https://danieldavidubb.wordpress.

com/2015/03/25/despre-psihologia-romanilor-avanp
remiera-ii-a-lucrarii-psihologia-poporului-roman-de-daniel-david/
Despre psihologia românilor. Avanpremiera II a lucrării Psihologia poporului român (de
Daniel David)
25 martie 2015danieldavidubbLăsa i un comentariuGo to comments
Acest text este o formă needitată a textului prezentat în Revista Sinteza (martie 2015
– Obsesia Imaginii), text publicat cu titlul “Despre psihologia românilor“. Revista Sin
teza este o revistă de cultură şi gândire strategică. Textul este a doua avanpremieră a lucră
ii „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor”, care va apărea în prima j
umătate a acestui an la Editura Polirom (pentru prima avanpremieră vezi AICI).
Menţionez aici şi câteva prezentări invitate în avanpremieră:
Urmând un model international al lucrărilor de interes mai general, am acceptat să am
o serie de scurte prezentări în avanpremieră ale lucrării, în marile centre academice din ţa
ră, în unele reviste de profil şi în massmedia.
Conferinţe invitate (2015):
Martie – Cluj-Napoca (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca/Asociaţia Studenţilor P
sihologi din România)
Aprilie – Iaşi (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi)
Mai – Timişoara (Asociaţia Cluburilor Lions din România)
Iunie – Bucureşti (tba)
Publicaţii:
Revista Sinteza (noiembrie 2014 – Zidul Care Cade, Ziduri Care Cresc): “Radiografia
Psihologică a Poporului Român după Eliberare. Avanpremieră a lucrării Psihologia Poporului
Român“
Revista Sinteza (martie 2015 – Obsesia Imaginii): “Despre psihologia românilor“
Prezentări în massmedia:
Adevărul, Hotnews, etc.
Digi 24, Look TV, etc.
Alte conferinţe şi dezbateri în ţară şi diasporă au fost planificate/vor fi planificate şi or
izate în perioada iulie-decembrie 2015, după lansarea şi publicarea lucrării.
Despre psihologia românilor. Scurte consideraţii.
Simplu spus, analizată ştiinţific, psihologia românilor poate fi abordată în mai multe parad
igme: (1) cum suntem (profilul psihologic de suprafaţă); (2) cum am putea fi (profil
ul psihologic de adâncime/potenţialul pe care îl avem); (3) cum credem că suntem (autost
ereotipuri); (4) cum cred alţii că suntem (heterostereotipuri) şi (5) cum vrem să fim (m
odelul psiho-cultural ideal).
Pentru a înţelege corect profilul psihologic al românilor am analizat toate studiile d
e specialitate publicate până în ianuarie 2015 pe această temă şi am demarat o serie de stud
ii proprii. Totalul subiecţilor care au intrat în studiile analizate/derulate de noi
depăşeşte 50000 de români, din diverse zone ale ţării, cu vârste de la 2 ani la +80 (multe a
alize fiind pe eşantioane reprezentative naţional). Nu intru aici în aspecte metodolog
ice care vor fi descrise detaliat în lucrarea indicată mai sus (David, în pregătire). Sp
un doar că stereotipurile se referă la credinţe despre generalizarea unor atribute la
un grup de indivizi (ex. „Germanii sunt muncitori.”). De obicei, aceste credinţe/gener
alizări se bazează pe experienţe limitate şi/sau exemplare ilustrative, astfel încât adesea
nu sunt adevărate, fără ca asta să însemne că unele stereotipuri nu pot fi adevărate şi/sau n
ot conţine elemente de adevăr. În fine, mai adaug că profilul psihologic al românilor este
unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat în s
ituaţii în care se doreşte a se face politici publice şi proiecte relevante pentru ţară şi/sa
grupuri mari.
Voi formula în continuare doar concluziile de bază cu referire la psihologia românilor
(pentru detalii vezi David, în pregătire):
I. Demersul empiric/pozitivist-pragmatic
Cum suntem (profilul psihologic de suprafaţă) şi de ce am ajuns aşa.
