Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1
Mariana Ghițulescu
2
Mariana Ghițulescu
Henrik Ibsen a fost unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai dramei realiste. Teoria şi
estetica teatrului realist este dezvoltată atât în stare latentă în propriile opere ale lui Ibsen, cât şi
în anumite scrieri cu caracter programatic. În legătură cu problema obiectivităţii, Ibsen se
exprimă împotriva unei obiectivităţi sterile, mecanice, exclusiv mimetice, care eludează adevărul
sau adevărurile subiectivităţii. “Dacă doriţi obiectivitate, duce-ţi-vă direct la obiecte”, exclamă,
la un moment dat Ibsen.
Formula dramatică pe care o figurează cu cea mai deplină acuitate teatrul lui Ibsen e cea a
teatrului analitic (sau, cu o expresie goetheeană, “invizibil”), acea formă teatrală întoarsă spre
trecut, “în care personajul are un comportament integrat, complet deviat pe direcţia trecutului”.
De aceea, subliniază criticul Ion Vartic în lucrarea Ibsen şi teatrul modern: dacă “teatrul sintetic
este unul anabasic, al cauzelor producătoare de efecte, teatrul analitic e unul catabasic, al
efectelor ce-şi sondează şi revelă cauzele ascunse”1. În această formulă dramatică, dacă “acţiunea
propriu-zisă se destramă”, apare în schimb un proces de distanţare, datorită căruia personajul, ca
şi spectatorul, se confruntă cu întâmplarea încheiată şi actualizată de “discuţia” asupra ei.
Semnificativă, din acest unghi, ne apare consecvenţa cu care Ibsen a cultivat, de-a lungul a
cincizeci de ani de activitate dramaturgică, teatrul analitic, făcând din această formulă estetică un
instrument gnoseologic şi o vocaţie de identificare a “adevărului” realului.
Relevanţa “teatrului analitic” se naşte din chiar evaluarea trecutului ca “mit central al
operei”; în fapt, trecutul e perceput ca un destin ce modelează implacabil biografia personajelor.
Trecând peste denumirile ce au acoperit, de-a lungul vremii, noţiunea de teatru analitic (“epilog”,
teatru invizibil, “drama destăinuirii”, “teatru poliţist”) e cert că formula dramatică pe care a
consacrat-o Ibsen, dându-i dimensiuni estetice dintre cele mai valide, se caracterizează prin
funcţionalitate estetică fertilă, ea punându-şi în modul cel mai decis amprenta asupra evoluţiei
teatrului modern.
Despre modul în care se produce conflictul în dramaturgia lui Ibsen consemnează tot Ion
Vartic în lucrarea citată: “Două conştiinţe s-au «îmblânzit» una pe alta, se pot tutui şi se pot
odihni, câteva clipe, în albia paşnică a unei recunoaşteri calme, fericite. Dar stabilitatea unei
asemenea recunoaşteri constituie cea mai pură iluzie. Conştiinţele sunt ca două vase comunicante
ce nu pot menţine egal nivelul recunoaşterii. Căci, în realitate, mai totdeauna, una este
1
Ion Vartic, Ibsen şi teatrul modern, Ed, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
3
Mariana Ghițulescu
dominantă, iar cealaltă dominată. Conflictul dramatic este declanşat tocmai de acest dezechilibru
perpetuu, mereu instabil, când urcător, când coborâtor, dintre ele. De aceea, tensiunea scade sau
urcă în confromitate cu momentele de «îmblânzire» ori de sălbăticire, ce se întretaie precum
cărţile de joc”.2
Cât priveşte statutul personajelor ibseniene şi temele dramelor sale, George Călinescu este
de părere că: “Helmer şi Nora sunt idei, publicul se împarte zgomotos în două tabere, ideile lui
Ibsen fiind sălbatic pasionale, ca şi divinităţile nordice din Edda. Tipic ibseniană este traducerea
conflictului ideologic într-o dramă hermetică în care eroii vorbesc sibilin şi profetic, clar-
obscurul oferind primarilor şi avocaţilor profiluri legendare. Temele stăruitoare sunt lupta între
minciună şi adevăr, construcţie şi apatie. (...) ...între trecut şi viitor, patriotism şi cosmopolitism,
individualism şi eroism, între duhul de compromis şi linia justă, între animal şi spirit, între fiord
şi mare, vale şi munte, ceaţă şi soare.”3
2
Ion Vartic, Op. cit.
3
George Călinescu, Henrik Ibsen. Pretendenţii la coroană, E.P.L, Bucureşti, 1968
4
Ovidiu Drimba, Henrik Ibsen – Fondatorul teatrului modern, http://ro.scribd.com/doc/33771841/Henrik-Ibsen-
Fondatorul-Teatrului-Modern
5
Andre Suares, Trois Hommes, Editura Gallimard, Paris, 1935
4
Mariana Ghițulescu
4. Bibliografie
Bibliografia operei
Bibliografia critică
Boldea Iulian, Estetică generală, Editura Universităţii „Petru Maior”, Târgu-Mureş, 2010
Vartic, Ion, Ibsen şi teatrul modern, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
Webografie
6
George Călinescu, Op. cit.