LEGITIMA APĂRARE

în actuala reglementare a Codului penal

Legitima apărare este o situație consfințită juridic, sub imperiul căreia

faptele săvârșite nu au caracter de ilicit penal. Legitima apărare nu constituie un
drept și nici cel puțin o simplă autorizare eventuală din partea legii pentru a săvârși
o faptă prevăzută de legea penală.
În realitatea faptelor concrete şi în anumite situaţii speciale, legitima
apărare poate prezenta unele forme complexe, constând fie din amplificarea
accidentală a stării de fapt în cadrul căreia se invocă legitima apărare, fie din
conexitatea în fapt a legitimei apărări cu alte cauze care înlătură caracterul penal
al faptei. Se poate întâmpla, de pildă, ca persoana atacată sau persoana care vine
în ajutorul celui atacat să efectueze o apărare atât de exagerată, încât aceasta să
contituie la rândul său un atac material, direct, actual şi injust faţă de persoana
primului agresor.
O persoană atacată nu se apără fiindcă legea îi permite sau că el se crede
titularul unui asemenea drept, ci pentru că intervine instinctul de apărare
(conservare) al speciei umane.

I. Cauzele justificative şi cauzele de neimputabilitate

1. Consideraţii generale

Codul penal din 1968 nu a cunoscut instituţia cauzelor

justificative sau a cauzelor de neimputabilitate, însă această
reglementare o putem regăsi în Codul penal din 1936, în vigoare de la
18. 03. 1936 până la 02.02.1948, în capitolul II denumit „Cauzele care
apără de răspundere sau o micşorează”. În acest capitol legiuitorul
prevedea că „Nimeni nu poate fi apărat de răspundere pentru o
infracţiune şi nici nu i se poate micşora răspunderea decât în cazurile
şi circumstanţele în care legea prevede aceasta în mod special”, aceste
cauze fiind alienaţia mintală şi alte cauze de inconştienţă, beţia,
constângerea morală, starea de necesitate, legitima apărare,
constângerea fizică, cazul fortuit, eroarea de drept şi de fapt, ordinul

Semnat digital de
Donatela Stoica

pg. 1
legii şi comanda autorităţii legitime, minoritatea, surdo-mutismul şi
provocarea1.
În codul penal anterior, legitima apărare şi starea de necesitate
erau considerate cauze care înlăturau caracterul penal al faptei prin
faptul că lipsea vinovăţia ca trăsătură esenţială a infracţiunii.2
În actuala reglementare penală au fost introduse aceste cauze în
partea generală a Codului, Titlul II Capitolului II, intitulat „Cauzele
justificative” şi a Capitolul III, intitulat „Cauze de neimputabilitate”.

2. Cauzele justificative reglementare actuală

Din cuprinsul art.15 C.p. înţelegem că infracţiunea este singurul

temei al răspunderii penale, iar pentru ca o faptă prevăzută de legea
penală să constituie infracţiune este necesar ca aceasta să fie tipică
(prevăzută de legea penală), antijuridică (nejustificată) şi imputabilă
persoanei care a săvârşit-o (în temeiul vinovăţiei).
Odată constatată tipicitatea faptei, este necesar a se stabili dacă
fapta este şi antijuridică. În expunerea de motive a NCP se reţine
„caracterul antijuridic al faptei prevăzute de legea penală presupune
că aceasta nu este permisă de ordinea juridică” având un caracter ilicit.
Este posibil ca o faptă, deşi prevăzută de legea penală să nu fie ilicită,
întrucât săvârşirea ei este permisă de o normă legală3.
Art. 18 alin. 1 C. p. precizează că „nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele
justificative prevăzute de lege”.
Cauzele justificative prevăzute în art. 19 - 22 C.p. sunt legitima
apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea
unei obligaţii şi consimţământul persoanei vătămate. Acestea operează
in rem, deoarece, conform art. 18, al. 2, efectul lor se extinde şi asupra
participanţilor. Aspectele comune tuturor acestor cauze conduc la
definirea lor ca fiind acele „situaţii în care o faptă, deşi prevăzută de
legea penală, poate să nu constituie infracţiune dacă, în raport cu
cerinţele ordinii juridice în ansamblul ei, este permisă4.
1
Art. 127 – art. 157 Cod penal din 1936 http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-
1936/25, accesat on-line, 18.01. 2016.
2
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală Noul Cod Penal, Ediţia a 2-a revizuită şi
adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2015, p.95 şi urm.
3
Idem.
4
G. Antoniu, C. Bulai, Dicţionar de drept penal şi procedură penală, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2011.

