n cadrul temelor anterioare am remarcat că statusurile sociale sunt ierarhizate şi stratificate în

funcţie de rolurile care le sunt aferente şi de modul în care se corelează unele cu altele. În sens
foarte general stratificarea socială denotă procesul de intrare a indivizilor sau grupurilor în
statusul care redă o anumită poziţie socială aflată în cadrul unei ierarhii de natură să impună relaţii
de subordonare şi de supraordonare. În literatura sociologică , conceptul de stratificare socială se
utilizează în mai multe sensuri, dintre care cel mai larg este acela care implică orice formă de
diferenţiere socială capabilă să decupeze în societate grupări aflate într-o relaţie de ordine totală sau
parţială. Alteori, termenul de stratificare socială se aplică numai în cazul utilizării unor criterii
specifice de clasificare, ca, de pildă, cele legate de putere, venituri, ocupaţii, prestigiu social, nivel de
instrucţie etc. Luată în sensul său general , noţiunea de stratificare socială identifică cu sau o include
pe cea de structură socială. În acest din urmă caz, teoria stratificării sociale, fie că abordează în chip
distinct problematica structurii de clasă a societăţii, fie că încearcă eliminarea de facto a acesteia din
câmpul cercetării sociologice, identificând clasa cu stratul social, atunci când termenul de clasă mai
este folosit. ( Dicţionar de sociologie, coordonatori , Zamfir,Cătălin, Vlăsceanu,Lazăr, p.606).
6.1.2.Inegalitatea socială – premiză fundamentaă a stratificării sociale. Discursuri asupra
originii inegalităţii socile.
Baza stratificării o constituie inegalitatea naturală şi socială a indivizilor. Inegalitatea
naturală ( deosebirile dintre indivizi condiţionate de particularităţile fiziologice şi psihologice nu sunt
chiar atât de inofensive; ele pot servi drept premiză pentru apariţia raporturilor de inegalitate între
indivizi. Cei puternici se impun în faţa celor slabi, cei şmecheri obţin victoria asupra indivizilor naivi.
O femmeie frumoasă întotdeauna are superioritate faţă de celelalte, ei multe i se iartă, iar realizarea
dorinţelor ei devin pentru mulţi bărbaţi o obligaţie benevolă.
Totuşi, caracteristica principală a societăţii omeneşti o constituie inegalitatea socială. Sunt sociale
acele deosebiri care îşi au originea în diferiţi factori sociali : diviziunea muncii
( lucrătorii muncii intelectuale şi muncii fizice), modul de viaţă ( populaţie urbană şi populaţie rurală ),
rolurile sociale ( tată, medic, activist politic ) etc. Deosebirile sociale se pot suprapune asupra celor
naturale, când, bunăoară, devine savant un om deştept, talentat.
Societatea nu este numai diferenţiată, ci este alcătuită din multiple grupuri, clase sociale, comunităţi,
este ierarhizată. În cadrul ei unele pături întotdeauna au o putere, bogăţie, privilegii decât alţii.
Poate oare să funcţioneze societatea fără inegalitate socială ? Asupra acestei întrebări au
meditat multe minţi omeneşti. Probabil, pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne
lămurim cauzele care determină situaţia diversă a indivizilor în societate. În sociologie nu există o
explicaţie unică, universală a acestui fenomen. Să ne referim, succint, la unele abordări mai
interesante, semnificative.
Funcţionalismul explică inegalitatea, reieşind din diferenţierea funcţiilor sociale, realizate de către
diferite pături sociale, clase, comunităţi, indivizi.  Profilul stratificării sociale în societăţile
occidentale. Rolul straturilor de mijloc în funcţionarea societăţii.
