Sunteți pe pagina 1din 5

Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în


centrala nucleară, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a
compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă
a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla în apropiere de
orașul părăsit Prîpeat, Ucraina. Acest dezastru este
considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei
nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre
părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice
ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și
Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ
336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive
cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța
industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea
ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină
mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia,
Ucraina și Belarus - au fost supuse decontaminării continue și
substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor
produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea
din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele
erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis
doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces. O
eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise
din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația
fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se
cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor
tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod
vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și după accident.

Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului


sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o
eventuală tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a
numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a
radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți
factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei
încasată de diversele segmente demografice afectate
(deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată și
anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare
moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja,
rămânând în case, pentru a diminua contaminarea și doza
încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și
emigrație a populației potențial afectată) produsă de
dezintegrarea statului sovietic, complicația adusă de o
creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni
Sovietice din alte motive decât radioactivitatea produsă de
accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și de viață
ale populației după dezintegrarea federației: după
dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populației și
ca urmare a liberalizării comerțului și publicității la articole
gen alcool și tutun, incidența maladiilor sociale gen alcoolismul
și a comportamentelor de risc precum fumatul a crescut, fapt
care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor
provocate de acestea, printre care se află și cancerele (oral,
gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism, pulmonar și
altele, când e vorba despre fumat).La populația care a
intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului
(așa-numiții lichidatori), stresul provocat de teama de
îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc
care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu
de iradierea în timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de
26 de ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de
la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca urmare a
consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de


Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de
decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian)
și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele
aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza
unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de
cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în zona de excludere Cernobîl anumite perimetre


restrânse vor rămâne închise, majoritata teritoriilor afectate
sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.

S-ar putea să vă placă și