CAP.

2 LUCRĂRILE Rotația culturilor

La întocmirea asolamentelor şi în practicarea acestora se operează cu următoarele

noţiuni:
Sola (tarlaua) este suprafaţa de teren din cadrul asolamentului, cu sol cât mai
omogen pe care se cultivă o singură specie. Sola este delimitată de şosele, drumuri, căi ferate,
vetre de sat, păduri, canale etc. Suprafaţa unei sole depinde de zonă, relief, tipul asolamentului
etc.; pentru a permite organizarea eficientă a activităţii de producţie, la cultura mare, aceasta
ar trebuie să fie de cel puţin 50-100 ha.

Sola mixtă (combinată) este suprafaţa de teren din cadrul asolamentului, pe care se
cultivă două-trei specii cu însuşiri biologice şi tehnologii asemănătoare (de exemplu mazărea,
soia şi fasolea pe aceeaşi solă).

Parcela este o subdiviziune a solei mixte delimitată de limite naturale sau antropice,
având o singură categorie de folosinţă şi pe care se cultivă o singură specie. În cazul
terenurilor plane parcela poate corespunde solei, iar în cazul terenurilor frământate mai multe
parcele la un loc formează o solă mixtă.

Rotaţia culturilor reprezintă ordinea de cultivare a plantelor, în timp, pe o sola şi se

prezintă prin indicarea numerelor de ordine ale fiecărei culturi.

Exemplu (tabelul 11.1):

1. Soia;
2. Grâu de toamnă;
3. Cartof;
4. Porumb.
Tabelul 11.1.
Schiţa asolamentului de 4 ani
Sola I II III IV
Anul
2004 Soia grâu cartof porumb
2005 Grâu cartof porumb soia
2006 Cartof porumb soia grâu
2007 Porumb soia grâu cartof

Durata rotaţiei - numărul de ani după care o cultura revine pe aceeaşi sola sau timpul
în care o cultură trece prin toate solele asolamentului. Durata rotaţiei este egala cu numărul de
sole.
Exemplu: în cazul de mai sus rotaţia are o durată de 4 ani; după porumb se cultivă
soia, cultura cu care începe un nou ciclu de rotaţie.
Cultura principala ocupă o anumită sola în anul de referinţă.
Cultura premergătoare s-a cultivat în anul precedent, deci înaintea culturii principale.
Cultura antepremergătoare este premergătoare premergătoarei culturii principale deci
s-a cultivat cu 2 ani mai înainte.
Cultura postmergătoare urmează după cultura principală (în anul următor).
 Cultura dubla (succesivă) se însămânţează în acelaşi an, pe aceeaşi solă cu cultura
principală, după recoltarea acestuia. Cultura dublă poate fi pentru boabe, îngrăşământ verde
sau furaj.
Exemplu de asolament de 5 ani cu 2 ani culturi duble:
1. Soia + fasole;
2. Grâu de toamnă (cultura I) + porumb masă verde (cultura II);
3. Sfeclă de zahăr;
4. Orz de toamnă (cultura I) + porumb boabe (cultura II);
5. Floarea – soarelui.