pg. 2
 Pe lângă cauzele justificative generale, aplicabile tuturor
infracţiunilor, mai există şi unele cauze justificative speciale, prevăzute
în partea specială a Codului, ori în legislaţia specială. Cauzele
justificative înlătură numai caracterul antijuridic al faptei prevăzute de
legea penală, nu şi vinovăţia, sub forma imputabilităţii faptei, iar pentru
reţinerea existenţei unei astfel de cauze trebuie întrunite toate condiţiile
prevăzute de lege, elemental obiectiv al cauzei justificative, iar
făptuitorul să conştientizeze că acţionează în acele condiţii, fiind
realizat elementul subiectiv al cauzei justificative5.
Reţinerea unei cauze justificative înlătură posibilitatea aplicării
unei pedepse, a unei măsuri de educative sau de siguranţă, dar şi a
obligării făptuitorului în latura civilă a procesului penal, organele de
urmărire penală trebuind să dispună clasarea, iar instanţele de judecată
achitarea cauzei6.

II. Legitima apărare

1. Noţiunea legitimei apărări în actuala reglementare

Legitima apărare este cauza justificativă care înlătură caracterul

penal al faptei, constând în apărarea realizată prin săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală pentru a împiedica un atac material, direct,
imediat şi injust, care pune în pericol persoana celui care se apără, a
altei persoane, drepturile acestora, sau un interes general, dacă apărarea
este proporţională cu gravitatea atacului. art. 19 al.1 C.p.
În doctrina penală sunt cunoscute mai multe teorii privitoare la
înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite în stare de legitimă
apărare, teorii subiective (teoria instinctului de conservare şi teoria
constrângerii morale) şi teorii obiective (cum sunt teoria negaţiei
injustului, a retribuţiei răului prin rău, a coliziunii de drepturi şi
obligaţii, a apărării subsidiare, ş.a.)7
În actuala reglementare, legiuitorul a renunţat la noţiunea de
interes obştesc8, înlocuind-o cu cea de interes general, dar şi la viziunea

5
Mihail Udroiu, op.cit., p. 96 şi urm.
6
Ibidem, p.97.
7
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român, partea generală, Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p.151.
8
Art. 44 Cod penal 1968 Legitima apărare 1. Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de
legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. 2 Este în stare de legitimă apărare acela

pg. 3
Codului penal anterior potrivit căreia legitima apărare era întemeiată pe
lipsa vinovăţiei celui care se apără, ca urmare a unei constrânger
imorale şi a imposibilităţii acestuia de a-şi manifesta liber voinţa9.
Legea instituie, în cuprinsul al. 3 al art. 19 C. p., o prezumţie
relativă de legitimă apărare pentru persoana care comite o faptă
prevăzută de legea penală în cazul în care aceasta comite fapta pentru a
respinge pătrunderea unei persoane ori încercarea de a pătrunde fără
drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin asemenea mijloace, ori
pe timpul nopţii, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea.
Această prezumţie relativă de legitimă apărare a fost introdusă
anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, prin Legea nr. 169
din 2002 a al.2¹ la art. 44 C.p. 1968, modificat ulterior prin Legea nr.
247 din iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei
precum şi unele măsuri adiacente - titlul IX. M. Of nr. 653 din 22 iulie
200510.
Faţă de anteriorul Cod penal se remarcă limitarea spaţiilor în care
pătrunderea sau încercarea de pătrundere prin mijloacele enumerate
anterior sunt asimilate atacului, iar pe de altă parte, o extindere a
categoriilor de acţiuni de pătrundere sau încercare de pătrundere care
sunt prezumate a fi atac, prin adăugarea celor comise în orice mod, pe
timpul nopţii.11

2. Condiţiile legitimei apărări

Considerarea unei fapte prevăzută de legea penală ca fiind

săvârşită în legitimă apărare impune cercetarea condiţiilor desprinse din
dispoziţiile art. 19 C.p. privitoare la atac, pe de o parte şi la apărare pe
de altă parte.
Din analiza art. 19 Cod penal reiese faptul că pentru a fi incidentă
instituţia legitimei apărări trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe

care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat
împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. 3. Este de asemenea în legitimă
apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări
proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
http://lege5.ro/Gratuit/heydinrt/codul-penal-din-1968,accesat on- line 18.01.2016.
9
Mihail Udroiu, op.cit.,p. 97.
10
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit., p.151.
11
Mihail Udroiu, op.cit. p.98.

