Despre utilizarea potențialului intelectual

al românilor
Daniel David

DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAȘTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL

DESPRE UTILIZAREA POTENȚIALULUI INTELECTUAL AL ROMÂNILOR(IV)
Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înțelege cadrul său general.
Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În
concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuși să creștem încrederea noastră în
oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin
reducerea exagerării pozitivului (ex. emoționalitate) și negativului (ex. scepticism/cinism),
utilizarea potențialului bun intelectual și creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care
ne caracterizează.
După apariția monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe:
„…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluții le-am prezentat în
monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaștere psihologică, pe
baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluții diverse. Într-adevăr, cunoaștere
psihologică nu este ideologică și nu favorizează o ideologie și soluțiile ei față de altă ideologie și
soluțiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuși se pot detalia mai bine unele soluții
posibile, în baza cunoștințelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe
cunoaștere (evidence-basedculture).
În consecință, la invitația revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil
câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „rețetă psihoculturală”, focalizată pe elementele
fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea
cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoționalitate) și negativului (ex.
scepticism/cinism); (4) modalități de utilizare eficientă a potențialului intelectual și de creativitate și
(5) utilizarea inteligentă a competitivității românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în
profilul psihocultural al românilor și modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea
culturii românești. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaștem profilul
psihocultural”. După articolele anterioare Despre construirea încrederii (I), Despre construirea
cooperării (II), Despre construirea raționalității și reducerea exagerărilor: Implicații pentru
profilul național de personalitate al românilor (III), urmează acum articolulDespre utilizarea
potențialului intelectual al românilor (IV).
Despre potențialului intelectual al românilor. Fundamente

În monografia legată de psihologia românilor (David, 2015) am arătat, printr-o serie de analize
complexe, că potențialul intelectual al românilor este la nivel altor popoare vestice (ex. americani,
britanici, francezi, olandezi, etc.). Potențialul intelectual, evaluat cu teste psihologie complexe și
riguroase, a fost operaționalizat mai ales prin potențialul de inteligență (ex. potențialul de a învăța
repede/a rezolva probleme) și cel de creativitate (ex. potențialul de a genera produse noi și
valoroase/inovative).

Pe de altă parte, am arătat (David, 2015) că manifestarea acestui potențial intelectual pe care îl
avem în abilități cognitive concrete nu este una performantă. Spre exemplu, în comparație cu
celelalte țări membre ale Uniunii Europene, România nu stă bine nici la nivelul testelor
educaționale internaționale (ex. testele PISA/TIMSS), nici la nivelul unor indicatori globali de
inovare (ex. Global Innovation Index; International Innovation Index). Inteligența (fluidă)
românilor este echilibrat distribuită în cele 8 zone de dezvoltare ale țării, fără diferențe majore între
acestea (David și colab., sub tipar).

Carl și Billari (2014) au arătat că există o asociere pozitivă între nivelul de încredere generalizată și
nivel de inteligență (manifestă) în USA. și în țară, unde, în comparație cu SUA (sau alte țări
vestice), nivelul de încredere este mai scăzut, se poate observa această relație (vezi David, 2015),
ceea ce întărește încrederea în concluziile de mai sus cu referire la inteligența românilor. De
asemenea, Steel și colab. (2012) arată că, la nivel de țară/cultură, anumite trăsături de personalitate
sunt asociate cu nivelul de inovare al țării/culturii: cu cât agreabilitatea și deschiderea sunt mai
ridicate – ambele mai scăzute la români decât la americani -, cu atât inovarea este mai crescută;
acest lucru întărește încrederea în concluziile de mai sus cu referire la creativitatea românilor.

