei va permite
eliberarea unei autorizaţii finale de operare la capacitate maximă. Reînoirea autorizaţiei va fi
făcută pe baza reevaluării securităţii instalaţiei. În timp, orice modificare, adăugare, dezafectare
necesită autorizare specifică.
 LEGISLAŢIA DE SECURITATE NUCLEARĂ
Legislaţia de securitate nucleara din România a fost dezvoltată în mai multe etape impuse
de problemele apărute în procesul de formare a mediului de securitate nucleara. România a avut
legi care au guvernat activităţile din domeniul nuclear încă din 1974. După schimbările politice

55
din decembrie 1989, si ulterior datorita schimbărilor constituţionale, sistemul legislativ din
Romania a început sa se modifice.
Înainte de decembrie 1996, reglementarea activităţilor se bazau pe:
- Legea nr. 61/1974 pentru dezvoltarea activitatilor nucleare in România (care
urmărea îndeaproape documentul pentru energie atomică a SUA din 1954) ;
- Legea nr. 6/1982 pentru asigurarea calităţii in instalaţiile nucleare si in centralele
nuclearo-energetice.
In afara de aceste legi au existat reglementari inca din anul 1957. Prima reglementare se
referea la protecţia contra radiaţilor. Sistemul de reglementari elaborat ulterior si
reglementările legate de securitate nucleara, protecţie contra radiaţiilor, asigurarea calităţii,
protecţie fizica si securitate se bazează pe cele doua legi.
In decembrie 1996 a fost adoptata o noua lege referitoare la activităţile nucleare care
abrogă legile 61/1974 şi 6/1982, si anume Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea in
siguranţă a activităţilor nucleare. Scopul era sa aducă la zi documentele din 1974 si 1982
bazate pe:
- Schimbările din sfera politică şi economică din România, inclusiv transformările
economiei bazate pe principiile pieţei libere, democraţiei şi independenţei autorităţilor;
- Experienţa românească de reglementare îmbunătăţita datorită implementării celor două
acte;
- Noi progrese din alte ţari;
- Recomandările misiunilor de experţi AIEA, inclusiv cele legate de deşeurile radioactive
şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.
- Aplicarea legilor intrate în vigoare.
Cadrul legislativ din Romania care guvernează gestionarea in siguranţa a combustibilului
nuclear ars si a deşeurilor radioactive include următoarele legi:
 Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea in siguranţă a activităţilor nucleare,
modificată şi completată prin Legea 193/2003;
 Ordonanţa nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat si a deşeurilor
radioactive, inclusiv depozitarea finala, modificata si aprobata prin Legea 320/2003
 Legea nr. 105/1999 privind ratificarea Convenţiei Comune asupra gospodăririi in
siguranţa a combustibilului uzat si asupra gospodăririi in siguranţa a deşeurilor
radioactive adoptata la Viena la 5 septembrie 1997
 Ordonanţa nr. 7/2003 privind utilizarea paşnica a energiei nucleare
 Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului (republicata)
 Ordonanţa nr. 47/1994 privind apărarea contra dezastrelor
 Legea nr. 98/1994 referitoare la sănătatea publica
 Legea nr. 481/2004 privind protecţia civila
 Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civila pentru daune nucleare

56
1. Legea nr. 111/1996
„Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare”
creează cadrul legislativ general pentru reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor
nucleare în scopuri exclusiv paşnice, astfel încât să se îndeplinească condiţiile de securitate
nucleară, de protecţie a personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii,
cu riscuri minime prevăzute de reglementări şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din
acordurile şi convenţiile la care România este parte.
Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuţiile de
reglementare, autorizare şi control prevăzute în lege, este Comisia Naţională pentru Controlul
Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică,
coordonată de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
Prin modificările şi completările din 1998 legea respectă cerinţele Convenţiei de Securitate
Nucleară şi s-a armonizat legislaţiei UE. Ea prevede că deşeurile radioactive provenite din
utilizarea materialelor radioactive în medicină, agricultură, industrie, cercetare şi din generarea
energiei nucleare trebuie să fie gestionate în siguranţă şi depozitate într-un mod care să asigure
protecţia populaţiei şi a mediului, acum cât şi în viitor. Legea prezintă cerinţele pentru
gestionarea deşeurilor radioactive. Conform acesteia, fiecare producător de deşeuri este
responsabil pentru gestionarea propriilor deşeuri radioactive si va dispune de aranjamente
materiale şi financiare corespunzătoare şi suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea,
condiţionarea şi depozitarea deşeurilor radioactive generate din propria activitate, precum şi
pentru dezafectarea instalaţiei nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată.
Titularul de autorizaţie trebuie sa achitate contribuţia pentru constituirea „Fondului pentru
gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectare.”
Prin Legea 193/2003 au fost aduse noi amendamente Legii 111/1996. Aceasta vizează
creşterea capabilităţilor administrative şi tehnice a CNCAN.
Importul deşeurilor radioactive şi al combustibilului nuclear ars este interzis, cu câteva
excepţii. Transportul materialelor nucleare, inclusiv al deşeurilor radioactive şi combustibilului
nuclear uzat, va fi realizat de transportatori şi cărăuşi autorizaţi.

