Ludosan Nicolae

Anul I A.M.G

Igiena apei

Apa este un constituent esențial al materiei vii, avâ nd rol deosebit în

desfă șurarea tuturor proceselor vitale. Datorită proprietă ților sale, apa
reprezintă mediul propice de producere a diferitelor procese fiziologice.
Participarea apei este indispensabilă în procesele de absorbție, difuziune și
excreție, în osmoză , în menținerea echilibrului acido-bazic, în termoreglare, în
metabolismul intermediar etc. fă ră apă toate reacțiile biologice ar deveni
imposibile.

Embrion (de 3 zile) ……………………… 97%

Foetus (de 3 luni)………………………… 91%
Sugar …………………………………….. 70-75%
Adult …………………………………….. 60-65%
Vâ rstnic ………………………………….. 50-55%

Nevoile de apă ale individului

Nevoia de apă pe 24h a unui adult este ≈ 2,5 litri, din care 1,5 l îl constituie
apa ca atare, restul fiind acoperit de apa care intră în compoziția diferitelor
alimente și care este variabilă de la un aliment la altul și apa care ia naștere
din metabolizarea diferitelor trofine în organism.
Pierderile de apă ale organismului uman pe 24h se cifrează tot la ≈ 2,5 litri,
din care 1,5 l, se elimină pe cale renală , restul apei fiind eliminată prin piele,
pulmon și tubul digestiv.
 În anumite condiții pot apă rea situații, în afara celor patologice, câ nd se
realizează fie un aport crescut, fie o pierdere mă rită . Primul caz, denumit
bilanț hidric pozitiv, se întâ lnește în perioada de creștere și dezvoltare, în
graviditate și în convalescență după boli grave.
Cel de-al doilea sau bilanț hidric negativ apare în cazul muncii fizice
intense sau al unui climat excesiv de cald.
În afara apei folosite pentru nevoile pur fiziologice, omul folosește apa și în
multiple alte scopuri. Astfel, apa este consumată pentru menținerea cură țeniei
corporale, cu precă dere apă caldă sau/și pentru că lirea organismului și
creșterea rezistenței sale nespecifice, mai ales apa rece.
Omul folosește apa și pentru nevoile sale gospodă rești sau menajere.

Conform recomandă rilor O.M.S., cantitatea minimă de apă pentru nevoi

individuale este de 5 litri/24h, asigurâ nd aproape exclusiv numai nevoile
fiziologice, cantitatea optimă este de 100 l/zi.

Patologia infecțioasă transmisă prin apă

Cantitatea mare de apă folosită în comun de populație oferă mari

posibilită ți ca în condițiile poluă rii, apa să constituie un important factor de
îmbolnă vire. Bolile produse prin apă cuprind în general un mare numă r de
persoane, îmbră câ nd caracterul unor boli cu extindere în masă
Pentru apariția unei boli hidrice sunt necesare trei condiții și anume:
existența unui eliminator de germeni (bolnav, purtă tor), viabilitatea în apă a
germenilor patogeni un timp suficient pentru producerea bolii și existența
unei populații receptive.
Cea mai frecventă formă de boală infecțioasă de natură hidrică este epidemia.

Epidemiile hidrice prezintă o serie de caractere proprii:

− Caracterul exploziv sau cuprinderea unui numă r mare de persoane

într-un timp relativ scurt;
− Afectarea persoanelor receptive, care consumă apă contaminată ,
indiferent de sex, vâ rstă , de profesie etc.;
 − Suprapunerea epidemiei pe aria de alimentare cu apă a populației din
aceeași sursă (conductă , izvor, fâ ntâ nă );
− Apariția epidemiei în orice anotimp, dar cu precă dere în zona noastră
climatică în anotimpul rece, datorită supraviețuirii mai îndelungate a
germenilor patogeni în apă la temperatură scă zută și reducerii
antagonismului microbian;
− Încetarea epidemiei, ca urmare a mă surilor luate, tot atâ t de brusc cum
a început, mai ră mâ ne un numă r mic de cazuri, care se gă sesc în
incubație sau se transmit prin contact.

O ultimă formă de manifestare a bolilor hidrice infecțioase este forma

sporadică sau de cazuri izolate care se întâ lnesc mai ales în anumite boli mai
puțin caracteristice transmiterii prin apă .

Bolile bacteriene transmise prin apă

HOLERA: reprezintă o afecțiune bacteriană digestivă în care apa joacă un rol

principal. Vibrionul holerei este un germen, în general, puțin pretențios fapt
care îi conferă o rezistență destul de mare în apă , de câ teva să ptă mâ ni.
Vibrionul holeric poate supraviețui în apă pâ nă la 50-60zile. Indiferent însă de
aceste pă reri, transmiterea hidrică a holerei poate ajunge pâ nă la 90% din
cazurile de îmbolnă viri apă rute (O.M.S.).