pg. 4
condiţii. Trebuie mentionat faptul că, în actuala reglementare, a fost
introdusă explicit condiţia că apărarea să fie proporţională cu atacul,
condiţie care, sub imperiul vechiului Cod, rezulta numai din
interpretarea pe care jurisprudenţa şi doctrina o dădeau art. 44 al. 2 şi 3.
În această direcţie, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit că
“împrejurarea că victima a scos un briceag, pentru a se apăra în urma
atacării ei de către inculpat, nu constituie un atac de natură a legitima
lovirea acesteia cu o piatră, asupra capului, producându-i leziuni ce i-
au cauzat decesul. Ca urmare, în lipsa unui atac injust din partea
victimei, actele de violenţă prin care inculpatul i-a cauzat moartea nu
pot fi considerate ca săvârşite în legitimă apărare sau în condiţiile
depăşirii unei apărări proporţionale”12.

2.1. Condiţii privind atacul

În principiu, condiţiile privind atacul sunt similare celor din

Codul penal anterior13 al. 2 al articolului analizat face precizări asupra
condiţiilor pe care să le îndeplinească atacul. Observăm că o persoană
este în legitimă apărare atunci când săvârşeşte fapta prevăzută de legea
penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust,
împotriva sa, a unei alte persoane, a drepturilor acestora sau împotriva
unui interes general.
Atacul sau agresiunea este o comportare violentă a omului, o
atitudine ce se materializează de regulă într-o acţiune îndreptată
împotriva valorilor sociale ocrotite. În literatura juridică 14 s-a
argumentat că şi inacţiunea poate reprezenta un atac împotriva căruia
se poate riposta legitim, în situaţia în care există obligaţia de a acţiona,
iar persoana obligată nu iese din pasivitate. Activitatea de apărare
menită să îl determine la acţiune pe cel obligat nu va fi considerate
infracţiune, dacă vor fi îndeplinite şi celelalte condiţii, datorită faptului
că această activitate a fost îndreptată împotriva atacului ce consta în
inacţiune.

12
C.S.J - Secţia Penală, decizia nr.1999 din 10 iulie 1998 http://legeaz.net/spete-
penal/legitima-aparare-conditii-pentru-existenta acesteia-1999-1998, accesat on line
18.01.2016.
13
Mihail Udroiu, idem.
14
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit., p.152. de ex. Pentru a determina pe acar
să îşi îndeplinească obligaţia de serviciu şi să evite o catastrofă, şeful staţiei îl vatămă, îl
ameninţă.

pg. 5
 Conform cerinţelor reglementării legale prevăzute de art.19 al.2
C.p., atacul trebuie să îndeplinească următoare condiţii:
1. Existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust.
Atacul material se exercită prin violenţă fizică sau mijloace care
pun în pericol valoarea socială protejată şi poate consta fie printr-o faptă
comisivă, fie, aşa cum am arătat anterior, într-o faptă omisivă proprie
sau improprie(comisivă prin omisiune)15.
Nu constituie atac material cel exercitat prin violenţe verbale sau
scrise (ameninţări sau injurii) sau existenţa unei stări conflictuale
anterioare, fără ca aceasta să fie urmată de violenţă fizică. Riposta la
astfel de atacuri poate fi analizată din perspectiva provocării, ca
circumstanţă atenuantă legală16.
Atacul este direct când se îndreaptă şi creează un pericol
nemijlocit valorii sociale protejate. Acţiunile nu necesită existenţa unui
contact fizic nemijlocit între agresor şi victimă sau valoarea ocrotită de
legea penală, însă nici nu trebuie să existe între acestea un obstacol pe
care acesta nu îl poate depăşi 17(uşă închisă, poartă, zid, gard, etc.). Spre
exemplu, constituie atac direct turnare unei substanţe otrăvitoare în
mâncarea ce urmează să fie servită victimei sau prin încercarea de a
distruge o barcă în care se află o persoanăcare nu ştie să înoate, iarbarca
se află pe apă18.
Condiţia ca atacul să fie imediat presupune ca acesta să fie actual,
în curs de desfăşurare sau iminent, cu condiţia ca desfăşurarea sa să fie
o certitudine19. Caracterul imediat al atacului este reliefat de intervalul
scurt între începutul atacului şi momentul ivirii pericolului. Când acest
interval de timp este mare, existând posibilitatea înlăturării pericolului
prin alte mijloace, ataculnu mai este imediat şi nu se justifică săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală20.
Dacă atacul constă în săvârşirea unei infracţiuni, acesta îşi pierde
caracterul imediat, în general, odată cu consumarea ori epuizarea
infracţiunii. Ca excepţie acest caracter poate să dispară şi atunci când a
fost realizată numai o tentative la infracţiune (în cazul tentativei

