Sunteți pe pagina 1din 2

CANEPA CODRULUİ

Sistematică

Specia Eupatorium cannabinum aparţine familiei  Asteraceae (Compositae).

Descriere

  Cânepa codrului este o plantă ierboasă, perenă, erectă, de 70 -180 cm înălţime.


  Rădăcina este cilindrică, uşor tuberizată. Tulpina are numeroase ramificaţii, mai
ales în partea superioară (O. Bojor 2003) [vezi imagine].
  Frunzele sunt opuse, compuse, digitate, cu 3-5 foliole alungite, inegal dinţate pe
margini (L. Popovici, C Moruzi, I Toma).
   Foliolele speciei se aseamănă oarecum cu cele ale cânepii, de unde îi derivă atât
prima parte a denumirii populare, cât şi denumirea ştiinţifică a genului (cannabinum).
   Florile sunt roşii sau roze, mai rar albe, fiind adunate în inflorescenţe compuse
(corimb cu calatidii). Într-un calatidiu se află câte 4-6 flori tubuloase.
  Fructul la cânepa codrului este o achenă cu 5 muchii, cu papus dezvoltat [vezi
imagine].

Înflorire

  Planta înfloreşte în iulie-septembrie.

Compoziţia cânepii codrului

  Partea aeriană a plantei conţine lactone amare (eupatorina, eupatopicrina),


saponine, taninuri, ulei volatil care conferă frunzelor un miros caracteristic, alcaloizi.
Cercetările din ultimii ani, au condus la izolarea unor flavonoide anticancerigene (M.
Ebadi).
  În părţile subterane se găsesc uleiuri volatile, amidon, taninuri. Un component al
uleiului volatil din rădăcina de cânepa codrului este euparina.
  În părţile aeriene ale plantei s-au identificat poliglucide cu greutatea moleculară
mare, care prezintă asupra omului acţiune imunostimulentă (Bojor O., Popescu O).
  Datorită principiilor active din plantă, cânepa codrului se utilizează în fitoterapie.

Fitoterapie

PROPRIETĂŢI, RECOMANDĂRI

  Cânepa codrului a fost utilizată mult în fitoterapie odinioară. După o perioadă de


"uitare", se pare că planta revine în interesul fitoterapiei, ultimele cercetări
evidenţiind existenţa unor substanţe valoroase din punct de vedere terapeutic, cu
potenţial benefic în întărirea  imunităţii şi în lupta împotriva canceului. Noile cercetări
efectuate asupra plantei, au confirmat efectele acesteia atribuite de către medicina
populară.
  Cânepa codrului stimulează eliminarea toxinelor pe cale renală, cutanată şi
intestinală. Datorită acţiunii depurative, ceaiul de cânepa codrului este recomandat
în unele boli de piele, mai ales în caz de acnee vulgară, acnee rozacee, iritaţi, pete
"de la ficat". În dermatite se recomandă corelarea tratamentului intern cu aplicaţiile
externe.
  Constipaţiile cauzate sau asociate cu dereglaje biliare, pot benefica din plin de
virtuţile acestei plante. Totodată preparatele pe bază de cânepa codrului sunt
cunoscute încă din vechime pentru capacitatea lor de a stimula rinichii şi urinarea,
fiind recomandate în retenţia hidrică.
  Preparatele pe bază de cânepa codrului sunt  eficiente în prevenirea gripei în
timpul epidemiilor.

PRECAUŢII, TOXICITATE

  Administrarea preparatelor pe bază de cânepa codrului peste cantitatea


recomandată, provoacă vomă, catare gastrice, iritaţii intestinale.
  În doze mici, în administrare pe timp scurt,  alcaloizii din plantă exercită o acţiune
curativă în cancerul hepatic. În doze mari, specia este toxică prin alcaloizii săi.
Administrată timp îndelungat sau în cantitate mare, cânepa codrului este
hepatotoxică şi hepatocancerigenă (A. Duke, M. J. Bogenschutz-Godwin, J.
duCellier, P. A. K. Duke).
  Se recomandă ca tratamentele cu această plantă să fie recomandate şi
supravegheate de către persoane calificate.

PREPARARE ŞI ADMINISTRARE

  Din partea aeriană a plantei culese în timpul înfloritului, după uscare, se prepară
oinfuzie dintr-o lingură de plantă la 500 ml de apă. Ceaiul rezultat se bea porţionat,
pe parcursul unei zile.
  Tratamentele interne cu această plantă nu trebuie să depăşească 14 zile
consecutive, putându-se relua după o pauză de o lună.
  Pentru aplicaţiile externe se foloseşte planta proaspătă, zdrobită
sau tincturapregătită din părţile aeriene verzi. Tinctura se obţine prin macerarea a 50
-70 g plantă proaspătă în  500 ml alcool.

S-ar putea să vă placă și