ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Microeconomie
- suport de curs-

AUTORI:

Lect.univ.dr. Mihaela-Hrisanta Dobre

Lect.univ.dr. Marius-Corneliu Marinaş

- Bucureşti 2010 –
 Introducere

In acest capitol vom studia:

1. Ce este economia?
2. Alegere si renuntare in economie.

Economia este o ştiinţă socială care studiază comportamentul oamenilor în activitatea de

alocare a resurselor limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru acoperirea nevoilor.

Resursele Nevoile

RARE Nelimitate

Nevoile reprezintă totalitatea dorinţelor, aşteptărilor, cerinţelor care se manifestă la nivelul

unui individ, a unui grup sau la nivelul societăţii în ansamblul său. Nevoile sunt dinamice şi
nelimitate, în sensul că se multiplică şi se diversifică permanent, astfel că niciodată nu putem
spune că le-am satisfăcut pe toate. De ce este aşa? Pentru că nevoile ţin atât de obiceiurile de
consum, cât şi de dorinţele, idealurile şi în ultimă instanţă de imaginaţia oamenilor, care nu
cunoaşte limite şi care evoluează continuu.
Prin resurse economice înţelegem totalitatea elementelor naturale, umane şi create de
oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv utilizate în producţia de bunuri şi servicii.
Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor limitat, adică
insuficienţa în raport cu nevoile. De aceea, problema fundamentală a economiei este
utilizarea eficientă a resurselor
Analiza economică se poate desfăşura pe trei nivele: la nivel microeconomic, la nivel
macroeconomic şi la nivel mondoeconomic. Microeconomia studiază comportamentul unei
anumite unităţi economice, cum ar fi cel al unei firme sau al unui consumator. Macroeconomia
care studiaza economia la nivel de ansamblu, iar relaţiile economice dintre ţările lumii fac
obiectul mondoeconomiei.
Economia pozitivă este cea care se rezumă la a descrie şi explica realitatea, iar economia
normativa ne arata cum ar trebui sa fie.
Orice economie trebuie sa raspunda practic la cateva intrebarile esentiale:

Ce

Cat Sa se produca ?

Cum

Pentru cine

2.Alegere şi renunţare în economie

Să presupunem că este ziua de Crăciun şi primiţi cadou un 100 de lei: puteţi merge cu aceşti bani
o zi la munte, puteţi să vă cumpăraţi un palton sau puteţi păstra banii pentru vacanţa de vară. Ce
alegeţi? Desigur alegerea depinde de ceea ce vă doriţi cel mai mult, altfel spus de cea mai
urgentă nevoie. De ce trebuie să optaţi pentru o variantă anume de utilizare a banilor şi să
renunţaţi la toate posibilităţile alternative? Din cauză că resursele sunt insuficiente pentru a vă
acoperi toate nevoile.

Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor

disponibile sacrificată în favoarea alternativei alese.

2.1 Frontiera posibiblitatilor de productie

Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de bunuri economice

ce pot fi realizate pe termen scurt în condiţiile utilizării integrale şi cu maximum de eficienţă a
resurselor disponibile.
De exemplu, sa presupunem că o economie naţională poate produce doar două bunuri:

Variante X Y
A 0 500
B 100 400
C 200 250
D 250 90
E 275 0
Sursa: M.Dudian (coordonator), Economie, Editura Beck, 2009, pag.21
Reprezentat grafic, acest tabel va conduce la următoarea frontieră a posibilităţilor de producţie:

500

M N

275 X

Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii:

 combinaţile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de atins pe termen
scurt , deoarece nu exista resurse suficiente;
 utilizarea integrală şi cu maximum de eficienţă a resurselor presupune alegerea unei
variante de combinare a bunurilor aflată pe frontieră;
 orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare ineficientă şi/sau
incompletă a resurselor;
 costul de oportunitate relevat de panta frontierei, este în creştere, pe măsură ce se renunţă
la o cantitate tot mai mare dintr-un bun în favoarea celuilalt bun. Pentru a demonstra
această afirmaţie, haideţi să calculăm costul de oportunitate pentru ambele produse:

Cop = ,

Pentru bunul X Pentru bunul Y

Variante Variante
B Cop= D Cop=
C Cop= C Cop=
D Cop= B Cop=
E Cop= A Cop=
Pe termen lung creşterea economică conduce la creşterea resurselor economice naţionale şi
deplaseaza frontiera posibilităţilor de producţie către dreapta; in caz contrar frontiera se
deplaseaza la stanga.

Y Y

crestere scadere

X X
 Comportamentul consumatorului

In acest capitol vom studia:

1. Utilitatea totală şi cea marginală
2. Constrângerea bugetară
3. Curba de indiferenta
4.Echilibrul consumatorului

1. Utilitatea totală şi cea marginală

Prin utilitate înţelegem capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie. Utilitatea economică
exprimă capacitatea unui bun de a satisface nevoia unui consumator dat, în anumite condiţii de loc şi
de timp. Altfel spus, utilitatea economică exprimă satisfacţia pe care speră să o obţină un consumator
prin consumarea unui anumit bun. Utilitatea economică are caracter predominant subiectiv.

Utilitatea totală exprimă satisfacţia totală resimţită de un consumator dat prin consumul unei
anumite cantităţi dintr-un bun economic.De exemplu, dacă vă este foame şi nu aveţi la dispoziţie decât
doi covrigi, satisfacţia, mulţumirea, pe care o resimţiţi după consumul acestor covrigi este utilitatea
totală.

Utilitatea marginală este satisfacţia suplimentară resimţită din consumul ultimei unităţi dintr-un
bun.În cazul celor doi covrigi, este satisfacţia resimţită din consumul celui de-al doilea. Determinarea
utilităţii marginale se face astfel :

Umg=ΔUT/ΔX=dUT/dx, în care:

UT reprezintă utilitatea totală, UM este utilitatea marginală şi X bunul consumat.