15
Mihail Udroiu, idem.
16
Ibidem.
17
Ibidem.
18
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, ibidem.
19
Mihail Udroiu, idem.
20
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit., p. 153.

pg. 6
imperfecte de omor, când activitatea infracţională a fost întreruptă de
strigătul public)21.
După consumarea atacului, apărarea nu mai este legitimă
deoarece nu se mai desfăşoară împotriva unui atac imediat. Totuşi, în
desfăşurarea atacului sunt posibile întreruperi scurte, în care agresorul
se reînarmează pentru reintensificarea atacului, perioadă care nu
echivalează cu încetarea atacului, în care apărarea făcută este legitimă22.
Dacă atacul a încetat înainte ca făptuitorul să-şi exercite
activitatea infracţională, din nou nu mai suntem în prezenţa legitimei
apărări. În aceeaşi direcţie a statuat şi jurisprudenţa23, care a subliniat
că în cazul în care inculpatul a săvârşit fapta de omor asupra victimei,
după ce atacul acesteia constând în lovituri aplicate cu pumnul a încetat,
nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări prevăzute de lege întrucât,
pe de o parte, nu sunt întrunite condiţiile unui atac imediat, iar pe de
altă parte, atacul victimei nu prezintă un pericol care să ameninţe grav
(condiţie nu a mai fost reţinută de noul Cod) viaţa inculpatului,
mijloacele folosite de victimă în atacul său nefiind în măsură să justifice
riposta inculpatului.
Atacul trebuie să fie injust, adică să fie exercitat de către o
persoană responsabilă şi nu trebuie să fie permis de lege24. Atacul este
just şi nu poate da naştere unei apărări legitime dacă constă într-o
activitate prevăzută sau permisă de lege 25, atacul permis sau ordonat de
lege îşi păstrează caracterul just atâta timp cât este efectuat în limitele
prevăzute de lege, o astfel de acţiune cu un vădit caracter ilegal, putând
da naştere unei apărări legitime26.
Principiul legitimei apărări este consacrat şi de Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, în care se arată că luarea unei vieţi nu
poate fi privită ca o încălcare a dreptului la viaţă, în cazul în care ea
rezultă dintr-un recurs la forţă absolut necesar pentru a asigura protecţia

21
Mihail Udroiu, idem.
22
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, idem.
23
Î.C.C.J. Secţia Penală, Decizia nr. 785_2006 http://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery[0].Key=id&customQuery[0].Value=28802, accesat on-line
20.01.2016.
24
De pildă, opunerea de rezistenţă la prinderea în flagrant de către organele de poliţie, prin
comiterea unei fapte prevăzută de legea penală, nu poate justifica reţinerea legitimei
apărări, întrucât atacul nu este injust. Mihail Udroiu, op.cit., p. 99.
25
Nu reprezintă un atac injust împotriva libertăţii arestarea unei persoane pe bază de
mandat. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 154
26
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, idem.

pg. 7
persoanei contra violenţei ilegale27. Din această dispoziţie rezultă că
numai o autoritate de stat ar putea să facă uz de forţă cu consecinţe
mortale şi numai pentru situaţiile prevăzute expres de lege. CEDO a
decis că agentul forţei publice trebuie să acţioneze în raport cu
gravitatea agresiunii, putând să folosească forţa cu consecinţe mortale
numai dacă şi agresorul foloseşte asemenea mijloace28
Pentru a se reţine legitima apărare în situaţia atacului venit din
partea unei persoane iresponsabile, este necesar ca cel ce se apără să nu
cunoască starea de iresponsabilitate în care se află agresorul său, în caz
contrar urmând a se analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile stării de
necesitate29; mai mult, dacă apărarea este efectuată de un iresponsabil
împotriva atacului unei persoane responsabile, se va reţine
iresponsabilitatea drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei
(cauza de neimputabilitate) numai dacă nu sunt întrunite condiţiile
legitimei apărări, care, fiind cauza justificativă, are întâietate30.
2. Atacul să fie îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva
altei persoane, a drepturilor acestora ori a unui interes general.
Atacul se îndreaptă împotriva persoanei, a drepturilor sale
susceptibile de a fi atacate direct, material, imdeiat şi injust. Aceste
drepturi ale persoaneipot privi viaţa, integritatea corporală, sănătatea,
libertatea, onoarea, averea.31

