Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Evaluare Ces
Evaluare Ces
2
eşantion de funcţii specifice (spre exemplu, văz, auz etc.) care sunt comparate
cu funcţionarea acceptată la modul general în grupul căruia îi aparţine
subiectul. Dacă rezultatele obţinute sunt diferite, copilul este evaluat de către
o echipă de evaluare complexă.
Clasificarea şi eligibilitatea, în scopul plasării în mediul de învăţare cel mai
puţin restrictiv.
Planificarea instruirii şi plasarea, respectiv identificarea conţinutului şi a
modalităţilor de predare a acestuia. Datele obţinute în urma evaluării sunt
folosite pentru a determina nivelul actual al performanţelor, potenţialul şi stilul
de învăţare al elevului, pentru a formula obiectivele pe termen scurt şi pe
termen lung ale planurilor de intervenţie individualizată, şi pentru a face
predicţii referitoare la performanţele viitoare. Sintetizând, acest scop
presupune găsirea răspunsurilor la următoarele întrebări: ”Ce anume trebuie
să înveţe elevul?”, “Cum anume învaţă el?” şi ”Care sunt aşteptările, respectiv
nivelul de achiziţii pe care el trebuie să-l atingă?”. Aceste răspunsuri stau la
baza elaborării unui program educaţional optim, respectiv realizarea unei
corespondenţe între caracteristicile elevului (resurse, nevoi, stil de învăţare) şi
caracteristicile instruirii (mediu de învăţare, conţinut, strategii de predare,
dificultăţi etc.).
Evaluarea elevului, respectiv monitorizarea progresului acestuia şi
determinarea eficienţei strategiilor de intervenţie.
Evaluarea programului, respectiv a eficienţei strategiilor utilizate, a
intervenţiilor individualizate etc. (Lewis şi Russo, 2002; Salvia şi
Ysseldyke,1981)
În procesul evaluării se utilizează o serie de instrumente formale şi informale,
standardizate şi nestandardizate, individuale şi de grup.
Într-o sinteză realizată în anul 1986, Hall, Scholl şi Swallow propun o structură
de evaluare. Fiecărei etape a evaluării îi corespunde un obiectiv, o procedură de
realizare, sunt menţionaţi membrii echipei de evaluare şi rezultatele aşteptate.
După aceste autoare, principalele etape ale procesului evaluării şi procedura
specifică fiecăreia dintre ele constau în:
1. Determinarea motivului / motivelor evaluării. Dintre procedeele de lucru se
recomandă:
3
Realizarea de interviuri cu persoanele care pot oferi informaţii relevante
despre nevoile copilului.
Observarea prezenţei / absenţei dificultăţilor copilului în medii diferite.
Descrierea comportamentului sau a performanţei.
Descrierea alternativelor sau a intervenţiilor care au fost realizate până
în acel moment.
2. Obţinerea de informaţii privind problema prin:
Studiul documentelor şcolare (fişe de caracterizare psiho-pedagogică,
cataloage etc.)
Descrierea caracteristicilor diferitelor medii în care trăieşte copilul.
3. Realizarea propriu-zisă a evaluării, respectiv:
Selectarea şi administrarea unor instrumente de evaluare
4. Coroborarea şi interpretarea rezultatelor prin:
Revizuirea tuturor informaţiilor obţinute.
Discutarea strategiilor alternative.
Identificarea celei mai adecvate strategii.
5. Implementarea prin:
Formularea obiectivelor pentru intervenţie.
Distribuirea responsabilităţilor pentru realizarea planului de intervenţie
individualizat.
Oferirea de resurse pentru realizarea intervenţie.
6. Evaluarea progresului prin:
Procedee specifice follow-up-ului (spre exemplu, telefoane, vizite,
elaborare de rapoarte)
În concluzie, este recomandabil să se realizeze o planificare atentă şi să se asigure
eficienţa evaluării dată fiind complexitatea, caracterul multidisciplinar şi al impactul
acesteia asupra deciziilor educaţionale. Accentul trebuie sa se mute spre incurajarea
fiecarui elev in parte sa realizeze ceea ce poate pe baza unor cerinte de invatare ale
respectivei clase scolare. Integrarea copiilor cu nevoi speciale se face pe baza unui
plan de educatie personalizat. Acest plan trebuie sa concretizeze:
Obiectivele realizabile (termen scurt / termen lung)
Tipul de servicii acordate si strategiile de rezolvare
Programul si orarul desfasurarii programului
Standardele de evaluare
4
Programul de educatie individualizat presupune o serie de etape, concretizate in urmatoarele
componente:
Cunoasterea psihopedagogica a elevului
Planul de servicii personalizat
Planul de interventie
Adaptarea curriculara
5
3. INTERVENŢIA EDUCAŢIONALĂ:
EDUCAŢIE INTEGRATĂ, EDUCAŢIE INCLUZIVĂ
6
- una pedagogică, în sensul apropierii condiţiilor de predare – învăţare pentru
copiii cu CES de cele accesibile celorlalţi copii – din punct de vedere al locului
de şcolarizare, al curriculum – ului, al interacţiunilor sociale în afara orelor de
clasă etc.; există o gamă foarte variată de forme şi modalităţi de integrare a
învăţământului pentru copiii cu CES.
Această mişcare a câştigat teren în cursul ultimului deceniu până când a devenit
metoda preferată pentru a răspunde nevoilor educative ale tuturor elevilor şcolilor şi
claselor obişnuite. Iniţiativele în plan internaţional luate de Naţiunile Unite, UNICEF,
UNESCO, Banca Mondială şi organizaţii neguvernamentale au dus la următoarele
concluzii/opinii:
Toţi copiii au dreptul de a fi educaţi împreună, oricare ar fi
dizabilitatea/handicapul sau dificultăţile de învăţare
Educaţia integrată este un drept în respectarea căruia este vorba de educaţie
bună şi de bunul simţ social
7
7. Chemăm guvernele centrale şi locale să furnizeze sprijinul necesar pentru ca
toţi copiii să poată participa la medii cât mai incluzive.
8
Integrarea societală – poate apărea atunci când copilul sau persoana cu
deficienţe parvine la un sentiment de apartenenţă şi participare deplină la viaţa
comunităţii, ceea ce presupune asumarea de roluri. Acest nivel de integrare
presupune asumarea de responsabilităţi sociale, exercitarea unei anumite
influenţe asupra partenerilor, acceptarea de către ceilalţi membri ai comunităţii,
încrederea în sine şi în ceilalţi.
Walker (1995 apud Gherguţ, 2006) pune în discuţie diferenţele dintre „integrare”
şi „incluziune” prezentate în tabelul de mai jos:
Integrarea Incluziunea
Modalitate de realizare a - esenţă unui sistem educaţional comprehensiv
normalizării real;
- este opusă excluderii;
- reprezintă orientarea şi concentrarea
acţiunilor pe şcoală ca instituţie deschisă
pentru toţi
Presupune: Presupune:
focalizarea pe elev / tânăr focalizarea pe clasă
examinarea elevului de examinarea elevului de către cei
către specialişti implicaţi în procesul instructiv-educativ
diagnosticul rezultatelor colaborare în rezolvarea problemelor
programe pentru elevi strategii pentru profesori
plasarea în programe crearea unui mediu adaptativ şi condiţii
adecvate de sprijinire a elevilor în clasă
Pune accentual pe: Pune accentual pe:
Nevoile „copiilor speciali” drepturile tuturor copiilor
Recuperare schimbarea şcolii
Beneficiile pentru copilul beneficii pentru toţi copiii
cu nevoi speciale suportul informal şi expertiza cadrelor
Expertiza specializată şi didactice specializate
suportul formal predare-instruire pentru toti
Intervenţia specială
9
/recuperare pot fi realizate în diverse instituţii şcolare – atât în şcolile speciale cât şi
în cele obişnuite, alternativ ori combinat – precum şi în centre de zi sau în familie.
Intervenţia specifică prin reabilitare / recuperare este un proces complex
destinat să dea posibilitatea persoanelor cu deficienţe să ajungă la şi să îşi păstreze
la niveluri fizice funcţionale, senzoriale, intelectuale psihiatrice şi/sau sociale optime.
Serviciile care colaborează la realizarea acestui proces (de natură multidisciplinară:
medicală, psihopedagogică şi socio-profesională) furnizează instrumentele cu care
aceste persoane îşi pot organiza viaţa pentru a obţine un grad mai mare de
autonomie personală şi socială. Reabilitarea /recuperarea include măsuri care să
furnizeze şi/sau să refacă funcţiuni, să compenseze pierderea, absenţa ori limitarea
unor funcţiuni. Recuperarea este un termen specific românesc, cu o semnificaţie
echivalentă reabilitării. Noţiunea pare să devină inoperantă în cazul deficienţelor
dobândite şi/sau în cazul celor care este evident că refacerea, restabilirea nu mai
este posibilă, când devine obligatorie folosirea termenului “compensare”.
Programe / servicii de reabilitare bazate pe comunitate: scopul reabilitării
bazate pe comunitate (RBC) - concept apărut la sfârşitul anilor 1970, inspirat de
OMS – este de a “demistifica” procesul reabilitării /recuperării şi de reda
responsabilitatea acesteia către individ, familie şi comunitate (O’Toole, B., 1995).
RBC aspiră la implicarea comunităţii în planificarea, implementarea şi evaluarea
programelor pentru persoane cu handicap, dar există, de asemenea, şi relaţii
profesionale cu servicii / instituţii specializate, pentru a putea face faţă unor solicitări
mai complexe. Este foarte important ca reabilitarea / recuperarea să fie percepută ca
o parte a dezvoltării comunităţii.
10
activităţi de intervenţie recuperatorie individualizată (terapie logopedică,
kinetoterapie, terapie cognitivă, consiliere psihopedagogică, educaţie
senzorial – perceptivă, educaţie audiologica, etc.);
servicii pentru părinţi (asistenţă la domiciliu, informatre privind cerinţele
educative speciale, asistenţă psihologică);
servicii pentru personalul didactic (asistenţă metodică, psihologică şi
psihopedagogică din partea specialiştilor din şcolile speciale / centrele de
resurse).
