Proiect la istorie

Tema:Religia
„Iudaismul”
Prodan Ion
• Iudaismul este probabil cea mai veche dintre marile religii ale lumii, care s-a pastrat, in
general, exact asa cum s-a constituit de la inceput, si a fost mereu legata de istoria poporului
evreu. Atunci cand vorbim despre iudaism, avem in vedere, in primul rand poporul evreu, si
apoi istoria acestuia.J. Eisenberg spune originile religiei iudaice ca aceasta „nu a fost
produsul unei singure si unice revelatii (...), ci s-a constituit treptat migratiilor unui grup de
oameni originari din Mesopotamia (Irakul de azi) –evreii- care se vor transforma intr-un
popor –Israelul- dupa un lung sir de peregrinari” . Cartea sfanta a iudaismului, e adevarat ca
poporul s-a format in urma unei peregrinari referitor la  decursul Conform Vechiului
Testament, care e Un alt element caracteristic poporului evreu, si care are mare legatura cu
religia acestuia, e observat de Mircea Eliade. El afirma ca „politica nationala era una cu
activitatea religioasa” Tragandu-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat
in anul 2000 i.Hr. De Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iudaismul
adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce
poporul ales, evrei, prin profetii Originile sale trebuie cautate in Orientul Apropiat, in
Mesopotamia Canaan si Egipt.
 Särbätori

Sâmbâta este principala zi de sarcină evreiasca, ziua de odihnă a Creatorului

după celebritate zile de facere lumii (Geneza). La fel ca si in alte religii, in
ziua de, odihna este interzis lucrul, la fel ca si in perioada sarbatorilor. Alte
sårbaton evreiești sunt: ​Roș Hașana (Anul Nou), Șavuot (Sarbátoarea
saptămânilor) și Yom Kippur (Ziua ispașirii)
 Religia iudaicã, reguli şi obiceiuri
• La opt zile de la naştere, copilul de sex masculin este circumcis, acesta
fiind un semn al legämntului cu Dumnezeu, Majoratul religios pentru fete
este la vårsta de 12 ani, iar pentru baieti la 13 ani.

De asemenea, practicantilor religiei iudaice le este recomandat portul anumitor

veştminte cum e cazul Kippah-ulul (un acoperämânt pentru cap) sau talitul
(obiect vestimentar asemánätor unei eşarfe utilizat in timpul rugáciuni)
 Istoria iudaismului este impărtită în trei perioade :
1. Perioada templului lui Ierusalim
2. Perioada talmudică
3. Perioada rabinică (din secolul VI până în prezent)
Doctrina religioasă și principiile credinței
Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii și etică, incluse în 
Biblia ebraică (Tanah), precum au fost, în continuare, explorate și
explicate în Talmud și în alte texte. În conformitate cu tradiția evreiască,
iudaismul începe cu Legământul dintre Dumnezeu și Abraham.
În timp ce iudaismul a fost rareori monolitic în practică, el întotdeauna cu
înverșunare a fost monoteist în teologie, deși Tanahul amintește perioade
de apostazie de la iudaism printre israeliți.
 Într-un documentar al BBC, dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din Exeter,
specializată în studii biblice ebraice, declara: „Biblia nu era o sursă de încredere, ea nu ne spune adevărul
despre acești oameni din antichitate [adică evreii — n.n.].”[2] Întrebat în același documentar dacă evreii au
fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea
din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din secolul al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586 î.e.n., după
care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada 
Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).[3]
În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată), Amihai Mazar afirmă că Iahve
avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe
Iahve.[4] În același documentar, Baruch Halpern afirmă că monoteismul a pornit din reforma constând din
epurările religioase produse la ordinul regelui Iosia, reluare a epurărilor la ordinul străbunicului său, regele
Ezechia. Regele Iosia a avut nevoie de centralizarea cultului pentru a obține controlul total al statului și
sprijinul populației în scopuri expansioniste, această ideologie fiind consemnată în Deuteronom. Halpern
afirmă despre reforma bazată pe Deuteronom că nu e vorba de invenție de tradiție, ci dimpotrivă, de un
refuz radical al tradiției.
Istoric, iudaismul a accentuat credința în revelația divină și în acceptarea versiunilor Torei scrise și orale ca
esență fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele
religioase. Aceasta a dat naștere la multe formule în ceea ce privește anumite convingeri teologice inerente
în Tora și Talmud.
 De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări ale principiilor de credință, și chiar
dacă acestea diferă în ceea ce privește anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic
comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sunt „treisprezece principii de credință”,
formulate în secolul al XII-lea î.e.n. de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost
ignorate de cea mai mare parte a comunității evreiești pentru câteva secole. Peste secole
reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică („Ani Ma'amin” și „Yigdal”)
în cărțile de rugăciuni evreiești, și, eventual, au devenit general acceptate.
Joseph Albo și Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conținea prea multe elemente,
deși adevărate, dar care nu au fost principii de credință și, astfel, plasând prea mulți evrei în
categoria de "eretic". Mulți alții au criticat orice astfel de formulare, care ducea la
minimizarea întregii Tore.
În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă mai mult decât dogmele
religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreiești, și menținea că cerințele
pentru convertirea la iudaism sunt: circumcizia și aderarea la obiceiurile tradiționale.
END