Management internațional

ISRAEL
 CUPRINS

CAPITOLUL 1 ............................................................................................................................ 1

ISRAEL – Scurtă prezentare ....................................................................................................... 1

CAPITOLUL 2 ............................................................................................................................ 5

ISRAEL - Impactul culturii asupra managementului internaţional ....................................... 5

CAPITOLUL 3 ............................................................................................................................ 8

ISRAEL - Comunicarea în managementul internaţional ............................................................. 8

CAPITOLUL 4 .......................................................................................................................... 18

Riscurile în afacerile internaţionale ........................................................................................... 18

CAPITOLUL 5 .......................................................................................................................... 20

Negocierea internaţională pe exemplul ţării .............................................................................. 20

CAPITOLUL 6 .......................................................................................................................... 22

Managementul resurselor umane în Israel ................................................................................. 22

CONCLUZII.............................................................................................................................. 24
 CAPITOLUL 1
ISRAEL – Scurtă prezentare

Statul Israel este o republică parlamentară localizată în Orientul Mijlociu, de-a lungul
malului de est al Mării Mediterane. Se învecinează cu Libanul, în nord, Siria în nord-
est, Iordania și Cisiordania, în est, Egipt și Fâșia Gaza, la sud-vest, și conține caracteristici din
punct de vedere geografic diverse în suprafața sa relativ mică. Are capitala în orașul Ierusalim.
Israelul este definit în „Declarația de Independență” și în legile lui de bază ca un stat evreiesc și
democratic și este singurul stat din lume unde evreii sunt majoritari.
În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor
Unite, pe data de 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David
Ben-Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a
proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în
decizia ONU. Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire,
cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe, au declanșat cu Războiul
arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian care avea ca scop distrugerea
Israelului și „aruncarea evreilor în mare” . Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din
1948-1949, teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină
unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urma împărțit între Israel și două state arabe
beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate in
urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de
către Israel - Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia
Gaza și Înălțimile Golan, - au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată
Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state
consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca
o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967,
ca „teritoriile ocupate”.
Populația din Israel - conform Biroului Central de Statistică israelian - care include toți
cetățenii sau resortisanții, dar nu muncitorii străini, în interiorul Israelului în sine și în așezările
israeliene din „teritoriile ocupate”, a fost estimată în iunie 2011 la 7.751.000 milioane de
oameni, dintre care 5.818.200 sunt evrei. Cetățenii arabi, al doilea grup etnic ca mărime, include
atât musulmani, cât și creștini. Alte minorități sunt druzi, cerchezi, samariteni și armeni. La
1
sfârșitul anului 2005, 93% din populația arabă din Ierusalimul de Est au căpătat statut de rezidență
permanentă și 5% au avut cetățenie israeliană. În înălțimile Golan, druzii au dreptul să aleagă între
cetățenia israeliană și cea siriană.
Israelul este o țară dezvoltată și o democrație reprezentativă, cu un sistem
parlamentar și vot universal. Prim-ministrul Israelului servește ca șef al guvernului, iar Knessetul,
cu cei 120 de membrii, servește ca organism legislativ unicameral.
Israelul are una dintre țările cu mare longevitate din lume.
Economia: deși lipsită, până nu demult, de resurse naturale (în anii 2011-2012 s-au
descoperit rezerve de gaze naturale în aria maritimă mediteraneană aparținând Israelului), în 2010
produsul intern brut nominal (PIB) israelian s-a situat pe locul 42 din lume și are un rating foarte
mare în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane. În 2010, Israelul a aderat la OCDE.
Ierusalimul este capitala țării, deși nu este recunoscută de toate statele ca atare, printre care
și Romania:
„La 20 ianuarie 1950, capitala Statului Israel a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim,
iar în 1980 Parlamentul israelian a adoptat o lege prin care Ierusalimul reunit a fost proclamat
"capitala unită și veșnică" a țării. Instituțiile centrale și ale administrației de stat se află în
Ierusalimul de Vest. România, asemenea altor state, nu recunoaște transferarea capitalei la
Ierusalim, menținându-și misiunea diplomatică la Tel Aviv.” (Ministerul Afacerilor externe -
Ambasada României de la Tel Aviv)
La Ierusalim se află principalele instituții politice, administrative și juridice ale Israelului:
sediul primului ministru, majoritatea ministerelor, sediul președintelui statului, Knessetul
(parlamentul israelian), Curtea Supremă a Israelului. Orașul găzduiește și alte instituții însemnate
ca Agenția Evreiască, Universitatea Ebraică, Muzeul Israel, Muzeul Rockefeller, Biblioteca
Națională a Israelului, Memorialul Yad Vashem și Memorialul Herzl.
În anul 1981 Orașul Vechi din Ierusalim a fost recunoscut de UNESCO ca patrimoniu
universal al omenirii.
Etimologie
La proclamarea independenței în 14 mai 1948, noul stat evreiesc a fost denumit
oficial Medinat Israel, sau Statul Israel (după ce alte nume sugerate, istorice și religioase, inclusiv
„Eretz Israel” („Țara Israel”), „Tzion” Sion, și „Yehuda” (Iudeea), au fost examinate și
respinse). În primele săptămâni de independență, guvernul a ales termenul de „israelian”, pentru a
indica un cetățean al Israelului, cu anunțul oficial făcut de către ministrul Afacerilor Externe,
Moshe Sharett.
Numele Israel, a fost folosit în cursul istoriei, în utilizarea comună și religioasă, pentru a
face referire la Regatul Israel antic, la noțiunea geografică a Țării lui Israel sau la întregul poporul
2
evreu. În conformitate cu Biblia ebraică, numele de Israel a fost dat de Patriarhul Iacov, după ce
s-a luptat cu succes cu un înger al lui Dumnezeu. Cei doisprezece fii ai lui Iacov au devenit
strămoșii israeliților, de asemenea, cunoscuți sub numele de douăsprezece seminții ale lui Israel,
sau copii lui Israel. Iacov și fiii săi au trăit în Canaan, dar au fost forțați de foamete să meargă în
Egipt timp de patru generații până la Moise, un stră-strănepot a lui Iacov, care a condus israeliții
înapoi în Canaan, în „Exodul”. Cel mai vechi artefact arheologic, care menționează cuvântul
„Israel" este Stela lui Merneptah din Egiptul antic (datată la sfârșitul secolului al 13-lea î.en).
Zona este, de asemenea, cunoscută sub numele de Țara Sfântă, fiind sfântă pentru
toate religiile avraamice, inclusiv creștinism, iudaism, islam și Credința Baha'i. Înainte
de Declarația de Independență a Israelului din 1948, întreaga regiune a fost cunoscută sub nume
diferite, inclusiv: Siria de Sud, Siria Palestina, Regatul Ierusalimului, provincia Iudaea, Coele-
Siria, Retjenu, Canaan și, în special, Palestina.
Mediul geografic și clima
Israelul este situat la capătul estic al Mării Mediterane, delimitat de către Liban la nord,
Siria la nord-est, Iordania la est, și Egipt, la sud-vest. Acesta se află între latitudinile 29 ° și 34 °
N, și longitudinile 34 ° și 36 ° E.
Pe teritoriul suveran al Israelul, cu excepția tuturor teritoriilor capturate de Israel în
timpul Războiului de Șase Zile din 1967, suprafața este de aproximativ 20.770 km pătrați, dintre
care doi la sută este apă. Suprafața totală sub conducere israeliană, când sunt incluse Înălțimile
Golan și Ierusalimul de Est este de 22.072 km pătrați, iar suprafața totală sub control israelian,
incluzând zona controlată militar și sub guvernare parțial palestiniană, Cisiordania, este 27.799 km
pătrați. În ciuda dimensiunii sale mici, Israelul este casă, la o varietate de caracteristici geografice,
de la deșertul Negev, în sud, până la zonele muntoase din Galileea, Carmel și spre Înălțimile
Golan în partea de nord. Câmpia israeliană de coastă pe țărmurile Mediteranei este casă la
șaptezeci la sută din populația națiunii. La est de zonele muntoase centrale se află Valea Iordanului,
care formează o mică parte din cei 6.500 de kilometri din Valea Rift.
Râul Iordan curge de-a lungul Văii Iordanului, de la Muntele Hermon, prin Valea
Hulah și Marea Galileii la Marea Moartă, cel mai de jos punct de pe suprafața Pământului. Mai la
sud este Arabah, care se încheie cu Golful Eilat, o parte a Mării Roșii. Unice pentru Israel
și Peninsula Sinai sunt makhteshim sau circurile de eroziune. Cel mai mare makhtesh din lume
este Craterul Ramon în Negev, care măsoară 40 km cu 8 km. Un raport privind starea ecologică a
bazinului Mării Mediterane afirmă că Israelul are cel mai mare număr de specii de plante pe metru
pătrat din toate țările din bazin.
Temperaturile în Israel variază foarte mult, mai ales în timpul iernii. Regiunile mai mult
muntoase pot fi vântoase, friguroase și uneori inzapezite; în Ierusalim ninge cel puțin o dată în
3
fiecare an. Între timp, orașele de coastă, cum ar fi Tel Aviv și Haifa, au un climat tipic
mediteranean, cu ierni reci, ploioase și veri lungi, calde. Zona Beer Șeva și Negevul de Nord au
un climat semiarid, cu veri calde, ierni reci, dar cu zile mai puține ploioase decât la climatul
mediteranean. Negevul de Sud și zonele Arava au climă deșertică, cu veri foarte calde și uscate, și
ierni blânde, cu câteva zile de ploaie. Cea mai mare temperatură din continentul Asia
(53,7 °C/128.7 °F) a fost înregistrată în 1942, la Kibuțul Tirat Zvi în valea nordului râului
Iordanul.
Din mai până în septembrie, ploile în Israel sunt rare. Cu resurse limitate de apă, Israelul a
dezvoltat diferite tehnologii de economisire a apei, inclusiv irigare prin picurare. Israelienii profită
considerabil de asemenea de lumina soarelui disponibilă pentru energie solară, ceea ce face Israelul
națiunea lider în utilizarea energiei solare pe cap de locuitor (practic, la fiecare casă se folosesc
panouri solare pentru încalzirea apei).
Patru regiuni diferite fitogeografice există în Israel, din cauza localizării țării între climat
temperat și zonele tropicale, riverane la Marea Mediterana, la vest și în est deșertul. Din acest
motiv, flora si fauna din Israel este extrem de diversă.
Exista 2.867 de specii cunoscute de plante găsite în Israel. Dintre acestea, cel puțin 253 de
specii sunt introduse și neindigene. Din luna mai 2007, există 190 de rezervații naturale în Israel.
Hatikvah (Speranţa), imnul naţional al Israelului are versurile compuse de Naftali Herz
Imber, un poet evreu născut în Galiţia, în timpul şederii lui la Iaşi. Compozitorul muzicii, Samuel
Cohen, a mărturist că s-a inspirat inclusiv dintr-o melodie românească, Carul cu boi.