2. Ordonanţa nr. 11/2003

„Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat
şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea finala”, aprobată prin Legea nr. 320/2003,
urmăreşte repartizarea responsabilităţilor şi stabilirea surselor financiare destinate susţinerii şi
realizării activităţilor privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive,
precum şi depozitarea definitivă a acestora, pe durata de viaţă utilă a instalaţiilor nucleare şi
radiologice, inclusiv în perioada dezafectării acestora, în condiţii care să asigure securitatea
nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor ionizante a personalului expus profesional, a populaţiei,
a mediului şi a proprietăţii, în prezent şi în viitor, fără a compromite nevoile şi aspiraţiile
generaţiilor viitoare.”

57
 Prevederile ordonanţei se aplică pentru depozitarea definitivă şi gestionarea în siguranţă
atât a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive rezultate din ciclul combustibilului
nuclear, cât şi a deşeurilor radioactive rezultate din aplicaţiile tehnicilor şi tehnologiilor nucleare
în industrie, medicină, agricultură şi în alte domenii de interes socio-economic, inclusiv a celor
rezultate din dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice, cu excepţia deşeurilor NORM.
Titularii de autorizaţii au obligaţia de a-şi finanţa activităţile proprii privind gestionarea
deşeurilor radioactive şi să utilizeze acele metode de gestionare care sa nu afecteze sănătatea
populaţiei sau a mediului.
Ordonanţa stabileşte că autoritatea naţională competentă în domeniul coordonării la nivel
naţional a procesului de gestionare în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor
radioactive, inclusiv depozitarea definitivă, este Agenţia Nucleara si pentru Deşeuri
Radioactive, ANDR in conformitate cu Ordonanta 11din 30 ianuarie 2003 si Ordonanta 7/2003.

3. Ordonanţa nr. 7/2003, cu modificarile ulterioare

Conform art. 1 din „Ordonanţa Guvernului nr. 7/2003 privind utilizarea paşnică a
energiei nucleare”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 321/2003, promovarea şi
utilizarea energiei nucleare în scopuri exclusiv paşnice constituie priorităţi naţionale în contextul
aplicării programelor de dezvoltare durabilă a societăţii. Activităţile din domeniul nuclear se
desfăşoară cu respectarea standardelor de securitate nucleară în vederea asigurării unei protecţii
corespunzătoare a personalului de exploatare, populaţiei, proprietăţii şi a mediului.
Obiectul ordonanţei îl constituie promovarea şi organizarea activităţilor în domeniul
nuclear pentru asigurarea resurselor de energie nucleară, progreselor ştiinţei şi tehnologiei, prin
încurajarea cercetării, dezvoltării şi utilizării aplicaţiilor nucleare în scopuri paşnice.
Printre activităţile care se supun ordonanţei sunt:
- cercetarea, experimentarea, proiectarea, amplasarea, construirea, montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea, modificarea, importul, exportul, conservarea şi dezafectarea obiectivelor
şi instalaţiilor nucleare;
- producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea intermediară sau finală,
transportul, tranzitul, importul şi exportul materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al
combustibilului nuclear proaspăt, al apei grele şi al tritiului;
- colectarea, tratarea, prelucrarea, transportul, depozitarea intermediară şi finală a
deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;
- evidenţa şi controlul materialelor radioactive şi al instalaţiilor nucleare, inclusiv al
materialelor de interes nuclear, aflate pe teritoriul României;
- protecţia fizică a obiectivelor şi instalaţiilor nucleare;
- asigurarea calităţii, securităţii nucleare, radioprotecţiei şi protecţiei populaţiei, mediului
înconjurător şi a proprietăţii;
- informarea şi educarea populaţiei şi dezvoltarea relaţiilor cu mass-media privind
desfăşurarea activităţilor nucleare în scopuri paşnice;
- elaborarea reglementărilor la nivel naţional în domeniul nuclear;

58
 - producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea intermediară sau finală,
transportul, tranzitul, importul şi exportul dispozitivelor generatoare de radiaţii, al surselor
radioactive deschise şi închise.
Ordonanţa prevede că amplasarea, construcţia, transferul de proprietate şi dezafectarea
reactoarelor nucleare de putere şi de cercetare, precum şi a depozitelor definitive de deşeuri
radioactive şi combustibil nuclear uzat se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Deasemenea,
prevede că în vederea armonizării politicilor în domeniul nuclear şi monitorizării implementării
PNN se înfiinţează Agenţia Nucleară prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Energie
Atomică din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Agenţia Nucleară coordonează promovarea activităţilor nucleare în România, pe baza
Strategiei de dezvoltare a domeniului nuclear, a Planului de acţiune şi a PNN.

