Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Romei Antice Sinteza
Istoria Romei Antice Sinteza
21 aprilie 753 î. Hr.: tradiţia spune că Romulus, după uciderea fratelui său Remus, a întemeiat,
între cele şapte coline, pe malul fluviului Tibru, o nouă cetate, Roma. Principalii autori care
vorbesc despre această legendă sunt Vergilius, Eneida şi Titus Livius, Ab urbe condita („ De la
fundarea Romei”)
Cercetările arheologice au demonstrat că, pe la jumătatea secolului al VIII-lea î.Hr., au existat
urme de locuire în zona colinei Palatin, ceea ce arată că legenda despre întemeierea Romei are un
sâmbure de adevăr.
Până în 509 î. Hr. au condus Roma şapte regi, dintre care ultimii trei de origine etruscă (cărora
le este atribuită construirea primelor fortificaţii la Roma şi iniţierea primelor lucrări edilitare
de interes public: marele canal colector al oraşului, primul For roman de la poalele colinei
Palatin şi templul de pe colina Capitoliu):
Romulus,
1
Numa Pompilius: legiferează şi pune bazele religiei,
Tullus Hostilius: organizează armata, cucereşte Alba Longa (cetatea de unde au
plecat cei doi fraţi legendari),
Ancus Marcius: organizează economia (întemeiază portul Ostia la vărsarea
Tibrului în mare),
Tarquinus Priscus,
Servius Tullius, a urbanizat cetatea (a construit primul zid de incintă al Romei), a
înfiinţat comiţiile centuriate, a făcut o serie de reforme, conform cărora calitatea de
cetăţean a fost condiţionată nu de origine, ci de venit.
Tarquinus Superbus, a fost alungat, în urma unei răscoale a populaţiei, şi s-a
proclamat Republica.
Instituţiile:
Regele (Rex): avea atribuţii limitate (era judecător şi mare preot),
Senatul (Senatus), alcătuit numai din patricieni (100 de membri), elabora
legile,confirma alegerea regelui şi-i controla activitatea,
Adunarea poporului (Comitia curiata);
Societatea:
Patricienii (patres): singurii care puteau ocupa funcţii politice,
Plebea (plebs): oamenii de rând (ţărani, meşteşugari şi negustori);
“Senatul are mai întâi deplina putere asupra tezaurului public. Căci el dispune de toate
veniturile şi de toate cheltuielile […] De asemenea, [se ocupă] de crimele săvârşite în Italia, care cer o
cercetare publică […]; dacă vreun particular sau vreun oraş din Italia are nevoie de o împăcare [… ].
Poporul n-are deloc de-a face cu nimic din toate acestea.”
(Polybios)
2
2. Magistraturile (succedate într-o ordine bine stabilită: cursus honorum – „scara onorurilor”).
• Extraordinare:
- Dictatura,
- Comandantul cavaleriei.
Consulatul: doi membri (propuşi anual de către Senat) care îşi începeau activitatea la începutul
fiecărui an calendaristic (1 martie apoi 1 ianuarie, din sec. II î. Hr.). Aveau rolul de:
a convoca adunările;
a lua auspiciile;
a conduce în politica internă şi externă;
iniţiativă legislativă;
3
conducători supremi ai armatei.
“Consulii, când nu se găsesc în fruntea armatei,ci se află în Roma, sunt stăpâni pe toate treburile
publice. Ceilalţi magistraţi le sunt supuşi şi îi ascultă, afară de tribunii poporului. […] Consulii
convoacă reuniunile în cazurile urgente, se ocupă de toate problemele publice care trebuie reglementate
de popor, convoacă comiţile, prezintă proiectele de legi, aplică deciziile majorităţii. Puterea lor este
aproape absolută în privinţa pregătirii şi conducerii unui război.”
(Polybios)
“În caz de război greu sau de tulburări interne,- dacă Senatul va hotărî -, un sigur magistrat să
aibă aceleaşi drepturi ca şi consulii, dar nu mai mult de 6 luni […]. După ce la Roma a fost creat pentru
prima oară un dictator, plebea s-a simţit cuprinsă de o mare spaimă, văzând lictorii care purtau securi, şi
a devenit mult mai zeloasă în a asculta ordinele primite ”
(Titus Livius)
4
luau hotărâri obligatorii pentru plebe.
IV. Transformarea Romei într-un imperiu mediteranean
Sec. V-III î.Hr. – Roma cucereşte Italia (luptele cu galii, latinii, etruscii, samniţii şi grecii):
până în secolul I. î. Hr. a fost organizată ca o federaţie de cetăţi care îşi păstrau autonomia
internă, dar se obligau să respecte autoritatea Romei. Roma s-a transformat într-o putere
mediteraneană, drept pentru care a intrat în conflict cu Cartagina, cea mai mare putere maritimă şi
comercială a vremii;
264-146 î. Hr. – războaiele punice (cu Cartagina pentru controlul Mării Mediterane);
168 î. Hr. – cucerirea Macedoniei;
146 î. Hr. – cucerirea Greciei (devenită provincia Ahaia);
63 î. Hr. – Roma anexează în întregime Asia Mică şi Siria, în urma războaielor cu Mitridate,
regele Pontului;
Hispannia a fost moştenită de la cartaginezi, iar Gallia va fi cucerită de Caesar.