4
 CAPITOLUL 2
ISRAEL - Impactul culturii asupra managementului
internaţional

Limba este componenta principală a culturii unui popor, întrucât cea mai mare parte a
culturii unei societăţi se regăseşte în limbajul vorbit. Ea reflectă natura şi valorile culturii.
Cunoaşterea limbii unei societăţi contribuie în măsură determinantă la înţelegerea culturii
acesteia.
În managementul internaţional, limba are patru semnificaţii distincte. În primul rând,
ea este un mijloc important de culegere şi evaluare a informaţiilor. Cele mai viabile informaţii
se obţin atunci când eşti o parte a mediului şi nu doar un observator din afară. În al doilea
rând, limba permite accesul la societatea locală. Vorbirea unei limbi de circulaţie universală
nu este suficientă pentru cunoaşterea în profunzime a acelei societăţi. În al treilea rând, limba
contribuie într-o măsură semnificativă la creşterea gradului de comunicare cu partenerii locali
sau membrii canalelor de distribuţie. În sfârşit, limba se extinde dincolo de capacitatea de
comunicare, dincolo de mecanismul traducerii şi interpretării unei text.
Se poate spune că pentru a avea succes în managementul internaţional o firmă
trebuie să-şi ajusteze programul ei de comunicare la cerinţele lingvistice locale. Managerii,
muncitorii, clienţii, furnizorii, guvernul pot avea stiluri diferite de comunicare chiar în cadrul
aceleaşi culturi. Când firma lucrează printr-un intermediar acesta are rolul de punte de
legătură dintre firmă şi piaţa locală. De multe ori limba engleză este cea care facilitează
legătura chiar şi în ţările care nu sunt vorbitoare de limba engleză.
Israelul are două limbi oficiale : ebraică și arabă. Ebraica este limba principală a statului
și este vorbită de majoritatea populației, fiind considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice,
cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament, iar limba arabă - în varianta palestineană
- este vorbită curent de minoritatea arabă, precum și în graiuri și dialecte din diverse țări arabe, ca
limbă secundară, de către imigranți evrei, mai ales vârstnici, originari din aceste țări. Începând cu
2008, cetățenii israelieni arabi au ajuns să reprezinte 20% din populație. Mulți israelieni vorbesc
destul de bine în limba engleză, care a fost și limba oficială a țării în timpul regimului colonial al
mandatului britanic în Palestina între anii 1918-1948. Engleza este învățată încă din clasele
primare. Fiind o țară de imigranți, sunt încă mult uzitate limbile ultimelor mari valuri de imigrație
din anii 1970-2000, ca rusa și amharica.
5
 Dacă explorăm cultura israeliană prin obiectivul modelului lui Hofstede, putem obține o
imagine de ansamblu asupra factorilor profunzi ai culturii israeliene față de alte culturi mondiale.
Distanța față de putere
Această dimensiune se referă la faptul că indivizii din societate nu sunt egali - exprimă
atitudinea culturii față de aceste inegalități în rândul nostru. Distanța față de putere este definită ca
gradul în care membrii mai puțin puternici ai instituțiilor și organizațiilor dintr-o țară se așteaptă
și acceptă că această putere este distribuită inegal.
Cu un scor de 13 puncte, Israelul se află la extremitatea inferioară a acestei dimensiuni
în comparație cu alte țări. Cu o mentalitate egalitară, israelienii cred în independență, drepturi
egale, superiori accesibili și că managementul facilitează și împuternicește. Puterea este
descentralizată, iar managerii se bazează pe experiența membrilor echipei. Respectul în rândul
israelienilor este ceva pe care îl câștigi dovedind experiența pe care o ai. Locurile de muncă au o
atmosferă informală, cu o comunicare directă, iar angajații se așteaptă să fie consultați.
Individualism
Problema fundamentală abordată de această dimensiune este gradul de interdependență
pe care o întreține societatea printre membrii săi. Ea are legătură cu imaginea de sine a oamenilor,
dacă este definită în termenii "Eu" sau "Noi". În societățile individuale, oamenii trebuie să aibă
grijă de ei înșiși și de familia lor. În societățile colectiviste, oamenii aparțin grupurilor care au grijă
de ei în schimbul loialității.
Societatea israeliană este un amestec de culturi individualiste și colectiviste (54).
Familiile mici cu accentul pus pe relația părinte-copil sunt mai comune decât cele care pun accent
ceilalți membri ai familiei. În același timp, și familiile extinse cu mulți copii și legături strânse cu
toți ceilalți membri ai familiei fac parte din societate. Există o credință puternică în idealul de
autodezvoltare. Loialitatea se bazează pe preferințele personale pentru oameni, precum și pe simțul
datoriei și responsabilității. Comunicarea este directă și expresivă.
Masculinitate
Un scor mare (masculin) pe această dimensiune indică faptul că societatea va fi condusă
de competiție, de realizare și de succes, succesul fiind definit de câștigător, cel mai bun în domeniu
- un sistem de valori care începe în școală și continuă pe tot parcursul vieții organizaționale. Un
scor redus (feminin) pe această dimensiune înseamnă că valorile dominante ale societății sunt grija
celor din jur și calitatea vieții. O societate feminină este una în care calitatea vieții este semnul
succesului și ieșirea din mulțime nu este admirabilă. Problema fundamentală aici este ceea ce îi
motivează pe oameni, dorința de a fi cei mai buni (masculini) sau plăcerea a ceea ce faci (feminin).
Cu un scor de 47, Israelul nu este nici o societate masculină, nici feminină. Unele
elemente indică mai multe trăsături masculine. Performanța este foarte apreciată. Se așteaptă ca
6
managerii să fie decisivi și asertivi. Statutul social este adesea afișat, în special prin mașini, ceasuri
și dispozitive tehnice.
Evitarea incertitudinii
Dimensiunea evitarea incertitudinii are legătură cu modul în care o societate se ocupă de
faptul că viitorul nu poate fi niciodată cunoscut: ar trebui să încercăm să controlăm viitorul sau să
lăsăm să se întâmple? Această ambiguitate aduce cu ea anxietate, iar culturi diferite au învățat să
facă față acestei anxietăți în moduri diferite. Măsura în care membrii unei culturi se simt amenințați
de situații ambigue sau necunoscute și au creat credințe și instituții care încearcă să evite aceste
situații se reflectă în scorul privind evitarea incertitudinii.
Israelul se numără printre țările care evită incertitudinea (81). În aceste culturi există o
nevoie emoțională de reguli (chiar dacă regulile nu par a funcționa vreodată), timpul înseamnă
bani, oamenii au o dorință interioară de a fi ocupați și muncesc din greu, precizia și punctualitatea
sunt norme, iar securitatea este un element important în motivația individuală. Culturile cu un scor
mare pe această dimensiune sunt deseori foarte expresive, fiind ceva pe care israelienii îl arată în
mod clar, gesticulând, folosindu-și foarte mult mâinile și uneori fiind agresivi vocal.
Orientarea pe termen lung
Această dimensiune descrie modul în care fiecare societate trebuie să mențină unele
legături cu propriul trecut, în timp ce se confruntă cu provocările prezentului și viitorului,
societățile prioritizând aceste două obiective existențiale în mod diferit. Societăți normative, care
înregistrează scăderea acestei dimensiuni, preferă, de exemplu, să mențină tradițiile și normele
onorate, în timp ce urmăresc schimbarea societății cu suspiciune. Cei cu o cultură care prezintă un
scor ridicat pe de altă parte, au o abordare mai pragmatică: încurajează economia și eforturile în
educația modernă ca o modalitate de a se pregăti pentru viitor.
Un scor scăzut de 38 pe această dimensiune indică faptul că în cultura israeliană se
preferă gândirea normativă. Oamenii din aceste societăți au o preocupare puternică privind
stabilirea adevărului absolut, sunt normativi în gândirea lor. Aceștia manifestă un mare respect
față de tradiții, o tendință relativ mică de salvare pe viitor și un accent pe obținerea de rezultate
rapide.