4. DEZVOLTAREA COMPENSATORIE
11
Un alt fenomen negativ este supracompensarea, când comportamentele
compensatorii domină comportamentul de ansamblu, ducând la dizarmonia
personalităţii.
Formele compensării:
12
pe felii”, pe sectoare sau paliere ale personalităţii. Dezvoltarea
compensatorie nu poate fi decât consecinţa unor influenţe pozitive multiple,
exercitate asupra întregului organism, a întregii personalităţi.
5. Principiul analizei şi sintezei - orice acţiune vizând stimularea dezvoltării
compensatorii trebuie să-şi propună depăşirea dificultăţilor analitico-
sintetice. Aceasta cu atât mai mult cu cât mobilizarea şi coordonarea în
procesul de restructurare compensatorie a funcţiilor mai bine păstrate,
depinde, în mare măsură, de calitatea prelucrărilor analitico-sintetice în
scoarţa cerebrală, a impulsurilor venite de la diferiţi analizatori.
Procesul se află în strânsă legătură cu “pârghia” ce stă la baza mecanismelor
compensatorii, adică cu fenomenul de feed-back sau aferentaţie inversă.
13
5. CONSILIEREA: DELIMITĂRI CONCEPTUALE
14
sistem coerent de scopuri în viaţă, dezvoltarea autonomiei clienţilor etc.) (David,
2003).
Anumiţi autori printre care şi C. Rogers susţin că termenii de consiliere şi
psihoterapie sunt mai mult sau mai puţin sinonimi deoarece se referă la aceiaşi
metodă fundamentală: o serie de contacte cu individul care încearcă să îl ajute să îşi
modifice atitudinile şi conduita. Dintr-o astfel de perspectivă C. Rogers spune că
termenii de consiliere şi psihoterapie sunt echivalenţi sau aproape echivalenţi. Alţi
autori încearcă să diferenţieze consilierea de psihoterapie, deoarece se întâlnesc
frecvent confuzii.
15
Principalele caracteristici ale psihoterapiei sunt:
- implică formarea extensivă a terapeutului în anumite orientări specifice
- se adresează schimbărilor profunde la nivelul comportamentului şi al
personalităţii
- implică abordarea unor aspecte psihopatologice
- se pot aborda aspecte profunde, neconştientizate de pacient
- este focalizată în mai mare măsură înspre trecut
- este de lungă durată
Ce NU este consilierea?
- oferire de sfaturi
- conversaţie obişnuită, fără nici un obiectiv
- proces de manipulare a clienţilor
- formă de tratament al bolilor mentale
16
În concluzie, poziţia consilierii în contextul activităţilor de sprijin psihopedagogic
este una intermediară, între educaţie şi psihoterapie. Din această poziţie consilierea
se poate apropia uneori de educaţie şi alteori de psihoterapie, fapt pentru care în
domeniul consilierii se vorbeşte de două variante, una mai educativă şi alta mai
terapeutică. Consilierea educaţională a fost multă vreme marginalizată, dar în ultimul
timp a câştigat teren mai ales în spaţiul şcolar, în timp ce varianta terapeutică a
consilierii s-a afirmat destul de puternic în plan ştiinţific şi instituţional.
17
Scopurile pot fi grupate şi descrise pe 4 nivele relativ distincte :
a) Scopurile fundamentale au aplicabilitate globală pentru toţi elevii aflaţi în
consiliere şi pe tot parcursul unui ciclu de şcolaritate consilierul va permite
elevului să îşi recunoască forţele şi capacităţiile sale, limitele, să aibă o atitudine
pozitivă faţă de situaţia sa reală, să se adapteze la mediul în care trăieşte, să îşi
exprime opţiunile sale în concordanţă cu ceea ce vrea, poate şi trebuie să facă.
b) Scopurile formulate de părinţi bazate pe comportamentele curente ale copilului şi
pe rezultatele sale şcolare deoarece părinţii doresc pentru copii lor ca
întotdeauna să înveţe mai bine.
c) Scopurile stabilite de consilier, apar, de regulă, ca o consecinţă a ipotezelor
consilierului ipoteze ce privesc cauzele pentru care elevul manifestă anumite
atitudini şi comportamente indezirabile. Deoarece, uneori, ipotezele consilierului
în procesul de consiliere pot fi greşite se impune ca în permanenţă scopurile
stabilite de consilier să fie reactualizate.
d) Scopurile elevului apar în timpul unor şedinţe de consiliere, este voba despre
scopuri proprii copilului, generate de materialul cognitiv şi afectiv adus de el în
şedinţa de consiliere. Scopurile elevului vor avea întotdeauna prioritate faţă de
scopurile consilierului şi cele ale părinţilor. Stabilirea scopurilor în cadrul activităţii
de consiliere este de dorit să fie un proces consultativ şi interactiv, cu participarea
elevilor şi părinţilor acestora.
18
Participarea persoanei la stabilirea scopului este o acţiune personală care necesită
un efort total din partea celui consiliat. Uneori, persoana consiliată manifestă
rezistanţă la stabilirea scopurilor, respingând ideea stabilirii unui scop. Consilierul
trebuie să plece de la premisa că întotdeauna comportamentul omului are un scop,
ca urmare putem descoperi că, cei care resping stabilirea scopului îşi protejează, de
fapt, comportamentul. Consilierul trebuie mai întâi să înţeleagă natura problemei
persoanei după care să treacă la transformarea acestuia într-un scop sau mai multe
scopuri specifice. În încercarea de a defini scopurile persoanei de consiliat, consilierii
trebuie să depăşească mai multe obstacole :
- persoana priveşte problema sa ca fiind comportamentul altcuiva;
- persoana îşi exprimă problema ca pe un sentiment ;
- problema persoanei este absenţa unui scop ;
- problema este că, uneori, comportamentul dorit de persoana consiliată este
indezirabil ;
- problema este că persoana nu ştie că manifestarea sa comportamentală este
nepotrivită;
- problema persoanei este interesul de a nu identifica nici o problemă.
Cât mai repede posibil, consilierul şi persoana consiliată trebuie să identifice scopuri
precise şi comportamentale. Acestea pot viza una sau mai multe din urmăroarele arii:
- autocunoaştere
- comunicare
- stima de sine
- modificarea unor comportamente problematice sau patternuri dezadaptative
de gândire
- ameliorarea emoţiilor negative şi a consecinţelor determinate de diferite
traume
- acordarea de suport
- însuşirea şi dezvoltarea unor strategii de adaptare
- facilitarea învăţării unor comportamente sau abilităţi noi
- prevenirea apariţiei unor probleme şi menţinerea stării de sănătate mentală
Principiile consilierii
19
Pentru ca relaţia dintre consilier şi elev să fi eficientă consilierul trebuie să respecte
în activitatea sa de consiliere şcolară câteva principii fundamentale (Tomşa,
1999:137-140):
a) Resonsabilitatea pentru dezvoltarea clientului îi revine acestuia şi nu
consilierului. Din capul locului,consilierul trebuie să manifeste un respect
autentic pentru persoana consiliată. Acest lucru presupune să-laccepte ca peun
individ unic, cu calităţile şi defectele sale,în sensul că trebuie să respecte
persoana consiliată atât pentru dreptul de a avea succes,cât şi dreptul de a eşua
în activitatea de consiliere.
b) Relaţia de consiliere este una permisivă. Permisivitatea relaţiei de consiliere
rezidă în faptul că cei doiparteneri pot întrerupe relaţia de consiliere,oricând ei
doresc acest lucru. De asemenea, permisivitatea relaţiei presupune neîngrădirea
de către consilier a libertăţii persoanei consiliate de a avea propriile sale idei şi
concepte,opinii şi convingeri.
c) Consilierul trebuie să gândească problemele clientului împreună cu acesta.
Consilierul trebuie să facă distincţia între „a gândi cu”, „a gândi despre” şi „a gândi
pentru” cineva. El trebuie să se axeze,în totalitate,pe „a gândi cu”, în sensul că
trebuie să gândească împreună cu persoana consiliată problemele acesteia. Cu
alte cuvinte, consilierul trebuie „să intre în procesele de gândire ale clientului şi să
lucreze împreună cu el la rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Datoria lui
este de a evita, pe cât posibil, „să gândească despre” client.
d) Aplicarea consecventă a tuturor principiilorşi regulilor în conformitate cu
idealurile şi valorile democratice. Conform acestui principiu general, consilierul
trebuie să accepte persoana consiliată ca individualitate unică aşa cum este el în
realitate, cu calităţile şi defectele sale. De asemenea, el va manifesta un respect
real pentru drepturile clientului, situându-se astfel pe poziţiile valorilor şi idealurilor
specifice unei societăţi democratice.
20
b) Relaţia terapeutică (numită şi alianţă de consiliere, Eagan, 1990)
caracterizată prin colaborare, încredere reciprocă, respect, implicare,
autenticitate;
c) Conceptualizarea cazului (formularea cazului) adică explicaţia dată de
consilier problemei sau simptomelor persoanei consiliate;
d) Tehnicile de intervenţie - alese în funcţie de conceptualizarea cazului,
urmărind explicit şi implicit modificarea acelor factori care cauzează sau
menţin problema.
21
Primele 3 etape pot fi parcurse în decursul a 1 – 4 şedinte, în funcţie de
problematica în discuţie şi personalitatea persoanei consiliate.
4. Interventia propriu-zisa – consta in demersul de consiliere si strategiile folosite
care trebuie adaptate persoanei consiliate (ex. varstei, tipului de deficienţă / nevoi
speciale, tipului de personalitate) si rezultatelor urmarite (ex. depasirea unei crizei
existentiale, cresterea stimei de sine etc.). Ordinea de abordare a problemelor
poate să urmeze diferite criterii:
- a opţiunii persoanei consiliate;
- a celei care poate fi ameliorată/rezolvată cel mai uşor, mai ales în cazul
celor care au resurse minime de mobilizat în procesul schimbării şi au
nevoie de întăriri pozitive în ceea ce priveşte propria persoană (cazul
multor deficienţe, în special cele mintale);
- a gradului de stringenţă şi interferenţă cu activitatea cotidiană;
Intervenţia urmăreşte şi modificarea factorilor care au predispus, declanşat sau
menţinut problema (ex. stil cognitiv, stil de viaţă dezadaptativ, stil de coping, relaţii
interpersonale conflictuale, predispoziţii biologice, etc.).