De exemplu :

X Ut Umg Rezolvare
1 10 – –
2 30 20 30 – 10 = 20
2–1
3 40 10 40 – 30 = 10
3–2
4 45 5 45 – 40 = 5
4–3
5 45 0 45 – 45 = 0
5–4
6 40 –5 40 – 45 = – 5
6–5
Relatia dintre utilitatea totala ( UT) si utilitatea marginala poate fi descrisa cu ajutorul urmatorului
grafic :

Observaţii:

1. Utilitatea marginală este descrescătoare.

2. Utilitatea totală creşte cu o rată descrescătoare ( 30 – 10 ; 40 – 30 ; 45 – 40 ; 45 – 45 ) până în
punctul în care utilitatea marginală este ,, 0 ’’
3. Când utilitatea marginală este ,, 0 ’’ atunci utilitatea totală este  maximă!
4. Când utilitatea marginală este ,, – ’’ , utilitatea totală  scade!

Ca să înţelegeţi de ce, să luăm următorul exemplu: veniţi de la şcoală la prânz şi vă este îngrozitor de
foame, dar nu aveţi la dispoziţie decât friptură la grătar. Mâncaţi prima bucată de friptură, fără de care
simţeaţi că veţi leşina de foame şi pe care o apreciaţi ca vitală, dar încă nu v-aţi săturat. O mâncaţi şi pe
a doua, dar parcă aţi mai mânca; la a treia bucată vă săturaţi, ceea ce înseamnă că aţi atins punctul de
saţietate. Desigur că vă simţiţi mai bine după trei fripturi, sătul, decât după prima care abia vă domolise
foamea, ceea ce înseamnă că utilitatea totală a crescut cu fiecare friptură consumată. Dar ea a crescut
din ce în ce mai încet pentru că nevoia nu mai era la fel de intensă, adică fiecare bucată a avut o utilitate
marginală din ce în ce mai mică. Relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun şi utilitatea sa
marginală este reflectată de legea utilităţii marginale descrescătoare.

Pentru că utilitatea marginală arată sporul de utilitate antrenat de fiecare unitate de bun consumată,
înseamnă că prin însumarea utilităţilor marginale obţinem utilitatea totală : UT=∑Umg
 2. Constrângerea bugetară

Ori de câte ori decideţi să consumaţi ceva, vă gândiţi atât la ce v-aţi dori, cât şi la „câţi bani aveţi
în buzunar”, adică la ce vă permiteţi. Venitul disponibil limitează consumul, motiv pentru care vom
discuta pentru început de constrângerea bugetară.

În realitate orice consumator are de ales între o mulţime de bunuri, însă pentru a înţelege mai
bine acest capitol vom presupune că poate opta doar pentru două bunuri x şi y. Celor două bunuri le
corespund preţurile px şi respectiv py. Constrângerea sa bugetară este scrisă sub forma:

x  p x  y  p y  V ,unde V reprezintă venitul total al consumatoru. Consumul unui individ nu ar

trebui să depăşească venitul său.

Py · y = V – Px · x  Py

y ‗ V _ Px  x
Py Py
Panta dreptei bugetului

Exemplu: fie doua bunuri X si Y, iar Px = 1 um şi Py = 2 um. Sa se calculeze dreapta bugetului pentru
fiecare combinatie de consum.

Cos X Y V=x*Px+y*Py
A 0 40 80
B 20 30 80
C 40 20 80
D 60 10 80
E 80 0 80
Variaţia dreptei bugetului

1. V 
Px şi Py = constant DB   se deplasează la dreapta

2. V 
Px şi Py = constant DB   se deplasează la stânga
3. Curba de indiferenţă
Ansamblul combinaţiilor de bunuri între care consumatorul este indiferent alcătuiesc curba de
indiferenţă. Curbele de indiferenţă sunt instrumentele utilizate de economişti pentru a descrie
preferinţele consumatorilor.
Aceste curbe au câteva proprietăţi, şi anume:

a) Două curbe de indiferenţă nu se pot intersecta.

b) Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare.
c) Panta curbei de indiferenţă este rata marginală de substituţie. Prin rata marginală de
substituţie vom înţelege preţul la care un consumator este dispus să substituie un
bun cu altul.
d) Curbele de indiferenţă sunt convexe, adică rata marginală de substituţie este
descrescătoare
Curba de indiferenta pentru bunuri perfect substituibile si bunuri perfect complementare:

4. Echilibrul consumatorului

Consumatorul va alege cea mai bună combinaţie pe care şi-o poate permite. Altfel spus,
consumatorii se vor situa pe cea mai înaltă curbǎ de indiferenţǎ permisă de bugetul pe care îl
au.Aceasta înseamnă că linia bugetului trebuie să fie tangentă la curba de indiferenţă.Grafic
optimul consumatorului se prezintă astfel :
 Y PX
Rmgsxy   
X Py

In punctul de optim (A) panta dreptei bugetului este egala cu panta curbei de indiferenta.
 Cererea

In acest capitol vom studia:

1. Ce este cererea?
2. Conditiile cererii.
3. Elasticitatea cererii

1. Ce este cererea?

Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun economic pe care un
consumator doreşte şi poate să o achiziţioneze într-o perioadă determinată de timp şi preţul
acelui bun. Dacă însumăm cererile individuale referitoare la un anumit bun, obţinem cererea
pieţei.
n
Qpietei=  Qi , Qi-cererea individuala
i 1

De exemplu: Tab.1 Cererea saptamanala pentru bunul X

P Ion Petre Sandu Cererea

total
6 10 20 30 60
5 20 30 40 90
4 30 40 50 120
3 40 50 60 150
2 50 60 70 180

Din tabelul de mai sus observam, ca pe măsură ce preţul scade, cantitatea cerută creşte. Relaţia
inversă dintre preţ şi cantitatea cerută poartă numele de legea cererii.
 Graficul nr.1 Cererea