După examinarea dimensiunilor stratificării, să încercăm să elucidăm secţiunea verticală a acestui
proces. În faţa noastră apare problema amplasării indivizilor pe scara ierarhiei sociale. Câte straturi
sociale trebuie să evidenţiem pentru a obţine o analiză complexă a societăţii ? La etapa actuală, în
SUA, de pildă, populaţia este divizată în patru clase, fiecare dintre ele ( cu excepţia clasei
muncitoare ) poate fi împărţită în 1-3 pături : clasa superioară, de mijloc şi clasa inferioară. În
această ţară se promovează sistematic pe parcursul a 50 ani investigaţii sociologice în cadrul cărora
americanii sunt rugaţi să se atribuie la una din clasele enumerate. Cât nu e de straniu, pe parcursul
mai multor ani se manifestă o tendinţă stabilă, devierile nu întrec câteva procente. În 1947 şi 1987 s-
au considerat din clasa superioară 3 şi, respectiv, 4 % din americani, din clasa de mijloc – 43 şi
47 %, din clasa muncitoare – 51 şi 43 %, din clasa inferioară 1 şi 5 % ( Кравченко, А.И.
Введение в социологию. М.,1997.р.158 ).
Pentru clasa superioară este caracteristică autoreproducerea. Clasa inferioară trăieşte sub pragul
sărăciei. Dar nu numai ea .După date oficiale în 1990 32 mln sau 14 % din americani trăiau sub
pragul sărăciei, care constituia 6024 dolari venit anual pe cap de locuitor. În categoria săracilor intra
şi o parte din clasa muncitoare . O altă parte, lucrătorii calificaţi , făceau parte din clasa de mijloc. În
rezultat, clasa de mijloc constituie în SUA aproximativ 60 % din populaţie (Ibidem, p.158.).De
altfel, în toate ţările dezvoltate, în pofida deosebirilor culturale şi geografice, cota straturilor
de mijloc este aproximativ aceiaşi – 55-60 % .Pe scara socială, creşterea ponderii straturilor de
mijloc se explică prin mai multe cauze obiective. În SUA şi alte state dezvoltate pe parcursul
secolului XX s-a micşorat cota muncii manuale şi a crescut ponderea muncii intelectuale atât în
industrie, cât şi în agricultură. În consecinţă, se micşorează numărul muncitorilor şi ţăranilor, ultimii
constituind în SUA 5 % ( Ibidem, p.159).Apar noi profesii care sunt condiţionate de tehnologiile
avansate. Reprezentanţii acestor profesii î în mod automat nimeresc în clasa de mijloc. A crescut
capacitatea de cumpărare a populaţiei.
Straturile de mijloc joacă un rol deosebit în societate. Acest rol poate fi comparat cu funcţia
coloanei vertebrale din organismul uman, datorită căreia omul îşi păstrează echilibrul şi
stabilitatea. Din straturile de mijloc fac parte acei indivizi, care sunt independenţi din punct de
vedere economic : proprietari de întreprinderi, specialişti, funcţiile   cărora sunt apreciate înalt de
către societate : savanţi, medici, avocaţi, manageri de mijloc, bancheri etc. Caracterul eterogen al
stratului de mijloc nu minimalizează rolul stabilizator al acestuia. El demonstrează stratului inferior
modele de acţiune şi de trai accesibile pentru acesta cu condiţia depunerii anumitor eforturi.
Nemulţumirea stratului inferior de situaţia în care se află este neutralizată prin oferirea modelelor
pornind de la care, intrând în competiţie, acestea au posibilitatea să-şi îmbunătăţească condiţiile de
existenţă.
Este de reţinut că în democraţiile occidentale se acordă o atenţie deosebită configuraţiei stratificării
prin raportarea salariului celor 10% din indivizi cu cel mai mare venit la salariul a 10% din populaţia
cu cel mai mic salariu. În SUA, în 1991 acest coeficient constituia cifra 14, în Suedia –
11 ( Аргументы и факты,1993, nr.47) .
 
