Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chestionarele pentru IBM au fost identice pentru toate țările iar din studiu au apărut niște
diferențe în ce privește:
• Modul de relaționare între indivizi și grupuri
• Modalitățile de a face față situațiilor incerte și de a controla agresivitatea
• Orientarea către viitor comparată cu orientarea către trecut și prezent
• Modul de percepere a puterii și a autorității, modul de relaționare cu
autoritatea
• Implicațiile sociale ale apartenenței la sexul masculin sau feminin.
Aceste informații au fost preluate și prelucrate într/un tot coerent iar Hofstede a
cristalizat și definit cinci dimensiuni culturale :
1. Distanța față de Putere
2. Individualism vs. Colectivism
3. Masculinitate vs. Feminitate
4. Indicele de Evitare a Incertitudinii
5. Orientarea pe Termen Lung
Modelul Hofstede al culturii naționale este alcătuit din șase dimensiuni. Dimensiunile
culturale reprezintă preferințe independente pentru o stare de lucruri sau față de alta, care
disting țările (mai degrabă decât indivizii) unele de altele.
Scorurile țărilor privind dimensiunile culturale sunt relative, în sensul că suntem cu toții
oameni și, în același timp, suntem cu toții unici. Cu alte cuvinte, cultura poate fi folosită în
mod semnificativ numai prin comparație.
Această dimensiune exprimă gradul în care membrii mai puțin puternici ai unei
societăți acceptă și se așteaptă ca această putere să fie distribuită inegal. Problema
fundamentală aici este modul în care o societate gestionează inegalitățile între oameni.
Oamenii din societățile care manifestă un grad mare al Ecartului de Putere acceptă o
ordine ierarhică în care toată lumea are un loc și în care nu este nevoie de alte justificări. În
societățile cu distanțe mici față de putere, oamenii se străduiesc să egalizeze distribuirea
puterii și cer să li se justifice inegalitățile de putere.
Ecartul puterii exprimă, așadar gradul de egalitate sau inegalitate dintre membrii
unei societăţi precum și amploarea puterii, respectiv a puterii decizionale
(autoritară/totalitară sau participativ-consultativă). O valoare mare arată că inegalităţile în
ceea ce priveşte puterea şi averea sunt conservate şi mărite; în acest tip de societăţi există un
sistem de caste care nu permite ascensiunea cetăţenilor pe scara socială. O valoare mică a EP
arată că diferenţele de putere şi avere dintre cetăţeni sunt reduse sau chiar înlăturate; în aceste
societăţi se urmăresc egalitatea şi oportunităţile pentru toată lumea [http://www.geert-
hofstede.com].
Faţă de societăţile tradiţionaliste (feudalism), în culturile moderniste puterea şi
diferenţele de statut nu sunt percepute ca fiind un "dat", ca o necesitate, o stare de normalitate
exhaustivă. Distribuţia socială a puterii nu este conservată; originea socială a individului nu îl
împiedică să câştige sau să piardă putere. Statutul social al individului diferă substanţial de cel
ale părinţilor săi, inclusiv în ceea ce priveşte averea, stima, studiile sau meseria.
Ecartul puterii poate fi definit şi de raporturile dintre subaltern şi şef – într-o
viziune mai largă, prin raporturile dintre doi indivizi cu statut diferit (ca nivel). Un ecart
mare al puterii este sinonim cu un conformism social puternic, cu supunerea faţă de un statut
superior. Această supunere priveşte atât relaţiile din cadrul familiei (copil – părinte, soţie –
soţ, frate mai mic – frate mai mare), cât şi cele organizaţionale (subaltern – manager) sau
general-sociale (cetăţean simplu – celebritate sau personalitate, om sărac – om bogat,
ş.a.m.d.). Stilul managerial este autocrat (dictatorial) sau paternalist, în funcţie de alte
caracteristici sociale.