P  Qceruta ;
P  Qceruta 

2. Condițiile cererii

Există însă o serie de factori care exercită o influenţă puternică asupra cererii, dintre care cei
mai importanţi sunt:
a) Veniturile consumatorilor. În general, atunci când veniturile lor cresc, consumatorii
cumpără mai mult, iar când veniturile scad, cumpără mai puţin
b) Preferinţele consumatorilor. O modificare a gusturilor consumatorilor în favoarea unui
produs va determina o creştere a cererii pentru produsul respectiv şi invers.
c) Numărul consumatorilor influenţează direct cererea.
d) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri:
 substituibile, care pot fi folosite alternativ pentru a acoperi aceeaşi nevoie
(mierea şi zahărul). Dacă bunurile X şi Y sunt substituibile şi preţul bunului X
creşte, consumatorii vor opta pentru bunul Y, comparativ mai ieftin, ceea ce va
conduce la creşterea cererii din acest bun.
 complementare, utilizate împreună pentru a acoperi o nevoie
(autoturismul şi benzina sau motorina). Dacă X şi Y sunt complementare şi preţul
lui X creşte, acest bun devine mai puţin accesibil, cantitatea cerută scade, dar în
acelaşi timp se va reduce şi cererea pentru bunul Y, ce nu poate fi folosit fără X.
e) Previziunile consumatorilor. În cazul în care consumatorii anticipează o creştere a
preţului în viitor, cererea prezentă creşte.
Creşterea şi reducerea cererii în funcţie de alţi factori decât preţul pot fi reprezentate grafic
astfel:
 Graficul nr.2 Deplasarea cererii la dreapta si la stanga

3. Elasticitatea cererii
Sensibilitatea cererii, modul în care aceasta reacţionează la modificarea condiţiilor ce o
influenţează poartă numele de elasticitatea cererii. Cele mai importante forme ale elasticităţii,
din perspectiva firmei, sunt: elasticitatea cererii la preţ, elasticitatea cererii la venit şi elasticitatea
încrucişată a cererii.

a) Elasticitatea cererii în funcţie de preţ

Ne arata modificarea cantităţii cerute în funcţie de modificarea preţului. Măsurarea acesteia se
realizează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii la preţ, determinat ca un raport între
variaţia procentuală a cantităţii cerute şi variaţia procentuală a preţului.
Formula uzuală de determinare a elasticităţii este:

 %Q Q P0
EC / P    
% P P Q0

De exemplu:

Daca pretul bunului X creste de la 4 um la 5um (cazul discret):

P0 = 4um  Q0 = 800

P1 = 5um  Q1 = 700

(700  800) 4
EC/P=    0,5
54 800
Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior
succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

Q ( P1  P 2) / 2
EC / P   
P (Q1  Q 2) / 2
În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba cererii şi nu
de-a lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza
relaţia:

dQ P
EC / P   
dP Q

De exemplu:
Q=10-2P iar P=2um, atunci EC/P?
2
EC/P=-(-2)  0,66 .
6
In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii la preţ putem avea:
a) Cerere elastica, daca EC/P>1,in valoare absoluta, aceasta inseamna ca Δ%Q>Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 20% .
b) Cerere inelastica, daca EC/P<1, in valoare absoluta ,aceasta inseamna ca Δ%Q<Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 5% .
c) Cerere unitara, daca EC/P=1, in valoare absoluta ,aceasta inseamna ca Δ%Q=Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 10% .
d) Cerere perfect elastica, daca EC/P=∞, in valoare absoluta;
e) Cerere perfect inelastica, daca EC/P=0, in valoare absoluta;
Ultimele trei tipuri de elasticitate îmbracă o formă grafică specifică, astfel:

Graficul nr.3: Cerere perfect inelastica

EC/P=0

Graficul nr.4: Cerere perfect elastica

│EC/P│= ∞
 Graficul nr.5: Cerere unitara

│EC/P│= 1

Q/P reprezinta panta curbei cererii Q=f(P). Cu cat panta este mai mica ( in valoare
absoluta), cu atat cererea este mai elastica. Daca panta este mai mare ( in valoare absoluta),
cu atat cererea este mai inelastica.

2.1 Factorii care influenţează elasticitatea cererii la preţ

Cei mai importanţi factori care influenţează elasticitatea la preţ a cererii sunt: gradul de
substituire al bunurilor, ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor
consumatorului, natura bunului şi perioada de timp de la modificarea preţului.

i) Gradul de substituire al bunurilor. În general, cu cât un bun este mai uşor de substituit
în consum, cu atât elasticitatea la preţ a cererii pentru bunul respectiv este mai mare.
ii) Ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor consumatorilor. Cu cât
această pondere este mai mare, cu atât elasticitatea este mai ridicată.
iii) Natura bunului. Pentru bunurile de strictă necesitate, cum ar fi apa, energia ş.a., cererea
tinde să fie inelastică, dacă toate celelalte condiţii nu se modifică.
iv) Perioada de timp de la modificarea preţului. Studii empirice demonstrează că
elasticitatea cererii este cu atât mai mare cu cât a trecut mai mult timp de la
modificarea preţului deoarece consumatorii au nevoie de o perioadă de acomodare la
noile preţuri.
b) Elasticitatea cererii la venit

Exprimă cât de sensibilă este cererea pentru un anumit bun la modificarea veniturilor
consumatorilor. Măsurarea acesteia se face cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii
la venit determinat ca un raport între modificarea procentuală a cantităţii cerute şi
modificarea procentuală a venitului consumatorilor:

%Q Q V0
EC / V    
%V V Q0

În funcţie de valorile acestui coeficient distingem două tipuri de bunuri:

 Bunuri normale→EC/V>0;
 Bunuri inferioare →EC/V<0;
 Bunuri de stricta necesitate →0≤EC/V≤1;
 Bunuri de lux→EC/V>1.

c) Elasticitatea incrucisata

Prin elasticitate încrucişată a cererii înţelegem modificarea cererii pentru un bun în funcţie de
modificare preţului altor bunuri, cum ar fi bunurile substituibile şi bunurile complementare.
Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii se determină ca un raport între modificarea
procentuală a cantităţii cerute dintr-un bun şi modificarea procentuală a preţului altui bun, astfel:

%Qx Qx PY
ECx / Py   
% Py Py Q X

În funcţie de acest coeficient bunurile pot fi:

 Bunuri substitubile, daca ECx/Py>0;
 Bunuri complementare, daca ECx/Py<0;
 Producatorul

In acest capitol vom studia:

1.Legea randamentelor marginale descrescatoare;

2.Costurile pe termen scurt;

3.Productia pe termen lung;

Scopul oricarui producator este maximizarea profitul. Firmele atrag şi alocă resurse, le
transformă în factori de producţie şi realizează bunuri. Printre principalii factori de productie
putem enumera:

 munca (L)-resursele umane;

 capitalul(K)-terenuri, cladiri, echipamente

Relatia dintre factorii de productie (intrari) si productie (iesiri) poate fi descrisa cu ajutorul unei
functii de productie. Forma generala a unei functii de productie este:

Q=f(L,K).