7
 CAPITOLUL 3
ISRAEL - Comunicarea în managementul internaţional

Comunicarea are o importanţă deosebită în managementul internaţional datorită

dificultăţilor în transmiterea semnificaţiilor dintre emiţătorii şi receptorii din diferite ţări. În
comunicarea internaţională aceste diferenţe sunt influenţate atât de diferenţele naţionale cât şi
de cele individuale dintre ţări, precum și de mediul fizic, economic, cultural, politic, legal etc.
Comunicarea internaţională este influenţată în principal de următorii factori:
protecţionism, liberalism, infrastructură și alte caracteristici ale economiilor străine.
Protecţionismul
Comerţul, prin natura sa, presupune un schimb voluntar de bunuri între două părţi. Lipsind
elementul coercitiv, schimbul trebuie realizat în avantajul ambilor parteneri. Ca orice activitate
competitivă, comerţul are avantajele şi dezavantajele sale. Prin creşterea concurenţei, preţurile
produselor importate se vor micşora şi va creşte cererea la export de produse autohtone mai
eficiente. În ambele cazuri vânzările cresc, profiturile se măresc şi preţul acţiunilor va urca. Este
o realitate faptul că există beneficiari şi victime în comerţul liber, aşa cum există, virtual, în orice
schimb. Tocmai în această realitate rezidă principalul motiv al legislaţiei protecţioniste. Victimele
comerţului liber sunt foarte vizibile, iar pierderile lor cuantificabile. Guvernele folosesc
protecţionismul ca pe un mijloc de a diminua pierderile din activităţile de
comerţ. Desigur, există o multitudine de motive care determină aceste măsuri protecţioniste. Ele
pot fi grupate astfel:
- protejarea pieţei interne;
- protejarea ramurilor tinere;
- necesitatea păstrării banilor în ţară;
- încurajarea acumulării capitalului;
- menţinerea standardului de viaţă şi a salariilor reale;
- conservarea resurselor naturale;
- industrializarea naţiunilor cu salarii mici;
- menţinerea ocupării şi reducerea şomajului;
- apărarea naţională.
Liberalismul economic

8
 Principalul mijloc de promovare a comerţului international este integrarea economică
regională. Ea influenţează managementul internaţional în diverse modalităţi, şi anume:
În primul rând, se lărgeşte piaţa. Acest fapt conferă o mai mare flexibilitate mişcării
bunurilor între ţări şi permite unei firme să atingă economia de scară nu numai în producţie, ci şi
în promovarea produsului şi în distribuţie. În al doilea rând, se modifică natura competiţiei.
Integrarea presupune o concurenţă mai mare pe pieţele ţărilor membre. În al treilea rând, firmele
devin mai competitive prin fuziuni şi achiziţii cu firme din alte ţări ale grupului. În sfârşit, se iau
decizii favorabile membrilor întregului grup. Alte implicaţii ale integrării economice asupra
managementului internaţional sunt:
- creşterea puterii de pătrundere a regiunii pe alte pieţe;
- creşterea exporturilor atât pentru ţările membre cât şi pentru cele nemembre.
Infrastructura
Facilităţile externe firmei şi serviciile publice formează infrastructura economică. Ea
include transportul (drumurile, căile ferate), energia, infrastructura comunicaţiilor, infrastructura
comercială şi financiară.
Alte caracteristici ale economiilor străine.
Pentru a cunoaşte mai bine o piaţă străină, o firmă trebuie să cunoască şi alte caracteristici
ale economiilor, şi anume: inflaţia, rolul guvernului, investiţiile străine, mărimea datoriei externe.
Politica
Israel funcționează în cadrul unui sistem parlamentar ca o republică democratică
cu sufragiu universal. Un membru al parlamentului susținut de o majoritate parlamentară
devine prim-ministru, de obicei, acesta este președintele celui mai mare partid. Prim-ministrul
este șeful guvernului și șef de cabinet. Israelul este guvernat de un parlament de 120 de membri,
cunoscut sub numele de Knesset. Statutul de membru al Knesset-ului se bazează pe reprezentarea
proporțională a partidelor politice, cu un prag electoral de 2%, care, în practică, a dus la guvernele
de coaliție.
Alegerile parlamentare sunt programate la fiecare patru ani, dar coalițiile instabile sau în
urma unui vot de neîncredere de către Knesset poate dizolva un guvern mai devreme. Legile de
bază ale Israelului funcționează ca o constituție nescrisă. În 2003, Knesset-ul a început să
elaboreze o constituție oficială pe baza acestor legi.
Președintele Israelului este șeful statului, cu atribuții limitate și în mare parte ceremonial
Sistemul juridic
Israelul dispune de un sistem cu trei nivele juridice.
 Judecătoriile de pace - instanțele cu magistrați, situate în cele mai multe orașe din țară.