Interventia este etapa cea mai lunga si consistenta a procesului de consiliere.
Ea presupune învăţare intra-terapeutică (în cadrul şedinţelor de consiliere) şi
extra-terapeutică (prin exersare şi practicare independentă în mediul real). Durata
intervenţiei variaza foarte mult in functie de cele trei variabile implicate in procesul
consilierii: persoana consiliată - consilierul - problema de rezolvat.
5. Monitorizarea evolutiei persoanei, evaluari intermediare si redefinirea
scopurilor – monitorizarea este un proces continuu de raportare a evolutiei
persoanei si procesului consilierii la scopurile si obiectivele inital formulate.
Informatiile noi, reiesite pe parcurs, permit re-definirea scopurilor initiale in acord
cu schimbarile, transformarile care au avut loc pana la momentul re-evaluarii
situatiei.
6. Generalizarea si transferul invatarii. Evaluarea finala si incheierea. Şedinţele
de încheiere urmăresc evaluarea eficacităţii intervenţiei şi pregătirea terminării
relaţiei terapeutice. Monitorizarea continua ne indica momentul la care sunt atinse
obiectivele propuse in consiliere si /sau este indicate incheierea consilierii. In
acest stadiu persoana este capabila sa transfere si generalizeze aspectele
invatate in procesul consilierii si comportamentele adaptative dobandite in viata
sa.
22
Incheierea relatiei de consiliere este un moment important care are nevoie
de o atentie si focalizare speciala, ca o ultima etapa a consilierii in care se
‘dizolva’ transferurile, are loc separarea si individuarea persoanei consiliate. In
functie de caz, incheierii i se poate aloca una sau mai multe sedinte de consiliere.
23
excat acelaşi ca şi în cazul persoanelor obişnuite şi va reflecta formarea teoretică şi
practică a specialistului. Diferenţele care apar ţin de aspectele practice ale
contextului consilierii persoanelor cu deficienţe / dizabilităţi, cum ar fi:
Nevoia unui interpret, facilitator (ex. deficienţe auditive, de vedere);
Locaţia – trebuie sa fie accesibilă clientului (ex. în cazul unei dizabilităţi
fizice);
Vizite la domiciliu sau consiliere prin telefon – pentru persoanele
imobilizate care nu se pot prezenta sau nu pot fi aduse la cabinet;
Aspecte financiare – multe persoane cu nevoi speciale trăiesc din
venituri minime, motiv pentru care este necesară adecvarea şi
negocierea plăţii în accord cu posibilităţile persoanei.
Acordare de sprijin, asistenţă - în cazurile în care un client are nevoie
să fie însoţit până la uşă, ajutat să ia loc, să fie împins în scaunul cu
rotile etc.); în aceste situaţii atitudinea trebuie să fie strict profesională,
ca un fapt în sine.
În lucrul cu persoane cu nevoi speciale apare tendinţa unora de a se raporta
intr-un mod diferit, adesea prea infantile sau prea apropiat, familiar cu persoane care
prezintă deficienţe / dizabilităţi, ceea ce va afecta alianţa terapeutică şi va fi în
defavoarea relaţiei de consiliere / terapie. Alte situaţii negative descrise de
persoanele cu nevoi speciale care au urmat şedinţe de terapie sunt: „vroia doar să
accept ceea ce mi se întâmplase ”, „îmi punea mereu întrebări despre dizabilitatea
mea…era singurul lucru care îl interesa… nu vroia sa audă despre mine”, „era
interesat doar de ceea ce am pierdut, ceea ce nu mai am / pot”.
Perspectiva modelului social de intervenţie, comparativ cu modelul medical,
este accea de a muta accentul dinspre patologic, deficienţă, dizabilitate spre a oferi
clienţilor oportunitatea de a explora atât vulnerabilităţile, cât şi potenţialul lor de
schimbare - resurse, capacităţi, abilităţi – în contextul social dat.
Feltham şi Horton (1996) atrag atenţia asupra faptului că, deşi există numeroşi
autori de cărţi care au diferite dizabilităţi, sunt foarte puţini consilieri sau terapeuţi
care prezintă o formă de dizabilitate care au publicat materiale. De obicei cei care
scriu despre consilierea si terapia persoanelor cu nevoi speciale sunt consilieri /
terapeuţi care nu au experienţa directă a unei dizabilităţi. Pentru a reuşi să înţeleagă
cât mai bine experienţele celor consiliaţi legate de a trăi cu o dizabilitate autorii
recomandă consilierilor/ terapeuţilor să ia legătura cu un supervizor care are o
24
dizabilitate pentru a discuta cazurile specifice. În plus, supervizarea oferă cadrul
adecvat al discuţiilor legate de percepţiile, sentimentele, temerile, atitudinile
consilierului / terapeutului faţă de persoanele cu dizabilităţi.
În concluzie, aspectele cele mai importante pentru consilierii şi terapeuţii care
lucrează cu persoane cu deficienţe şi dizabilităţi se referă la:
1. Folosirea aceluiaşi set de abilităţi şi tehnici pe care le utilizează
cu clienţii obişnuiţi;
2. În plus, este necesară înţelegerea impactului factorilor sociali cu
care se confruntă persoanele cu deficienţe / dizabilităţi (ex.
limite fizice, imposibilitatea de lua parte la diferite activităţi,
evenimente, educaţie segregate în şcoli speciale în anumite
cazuri, stigmă şi marginalizare, dependenţa de ajutorul altcuiva
etc.).
3. Valoarea supervizării din partea unei persoane atestate care are
şi experienţa unei dizabilităţi (chiar şi telefonic).
25
si obiectiveor clare de lucru focalizeaza interventia si obliga la analiza continua a
procesului terapeutic, interventiilor realizate si celor ce urmeaza, pentru alegerea
unei strategii cat mai eficiente in atingerea rezultatelor asteptate.
26
anumit client. Simptomatologia existenta poate fi definita conform criteriilor de
diagnostic ale DSM – IV, care ofera cadrul teoretic de incadrare.
Pasul 3 : Elaborarea scopului terapiei – se refera la stabilirea unor scopuri
generale de rezolvare a problemei identificate anterior. Aceste scopuri sunt
globale, de durata si exprima rezultatele pozitive asteptate, dorite in urma
interventiei terapeutice. De obicei se formuleaza un scop cu caracter mai
general.
Pasul 4 : Construirea / Elaborarea obiectivelor – spre deosebire de scopul /
scopurile generale de lunga durata, obiectivele trebuie exprimate in termeni
comportamentali, masurabili ; acest fapt aduce claritate in privinta momentului
la care clientul a atins unul din obiective. Pentru a adresa o problema,
simptomatologie pot fi formulate mai multe tipuri de obiective de scurta durata
in functie de client, motiv pentru care terapeutul va alege acele obiective
adecvate persoanei cu care lucreaza. Obiectivele sunt cele care orienteaza
demersul terapeutic. In esenta, aceste obiective pot fi privite drept etape spre
atingerea scopului general, de lunga durata. Pentru obiectivele de scurta
durata pot fi prognozate termene, flexibile in functie de evolutia terapiei; in
timp pot fi adaugate si alte obiective descoperite pe parcurs.
Pasul 5: Crearea strategiei terapeutice – include actiunile terapeutului si
tehnicile folosite pentru atingerea rezultatelor dorite. Pentru anumite obiective
se va dovedi suficienta o singura interventie, in timp ce atingerea altor
obiective va necesita mai multe intalniri si tehnici folosite. Strategia terapeutica
se bazeaza pe nevoile clientului si repertoriul de tehnici de interventie
cunoscute de terapeut, reflectand formarea si experienta acestuia. In masura
in care exista o echipa de profesionisti clientul poate fi indrumat spre
terapeutul cel mai in masura sa se adreseza problemei lui (ex. terapeuti
specializati in lucrul cu victmele abuzului sexual)
Pasul 6: Determinare diagnostica – fiecare tulburare este asociata cu
anumite categorii diagnostice conform DSM-IV, prezentate doar ca ipoteze
diagnostice.
Deasemenea diagnosticul psihiatric este cel care ne poate orienta in alegerea
planului terapeutic indicat.
27
Concluzie : Fiecare din planurile de interventie prezentate sunt date cu scop
orientativ, urmand a fi adecvate specificului fiecarui caz in parte. Din descrierile
comportamentale asociate unei ‘probleme’ se aleg doar cele prezente la clientul
nostru, la care se adauga altele specifice acestuia ; in acelasi mod se pot alege sau
formula unul-doua scopuri generale si mai multe obiective de scurta durata ; in
functie de acestea se alege strategia terapeutica, care poate fi inspirata, ghidata de
sugestiile din volum sau personala.
Definiţii comportamentale
1. Funcţionarea intelectului la o cotă semnificativ sub media demonstrată de un
punctaj de 70 de puncte sau sub 70 de puncte obţinut la testul de inteligenţă.
2. Deteriorarea semnificativă a abilităţilor de comunicare, de gestionare şi
dezvoltare a vieţii personale. Dificultăţi în utilizarea abilităţilor sociale, a
utilizării resurselor comunitare, a abilităţilor academice şi în gestionarea
muncii şi a timpului liber.
3. Dificultăţi în înţelegerea şi urmărirea instrucţiunilor acasă, la şcoală şi pe plan
vocaţional.
4. Deteriorarea memoriei de scurtă şi lungă durată.
5. Gândire concretă sau abilităţi deteriorate de a discuta (raţiona) în mod
abstract.
6. Abilităţi sociale diminuate (sărăcite) manifestate prin uilizarea frecventă a
intelectului fără discernământ şi înţelegerea limitată a antecedentelor şi
consecinţelor acţiunilor sau nuanţelor sociale.