Orice producator in alegerile pe care le realizeaza trebuie sa faca o deosebire intre termenul scurt
si lung.

 Pe termen scurt un singur factor de productie este variabil-munca;

 Pe termen lung toti factorii de productie sunt variabili.

1. Legea randamentelor marginale descrescatoare.

Pe termen scurt putem vorbi de legea randamentelor marginale descrescatoare -exprimă faptul că
pe măsură ce se asociază unităţi sucesive dintr-un factor de producţie variabil (L) la o cantitate
dată de factor de producţie fix (K), productivitatea marginală începe la un moment dat,
inevitabil, să scadă.

Pentru a putea intelege aceasta lege trebuie sa definim urmatoarele concepte:

a) Productivitatea medie (Wm)- producţia obţinută pe unitate de factor de producţie
utilizat.
Q
WmL= ;
L
b) Productivitatea marginala (Wmg)- modificarea producţiei determinată de modificarea
cu o unitate a unui factor de producţie.
Q dQ
WgL=  .
L dL

De exemplu:
Tabel nr.1: Productivitatea medie si cea marginala

K L Q WmL WmgL

5 1 1000 1000 1000

5 2 2400 1200 1400
5 3 3600 1200 1200
5 4 4200 1050 600
5 5 4200 840 0
5 6 3900 650 -300
5 7 3500 500 -400
Sursa : M.Dudian, D.Huru,M.Dobre … « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004,pag.74

Pe baza tabelului de mai sus, putem reprezenta relatie dintre productivitatea medie si cea
marginala, astfel:
Graficul nr.1: Reltia dintre productivitatea medie si cea marginala
Q
D
4200

C
3600

2400 B

0 L

PmgL
E
3600
PmL

L
0 2 3 5
Din graficul de mai sus putem observa ca:

A. Productia:
 Pana in punctul B productia creste cu o rata crescatoare;
 Dupa punctul B productia va creste cu o rata descrescatoare;
 In punctul D productia este maxima, iar productivitatea marginala este zero;
 Dupa punctul D, productia incepe sa scada insa ramane pozitiva;
B. Productivitatea marginala:
 atata timp cat productia creste cu o rata crescatoare, productivitatea marginala creste;
 cand productia incepe sa creasca cu o rata descrescatore, productivitatea marginala incepe sa
scada, insa ramane pozitiva;
 cand productia este maxima , productivitatea marginala este zero; dupa acest punct devine
negativa;
C. Productivitatea medie:
 Pana in punctul E productivitatea medie creste;
 In punctul E, WmL=WmgL→WmgL este maxima;
 Dupa punctul E, productivitatea medie incepe sa scada, insa ramane pozitiva.

2. Costurile pe termen scurt

Daca o firma vrea sa-si mareasca productia, ea va trebui sa angajeze mai multi lucratori. Costul total
este egal cu:

CT=CF+CV, (1)

unde: CF-cost fix independent de volumul productiei (amortizarea, chiria, iluminatul etc); CV-cost
variabil care depinde de volumul productiei (materii prime, salarii directe etc).
Daca impartim relatia (1) la productie obtinem:
CTM=CFM+CVM, (2)

unde

CTM –costul total mediu (CT/Q) ;

CFM –costul fix mediu (CF/Q) ;
CVM –costul variabil mediu (CV/Q).
Daca Q creste, costul fix mediu scade deoarece CF ramane constant (graficul nr.2)

Graficul nr.2: Functia CFM

CF

Functia CVM creste in raport cu productia, cu exceptia primelor unitati de productie. CVM scade la
inceput datorita:

 Legii randamentelor marginale descrescatore;

CV PL L P
 Stim ca: CVM= = = L →CVM este invers propor onal cu produc vitatea medie a
Q Q PmL
muncii.

Graficul nr.3: Functia CVM

CV

Q
O altă categorie importantă de cost este costul marginal, care exprimă costul suplimentar
antrenat de ultima unitate de producţie realizată.

CT CV
Cmg=  (cas discret) (3)
Q Q

dCT
Cmg= (cas continu) (4)
dQ

Exemplu :

Q CF CV CT Cmg CTM CFM CVM

0 2000 0 2000 2000 - - -
1 2000 3400 5400 3400 5400 2000 3400
2 2000 4600 6600 1200 3300 1000 2300
3 2000 5600 7600 1000 2533 666,66 1866,34
4 2000 7200 9200 1600 2300 500 1800
5 2000 9500 11500 2300 2300 400 1900
6 2000 12700 14700 3200 2450 333,33 2166,67

Sursa : M.Dudian, D.Huru,M.Dobre … « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004, pag.74

2.1 Relatia dintre CTM,CVM si costul marginal

Graficul nr.3: CF,CV,CT si CTM,CVM , Cmg

CT
CT, CV, CF
CV

CF

CTM,CVM,Cmg

Cmg

CTM

CVM

Q
Din graficul de mai sus, putem observa :

 Cmg < CVM  CVM diminue ;

 Cmg = CVM  CVM est minimum ;
 Cmg > CVM  CVM augmente ;
 Cm < CTM  CTM diminue ;
 Cm = CTM  CTM est minimum ;
 Cm > CTM  CTM augmente.

3.Poductia pe termen lung

3.1 dreapta izocostului

Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care consumatorul le poate realiza cu

aceeaşi cheltuială formează izocostul producţiei.
CT=K PK+L PL, (5)

în care K şi L sunt cantităţile consumate din factorii de producţie

Daca impartim relatia (5) la PK, obtinem:

K=(- PL/ PK)L+CT/ PK,

iar - PL / PK = reprezinta panta izocostului.

Graficul nr.3: Dreapta izocostului

K

CT/PK

CT/PL L
Daca resursele producatorului cresc, dreapta izocostului se va deplasa la dreapta (va creste); in caz
contrar va scadea (la stanga)

K
CT’/PK CT’>CT

CT/PK

CT/PL CT’/PL L

3.2 Curba de izoproductie sau izocuanta

Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care firma obţine aceeaşi producţie se
numeşte curba de izoproducţie sau izocuanta.