Mobilitatea socială
Mobilitatea socială presupune mişcarea indivizilor şi grupurilor sociale între diferite poziţii socio-
economice.Mobilitatea verticală înseamnă mişcarea în sus sau în jos pe scara socio-economică.
Cei care câştigă, din punctul de vedere al proprietăţilor, al venitului sau al statutului se consideră că
sunt mobili ascendent, în timp ce aceia care se mişcă în direcţia opusă sunt mobili
descendent. În societăţile moderne există, de asemeni, mobilitate laterală, care se referă la
mişcarea geografică între cartiere, oraşe sau regiuni. Deseori mobilitatea verticală şi cea laterală
sunt combinate. De exemplu, un individ care lucrează într-o companie dintr-un oraş poate fi
promovat într-un post superior într-o filială a firmei localizată într-un alt oraş sau chiar într-o altă
ţară ( Giddens, Anthony. Sociologie. Bucureşti: BIC ALL, 2000, p.289).
Există două modalităţi de studiere a mobilităţii sociale. În primul rând, putem examina cariera
indivizilor – gradul în care se mişcă în susul şi în josul scării sociale pe parcursul vieţii lor
angajaţii.Acest lucru este denumit mobilitate intrageneraţională. Mobilitatea de la o generaţie la
alta se numeşte mobilitate intergeneraţională.
Cantitatea de mobilitate verticală într-o societate reprezintă un indicator major al gradului
„deschiderii” sale, arătând în ce măsură indivizii talentaţi născuţi în pături sociale inferioare au
posibilitatea de a se mişca în sus pe scara socioeconomică. Au fost efectuate studii de mobilitate
socială pe o perioadă de peste 50 de ani, implicând în mod frecvent comparaţii internaţionale. Astfel,
Pitirim Sorokin (1927) a concluziat că oportunităţile pentru ascensiunea rapidă în Atatele Unite erau
mai limtate decât sugera folclorul american (Ibdiem, 290
Cercetările efectuate de către Peter Blau şi Otis Dudley Duncan, cu 40 ani mai târziu, erau mult mai
sofisticate şi mai cuprinzătoare. Autorii nominalizaţi au colectat informaţii de pe un eşantion alcătuit
din 20 000 de bărbaţi. Ei au ajuns la concluzia că în Statele Unite există multă mobilitate verticală,
dar în cea mai mare parte se desfăşoară între poziţii ocupaţionale destul de apropiate unele de
altele. Mobilitatea „de distanţă mare” este rară. Cu toate că mişcarea descendentă are loc, atât în
cadrul carierei indivizilor şi intergeneraţional, este cu nult mai puţin comună decât mobilitatea
ascendentă. Motivul este că slujbele de tip gulere albe şi cele de experţi s-au dezvoltat cu mult mai
repede decât cele de tip gulere albastre, o schimbare care a creat deschideri pentru fii lucrătorilor de
tip gulere albastre pentru a se îndrepta către slujbe de tip gulere albe.
Poate că cel mai faimos studiu internaţional despre mobilitatea socială a fost efectuat de către
Seymour Martin Lipset şi Reinhard Bendix (1959). Ei au analizat date provenite de la 9 societăţi
industrializate – Marea Britanie, Franţa, Germania de Vest, Suedia, Elveţia, Japonia, Danemarca,
Italia şi Statele Unite, concentrânduâşi atenţia asupra mobilităţii bărbaţilor aflaţi în slujbe de tip
gulere albastre la cele de tip gulere albe. Contrar aşteptărilor lor, ei nu au descoperit nici o dovadă
că Statele Unite sunt mai deschise acestora decât societăţile europene. Mobilitatea verticală totală
peste linia gulere albastre/gulere albe a fost de 30% în Statele Unite, iar în celelalte societăţi varia
între 27% şi 31%. Autorii au concluzionat că toate ţările
industrializate au parte de schimbări asemănătoare în privinţa expansiunii slujbelor de tip gulere
albastre.
În schimb, alţii autori au demonstrat că nu există tendinţa pe termen lung de creştere a ratelor
mobilităţii. (Ibidem, p. 290, 291).
            Cu toate că mobilitatea descendentă este mai puţin comună decât mobilitatea
ascendentă, ea continuă să fie un fenomen răspândit. De asemenea, este comună mobilitatea
descendentă intrageneraţională. Mobilitatea de acest tip este foarte adesea asociată cu probleme
psihologice şi cu axietăţi, când indivizii ajung incapabili săâşi păstreze stilul de viaţă cu care s-au
obişnuit. Redundanţa este o altă sursă importantă a mobilităţii descendente. Oameni de vârstă
mijlocie care îşi pierd slujbele, de exemplu, fie găsesc cu mare greutate o nouă slujbă, fie pot obţine
un loc de muncă cu un nivel inferior de venit faţă de cel dinainte (Ibidiem, p.291).
                                    Mobilitatea socială şi succesul
Mulţi oameni din societăţile moderne cred că fiecare are posibilitatea să ajungă în vârf dacă
munceşte din greu şi e suficient de străduitor, şi cu toate acestea cifrele arată că foarte puţini
reuşesc. De ce e oare aşa de dificil acest lucru ? Într-o anumită privinţă răspunsul este foarte simplu.
Chiar într-o societate „perfect fluidă”, în care fiecare ar avea o şansă egală de a ajunge în posturile
cele mai înalte, doar o parte minoră va face acest lucru. Ordinea socio-economică de vârf are forma
unei piramide, având doar relativ puţine poziţii de putere, statut sau avere. Nu mai mult de două sau
trei mii de oameni, dintr-un total al populaţiei de 58 de milioane în Marea Britanie, ar putea deveni
directori ai uneia dintre cele două sute de mari corporaţii.
Însă, în plus, celor care deţin poziţii de bogăţie şi putere li se oferă mai multe oportunităţi pentru a-şi
perpetua avantajele li a le transmite copiilor lor. Ei pot face ca aceştia să aibă cea mai bună educaţie
cu putinţă, iar acest lucru le va aduce adesea slujbe bune. Chiar dacă plătesc taxe pe avere şi pe
moştenire, bogaţii au găsit modalităţi de a transmite o mare parte a proprietăţii lor descendenţilor.
Majoritatea celor care ajung în vârf sunt avantajaţi de la început – ei provin din medii profesionale
sau bogate. (Ibidem, p. 292, 293).
 