7. Lipsa de intuiţie (perspicacitate, discernământ, înţelegere) şi neputinţa de a
învăţa din experienţe şi greşeli – în mod regulat.
8. Respect de sine scăzut (subapreciere) evidenţiat prin remarci depreciative la
adresa propriei persoane ( ex., „Sunt atât de prost!”).
9. Model periodic de comportament – acţionarea fără a lua în considerare
consecinţele acţiunilor.
28
Obiective pe termen lung
1. Îndeplinirea tuturor scopurilor (obiectivelor) academice identificate în Planul
Educaţional Individual (IEP) al clientului.
2. Realizarea tuturor obiectivelor comportamentale, social interpersonale şi
personale identificate în Planul Individual de Serviciu.
3. Funcţionarea la un nivel corespunzător de independenţă la debutul rezidenţial,
educaţional şi vocaţional.
4. Stimularea acceptării şi cunoaşterii (conştientizării) limitărilor cognitive şi
intelectuale de către client astfel încât acesta să-şi poată autoevalua
sentimentele şi să se exprime verbal cu consecvenţă (fermitate).
5. Conştientizarea şi acceptarea capacităţilor intelectuale şi cognitive ale
pacientului de către părinţi/îngrijitori astfel încât aşteptările acestora să fie
realiste.
6. Consimţirea şi supunerea cu consecvenţă la o rutină zilnică prin directive
simple primite acasă, la şcoală sau în planificarea vocaţională.
7. Reducerea frecvenţei şi gravităţii comportamentelor sociale neadecvate.
29
11. Păstrarea de către părinţi a unei comunicări permanente cu profesorii şi alţi
reprezentanţi apropriaţi ai şcolii.
12. Implementarea unei recompensări cu jetoane în clasă sau în cadrul
plasamentului pentru reîntărirea comportamentului pe sarcină, îndeplinirea
atribuţiunilor şcolare, controlarea impulsivităţii şi a comportamentului social
pozitiv.
13. Determinarea părinţilor să încurajeze şi să stimuleze clientul, aducându-i
laude pentru performanţele şcolare şi comportamentul social.
14. Căderea de acord asupra unui contract circumstanţial cu clientul, părinţii şi
profesorii acestuia pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, împiedicare
unui comportament impulsiv şi dezvoltarea comportamentului pozitiv în
societate.
15. Stoparea negării verbale de către membrii familiei a deficitului cognitiv şi
intelectual al pacientului.
16. Părinţii recunosc şi mărturisesc aşteptările lor nerealiste sau presiunea
excesivă exercitată asupra pacientului.
17. Părinţii recunosc şi mărturisesc că tiparul lor supraprotector interferează cu
dezvoltarea intelectuală, emoţională şi socială a pacientului.
18. reducerea ponderii activităţilor pe care părinţii le efectuează în numele
pacientului în ciuda faptului vă acesta este capabil de a realiza independent
(ex. vorbit în numele acestuia).
19. Creşterea implicării pacientului în activităţile familiei (excursii sau
responsabilităţi).
20. Părinţii implenetează tehnici de organizare comportamentală pentru a reduce
frecvenţa ţi violenţa izbucnirilor temperamentale şi a comportamentului
agresiv.
21. pacientul şi părinţii acestuia se pun de acord asupra unui program de alocare
a banilor, care să ajute pacientul în progresul de învăţare a gestionării
acestora în mod eficient.
22. Crearea unei rutine zilnice (baie, duş, pieptănat, spălat pe dinţi, aplicarea
deodorantului).
23. preluarea iniţiativei în situaţii de socializare (adresarea salutlui, zâmbetul,
contactul vizual)
24. Sporirea frecvenţei afirmaţiilor pozitive pe care pacientul le face despre sine.
30
25. Dezvoltarea abilităţilor pacientului de a identifica şi exprima sentimentele.
26. Recunoaşterea şi identificarea vrebală a comportamentului sexual adecvat
sau neadecvat.
27. urmărirea tratamentului medicamentos prescris de medic.
Intervenţii terapeutice
1. Stabilirea unei evaluări intelectuale şi cognitive pentru determinarea prezenţei
întârzierii mentale şi pentru o aprofundare în capacitatea de învăţare a
pacientului (plusuri şi minusuri – calităţi şi defecte).
2. Efectuarea unei testări psihologice unei testări psihologice pentru a decie
dacă există simptomatică ADHD sau dacă alţi factori emoţionali interferează
cu funcţionarea intelectuală sau academică a pacientului.
3. Efectuarea unei examinări neuropsihologice pentru a exculde posibili factori
organici care ar putea contribui la deficitul cognitiv sau intelectual al
pacientului.
4. Asigurarea informaţiilor (feed-back) necesare părinţilor, cadrelor didactice şi
personalului medical cu privire la rezultatele testelor de inteligenţă, psihologice
şi neuropsihologice.
5. Îndrumarea pacientului către un terapeut (specialist) educaţional şi
ocupaţional, pentru a evalua deficitele motor-senzoriale sau de percepţie şi
pentru a lua o decizie optimă cu privire la necesitatea continuării terapiei fizice
şi/sau ocupaţionale.
6. Îndrumarea pacientului către un psiholog, pentru a evalua deficienţele în
exprimare şi pentru a decide dacă este nevoie de terapie în acest sens.
7. frecventarea şedinţelor unui Comitet de Planificare Educaţională
Individualizată împreună cu părinţii. Profesorii şi alţi prfesionişti, direct implicaţi
pentru a determina eligibilitatea pacientului pentru servicii educaţionale
speciale, pentru a crea intervenţii educaţionale şi a stabili obiective.
8. Discuţii cu pacientul, cu părinţii, profesorii şi alte cadre direct implicate cu
privire la întocmirea unor programe de învăţare sau alte intervenţii care să
dezvolte calităţile pacientului, prin compensarea slăbiciunilor.
9. Discuţii cu pacientul, cadrele didactice sau alţi specialişti în sănătate mentală
despre nevoia de plasare a pacientului într-o instituţie specialzată sau într-un
program rezidenţial.
31
10. Îndrumarea pacientului spre un atelier sau centru educaţional de reabilitare, în
vederea dezvoltării unor îndeletniciri elemnetare.
11. În curajarea părinţilor pentru a comunica constant cu profesorii pacientului
pentru a monitoriza în permanenţă progresul educaţional, comportamental,
emoţional şi social al acestuia.
12. Crearea unui model de gratificare cu jetoane pentru îmbunătăţirea
performanţelor şcolare, controlul impulsurilor şi abilităţilor sociale.
13. Încurajarea părinţilor să susţină frecvent pacientul şi să-l laude pentru
comportamentul său social (pozitiv) şi pentru performanţele şcolare.
14. Crearea unui sistem de recompensare, sau unui contract pentru clauze
neprevăzute pentru a stimula manifestarea adaptabilităţii şi unui
comportament social adecvat.
15. Educarea părinţilor pacientului cu privire la simptomele şi caracteristicile
retardării mentale.
16. Dezbaterea tendinţei părinţilor de a nega deficienţele intelectuale ale
pacientului, pentru ca aceştia să coopereze cu specialiştii, în vederea
intervenţiilor educaţionale şi de plasare a pacientului.
17. Programarea unuo şedinţe de terapie familială pentru a afla dacă părinţii
exercită o presiune excesivă asupra clientului pentru ca acesta să aibă
rezultate pe care practic nu este capabil să le obţină.
18. Provocarea părinţilor la dezbateri pe tema exercitării presiunii excesive asupra
pacientului.
19. Obesrvarea interacţiunii părinte-client în vederea luării unei decizii corecte cu
privire la influenţa asupra dezvoltării sociale, emoţionale şi intelectuale a
pacientului provocată de comportamentul supraocrotitor al părinţilor.
20. Susţinerea părinţilor şi îngrijitorilor (aparţinătorilor) clientului în dezvoltarea
unor aşteptări realiste cu privire la capacitatea sa intelectuală şi nivelul de
adaptare funcţională.
21. Încurajarea părinţilor şi a membrilor familiei să stimuleze participarea clientului
la activităţi şi ieşiri în are liber (ex. evenimente soprtive, atinaj, vizite la muzeu,
etc.)
22. Atribuirea unei sarcini clientului, în viaţa de zi cu zi a familiei (ex. pregătirea
msei, grădinărit) care să-i dezvolte simţul responsabilităţii sau proprietăţii.
32
23. Consultarea cu personalul didactic sau medical în legătură cu un loc de
muncă potrivit clientului pentru a dezvolta respectul de sine al acestuia cât şi
pentru a-l stimula pe acesta în asumarea responsabilităţii.
24. Prezentarea unor tehnici eficiente de organizare comportamentală, pentru
reducerea frecvenţei şi a violenţei temperamentale şi a comportamentului
agresiv.
25. Încurajarea părinţilor să reacţioneze în mod natural, logic a comportamentul
social nepotrivit sau greu adaptabil al clientului.
26. Consilierea părinţilor pentru a fi capabili să efectueze un plan de alcoare
(raţionalizare) a resurselor financiare ale clientului, pentru ca acesta să devină
mai responsabil şi să dezvolte abilităţi de gestionare a banilor.
27. Crearea unui sistem de recompensare pentru a stimula efectuarea de către
pacient, în mod independent, a activităţilor rutiniere zilnice, ce ţin de igiena
personală.
28. Prezentarea clientului a unor strategii de mediere şi autocontrol (ex. oprire,
gândire, ascultare, privire) care să amâne satisfacţiile de moment, cu scopul
inhibării impulsurilor.
29. Identificarea şi reîmprospătarea comportamentului social adecvat clientului.
30. Organizarea unor scenete cu manechine şi marionete în cadrul şedinţelor
individuale pentru a îmbunătăţii abilităţile sociale ale clientului.
31. Încurajarea clientului să participe la Olimpiade Speciale pentru a-şi dezvolta
respectul de sine.
32. consilierea clientului pentru a ajunge la înţelegerea şi acceptarea limitărilor
provocate de deficitul său intelectual şi adaptativ.