Q’>Q

Q’

Q=constant

Panta izocuantei este rata marginala de substitutie tehnica (Rmgst)- preţul relativ la care un
producător este dispus să înlocuiască un factor de producţie cu altul astfel încât producţia să
nu se modifice.

 K PmgL
Rmgst= 
L PmgK
3.3Optimul producatorului

In punctul de tangenţă dintre curba de izoproducţie şi izocuanta. In punctul de optim (E)

pantacurbei de izoproductie=pantaizocostului→

 K WmgL PL
Rmgst=  =
L WmgK PK

CT/PK
C Punctul de optim

K* E Q3
*
D
Q2

B Q1

L
L* CT /PL
3.4Costurile pe termen lung

Pe termen lung curba CTM este tangenta la un numar infint de curbe ale CTM pe termen
scurt.
Graficul nr.7 : CTM pe termen lung

CTM

In acest ca, putem vorbi de legea randamentelor de scara, care ne arata cum reactia productiei
la modificarea tuturor factorilor de productie. Randamentele de scara pot fi:

 constante-daca productia creste proportional cu cresterea factorilor de productie utilizati;

 crescatoare-daca productia creste mai mult decat cantitatea de factori de productie utilizati;
 descrescatoare- daca productia creste mai putin decat cantitatea de factori de productie utilizati
 Oferta
In acest capitol vom studia:
1. Ce este oferta?
2. Conditiile ofertei.
3. Elasticitatea ofertei.
4. Echilibrul pietei.
5. Interventia statului.

1. Ce este oferta?

Oferta reprezintă relaţia dintre cantitatea pe care un producător doreşte şi poate să o vândă
dintr-un anumit bun şi preţul respectivului bun de-a lungul unei perioade de timp determinate.
Prin însumarea ofertelor individuale se obţine oferta pieţei.
n
Qtotala=  Qi , Qi=oferta individuala
i 1

De exemplu:

Tabelul nr.1 Oferta individuala si oferta totala pentru bunul X

Prix Firma A Firma B Firma C Oferta totala

1 10 20 30 60
2 20 30 40 90
3 30 40 50 120
4 40 50 60 150
5 50 60 70 180

Din tabelul de mai sus putem observa că atunci când preţul creşte, cantitatea oferită creşte şi ea,
iar când preţul scade, cantitatea oferită scade. Relaţia directă, pozitivă, dintre preţ şi cantitatea
oferită poartă numele de legea ofertei
 Graficul nr.1 Curba ofertei

Din graficul de mai sus observam ca la o modificarea a pretului ne vom deplasa pe aceeasi
curba a ofertei. Modificarea ofertei în funcţie de preţ nu deplasează curba ofertei şi o vom numi
extinderea (când preţul creşte), respectiv contracţia ofertei (când preţul scade). Creşterea şi
descreşterea ofertei sunt determinate de modificarea altor factori decât preţul, numiţi condiţiile
ofertei.

2. Conditiile ofertei
a) Costul producţiei. O reducere a preţului factorilor de producţie determină reducerea
costurilor, astfel că firmele pot produce mai mult. Invers, o creştere a preţului acestor factori
reduce oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă;
b) Modificările tehnologice. Descoperirea şi aplicarea unor tehnologii mai performante conduce
la creşterea ofertei cu acelaşi volum de resurse;
c) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri: bunuri substituibile în ofertă şi bunuri
complementare în ofertă. Substituibile în ofertă sunt acele bunuri ce se pot realiza alternativ cu
aceleaşi resurse. De exemplu, iaurtul şi brânza. Dacă preţul la brânză creşte, scade oferta de iaurt,
pentru că producătorii întrevăd câştiguri mai mari la brânză. Complementare în ofertă sunt
bunurile ce rezultă împreună din acelaşi proces de producţie: de exemplu făina şi tărâţele. O
creşterea a preţului la făină va atrage automat o creştere a ofertei de tărâţe.
d) Aşteptările privind evoluţia preţului. Dacă producătorii estimează o creştere a preţului
pentru produsele lor în viitor, oferta prezentă se va reduce. Reciproca este şi ea adevărată;
e) Numărul ofertanţilor. Creşterea numărului de producători antrenează, în general, creşterea
ofertei şi invers.
f) Taxele şi subsidiile. O creştere a poverii fiscale creşte costurile firmei şi reduce oferta, în timp
ce reducerea impozitelor stimulează oferta. Subvenţiile sunt un fel de taxe negative care reduc
artificial costurile firmelor şi stimulează producţia.
Creşterea ofertei deplasează curba ofertei către dreapta, iar reducerea sa deplasează curba
cătrea stânga, după cum puteţi observa din următorul grafic:

Graficul nr.2: Deplasarea ofertei

3. Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei exprimă modul în care reacţionează oferta la modificarea factorilor care o
influenţează, altfel spus cât de sensibili sunt producătorii la schimbarea condiţiilor ofertei.

a) Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

Modificarea cantităţii oferite în funcţie de modificarea preţului este cea mai utilizată formă a
elasticităţii, fiind numită şi simplu, elasticitatea ofertei. Măsurarea acesteia se realizează cu
ajutorul coeficientului de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ, determinat ca un raport între
variaţia procentuală a cantităţii oferite şi variaţia procentuală a preţului.

Formula uzuală de determinare a elasticităţii este:

%Q Q P0
EQ / P   
% P P Q0
De exemplu:
Daca pretul bunului X creste de la 4 um la 5um (cazul discret):
P0 = 4um  Q0 = 800
P1 = 5um  Q1 = 900
(900  800) 4
EQ/P=    0,5
54 800
Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior,
succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

Q ( P1  P 2) / 2
EQ / P  
P (Q1  Q 2 ) / 2

În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba ofertei şi nu de-a
lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza relaţia:

dQ P
EQ / P  
dP Q

De exemplu:
Q=3+2P iar P=1um, atunci EO/P?
1
EO/P=2  0,4
5
Panta curbei ofertei este Q/P care corespunde Q=f(P) sau dQ/dP.
In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, vom spune că:
d) oferta este elastică, dacă EQ/P>1→ Δ%Q>Δ%P;
 daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 20% ;
e) oferta este inelastică, dacă EQ/P<1→ Δ%Q<Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 5% ;
f) oferta are elasticitate unitară, dacă EQ/P=1→ Δ%Q=Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 10% ;
g) oferta este perfect elastică, dacă Eo/p=∞;
h) oferta este perfect inelastică, dacă Eo/p=0.
Curbele cu elasticitate constantă a ofertei la preţ îmbracă o formă grafică specifică, astfel:

Graficul nr.3: Oferta perfect inelastica

EC/P=0

Graficul nr.4: Oferta perfect elastica

│EC/P│= ∞

Graficul nr.5: Oferta unitara

│EC/P│= 1

Q
3.1 Factorii care influenteaza elasticitatea ofertei
i) Costul producţiei. Cu cât costul producţiei este mai mare, cu atât elasticitatea este mai mică.
ii) Gradul de substituire al bunurilor în ofertă; dacă bunurile sunt uşor substituibile,
elasticitatea ofertei este mare.
iii) Complementaritatea în ofertă a bunurilor; o creştere a preţului tărâţelor, fără modificarea
preţului la făină, nu va schimba semnificativ oferta de tărâţe, deoarece ele rezultă doar din
producerea de făină. Oferta este puternic inelastică.
iv) Posibilităţile de stocare şi costul stocării. Cu cât posibilităţile de stocare sunt mai
numeroase, elasticitatea ofertei este mai mare. Cu cât costul stocării este mai mare, elasticitatea
ofertei este mai mică.
v) Perioada de timp de la modificarea preţului. Oferta este mai elastică pe termen lung decât
pe termen scurt.

b) Elasticitatea încrucişată a ofertei

Elasticitatea încrucişată a ofertei exprimă modificarea procentuală a cantităţii oferite

dintr-un bun în funcţie de modificarea preţului altor bunuri. Formula generală de determinare
este:
%Qx Qx PY
EQx / Py   
% Py Py Q X

în care Qx este cantitatea oferită din bunul x, iar Py este preţul bunului y. În funcţie de acest
coeficient bunurile pot fi:
 substituibile, dacă Ecx/py<0;
 complementare, dacă Ecx/py 0.
4. Echilibrul pietei

Grafic, echilibrul se stabileşte în punctul de intersecţie a curbei cererii cu curba ofertei, după cum
urmează:

Graficul nr.6: Echlibrul pietei

 Daca P>Pe→ Qo>QC→surplus (exces) de oferta

Graficul nr.7: Exces de oferta

  Daca P<Pe→surplus (exces) de cerere sau penurie

Graficul nr.7: Exces de cerere

4.1 Deplasarea echilibrului

De exemplu:

 daca pretul factorilor de productie scade, oferta creste (se deplaseaza la dreapta). In acest
caz pretul scade de la P1 la P2 iar cantitatea de echilibru creste de la Q1 la Q2.

Graficul nr.8: Deplasarea ofertei la dreapta

  daca cererea creste mai mult decat oferta, din graficul de mai jos putem observa ca pretul
creste de la P1 la P2, iar cantitatea de echilibru de la Q1 la Q2.

Graficul nr.9: Deplasarea cererii si ofertei la dreapta

5. Interventia statului
Guvernele pot interveni asupra preţurilor pieţei fie în mod direct, prin controlul preţurilor, fie
indirect, prin măsuri care să afecteze comportamentul producătorilor şi consumatorilor.
Intervenţia directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de
preţ. Dacă statul fixează un nivel maxim al preţului, sub preţul de echilibru, producătorii nu
au voie să-l depăşească şi atunci vor produce mai puţin.

Graficul nr.10: Pret maxim

Consecinte:

 penurie;
 inflaţia;
 dezvoltarea pieţei negre.

Preţurile minime sunt mai mari decât cel de echilibru, se practică în scopul declarat al statului
de asigura un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii în Uniunea Europeană.

Consecinte:
exces de oferta.
 Concurenţa

In acest capitol vom studia:

1. Concurenţă-abordare teoretică
2. Concurenţa perfectă;
3. Concurenţa imperfectă.

1.Concurenţă-abordare teoretică

Pieţele există ori de câte ori oamenii se întâlnesc spre a cumpăra şi vinde mărfurile şi serviciile lor.
Relaţiile dintre agenţii economici care acţionează pe aceeaşi piaţă cu scopul de a-şi realiza propriile
interese , sunt relaţii de concurenţă. Pentru a putea vorbi de concurenţă trebuie să plecăm de la
următoarele premise :

 preţurile se formează liber pe piaţă;

 nici un agent economic nu trebuie să îngrădească libertatea de acţiune a altui agent
economic;
 fiecare agent economic trebuie să respecte legislaţia existentă -concurenţă loială; în caz
contrar putem vorbi de concurenţă neloială;
 numeroşi agenţi ai cererii şi ai ofertei.
Prin intermediul concurenţei se asigură:

 o bună alocare a resurselor;

 nevoile oamenilor sunt mai bine satisfăcute;
 diversificarea producţiei;
 îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă;
 dezvoltarea procesului inovaţional.
Economiştii vorbesc deseori despre « structura » unei pieţe. Prin aceasta ei înţeleg numărul şi puterea
cumpărătorilor şi a vânzătorilor. In anumite sectoare de activitate ca de exemplu, producţia de ciocolată,
trei sau patru firme autohtone şi câţiva producători străini satisfac întreaga cerere care există pe piaţă.
In schimb pe piaţa titlurilor de valori sunt mulţi cumpărători şi vânzători. In continuare vom descrie piaţa
cu concurenţă perfectă şi piaţă cu concurenţă imperfectă.

2.Concurenţa perfectă

Piaţa cu concurenţă perfectă este un model teoretic, de care se aproprie însă multe pieţe reale : bursa,
piaţa muncitorilor necalificaţi etc. Studiul acestei pieţe ne este util, deoarece ne ajută să înţelegem mai
bine modul în care funcţionează celelalte structuri de piaţă, plecând de la aceasta.

