Sunteți pe pagina 1din 29

RAPORT DE PRACTICĂ

Cadru didactic supervizor: Student:

2021
Prezentarea instituției partenere de practică

Denumirea societății în care am realizat stagiul de practică este KPMG România SRL, în
cadrul departamentului de audit KMPG Delivery Center SRL.
Ea este afiliată la KPMG International Cooperative («KPMG International»).
Sediul social este în Șoseaua București-Ploiești nr. 69-71, parter, camera 13, sector 1,
București, înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti.
KPMG a deschis primul birou din România în 1994, urmând apoi un al doilea în 1999, la
Timișoara. În ultimii ani, compania a deschis birouri în Cluj, Iași, Constanța și Chișinău. Printre
clienții vizați sunt corporații, entitati din sectorul public și privat, precum și organizații non-
profit, ce văd în KPMG un standard consistent de servicii bazat pe capabilități profesionale
excelente, cunoașterea profundă a industriilor și know-how local.
KPMG în România este o firmă membră a rețelei internaționale KPMG, care are birouri
în 146 țări și peste 227.000 de profesionisti în toată lumea. Această combinație unică între
cunoștințe naționale puternice și o rețea regională și multinațională echilibrată pune la dispoziția
clienților un sistem de servicii de cea mai bună calitate, precum și capacități de consultanță
transfrontalieră. 
KPMG în România și Moldova în cele 6 județe, anume în București, Cluj-Napoca, Iași,
Timișoara, Chișinău și Constanța:
- 850 angajați
- 23 parteneri
- 6 birouri
KPMG în Europa Centrală și de Est (CEE) în 17 țări:
- 5.400 angajați
- 162 parteneri
- 37 birouri
La nivel global, afacerile KPMG sunt responsabilitatea mai multor structuri: Board-ul
Global, Echipa Executivă Globală şi Consiliul Global. 
KPMG în România are 23 de parteneri, conduşi de Ramona Jurubiță, Country Managing
Partner. Membrii din conducere şi partnerii sunt responsabili pentru stabilirea strategiei firmei şi
monitorizarea proceselor de implementare a acesteia. Ei analizează în mod regulat domeniile de
importanţă fundamentală pentru firmă, precum performanţele operaţionale şi financiare, planul
anual de afaceri şi bugetul, noile propuneri de afaceri, strategia de marketing, dezvoltarea
tehnologică, sistemul de remunerare şi politicile de management al riscului. 
În prezent, organizația este împărțită în 8 departamente de bază pentru desfășurarea
activității: Administrație, Financiar, Recepție, Resurse umane, IT, Marketing, Vânzări și
Managementul riscului.
Funcțiile organizației sunt de audit, consultanță fiscală și în afaceri, taxe și servicii legale,
ADA (Audit Delivery Academi).
ADA oferă servicii de externalizare a activității de audit pentru birourile KPMG din mai
multe țări, precum și servicii de asistență contabilă și de mobilitate internațională. Centrul ADA
continuă procesul de dezvoltare a activității sale prin creșterea volumului și diversificarea
serviciilor și, de asemenea, își transformă gradual modelul de business prin introducerea unor
tehnologii avansate de tip „Robotic Process Automation” pentru a optimiza și mai mult metodele
de prelucrare.
KPMG Audit SRL face parte dintr-o rețea globală de firme de servicii profesionale care
oferă servicii de audit, taxe și consultanță pentru o mare varietate de organizații din sectorul
public și privat.
Organizația oferă servicii de consultanță fiscală (impozite indirecte, taxe vamale și
comerț international, servicii de mobilitate internațională, servicii dedicate persoanelor fizice,
fiscalitate internaţională și lista continuă), de consultanță în afaceri (consultanță în tranzacții și
servicii de consultanță), audit și asigurări (auditul situațiilor financiare, asigurări, servicii IPO).
Structura organizațională a KPMG este concepută pentru a susține consecvența calității
serviciilor și respectarea valorilor convenite acolo unde își desfășoară activitatea firmele sale
membre.
Strategia organizației este stabilită de administratorii KPMG și demonstrează angajament
pentru calitate și încredere. Obiectivul firmei este investirea seminficativă în priorități care au ca
scop implementarea la nivelul întregii organizații globale a unei strategii colective pe mai mulți
ani.
Compania deține un număr mediu de 249 angajați. Un element esențial al viziunii KPMG
este că firma să fie recunoscută ca “Angajator de top”, să recruteze, să rețină şi să dezvolte cei
mai buni oameni. Acest lucru le va permite oamenilor să se dezvolte atât profesional, cât şi ca
indivizi, bucurându-se de o carieră provocatoare în timp ce profită de o viaţă personală plină. Şi
obţin acest echilibru ştiind că sunt parte dintr-o cultură responsabilă şi pozitivă care le oferă un
cap de pod către medii de afaceri, social şi natural mai bune.
KPMG în Romania și Moldova a înregistrat venituri în valoare de 196 milioane de RON
pentru exercițiul financiar încheiat la 30 septembrie 2019. Aceste rezultate se bazează pe situaţii
financiare întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
(IFRS) şi includ operaţiunile birourilor KPMG din România şi din Republica Moldova.
Cifra de afaceri totală pentru KPMG Audit S.R.L. pentru exercițiul financiar încheiat la
30 septembrie 2020 a fost de 85,2 mil. RON. Cifra de afaceri totală a KPMG Audit SRL poate fi
împărțită în următoarele categorii: venituri provenite din audit statutar al situațiilor financiare
anuale și consolidate ale entităților de interes public și ale entităților aparținând unui grup de
întreprinderi a căror societate-mamă este o entitate de interes public (21,13 mil. RON), venituri
provenite din audit statutar al situațiilor financiare anuale și consolidate al altor entități (27,47
mil RON), venituri provenite din servicii permise care nu sunt de audit, prestate unor entități care
sunt auditate de firma de audit (23,7 mil RON), venituri provenite din servicii care nu sunt de
audit, prestate altor entități (12,93 mil RON).
Portofoliul de practică – lista activităților și competențele aferente