33. predarea tehnicilor de comunicare (ascultarea activă, contactul vizual,
asumarea opiniei) pentru a îmbunătăţii abilităţiile acesteia de a-şi exprima
ideile, sentimentele şi nevoile într-un mod consecvent.
34. Educarea pacientului cu privire la diferite stări emoţionale sau sentimente
implicite.
35. Asigurarea educaţiei sexuale pentru a ajuta clientul să recunoască şi să
identifice verbal comportamentele sexuale adecvate şi inadecvate.
36. Evaluarea tratamentului medicamentos prescris pacientului.
33
Sugestii de diagnostic (DSM): Autism, Simdromul Rett, Sindromul Asperger,
Tulburarea dezintegrativă a copilăriei (axa I); Retard mental (axa II)
Definitii comportamentale
1. Performanta la citire, comprehensiune, masurata prin teste standardizate este
semnificativ inferioara nivelului asteptat, comparativ cu varsta cronologica,
nivelul si masura inteligentei persoanei.
2. Abilitatile matematice, masurata prin teste standardizate, sunt sub nivelul
asteptat, comparativ cu varsta cronologica, nivelul si masura inteligentei
persoanei.
3. Abilitatile de scris, masuratae prin teste standardizate, sunt sub nivelul
asteptat, comparativ cu varsta cronologica, nivelul si masura inteligentei
persoanei
4. Istoria performantei academice in general se situeaza sub expectane, avand in
vedere nivelul de inteligenta masurat.
5. Tulburarea de invatare interfereaza semnificativ cu performanta academica a
clientului sau activitatiile zilnice care cer una sau mai multe dintre abilitatile:
citit, matematica, exprimare in scris.
6. Sentimentele de inferiorotate, depresia, anxietatea care provin din dificultatile
de invatare tind sa amplifice problemele de invatare.
7. Un pattern recurent de comportamente negative, acting-out, disruptive,
solicitare de atentie in mod negativ cand apar obstacole sau intervine
frustrarea in invatare.
8. Istorie familiala care inregistreaza dificultati scoalare, dezinteres sau esec
scolar.
34
ridice performanta la nivelul asteptat dat de abilitatile intelectuale (Q.I.).
2.Sa atinga scopurile de invatare formulate in planul educational personalizat.
3.Performanta la nivelul capacitatii in domeniul unde inregistreaza cele mai
slabe rezultate.
4.Dezvoltarea constientizarii si acceptarii dificultatilor de invatare, astfel incat
clientul va fie capabil sa mentina o balanta sanatoasa intre implinirea
scopurilor academice si nevoile sale sociale, emotionale si personale.
5.Dezvoltarea respectului de sine, astfel incat clientul sa fie in stare sa faca
fata frustrarilor asociate cu dificultatile de invatare si sa-si faca temele de casa
in mod constant, fara a renunta la ele.
6. Eliminarea patternurilor comportamentale negative (acting-out, impulsivitate
etc.) asociate frustrarilor legate de invatare.
7.Parintii sa stabileasca asteptari realiste si sa implementeza acasa strategii
eficiente prin care sa ajute copilul sa faca fata temelor de casa si scolii si sa-si
atinga obiectivele scolare.
8.Indepartarea obstacolelor emotionale sau rezolvarea conflictelor familiale
care vor permite imbunatatirea performantelor scolare.
35
indeplinirea sarcinilor de la si pentru scoala.
12. Dezvoltarea unor strategii eficiente de a face fata testarilor scolare, care sa
scada anxietatea si sa imbunatateasca performanta la teste.
13. Parintii sa mentina o comunicarea regulata (zilnic-saptamanal) cu profesorii.
14. Stabilirea unui program echilibrat in care copilul sa aibe timp de joaca, sa
petreaca un timp de calitate cu familia si sa-si poate efectua temele.
15. Sporirea laudelor si recompenselor pozitive de catre parinti in ceea ce
priveste rezulatele scolare.
16. Identificarea si indepartarea dificultatilor emotionale sau inhibitiilor in invatare
care apartin elevului sau familiei.
17. Parintii sunt ajutati sa identifice negarea legata de dificultatile de invatare ale
copilului si modul in care aceasta interfereaza progresele de invatare.
18. Stoparea negarii in sistemul familial.
19. Mai mult timp acordat de parinti copilului la efectuarea temelor.
20. Parintii isi recunosc verbal asteptarile nerealiste si presiunea excesiva pe care
o pun asupra copilului pentru a performa.
21. Parintii recunosc verbal ca modelul lor educatie care este supraprotectiv
afecteaza dezvoltarea academica a copilului si responsabilizarea lui.
22. Cresterea frecventei sarcinilor si temelor efectuate fara exprimarea frustrarii.
23. Cresterea frecventei afirmatiilor pozitive legate de scoala si a increderii in
abilitatea de a avea succes la scoala.
24. Reducerea frecventei si severitatii comportametelor negative (acting-out,
impulsivitate etc.)
25. Administrarea medicatiei prescrise de psihiatru (daca este cazul).
Interventii terapeutice
1. Planificarea examinarii psiho-educationala pentru evaluarea prezentei
dificultatilor de invatare si determinarea daca copilul este eligibil pentru
educatie incluziva (scoli speciale).
2. Planificarea testarii psihologice prin care sa se evalueze daca ADHD sau
factori emotionali interfereaza cu abilitatile de invatare.
3. Aduna informatii de anamneza care includ evenimente cheie de viata si
dezvoltare a copilului, anamneza familiala si succese / insuccese
academice.
36
4. Ofera feedback copilului, familiei si reprezentantilor din mediul scolar cu
privire la evaluarea psihoeducationala si psihologica.
5. Coroborarea datelor cu rezultatele examinarii medicale (vaz, auz) pentru a
exclude factori de deficienta senzoriala sau boala drept cauze ale
dificultatilor de invatare.
6. Participarea la stabilirea planului de educatie personalizat alaturi de
parinti, profesori stabilirea scopurilor si interventiilor educationale.
7. Consultarea cu parintii si reprezentantii scolii despre programe de invatare
eficiente si strategii care sa construiasca pe resursele, punctele tari ale
copilului si sa compenseze punctele slabe.
8. Coroborarea datelor de evaluare cu rezultatul testelor neuropsihologice,
pengtru a exclude factorii neurologici/organici care pot contribuie la
dificultatile de invatare.
9. Pentru parinti se recomanda, ca si in afara orelor sa asigure meditatii
copilului şi sa lucreze cu el acasa (citire, matematica, scriere.etc.)
10. Invatarea copilului abilitati de studiu mai eficiente (ex. indepartarea
factorilor care distrag atentia, studiu in locuri linistitie, special amenajate,
planificarea pauzelor).
11. Invatarea copilului abilitati mai eficiente de a face fata testelor scolare
(studiind cu el pe o perioada mai lunga, recapitularea regulata a materiei,
recorectarea temei).
12. Incurajarea parintilor sa mentina comunicarea regulata (zilnic-saptamanal)
cu profesorii pentru a ajuta copilul sa fie organizat si sa tina pasul cu
sarcinile scolare.
13. Sedinte de consiliere de familie in care sa se identifice dificultatile de
natura emotionala care contribuie la dificultatile de invatare ale copilului.
14. Asistarea parintilor in rezolvarea de conflicte familiale care afecteaza
invatarea si stabilirea de modele noi si pozitive de interactiune in familie
care vor ajuta dezvoltarea copilului.
15. Asistarea copilului si a parintilor pentru a elabora un program care sa
devina rutina zilnica cat copilul sta acasa si sa ii asigure un echilibru
sanatos intre realizarea temelor de casa, joaca, timp de calitate petrecut
cu pritenii si familia.
16. Incurajarea parintilor sa isi laude copilul frecvent si sa intareasca
37
permanent eforturile acestuia legate de invatare.
17. Asistarea parintilor si a profesorilor in dezvoltarea unui sistem de
recompense pentru progresele realizate (planse cu stelute pentru
indeplinirea obiectivelor, recompensa pentru fiecare succes,
recompensare materiala.
18. Educarea parintilor cu privire la semnele si simptomele dizabilitatii de
invatare.
19. Confrunta si provoaca parintii sa depaseasca stadiul negarii (daca e cazul)
cu privire la tulburarile de invatare ale copilului, pentru ca acestia sa
colaboreze si sa respecte recomandarile rivind interventiile educationale
speciale.
20. Incurajarea parintilor sa se implice regulat in efectuarea temelor alaturi de
copil (sa citeasca cu ei, sa foloseasca planse pentru imbunatatirea invatarii
matematicii, pronuntarea de cuvinte.etc.).
21. Sedinte de consiliere cu familia in care sa se evalueze daca parintii au
asteptari nerealiste asupra performantelor copilului sau pun presiune pe el
sa performeze scolar.
22. Confruntarea si lucrul cu parintii daca acestia streseaza prea mult copilul
in privinta scolii.
23. Observarea relatiei parinte-copil, pentru a stabili daca este vorba si de un
comportament supraprotectiv sau de infantilizare a copilului care contribuie
la realizari scolare sub potentialul copilului.
24. Asistarea parintilor in stabilirea de obiective realiste de invatare pentru
copil.
25. Asistarea parintilor sa inteleaga limitele impuse de dificultatile de invatare
ale copilului.
26. Consulatarea profesorilor cu privire la modul in care poate fi crescuta
performanta in sarcina a copilului (ex. plasarea copilului aproape de
profesor, pozitionarea in preajma copiilor buni, care reprezinta modele
pozitive de invatare, asigurarea de feed-back regulat copilului, structurarea
materialului de realizat in pasi mici).
27. Invatarea copilului a unor strtegii pozitive de coping (ex. Tehnici de
relaxare, dialog interior pozitiv, restructurare cognitiva) pe care sa le
foloseasca in situatiile de frustrare la invatare.
38
28. Intarirea experientelor si afirmatiilor pozitive ale copilului legate de scoala .
29. Confruntarea copilului cu remarcile de autosabotaj si dorintele de
renuntare la efectuarea temelor.