9
 Judecătoriile districtuale - servesc ca curte de primă instanță și curte de instanță de apel, ele
sunt situate în cinci din cele șase districte ale Israelului.
 Curtea Supremă de Justiție de la Ierusalim, instanța supremă cu un dublu rol: cel de înaltă
instanță de apel și cel de Înaltă Curte de Justiție.
În acesta din urmă, Curtea Supremă de Justiție acționează ca un tribunal de primă instanță,
care permite persoanelor fizice, atât cetățenii, cât și celor care nu sunt cetățeni, de a cere ajutorul
judiciar împotriva deciziilor autorităților de stat.. Israelul nu a ratificat Statutul de la Roma cu
privire la Curtea Penală Internațională, invocând scepticismul cu privire la capacitatea acestei
instanțe de a-și păstra neutralitatea politică, deși îi sprijină obiectivele.
Sistemul juridic al Israelului combină trei tradiții juridice: drept comun englez, dreptul
civil, dreptul evreiesc. El se bazează pe principiul stare decisis (precedent) si este un sistem
acuzator, unde părțile în cauza aduc probe în fața instanței. Cazurile Curții sunt decise de judecători
profesioniști, mai degrabă decât de jurați. Căsătoria și divorțul sunt sub jurisdicția instanțelor
religioase: evreiești, musulmane, druze și creștine. Un comitet format din membri ai Knesset-ului,
judecătorii Curții Supreme de Justiție, precum și membrii Israeli Bar realizează alegerea
judecătorilor. Administrația instanțelor Israelului (atât instanțele de judecată „Generale” cât și a
instanțelor Muncii), sunt efectuate de către administrația instanțelor, situată în Ierusalim. Atât
instanțele generale, cât și cele muncitorești sunt instanțe fără suport pe hârtie: dosarele instanței
precum și deciziile Curții sunt depozitate electronic.
Legea de bază Israeliană: Demnitatea umană și Libertate încearcă să apere drepturile și
libertățile omului în Israel. Israel este singura țară din regiune clasată „Liberă” de către Freedom
House pe baza nivelului libertăților civile și a drepturilor politice; „Teritoriile Ocupate
Israeliene/Autoritatea Palestinienă", au fost clasate „Nu sunt libere”. În 2010, Israelul propriu-zis
fost clasat pe locul 86 în funcție de Indicele libertății presei realizat de Reporteri fără Frontiere, a
doua cea mai bine clasată țară din regiune după Liban, care se află pe 78.
Diviziuni administrative
Statul Israel este împărțit în șase districte administrative principale, cunoscute sub numele
de mehozot (singular: mahoz) - Central, Haifa, Ierusalim, Nord, Sud, și districtele Tel Aviv.
Districtele sunt în continuare împărțite în cincisprezece subdistricte cunoscute sub numele
de nafot (singular: ANAF), care sunt ele însele împărțite în cincizeci de regiuni naturale.
În scopuri statistice, țara este împărțită în trei zone metropolitane: Zona metropolitană Tel
Aviv (populație 3.206.400), Zona metropolitană haifa (populație 1.021.000) și zona metropolitană
Beer Șeva (populație 559.700). Cea mai mare municipalitate a Israelului, atât în populație, cât și
în suprafață, este Ierusalimul cu 773.800 de locuitori într-o zonă de 126 de kilometri pătrați.
Statisticile guvernului israelian asupra Ierusalimului includ populația și suprafața din Ierusalimul
10
de Est, care este recunoscut pe scară largă ca parte a Teritoriilor palestiniene sub ocupație
israeliană. Tel Aviv, Haifa, și Rishon LeZion sunt următoarele orașe ca populație ale Israelului, cu
o populație de 393.900, 265.600 și respectiv 227.600.
Teritoriile ocupate de Israel
În 1967, ca urmare a Războiului de Șase Zile, Israelul a obținut controlul
asupra Cisiordaniei (Iudeea și Samaria), Ierusalimul de Est, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan.
Israelul a luat, de asemenea, controlul Peninsulei Sinai, dar a înapoiat-o Egiptului, ca parte
a Tratatului de Pace Israel-Egipt din 1979. După ce Israelul a capturat aceste teritorii, a început să
construiască colonii cu cetățeni israelieni în fiecare dintre ele. Israelul a aplicat dreptul civil
la Înălțimile Golan și Ierusalimul de Est, integrându-le în teritoriul său suveran și acordând
locuitorilor săi stare de rezidență permanentă și posibilitatea de a aplica pentru cetățenie. În
schimb, Cisiordania a rămas sub ocupație militară, iar palestinienii din această zonă nu pot deveni
cetățeni. Fâșia Gaza este independentă de Israel, fără prezență israeliană militară sau civilă, dar
Israel continuă să mențină controlul asupra spațiului aerian și a apelor. Fâșia Gaza și Cisiordania
sunt văzute de către palestinieni și cea mai mare parte a comunității internaționale ca locul unui
viitor stat palestinian. Consiliul de Securitate ONU a declarat anexarea Ierusalimului de Est și a
Înălțimile Golan ca fiind „nulă și nedorită” și continuă să vadă teritoriile ca fiind ocupate. Curtea
Internațională de Justiție, principalul organ judiciar al Națiunilor Unite, a afirmat, în opinia sa
consultativă din 2004 privind legalitatea construcției unui zid de separare israelian în Cisiordania,
că terenurile capturate de Israel în Războiul de Șase Zile, inclusiv Ierusalimul de Est, sunt teritorii
ocupate.
Statutul Ierusalimului de Est, în orice viitor acord de pace a fost uneori un obstacol dificil
în cadrul negocierilor dintre Guvernul Israelian și reprezentanți ai palestinienilor, Israel,
considerând acest teritoriu ca fiind al său, precum și o parte din capitala sa. Cele mai multe
negocieri cu privire la teritorii au fost pe baza Rezoluției Consiliului de Securitate a ONU nr. 242,
care subliniază „inadmisibilitatea dobândirii de teritorii prin război” și solicită Israelului să se
retragă din teritoriile ocupate în schimbul normalizării relațiilor cu statele arabe, un principiu
cunoscut sub numele de „Teren pentru pace”.
Economia
Țara start-up-ului
Israelul are o economie modernă și diversificată, fiind unul dintre statele dezvoltate. Lipsit
de resurse natural, Israelul ocupă un loc de frunte - pe cap de locuitor - în dezvoltarea de tehnologii
avansate și de patente.
Resurse naturale