Subalternii îşi "dezvoltă" lipsa de iniţiativă şi se lasă conduşi; de fapt, chiar au nevoie
de un management autoritar – după cum reliefează Hofstede, autoritatea supravieţuieşte
numai acolo unde întâlneşte supunere [Hofstede, 1996, p. 44]. Nu este permisă contrazicerea
pe faţă a şefului, se consideră că acesta " are întotdeauna dreptate". Pentru a câştiga un statut
informal ceva mai înalt, subalternii nu îşi concurează superiorii ierarhici (cum se întâmplă în
societăţile cu un EP mic), ci încearcă să "intre în graţiile şefului", printr-un comportament
adesea slugarnic: nu îl contrazic, încearcă să-i îndeplinească orice ordin (sau lasă să pară că
îndeplinesc ordinul), chiar dacă ordinul iese din cadrul organizaţional, îi acceptă orice
elemente de comportament, recurg la laude şi linguşiri, încearcă să îşi "sape" colegii. Aşadar,
EP măsoară şi slugărnicia membrilor unei culturi. Acest conformism ierarhic vizează nu atât
postul ocupat sau funcţia deţinută de o persoană într-o structură formală, cât persoana care,
deţinând acel post sau acea funcţie, primeşte un rang social ridicat. În structurile din culturile
cu EP mic relaţiile dintre şef şi subaltern sunt cele reglementate între posturile respective; în
culturile cu EP mare un nivel ierarhic ridicat îi conferă persoanei un rang neoficial ridicat,
extinzându-i puterea în afara domeniului de autoritate specific funcţiei sale oficiale.
Şeful deţine un spectru larg de privilegii, majoritatea neoficiale, deci care
caracterizează rangul său social, nu poziţia în structura formală a organizaţiei sau
societăţii. Relaţiile dintre el şi subalterni au un caracter preponderent informal (neoficial) –
managementul are un caracter autoritar sau paternalist. Subalternii execută orice ordine, chiar
dacă acestea sunt în disonanţă cu specificul activităţii sau sunt chiar contrare obiectivelor
organizaţiei. Aşadar, în aceste culturi situaţia este inversă decât în cazul structurilor militare –
într-o exprimare mai puţin academică, putem spune că în aceste culturi "gradul bate funcţia".
În concluzie, ecartul puterii se poate defini ca orientare înspre rangul social al
persoanei, în antiteză cu orientarea înspre funcţia structurală.
IDV Individualism
2. Individualismul / Colectivismul: I / C
MAS Masculinity
3. Masculinitate/Feminitate : M / F
Unde
– 0 si 40 – este un nivel scăzut
– 40 si 60 – nivel mediu
– peste 60 – nivel ridicat
Pentru România, Geert Hofstede a estimat, așadar, niveluri foarte ridicate pentru
indicii reprezentând distanța față de putere (90%) și evitarea incertitudinii (90%), niște
niveluri scăzute pentru indicele reprezentând individualismul, adică un grad ridicat de
colectivism (30%), și pentru indulgență (20%), ceea ce reflectă o valoare ridicată pentru
reținere, un grad moderat de masculinitate (42%).
În ceea ce privește estimarea pentru orientarea pe termen lung, se poate spune
că România are, ca și alte țări europene desprinse din blocul ex-comunist, o orientare
concentrată mai degrabă pe prezent și pe viitorul apropiat spre mediu (52%), prezentând cu
tendințe mai degrabă normative decât pragmatice.
Atât din Comparatorul cultural al lui Geert Hofstede cât și din studiul Gallup reiese că
România are un indicator mare pe dimensiunea PDI – distanța față de putere (1).