27
1.Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată
cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un
tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.2. Moartea nu este
considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar
rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:a.pentru a asigura apărarea oricărei
persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica
evadarea unei persoane legal deţinute; c.pentru a reprima, conform legii, tulburări violente
sau o insurecţie. Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Protocolul nr.6 al Convenţieei
încheiat la Strasbourg, în anul 1983.
28
CEDO, Hot. din 27 sept 2005, Cauza McCann c. Regatul Unit).
http://jurisprudentacedo.com/McCann-si-altii-contra-Marea-Britanie-Recursul-la-forta-
Conditii.html
29
În acelaşi sens Ctin. Mitrache, C. Mitrache care apreciază că în cazul necunoaşterii stării
de iresponsabilitate, legitima apărare vine în concurs cu eroarea; în sensul că în toate
ipotezele, indiferent de cunoaşterea sau nu a stării de iresponsabilitate se va reţine legitima
apărare (F. Streţeanu, D. Niţu) respectiv starea de necesitate (C. Bulai, B Bulai). Mihail
Udroiu op. cit. p 100.
30
Mihail Udroiu, op.cit.p.100.
31
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit., p.155.

pg. 8
 În cazul în care o persoană încearcă să se sinucidă, acţiunea sa
constituie un atac în sensul art. 19 al 2 C.p., faţă de care se poate
intervene în legitimă apărare.32
Spre deosebire de vechea reglementare, actualul Cod penal nu
mai prevede drept condiţie a atacului ca acesta să pună în pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul general, renunţându se
astfel la condiţia ca atacul să prezinte o anumită gravitate.33

2.2. Condiţiile privind apărarea

Atât vechiul Cod penal, cât şi legislaţia actuală se preocupă în

principal de definirea atacului (material, direct, imediat şi injust), dar
remarcă numai în subsidiar caracterul necesar al apărării sau ripostei.
Deşi legea nu enumeră şi condiţiile apărării, doctrina a încercat să reţină
câteva dintre acestea.
Pentru a fi legitimă, apărarea trebuie să se realizeze printr-o faptă
prevăzută de legea penală, să fie precedată de atac, să fie îndreptată
împotriva agresorului, să fie necesară pentru înlăturarea atacului, să fie
proporţională cu atacul.34
Prima condiţie, realizarea apărării să constituie o faptă
prevăzută de legea penală, presupune mai multe ipoteze. Astfel, fapta
poate rămâne în forma tenstativei, ori poate fi consumată, încadrarea
juridică a faptei nu prezintă importanţă. Fapta poate fi săvârşită cu
intenţie, praeterintenţie sau din culpă35; indiferent de forma de vinovăţie
cu care este comisă fapta tipică, făptuitorul trebuie să aibă cunoştinţă de
existenţa atacului şi să acţioneze pentru a-l înlătura36.
Fapta ce constituie apărarea poate să fie săvârşită de cel
împotriva căruia se îndreaptă atacul, fie de către o altă persoană. Este
neesar ca cel care se apără sau apără pe altul, drepturile acestuia sau un

32
Mihail Udroiu, idem.
33
Ibidem.
34
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit., p.155.
35
Mihai Udroiu, op.cit., p. 101: victima, atacată de două persoane, fuge pentru a scăpa;
agresorii o urmăresc şi la un moment dat, în vederea prinderii acesteia, care se îndrepta spre
uşa unui bloc, se despart pentru a o încercui; se va reţine legitima apărare şi în cazul în care
victima urmărită de unul dintre agresori, loveşte, din culpă, cu uşa de la intrarea în bloc, pe
cel de- al doilea, care o aştepta în scara blocului ca a o prinde.
36
Idem.