11
 Resursele naturale sunt foarte reduse, mai importante fiind rezervele de fosfați. În anii
2000, în spațiul maritim al Israelului în dreptul coastei mediteraniene s-au descoperit importante
rezerve subacvatice de gaze naturale.
Industrie
Industria tradițională (textilă și alimentară) a fost completată de noi ramuri printre
care prelucrarea petrolului, a cauciucului, construcțiile de mașini. Recent, Israelul dezvoltă și
ramuri de vârf printre care industria aeronautică și electronică. O ramură industrială mai deosebită
o reprezintă prelucrarea diamantelor.
Agricultură
Deși dispune de terenuri agricole reduse, mai mult de jumătate din suprafața țării fiind
deșertică, iar clima și lipsa de resurse suficiente de apă o defavorizează, doar 20% din terenuri
fiind arabile în mod natural, agricultura israeliană are un înalt randament datorită mecanizării și
irigațiilor. Ponderea ei in economia statului este in prezent de 1.7% (din PIB-2011). Producția
agricolă anuală însumează 30 miliarde de shekeli noi israelieni (2013), sumă din care circa 60%
este reprezentată de culturile vegetale, iar 40% de creșterea animalelor și produsele
animale. Produsele agricole principale sunt citricele, măslinele, vița de vie și cerealele. Se cresc
intensiv păsări și bovine.
În vreme ce forța de muncă în agricultură este de numai 3.7% din forța totală de muncă,
Israelul își suplinește 95% din necesitățile de alimente, inclusiv totalitatea necesităților
de legume, fructe, lapte, carne de pasăre și ouă. În schimb, Israelul necesită importuri de
cereale, carne de vită, zahăr, semințe oleaginoase, cafea, cacao etc. Israelul este un mare
exportator de produse agricole proaspete și un stat avansat în invenția de tehnologii agricole.
Agricultura furnizează 3.6% din exporturi.
Turism
Turismul este centrat pe vizitarea monumentelor istorice, a teritoriilor biblice și îndeosebi
a „orașului sfânt” — Ierusalim.
În dezvoltarea economică a Israelului, un rol important îl are sectorul financiar-bancar.
Demografia
Evreii din Israel cuprind o majoritate de „nativi” — născuți în țară, porecliți în limbajul
curent sabra (în românește „sabri”, în ebraică „tzabarim”), restul fiind imigranți născuți în
străinătate și stabiliți, la diferite vârste, în Israel.
În luna august a anului 2005, Israelul, împreună cu Ierusalimul de Est, avea o populație de
6.912.700 de locuitori, structurată astfel: 76% evrei, 20% (împreună cu Ierusalimul de Est) arabi
și 4% alte minorități (druzi — aici considerați separat de populația arabă —, cerchezi, armeni),
precum și un număr remarcabil de evrei având „doar” tatăl evreu; de asemenea, nepoți de evrei,
12
parteneri de viață ai unor evrei — de origine rusă, ucraineană, română etc. — și care nu sunt
recunoscuți ca evrei după legea religioasă, dar care, în marea lor majoritate, sunt laici și se
identifică cu evreii israelieni moderni.
După criterii religioase — conform unor statistici— evreii israelieni sunt în proporție de
12% foarte religioși (ultraortodocși), 10% religioși (ortodocși), 35% „tradiționaliști” ortodocși, iar
restul de 43% sunt laici. În rândurile laicilor, majoritatea preferă, la nevoie, serviciile religioase
ale ritului ortodox pe care îl cunosc din familie, iar o mică minoritate apelează la serviciile
spirituale ale riturilor iudaice mai noi, ca de exemplu iudaismul conservativ și reformat. De
asemenea exista mii de karaiți, evrei creștinați - majoritatea membri ai unor
comunități protestante, denumite evrei mesianici, și un număr foarte mic de evrei romano-catolici,
câteva sute de samariteni.
Arabii sunt 91% musulmani suniți și 9% creștini de mai multe rituri. Druzii, care, în
general, se consideră arabi, au un cult provenit din islamul șiit ale cărui revelații sunt împărtășite
doar de o elită de inițiați. Cerchezii sunt o mică minoritate musulmană sunită și vorbesc o limbă
caucaziană - limba adîghee . Armenii, creștini, sunt aici, de asemenea, o minoritate foarte mică.
Statul israelian are aproximativ 7,406,900 de locuitori, după ultimul recensământ din 2008, în 2010
populația Israelului a ajuns la aproximativ 7,5 milioane de locuitori.. Atașamantul de țară al
populației Israelului din 1948 și până astăzi este relativ mare în comparație cu alte țări populate de
imigrări în masă. Emigrația din Israel spre alte țări, mai ales în Statele Unite și Canada este
descrisă de demografi ca fiind modestă, dar pentru ministerele guvernului israelian reprezintă
uneori un motiv de preocupare. În 2009, 300,000 de cetățeni israelieni trăiau în așezări aflate în
Cisiordania (sau Iudeea și Samaria, după terminologia folosită adesea în Israel) cum sunt Ma'ale
Adumim și Ariel; comunități evreiesti care existaseră în vremea mandatului britanic și înainte de
înființarea statului Israel, au fost reînființate după războiul de 6 zile, de pildă în perimetrul orașului
Hebron și în zona Gush Etzion. 18,000 de mii de israelieni trăiesc în zona Platoului Golan. În
2006, 20,000 de evrei locuiau în cartiere din Ierusalimul de Est. Numărul total de coloniști
israelieni este de 500,000 (6,5% din populația totală a Israelului). Aproximativ 7,800 de evrei
israelieni locuiau și practicau ramuri agricole în așezările din Fâșia Gaza până când au fost
evacuați de guvernul Ariel Sharon în anul 2005.
Israelul a fost stabilit ca un cămin național pentru evrei și este cunoscut ca „Statul
evreiesc”. În țară, o lege de reîntoarcere dă dreptul tuturor evreilor și urmașilor de evrei până la
treia generație să primească cetățenia israeliană odata cu așezarea în țară. Mai mult de trei sferturi
sau 75,5% din populația evreiască provin dintr-o diversitate de culturi evreiești din lume.
Aproximativ 68% din evrei sunt născuți în Israel, 22% sunt imigranți din Europa și America și

13
10% sunt imigranți din Asia și Africa ( incluzând Lumea Arabă ). Evreii care au imigrat în Israel
din lumea arabă și urmașii lor constituie circa 40%-50% din evreii israelieni.
Imigrația în Israel
Între 1990 și 1994, imigrația evreilor din fosta URSS și a familiilor lor a crescut populația
Israelului cu mai mult de 12%. Circa 300,000 de imigranți vorbitori sau cunoscători de limba rusă
în Israel, majoritatea laici, sunt considerați „creștini” de către rabinii ortodocși, pentru că, în
interpretarea iudaică ortodoxă, doar copiii care au mame evreice sunt considerați evrei. La
momentul respectiv Israelul a acceptat primirea unui număr mic de refugiați din
sudul Vietnamului și din Bosnia. De asemenea s-au mai stabilit în țară mici noi comunități creștine
protestante și neo- protestante din Germania, Finlanda, etc precum și o comunitate mică a evreilor
negri din Statele Unite. În ultimul deceniu, un mic număr de persoane din țări
europene România, Rusia, Ucraina etc., din Filipine, Thailanda, China, din Africa și America de
Sud care au venit la lucru în Israel s-au stabilit aici, de obicei în urma unor legături de căsătorie.În
primul deceniu al secolului al XXI-lea au intrat în Israel multe mii de refugiați legali și ilegali, mai
ales din Sudan, Sudanul de Sud și Eritreea.
În Israel trăiesc circa 130.000 de evrei români. La acest număr se adăugă și urmașii
familiilor originare din România, care mai au cunoștințe de limba română, astfel încât se poate
vorbi de un număr de cca. 350.000 de oameni. Majoritatea evreilor din România, circa 350,000-
400.000, care au rămas în viață după al Doilea Război Mondial, au emigrat în mai multe valuri în
Israel.
Cultura
Calendarul ebraic este calendarul anual folosit în religia iudaică. În general se deosebesc
două feluri de an, în funcție de baza calendarului: după mersul soarelui sau după mersul lunii.
a) anul solar - de aproximativ 365 de zile și un sfert, număr care poate fi obținut prin
diferite combinări de luni; astfel în Egipt erau 12 luni a câte 30 de zile, cărora li se adăugau 5 zile
suplimentare; spre deosebire de calendarul gregorian (sau mai exact spus, calendarul iulian
reformat), în care anul solar are 12 luni de câte 28/29, 30 și 31 de zile.
b) anul lunar - bazat pe luni lunare (luni selenare) de câte 29 de zile și jumătate, ceea ce
contează, deoarece totalul este de aproximativ numai 354 de zile; restul zilelor care se tot adună
în fiecare an, face imposibilă orice corespondență între lună și anotimp, astfel că luna se mută de
la un anotimp la altul, an de an (așa cum este de exemplu luna „ramadan” în calendarul musulman
și azi).
Anul religios
Același unic an, numit însă religios deoarece era ritmat de sărbători. Aceste sărbători, la
origine deseori legate de activitățile pastorale și agricole, cu unele mici modificări și adaptăriile
14
inerente, a reușit să se păstreze în decursul istoriei în pofida concepțiilor diferite ale anului (cum
s-a văzut mai sus).
Astfel, Sărbătoarea Paștelui, în care era sacrificat un miel și căreia îi era asociată
Sărbătoarea Azimilor (cf. Exod 12,1-20) și oferta primului snop (cf. Levitic 23,10) la începutul
secerișului, este fixată la luna plină a primăverii, în ziua a 14 a lunii abib, lună care este precizată
ca „prima lună a anului” (cf. Exod 12,2; Levitic 23,5) și care, în cartea Estera (3,7) este identificată
ca fiind luna nisan.
Calendarul sărbătorilor ebraice este:
Sâmbăta (Shabatul)
Sâmbăta este principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a Creatorului, conform
specificațiilor teologice, după cele șase zile de facere a lumii (Geneza). Potrivit religiei iudaice,
este interzis să se lucreze în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători.
Roș haȘana
Conform calendarului mozaic, Roș Hașana este Anul Nou
Purim
Purim este o sărbătoare evreiască prin care comemorează eliberarea poporului evreu din
Imperiul Persan antic de distrugere de către Haman, după cum este scris în cartea biblică Cartea
Esterei (Megillat Esther). În funcție de poveste, Haman trage la sorți pentru a stabili data la care
să fie exterminați evreii.
Șavuot
Șavuot (în pronunția așkenază Șavuos, ad literam, "Sărbătoarea săptămânilor") este o
sărbătoare evreiască care cade în ziua a șasea a lunii Sivan (sfârșitul lunii mai - începutul lunii
iunie). Ea eternizează momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele
Sinai. Este una din așa-numitele "șaloș regalim", adică cele trei evenimente festivalice când evreii
făceau pelerinaj la Ierusalim.
Sukkot
În timpul sărbătorii de Sukkot evreii ies din casele lor și locuiesc timp de șapte zile în niște
umbrare sau colibe construite după reguli stricte, în amintirea celor patruzeci de ani de pribegie în
deșert.
Pesah (Paștele )
În timpul celor șapte zile ale sărbătorii Paștelui (Pessah) (în amintirea ieșirii din Egipt) nu
se mănâncă pâine dospită din cele cinci feluri de cereale, ci numai „pască”, pâine nedospită (în
ebraică mața).
Iom Kipur