30. Invatarea copiluli ca zilnic sa isi spuna un lucru pozitiv cu privire la scoala
si abilitatile sale si sa le noteze intr-un jurnal (gandire pozitiva).
31. Indrumarea copilului sa identifice ce recompense l-ar motiva mai mult la
lucru si i-ar creste performanta scolara si includerea acestora in programul
de recompense.
32. Invatarea copilului de strategii eficiente de coping si auto-control
(restructurarea cognitiva, lauda de sine, »opreste-te », asculta, gandeste)
si stoparea actionarii dupa impuls.
33. Recomandarea unei evaluari medicale daca se presupune ca exista
probleme emotionale sau ADH care interfereaza.
Definiţii comportamentale
1. Abilităţi expresive de vorbire situate, conform testelor standardizate, mult sub
nivelul normalului.
2. Deficienţe expresive de limbaj, demonstrate prin vocabular evident limitat,
erori gramaticale frecvente şi dificulăţi în memorarea cuvintelor sau în
producerea propoziţiilor de lungime şi complexitate adecvate dezvoltării
mentale.
3. Abilităţi de înţelegere şi producere a limbajului situate, conform testelor
standardizate, mult sub nivelul normalului.
39
4. Tulburări comprehensive, manifestate prin dificultăţi de înţelegere a unor
cuvinte şi propoziţii simple, a anumitor tipuri de cuvinte precum termeni
spaţiali (de situare în spaţiu), sau fraze mai lungi.
5. Deficienţe de înţelegere şi / sau de producere a limbajului, dezvoltare ce
împiedică realizările academice sau profesionale, sau integrarea socială.
6. Eşecuri frecvent semnalate în reproducerea sunetelor adaptate dezvoltării
mentale.
7. Bâlbâială repetată demonstrată prin alterarea fluenţei normale şi a paternurilor
temporale de limbaj.
8. Deficienţe, în producerea sunetelor sau în fluiditate, ce intervin sever în
performanţele şcolare sau profesionale, sau în integrarea socială.
9. Mutism selectiv, caracterizat printr-un eşec continuu în comunicare, în situaţii
specifice (ex. şcoală) însă fără probleme de comunicare în alte situaţii.
10. Retragere şi izolare socială din cadrul grupului de apartenenţă, grupul şcolar,
sau cadrele sociale în care individului i s-ar putea cere să comunice.
11. Panternuri recurente în manifestări agresive sau comportament negativ
exteriorizat datorită necesităţii de atenţie, în momentele apariţiei frustrărilor
provocate de deficienţele de limbaj.
40
8. Eliminarea paternurilor de manifestări agresive sau comportament negativ,
exteriorizat datorită necesităţii de atenţie, în momentele apariţiei frustrărilor
provocate de deficienţele de vorbire/limbaj.
41
18. Creşterea frecvenţei interacţiunilor sociale, în care clientul ia iniţiativa sau
susţine conversaţia)
19. Creşterea frecvenţei declaraţiilor pozitive referitoare la activităţile din cadrul
grupului de apartenenţă precum şi a performanţelor şcolare.
20. Scăderea frecvenţei şi gravităţii manifestărilor agresive sau a
comportamentelor negative, exteriorizate datorită necesităţii de atenţie, în
momentele apariţiei frustrărilor provocate de deficienţele de vorbire/limbaj.
21. Reducerea gravităţii şi frecvenţei discontinuităţii în vorbire.
22. Completarea cu un program sistematic de desensibilizare pentru a reduce
ritmul vorbirii şi a controla bâlbâiala.
23. Verbalizarea şi înţelegerea modului în care mutismul selectiv este asociat cu
pierderi din trecut, traume sau persecutări.
24. Identificarea verbală a dinamicii sau conflictelor din sistemul familial care
contribuie la mutismul selectiv.
25. Urmarea tratamentului medical prescris de către medic.
Intervenţii terapeutice
1. Îndrumarea clientului pentru o evaluare logopedică în vederea determinării
prezenţei unei deficienţe, precum şi a acceptării sale pentru serviciile unei
educaţii speciale.
2. Programarea unei evaluări psihoeducaţionale care să ateste abilităţile
intelectuale şi să excludă prezenţa altor posibile deficienţe.
3. Programarea unei testări psihologice pentru a determina dacă există factori
emoţionali sau ADHD (Attention-Deficit Hyperactivity Disorder) care intervin în
dezvoltarea vorbirii/limbajului a clientului.
4. Programarea la evaluare neurologică sau neuropsihologică pentru a exclude
posibila prezenţă a unor factori organici, care ar putea contribui la deficienţele
clientului.
5. Trimiterea clientului la un examen medical pentru a exclude cauze medicale
ce ar putea interveni în dezvoltarea vorbirii/limbajului.
6. Asistarea la o întâlnire PEI alături de părinţi, profesori şi logoped pentru a
determina acceptarea clientului la serviciile educaţionale speciale, proiectarea
intervenţiilor educaţionale, stabilirea obiectivelor şi delimitarea problemelor
emoţionale ce trebuie tratate prin consiliere.
42
7. Consultarea cu părinţii clientului, profesorii săi şi logopedul asupra proiectării
unei strategii de intervenţie efective, care să consolideze punctele forte şi să
compenseze deficienţele sale.
8. Îndrumarea clientului către un logoped privat pentru asistenţă suplimentară în
vederea îmbunătăţirii abilităţilor de comunicare/limbaj.
9. Încurajarea părinţilor în meţinerea unei comunicări regulate cu profesorii şi cu
logopedul pentru facilitarea dezvoltării vorbirii/limbajului clientului.
10. Îndrumarea părinţilor în direcţia laudei frecvente şi a reîntăririi pozitive a
dezvoltării clientului.
11. Educarea părinţilor asupra semnelor şi simptomelor specifice deficenţelor de
vorbire/limbaj.
12. Provocarea recunoaşterii de către părinţi a deficienţelor clientului, astfel încât
aceştia să coopereze referitor la situaţia actuală şi intervenţiile ce urmează să
fie făcute asupra lui.
13. Repartizarea unor teme zilnice, în care clientul să citească părinţilor şi apoi să
povestească cele citite, în vederea dezvoltării vocabularului.
14. Trasarea de directive clientului şi familiei sale pentru ieşiri săptămânale, şi
solicitarea de a-şi împărtăşi gândurile şi sentimentele referitoare la ieşire în
vederea dezvoltării abilităţilor de înţelegere şi producere a limbajului.
15. Confruntarea şi provocarea părinţilor referitor la exercitarea unei presiuni
excesive şi irealiste asupra clientului de a ”vorbi corect”
16. Asistarea părinţilor în vederea însuşii unor aşteptări realiste referitoare la
dezvoltarea vorbirii/limbajului clientului.
17. Observarea interacţiunilor părinte – copil pentru a evalua în ce măsura
paternurile de comunicare familială afectează dezvoltara clientului.
18. Explorarea interacţiunilor părinte – copil pentru a determina dacă, părinţii
vorbesc sau umplu adesea pauzele pentru client, încercând astfel să îl
protejeze de sentimente de anxietate sau nesiguranţă referitoare la limbajul
său.
19. Încurajarea părinţilor în direcţia permiterii clientului să ia iniţiativă mai des în
demararea sau susţinerea conversaţiilor.
20. Predarea unor tehnici de comunicare efective (ex.: ascultarea activă,
reflectarea sentimentelor, enunţuri la pers.I) în cadrul sesiunilor de terapie a
familiei în vederea facilitării dezvoltării clientului.
43
21. Asistarea clientului şi părinţilor în diercţia dezvoltării, înţelegerii şi acceptării
referitoare la limitarea deficienţei de vorbire/limbaj.
22. Întărirea atingerii obiectivului clientului prin terapie.
23. Confruntarea blândă a paternurilor clientului de a se retrage din cadre sociale
pentru a evita astfel experienţa anxietăţii datorată problemelor de comunicare.
24. Repartizarea sarcinii clientului de a contribui zilnic cu un comentariu în faţa
clasei, întărindu-i astfel încrederea de a vorbi în faţa altor persoane.
25. Repartizarea sarcinii clientului de a împărţi jucării sau obiecte în timpul jocului
”arată şi povesteşte” pentru a-i dezvolta astfel abilităţile de comunicare
expresivă.
26. Familiarizarea(învăţarea) clientului cu mecanisme de întărire pozitivă (ex.
tehnici de relaxare, auto-sugestia, refacere cognitivă) pe care le poate utiliza
în întâmpinarea frustrarilor la apariţia problemelor de vorbire/limbaj.
27. Familiarizarea(învăţarea) clientului cu strategii de auto-control (ex.: refacere
cognitivă, auto-sugestia, ”stai, priveşte, ascultă şi gândeşte”) pentru a inhiba
impulsul de a se manifesta cand întâmpină frustrări referitoare la problemele
de comunicare.
28. Proiectarea şi implementarea unui program sistematic de desensibilizare, în
care este utilizat un metronom care este retras gradual, pentru a reduce ritmul
vorbirii clientului şi a controla bâlbâiala.
29. Predarea clientului a unor tehnici efective de reducere a anxietăţii(relaxare,
auto-sugestia, refacere cognitivă) pentru a reduce anxietatea anticipativă în
situaţii sociale şi pentru controlul bâlbâielii.
30. Explorarea trecutului clientului referitoare la pierderile, traumele sau
persecutările care pot contribui la apariţia mutismului selectiv.
31. Utilizarea unei sesiuni individuale de terapie prin joc pentru a ajuta clintul să-şi
exprime sentimentele referitoare la pierderi, traume sau persecutări din trecut.
32. Evaluarea dinamicii familiei ce contribuie la refuzul clientului de a vorbi în
anumite situaţii.
33. Programarea unei evaluări medicale dacă s-a determinat faptul că o problemă
emoţională şi/sau ADHD interferează cu dezvoltarea vorbirii/limbajului.
44
Fobie socială, Deficienţa anxietăţii de separare (axa I); retardare mintală uşoară,
funcţionare intelectuală borderline (axa II).