Principalele activități desfășurate pe parcursul stagiului de practică la KPMG în cadrul


departamentului Delivery Center și competențele sau abilitățile care au rezultat conform
tabelului de mai jos.

Nr. Activitate planificată Modul de pregătire Competența


Crt
.
1 Analiza situațiilor Analiza și evaluarea unor -capacitatea de a corela
financiare situații financiare anuale textele din reglementările
pentru o companie Alfa. aplicabile cu situațiile reale,
înțelegerea politicilor
contabile utilizate de entitatea
Alfa;
-capacitatea de atenție la
detalii financiar-contabile,
atenție distributivă;
-manualitatea,
comparabilitatea
informațiilor.
2 Audit Prezentarea teoretică a -capacitatea de a analiza
auditului. Prognozarea de consecințele diferitelor
continuitate a activității la tranzacții și evenimente și
compania Regal. modul în care acestea sunt
evidențiate în documentele
justificative;
-capacitatea de predicție,
intuiție.
3 Accounting Aceasta activitate a fost -încadrarea corectă a
desfășurată în două webinarii elementelor de activ, datorii și
mai lungi. În prima parte s-au capitaluri proprii în bilanțul
prezentat informații teoretice unei societăți, precum și a
despre contabilitate, iar ce-a veniturilor și cheltuielilor în
de-a doua parte a constat în contul de profit si pierdere;
elaborarea unor situații -competențe de sistematizare
financiare pornind de la niște și de sintetizare a
tranzacții contabile obișnuite. informațiilor financiar-
contabile în diverse scopuri de
gestiune;
-competențe tehnice de
aplicare a politicilor contabile
și de elaborare a Registrelor
contabile obligatorii precum
și a altor situații;
-competențe de utilizare a
aplicațiilor Office.
4 Studiu capitol OMFP Prezentarea unui capitol la -abilitatea de a identifica
alegere din OMFP. reglementările contabile
aplicabile și a altor acte
normative care influențează
activitățile de ținere a
contabilității și elaborarea
situațiilor financiare;
-capacitatea de a căuta
informații într-un timp scurt.
5 Studiu incoterms Prezentarea unui tip de - abilități de cercetare și
incoterm. sinteză.
6 Fiscalitate internațională Aplicații privind impozitului -capacitatea de a înțelege cum
pe veniturile funcționează o
microîntreprinderilor, a microîntreprindere și
impozitului pe profit. modalitatea în care plătește
impozitul astfel încât să fie
rentabilă;
-diferențierea modului de
calcul pentru cele două tipuri
de impozite.
7 Workshop in tax Prezentarea tipurilor de taxe și -capacitatea de a distinge o
impozite. taxă de un impozit;
-abilitatea de a calcula TVA
prin aplicarea corectă a
cotelor de TVA.
8 Determinarea și Prezentare și aplicații privind -capacitatea de recunoaștere a
impozitarea veniturilor din impozitul pe salarii. veniturilor din salarii și a
salarii celor asimilate acestora;
-calculul unui salariu și
elaborarea unui fluturaș.
9 Excel Aplicații cu funcțiile de bază -viteza de reacție prin
utilizate în excel, pivot-table, utilizarea unor shortcut-uri;
shortcut-uri, Visual Basic -capacitatea de a completa
Application in Excel. situații financiare generate în
excel;
-capacitatea de a utiliza
anumite funcții pentru
calculul indicatorilor
economico-financiari;
-capacitatea de a utiliza
instrucțiuni simple de
programare în VBA Excel;
-capatitate de a gestiona o
bază de date complexă cu
multe înregistrări.
10 Technology Prezentare UIPach, -competențe tehnice de
mecanismul de funcționare a utilizare a tehnologiilor
unui robot ADA, informației utilizate în
automatizarea sarcinilor din domeniul serviciilor de
domeniul contabilității. contabilitate.
11 Pregătire draft email Implementarea unui email. -capacitatea de elaborare a
unui email structurat
corespunzător.
12 Prezentare proiect de Muncă de echipă, prezentarea -spiritul de echipă;
afaceri unei firme fictive pentru a - abilitatea de a funcționa în
atrage investitori. echipe multidisciplinare;
- abilitaţi interpersonale.
13 Emotional intelligence Prezentarea diferenței dintre -capacitate de gândire critică;
Intelligence quotient (IQ) și -atitudinea etică în afaceri.
Emotional Intelligence (EI). Capacitatea de a avea un
comportament etic,
înțelegerea responsabilității
profesionale și etice ale
inginerului.
14 Communication Exerciții de comunicare și de -îmbunătățirea comunicării
liberă exprimare. verbale.
15 Interview skills Aceasta activitate a fost -abilitatea de a completa
desfășurată în două webinarii. corect un CV;
În primul am vorbit despre -comunicarea cu angajatorul;
scrierea unui CV, iar în cel de- -gestionarea emoțiilor la un
al doilea despre modul cum ne interviu de angajare.
pregătim pentru un interviu.