Cultura succesivă- culturile care urmează după alte culturi în același an sunt culturi
succesive sau culturi duble. În agricultura rațională pământul nu trebuie lăsat gol ci trebuie să
fie ocupat cât mai mult timp cu plante verzi
Cultura intercalată reprezintă cultivarea unei specii de plante printre rândurile plantei
principale. Recoltarea şi valorificarea culturilor se face separat. Exemplu: fasole prin porumb.
Cultura amelioratoare este o specie de leguminoasă anuală sau perenă care îmbogăţeşte solul
în N fixat pe cale biologica, prin intermediul bacteriilor simbiotice.
Veriga rotaţiei este reprezentată de 2 culturi care se succed într-o rotaţie.
Planul de cultura reprezintă indicarea suprafeţelor (în hectare) ocupate de fiecare
specie din cadrul asolamentului respectiv.
Structura culturilor reprezintă specificarea ponderii fiecărei culturi din cadrul unui
asolament. Suprafaţa totala a asolamentului echivalează cu 100%.
În asolamentul:
1. Soia;
2. Grâu;
3. Sfeclă de zahăr;
4. Porumb.
Soia este în acelaşi timp cultură amelioratoare, premergătoare pentru grâu,
antepremergătoare pentru sfecla de zahăr, postemergătoare pentru porumb, cultură principală
pentru prima solă (pentru anul respectiv), iar împreună cu grâul formează o verigă a rotaţiei.
Ea are o pondere de 25% în cadrul asolamentului respectiv.
Cultura repetata reprezintă cultivarea pe aceeaşi solă a unei plante timp de 2, 3 ani
consecutivi. Ea este admisă numai pentru plantele care se autosuporta: orezul şi cânepa 3-4
ani, tutunul, porumbul şi grâul 2-3 ani. Următoarele plante nu se autosuportă: floarea-soarelui
(poate să revină pe aceeaşi suprafaţă după 5-6 ani), sfecla (după 4 ani), mazărea, inul, ovăzul,
plantele legumicole (după 2-4 ani). (16.10)

Tipul şi schema de asolament. Când într-un asolament se prezintă concret plantele de

cultură care se succed este vorba despre un tip de asolament. Prezentarea asolamentului sub
forma grupelor de plante reprezintă schema de asolament.
Exemplu:
Tipul de asolament: Schema de asolament:
1. Grâu 1. Cereale de toamnă
2. Porumb boabe 2. Prăşitoare
3. Trifoi I 3. Leguminoase perene
4. Trifoi II 4. Leguminoase perene
5. Grâu 5. Cereale de toamnă
6. Porumb boabe 6. Prăşitoare
 7. Cartof + sfeclă pentru zahăr 7. Prăşitoare
Solă săritoare reprezintă sola care temporar este scoasă din rotaţia culturilor, timp în
care se cultivă cu o plantă perenă (lucernă, trifoi).

Monocultura reprezintă cultivarea unei singure plante, mai mulţi ani pe acelaşi teren
şi anume, cel puţin atâţia ani cât durează rotaţiile în zona respectivă.

Oboseala solului rezultat al acţiunii nefavorabile a monoculturii, rezidă din efectul

cumulat al mai multor cauze:
- acumularea în sol de substanţe toxice secretate de rădăcinile plantelor sau rezultate
în urma descompunerilor resturilor de materii organice şi care sunt inhibitoare
pentru microorganismele folositoare, îndeosebi pentru cele din rizosferă, ca şi pentru
planta de cultură;
- epuizarea unilaterală a solului în aceleaşi elemente nutritive şi în unele
microelemente, din anumite straturi de sol întrucât aceeaşi plantă îşi trimite
rădăcinile în fiecare an aproximativ în acelaşi loc;
- epuizarea aceloraşi straturi ale solului în apă;
- înmulţirea bolilor, a dăunătorilor, a buruienilor specifice, înmulţirea toxinelor,
substanţelor inhibitoare;
- acumularea în cantităţi toxice a ionilor de aluminiu, fier, mangan;
- scăderea numărului de bacterii utile şi înmulţirea celor dăunătoare;
- lucrarea şi îngrăşarea neraţională etc.

Sunt şi specii de plante care nu se pot cultiva unele după altele. Acestea nu se suportă
tot datorită fenomenelor de alellopatie şi oboseală a solului, sau uneori datorită buruienilor,
bolilor şi dăunătorilor comuni. Aşa de exemplu nu se recomandă să se cultive:
- grâu după orz,
- ovăzul după orzul de primăvară şi invers,
- trifoiul roşu după lucernă şi invers,
- trifoiul roşu după mazăre şi invers,
- sfecla după rapiţă şi invers,
- varza după rapiţă şi invers,
- in după mazăre şi invers,
- floarea soarelui după soia (în principal din cauza sclerotiniei),
- bobul după trifoi,
- tutunul după cânepa şi floarea soarelui şi invers (dacă solul este infestat cu lupoaie).
Până în prezent nu se cunoaşte o metodă mai simplă, mai eficace, mai la îndemână, cu
un efect mai complex, favorabil, asupra fertilităţii solului, decât rotaţia culturilor. Oboseala
solului poate fi preîntâmpinată numai printr-o rotaţie raţională a culturilor.