15
 Iom Kippur (Ziua ispășirii) - este una din cele trei mari sărbători evreiești; este ziua de post
religioasă ebraică care celebrează ziua ispășirii. În Torah este numită Yom haKippurim ("Ziua
celor care ispășesc"). Este una din așa-zisele Iamim Noraim ("Zilele temerii reverențioase").
Hanuka
Hanuka reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" sau "Sărbătoarea luminilor".
Iudaismul contemporan mai cunoaște – cum e și firesc – o serie de sărbători\zile de
memorie, care chiar dacă nu sunt strict religioase, pentru poporul Alianței nu pot fi total rupte de
credința și existența sa de popor consacrat. Aceste sărbători/zile de memorie sunt:
 Iom haȘoah – Ziua celor uciși în Holocaust,
 Iom haZikaron – ziua memoriei, a neuitării, celor care au murit în războaiele Israeliene.
 Iom haAțmaut – ziua Independenței Statului Israel,
 Iom Ierușalaim – ziua Ierusalimului.
Ritualuri
În sinagoga, lăcașul de cult, se află un dulăpior (chivotul) în care se află textele religioase,
de regulă, scrise pe suluri și, de asemenea, Menorá (candelabrul cu șapte brațe).
La opt zile de la naștere, copilul de sex masculin este circumcis, ca semn al legământului
cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieți la 13 ani.
Rugăciunile
Iudaismul a accentuat importanța executării poruncilor mai mult decât afișarea unor
convingeri dogmatice. Astfel, nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărți de rugăciune,
care, totuși, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori în versiunea din Scripturi sau din
poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii
și includerea cântecelor în serviciul divin. Ulterior, după distrugerea celui de al II-lea Templu
din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiției rabinice, va înlocui jertfele din Templu.
Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineața, la prânz și seara. La rugăciunea de dimineață
bărbații se înfășoară în patrafir (Talith, un șal cu ciucuri în cele patru colțuri), simbol al prezenței
divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care și baruh șelo asani
ișa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioși poartă patrafirul (un fel
de șal mic, cu ciucuri la cele patru colțuri) toată ziua.
Aspect fizic/Îmbrăcăminte
Acel clişeu tipic după care portretul de evreu se reduce la imaginea de silen (buze groase,
nas coroiat) nu e confirmat de antropologi. Se afirmă că "nu există un tip evreiesc unic, ci mai
multe tipuri, care sînt absolut ireductibile unele cu altele". O trăsătură socotită specifică evreului
este aceea care îl înfăţişează exuberant pilos (păr, barbă şi perciunii rituali). Apare ideea că evreul
are ca trăsături fizice specifice părul roşu şi pistruii. Obiceiuri rituale (spălarea pe mîini înaintea
16
oricărei rugăciuni şi obiceiul sfînt de a face baie săptămînal, cufundîndu-se într-un bazin ritual)
face din evreu mai degrabă un om curat, decât un om murdar ce alterează puritatea rasei, cum era
considerat de naziști.
Părul lung la evrei era un semn că acel bărbat este nazireu, şi briciul nu a trecut nici peste
barba lui nici peste capul lui.
Bărbaţii evrei aveau şi au şi azi capul acoperit cu talith, acea bucată de pânză rotundă de
pe vârful capului
La evrei, aşa cum am mai spus deja, semnul dedicării totale a unui bărbat pentru Dumnezeu
era văzut şi în faptul că nu trecea briciul peste capul şi barba lui, astfel că părul şi barba lui ajungeau
să aibă o lungime considerabilă.
O kippah (kippot plural) este un acoperământ pentru cap ușor rotunjită fără margini lărgite
purtate de mulți bărbați evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări, studiază texte
religioase evreiești, și în orice moment de către unii bărbați evrei. În comunitățile non-ortodoxe,
unele femei au început, de asemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot de diferite mărimi
(de la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, la unele mari, care acoperă coroana
capului în întregime).
Țițit (pronunție așkenazică: tzitzis) sunt șaluri speciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri"
găsite pe cele patru colțuri ale tallit care seamănă cu o eșarfă pentru rugăciune. Tallit este purtat
de bărbații evrei și de unele femei evreice în timpul serviciului divin. Tradițiile variază în ceea ce
privește când un evreu începe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieți poartă tallit de la
vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunități ale așkenazilor se obișnuiește să se
poarte numai după căsătorie. Un tallit katan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri
purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuri ortodoxe, franjurilor li se permite să atârne
în mod liber peste îmbrăcăminte.
Tefillin sunt două cutii pătrate de piele care conțin versete biblice, atașat la frunte și în jurul
brațul stâng cu ajutorul curelelor din piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice de
dimineață, de către bărbații evrei
Știința
În Israel funcționează nouă universități și câteva zeci de institute și „colegii” recunoscute
și aflate sub controlul academic al Comisiei israeliene de studii superioare, cu dreptul de a acorda
diplome de studii superioare. Doctorate pot fi acordate exclusiv de Institutul Weizmann și de
universități - cu excepția Universității Libere (prin corespondență).