De ce apare această discrepanță între „ceea ce am fi capabili să facem” (potențial) vs. „ceea ce
facem” (realizare)? Potențialul intelectual se exprimă plenar în abilități cognitive concrete atunci
când este activat/utilizat de instituții culturale moderne. Relația dintre acestea doua este una
bidirecțională: instituțiile culturale favorizează exprimarea potențialului intelectual în abilități
cognitive (ex. inteligență/creativitate), abilități care apoi, direct sau indirect, mențin și întăresc
aceste instituții culturale. Într-adevăr, spre exemplu, oamenii mai inteligenți tind să se implice în
medii mai complexe, ceea ce le stimulează inteligența, intrând astfel într-o relație bidirecțională, în
care cauza și efectul își schimbă des locul, amplificându-se reciproc (vezi pentru detalii David,
2015).

Din păcate însă, instituțiile culturale din țară nu sunt suficient de moderne pentru a putea activa
potențialul intelectual bun al românilor. Așa cum am arătat analizând modelul psihologului olandez
Hofstede (apud David, 2015), mediul psihocultural românesc este unul represiv și de evitare a
incertitudinii, astfel încât nu încurajează problematizarea (why/whynot) care poate activa potențialul
intelectual al românilor. Mai mult, nivelul ridicat de concentrare a puterii, nu-l face pe român un
partener al organizației din care face parte, ci îl formatează mai ales ca un receptor de
informație/executant care trebuie să se adapteze sarcinilor și „șefilor”.
· În mediul educațional, curriculum educațional este încă prea mult focalizat pe „ce”(what) și mai
puțin pe „cum” (how). Altfel spus, adesea elevii noștri știu multe lucruri, dar nu știu să le aplice;
de aici performanța mai scăzută la testele internaționale PISA! De pildă, folosind un exemplu
clasic, mulți știu că cea mai scurtă lună a anului este luna februarie, dar au dificultăți să aplice
această informație pentru a rezolva următoarea problemă: „considerând condițiile constante, în
 general, în ce lună a anului oameniistau cel mai mult în stare de veghe”?Așa cum derivă din
analiza generală de mai sus, nivelul ridicat de concentrare a puterii, nu-l face pe elev un partener
educațional, ci îl formatează mai ales ca un receptor de informație care trebuie să se adapteze el
curriculumului și profesorului, nu invers.
· În organizații, modelul psihocultural represiv și de evitare a incertitudinii poate duce la
neîncurajarea inovațiilor, ceea ce generează nu doar competitivitate scăzută, ci și insatisfacție
profesională în cazul angajaților creativi. Creativitatea presupune diferențiere și individualizare a
personalităților, lucru de asemenea neîncurajat într-un mediu cu o structură mai colectivistă.

Despre utilizarea potențialului intelectual. O „rețetă psihoculturală”