Definitii comportamentale
1. Esec continuu in acceptarea regulilor si a asteptarilor acasa, la scoala sau in
comunitate.
2. Lupta excesiva, intimidare sau altele, cruzime sau violenta asupra oamenilor
sau animalelor si distrugerea proprietatii.
3. Cunostinte despre spargeri, efractii sau furturi.
4. Adaptarea scolara caracterizata prin absente repetate, lipsa de respect si
comportament rau.
5. Conflicte repetate sau confruntari cu autoritatea de acasa, de la scoala sau
din comunitate.
6. Esec in asumarea consecintelor actiunilor, asumarea riscurilor si angajarea in
comportamente cu senzatii tari.
7. Numeroase eforturi pentru a-i pacali pe altii prin minciuna sau manipulare.
8. Esec consistent in acceptarea responsabilitatii pentru comportamente rele,
insotite de modele de blamare a celorlalti.
9. Mici remuscari, sau niciun fel de remuscare pentru comportamentele rele din
trecut.
10. Lipsa sensibilitatii pentru gandurile, sentimentele si nevoile celorlalti.
11. Existenta mai multor parteneri sexuali, lipsa angajamentului emotional si
implicarea in relatii sexuale care duc la aparitia bolilor cu transmitere sexuala.
45
2. Satisfacerea regulilor si asteptarilor acasa, la scoala si in comunitate pe o
baza consistenta.
3. Eliminarea tuturor comportamentelor ilegale si antisociale.
4. Incetarea oricaror acte de violenta sau cruzime asupra oamenilor si
distrugerea proprietatii.
5. Examinarea nemultumirilor prin verbalizari potrivite si modalitati nonverbale de
exprimare pe o baza consistenta.
6. Demonstrarea imbunatatirii marcante in ceea ce priveste controlul
impulsurilor.
7. Rezolvarea conflictelor interioare care contribuie la descoperirea problemelor
de conduita.
8. Parintii stabilesc si mentin limitele potrivie, cadrul ferm, limitele consistente in
momentul in care clientul actioneaza intr-o maniera agresiva si rebela.
9. Demonstrarea empatiei, grijii si sensibilitatii pentru gandurile, sentimentele si
nevoile celorlalti pe o baza regulara.
10. Eliminarea tuturor comportamentelor sexuale promiscue.
46
10. Reducerea frecventei si severitatii comportamentelor agresive, distructive si
antisociale (8, 10,14, 16).
11. Cresterea acordului in ceea ce priveste regulile pentru casa si scoala (8,9,
19,20,21).
12. Amanarea activitatilor recreative(ex.a juca baschet cu prietenii) pana la
terminarea temelor sau a treburilor casnice (8,18,22,23).
13. Parintii stabilesc limite corespunzatoare, descopera reguli clare si urmeaza
consecintele pentru rele comportamente (8,20,21,23)
14. Clientul si parintii lui sunt de acord si urmeaza implementarea unui sistem
bazat pe recompensa sau un posisbil contract (8,20,22).
15. Parintii sporesc frecventa intaririi pozitive a clientului si lauda acestuia (20,22).
16. Cresterea timpului petrecut cu parinti neimplicati sau detasati, in activitati de
timp liber, scoala sau munca (24,25,26,27).
17. Parintii verbalizeaza limitele potirvite pentru disciplina, pentru a preveni
eventuale forme de abuz si sa se asigure de siguranta clientului si a rivalului in
competitia pentru dragostea parinteasca(frate/sora) (25,28,29,30).
18. Verbalizarea si intelegerea modului in care comportamentele agresive sunt
asociate cu neglijari din trecut, abuz, separare sau abandon (28,31,32,33,34).
19. Identificarea si verbalizarea sentimentelor asociate cu neglijari din trecut,
abuz, separare sau abandon (31,32,33,34,35).
20. Cresterea participarii la activitati extracurriculare sau activitati pozitive in
grupuri de aceeasi varsta (36, 38,39).
21. Identificarea si verbalizarea modului in care comportamentele concrete ii
afecteaza negativ pe ceilalti (10,13,37).
22. Cresterea verbalizarii empatiei si preocuparii pentru cei din jur (18,35,36,37).
23. Stabilirea si mentinerea unei ocupatii sigure pentru a impiedica aparitia
comportamentelor impulsive ( 40,41).
24. Identificarea si verbalizarea riscurilor implicate in comportamente sexuale
promiscue (42,43).
25. Identificarea si verbalizarea sentimentelor, gandurilor irationale si nevoilor
care contribuie la aparitia comportamentelor sexuale promiscue (28,42,43).
26. Cresterea comunicarii, intimitatii si consecventei dintre parinti (24,25,44).
27. Luarea de medicamente prescrise de doctor (1,45).
47
Interventii terapeutice
1. Pregatirea clientului pentru testarea psihologica pentru a aprecia daca factorii
emotionali sau ADHD contribuie la impulsivitatea clientului si la comportamente
concrete.
2. Pregatirea clientului pentru o evaluare psihoeducationala pentru a exclude
prezenta unei dizabilitati invatate care poate contribui la comportamente
impulsive si concrete in cadrul scolii.
3. Asigurarea feed-back-ului clientului si parintilor sai, oficialilor scolii sau
oficialilor justitiei criminale in ceea ce priveste testarea psihologica si/sau
psihoeducationala.
4. Pregatirea pentru evaluarea referitoare la abuz si/sau tratament pentru client.
5.Consultarea cu oficialii justitiei criminale despre consecintele comportamentului
antisocial al clientului(ex. restituirea de bani, serviciu in cadrul comunitatii,
verificare, supraveghere intensiva).
6. Consultarea cu parintii, oficialii scolii si oficialii justitiei criminale despre nevoia
de a plasa clientul intr-un cadru alternativ (ex.copii lipsiti de adapost, program
rezidential, facilitatea detentiei juvenile).
7.Incurajarea si provocarea parintilor pentru a nu proteja clientul de consecintele
comportamentelor sale antisociale.
8. Asistarea parintilor clientului in stabilirea clara a regulilor, a limitelor si a
consecintelor pentru comportamente rele.
9. Construirea progresiva a nivelului de incredere a clientului in sedintele de
terapie prin: contactul vizual, ascultare activa, cosideratie neconditionata si calda
acceptare in ajutorul cresterii abilitatii clientului pentru a identifica si a exprima
sentimente.
10.Confruntarea ferma a comportamentelor antisociale ale clientului si atitudine,
sublinierea consecintelor pentru client si pentru ceilalti.
11.Asistarea clientului in a face conexiunea dintre sentimente si comportamente
reactive.
12.Confruntarea declaratiilor in care clientul ii acuza pe ceilalti pentru relele sale
comportamente si esueaza in acceptarea responsabilitatii pentru actiunile sale.
13. Explorarea si procesarea factorilor care contribuie la modelul clientului de a-i
blama pe cei din jur.
48
14. Invatarea de stategii pentru detinerea controlului propriu(relaxare, “stop
privire”, ascultare si gandire) pentru a ajuta clientul sa-si exprime furia prin
verbalizari potrivite si modalitati de exprimare nonverbala.
15. Incurajarea clientului pentru a folosi listele de monitorizare proprie acasa sau
la scoala pentru a descoperi mai eficient controlul asupra furiei si a impulsurilor.
16. Utilizarea cartii terapeutice “Monstrul furios” pentru a-l ajuta pe client sa
descopere intr-un mod mai eficient controlul asupra furiei si a impulsurilor.
17. Clientul sa invete comunicarea efectiva si priceperi declarate pentru a-si
exprima sentimentele intr-un mod controlat si sa-si intalneasca nevoile prin
actiuni mai constructive.
18. Asistarea parintilor in cresterea structurii pentru a-l ajuta pe client sa invete
sa amane realizarea obiectivelor pe termen lung (ex.finalizarea temelor sau a
muncilor casnice inainte de a juca baschet).
19. Stabilirea de reguli clare pentru client acasa sau la scoala; clientul este pus sa
repete regulile pentru a demonstra ca a inteles.
20. Desemnarea unui sistem bazat pe recompensa sau un eventual contract
pentru client pentru a intari comportamentele pozitive identificate si pentru a
impiedica aparitia comportamentelor impulsive.
21.Desemnarea si implementarea unei economii simbolice pentru a spori
comportamentele sociale pozitive ale clientului si pentru a impiedica aparitia
comportamentelor impulsive si concrete.
22.Incurajarea parintilor pentru a prevedea lauda frecventa si intarirea pozitiva
pentru comportamentele sociale pozitive ale clientului si pentru bunul control al
impulsurilor.
23.Sarcina pentru parinti sa citeasca “1-2-3 Magic: Cum sa-ti antrenezi
prescolarul sa faca ce vrei tu”(Phelan), “Regulile familiei”(Kaye) si “Disciplina
asertiva pentru parinti”(Canter si Canter).
24. Dirijarea sedintelor de terapie familiala pentru explorarea dinamismului care
contribuie la urgentarea problemelor comportamentale ale clientului.
25.Utilizarea tehnicii “ family-sculptin” in care clientul defineste rolurile si
comportamentele fiecarui membru al familiei intr-o scena proprie in care alege sa
evalueze dinamismul familiei.
49
26. Dirijarea sedintelor de terapie familiala in care membrilor familiei clientului li
se dau sarcini sau probleme de rezolvat impreuna(ex.construirea unui vas,
observarea interactiunilor in familie si procesarea experientei cu ei pe viitor).
27.Trasarea de directive parintilor neimplicati sau dezinteresati, sa petreaca mai
mult timp cu clientul in activitati de timp liber, scoala sau munca.
28. Investigarea trecutului familiei clientului pentru a afla istoria unui abuz fizic
sau sexual care poate contribui la problemele comportamentale ale clientului.
29.Confruntarea parintilor clientului pentru a inceta sa mai aplice metode de
disciplina punitive sau de abuz fizic.