17
 CAPITOLUL 4
Riscurile în afacerile internaţionale

Procesul de internaţionalizare este însoţit de multe riscuri. Unul dintre cele mai mari îl
reprezintă situaţia politică din ţările în care se fac afaceri. De aceea firmele trebuie să fir
capabilă să evalueze riscurile politice şi să realizeze negocieri eficiente.
Riscul politic reprezintă probabilitatea ca investiţia străină să fie restricţionată de
politicile guvernamentale din ţara gazdă. Astfel de riscuri întâlnesc firmele care fac afaceri în ţările
în curs de dezvoltare sau cu guvernele care nu încurajează investiţiile directe străine.
O firmă se poate confrunta în străinătate cu mai multe feluri de riscuri politice, cum ar fi
confiscarea, expropierea sau naționalizarea. Din fericire, aceste riscuri politice au o tendinţă de
reducere pe plan national, cât si global.
Riscurile cu caracter economic pot fi reprezentate de riscuri de producție, tehnologice,
de natură umană, de preț, valutare sau ale ratei dobânzii.
Riscul atentatelor teroriste în Israel este ridicat. Începând din anul 2000, atentatele
teroriste provocate de grupurile teroriste palestiniene au fost şi sunt foarte frecvente. Acţiunile
teroriste se manifestă prin atacuri cu bombe, maşini capcană, atacuri sinucigaşe, răpiri de persoane.
În urma unui atac terorist, provocat de un sinucigaş cu bombă la Tel Aviv, pe 17 aprilie 2006, doi
cetăţeni români şi-au pierdut viaţa. Atacuri similare au avut loc la Tel Aviv (ianuarie 2006, în
autogara centrală); la Netanya (decembrie 2005, într-un centru comercial); la Hadera (octombrie
2005, într-o piaţă locală); la Beersheba (august 2005, într-o staţie de autobuz); la Tel Aviv
(februarie 2005, într-un club de noapte).
Situaţia de securitate este la fel de precară şi în zona de frontieră israelo-libaneză (aşa
numita "linie albastră"), unde există pericolul angajării de schimburi de focuri între forţele militare
israeliene şi miliţiile Hezbolah.
În Ierusalim situaţia de securitate este ameninţată de frecventele manifestări şi demonstraţii
care pot degenera în acte de violenţă. Atacuri teroriste, inclusiv răpiri de persoane, au avut loc în
apropierea localităţii şi în zonele turistice, acestea provocând decesul şi rănirea mai multor
persoane, inclusiv cetăţeni străini.
Situaţia de securitate în Teritoriile Ocupate (Palestiniene) este afectată de frecvente
demonstraţii şi manifestări de stradă, cu un puternic potenţial violent. În cursul anului 2006 au
avut loc mai multe răpiri de persoane, care au fost ulterior eliberate.

18
 Prezenţa în Fâşia Gaza prezintă serioase riscuri de securitate. În cursul anilor 2005 şi 2006
au avut loc mai multe răpiri de persoane, în special cetăţeni străini (inclusiv un reprezentant
diplomatic al Egiptului). Intrările în Fâşia Gaza sunt controlate de forţele militare israeliene (la
trecerea în Israel) şi de cele ale Autorităţii Palestiniene (la trecerea în Egipt). Se recomandă
cetăţenilor români să evite deplasările în Fâşia Gaza, iar dacă aceste deplasări sunt neapărat
necesare, ele trebuie făcute numai în condiţiile unui aranjament de protecţie bine organizat.
Aceeaşi prudenţă se recomandă şi la punctele de intrare şi ieşire în şi din Fâşia Gaza, unde s-au
înregistrat multiple atacuri armate.
Situaţia de securitate în Cisiordania este marcată de tensiunea provocată de prezenţa
coloniilor israeliene. Întreaga zonă este controlată de forţele militare israeliene, care pot declanşa
operaţiuni militare spontane şi blocaje armate. De multe ori, aceste operaţiuni provoacă incidente
violente, cărora le pot cădea victime orice persoane aflate în zonă. Recomandăm cetăţenilor români
să evite deplasările în Cisiordania.

19
 CAPITOLUL 5
Negocierea internaţională pe exemplul ţării

Negocierea este procesul de ducere a tratativelor cu una sau mai multe părţi, cu scopul
de a ajunge la o soluţie acceptată de toate părţile implicate. Negocierea urmează adesea după
evaluarea riscului politic şi poate fi utilizată ca o abordare a managementului conflictului.
Dacă există riscuri politice, atunci firma trebuie să negocieze cu ţara gazdă pentru a a-şi
asigura cele mai bune aranjamente posibile.
Negocierea internaţională are loc în cazul realizării unor investiţii străine pe care le va
face firma în schimbul anumitor garanţii şi/sau concesii. Primele discuţii se vor referi la
domenii critice, precum practici de angajare, investiţia financiară directă, impozite şi controlul
proprietăţii. Negocierea este folosită şi pentru crearea de societăţi mixte cu firmele locale şi
începerea activităţii. După ce firma a început să activeze în ţara străină se vor adăuga şi alte
domenii de negociere, precum extinderea facilităţilor, folosirea într-o mai mare măsură a
managerilor locali, importul sau exportul suplimentar de anumite materiale şi produse finite şi
redistribuirea profitului.
Israelienii lucrează duminica şi de obicei nu lucrează vinerea. Magazinele sunt închise
de vineri dimineaţa până sâmbătă noaptea.In discuţii se pun întrebări profesionale dar şi
personale. Procedurile sunt mai puţin formale, adesea derulându-se după intuiţie. Se vorbeşte
direct, fără menajamente. Dacă s-a greşit ceva, nu este neobişnuit să se spună “nu ştiţi despre ce
vorbiţi”. Îmbrăcămintea este informală. Costumele sunt utilizate rar, iar cravatele se folosesc
doar la ocazii speciale. La întâlnirile neoficiale, discutarea problemelor politice este o
obişnuinţă, deoarece sunt influenţaţi zilnic de situaţia politică. Nu se fumează de sabat, nu
se cere unt, pâine sau lapte pentru cafea. Regulile Kashruth interzic combinarea cărnii cu produsele
lactate.
La nivel economic apar și următoarele idei:
 Statul nu e o vacă de muls pentru fonduri, ci un partener pentru antreprenori, cât și pentru
investitorii privați.
 Statul preferă să nu dea bani direct startup-urilor în fază inițială, ci se folosește de
incubatoare private care știu să facă selecția mai bună.
 Se pun bani în cercetare, dar tot în parteneriate public-private.

20
 Investitorii străini nu sunt un dușman, ci trebuie atrași în țară. “Nu ne vindem țara” e cel
mai prost slogan inventat vreodată la noi. Israelienii știu să atragă investitorii străini și nu
au un complex față de multinaționale.
 Atât timp cât se creează valoare economică în țară, nu prea îți pasă de domenii strategice
sau de acte birocratice. Valoarea trebuie să rămână locală

21
 CAPITOLUL 6
Managementul resurselor umane în Israel

Israelul este o țară unică din multe puncte de vedere și, deși poate fi îndepărtată, din
punct de vedere geografic, de unele dintre cele mai importante piețe occidentale, sistemele sale
politice, sociale și economice și cultura sa diferă substanțial de țările vecine. În unele privințe, a
preluat aspectul Europei sau Americii. Aceste caracteristici și lipsa resurselor naturale sunt
reflectate în sistemul managerial israelian, inclusiv modul în care oamenii sunt supravegheați la
locul de muncă.
Prin recunoașterea importanței factorului uman și a contribuitorilor acestuia la creșterea
și dezvoltarea economică, managementul resurselor umane a început să joace un rol important în
viața organizației israeliene. Având în vedere că economiile din întreaga lume se confruntă cu o
revoluție caracterizată de un proces dublu de internaționalizare și de industriile bazate pe
cunoaștere științifică, Israelul împărtășește o mare varietate de posibilități și probleme legate de
această combinație de evenimente.
Astfel, deschiderea lumii comerciale a pus presiune asupra unor multe părți tradiționale
ale economiei, astfel încât apare riscul de creștere a ratei de disponibilizări, în condițiile în care
competiția este mai ieftină și mai rapidă. Mai mult, aranjamentele speciale ale Israelului cu
membrii Organizației Mondiale a Comerțului înseamnă că o mai mare acceptare a importurilor
oferă multe oportunități pentru exporturile din Israel, mai ales că sunt competitive
Totuși, materialele tangibile nu sunt singurele componente ale industriei israeliene care
beneficiază de globalizare. Forța de muncă înalt educată din Israel, caracterizată printr-un grup de
muncitori multilingvi, a dezvoltat cultura și afacerile din mediul cultural și istoric.
Disponibilitatea resurselor umane însoțite de un mediu competitiv și standarde de calitate
mondială au transformat Israelul într-un jucător global în domeniul tehnologiei informației și al
serviciilor software .
În ultimii ani, Israelul a trecut de la ascetism, colectivism și o abordare inchisă, la
materialism, individualism, abordare mai deschisă și pluralism.
Imaginea managementului resurselor umane în cadrul organizațiilor se îmbunătățește, iar
managerii de resurse umane joacă un rol mai important în procesul de elaborare a deciziilor
strategice. Ei devin mai tineri, mai educați și mai feminini. Această caracteristică se vede atât în
cazul femeilor care ocupă funcții de supraveghere, cât și al bărbaților care folosesc mai multe
strategii feminine atunci când administrează alte persoane