4. Legea nr. 137/1995, cu modificarile ulterioare

„Legea nr. 137/1995 - Legea protecţiei mediului”, modificată şi completată în temeiul
art. II din Legea nr. 159/1999, a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 70/2000.
Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes
public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a
societăţii.
Regimul protecţiei populaţiei, mediului şi a bunurilor materiale împotriva expunerii la
radiaţii ionizante şi asigurarea securităţii surselor de radiaţii se realizează prin aplicarea
diverselor proceduri şi echipamente pentru menţinerea dozelor şi riscurilor la nivelul raţional cel
mai scăzut, în limitele admise şi în scopul prevenirii accidentelor, limitării şi înlăturării
consecinţelor acestora. Activităţile în domeniul nuclear necesită asigurarea mijloacelor de
protecţie şi securitate şi se pot desfăşura numai în baza acordului şi autorizaţiei de mediu,
eliberate potrivit art. 8 din lege.
Acordul şi autorizaţia de mediu privind instalaţiile cu risc nuclear major - centrale
nuclearoelectrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite
finale de combustibil nuclear ars - se emit de către Guvern.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au următoarele
obligaţii:
- să respecte normele de radioprotecţie şi de securitate;
- să evalueze, direct sau prin forurile autorizate, riscul potenţial, să efectueze bilanţul de
mediu pentru activităţile existente şi să ceară autorizaţie de mediu;
- să ţină evidenţa strictă a surselor de radiaţii ionizante şi să le asigure protecţia fizică;
- să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a
mediului şi de evaluare a expunerii grupurilor critice - populaţia din zona de supraveghere - care
să asigure că nu vor fi încălcate condiţiile prevăzute în autorizaţie, de eliminări de substanţe
radioactive şi că dozele se vor menţine în limitele admise;

59
 - să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a
depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală
de substanţe radioactive;
- să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării
mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;
5. Ordonanţa nr. 47/1994, cu modificarile ulterioare
Obiectul „Ordonanţei nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor” îl constituie
ansamblul măsurilor de prevenire, intervenţie operativă şi refacere în cazul dezastrelor -
calamităţi naturale şi alte catastrofe -, pentru diminuarea efectelor sociale, economice şi
ecologice ale acestora.
În sensul prezentei ordonanţe, prin dezastre se înţeleg şi evenimentele cu urmări
deosebit de grave asupra mediului înconjurător, provocate de accidente. În această categorie sunt
cuprinse: accidentele chimice, biologice, nucleare, în subteran, avariile la construcţii
hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziile, accidentele majore pe
căile de comunicaţii, accidentele majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase, căderile de
obiecte cosmice, accidentele majore şi avariile mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.
Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Comandamentul Protecţiei Civile, este
abilitat sa ia următoarele măsuri pentru apărarea împotriva dezastrelor:
- măsuri de prevenire şi pregătire pentru intervenţie;
- măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu
urmări deosebit de grave;
- măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.

6. Legea nr. 98/1994, cu modificarile ulterioare

Conform „Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la
normele legale de igienă şi sănătate publică”, modificată şi completată de Ordonanţa nr.
108/1999, următoarele fapte reprezintă contravenţii şi se sancţionează:
- nesolicitarea, de la direcţia de sănătate publică teritorială, a avizului sanitar pentru
proiecte şi documentaţii tehnice privind amplasarea, construirea, transformarea, extinderea,
schimbarea destinaţiei sau sistematizarea obiectivelor nucleare şi a oricăror alte obiective cu
impact asupra sănătăţii publice;
- nesolicitarea sau nerespectarea avizului sanitar emis de Ministerul Sănătăţii pentru
normative de proiectare şi proiecte-tip pentru construcţii de orice fel a contraindicaţiilor pentru
consumul alimentar al apelor minerale îmbuteliate;
- nesolicitarea, de la direcţia de sănătate publică teritorială, a autorizaţiei sanitare de
funcţionare pentru obiectivele cu impact asupra sănătăţii populaţiei cu 30 de zile înainte de
punerea în funcţiune a obiectivului;
- funcţionarea oricărui obiectiv fără autorizaţie sanitară sau fără viza autorizaţiei sanitare
pe anul în curs;