30.Implementarea pasilor necesari pentru protejarea clientului sau a rivalului in
competitia pentru dragostea parinteasca(frate/sora) pentru un eventual abuz(ex.
raportarea abuzului la cea mai apropiata agentie; luarea clientului sau a autorului
abuzului de acasa)
31.Incurajarea si sprijinirea clientului in a-si exprima sentimentele asociate cu
neglijarea, abuzul, separarea sau abandonul.
32. Dirijarea sedintelor de terapie individuala prin joc pentru a informa clientul in
legatura cu posibilitatea de a-si exprima sentimentele legate de neglijarea din
trecut, abuz, separare sau abandon.
33. Interpretarea sentimentelor exprimate in terapia prin joc si legarea lor de furia
clientului si comportamentele sale concrete.
34.Trasarea unei sarcini clientului de a scrie o scrisoare unui parinte absent sau
folosirea tehnicii scaunului gol pentru urmarirea clientului in a se exprima si a
lucra prin intermediul sentimentelor de furie si suparare despre abandonul din
trecut.
35.Utilizarea jocului terapeutic “Vorbind, simtind, facand” pentru sporirea
constientizarii gandurilor si sentimentelor sale.
36.Pregatirea clientului pentru participarea la un grup terapeutic pentru a
imbunatati judecata sa sociala si deprinderile interpersonale.
37.Trasarea pentru client a sarcinii de a arata empatie, bunavointa si sensibilitate
fata de nevoile celor din jur (ex.sa citeasca o poveste la culcarea unui rival in
competitia pentru dragostea parinteasca(frate/sora), sa coseasca iarba pentru
bunica).
50
38.Incurajarea clientului sa participe la activitati de grup de aceeasi varsta,
extracurriculare sau pozitive, pentru a demonstra o depasire sanatoasa a furiei,
pentru a-si imbunatati deprinderile sociale si pentru a spori stima de sine.
39. Indrumarea clientului spre organizatii tip Big Brother/Big Sister pentru a vedea
un model de rol pozitiv.
40.Indrumarea clientului spre training-uri vocationale pentru a descoperi
deprinderile de baza pentru munca si gasirea unui loc de munca.
41.Incurajarea si intarirea asumarii responsabilitatii pentru o munca a clientului,
acceptarii autoritatii unui supervizor si regulilor angajatilor.
42.Educatia sexuala a clientului si discutarea riscurilor care apar in relatii sexuale
promiscue.
43.Explorarea sentimentelor clientului bazate pe gandire irationala si nevoi
nesatisfacute care contribuie la urgentarea comportamentelor sexuale promiscue.
44.Evaluarea diadelor maritale pentru posibile conflicte care plaseaza problema
pe comportamentele concrete ale clientului si departe de sursele mariajului.
45.Pregatirea pentru evaluarea medicala a clientului pentru a prevedea controlul
impulsurilor si stabilizarea starilor.
Definitii comportamentale
1.Lipsa de interes si/sau feed-backul fata de alti oameni
2.Esecul cronic de a dezvolta relatii sociale potrivite nivelului de dezvoltare.
3.Lipsa de spontaneitate si reciprocitatea emotionala sau sociala
4.Amanarile semnificative in dezvoltarea limbajului vorbit sau totala lipsa a
acestuia sau incapacitatea de a sustine sau initia conversatii
51
5.Ciudatenii in vorbire si limba manifestate prin ecolalie, inversare
pronominala, sau limbaj metaforic
6.Aderenta inflexibila la repetitia ritualurilor nonfunctionale sau a manierelor
stereotipice.
7.Preocuparea exagerata ptr.obiecte, parti ale obiectelor sau ptr.domenii de
interes restranse.
8.Primejdia subliniata sau variabilitatea extrema in functionarea intelectuala si
cognitive.
9.Rezistenta extrema sau reactia exagerata la schimbarile minore in rutina sau
in mediu.
10Disimularea emotionala sau prefactoria.
11.Modelul repetat a comportamentelor auto-abuzive(ex.pendularea capului,
muscatul, sau temperatura).
Scopuri pe termen lung
1.A dobandi scopurile educationale, comportmentale, si sociale identifcate sau
Planul Educational Indivdualizat al clientului.
2.A dezvolta deprinderi ale limbajului de baza si abilitatea de a comunica pur
si simplu cu altii.
3.A stabili o leg. De BAZA intre client si figura cea mai apropiata din viata lui
4.Membrii familiei sa dezvolte o acceptare a capacitatilor anormale ale
clientului sis a aiba asteptari realiste de la el ca si comportament.
5.Sa se angajeze in joaca reciproca, cooperanta si imitativa bazata pe ceva
obisnuit.
6.Sa stabilizeze o stare de spirit a.i. clientul sa fie capabil sa tolereze
schimbari in rutina sau schimbari ale mediului inconjurator.
7.Sa elimine intregul comportament de tip autoabuziv.
52
6.Sa se supuna mutarii intr-o clasa potrivita.
7.Sa se supuna mutarii intr-un loc potrivit ca asezare.
8.Sa creasca verbalizarea spontana in prezenta terapeutului.
9.Sa descreasca ciudateniile din limbaj si vorbire.
10.Sa creasca frecventa comunicarii sau interactiunii cu ceilalti.
11.Sa descreasca frecventa si severitatea izbucnirlor de temperament si a
manifestarilor ciudate in comportament.
12.Sa descreasca severitatea comportamentului autoabuziv.
13.Sa participe la jocuri sau activitati orgnizate cu parintii sau fratii cate 20
min. in fiecare zi.
14.Sa dezvolte o grija esentiala asupra propriei persoane si calitati
independente de trai.
15.Parintii dezvolta si mentin un sistem suportiv.
16.Sa dezvolte calitati de baza in gasirea unei slujbe care sa-I prilejuiasca
clientului domenii de interes intr-un mod pozitiv
Interventii terapeutice
1.aranjati o evaluare intelectuala si cognitive pentru a patrunde in lumea
interioara a clientului si a-I descoperi partile lui puternice si slabiciunile.
2. faceti referire la evaluarea de vorbire si limbaj a clientului
3. stabiliti o evaluare de tip neurologic sau neuropsihiatric care sa testeze
factorii organici
4. stabiliti raspunsuri de la parintii clientului cu privire la tot ce au gasit din
punct de vedere al evaluarii
5. stabiliti o evaluare psihiatrica a clientului
6. participate la o intalnire IEPC pentru a determina eligibilitatea clientului
pentru servicii educationale speciale, trasati interventii educationale si stabiliti
scopuri
7. consultati-va cu parintii, profesorii si alti oficiali ai scolii cu privire la
intocmirea unor programe de invatamant efficient sau cu privire la slabiciunile
sale
8. consultati-va cu parintii, oficiali ai scolii si medici psihiatrii despre nevoia de
a plasa clientul intr-o asezare alternativa (loc care sa se potriveasca nevoilor
sale) – de exemplu ingrijire speciala, camine sau un program rezidential
53
9. construiti in mod activ un nivel de incredere al clientului prin contactul
continuu al privirii, atentie frecventa si interes, recompensa pozitiva
neconditionata si facilitarea cresterii comunicarii.
10. faceti referire la un logoped pentru a-i imbunatatii abilitatile de vorbire si
limbaj
11. construiti si implementati un program de raspuns prin desen utilizand
principii pozitive pentru a facilita dezvoltarea limbajului clientului
12. sustineti parintii si exemplificati metode de incurajare a dezvoltarii
limbajului clientului
13. folositi frecvent recompensa si incurajarea pentru a creste feed-back-ul
venit din partea clientului
14. invatati parintii tehnici de management comportamental – exemplu: pauza,
asumarea responsabilitatii, indepartarea de la privilegii – pentru a descreste
vorbirea idiosincretica a clientului, autostimularea excesiva, izbucnirile
temperamentale si comportamentul autoabuziv.
15. construiti o pusculita pentru clasa sau pentru un program rezidential in
vederea imbunatatirii calitatilor sociale ale clientului, a controlului impulsivitatii
si abilitatilor de vorbire si limbaj
16.dezvoltati un sistem de recompensare sau un contract de eventualitate
ptr.a imbunatati calitatile sociale ale clientului si controlul furiei.
17.Folositi tehnici de terapie prin aversiune ptr. a opri sau a limita
comportamentul autoabuziv al clientului.
18.Consiliati parintii sa dezvolte interventii ptr. a controla comportamentul
clientului de tip autoabuziv folosind incurajarile, iar daca este necesar
constrangerea psihica.
19.Incurajati membrii familiei sa includa in mod regulat clientul in munca
structurata sau in activitati de joc ptr.20 min. In fiecare zi.
20.Dati-i clientului si parintilor sai o sarcina, (ex. Innotul, mersul pe bicicleta)
care ajuta la construirea increderii si a dependentei reciproce.
21.Incurajati parintii detasati sa se implice in viata de zi cu zi a clientului, in
activitatile sale din timpul liber sau in ceea ce trebuie sa faca ptr. Scoala.
22.Educati parintii clientului sau membrii familiei in leg. Cu privire la
simptomele si caracteristicile autismului sau a dereglarii comportamentale.
23.Incurajati parintii clientului sa caute ragaz pe o perioada de timp.
54
24.Sugerati parintilor incadrarea intr-un grup terapeutic, de sustinere.
25.Consiliati parintii cu privire la invatarea clientului despre calitati esentiale de
autoajutorare(ex. Pieptanatul parului, imbaierea, spalatul dintilor)
26.Monitorizati si dati feed-back frecvent asupra progresului clientului legat de
dezvoltarea tehnicilor de auto-ajutorare.
27.Faceti referire la un atelier de munca linistit sau la un program de pregatire
vocationala pentru a dezvolta talente de lucru de baza.
28.Faceti referire la integrarea intr- un centru de copii cu probleme de acest
gen .
29.Faceti referire la participarea intr-o tabara de vara ptr. A facilita contacte
sociale.
30.Redirectionati preocuparile clientului prin obiecte sau un domniu resrans de
activitate in concordanta cu cerintele sociale acceptabile.(ex. Clientul invata sa
acordeze instrumente sau sa impacheteze obiecte intr-un atelier linistit.
55