Profilul psihologic de suprafaţă este în unele segmente incomplet dezvoltat, neexprimând
potenţialul pe care îl avem. Astfel, potenţialul ridicat pentru inteligenţa cognitivă/emoţi
onală, creativitate şi învăţare nu este valorificat. Structura de personalitate, adesea d
efensivă, susţine uneori prea multe aspecte negative (ex. cinism/scepticism/mizantro
pie, etc.). Comportamentul este unul care nu se supune uşor normelor şi regulilor. P
e de altă parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potenţialul), ceea ce ne
face competitivi în muncă; într-adevăr, dacă condiţiile socio-culturale sunt prielnice, com
petitivitatea se traduce şi în performanţă (ex. vezi performanţa românilor din străinătate în
ul academic). Munca (ca modalitate de afirmare socială), familia (contextul sigura
nţei) şi religiozitatea (care ne dă sens şi semnificaţie în viaţă) sunt cele trei reperele ma
e care definesc viaţa românilor. Acestea sunt constrânse de o trăsătură cardinală a românilor
anume neîncrederea în oameni; aceasta se generalizează de la străini la cunoscuţi/prieteni
, excepţie făcând familia unde, dimpotrivă, compensăm cu o încredere foarte mare.
Acest profil psihologic de suprafaţă derivă din modul în care mediu socio-cultural inter
acţionează cu profilul psihologic de adâncime. Sub aspect psiho-cultural românii caută put
erea socială, dar în mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste în care nu dă bine să
arăţi că vrei să ieşi din rând, îşi ascund această dorinţă sub masca modestiei şi sacrificiul
lţii (ex. „eu nu aş vrea puterea, dar oamenii îmi solicită asta…”). Apoi, utilizarea puterii
e face într-o paradigmă feminină, caracterizată prin discuţii şi căutarea consensului. Dar di
cauză că cinismul social şi scepticismul sunt ridicate, adesea aceste discuţii spre con
sens sunt grevate de certuri/neînţelegeri, nu se ajunge la planuri concrete, iar lea
dership-ului adesea i se refuză respectul cuvenit (ex. carisma/valoarea). O cultură
colectivistă este caracterizată de neîncrederea în străini, neîncredere care la români, ampli
icată de un nivel scăzut de autodeterminare şi spirit civic, aşa cum spuneam, s-a genera
lizat într-o neîncredere cronică, inclusiv asupra cunoscuţilor. Cultura românilor promovea
ză heterodeterminarea (influenţa tradiţiei/religiei), în dauna autodeterminări (autonomie în
decizie), şi a pragmatismului (interesul personal), în dauna spiritului civic. Români
i au un stil cultural represiv şi evitativ, ceea ce îi face să fie defensivi. Defensiv
itatea se poate exprima în complexe de inferioritate şi/sau, dacă acestea sunt compens
ate, în complexe de superioritate. În ceea ce priveşte complexele de inferioritate spr
e exemplu, românii au aspiraţii similare ţărilor vestice (ex. SUA), dar adesea sunt mai
neîncrezători că le pot realiza şi se simt mereu datori să facă auto şi heterocomparaţii cu a
mai buni pentru a se valida. Românii au scoruri mai mici la valori ca universalism
(preocuparea pentru binele general), benevolenţă (bunăvoinţă, preocuparea pentru binele c
elor cunoscuţi), hedonism (căutarea plăcerii), stimulare (căutarea noului) şi autodetermin
are (autonomie/independenţă), dar aparent, pentru a face o impresie bună, se pot preze
nta ca acordând importanţă acestor valori. Foarte interesant, la români universalismul e
ste secundar benevolenţei, ceea ce înseamnă că preocuparea pentru bine altora nu depăşeşte la
români zona familiei şi ajunge uneori maxim până la persoanele pe care le cunosc. Asta a
rată un individualism egoist care nu este opus colectivismului, ci îl poate fundamen
ta în forme foarte specifice (ex. familial); opus colectivismului este individuali
smul benevolent şi universalist. Românii au însă scoruri ridicate la realizare (a arăta că s
unt competenţi), putere (a obţine statut social) şi conformism (la normele existente).