60
 - nerespectarea sistemului de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus
profesional şi a condiţiilor de igienă în unităţile în care se desfăşoară activităţile nucleare, în
corelare cu nivelul expunerii la radiaţii ionizante;
- nerespectarea măsurilor de igienă în unităţile nucleare autorizate;
- nerespectarea limitelor şi a condiţiilor prevăzute în autorizaţiile eliberate în conformitate
cu prevederile art. 38 din Legea nr. 111/1996, republicată;
- nerespectarea măsurilor şi a prevederilor din avizele eliberate, cu impact asupra sănătăţii
populaţiei, ca urmare a activităţilor nucleare;
- neluarea măsurilor imediate de protejare şi asistenţă de urgenţă a salariaţilor şi a
bolnavilor care au suferit o suprairadiere sau o contaminare radioactivă internă;
- utilizarea substanţelor radioactive în alte scopuri decât cele prevăzute în autorizaţia
sanitară de funcţionare;
- nerespectarea instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii privind măsurile profilactice în situaţii
de accident nuclear major;
- nerespectarea de către conducerea unităţii a măsurilor prescrise de organele sanitare de
control, în scopul păstrării stării de sănătate a personalului şi populaţiei şi prevenirii incidentelor
şi accidentelor nucleare.

7. Legea nr. 481/2004, cu modificarile ulterioare

Conform „Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă”, protecţia civilă este o componentă
a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri
şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică,
planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii
riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva
efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor
acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
În sectiunea despre protecţia nucleară şi radiologică se precizează că:
- Protecţia nucleară şi radiologică a populaţiei se realizează prin mijloace de protecţie
individuală, colectivă sau prin alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice, cu prioritate în
zonele de risc;
- Instituţiile publice şi agenţii economici care produc, transportă, depozitează sau
manipulează substanţe periculoase în cantităţi care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea
cetăţenilor organizează şi execută controlul contaminării radioactive a materiilor prime şi
produselor finite şi realizează măsurile de decontaminare a personalului propriu, terenului,
clădirilor şi utilajelor;
- Mijloacele de protecţie individuală a cetăţenilor se asigură potrivit criteriilor elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;
- Decontaminarea se realizează prin operaţiuni şi tehnici speciale efectuate de către
serviciile de urgenţă, unele unităţi militare şi agenţi economici, potrivit normelor tehnice
elaborate de ministerele de profil şi avizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

61
 - Depoluarea constă în luarea unor măsuri specifice pentru identificarea şi eliminarea
surselor poluante, limitarea, îndepărtarea sau neutralizarea agenţilor poluatori ai apei, aerului şi
terenului;
- Măsurile de depoluare sunt însoţite, după caz, de evacuarea persoanelor şi a animalelor
din mediul poluat sau de interzicerea utilizării apei, a alimentelor şi a furajelor contaminate;
- Se interzice comercializarea sau utilizarea pentru consum a bunurilor contaminate;
- Agenţii economici şi instituţiile publice au obligaţia să avertizeze imediat populaţia
asupra riscurilor de poluare şi contaminare a zonelor limitrofe unităţilor respective şi să intervină
cu forţele şi mijloacele de care dispun pentru protecţia populaţiei şi înlăturarea efectelor poluării.

8. Legea nr. 703/2001, cu modificarile ulterioare

Obiectul „Legii nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare” îl
constituie reglementarea răspunderii civile pentru repararea daunelor rezultate din activităţile de
utilizare a energiei nucleare în scopuri paşnice.
În sensul prezentei legi accident nuclear înseamnă orice fapt sau orice succesiune de
fapte având aceeaşi origine, care cauzează o daună nucleară, iar cu privire la măsurile preventive,
creează o ameninţare gravă şi iminentă de producere a unei astfel de daune.
Referitor la regimul răspunderii civile pentru daune nucleare, operatorul unei
instalaţii nucleare sau transportatorul de materiale nucleare răspunde obiectiv şi exclusiv pentru
orice daună nucleară, dacă s-a dovedit a fi provocată de un accident nuclear:
- survenit în această instalaţie nucleară;
- implicând un material nuclear care provine din această instalaţie nucleară;
- implicând un material nuclear trimis acestei instalaţii nucleare.
În cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor operatori, ei răspund
pentru daună solidar şi integral, în măsura în care este imposibil să se determine cu certitudine
care este partea din daune imputabilă fiecăruia.
Operatorul este exonerat de răspundere dacă acesta face dovada că dauna nucleară este
rezultatul direct al unor acte de conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate. Când o
daună nucleară şi o daună nenucleară sunt cauzate de un accident nuclear sau, conjugat, de un
accident nuclear şi de unul sau mai multe evenimente diferite, dauna nenucleară, în măsura în
care nu poate fi separată cu certitudine de cea nucleară, este considerată în sensul prezentei
legi ca o daună nucleară cauzată de accidentul nuclear.
Operatorul şi transportatorii de materiale nucleare sunt obligaţi să încheie un contract de
asigurare sau o garanţie financiară care să îi acopere răspunderea civilă pentru daune nucleare şi
să dovedească autorităţii naţionale competente existenţa acesteia, în vederea eliberării
autorizaţiei potrivit Legii nr. 111/1996, republicată.

