Basmul este specia genui epic in proza in care intamplarile reale se

impletesc cu cele fantastice, la care participa personaje ce simbolizează

bine si raul, aflate in confruntare. In opinia mea ,, Povestea lui Harap-
Alb" este un basm deoarece surprinde toate caracteristicile acestui tip de
text: personaje care ilustreaza binele si raul, prezenta formulelor
specifice, prezenta unor cifre magice si folosirea unor motive narative
specifice. In primul rand se remarca folosirea formulelor specifice:
initiala,, cica era o data"-are rolul de a introduce cititorul in lumea
basmului si mediana,, cuvantul din poveste, inainte mult mai este"-are
rolul de a mentine treaz interesul cititorului. Personajele se impart in
mai multe categorii: eroul( Harap -Alb), personajele negative fiind spanul
si imparatul Ros, ajutoarele eroului. In al doilea rand apartine basmului
deoarece actiunea respecta un tipar narativ: situatia initia de echilibru
este atunci cand incepe povestea, elementul perturbator este craiul care
s-a deghizat in urs pentru a-i pune la incercare pe fii sai , fiul cel mic
nu vrea să îşi dezamăgească tatăl şi, la sfaturile unei bătrâne
gârbovite (Sfânta Duminică), ii cere hainele, armele ş
si calul pe care le-a folosit tatal in tinerete. Batrana il invată pe
fiul cel mic cum să îşi aleagă calul: să ducă o tavă cu jăratic în
grajd şi să îl aleagă pe cel care va veni să mănânce. Aparent o
mârţoagă bătrână, calul care mănâncă jăratic se dovedeşte a fi un
armăsar înzestrat cu darul vorbirii şi al zborului. Când să pornească
la drum şi fiului cel mic îi iese în cale ursul fioros, care se
dovedeşte a fi tatăl deghizat. Mezinul trece testul tatălui, care îi
oferă blana de urs şi un sfat important: să se ferească de omul spân şi
de omul roş, însă tocmai această învăţătură nu o va putea urma
personajul principal: refuză de două ori ajutorul Spânului dar a treia
oară, rătăcindu-se în pădure, este nevoit să îl accepte. Spânul îl
păcăleşte, îl obligă să devină slujitorul său, numindu-l Harap-Alb, iar
el se dă drept nepotul Împăratului Verde. Ajungând în sfârşit în
împărăţia acestuia, Spânul încearcă să scape de Harap-Alb, trimiţându-l
în misiuni periculoase. Cu ajutorul calului său dar şi al Sfintei
Duminici, Harap-Alb reuşeşte să fure salatele din grădina Ursului şi să
ucidă cerbul cu diamante încrustate în piele. O ultimă misiune este
aceea de a o aduce pe fata Împăratului Roş. Pe drum alege să cruţe o
nuntă de furnici şi să ajute un roi de albine. Ca mulţumire pentru
bunătatea sa insectele se oferă să îl ajute: îi dăruiesc câte o aripă
pe care va trebui să o ardă când va avea nevoie de ele. De asemenea, se
întâlneşte cu Gerilă, Fomilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, pe
care îi ia cu el spre tărâmul Împăratului Roş. Ajunşi acolo trebuie să
treacă de anumite probe în care talentele noilor prieteni se dovedesc
necesare: să doarmă într-o casă foarte fierbinte, să mănânce şi să bea
cantităţi uriaşe de mâncare şi vin, să aleagă macul din nisip (unde îl
vor ajuta furnicile), să păzească pe fata Împăratului peste noapte, să
o deosebească faţă de sora ei vitregă, ce îi semăna foarte mult (unde
îl va ajuta regina albinelor). O ultimă probă este propusă chiar de
fata Împăratului Roş: o întrecere între turturica ei şi calul lui
Harap-Alb după trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă. Calul
reuşeşte să îndeplinească şi această ultimă condiţie aşa că Împăratul
Roş este nevoit să i-o dea pe fiica sa lui Harap-Alb. Pe drumul înapoi
cei doi se îndrăgostesc, fata dă în vileag secretul Spânului şi le
spune tuturor că Harap-Alb este adevăratul nepot al Împăratului Verde.
Spânul îi retează capul lui Harap-Alb, calul îl omoară pe Span iar fata
Împăratului Roş se foloseşte de smicelele de măr dulce, de apa vie şi
apa moartă pentru a îl readuce la viaţă pe iubitul ei. În final se
căsătoresc, rămân moştenitori peste împărăţia unchiului şi petrec
fericiţi până în momentul de faţă.
In concluzie basmul apartine specie literare basm cult.