Consider că multe dintre capacitățile mele, precum încadrarea corectă a elementelor


patrimoniale în bilanț și în contul de profit și pierdere, capacitatea de a lucra într-o echipă,
abilități software și multe altele, mi-au fost de mare ajutor în cadrul stagiului de practică.
În urma acestor activități din cadrul stagiului de practică am căpătat, de asemenea,
capacități noi, de exemplu capacitatea de a corela textele din reglementările aplicabile cu
situațiile reale, capacitatea de gândire critică, utilizarea unor shortcut-uri in excel, capacitatea de
a analiza tranzacții și evenimente și modul în care acestea sunt evidențiate în documentele
justificative.
Pe parcursul practicii de specialitate, pot spune că mi-am dezvoltat abilitățile de
comunicare și spiritul de echipă, în ciuda situației pandemice.
Prezentarea cadrului legal aplicabil activităților profesionale desfășurate

KPMG Audit SRL este membră a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR)
din anul 2001 si este autorizata de ASPAAS (Autoritatea de Supraveghere Publică a Activității
de Audit Statutar).
Pentru KPMG, calitatea auditului nu înseamnă doar a ajunge la o opinie corectă, ci și
modul profesionist în care se ajunge la opinia respectivă. Este vorba despre procesele,
raționamentul și integritatea care stau la baza raportului de audit. Rezultatul unui audit de calitate
constă în formularea unei opinii de audit adecvate și independente, în conformitate cu
standardele de audit relevante, codul de etică și cu cerințele legale și profesionale aplicabile. În
această secțiune voi prezenta standardele de audit aplicate de companie și codul de etică
respectat de fiecare membru din organizație.
Standardul de calificare 1100 „Independență și obiectivitate” - Un audit realizat de
KPMG oferă atât o asigurare independentă cât și informații ample care fundamentează opinia de
audit. Un astfel de audit este provocator prin obiectivitatea sa și util prin identificarea riscurilor. 
Standardul de calificare 1120 „Obiectivitate individuală” - Firmelor KPMG li se impune,
de asemenea, să nu aibă interese interzise și relații interzise cu clienții de audit, conducerea
acestora, directorii și, acolo unde este necesar, cu proprietarii lor semnificativi.
Standardul de calificare 1230 „Formarea profesională continuă” - Pentru a investi în
dobândirea de aptitudini și abilitați profesionale de către profesioniștii noștri, promovăm un
mediu de învățare continuă și susținem o cultură de instruire în cadrul KPMG SRL.
Standardul de calificare 1300 „Programul de asigurare și îmbunătățire al calității” -
KPMG se angajează să îmbunătățească continuu calitatea, coerența și eficiența auditurilor sale.
Programele integrate de monitorizare a calității și de conformitate permit firmelor membre să
identifice deficiențele de calitate, să efectueze analiza cauzelor principale și să elaboreze, să pună
în aplicare și să raporteze planurile de măsuri de remediere, atât în ceea ce privește
angajamentele individuale de audit, cât și sistemul general de control al calității.
Standardul de calificare 1311 „Evaluările interne” - Programele KPMG SRL de
monitorizare evaluează atât performanța angajamentului în conformitate cu standardele
aplicabile, cu legile și reglementările, cât și respectarea de către KPMG SRL a politicilor și
procedurilor cheie, adecvarea și funcționarea eficientă a principalelor politici și proceduri de
control al calității.
Standardul de performanta 2010.A1 „Planificarea” - Auditul realizat de KPMG se
bazează pe înțelegerea factorilor de influență în activitatea clienților și a riscurilor aferente.
Această abordare asigură un audit minuțios care se concentrează asupra aspectelor esențiale.