11. Terorismul nuclear

Dupa atacul terorist din anul 2001 din SUA, s-au descoperit elemente privind intentia
gruparilor teroriste de a fabrica dispozitive de despersie a materialelor radioactive cu mijloace de

62
detonare clasice, asa numitele „bombe murdare”, in scopul crearii de panica si distrugere in
randul populatiei civile pentru a determina schimbari majore in atitudinea factorilor politici.
Ca urmare, masurile luate pe plan international si concretizate prin tratate si acorduri s-au
intensificat semnificativ, precum si masuri luate in special de SUA si Rusia de a retrage
combustibilul nuclear puternic imbogatit (tip HEU) in tarile de origine.

11.1. Legislatie specifica

a) LEGE Nr. 369 din 2 octombrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei internaţionale privind
reprimarea actelor de terorism nuclear, semnată la New York la 14 septembrie 2005
Textul integral aici: http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-369-din-2-octombrie-2006-
pentru-ratificarea-conventiei-internationale-privind-reprimarea-actelor-de-terorism-nuclear-
semnata-la-new-york-la-14-septembrie-2005-emitent-75950.html

................................
ART. 2
1. Orice persoană comite o infracţiune în sensul prevederilor prezentei convenţii, dacă acea
persoană, în mod ilegal şi intenţionat:
a) deţine material radioactiv sau produce ori deţine un dispozitiv:
(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau
(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor sau mediului;
b) foloseşte în vreun fel un material sau un dispozitiv radioactiv ori foloseşte sau avariază o
instalaţie nucleară astfel încât să se elibereze sau să existe riscul eliberării unui material
radioactiv:
(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau
(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor ori mediului; sau
(iii) cu intenţia de a constrânge o persoană fizică sau juridică, o organizaţie internaţională ori
un stat să facă sau să se abţină de la o acţiune.
2. De asemenea, o persoană comite o infracţiune dacă:
a) ameninţă, în împrejurări care indică faptul că ameninţarea este credibilă, că va comite una
dintre infracţiunile prevăzute la alin. 1 lit. b); sau
b) solicită în mod ilegal şi intenţionat material radioactiv, un dispozitiv sau o instalaţie
nucleară, prin ameninţare, în împrejurări care indică faptul că ameninţarea este credibilă, sau prin
folosirea forţei.

b) acord de repatriere combustibil tip HEU, in scopul neproliferarii, adica al reducerii

cantitatilor de material nuclear de calitate militara
HOTĂRÂRE Nr. 97 din 10 februarie 2005
pentru aprobarea Acordului dintre Agenţia Nucleară din România şi Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare din România şi Departamentul Energiei al Statelor Unite ale

63
Americii privind cooperarea în domeniul combaterii proliferării armelor şi tehnologiilor
nucleare, semnat la New York la 19 iulie 2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003
privind tratatele,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Acordul dintre Agenţia Nucleară din România şi Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare din România şi Departamentul Energiei al Statelor Unite ale
Americii privind cooperarea în domeniul combaterii proliferării armelor şi tehnologiilor
nucleare, semnat la New York la 19 iulie 2004.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

ACORD
între Agenţia Nucleară din România şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare din România şi Departamentul Energiei al Statelor Unite ale Americii privind
cooperarea în domeniul combaterii proliferării armelor şi tehnologiilor nucleare

Agenţia Nucleară din România (AN) şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare din România (CNCAN) şi Departamentul Energiei al Statelor Unite ale Americii
(DOE), denumite în continuare părţi,
dorind să aplice Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii
privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă şi
promovarea relaţiilor militare şi de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998 în forma
amendată (denumit în continuare Acord privind combaterea proliferării), pentru contracararea
proliferării armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor, a materialelor şi a expertizei care se
referă la astfel de arme,
au convenit următoarele:

ART. 1
În înţelesul prezentului acord:
- combustibil nuclear reprezintă izotopii fisionabili de uraniu şi toţi izotopii plutoniului aflaţi
în fasciculele de combustibil nuclear utilizat în reactoarele de cercetare şi de testare, în bare, în
barele de control sau în subcomponentele acestora; ansambluri de ţinte din reactorul de
cercetare şi de testare sau subcomponentele acestuia şi materiale vrac care se intenţionează să
fie utilizate în scopuri de cercetare sau de testare. Aceste materiale pot fi iradiate sau
neiradiate;
- AN şi CNCAN vor constitui împreună o parte la prezentul acord. DOE se va constitui în
cealaltă parte la prezentul acord.

64
 ART. 2
1. În conformitate cu termenii prezentului acord, DOE poate oferi asistenţă gratuită pentru
AN şi CNCAN sau agenţilor de implementare desemnaţi de acestea pentru a asista Guvernul
României în returnarea în Federaţia Rusă a combustibilului nuclear rusesc, furnizat de Uniunea
Sovietică/Federaţia Rusă şi stocat în România, şi, de asemenea, pentru a asista prevenirea
posibilei proliferări a materialelor şi tehnologiilor nucleare atractive din punct de vedere al
proliferării.
2. AN şi CNCAN sau agenţii de implementare desemnaţi de acestea vor utiliza toate
materialele (inclusiv furnituri, echipamente şi instrumente), instruirea şi serviciile furnizate în
conformitate cu prezentul acord în mod exclusiv în scopul returnării în Federaţia Rusă a
combustibilului nuclear rusesc furnizat de Uniunea Sovietică/Federaţia Rusă şi pentru
prevenirea posibilei proliferări a materialelor şi tehnologiilor nucleare atractive din punct de
vedere al proliferării.
3. Prezentul acord şi toate activităţile întreprinse în conformitate cu acesta se vor supune
prevederilor Acordului privind combaterea proliferării. În cazul oricăror discrepanţe între
prezentul acord şi Acordul privind combaterea proliferării, vor prevala prevederile Acordului
privind combaterea proliferării.
ART. 3
1. AN, CNCAN şi DOE vor avea fiecare dreptul să delege altor agenţii, departamente sau
unităţi ale propriului guvern responsabilităţile pentru aplicarea prezentului acord, prin
notificare scrisă.
2. AN, CNCAN şi DOE vor avea fiecare dreptul să desemneze reprezentanţi tehnici de
legătură pentru materialele, echipamentele, instruirea sau serviciile furnizate conform
prezentului acord, prin notificare scrisă adresată celeilalte părţi.
ART. 4
1. În baza prezentului acord, DOE poate acorda asistenţă AN, CNCAN sau agenţilor de
implementare desemnaţi de acestea, în scopul prevenirii posibilei proliferări a materialelor şi
tehnologiilor nucleare atractive din punct de vedere al proliferării de pe teritoriul României.
Astfel de asistenţă poate include, dar nu este limitată la activităţi referitoare la:
a) returnarea în Federaţia Rusă a combustibilului nuclear rusesc furnizat de Uniunea
Sovietică/Federaţia Rusă şi utilizat la reactorul de cercetare VVR-s din Bucureşti;
b) întărirea siguranţei amplasamentului reactorului de cercetare VVR-s şi a materialelor
nucleare stocate pe amplasament;
c) stocarea în condiţii de siguranţă şi securitate a materialelor nucleare ale României,
inclusiv îmbunătăţirea metodelor de protecţie, control şi de evidenţă a materialelor nucleare,
pentru a reduce riscul de furt sau de posibilă deturnare a materialelor nucleare stocate în locaţii
de pe teritoriul României.
2. Termenii prezentului acord vor acoperi:

65
 a) acordarea de asistenţă tehnică, servicii de inginerie în domeniul securităţii nucleare, de
sprijin pentru planificarea şi gestionarea proiectului, necesare implementării oricăror forme de
asistenţă prevăzute de prezentul acord; şi
b) furnizarea de servicii de procurare şi/sau aprovizionare, selectarea subcontractorilor,
furnizarea de servicii de contractare şi gestionare a proiectului şi supervizarea tehnică şi
administrativă a activităţii subcontractorului pe perioada pregătirii pentru implementarea
activităţii derulate în baza prezentului acord.
3. AN şi CNCAN sau agenţii de implementare desemnaţi de acestea vor pregăti tot
combustibilul nuclear proaspăt şi uzat care conţine uraniu îmbogăţit 20% sau mai mult în
izotopi de U-235 pentru returnarea în Federaţia Rusă, înaintea oricărei returnări de combustibil
conţinând uraniu îmbogăţit cu mai puţin de 20% izotopi U-235.
4. Condiţiile de asistenţă furnizată în baza prezentului acord vor fi stabilite în contracte sau
înţelegeri separate, încheiate între AN şi/sau CNCAN şi DOE, după caz, ori între agenţii de
implementare desemnaţi de acestea. În cazul oricărei neconcordanţe între aceste contracte sau
înţelegeri şi prezentul acord, vor prevala prevederile prezentului acord.
5. În baza prezentului acord, DOE poate, la iniţiativa sa, să asigure pentru AN şi CNCAN sau
pentru agenţii de implementare desemnaţi de acestea şi alte tipuri de asistenţă, cu acordul scris
al ambelor părţi.
ART. 5
1. AN şi CNCAN sau agenţii de implementare desemnaţi de acestea vor asista DOE sau pe
agenţii de implementare desemnaţi de acesta pe perioada de implementare a asistenţei
convenite.
2. AN şi CNCAN sau agenţii de implementare desemnaţi de acestea se vor coordona împreună
cu alte ministere, agenţii şi organizaţii de resort ale Guvernului României, pentru a se asigura
că materialele, inclusiv furniturile, echipamentele şi instrumentele furnizate Guvernului
României conform prevederilor prezentului acord, li se acordă cu prioritate pentru a permite
livrarea promptă către ultima lor destinaţie din România. AN şi CNCAN sau agenţii de
implementare desemnaţi de acestea se vor coordona împreună cu ministerele, agenţiile şi
organizaţiile de resort ale Guvernului României, pentru a se asigura că au fost luate cele mai
adecvate măsuri de securitate pentru personalul guvernamental al Statelor Unite ale Americii,
pentru contractori şi materiale, inclusiv pentru furnituri, echipamente şi instrumente, la acele
instalaţii asociate activităţilor prevăzute în baza prezentului acord.
3. AN şi CNCAN sau agenţii de implementare desemnaţi de acestea vor asigura condiţiile
pentru examinarea de către ministerele, agenţiile şi organizaţiile de resort ale Guvernului
României a tuturor materialelor, inclusiv furniturile, echipamentele şi instrumentele primite în
baza prezentului acord, şi vor confirma DOE acceptarea acestora în termen de 10 zile de la
primirea rezultatelor acestor examinări. Termenii şi condiţiile pentru repararea sau înlocuirea
materialelor neconforme, inclusiv a furniturilor, echipamentelor şi instrumentelor, vor fi
stabilite în contractul/contractele conform cărora sunt furnizate materialele, inclusiv furniturile,
echipamentele şi instrumentele, în baza prezentului acord.

66
 ART. 6
Suplimentar drepturilor de audit şi de examinare stabilite în art. XII din Acordul de
combatere a proliferării, reprezentanţii DOE vor avea dreptul să monitorizeze aplicarea
termenilor contractelor şi desfăşurarea activităţii în baza prezentului acord, la instalaţiile de pe
teritoriul României.
ART. 7
După caz, AN şi/sau CNCAN pot încheia înţelegeri de implementare cu DOE, dacă este
relevant, pentru a duce la îndeplinire prevederile prezentului acord. În cazul unor
neconcordanţe între prezentul acord şi oricare dintre aceste înţelegeri, vor prevala prevederile
prezentului acord.
ART. 8
Prezentul acord va intra în vigoare la data semnării şi va rămâne în vigoare pe durata
Acordului de combatere a proliferării. Prezentul acord poate fi amendat sau prelungit prin
consimţământul scris al părţilor şi îşi poate înceta valabilitatea, la cererea oricăreia dintre
părţi, printr-o notificare scrisă, adresată celeilalte părţi, cu cel puţin cu 90 de zile înainte. Atât
AN, cât şi CNCAN pot informa DOE, în scris, cu cel puţin 90 de zile înainte de data expirării, că
va înceta participarea sa în baza prezentului acord.
Drept care subsemnaţii, fiind pe deplin autorizaţi de către guvernele lor, au semnat prezentul
acord.
Semnat la New York la 19 iulie 2004, în două exemplare originale în limbile română şi
engleză, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Agenţia Nucleară din România,

Şerban Constantin Valeca

Pentru Comisia Naţională pentru Controlul

Activităţilor Nucleare din România,
Lucian Biro

Pentru Departamentul Energiei

din Statele Unite ale Americii,
Abraham Spencer

12. Programul Nuclear National

In scopul integrarii tuturor acestor aspecte prevazute de tratatele si conventiile internationale in

materie transpuse in legislatia si reglementarile romanesti, AIEA a recomandat tarilor membre
definirea unui document denumit Program Nuclear, document care sa ateste parametrii in care
fiecare tara isi dezvolta proiectele nucleare in scopuri pasnice.
In continuare este prezentat actul normativ care contine programul romanesc.

