Sunteți pe pagina 1din 4

Caracterizarea dimensiunilor culturale şi prezentarea valorilor

acestora din perspectiva lui Hofstede – studiu de caz România

Distanța față de putere se referă la măsura în care membrii mai puțin puternici
ai unei organizații acceptă și se așteaptă ca puterea să fie distribuită în mod inegal. Se
sugerează astfel faptul că situația de inegalitate al societății este aprobat în aceeași
măsura atât de lideri cât și de subalterni. Puterea și inegalitate sunt factori fundamentali
ai oricărei societăți și, deși toate societățile sunt inegale, autorul reușește să distingă
faptul că unele societăți sunt “mai inegale” decât altele. Prin intermediul acestei
dimensiuni, Hofstede nu încearcă să măsoare țelul unei anumite culturi ci mai degrabă
modul în care persoanele cu aceeași cultură națională percep diferențele dintre puteri.
Individualism colectivism. Problema fundamentală abordată de această
dimensiune este gradul de interdependenţă pe care o societate o menţine între membrii
săi. Ea are de a face cu felul în care oamenii își definesc imaginea de sine: prin “eu” sau
“noi”. În societăţile individualiste, oamenii se presupune că ar trebui să aibă grijă
directă doar de ei şi familia lor. În aceste societăți se pune foarte mare accent pe
realizările personale și pe drepturile personale. În societăţile colectiviste oamenii aparţin
unor grupuri în care membrii acestora au grijă unii de alții în schimbul loialităţii.
Masculinitate- feminitate (cantitatea vieții- calitatea vieții). Studiul realizat în
cadrul firmei IBM a demonstrat faptul că valorile promovate de bărbați în cadrul unei
organizații sunt diferite de cele promovate de femei. În funcție de aceste rezultate,
Hofstede a împărțit valorile specifice în cele două categorii: masculine și feminine.
Obținerea unui scor ridicat (masculin) la această dimensiune va indica faptul că
societatea este condusă de principii precum concurența, materialismul, ambiția, succesul
pe plan profesional, în care succesul este atins doar de câștigător, de cel mai bun din
domeniu- un sistem de valori ale căror baze sunt puse încă din școală și sunt continuate
pe tot parcursul profesional organizațional. Societățile masculine se caracterizează
printr-un nivel înalt al diferențierii și al discriminării de gen.
Un scor scăzut (feminin) indică faptul că, în cadrul acelei societăți, valorile
predominante promovate sunt grija pentru alții și pentru calitatea vieții. În aceste
societăți se promovează și se apreciază egalitatea și solidaritatea. În cadrul acestor
societăți sunt favorizate stimulente precum timpul liber și flexibilitate.
Evitarea incertitudinii- indică toleranța unei societăți pentru incertitudini și
ambiguități. Lipsa certitudinii induce anxietate iar această dimensiune indică măsura în
care societatea depune eforturi de reducere a anxietății prin reducerea anxietății.
Membrii unei culturi care se simt amenințați de situații ambigue sau necunoscute și și-
au creat credințe și instituții care încearcă să le evite sunt, de regulă, cei care mențin
coduri stricte de conduită, sunt intoleranți față de idei noi sau comportamente
neortodoxe. Se crează astfel, în cadrul acestor culturi o nevoie emoțională de reguli,
oamenii simt nevoia să fie tot timpul ocupați și de a munci din greu, sunt de regulă
foarte stricți în privința punctualității și resping inovația.
Orientarea pe termen lung/ scurt. Numită și “dinamism Confucionist”, această
dimensiune măsoară gradul în care o societate îmbrațișează sau nu valorile tradiționale
și gândirea progresistă. Hofstede diferențiază astfel societăți care preferă o perspectivă
pragmatică, orientată spre viitor, spre deosebire de cele tradiționale, care pun accent pe
istorie și care sunt orientate spre prezent și trecut. Culturile care au obținut un scor
ridicat la această dimensiune sunt, de regulă, cele care prețuiesc tradițiile și
angajamentele pe termen lung. Culturile care au obținut un scor mic sunt cele la care
schimbarea se produce rapid, fără a fi împiedicată de tradiții. Aceste culturi sunt cele
care preferă angajamentele pe termen scurt.
Indulgență/ rezervare. Această dimensiune indică măsura în care membrii
societății încearcă să își controleze dorința de a-și satisface anumite placeri. Societățile
indulgente sunt cele în cadrul cărora satisfacerea acestor placeri este considerată a fi
normală. Aceste societăți promovează activitățile de recreație, se dedică distracției și
satisfacerii tuturor poftelor. Societățile rezervate însă, sunt cele care consideră că
distracția trebuie limitată, restricționată și care se dedică mai mult muncii și mai puțin
distracției.
ROMÂNIA DIN PERSPECTIVA DIMENSIUNILOR CULTURII