Pornind de la analiza de mai sus, propunurmătoarea „rețetă psihoculturală” pentru utilizarea mai
bună a potențialului intelectual al românilor:
1. Curriculum educațional trebuie schimbat în mod fundamental astfel încât, pe lângă atributele
clasice știute deja din teoriile psihologiei și științelor educației (ex. adaptat vârstei, simplu/coerent,
etc.):
1. Să fie suficient de flexibil pentru a se adapta stilului de învățare al elevilor (nu invers!)
2. Sub aspectul cunoștințelor
1. Să promoveze atât cunoștințe declarative (what), cât și cunoștințe procedurale (how); este bine
ca mereu aceste cunoștințe procedurale să fie relaționate cu cele declarative, pentru a asigura o
flexibilitate și o generalizare mai bune.
2. Să promoveze nu doar „ce” (what) și „cum” (how), dar și „de ce” (why) și mai ales „de ce nu”
(whynot).
3. Această schimbare de curriculum poate să fie făcută de oameni care au ei profilul psihocultural
vizat prin schimbarea de curriculum, altfel „noul” curriculum va fi tot unul „vechi”! Cine sunt
aceștia? Cred că o echipă mixtă formată din experți din țară (care au experiența instituțiilor
moderne din țările cu care vrem să ne comparăm), experți români din diasporă (din țările cu care
dorim să ne comparăm) și experți din străinătate (din țările cu care dorim să ne comparăm) ar fi
echipa de succes.
2. Cultura organizațională trebuie schimbată astfel încât să încurajăm (a) nivelul de autonomie al
elevilor/angajaților, autonomie care apoi poate susține cooperări voluntare performante; (b)
participarea reală a acestora la decizii;(c) deschiderea spre schimbare/incertitudine și nou și (d)
utilizarea recompenselor (nu a pedepselor) ca mijloc de control al comportamentelor. Acest lucru
se poate face prin leadership modern, pregătit specific prin training-uri în implementarea acestor
aspecte psihoculturale moderne, susținut instituțional și legislativ.
3. Fiecare elev/angajat ar trebui să aibă o fișă cu un profil psihologic (ex. ce stil de învățare are; ce
stil de personalitate), astfel încât actual educațional/organizațional să fie cât mai personalizat pe
acest profil al elevului/angajatului (și nu invers). În teorie aceste profiluri există – ex. prin lege se
face testare psihologică în școală și/sau la angajare – , dar ele nu sunt utilizate în beneficiul
elevului/angajatului, pentru a-l ajuta să-și exprime potențialul psihologic de
 inteligență/creativitate. Pentru a stimula adaptarea actului educațional/organizațional la om (și nu
doar invers), această adaptare ar trebui să fie un indicator de performanță pentru leadership-ul
școlii/organizației analizate.
4. Programele de educație timpurie și cele de educație parentală (parenting) pot activa maximal
potențialul intelectual al românilor din primii ani de viață. România stă prost la acest indicator în
comparație cu alți membri ai Uniunii Europene; fondurile structurale ar putea fi ghidate de
România în această direcție (dar nu ca formă fără fond pentru „prieteni”, ci ca formă cu conținut,
către experți).
5. Programele de formare continuă a adulților sunt cele care mențin active abilitățile cognitive ale
românilor. și aici România stă prost la acest indicator în comparație cu alți membri ai Uniunii
Europene; în consecință, fondurile structurale ar putea fi ghidate și în această direcție (dar nu ca
formă fără fond pentru „prieteni”, ci ca formă cu conținut, către experți).
6. În fine, programe de discriminare pozitivă pentru populațiile defavorizate trebuie să contracareze
efectul negativ al unor condiții socio-culturale (ex. sărăcie, abandonul școlar) asupra realizării
potențialului intelectual. Fondurile structurale ar putea fi ghidate și spre astfel de programe,
propuse de reprezentanții unor astfel de populații, în colaborare cu experți de top din țară și
străinătate.

Închei spunând că, după mine, neutilizarea acestui potențial intelectual este o problemă de securitate
națională! Acest potențial nu este limitat/consumabil, ci nelimitat/regenerativ: cu cât îl exploatăm
mai mult, cu atâta se dezvoltă și generează mai multă valoare. Eu m-am cam săturat să văd
România mereu în coada clasamentelor internaționale la indicatorii de învățare și/sau inovare, când
știu că potențialul intelectual ne permite altceva. În logica unui patriotism revolut, caleaeste să
ignorăm competițiile internaționale care nu ne plasează cum vrem noi (sau să le criticăm că sunt
conspirativ împotriva noastră) și/sau să ne inventăm/găsim propriile (pseudo)competiții în care să
obținem și noi premii/medalii la învățare/inovare. În logica unui patriotism modern, calea este să ne
confruntăm procesul de autosabotare (nimeni nu ne sabotează atât pe cât ne autosabotăm noi) și să
ne activăm acest potențial intelectual bun prin reforme moderne, bazate pe înțelegerea contextului
psihocultural al țării, iar apoi să participăm în competițiile adevărate de „liga campionilor”!
Realizarea acestui potențial intelectual nu este doar un element de mândrie (să stăm mai bine în
topuri), ci el vine cu creșterea competitivității și civilizației țării, cu impact pozitiv asupra calității
vieții și funcționării sociale a cetățenilor.