pg. 9
interes general să fie conştient de existenţa atacului şi de implicaţiile
faptei sale37.
Într-o altă ipoteză38, este posibil ca fapta prevăzută de legea
penală comisă de persoana fizică să constituie o faptă tipică săvârşită
de persoana juridică, în numele ori în interesul căreia acţionează
persoana fizică.
A doua condiţie reţinută de doctrină este aceea care prevede că
apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului. Această
condiţie are în vedere desfăşurarea apărării după începutul atacului când
acesta devine actual39. Apărarea nu trebuie să fie prematură şi nici
tardivă.
În literatura de specialitate40 s-a apreciat că apărarea trebuie să
fie realizată împotriva agresorului, nu împotriva bunurilor lui. Ca
excepţie, se va reţine legitima apărare şi în ipoteza în care riposta se
îndreaptă împtriva bunului folosit de agresor la atac, cât şi în situaţia în
care pentru a salva victima din mâinile agresorului, cel care se apără
trebuie să distrugă un bun.
Nu este necesar ca săvârşirea faptei să fie singura cale de a
înlătura atacul, însă a treia condiţie este ca aceasta apărare trebuie să
fie îndreptată împotriva agresorului41. În ipoteza în care atacul
agresorului se săvârşeşte prin intermediul unui animal periculos,
apărarea poate consta şi în săvârşirea unei fapte penale îndreptate
împotriva unui bun al agresorului (omorârea animalului periculos).
Condiţia ca apărarea să fie precedată de atac are în vedere
desfăşurarea apărării după începutul atacului, când acesta devine actual.
Simpla presupunere că agresorul va dezlănţui un atac nu dă dreptul la o
apărare legitimă42.
Prin renunţarea la condiţia prevăzută în Codul penal anterior,
pericolul pe care îl produce atacul să fie grav, actuala reglementare
legitimează apărarea, chiar şi atunci când atacul produce un pericol de

37
Mihai Udroiu, ibidem.
38
Pentru a împiedica intrarea într-un bar a unui grup de persoane recalcitrante, care voiau
să devasteze localul, conducerea societăţii decide să folosească prin intermediul unor
angajaţi , arme cu gaze lacrimogene, care produc vătămări corporale. Mihai Udroiu, op.
cit., p. 101.
39
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op.cit., p.156.
40
Mihai Udroiu, op. cit., p. 102.
41
De pildă cel care a avut numai rol de instigator, ori a bunurilor agresorului. Mihai
Udroiu, idem.
42
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, idem.

pg. 10
o gravitate mai mică sau mijlocie, fiind însă necesar ca apărarea să fie
proporţională cu atacul 43.
Aprecierea proporţionalităţii se realizează în funcţie de
împrejurările concrete în care a avut loc atacul şi apărarea, de valorile
ce au fost sau ar fi putut să fie afectate. Actuala reglementare nu mai
asimilează excesul de apărare legitimei apărări, în ipoteza în care
făptuitorul, din cauza temerii sau a tulburării, a depăşit voluntar ori
involuntar limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea şi
împrejurările în care s-a produs atacul. În această situaţie este vorba de
o cauză de neimputabilitate, prevăzută de art. 26. C.p.44, care înlătură
vinovăţia, ca trăsătură estenţială a infracţiunii Dacă depăşirea limitelor
unei apărări proporţionale este determinată de alte cauze, se va reţine
excesul scuzabil, prevăzut de art.75. al. 1 lit. b C.p. , ca o circumstanţă
atenuantă legală45.
Alinierea dreptului intern jurisprudenţei CEDO în materia
dreptului la viaţă impune ca numai o persoană aflată în faţa unui atac
material, direct, imediat, injust, îndreptat împotriva sa sa u a altei
persoane , prin care se pune în pericol grav numai viaţa, integritatea,
sănătatea au libertatea persoanei ori un interes public, poate invoca
legitima apărare atunci când apărarea proporţională are ca efect
suprimarea vieţii atacatorului46.

3. Prezumţia legitimei apărări

Am arătat anterior faptul că instituţia legitimei apărări a fost

adoptată în România anterior intrării în vigoare a actualului Cod penal.
Prezumţia instituită prin dispoziţiile art. 19 al. 3 C.p. nu poate fi
decât relativă, sarcina aprecierii în concret a situaţiilor în care apărarea

43
Va fi în legitimă apărare şi persoana care , după ce afost lovita de două ori cu palma peste
faţă de aggressor, parează printr un procedu de autoapărare o nouă lovitură cu piciorul
provenind de la agresor, fapt ce îi provoacă acestuia din urmă o leziune traumatică la nivelul
tibiei; în acest caz se va reţine legitima apărare, pericolul cu care era ameninţată victima
nefiind grav, iar apărarea este proporţională cu atacul. Mihai Udroiu, op. cit., p. 102.
44
Cauzele de neimputabilitate Art. 26 Excesul neimputabil (1) Nu este imputabilă fapta
prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a
depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
atacului.(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată
în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte
urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-26, accsat on line 18.01.2016
45
Mihai Udroiu, op. cit., p. 103.
46
Ibidem.

pg. 11
este legitimă revenind organelor judiciare. Prin aceste dispoziţii se
particularizează o apărare legitimă într-un anumit domeniu, derogând
de la cadrul general, în ceea ce priveşte atât atacul cât şi apărarea.

