Funcțiile principalelor arii corticale.

Cortexul este o vastă zonă de recepție, de comandă-control și de integrare a impulsurilor. Aria

cortexului uman are aproximativ 2200 cm², dintre care doar o treime vizibilă, restul fiind ascunsă
in sciziuni, șanțuri, cele mai importante șanțuri fiind:
- Lateral (Sylvius);
- Central (Rolando);
- Perpendicular extern.
Toate aceste sciziuni determină împărțirea ariilor corticale in 4 lobi: frontal, parietal, occipital și
temporal.
De-a alungul timpului au existat mai multe dezbateri pe aceată temă a împărțirii ariilor corticale,
Brodmann (cel mai cunoscut) -1909, a descris 52 arii coricale, iar von Economo peste 100.
Datorită faptului că structura scoarței cerebrale diferă de la o zonă la alta (ca grosime, ca
densitate a celulelor, ca orientare a celulelor sau ca număr al acestora) și ținând cont de aceste
aspecte, au fost descrise peste 50 de arii corticale (Harta Brodmann). Dacă sunt catalogate în
funție de predominanța celulară, anumite arii pot fi considerate motorii (predomină celulele
piramidale), senzoriale (predomină straturile granulare) sau pot fi de asociație (predomină
straturile I, II și uneori III).
Fiind o vastă vastă zonă de recepție, de comandă-control și de integrare a impulsurilor, atunci
putem vorbi despre cortex somato-senzorial și de cortex motor (efector), iar structura lor
detemină ca unele să fie efectorii și altele receptorii, funcția de asociație aparținând întregului
neocortex omenesc.
Tendința de a limita ariile corticale prin granițe precise este greșită, deoarece au între ele zone de
trecere. Localizările funcționale nu respectă limitele citoarhitectonice ale unei arii, scoarța
cerebrală reprezentând o vastă suprafață de recepție sintezo-analizatoare pentru receptorii
periferici dar și de comandă și reglare a efectorilor.

Lobul frontal- reprezintă locul anatomic al conștiinței de sine, fiind și cea mai evoluată
componentă a creierului uman. Leziunile localizate la nivelul acestei zone afectează capacitatea
de a efectua mișcări intenționate, la nivelul lobului fontal fiind gasită și aria motorie principală-
aria 4, iar la nivelul arei 6 se închide feedback-ul kinestezic, mecanism de optimizare a
caracteristicilor mișcărilor (amplitudine, direcție, traiectorie, formă, viteză, flexibilitate).
Printre cele mai importante arii situate la nivelul lobului frontal se regasește aria 44 (Aria Broca),
situată in girusul inferior și posterior, este responsabilă de controlul vorbirii voluntare, tot la
nivelul acestui lob regăsindu-se și ariile 45 si 46, responsabile pentru scris și, respectiv, pentru
aptitudinile muzicale, iar aria 8 indeplineste functia de realizare a mișcărilor conjugate ale
globilor oculari,pe baza informațiilor primite de la aria 19 occipitală.

Lobii temporali- se află sub osul temporal și sunt mai mult imagini avantajoase decât entități
anatomice, delimitările față de lobii parietali și occipital neavând repere precise. In regiunea
lobilor temporali se găsesc ariile auditive primare: aria 41 și 42- Girusul Heschl și aria auditivă
secundară (22), iar pe fața infero-laterală se găsesc proiecțiile vizuale, arii de înaltă integrare
senzorială (arii terțiare), precum și a ariei Wernicke. Atunci când subiecții dreptaci ascultă un
material verbal sau narativ, are loc activarea bilaterală a girusului Heschl și activarea unilaterală
(stânga) a ariei Wernicke.
Lobul parietal- se află posterior de lobul frontal, de care este separat prin șanțul central
(Rolando), pană la șanțul parieto-occipilal și este structura superior dezvoltată filogenetic, având
la om aproximativ 150 cm² care alcătuiește mecanismul principal de integrare a proceselor
cognitive superioare (reprezentarea, imaginația și gândirea). Cortexul somato-sonzorial (CCS)
primar include ariile corticale 1, 2 și 3, iar cortexul somato-senzorial secundar ocupă aproape
toată aria, este o parte a unui centru asociativ de ordin înalt pentru recunoașterea tactilă a
obiectelor și învățare. Harta corticală somato-senzorială nu este statică, spre exemplu,
antrenamentele de utilizare a varfului degetelor pot crește aria corticală care le reprezintă (orbii
care utilizează degetele pentru citirea Braille