Interesant, scorurile la tradiţie şi securitate sunt astăzi la un nivel mediu (dar un
eori sunt exacerbate pentru a face o impresie bună). Probabil că tradiţia este văzută în pre
zent mai ales ca nevoie, românii fiind gata a renunţa la ea dacă nu mai aduce un benef
iciu sau dacă apare altceva mai bun (aşa cum au făcut dealtfel majoritatea popoarelor)
. Foarte probabil că securitatea a fost un factor important în influenţarea normelor s
ocio-culturale a românilor mai ales în trecut, dar aceste norme socio-culturale deri
vate din nevoia de securitate se perpetuează astăzi, deşi în prezent securitatea este ma
i bine asigurată (ex. prin intrarea în NATO şi UE). Autonomia are un statut interesant
la români. Atunci când este evaluată ca opinie, românii se consideră la fel de autonomi c
a americanii şi turcii; chinezii, germanii şi spaniolii se simt cei mai autonomi, ia
r ruşii şi ucrainienii se simt cei mai puţin autonomi. Când este evaluată ca atitudine (ex
. direct, în cadrul valorilor emancipative, şi/sau în forma autodeterminării sau conform
ismului), autonomia românilor este mai scăzută. Aşadar, luând în calcul şi situaţia chinezilo
opinia românilor ar putea reflecta aici mai degrabă modul în care cred şi/sau îşi doresc aceş
ia să fie, decât situaţia în care sunt cu adevărat. Relaţia românilor cu religia este foarte
nteresantă. Aşa cum am spus mai sus, sfidarea, îndoiala şi relativismul sunt mai scăzute i
ar conformismul crescut, ceea ce îi face predispuşi spre supunere la dogme (în acest c
az religioase). Într-adevăr, românii au un nivel crescut de religiozitate şi văd religia c
a foarte importantă în viaţa lor (au încredere foarte mare în biserică). Deşi sunt foarte înc
ori în dezvoltarea ştiinţifică (ex. în dezvoltare tehnologiei; în universităţi), dacă ştiinţa
cni cu religia, 50.2% dintre români ar alege religia. Dar religia este văzută echilibr
at: (1) nu doar ca normă/ceremonie religioasă, ci şi ca mijloc de a face bine oamenilo
r şi (2) nu doar ca făcând sens pentru viaţa de apoi, ci şi ca făcând sens (a ajuta) în viaţa
cum.
Pe termen lung, transgeneraţional, aceste elementele din profilul psihologic de su
prafaţă pot fi asimilate în profilul psihologic de adâncime
Cum am putea fi (profilul psihologic de adâncime).
Profilul psihologic de adâncime, potenţialul pe care îl avem, este unul la nivelul alt
or ţări/culturi moderne şi democratice, astfel încât, prin prisma acestui profil, românii su
nt perfect integrabili în lumea modernă (UE, NATO, etc.). Acest profil derivă din inte
racţiunile mediului socio-cultural, ecologic şi biologic/genetic, susţinând apoi aceste
medii. Astfel, avem potenţial ridicat (ex. comparabil cu francezii, britanicii, am
ericanii) pentru inteligenţa cognitivă/emoţională, creativitate şi învăţare. Structura de pe
nalitate permite atât expresii pozitive cât şi negative, depinzând de noi pe care le mod
elăm socio-cultural.
Este o neşansă extrem de mare că mediul socio-cultural din ţară nu ne permite exprimarea şi
valorificarea potenţialului pe care îl avem în profilul psihologic de suprafaţă; adesea ro
mânii trebuie să meargă în ţări aşezate ca să exceleze şi să-şi poată realiza potenţialul bun
Această opoziţie reală între potenţial bun-valorificare deficitară, apare şi în percepţiile
or bazate pe analize de etnopsihologie, ca autostereotip naţional (vezi Iacob, 200
3).
II. Demersul fenomenologico-hermeneutic sau despre stereotipuri
Cum credem că suntem şi de ce credem aşa.