Fig.
1.1 Graficul modelului lui Hofstede aplicat României

Distanța față de putere (PDI). România a obținut un scor ridicat la această


dimensiune, 90 de puncte, ceea ce înseamnă că românii acceptă cu destul de multă
ușurință ordinea ierarhică. În România se preferă centralizarea; oamenilor le place să li
se spună ce au de făcut iar șeful ideal este autocratul binevoitor.
Individualism- colectivism (IDV). Cu un scor de 30 la această dimensiune,
România este considerată o societate colectivistă. Acest tip de societate se manifestă
angajamente pe termen lung față de un „grup”. Loialitatea este primordială pentru
membrii societății colectiviste fiind chiar mai importantă decât majoritatea celorlalte
reguli sociale. Societatea încurajează formarea relațiilor puternice, în care fiecare
membru al grupului își asumă răspunderea pentru ceilalți membri. În societatea
colectivistă orice greseală atrage asupra sa rusinea celui care a greșit, iar relațiile
angajator-angajat sunt percepute în termeni morali.
Masculinitate- feminitate (MAS). România este considerată o țară ușor feminină
din punctul de vedere al acestei dimensiuni, obținând un scor de 42 de puncte. Putem
spune astfel că românii sunt mai mult preocupați de calitatea mediului de muncă decât
de câștigurile materiale. Aceștia pun mare preț pe egalitate și solidaritate. Conflictele se
rezolvă în, mare parte, prin compromis și negociere. Cele mai apreciate stimulente sunt
timpul liber și flexibilitatea la locul de muncă.
Evitarea incertitudinii (UAI). Având un scor foarte ridicat, de 90 de puncte la
această dimensiune, România este o țară în care se preferă, pe cât posibil, evitarea
incertitudinilor. Românii sunt destul de rigizi în ceea ce privește atitudinea față de
comportamentul neortodox și au dificultăți în ceea ce privește tolerarea ideilor noi. Într-
un mediu în care siguranța este un element motivațional de bază, oamenii simt nevoia
de reguli cât mai stricte, apreciază precizia și punctualitatea.
România nu a mai participat la studiile recente, cu privire la celelalte două
dimensiuni ale modelului lui Geert Hofstede și anume “orientarea pe termen lung” și
“indulgență/ rezervare”.

CONCLUZII

Tendința actuală este aceea de globalizare. Se dorește urmărește astfel


eliminarea granițelor la nivel global. O astfel de globalizare ar însemna în primul rând o
interacțiune din ce în ce mai frecventă între persoane care aparțin unor culturi diferite.
Prin studiile sale, olandezul Geert Hofstede reușește să pună în evidență influența pe
care cultura unei societăți o are asupra sistemului de valori ale membrilor săi. Acest
lucru mi se pare de o importanță deosebită, mai ales în contextul globalizării. Este
esențial să înțelegi și să respecți sistemul de valori al persoanelor cu care urmează să
interacționezi.

BIBLIOGRAFIE

1. *** Cultură organizațională (website). URL:


http://www.ubv.ro/acqui/Cap10%20Cultura.pdf
2. *** Dimensions of national Cultures. (website). URL:
http://www.geerthofstede.nl/dimensions-of-national-cultures
3. *** Hofstede's cultural dimensions theory. (website). URL:
http://en.wikipedia.org/wiki/Hofstede%27s_cultural_dimensions_theory
4. *** The Hofstede centre. Dimensions. (website). URL: http://geert-
hofstede.com/dimensions.html

S-ar putea să vă placă și