30 î. Hr. – Egiptul devine provincie romană.
Roma îşi va asigura dominaţia asupra întregului bazin al Mării Mediterane care va deveni un
„lac roman”, numită de romani Mare Nostrum. Una dintre consecinţele importante ale acestei
opere de cucerire a fost influenţa elenismului european şi al celui din statele orientale, ceea ce a
dus la dispariţia celebrei virtuţi romane (virtus romana).
Pe plan social, se adânceşte conflictul dintre bogaţi şi săraci. Alături de patricieni şi plebei
apare o categorie intermediară: cavalerii (noii îmbogăţiţi). Societatea romană se va împărţi în
senatori, cavaleri şi plebei, alături de care vor exista o mare masă de sclavi. Au loc o serie de
răscoale ale sclavilor şi tentativa mai multor persoane politice de a împărţi pământ persoanelor
sărace din ager publicus („ogorul public”, teritoriile cucerite trecute în proprietatea statului).
Pe plan politic, populaţia s-a împărţit în două partide: (optimates) optimaţii (senatorii) şi
(populares) popularii (plebea şi cavalerii). Acestea vor transforma lupta de idei în războaie civile;
Pe plan militar, generalii au dreptul de a-şi înzestra militarii, drept consecinţă se formează
armatele de mercenari care vor duce la apariţia războaielor civile.
Singura soluţie pentru ieşirea din criză era reforma instituţională care va duce, inevitabil, la
schimbarea sistemului politic.
Încercări de reformă :
• Tiberius Gracchus, tribun al poporului în anul 133 î.Hr. Iniţiază o lege care viza
refacerea proprietăţii statului şi împărţirea acesteia oamenilor săraci. Este asasinat de
opozanţii lui după terminarea stagiului;
5
Este şi el asasinat după terminarea stagiului.
• Caius Marius: face o reformă militară în anul 107 î. Hr. care va transforma vechile legiuni
romane într-o armată permanentă, de profesie. Generalii vor avea posibilitatea de a-şi
remunera soldaţii. Consecinţa a fost: apariţia armatelor personale şi declanşarea războaielor
civile.
Efectele crizei:
Consulatele repetate ale lui Marius;
Dictatura pe viaţă a lui Sylla şi Caesar;
Războaiele civile dintre Sylla şi Marius, Caesar şi Pompeius, Octavianus şi Antonius.
Triumviratele: colegii formate din trei bărbaţi care-şi împart puterea în Imperiul Roman:
1. Caesar – Pompeius – Crassus;
2. Octavianus – Antonius – Lepidus.
Caesar (asasinat pe 15 martie 44 î. Hr.)şi Octavian vor transforma Republica romană într-o noua
formă monarhică: Principatul (27 î Hr.).
VI. Principatul
“Magistraturile care s-au transmis din bătrâni […] dăinuiesc încă până astăzi, în afară de
cenzură. Împăraţii şi-au adjudecat toate demnităţile de mare prestigiu din timpul Republicii acceptate de
bună voie de Senat şi de Adunare, păstrându-le titulatura în afară de dictatură. Ei au grijă să-şi
consolideze prerogativele sub denumirea titulaturii de imperator.”
(Cassius Dio)
“Cât priveşte puterea denumită tribunicia, pe care o poseda odinioară floarea cetăţenilor romani,
le da dreptul [împăraţilor] să anuleze orice decizie luată de altcineva, dacă nu sunt de acord…; dacă li
se pare că sunt jigniţi cu vorba sau cu fapta pot să-l distrugă pe făptaş fără judecată.”
(Cassius Dio)
Cenzura – alcătuieşte listele pentru intrarea în Senat (pe baza censului) în calitate de
cenzor.
6
(Cassius Dio)
“Şi celelalte temple s-ar fi prăbuşit în ruine / De nu le-ar fi ocrotit grija piosului prinţ.”
(Ovidius)
Augustus (din anul 27 î.H.)mărit, sacru. Ulterior se va numi Imperator Caesar Augustus,
formând astfel ginta Caesarilor.
Flaviilor:
• Vespasianus;
• Domitianus.
Antoninilor:
• Traianus;
• Hadrianus;
• Marcus Aurelius
Severilor:
• Septimius Severus;
• Sever Alexander.
7
2) Militară: comandanţii militari acaparau puterea cu ajutorul soldaţilor care s-au transformat în
mercenari;
3) Economico-socială: decăderea economiei şi adâncirea clivajului social.
VIII. Dominatul