Etimologie

La proclamarea independenței în 14 mai 1948, noul stat evreiesc a fost denumit oficial Medinat
Israel, sau Statul Israel (după ce au fost examinate alte nume, istorice și religioase, inclusiv
„Eretz Israel” („Țara Israel”), „Tzion” Sion, și „Yehuda” (Iudeea).[31] În primele săptămâni de
independență, guvernul a ales termenul de „israelian”, pentru a indica un cetățean al Israelului,
cu anunțul oficial făcut de către ministrul Afacerilor Externe, Moshe Sharett.[32]
Numele Israel a fost folosit în cursul istoriei în utilizarea comună și religioasă, pentru a face
referire la Regatul Israel antic, la noțiunea geografică a Țării lui Israel sau la întregul poporul
evreu. În conformitate cu Biblia ebraică „numele de Israel” a fost dat
patriarhului Iacov (Standard Yisraʾel, Isrāʾīl; Septuaginta greacă Ἰσραήλ; „lupta cu
Dumnezeu”[33]) , după ce s-a luptat cu succes cu un înger al lui Dumnezeu.[34] Cei doisprezece fii
ai lui, Iacov, au devenit strămoșii israeliților, de asemenea, cunoscute sub numele de
douăsprezece seminții ale lui Israel, sau copiii lui Israel. Iacov și fiii săi au trăit în Canaan, dar au
fost forțați de foamete să meargă în Egipt timp de patru generații până la Moise, un stră-strănepot
lui Iacov,[35] care a condus israeliții înapoi în Canaan, în „Exodul”. Cel mai vechi artefact
arheologic, care menționează cuvântul „Israel" este Stela lui Merneptah din Egiptul antic (datată
la sfârșitul secolului al 13-lea î.en).[36]
Zona este, de asemenea, cunoscută sub numele de Țara Sfântă, fiind sfântă pentru toate religiile
avraamice, inclusiv creștinism, iudaism, islam și Credința Baha'i. Înainte de Declarația de
Independență a Israelului din 1948, întreaga regiune a fost cunoscută sub nume diferite, inclusiv:
Țara Israelului (Eretz Israel) (pentru evrei), Siria de Sud, Siria Palestina, Regatul Ierusalimului,
în antichitate - Iudaea, Coele-Siria, Regatul Israel și Regatul Iudeei, Retienu, Canaan și, în epoca
modernă în special, Palestina (în arabă Siria de sud sau Falasti