                                   6.3. Sărăcie şi excluziune socială
Cu toate realizările obţinute, şi în societăţile occidentale, mulţi oameni trăiesc în condiţii de sărăcie.
Cum anume ar trebui să fie denumită sărăcia ? De obicei se face o distincţie
între subzistenţă sau sărăcie absolută şi sărăcie relativă. Charles Booth a fost unul dintre primii
cercetători care a încercat să stabilească un standart consecvent al sărăciei, care se referă la lipsa
condiţiilor necesate de bază pentru a susţine o existenţă fizică sănătoasă – hrană suficientă şi
adăpost care să facă posibilă fucnţionarea eficientă a corpului.(Ibidem,p.297).
Unele influenţe generale asupra nivelului sărăciei au fost bine determinate. Programele de asistenţă
socială bine întocmite şi administrate în mod sistematic, în combinaţie cu politica guvernului care
sprijină în mod activ ţinerea sun control a şomajului, reduc nivelurile sărăciei. Există anumite
societăţi – cum este Suedia – în care nivelul sărăciei, limita de subzistenţă au fost eliminate aproape
complet.

.Ordonaţi, în funcţie de prestigiul ocupaţiei, categoriile de personal redate mai jos, acordând
numere de la 1 la 20, în ordinea descrescătoare a aprecierii voastre: descrescător, pe caiet,
prestigiul următoarelor profesii din societatea moldovenească. Notaţi rangul (1, 2, 3 …) în
stânga fiecărei profesii:
-sudor;
– electrician;
– strungar;
-lector universitar;
– vânzător;
– muncitor;
-parlamentar;
– manager;
– şofer;
– casier;
– paznic;
– medic;
– asistent social;
– taxist;
– primar;

– ţăran;
– poliţist;
-ospătar;
-informatician;
– vânzător de ziare.
3.Studiaţi litaratura istorică şi răspundeţi la următoarea întrebare: Ce drepturi şi obligaţii
aveau păturile sociale din societatea românească medievală (sec. XIV-XVI) ?:

1. boerimea mare;
2. boierimea mică şi mijlocie;
3. patriciatul orăşenesc;
4. meşteşugarii şi negustorii;
5. ţărănimea liberă;
6. ţărănimea aservită;
7. pleba orăşenească.
8. Cărui strat social, clase sociale aveţi sentimentul că aparţineţi ? Ce criterii aveţi în vedere
atunci când faceţi această apreciere ?
9. Alegeţi un grup social : de prieteni, de intelectuali (profesori, medici de diferite specialităţi),
de muncă. Grupaţi în două părţi argumentele : cele care sunt în sensul omogenităţii grupului şi
cele care introduc diferenţe în grup;

1. Elaboraţi schema stratificării sociale a unui grup de persoane şi explicaţi ce efecte poate
avea mobilitatea socială.
2. Analizaţi bugetul familiilor din cele trei straturi sociale principale ( superior, de mijloc,
inferior), utilizând exemple din viaţa cotidiană.
3. 9. Scrieţi un eseu cu tema : „Inegalitatea sau egalitatea şanşelor profesionale ale
studenţilor din grupa noastră”, după următorul plan de idei:

– originea socială şi importanţa ei în şansa şcolară/ profesională;

– performanţele şcolare şi şansa dobândirii unui status social;
– măsuri (politici) de diminuare a inegalităţii şanselor sociale.
Întrebări recapitulative
1.Cum se explică caracterul universal al stratificării ?
Ce face ca poziţie socială să fie superioară alteia ?

2. Cum este posibilă funcţionarea unui sistem inegalitar ?

2. Ce tipuri istorice de stratificare socială cunoaşteţi ?

2. Care sunt legăturile dintre strucutra socială, stratificare şi mobilitate socială ?

2. Cum se produce mobilitatea inter şi intrageneraţională ?