Acest tip de piaţă se caracterizează prin :

  Atomicitatea cererii şi a ofertei-aceasta înseamnă că pe piaţă avem numeroşi producători şi
consumatori care nu pot influenţa piaţa ;
 Absenţa barierelor la intrarea şi la ieşirea pe/de pe piaţă-orice producător/consumator poate
intra şi ieşi de pe piaţă când doreşte. Firmele intră pe piaţă atunci când obţin profit şi ies de pe
piaţă atunci când înregistrează pierderi.
 Omogenitatea produselor-produsele oferite de producători şi achiziţionate de consumatori sunt
identice ;
 Transparenţa perfectă-fiecare producător/consumator dispune de aceeaşi informaţie în ceea ce
priveşte evoluţia pieţei pe care acţionează. Nici un cumpărător sau vânzător nu ştie mai mult
decât altul despre ce se întâmplă piaţă ;
 Perfecta mobilitate a factorilor de producţie-factorii de producţie (munca şi capitalul) se pot
deplasa cu uşurinţă de la o firmă la alta, într-o perioadă scurtă.
Primele două condiţii de mai sus exprimă faptul că, această piaţa este pură, în timp ce ultimele trei
caracteristici ne arată că aceasta este perfectă.

Formarea preţului în concurenţă perfectă

Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul se formează liber prin confruntarea cererii şi a ofertei. Fiecare
firmă nu are nici o putere de decizie asupra preţului bunului pe care îl produce. Datorită concurenţei,
omogenităţii produselor şi a ponderii foarte scăzute în ansamblul pieţei, ea este obligată să practice
preţul stabilit pe piaţă . Din această cauză firma consideră preţul ca o variabilă exterioară care i se
impune ; deci firmele pe această piaţă sunt primitoare de preţ (price-taker)→cererea unei firme in
concurenta perfecta este perfect elatica.

Graficul nr.1: Cererea pietei si cererea la nivelul unei firme care actioneaza in concurenta perfecta
2.1 Concurenta perfecta pe termen scurt

Profitul une firme poate fi scris, astfel:

Π=VT-CT,

unde :Π-profitul; VT-venitul total; CT-costul total

VT=P*Q.

unde : P-pretul; Q-productia.

Venitul mediu (Vm) poate fi calculat ca fiint venitul total raportat la productie.

VT PQ
Vm= = P
Q Q

Plecand de la relatiile de mai sus, putem spune ca Vm=P.

Venitul marginal ne arata cum se modifica venitul total daca productia creste cu o unitate.

RT dRT
Vmg= sau Vmg= ;
Q dQ

Intre venitul marginal si cel mediu exista aceeasi relatie ca intre toate variabiile medii si marginale,
adica :

 venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte;

 venitul marginal este negativ şi venitul total scade;
 venitul marginal este constant si venitul total este constant.
In cazul nostru P este constant→Vm=P=constant→Vm=Vmg=P.

2.1.1. Echilibrul firmei

Pe termen scurt, echilibrul firmei se stabileşte în punctul în care costul marginal este egal cu venitul
marginal, care la rândul său este identic cu cererea, iar forma grafică a echilibrului este:
 Graficul nr.2: Echilibrul firmei pe termen scurt

Cutia 1: Maximizarea profitului

Π=RT-CT.

Prima derivata :

d  dRT dCT
  ;
dQ dQ dQ
0  Rmg  Cmg  Rmg  Cmg

A doua derivata :

dRmg dCmg
  0;
dQ dQ

dCmg
0-  0;
dQ

dCmg
 0;
dQ

Profitul este maxim in concurenta perfecta pe termen scurt, atunci cand Vmg=Cmg, iar
Cmg este crescator.

P=Rmg=Rm=Cmg
Pe termen scurt:

P=Vm=Vmg=Cmg in concurenta perfecta enconcurrence

parfaite à cout terme

2.2Concurenta perfecta pe termen lung

Existenţa profitului pe termen scurt atrage şi alte firme pe această piaţă, ceea ce conduce la creşterea
ofertei şi deplasarea curbei ofertei către dreapta:

Graficul nr.2 Echilibrul firmei pe termen lung

Cât timp există pe piaţă firme care obţin profit, oferta continuă să se deplaseze şi preţul să scadă.
Echilibrul pe termen lung se stabileşte la acel nivel al producţiei q1 pentru care venitul marginal, preţul,
costul marginal şi costul mediu sunt egale, iar costul unitar este minim; în aceste condiţii, profitul este
zero.

Pe termen lung:

P=Vm=Vmg=Cmg=CTM in concurenta perfecta

enconcurrence parfaite à cout terme
3.Concurenţa imperfectă

Concurenţa imperfectă se caracterizează prin pierderea anumitor trăsături ale concurenţei perfecte. In
aceste condiţii putem vorbi de principalele structuri de piaţă : monopol, concurenţă monopolistică,
oligopol şi piaţa consumatorilor (piaţa de monopson şi oligopson)

3.1Monopolul

Monopolul se caracterizează prin:

 o singură firmă oferă pe piaţă un anumit produs;

 produsul respectiv nu poate fi substituit.

Monopolul pur este un model teoretic, întrucât în practică este imposibil ca o firmă să întrunească toate
criteriile menţionate anterior. Din această cauză pe piaţă întâlnim de cele mai multe ori firme care au
putere de monopol, care constă în capacitatea firmei de a influenţa preţul şi de a deţine o cotă de piaţă
foarte mare.

De ce există monopolurile ?

Monopolurile există datorită barierelor de intrare pe piaţă, care pot fi determinate de :

 guvern-atunci când statul acordă facilităţi unei singure firme în ceea ce priveşte dreptul de a
produce un anumit bun (monopol legal) ;
 costul ridicat de producţie-datorită acestui cost ridicat firmele nu pot intra pe piaţă, ca de
exemplu : transportul feroviar (monopol natural) ;
 inovaţii-atunci când o singură firmă deţine o anumită inovaţie fiind singura capabilă să producă
un anumit bun (monopol inovaţional).
Diferenţa fundamentală între monopol şi o firmă care acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă,
constă în faptul că :

 monopolul poate influenţă preţul pe piaţă ;

 nu există diferenţă între cererea către firmă şi cererea către piaţă.