Putem deduce din descrierea lui Hofstede și din rezultatele obținute de studiul Gallup
că populația românească – care are o valoare ridicată a Ecartului față de putere – prezintă
următoarele caracteristici :
– vede puterea ca pe un indicator al gradului de autoritate științifică
– nu intervine în exercițiul puterii, sprijină și respectă regulile
– nu chestionează deciziile luate de persoanele situate pe o poziție înaltă de putere și se
supune cu ușurință ordinelor
– atrage lideri autoritari
– tolerează centralizarea deciziilor
– evită asumarea responsabilității unor păreri contrare celor emise de un șef
– este legată emoțional de putere fie prin devoțiune și dependență sau, în forma negativă, prin
ura și rebeliunea contra dependenței
– manifestă o mare dorință pentru un stil de conducere participativ și cooperativ însă
acționează exact invers din cauza complexelor față de autoritate.
Cifra 39% pentru indicele Feminității vs. masculinitate, (3) pe scala de la 0 la 100,
plasează, conform rezultatelor Gallup România în familia țărilor în care rolurile între cele
două sexe sunt mai degrabă predeterminate dar și că, totodată, bărbații pot prelua cu ușurință
responsabilități domestice. După Hofstede indicele masculinității este ceva mai mare (42%).
Valorile feminine ale societății determină un nivel mai scăzut de competitivitate a/în
cadrul organizațiilor, societatea prețuiește timpul liber personal și cooperarea / compromisul /
climatul convivial în detrimentul urmăririi obiectivelor de performanță.
Acest lucru poate avea implicații greu de prevăzut și estimat asupra economiei
naționale deoarece valoarea ridicată a indicelui de autoritate indică faptul că într-un anumit
punct al negocierilor între firmele străine care vin în România și Statul român pot interveni
neînțelegeri sau chiar derapaje ce nu vor fi, decât cu greu, contestate sau împiedicate de către
populație, că nu vor exista mișcări suficient de virulente pentru a contracara măsurile luate în
defavoarea intereselor naționale.
Art. 1
(1) Prezenta lege stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea
transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și
locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse
financiare publice, în raporturile stabilite între ele și cetățenii și asociațiile legal
constituite ale acestora.
(2) Legea are drept scop:
a) să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca
beneficiar al deciziei administrative;
b) să implice participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor
administrative și în procesul de elaborare a actelor normative;
c) să sporească gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice.
Art. 2
Principiile care stau la baza prezentei legi sunt următoarele:
(Sursa: http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_transparenta_decizionala.php).
Art. 2
În sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică
ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă,
companie națională, precum și orice societate comercială aflata sub autoritatea unei
autorități publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate
administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar;
b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește
activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice,
indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;
c) prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind
o persoană identificată sau identificabilă.
Art. 7
(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea
informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, in cel mult 30 de zile
de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul
lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru
identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi
comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în
scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică
în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
(3) Solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot realiza, daca sunt
întrunite condițiile tehnice necesare, și în format electronic.
Art. 22
(1) în cazul in care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în
prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a
tribunalului în a cărei raza teritorială domiciliază sau în a cărei raza teritorială se afla
sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de
la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică sa furnizeze informațiile
de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
(Sursa :
http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1228/Legea_544_2001,_Actualizata_2016,_pri
vind_liberul_acces_la_informatiile_de_interes_public).
3. Legea nr. 233 din 2002 pentru aprobarea Ordonatei Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activității de soluționare a petițiilor (publicată în Monitorul Oficial
nr. 296 din 30 aprilie 2002):
1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. (1) Prezenta ordonanță are ca obiect reglementarea modului de exercitare de
către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții
formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora."
(Sursa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/233-2002.php).
Art. 7.
Petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecut datele de identificare a petiționarului
nu se iau în considerare și vor fi clasate potrivit prezentei ordonanțe.
Art. 8.
(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în
termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția
este favorabilă sau nefavorabilă.
(2) Pentru soluționarea petițiilor primite de la o altă autoritate sau instituție publică,
potrivit art. 6 alin. (4), curge un nou termen de 30 de zile.
Art. 9.
în situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită,
conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art.
8 cu cel mult 15 zile.
(Sursa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/OG-27-2002.php).