Există patru faze principale în cadrul acestui proces: planificarea, identificarea și testarea
controalelor, fundamentarea, finalizareaStandardul de performanță 2060 „Raportarea către
conducerea superioară și consiliu” - Rezultatele sunt transmise către profesioniștii firmei prin
comunicări scrise, instrumente de formare internă și întâlniri periodice ale partenerilor,
directorilor, managerilor și personalului.
Standardul de performanță 2130 „Controlul” - La KPMG, sistemul de control al calității
este proiectat nu numai pentru a reflecta fermitatea și angajamentul de a formula recomandări și
opinii independente și imparțiale, dar și pentru a respecta cerințele legislației românești și
europene și a standardelor profesionale. Calitatea serviciilor de audit este parte integrantă a
activității și este responsabilitatea fiecărui partener și angajat.
Auditul de eficacitate - Modul în care este efectuat un audit este la fel de important ca si
rezultatul final. Partenerii, directorii și angajații KPMG SRL trebuie să demonstreze anumite
comportamente cheie și să respecte anumite politici și proceduri în efectuarea de audituri eficace
și eficiente.
Auditul de confirmitate - Respectarea legilor, reglementărilor și standardelor este un
aspect cheie pentru oricine în cadrul KPMG SRL. În mod special, compania are toleranță zero
pentru luare de mită și corupție.
Codul de conduită al KPMG înglobează valorile companiei și definește standardele de
comportament etic. Acesta stabilește principiile noastre etice și îi ajută pe partenerii și angajații
KPMG SRL să înțeleagă și să respecte aceste principii. În plus, Codul de conduită subliniază
faptul că fiecare partener și angajat este personal responsabil pentru respectarea standardelor
legale, profesionale și etice care se aplică funcției sale profesionale și nivelului de
responsabilitate.
Codul de conduită include prevederi care impun personalului KPMG:
-să respecte toate legile, reglementările și politicile aplicabile, să raporteze orice acte
ilegale, fie ele comise de personalul KPMG, clienți sau alte terțe părți;
-să raporteze încălcări ale politicilor KPMG;
-să mențină cel mai înalt nivel de confidențialitate în ceea ce privește clienții. Importanța
menținerii confidențialității clienților este evidențiată printr-o varietate de mecanisme, inclusiv
Codul de conduită global al KPMG, formarea profesională și declarația anuală/ procesul de
confirmare anual, pe care toți profesioniștii KPMG trebuie să o furnizeze;
-să nu ofere, promită, solicite sau să accepte mită (fie direct, fie prin intermediari).
Toți angajații KPMG SRL sunt obligați:
-să confirme înțelegerea și respectarea Codului de conduită în momentul angajării și
ulterior anual;
-să efectueze un curs de formare în ceea ce privește Codul de conduită în momentul
angajării și ulterior bianual.
Detalierea și documentarea activităților efectuate

În această secțiune, voi prezenta activitățile practice desfăsurate în cadrul departamentul


KPMG Delivery Center.
Prima activitate s-a numit „Analiza situațiilor financiare” pentru firma Alfa. A constat în
compararea sumelor din situațiile financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, note contabile) ale
societății Alfa de la 31.12.2017 cu sumele de la 01.01.2018 și completarea bilanțului din 2018
(sumele de la 31.12.2018) prin raportarea la o balanță și la notele contabile aferente. La finalul
task-ului, a trebuit să clasificăm elementele patrimoniale într-o balanță.
Pornind de la notele explicative, voi calcula Indicele de conformitate cu cerințele de
prezentări de informații urmărite de KPMG (Ic).