22
 Cu toate acestea, provocările cu care se confruntă departamentele de resurse umane sunt
în continuă creștere. În ultimii ani, managementul israelian al resurselor umane a trebuit să se
ocupe de gestionarea unei forțe de muncă diverse și a concurenței globale. Profesioniștii în MRU
din Israel devin treptat parteneri de afaceri egali în propriile organizații, în timp ce se străduiesc să
scape de orientarea spre administrație și să stabilească o identitate profesională puternică
Resursele umane trebuie să continue să convingă directorii să înlocuiască modul
tradițional "reactiv" de lucru cu o abordare strategică "proactivă" . Singura modalitate de a
satisface aceste cerințe la nivel mondial este printr-o examinare continuă a condiției MRU-ului
israelian și a provocărilor cu care se confruntă, precum și crearea și testarea noilor abordări și
instrumente.
Așa cum se poate vedea destul de clar, spațiul israelian oferă posibilitatea testării unora dintre cele
mai avansate concepte de MRU din zilele noastre. Cu toate acestea, există, de asemenea,
recunoașterea faptului că modificările sunt adesea necesare și că, luând în considerare scena locală,
procesul de gestionare a resurselor umane devine mai eficient.
Politici de selectare a personalului în managementul internaţional
Politicile de selectare a personalului internaţional se adoptă în funcţie de caracterul firmei:
etnocentrică, policentrică, regiocentrică şi geocentrică.
Politica etnocentrică presupune ca poziţiile principale din firmă să fie deţinute de cetăţenii
ţării de origine. Aceştia sunt denumiţi expatriaţi. Adoptarea acestei politici are avantajul că se
foloseşte experienţa personalului propriu al firmei, superior calificat, în multe ţări în curs de
dezvoltare neexistând calificările necesare. În plus, personalul propriu este familiar cu tehnicile şi
metodele de management ale firmei. De asemenea, firma se asigură că filialele urmează politica
generală a companiei. Alegerea acestei politici are drept consecinţă angajarea unor persoane loiale
companiei.
Politica geocentrică presupune ca poziţiile principale din firmă să fie deţinute de cetăţenii
ţării gazdă. Aceştia sunt deja familiari cu limba, cultura şi obiceiurile locale, fiind de un real folos
în stabilirea de relaţii bune cu clienţii. Politica geocentrică este mai puţin costisitoare de cât cea
etnocentrică, fiind indicată în ţările cu un puternic grad de naţionalism.
Politica regiocentrică presupune ca poziţiile principale din firmă să fie deţinute de
cetăţenii dintr-o anumită regiune geografică.
Politica policentrică presupune ca poziţiile principale din firmă să fie deţinute de cei mai
competenţi manageri, indiferent de naţionalitate. Ea este mai puţin costisitoare decât politica
etnocentrică, personalul fiind mai capabil de o mare flexibilitate culturală.

23
 CONCLUZII

Argumente pro intrării în afaceri pe piaţa respectivă

Israelul are o economie modernă și diversificată, fiind unul dintre statele dezvoltate. Lipsit
de resurse naturale Israelul ocupă un loc de frunte - pe cap de locuitor - în dezvoltarea de tehnologii
avansate și de patente. Astfel, Israelul este un jucător global în domeniul tehnologiei informației
și al serviciilor software .
Israelul dezvoltă și ramuri de vârf printre care industria aeronautică și electronică. O
ramură industrială mai deosebită o reprezintă prelucrarea diamantelor.
Deși agricultura nu este foarte dezvoltată, Israelul este un mare exportator de produse
agricole proaspete și un stat avansat în invenția de tehnologii agricole.
Produsul intern brut nominal (PIB) israelian s-a situat la un nivel total de 235.446 miliarde
dolari (locul 50 în lume) și la 31.004 dolari pe cap de locuitor (locul 28), având un rating foarte
mare în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane

Argumente contra intrării în afaceri pe piaţa respectivă

În prezent, situaţia de securitate este tensionată, pericolul unor atentate teroriste rămânând
actual. Israelul își dorește pacea, dar nu are cu cine să o semneze. Adversarii săi nu vor pace –
vor doar pieirea, lichidarea Israelului şi expulzarea evreilor din propria lor tara. Stabilitatea,
respectarea înțelegerilor, rezolvarea problemelor prin compromis și respectul minim pentru
existența celuilalt nu fac parte din valorile Orientului Mijlociu. Israelul este singura insulă de
stabilitate şi democratie din zonă. Daca inamicii îi vor distrugerea, nu-i rămâne decât să se apere.
Statul evreu nu va semna niciodată un tratat prin care să consimtă la sinucidere.
Terenurile agricole sunt reduse, mai mult de jumătate din suprafața țării fiind deșertică, iar
clima și lipsa de resurse suficiente de apă o defavorizează, doar 20% din terenuri fiind arabile în
mod natural, agricultura israeliană având un înalt randament datorită mecanizării și irigațiilor.
Deși Israelul este un mare exportator de produse agricole proaspete și un stat avansat în
invenția de tehnologii agricole, acest stat necesită importuri de cereale, carne de vită, zahăr,
semințe oleaginoase, cafea, cacao etc.

Aspecte pozitive privind managementul internaţional din ţara X

 Turism dezvoltat datorită zonelor geografice, dar și a atracțiilor religioase
 Forța de muncă calificată, cu studii superioare
 Industrie, export și tehnologie dezvoltate

24
  Femeia are drepturi egale

Aspecte negative privind managementul internaţional din ţara X

 Forța de muncă scumpă
 Conflict cu țările vecine
 Imigrație ridicată

Sfatul specialistului: PRO intrării în afaceri pe piaţa Israelului

Sugestii de urmat:
Cifrele spun că 50% din exporturile Israelului sunt din industria high tech. Cu toate acestea,
Israelul are o economie duală. Deși jumătate din exporturi sunt din zona software high tech, IT-ul
israelian angajează doar 9% din forța de muncă totală din Israel. Astfel, un domeniu bun de intrare
în afaceri pentru cetățenii români este IT-ul.

De anul acesta Israelul a introdus un program de vize pentru antreprenori, numit

Innovation Visas. E o idee nouă din partea Israelului, să atragă talente și antreprenori din afară
pentru a-și deschide firme aici. Proiectul e în fază pilot și vor fi câteva sute de antreprenori care
vor primi acest tip de viză, care le va permite să deschidă o afacere în Israel, să își facă o firmă
care să fie tratată ca una israeliană.

La nivel mai mare, se oferă fonduri și pentru cercetare, bugetul total al Agenției pentru
Inovație din Israel fiind de 500 de milioane de dolari pe an

25
BIBLIOGRAFIE

1. Constantin Sasu (2017). Management international

2. Wikipedia, the free encyclopedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel, accesat în aprilie 2017
3. Wikipedia, the free encyclopedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Ierusalim, accesat în aprilie
2017
4. Academia.edu,https://www.academia.edu/18159353/Human_resource_management_in_Israe
l_A_multi-faceted_perspective, accesat în aprilie 2017
5. Geert-Hofstede.com, https://geert-hofstede.com/israel.html, accesat în aprilie 2017