Monocultura este cultivarea aceleiaşi plante, pe acelaşi teren, mai mulţi ani şi
anume cel puţin atâţia ani cât durează rotaţiile în zona respectivă (de exemplu 4 - 6 ani).
Monocultura are numeroase şi mari dezvantaje în comparaţie cu rotaţia culturilor.
Efectul cel mai nefavorabil este oboseala solului.
Cultura repetată este cultivarea timp de 2 ani, uneori 3 ani, pe aceeaşi solă a aceleiaşi
Monocultura se admite numai pentru unele plante care se autosuportă (porumbul 2 - 3
ani, grâul 2 ani, soia 2 ani, orezul 3 - 4 ani).

Asolamentul reprezintă împărţirea terenului în sole (tarlale) pe care plantele de

cultură se succed în spaţiu şi în timp într-o ordine bine stabilită şi pe care se aplică in
complex sisteme raţionale de lucrare a solului, de fertilizare şi de protecţie a culturilor în
vederea creşterii fertilităţii solului, a sporirii calitative şi cantitative a producţiilor agricole.
În practica agricolă noţiunea de asolament se confunda cu cea de rotaţie, însă aceasta
este succesiunea plantelor în timp pe o singură solă, deci asolamentul include rotaţia care este
aceeaşi pentru toate solele aceluiaşi asolament.
Asolamentul reprezintă amplasarea raţională a culturilor în timp şi spaţiu,
pe sole sau tarlale, stabilite pe baza dezvoltării actuale şi în perspectivă a
unei societăţi agicole.
Asolamentul poate fi perceput ca un sistem raţional de amenajare a terenului şi de
lucrări ale solului, de aplicare a îngrăşămintelor, în vederea creşterii fertilităţii şi producţiei
agricoleprecum şi asigurării bazei furajere pentru dezvoltarea creşterii animalelor (Rodica
Frăţilă,2010).
Asolamentul presupune împărţirea unei suprafeţe în parcele (denumite sole) pe care
plantele sunt repartizate şi supuse rotaţiei.
Prin asolament se înţelege repartiţia diferitelor culturi pe sole într-o
exploataţie agricolă, iar succesiunea lor în timp şi în ciclul stabilit se numeşte rotaţie.
Rotaţia culturilor reprezintă succesiunea culturilor în timp pe aceeaşi solă, într-o
ordine stabilită în mod ştiinţific.
Un exemplu de rotaţie poate fi următorul: 1 - soia; 2 - grâulde toamnă: 3 - porumb; 4 -
sfeclă de zahăr; 5 - porumb. Această rotaţie durează 5 ani, dupăcare urmează al doilea ciclu al
aceleiaşi rotaţii