Acest demers generează mai ales autostereotipuri ale românilor. Avem o părere bună despr
e noi, considerând că suntem persoane „calde” (ex. primitoare/ospitaliere/tolerante/altr
uiste, etc.) şi „inteligente” (ex. inteligente/creative/cu abilităţi peste medie, etc.). C
instea, care apărea ca o caracteristică autoatribuită importantă a românilor atât în analizel
din 1988 cât şi în cele din 1993 (vezi Chelcea, 1994), începe să dispară în analizele din 20
5 şi 2007 (vezi Glăveanu, 2007) şi nu ocupă o poziţie importantă nici în analizele noastre di
2014/2015. Personalitatea este considerată ca una pozitivă, cu umor, compensând compo
rtamentele mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizăm, definindu-l
e nu ca o caracteristică stabilă, ci una situaţională. Ne vedem astăzi ca alternând între (a)
individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b) perseverenţă (mai ales din interes şi/
sau încăpăţânare) vs. neperseverenţă/autodisciplină scăzută şi (c) autonomie vs. gregarism. A
ine dominant pozitivă este absolut necesară din punct de vedere psihologic pentru a
ne forma stima de sine-imaginea/identitatea socială/predictibilitatea/justificarea
prezentului, ţinând cont de faptul că profilul de suprafaţa nu este foarte încurajator în a
cest sens. Elementele negative din această imagine apar doar pentru a da credibili
tate aspectelor pozitive, fiind de asemenea atenuate: (a) individualismul, deşi pr
ezentat ca egoist, este extins pentru a include şi familia (automat devenind astfe
l „grijă pentru familie”) şi (b) neperseverenţa/autodisciplina scăzută poate fi oricând depăş
interesează ceva” şi/sau dacă „vream noi neapărat asta”. Scurt spus, ne considerăm ospitalie
inteligenţi, cu simţul umorului, patrioţi, adaptaţi/bine orientaţi şi prietenoşi; recunoaşt
că în comparaţie cu atributele de mai sus, onestitatea, autodisciplina/conştiinciozitate
a şi educaţia sunt mai scăzute (vezi şi David, în pregătire; Hunyady, 2003).
În principiu astfel de atribute apar şi în cercetări mai vechi (vezi Chelcea 1994; Glăvean
u, 2007), cu anumite nuanţe în ceea ce priveşte poziţia lor în cadrul autostereotipului (p
entru o analiză vezi Glăveanu, 2007). Spre exemplu, în sondajul IRSOP din 2005 (apud
Glăveanu, 2007), ordinea atributelor pozitive din autostereotip este următoarea: os
pitalitate (19%), hărnicie (10%), inventivitate (10%) şi religiozitate (9%), iar cel
e negative sunt delăsarea (10%), dezbinarea (10%), neseriozitatea (10%) şi egoismul
(9%).
O subcategorie a acestui punct 3 se referă la cum cred alţii că suntem. Acest demers g
enerează mai ales heterostereotipuri faţă de români. Sunt puţine studii riguroase de acest
tip cu referire la români. Încerc însă o sinteză a concluziilor la care am ajuns. Alţii ne
văd mai ales patrioţi şi adaptaţi/bine orientaţi, dar restul autostereotipurilor noastre d
e mai sus sunt minimizate de aceştia. Mai recent, românii sunt asociaţi cu Dracula/vam
piri, mai ales în SUA şi cu comportamente antisociale mai puţin conştiincioase, mai ale
s în Europa de Vest. Interesant, partea de lipsă de conştiinciozitate din heterostereo
tipurile faţă de români este recunoscută şi în autostereotipurile românilor.
O altă subcategorie a acestui punct se referă la cum credem că sunt alţii (heterostereot
ipuri ale românilor). Aşadar, cum îi văd românii pe ceilalţi (după David, în pregătire; Hunya
003)?:
Americanii – puternici, populari/cu umor, patrioţi;
Britanicii – inteligenţi/educaţi, oneşti, patrioţi;
Chinezii – patrioţi, oneşti, muncitori, inteligenţi;
Francezii – patrioţi, inteligenţi/educaţi, boemi;
Germanii – muncitori, oneşti, inteligenţi;
Maghiarii – patrioţi, adaptaţi/bine orientaţi, asertivi/hotărâţi;
Ruşii – patrioţi, adaptabili/bine orientaţi, asertivi/hotărâţi.
Românii îi preferă pe britanici, americani şi francezi, apoi pe germani, şi mai la urmă pe m
aghiari şi ruşi (după Hunyady, 2003).
Analizând comparativ autostereotipurile şi heterostereotipurile românilor, rezultă lucru
ri interesante. Spre exemplu, Glăveanu (2007) arată că bucureştenii îi văd mai pozitiv pe eu
ropeni decât pe români, ceea ce confirmă şi analiza IRSOP din 2005 (apud. Glăveanu 2007) c
are arată că românii în general îi văd pe europeni mai favorabil decât se văd pe ei înşişi. C
mplu, în general, noi îi vedem pe maghiari mai pozitiv decât ne văd aceştia pe noi, dar nu
atât de pozitiv pe cât ne vedem noi pe noi. Mai concret, noi îi vedem pe maghiari mai
inteligenţi decât ne văd aceştia pe noi, dar nu atât de inteligenţi pe cât ne vedem noi pe n
i (vezi Hunyady, 2003).