Art.15
Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit prevederilor Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sau, după caz, potrivit legislaţiei
muncii următoarele fapte:
a) nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor, prevăzute în prezenta
ordonanţă;
b) intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii în afara cadrului legal;
c) primirea direct de la petiţionar a unei petiţii, în vederea rezolvării, fără să fie
înregistrată şi fără să fie repartizată de şeful compartimentului de specialitate .
Art.15.1.
Modul de soluționare a petițiilor adresate Parlamentului si Președintelui României se
face potrivit reglementarilor proprii.
(Sursa:
http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1235/OG_27_2002,_Actualizata_2016,_privind
_reglementarea_activitatii_de_solutionare_a_petitiilor).
Prima pagină
Informaţi-vă
Faceți-vă auzită vocea!(selecţionat)
Lucraţi cu noi
Transparență
(Sursa : http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00036/Be-heard)
Petiţii
Unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni: Orice cetăţean, în mod
individual sau în asociere cu alte persoane, îşi poate exercita oricând dreptul de a adresa
petiţii Parlamentului European, în conformitate cu articolul 227 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene.
Orice cetăţean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod
individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiţii Parlamentului European în
legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi care
îl priveşte în mod direct. De asemenea, orice societate, organizaţie sau asociaţie cu sediul în
Uniunea Europeană îşi poate exercita dreptul de a adresa petiţii, acesta fiind garantat prin
Tratat.
Petiţia poate fi redactată sub formă de plângere sau de cerere şi poate avea ca obiect chestiuni
de interes public sau privat.
Petiţia poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea
dreptului comunitar sau un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziţie într-o
anumită chestiune. Astfel de petiţii îi oferă Parlamentului European posibilitatea de a atrage
atenţia asupra oricărei încălcări a drepturilor unui cetăţean european de către un stat membru,
de către autorităţile locale sau orice altă instituţie.
(Sursa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00038/Ombudsmanul-
European).
Semnăturile strânse trebuie autentificate de autorităţile competente din fiecare stat membru.
Organizatorii inițiativelor care au succes vor participa la o audiere organizată de Parlamentul
European. Comisia va avea la dispoziție 3 luni pentru a examina inițiativa și a decide cum
acționează.
(Sursa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20150201PVL00039/Ini
%C8%9Biativa-cet%C4%83%C8%9Beneasc%C4%83).
Cadrul general
Articolul 17 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), introdus de către
Tratatul de la Lisabona, a furnizat pentru prima dată un temei juridic pentru un dialog deschis,
transparent și constant între instituțiile europene și biserici, asociațiile religioase și
organizațiile filosofice și neconfesionale. Acesta prevede după cum urmează:
(Sursa : http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/20160919PVL00112/Dialog-religios-
%C8%99i-neconfesional).
CONCLUZII
Pentru a aduce o modificare fundamentală a acestei situații este necesară o
viziune pe termen lung care să se bazeze pe educarea tinerilor prin prisma valorilor și
modelelor europene, pe reconfigurarea sistemului educativ prin deplasarea accentului pe
independență (autonomie) și excelență, prin formarea, deci, a individului în spiritul unui
sistem valoric bazat pe competență, competiție și competitivitate.
Bibliografie
https://www.hofstede-insights.com/models/national-culture/
https://www.hofstede-insights.com/country-comparison/
http://geert-hofstede.com/romania.html
http://geert-hofstede.com/tl_files/Culture%20Compass%20Report%20John%20Smith.pdf
http://geert-hofstede.com/books.html
https://artemisanegrila.wordpress.com/2013/08/18/cele-5-dimensiuni-culturale/
https://artemisanegrila.wordpress.com/2013/08/18/geert-hofstede-cele-5-dimensiuni-culturale-ii/
http://conorneill.com/2012/06/07/geert-hofstede-the-6-dimensions-of-national-culture/
https://www.communicaid.com/cross-cultural-training/blog/indulgence-vs-restraint-6th-
dimension/