Formarea preţului în cazul monopolului

O firmă care deţine monopolul pe piaţă pe care acţionează poate stabili fie preţul pe piaţă, fie
cantitatea care poate fi achiziţionată de consumatori. Preţul nu mai este fixat în afara firmei, ca în
concurenţă perfectă, ci de firmă şi este o variabilă care descreşte odată cu cantitatea produsă (curba
cererii este descrescătoare), iar cantitatea care va fi cumpărată la acest preţ este stabilită de
consumatori. Există însă posibilitatea ca firma să stabilească cantitatea care poate fi cumpărată de pe
piaţă iar consumatorii decid preţul pe care îl vor plăti pentru această cantitate. Cea mai cunoscută
accepţiune cu privire la modul de stabilire a preţului este cea din întâi, adică preţul este stabilit de firmă,
însă cea de a două s-a dovedit a fi mai interesantă din punct de vedere analitic. Profitul monopolului
este maxim, atunci cand Vmg = Cmg. Grafic, optimul monopolului eficient se reprezintă astfel:

Graficul nr.3: Maximizarea profitului

3.2 Concurenţa monopolistică

Concurenţa monopolistică se aproprie cel mai mult de concurenţa perfectă şi de monopol . Această
piaţă se caracterizează prin următoarele trăsături :

 atomicitatea cererii şi a ofertei, astfel încât fiecare ofertant deţine o cotă mică din piaţă ;
 intrare şi de ieşire de pe piaţă este relativ liberă, în sensul că există mici cheltuieli legate de
accesul pe piaţă;
 diferenţierea produselor, adică diferă unele de altele. De exemplu, covrigii de la patiseria de pe
strada X au mai puţină sare decât cei de pe strada Y. Diferenţierea face posibilă concurenţa, atât
prin preţ, cât şi prin alte mijloace, cum ar fi reclama, perioada de garanţie etc;
 transparenţa este mare, dar nu perfectă. Atât producătorii, cât şi consumatorii suportă
cheltuieli de informare. De exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi cei mai buni covrigi din oraşul în
care locuiţi, trebuie să pierdeţi timp şi bani pentru ai căuta şi identifica.
 Formarea preţului pe piaţa cu concurenţă monopolistică

Datorită faptului că produsele sunt diferenţiate firmele îşi stabilesc pe termen scurt preţul. Din această
cauză piaţa monopolistica seamănă cu monopolul numai că, cererea la nivelul unei astfel de firme este
mai elastică. Pe termen lung, datorită existenţei profitului pe termen scurt, pe piaţă vor intra mai multe
firme ceea ce va determina o deplasare la stânga a curbei cererii la nivelul unei firme până când profitul
va dispărea (preţul devine egal cu costul total mediu).

3.3 Oligopolul

Termenul de oligopol provine din două cuvinte din limba greacă « oligos », care înseamnă mulţi şi
« polein », care înseamnă vânzare.

Această piaţă se caracterizează :

 printr-un un număr mic de producători -aceasta înseamnă că producătorii pot influenţa atât
piaţa cât şi deciziile celorlalţi producători şi din această cauză firmele au un comportament
strategic;
 prin atomicitatea cererii –pe această piaţă există numeroşi cumpărători;
 prin bariere de intrare pe piaţă, de exemplu : costul mare de intrare (în cazul industriei
producătoare de automobile), brevete de invenţie (produsele anumitor industrii, cum ar fi
aluminiul, produse chimice şi electronice) ;
 prin omogenitatea produselor (oţel, aluminiu) sau diferenţierea acestora (automobile,ţigări,
telefonie mobilă) ;
 prin faptul că, firmele care acţionează pe această piaţă pot încheia înţelegeri şi în acest caz
putem vorbi de :
 cartel-un grup de firme care şi-au păstrat autonomia decizională, dar se înţeleg
cu privire la preţ şi la segmentul de piaţă pe care fiecare firmă trebuie să-l deţină
(de exemplu OPEC) ;
 Trust- un grup de firme care nu şi-au păstrat autonomia decizională, ceea ce
înseamnă că firmele în cauză au fuzionat (de exemplu trustul Rompetrol).
In urma înţelegerilor dintre firme acestea acţionează ca un monopol.

 concurenţa pe această piaţă se desfăşoară prin :

 intermediul preţurilor ;
 publicitate ;
 acordarea de facilităţi consumatorilor.

Formarea preţului în oligopol

Aşa cum am spus mai sus, comportamentul firmelor care acţionează pe această piaţă este unul strategic,
deoarece fiecare firmă îşi concepe acţiunile în funcţie de comportamentul celorlalte firme. Din această
cauză modificarea preturilor este o decizie comună a firmelor oligopoliste. Pentru a înţelege mai bine,
vom presupune că pe piaţa « x » există trei firme, iar produsele oferite sunt omogene. Dacă una din cele
trei firme îşi va reduce preţul, scopul fiind acela a-şi mari vânzările, celelalte firme vor face acelaşi lucru
pentru a se putea menţine pe piaţă. Acest tip de comportament poate fi considerat un « război al
preţurilor », care nu este întotdeauna cel mai bun, deoarece preţul poate scădea până la nivelul la care
devine egal cu costul unitar, iar profitul dispare. Dacă pe piaţă există în schimb un leader, acesta va
stabili fie nivelul preţului, fie cantitatea de bunuri pe care o va realiza.

Caracteristicile pieţelor economice

Concurenţa Concurenţa Oligopol Monopol

perfectă monopolistică
Număr de firme Multe firme Multe firme Câteva firme Un singur
independente.Nici ofertant
una nu poate
controla piaţă
Controlul Nu există.Piaţa Pe termen scurt O decizie Mult control
asupra stabileşte preţul. preţul este comună la
preţurilor stabilit de nivelul firmelor.
producător. Pe
termen lung de
piaţă.
Diferenţierea Nu există. Există Există si putem Nu există
produselor Produsele sunt avea şi produse
omogene. omogene.
Uşurinţa Uşoară Relativ Dificilă Foarte dificilă
intrării/ieşirii
de pe piaţă
Exemplu Bursa de valori Tăranii din piaţă Industria de Microsoft
autoturisme
Bibliografie

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Dicţionar de

Economie, Ediţia a treia , Editura Economică, Bucureşti, 2005
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia
a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2010
3. Dudian, Monica.Economie. Bucureşti: All Beck, 2005
4. J. Stiglitz, C. Walsh – Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2005
5. Lipsey, Richard G, Chrystal, Alec K - Principiile economiei, Editura
Economică, Bucureşti, 2002