La aceste analize se pot adăuga şi auto şi heterostereotipurile proiectate: „cum cred alţi
i că ne credem”, „cum credem că se cred alţii”, „cum credem că ne cred alţii” şi „cum cred al
despre care nu voi vorbi însă aici pentru a nu complica acest scurt text; am vrut însă să
le menţionez existenţa.
III. Proiecţie în viitor
Cum vrem să fim (modelul psiho-cultural ideal)
Diferenţele dintre „cum suntem”/„cum putem fi”, pe de o parte, şi „cum credem că suntem”/„cum
lţii că suntem”, pe de altă parte, sunt generatoare de stres psihologic, stres care la rân
dul său întăreşte mecanismele de apărare care menţin discrepanţa (David, 2012). Se intră astf
tr-o cerc vicios, care ne menţine în starea defensivă.
Modelul psiho-cultural ideal al românilor – cum vrem să fim – este definibil în proiecţia lo
r psihologică: „cum cred că sunt”. Vestea bună este că deşi românii „se cred” aşa „cum nu sun
ed” aşa „cum ar putea să fie”. Aşadar, aş spune că proiecţia lor – „cum se cred” – nu reprezi
zitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul românilor există o şansă foarte mare pent
ru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal.
Cum ar trebui să arate acest model psiho-cultural ideal? Simplu spus, să creeze cetăţeni
inteligenţi, creativi, adaptabili social, cu un bagaj de cunoştinţe declarative şi proc
edurale vast, cu o personalitate care susţine comportamente prosociale (ex. altrui
sm/deschidere spre oameni/optimism/empatie, etc.). Aş vrea să văd nişte cetăţeni autonomi/in
dependenţi, capabili de o solidaritate socială formidabilă, generoasă, specifică societăţilor
individualiste creatoare de instituţii sociale moderne, dincolo de comunitatea col
ectiviştilor născută din siguranţa în comun a unor cetăţeni nesiguri pe ei (care în România
erat adesea „clanuri” şi „găşti”). Toate acestea vor putea susţine apoi o sănătate psihică şi
u impact pozitiv asupra creşterii speranţei de viaţă şi a fericirii. Dezvoltarea acestei c
omponente psihologice poate să fie parte a unui proiect de ţară, prin care România să nu f
ie doar o ţară care a aderat la spaţiul european, ci una bine integrată în acest spaţiu.
Predicţia mea este că făcând o politică educaţională, socio-culturală şi economică înţeleaptă
ciuda acestora, ca urmare a presiunii administrativ-economice a UE (şi a infuziei
de capital din UE) şi a tinerilor români din ţară şi diasporă -, România va fi nu doar o ţară
a aderat la spaţiul european, ci una perfect integrată şi performantă în acest spaţiu. Ce s
e va mai păstra din profilul psiho-cultural actual (ex. profilul psihologic de su
prafaţă)? Eu cred că puţin, deoarece, ca esenţă (în profilul psihologic de adâncime), românii
integraţi în cultura europeană, doar că au fost opriţi în drumul lor de blocajele istoriei,
ultimul fiind perioada comunistă. Cât de repede se poate face tranziţia astfel încât prof
ilul psihologic de adâncime să devină unul de suprafaţă? Depinde de cât de repede se pot coa
liza indivizii-cetăţenii autonomi pentru a crea reţele sociale moderne care să înlocuiască c
a influenţă comunitatea colectiviştilor. Ţinând cont de contextul european în care ne-am int
egrat, cred că maximum o generaţie (20 de ani) va face tranziţia definitiv, dar speranţa
este că schimbarea se poate întâmpla în anumite segmente (ex. economice, academice, etc
.) şi mai repede, ca să nu mai avem generaţii de sacrificiu.
Referinţe selective:
Chelcea, S. (1994). Personalitate şi societate în tranziţie. Editura Ştiinţificã şi Tehnicã,
ureşti.
David, D. (în pregătire). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor.
Editura Polirom, Iaşi.
David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Pol
irom, Iaşi.
Glăveanu, P.V. (2007). Românii şi statutul de cetãţean european: apartenenţe identitare şi re
rezentãri stereotipe ale bucureştenilor. Psihologie Socială, 19, 64-83.
Hunyady. G. (2003). Stereotypes during the decline and fall of communism. New Yo
rk- Routledge.
Iacob, L.M. (2003). Etnopsihologie şi imagologie. Editura Polirom, Iaşi.