FEBRA TIFOIDĂ: este produsă de bacilul tific (Salmonella typhi), care are o
rezistență în mediul extern, respectiv în apă , de 20-21 de zile. Boala este
specific umană , germenul fiind eliminat din organism odată cu dejectele de
că tre persoane bolnave sau purtă toare. Pă trunderea în organism se realizează
odată cu apa ingerată . Febra tifoidă a fost considerată în trecut principala
boală infecțioasă transmisă prin apă și a ră mas încă o problemă importantă de
să nă tate în unele ță ri subdezvoltate.

DIZENTERIA: este produsă de bacilii dizenterici (Shigella disenteriae) a că ror

rezistență în apă este diferită fiind cuprinsă între 4 și 7 zile. În prezent,
dizenteria reprezintă afecțiunea bacteriană cea mai ră spâ ndită și aceasta
datorită receptivită ții crescute a populației în lipsa unui vaccin adecvat, câ t și
disemină rii largi în mediul extern a germenilor dizenterici.

LEPTOSPIROZELE: sunt afecțiuni care pot îmbră ca forma epidemică , dar care
mai frecvent se întâ lnesc sub formă sporadică . În mod obișnuit în apă mai ales
în apele stă tă toare, se gă sesc leptospire nepatogene. Uneori însă pot ajunge în
apă și leptospire patogene, dintre care cele mai cunoscute sunt leptospira
ictero-hemoragică , leptospira grifo-tifoza, leptospira pomona și leptospira
canicola, ultimele trei anicterigene. Rezistența în apă a leptospirelor patogene
este suficient de mare, în jur de câteva săptămâni. În apa cu un pH ușor alcalin
însă supraviețuirea lor este sporită , putâ nd ajunge la câteva luni.

TUBERCULOZA: poate recunoaște și o transmitere hidrică , viabilitatea în apă a

bacilului Koch este destul de mare, pâ nă la 100-150 zile, mai mult chiar,
bacilul tuberculos este deosebit de rezistent față de dezinfectanții obișnuiți ai
apei.

BRUCELOZA: rar transmisă prin apă , recunoaște ca surse de poluare animale

ca porcul (brucella surs), vaca, prin avorturi, membrane și lichidele fetale etc.
Brucelele au o viabilitate de 40-60 de zile în apă și rezistă suficient de bine la
dezinfecție. Cel mai adesea dau cazuri sporadice.

TULAREMIA: este o boală cu focalitate naturală , al că rui agent Pasteurella

Tularensis este eliminat prin dejecte (urină și fecale) de șobolani, dar se
gă sește și în cadavrele acestora. Are o rezistență mare de 2-3 luni, în apă și
rezită bine la dezinfectante. Rar produce epidemii, mai frecvent apar cazuri
sporadice.

Bolile virotice transmise prin apă

POLIOMIELITA: a fost multă vreme contestată ca avâ nd o transmitere hidrică ,

pericolul mare de ră spâ ndire a bolii se bazează și pe faptul că virusurile
poliomielitice au mare rezistență în mediul înconjură tor, în apă ele
supraviețuiesc 150-180 zile. ca urmare a extinderii vaccină rii
antipoliomielitice, afecțiunea a încetat de a mia fi una din cele mai ră spâ ndite
viroze, pericolul ră spâ ndirii sale a ră mas totuși prezent.

HEPATITA VIRALĂ:

este o altă boală infecțioasă care recunoaște ca agent determinant un virus.

se poate afirma cu destulă certitudine că viabilitatea în apă a virusului este

deosebit de mare, peste 180-200 de zile. Mai mult chiar, rezistența sa la clor și
alți dezinfectanți uzuali ai apei este de asemenea mare. Mai mult chiar,
rezistența sa la clor și alți dezinfectanți uzuali ai apei este de asemenea mare.

Boli parazitare transmise prin apă: Ambiaza, Tricomoniaza, Lambliaza,

Strongiloidoza, Geohelminteazele, Fascioloza, Schistosomiaza, Paragonimiaza
Opistorcoza si Filariozele.

GUȘA ENDEMICĂ: sau distrofia endemică tireopată este o afecțiune cu

extindere în masă a că rei importanță constă nu numai în numă rul mare al
cazurilor câ t și în complicațiile mai ales nervoase și endocrine pe care le poate
avea.

CARIA DENTARĂ: reprezintă o altă afecțiune cu largă ră spâ ndire în masă , care
se întâ lnește la toate vâ rstele și la ambele sexe.
Mult mai importantă este intensitatea sau numă rul de dinți cariați, la
etiopatogenia cariei dentare au fost incriminați factori multipli ca alimentația
defectuoasă , mai ales în să ruri de calciu și fosfor și în vitamine, consumul
exagerat de dulciuri, masticația defectuoasă , lipsa de igienă a cavită ții bucale,
absența radiațiilor ultraviolete, diversele traume psihice etc.