3.1. Condiţiile atacului

Atacul trebuie să constea în acţiunea de încercare de pătrundere

ori de pătrundere efectivă, fără drept, într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit, ţinând de acestea, acţiunea să fie
săvârşită prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace ori
în timpul nopţii.
Actuala reglementare penală limitează sfera spaţiilor acoperite de
prezumţia de legitimă apărare, eliminând locurile împrejmuite sau
delimitate prin semne de marcare care nu ţin de o locuinţă, încăpere,
dependinţă, însă prevede şi o ipoteză nouă de aplicare a prezumţiei,
când pătrunderea sau încercarea de pătrundere este săvârşită în timpul
nopţii, în acest caz nefiind necesar ca pătrunderea sau încercarea să fie
săvârşită prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin asemenea mijloace.
Pentru a se reţine legitima apărare prezumată, pătrunderea efectivă ori
încercarea de pătrundere fără drept într-o trebuie comisă: fie în timpul
zilei, însă numai prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea
mijloace, fie în timpul nopţii, indiferent de mijloacele folosite sau de
modalitatea de pătrundere. Determinarea concretă a timpului nopţiise
va face după criteriul astronomic, ţinându-se cont de ora, ziua, luna în
care a fost săvârşită fapta. În concret, fapta trebuie comisă după ce
întunericul luat în mod real locul luminii47.

3.2. Condiţiile apărării48

Apărarea prin care se respinge pătrunderea sau încercarea de

pătrundere să constituie o faptă prevăzută de legea penală, poate să fie
săvârşită de orice persoană, fizică sau juridică şi trebuie să urmărească
respingerea pătrunderii sau îndepartarea din spaţiile protejate a
atacatorului. În ipoteza în care din orice motive atacatorul a decis să
părăsească spaţiul în care a pătruns ori renunţă la tentativa de pătrundere

47
Mihai Udroiu, op. cit., p.104.
48
Mihai Udroiu, op. cit., p.105.

pg. 12
în spaţiul protejat, trebuie evaluată atent existenţa caracterului actual al
atacului.
Apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului şi
proporţională cu acesta.

4. Efectele legitimei apărări49

Un prim efect al legitimei apărări este înlăturarea caracterului

penal al faptei săvârşite în condiţiile prevăzute de lege, faptă care este
astfel justificată. Pe cale de consecinţă, făptuitorului nu îi pot fi aplicate
pedepse, măsuri educative sau alte sancţiuni de drept penal.
Legitima apărare produce efecte in rem, reţinerea comiterii faptei
de autor producând efecte şi cu privire la participanţii la infracţiune.
În situaţia în care se constată existenţa legitimei apărări în cursul
urmăririi penale, procurorul dispune clasare, iar dacă se constată în
cursul judecăţii, instanţa dispune achitarea.
Reţinerea legitimei apărări înlătură răspunderea civilă delictuală
a făptuitorului, întrucţt acţiunea sau inacţiunea sa nu constituie faptă
ilicită. Art. 1360 Cod civil prevede „Nu datorează despăgubire cel care,
fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu.”
În cazul succesiunii de legi penale în timp, prevederile art. 19 al
2 Cod penal vor constitui legea mai favorabilă, întrucât se renunţă la
condiţia gravităţii atacului. În ceea ce priveşte prezumţia legitimei
apărări, dacă atacul are loc în timpul zilei, legea mai favorabilă va fi art.
44 al 2¹C.p. care prevedea o categorie mai extinsă de spaţii în care
pătrunderea sau încercarea de pătrundere este considerată atac, iar dacă
atacul are loc pe timpul nopţii, legea penală mai favorabilă va fi art. 19
al. 3 C. p.care nu prevede vreo limitare a modalităţilor în care se
realizează pătrunderea sau încercarea de pătrundere.