Lobii occipitali- sunt legați de prelucrarea și integrarea informației vizuale, realizând o funcție
cognitivă. Centrul vederii a fost plasat invariabil sub emisferele cerebrale, adică in ventriculii
laterali (Galen), în trunchiul cerebral (Willis) și în corpul pineal (Descartes).
Aria 17 Btodmann reprezintă nucleul analizatorului optic, realizând integrarea modală primară,
concretizată prin capacitatea de a avea senzații vizuale, fiind mai exact centrul experienței
vizuale, iar ariile 18 și 19 realizează, prin excelență, integrarea secundară, adică integrarea
obiectuală sau sintactică.

Emisfericitatea

Este un termen introdus special de biologi pentru desemnarea specificitații funcționale a unei
emisfere cerebrale, presupunând ca în anumite condiții una dintre cele două emisfere să lucreze
mai mult decât cealaltă. Termenul de emisfericitate nu presupune ruptura ori independența celor
două emisfere, dimpotrivă, ele relaționeaza constant prin transmiterea de informații, ceea ce
permite o acțiune coordonată totalitar.
Funcțiile senzorio-motorii (motricitate, sensibilitate, mișcările mâinilor și ale picioarelor,
mișcările ochilor) sunt comandate de fiecare emisferă direct și invers, adică fiecare emisferă
comandă jumătatea de corp inversă ei, având aceleași funcții și aceleași roluri, ceea nu se
întâmplă în cazul gândirii, a limbajului,etc.
Emisfera stângă- răspunde de ceea ce spunem, se referă la limbaj, cuvânt, la aspectul lingvistic al
limbajului scris, calcul logic, cifre, raționament, capacitatea de a analiza și de a abstractiza, grija
de a proceda metodic (dependența de timp), "se interesează de copaci în dauna padurii", având o
preferință pentru detalii și nu pentru ansamblu, trăsătura tipica a emisferei stângi fiind abordarea
rațională.
Emisfera dreaptă- este universul gândirii fără limbaj, al înțelegerii nonverbale, al recunoașterii
formelor, al percepției vizuale, ea dă tonul și intonațiile vocii, privește stilul de manifestare al
unei persoane. Este apreciată ca fiind locul muzicii, imaginilor și imaginației
Informațiile abordate în emisfera dreaptă se referă la culori, analogii, structuri, scheme, fiind
universul visului, al imaginației, culorii, al vederii în relief. Sarcina ei este să sintetizeze și să
exprime experiența noastră intr-o imagine, persoanele cu dominant dreapt sunt vizuale.

Studiile au arătat faptul că emisferele cerebrale lucrează diferit la bărbați și la femei, rezolvarea
de probleme este administrată la femei de amblele emisfere, în timp ce bărbații folosesc o
singură emisferă, iar zonele creierului răspunzătoare de dezvoltarea vorbirii sunt mai mari la
femei. În hipocamp, legat de prelucrarea și exprimarea emoțiilor, creierul femeii dispune de mai
multe celule nervoase decât al barbatului. Conform statisticilor, femeile sunt de două ori mai
predispuse la depresii decât bărbatul, explicația ar fi aceea că la nivelul creierului feminin se
produce doar jumătate din cantitatea necesară serotonină, hormon care induce starea de bine, in
schimb, bărbații sunt mai predispuși la autism, sindromul Tourette, dislexia, deficit de atenție sau
schizofrenie.

Ca o concluzie, oamenii de știință au constatat că bărbații sunt atenți la aspecte generale, pe când
femeile sunt concentrate pe detalii, ceea ce enunță un comportament androgen la bărbați, pe când
femeia are o dominantă estrogenică.