Astfel s-a constatat că , cu câ t concentrația fluorului este mai scă zută , cu

atâ t frecvența persoanelor cu carii dentare e mai mare, cu atâ t numă rul
cariilor la aceeași persoană este mai mare cu atâ t vâ rsta la care apare caria
este mai mică .
BOLILE CARDIOVASCULARE: reprezintă afecțiuni cele mai ră spâ ndite la ora
actuală în întreaga lume, dar cu precă dere în ță rile avansate, unde dau cel mai
ridicat procent de mortalitate. Etiologia bolilor cardiovasculare este
multifactorială cuprinzâ nd factori genetici, alimentari, psihici, metabolici etc.
Un rol important se acordă astă zi sedentarismului, obezită ții, stresului,
fumatului, alcoolismului și altor factori.
Un element incriminat în bolile cardiovasculare este cobaltul. Influența
sa a fost dovedită nu în apă ci în bere, unde a fost utilizat ca stabilizator al
spumei și în care caz a produs o cardiopatie denumită chiar a bă utorilor de
bere. Deși mecanismul cobaltului este mai puțin bine cunoscut, totuși i se
atribuie un rol important în producerea bolilor cardiovasculare.

Substanțele toxice din apă

INTOXICAȚIA CU NITRAȚI: cunoscută sub numele de cianoză infantilă sau

methemoglobinemia infantilă cianotică a fost descrisă pentru prima dată de
Comly în 1945 și denumită intoxicație cu apă de puț.

INTOXICAȚIA CU PLUMB: principalele simptome ale intoxicației cronice cu

plumb prin apă constau din oboseală nejustificată, paloare, anorexie, diaree
sau mai frecvent constipație, dureri articulare și musculare, semne în cea mai
mare parte necaracteristice. Numai punerea în evidență a plumbului în apă
poate conduce că tre diagnosticul de intoxicație cu plumb.

INTOXICAȚIA CU MERCUR: prezintă o serie de semne ca cefalee, vertije,

insomnie, oboseală , tulbură ri de memorie, tulbură ri vizuale la care se adaogă
o ușoară anemie. Cu timpul însă apar tulbură ri grave, mai ales renale, cu
poliurie, polakiurie, azotemie etc.

INTOXICAŢIA CU CADMIU: acționează asupra ficatului inactivâ nd anumite

enzime cu rol în metabolismul hidraților de carbon, asupra sistemului
formator de globule roșii, cu producerea de anemie, dar mai ales asupra
rinichiului, cu creșterea elimină rii de calciu și proteine. Ca urmare, apar,
frecvent fracturi spontane, mai ales la femei multipare.

Condițiile fizice - Temperatura apei (trebuie să fie cuprinsă între 7 și 15oC)

- Turbiditatea apei (pentru a fi potabilă turbiditatea apei nu
trebuie să depă șească 5 grade SiO2 cu limita excepțională
10 grade/dm3)
- Culoarea apei (Pentru a fi potabilă culoarea apei nu
trebuie să depă șească 15 grade cu limita excepțională 30
de grade/dm3)
- Radioactivitatea apei (norma stabilită la 0,1 Bq/dm3 sau
2,7pCi/dm3 pentru emiță torii de radiații α și de 1 Bq/dm3
sau 27pCi/dm3 pentru emiță torii de radiații β)

Cea mai importantă condiție bacteriologică de potabilitate este lipsa totală din
apă a germenilor patogeni
Pentru a fi potabilă apa trebuie să îndeplinească urmă toarele condiții
biologice:
− Sestonul obținut prin filtrare pe fileu să nu depă șească 1 cm3 la m3
de apă pentru instalații centrale și 1 cm3 la 100 l apă , pentru
instalații locale;
− Organismele vizibile cu ochiul liber să fie absente;
− Organismele caracteristice apelor poluate să fie absente;
− Organismele dă ună toare să nă tă ții, ca ouă și larve de paraziți, să fie
absente;
− Organismele care prin înmulțire în masă modifică caracterele
organoleptice ale apei să fie absente sau în exemplare izolate;
− Organismele animale microscopice să nu depă șească 20/dm3 apă ;
− Triptonul de poluare format din resturi fecaloide sau industriale
să fie abesnt.
 Igiena aprovizionării cu apă

Sistemul central constă dintr-o rețea care transportă apa sub presiune
direct la consumator. Acest sistem prezintă o serie de avantaje și anume:
− Asigură cantitatea de apă necesară populație, datorită cunoașterii
exacte a debitului distribuit;
− Oferă posibilitatea de tratare a apei în cazul câ nd aceasta nu
corespunde condițiilor de potabilitate;
− Permite o bună protecție a sursei și instalațiilor și un control
permanent asupra calită ții apei distribuite.