Scor realizat 9
Ic= x 100= x 100 ≅ 70 %
Scor total 13

Acestei entități îi lipsesc informații mai detaliate referitoare la deprecierea imobilizărilor


corporale din contul de profit și pierdere;
Nu se face nicio mențiune despre activele reclasificate;
Data reevaluării pentru imobilizările corporale nu există;
Entitatea nu menționează în note dacă a fost implicat un evaluator independent.
Următoarele capturi de ecran sunt argumente pentru scorul 1:
Cea de-a doua activitate practică s-a numit „Accounting”, care s-a desfăsurat pe parcursul
a 6 ore, împărțit în două webinarii. Pornind de la niște tranzacții, am avut de făcut Registrul
cartea mare, Balanța, Contul de profit și pierdere și Bilanțul conform IFRS. La finalul task-ului,
am avut de făcut o comparație între situațiile întocmite conform OMFP 1802/2014 și cele IFRS.
Activitate extra – Simularea unei întreprinderi virtuale, BILBOKET

Jocul s-a jucat pe echipe, fiind prezente un număr de 37 întreprinderi, iar fiecare dintre
acestea a fost formată din 3 jucători (studenți). Această simulare virtuală ne-a testat atât
capacități ce țin de contabilitate și finanțe, cât și abilități de marketing.
Jocul online ne-a pus la încercare intuiția antreprenorială, deoarece am avut de luat
decizii de echipă cu privire la preț, distribuție, producție, publicitate pentru a ne maximiza cifra
de afaceri, producția, vânzările și alte rezultate financiare. Acest lucru nu a fost ușor, deoarece
trebuia să analizăm fiecare detaliu, inclusiv concurența.
Voi prezenta studii și analize în excel făcute cu echipa pe baza cărora am luat deciziile.
Studiu privind evoluția vânzărilor lunare (500 euro):

Analiza lunară a publicității produselor (sume în euro):


Analiza preturilor lunare pentru kendame si lămpi:

Analiza vânzărilor cumulate de la începutul lunii:


Analiza cifrei de afaceri de la începutul lunii:
formulă: Cantitate_vandută_luna _N x Preț_vânzare_luna _N + Cifra_afaceri_luna_N-1
Analiza cotei de piață cumulată de la începutul lunii:
formula: Cifra_afaceri_întreprindere_X / Cifra_afaceri_totală
Analiza rezultatului contabil cumulat de la începutul lunii:
Analiza intrărilor și ieșirilor de produse finite și materii prime în ultimile 4 luni:

închidere simulare

Întrebare! De ce obiectivele de producție și producția realizată nu sunt egale ???


Răspuns: Producția realizată nu depinde în mod direct de obiectivele de producție. De
exemplu, dacă noi vrem sa producem 2.000 de kendame și 1.000 de lămpi și nu avem suficiente
materii prime, atunci producția realizată o sa fie mai mică.
Producția realizată se determină prin înmulțirea unui coeficient cu minimum dintre total
intrări de materii prime folosite pentru producția unui produs finit (kendamă, lampă).
Coeficientul reprezintă raportul dintre obiectivele de productie și suma lor.
Pentru o kendamă avem nevoie de 1 bilă + 1 picior + 0.5m coardă, iar pentru o lampă
avem nevoie de 1 bilă + 1 picior + 0,5m coardă + 1 soclu + 1 abajur.
Să luam un exemplu: pentru luna iulie
Coeficient = 2.150 / (2.150+750) = 0,7413
Producția realizată pentru kendame = 0,7513 x min(1.767, 1.767, 2x1.584) = 0,7513 x 1.767 =
1.310

Coeficient = 750 / (2.150+750) = 0,2586


Producția realizată pentru lămpi = 0,2586 x min(1.767, 1.767, 2x1.584) = 0,2586 x 1.767 = 456

Observație: dacă min(1.000, 1.000) > min(1.767, 1.767, 2x1.584) atunci producția realizată
pentru lămpi este: 0,2586 x 1.000 = 258, dar nu se aplică în acest caz, deoarece min(1.000,
1.000) < min(1.767, 1.767, 2x1.584).

Evoluția contului bancar:

Evoluția satisfacției clienților:


Bilanț 31.08.N:

Contul de profit și pierdere 31.08.N:

S-ar putea să vă placă și