67
 HOTĂRÂRE Nr. 1259 din 7 noiembrie 2002
privind aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear în România şi a
Planului de acţiune pentru implementarea acestei strategii
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 851 din 26 noiembrie 2002

În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 6 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului
nr. 23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu
modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. 1
Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare a domeniului nuclear în România şi Planul de
acţiune pentru implementarea acestei strategii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
ART. 2
Ministerele implicate vor asigura punerea în aplicare a Strategiei naţionale de dezvoltare a
domeniului nuclear în România şi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei strategii.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:
Ministrul delegat la Ministerul Educaţiei şi
Cercetării pentru activitatea de cercetare,
Şerban Constantin Valeca

Ministrul industriei şi resurselor,

Dan Ioan Popescu

Ministru de interne,
Ioan Rus

Textul integral aici:

http://www.agentianucleara.ro/legislatie/HG%20nr.1259%20din%202002.pdf

68
 13. CONCLUZII :

1. Orice stat isi poate dezvolta aplicatii nucleare in scopuri pasnice, de neproliferare (fara a
dezvolta tehnologii in scopul fabricarii de arme nucleare)
2. Politica internationala de neproliferare se aplica prin trtate si/sau conventii internationale
ce presupun:
-aderarea la AIEA si EURATOM (pentru statele UE) ca organisme internationale de
control ( tratatul de neproliferare)
-existenta unui organism national de control si reglementare
-declararea cantitatilor de material nuclear ( sistemul de garantii nucleare) catre
organismele internationale de control (se face confidential intre fiecare stat membru si
organism)
-controlul asupra exporturilor/importurilor de materiale si tehnologii sensibile sau dual-
use (care pot fi utilizate si in fabricarea de arme nucleare)
3. Aplicarea de masuri preventive in scopul neproliferarii armelor nucleare si a dispozitivelor
de distrugere in masa
-folosirea combustibilului nuclear de tip LEU (Low Enriched Uranium sub 20% continut
de uraniu) in locul combustibilului nuclear de tip HEU (High Enriched Uranium), in
special prin reconversia reactorilor de cercetare, asa cum s-a reusit cu reactorul TRIGA-
ICN Pitesti
-dezvoltarea de masuri specifice de aparare in adancime (paza obiectivelor prin sisteme
de protectie fizica) si definirea de masuri pentru infrastructurile critice
-apararea contra terorismului nuclear (sabotarea instalatiilor nucleare, furturi de materiale
si tehnologii nucleare, fabricarea de bombe murdare, etc.) in scopul principal de inducere
a unor fenomene de panica in randul populatiei pentru santajarea decidentilor politici din
diverse state;
4. Securitatea nucleara- reprezinta totalitatea masurilor luate in baza unui program de
asigurare a calitatii pentru toate activitatile aferente unui ciclu de ombustibil nuclear in
scopul folosirii pasnice a energiei nucleare cu protejarea populatiei si a mediului
inconjurator
-deci securitatea nucleara reprezinta o umbrela care imbraca toate activitaile de cercetare,
proiectare, fabricatie, exploatare, transport, depozitare intermediara/finala a desurilor
radioactive;
-acivitatile legate de indeplinirea cerintelor de securitate nucleara sunt in stansa corelare
cu cele de mai sus privind neproliferarea, protectia fizica, actiuni contra terorirsmului,etc
5. Concepte novatoare
-in vederea indeplinirii cerintelor de mai sus, la nivel mondial s-a decis infiintarea unui
Forum de lucru pentru dezvoltarea reactoarelor de Generatie IV (GIF IV
https://www.gen-4.org/gif/jcms/c_9334/origins ) care pe termen mediu urmeaza a fi

69
 dezvoltate in vederea inlocuirrii tehnologiilor existente pentru producerea energiei
nucleare perin fisiune.
6. In tot acest demers cooperarea internationala are un rol determinant atat pentru stabilitatea
increderii intre parteneri (state, companii,etc) care se creeaza prin aderarea si respectarea
tratatelor internationale, cat si pentru dezvoltarea noilor tehnologii care in parteneriat se
dezvolta mai sigur, mai eficient si intr-o perioada de timp mai mica cu un coeficient de
incredere a publicului mai mare.
7.
Nota: colectia legislativa nucleara internationala nucleara se gaseste la: https://www-
pub.iaea.org/MTCD/Publications/PDF/Pub1456_web.pdf

70