5. Legitima apărare în viziunea altor legislaţii penale

Codul penal francez50, reglementează în art. 122 - 5 legitima

apărare: “Nu este responsabilă penal persoana care, în fata unui atac

49
Ibidem.
50
Codul penal francez, http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes,
accesat on line 19.01.2016

pg. 13
nejustificat împotriva sa sau a altuia, îndeplineşte, în acelaşi timp, un
act determinat de necesitatea legitimei apărări a sa sau a altuia, cu
excepţia situaţiilor în care există disproporţie între mijloacele apărării
şi gravitatea atacului.
Nu este responsabilă penal persoana care, pentru a întrerupe
executarea unei crime sau a unui delict împotriva unui bun, îndeplineşte
un act de apărare, altul decât o ucidere voluntară, când acest act este
strict necesar pentru scopul urmăririi celorlalţi, în măsura în care
mijloacele folosite sunt proporţionale cu gravitatea infracţiunii”.
“Este prezumat că s-a aflat în legitimă apărare acela care a
îndeplinit un act: pentru a respinge, în timpul nopţii, pătrunderea prin
efracţie, violenţă sau viclenie într-o incintă locuită; pentru a se apăra
împotriva autorilor furtului sau tâlhăriei”. (art. 122 -6). “Nu este
responsabilă penal persoana care, pusă în faţa unui pericol actual sau
iminent sau a unei ameninţări, a sa, a altuia sau a unui bun, îndeplineşte
un act necesar pentru protecţia persoanei sau a bunului, chiar dacă
există disproporţionalitate între mijloacele folosite şi gravitatea
ameninţării”(art. 122 - 7).
În Italia legiuitorul a statuat că un act de apărare împotriva unei
violenţe actuale şi injuste, îndreptat împotriva atacatorului de către
persoana atacată, nu trebuie pedepsit. Apărarea trebuie să fie necesară
pentru înlăturarea atacului, în sensul că nu există alt mijloc mai blând.
Codul penal italian extinde legitima apărare şi în alte situaţii decât aceea
a apărării propriei persoane :
 pentru respingerea unui atac împotriva averii, dacă acest atac se
continuă cu violenţă sau ameninţare contra persoanei;
 pentru respingerea unei escaladări, pătrunderi prin efracţie sau
incendierea casei locuite sau a dependinţelor sale, dacă aceste
acte se produc în timpul nopţii sau într-un loc izolat sau dacă
proprietarii au motive temeinice să se teamă că siguranţa lor
personală este periclitată51.
Codul penal suedez52, în Capitolul Despre legitima apărare şi alte
stări de necesitate, prevede:
Un act comis de către o persoană în legitimă apărare nu se
pedepseşte. O persoană se află în legitimă apărare:
51
Codul penal italian http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes,
accesat on line 18.01.2016.
52
Codul penal suedez http://www.legislationline.org/documents/section/criminal-codes,
accesat on line 18.01.2016.

pg. 14
  pentru îndepărtarea unui atac infracţional actual sau iminent
asupra persoanei sau proprietăţii;
 pentru a sili o persoană care prin forţă sau ameninţarea cu forţa
sau prin alte mijloace împiedică dobândirea proprietăţii, dacă
aceasta este prinsă în flagrant delict;
 pentru a împiedica pe cineva să pătrundă în mod ilicit într-o
cameră, casă, curte, sau ambarcaţiune, sau pentru a îndepărta
dintr-o cameră, casă, curte sau ambarcaţiune, pe cineva care a
pătruns sau, în cazul unui locatar, refuză să plece când i s-a
ordonat;
 prevederea anterioară se aplică atât timp cât actul nu este în mod
evident nejustificat luând în considerare natura agresiunii şi
importanţa obiectului său.
Legiuitorul din Republica Moldova a prevăzut în Codul Penal53
art. 35 “Cauzele care înlătura caracterul penal al faptei” şi anume:
a) legitima apărare; b) reținerea infractorului; c) starea de
extremă necesitate; d) constrîngerea fizică sau psihică; e) riscul
întemeiat; f) executarea ordinului sau dispoziției superiorului.
Nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea penală,
săvîrșită în stare de legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârșește fapta
pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat
împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public și care
pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul
public.
Este în legitimă apărare și persoana care săvârșește fapta,
prevăzută la alin. anterior, pentru a împiedica pătrunderea, însoțită de
violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei ori de
amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, într-un spațiu de
locuit sau într-o altă încăpere. (art. 36).

53
Codul penal al Moldovei
https://ro.wikisource.org/wiki/Codul_penal_al_Republicii_Moldova , accesat on line
18.01.2016.

pg. 15
BIBLIOGRAFIE

1. Antoniu G., Bulai C., Dicţionar de drept penal şi procedură penală,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
2. Mitrache C-tin, Mitrache C., Drept penal român, partea generală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
3. Udroiu Mihail, Drept penal Partea generală, Noul Cod penal, Ediţia
a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2015.

Resurse on line
1. www.lege5.ro
2. www.legeaz.ro
3. www.scj.ro
4. www.jurisprudentacedo.com
5. www.legislatieonline.com
6. www.ro.wikisource.org

pg. 16