Asolamentul este cea mai eficace şi eficientă metodă de luptă susţinută împotriva
buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.
Combaterea buruienilor este o măsură aproape tot atât de veche ca şi agricultura.
Alternanţa în timp şi spaţiu a culturilor şi implicit a lucrărilor agrotehnice influenţează
considerabil tipul şi intensitatea îmburuienării
Prin alternarea culturilor scade numărul buruienilor specifice. Când alternează grâul cu
porumbul, atunci buruienile specifice grâului (cu germinaţie în toamnă şi care pot ierna) nu
mai pot creşte, deoarece după recoltarea grâului terenul se lucrează, se menţine curat de
buruieni până în primăvară când se seamănă porumbul. Astfel prin lucrările solului specifice
culturii porumbului se combat bine buruienile cu germinaţie în toamnă şi care pot ierna
Combaterea bolilor şi dăunătorilor culturilor agricole este influenţată hotărâtor de
asolament. Fiecare plantă cultivată este atacată de ciuperci, bacterii, virusuri, de insecte, viermi
specifici. Prin cultivarea aceleiaşi plante pe acelaşi teren mai mulţi ani, deci prin monocultură,
bolile şi dăunătorii plantelor cultivate se înmulţesc foarte mult, iar producţia scade cantitativ şi
calitativ. Paraziţii vegetali şi animali sunt adaptaţi să trăiască pe anumite specii de plante.
Frecvenţa atacului creşte progresiv în cazul monoculturii, deoarece multe boli se transmit de la
un an la altul prin resturile vegetale rămase în sol, iar dăunătorii iernează în sol în diferite stadii
de dezvoltare. Alternând anual diferite culturi cu paraziţi diferiţi, cu tehnologii de cultură diferite
se creează un dezechilibru în biologia lor (sau chiar li se întrerupe ciclul biologic), reducându-se
astfel gradul lor de atac în perioadele următoare.

În agricultura durabilă asolamentul este considerat ca una din cele mai importante
măsuri agrotehnice de menţinere şi sporire a fertilităţii solului, de luptă împotriva buruienilor,
bolilor şi dăunătorilor, de sporire a eficacităţii celorlalte măsuri pedoameliorative şi
agrofitotehnice, de obţinere a unor producţii mari şi de calitate superioară (sănătoase) în
condiţii de profitabilitate.
 Influenţa asolamentului asupra însuşirilor solului se constată cu certitudine numai în
experienţe de durată medie şi lungă, aceasta chiar dacă influenţa acestuia asupra producţiei
plantelor cultivate se constată chiar şi în rotaţiile bienale.
Natura solului este foarte variată şi aproape fiecare specie sau chiar soiul sau hibridul
cultivat preferă un anumit sol, dar îl şi influenţează diferit.
Textura solului, una din însuşirile cele mai stabile ale solului nu se modifică sub
influenţa asolamentului, dar structura culturilor din asolament trebuie adaptată acestei însuşiri.
Astfel grâul preferă solul lutoargilos, secara şi cartoful reuşesc pe soluri nisipoase, iar
majoritatea plantelor preferă soluri cu textură mijlocie (lutoasă, lutonisipoasă).
Structură solului şi însuşiri fizice bune asigură plantelor cultivate o activitate
fiziologică normală. Rădăcinile cresc în adâncime şi lateral, se ramifică fără să fie stânjenite.
Se face un schimb permanent de aer, deci rădăcinile respiră normal şi absorb continuu
elementele nutritive din sol. Apa din precipitaţii circulă vertical şi se înmagazinează în
straturile mai adânci ale solului. Activitatea microorganismelor se desfăşoară normal, iar în
sol există un echilibru între humificarea şi mineralizarea materiei organice.
Umbrirea solului de către plante duce la menţinerea umidităţii, la combaterea unor
buruieni şi la păstrarea structurii solului, pe care o protejează contra distrugerii de către
picăturile de apă ale ploii. Umbresc bine solul rapiţa, cânepa, lupinul, soia, lucerna şi sub
acest raport ele pot alterna cu plantele care nu umbresc bine solul cum sunt plantele prăşitoare
şi cerealele păioase.

Cantitatea de rădăcini, respectiv de materie organică, ce rămân de la plantele cultivate

şi care se transformă în parte în humus

Elementele nutritive pe care le iau plantele din sol variază sub raportul substanţelor pe
care le preferă fiecare plantă, al timpului şi cantităţii necesare, precum şi al adâncimii de la
care se aprovizionează, al solubilităţii etc.
Plantele care consumă mult azot, cum sunt cerealele păioase şi îndeosebi grâul, trebuie
să alterneze cu plante cum sunt leguminoasele care, deşi consumă şi ele azot, îmbogăţesc
totuşi solul prin fixarea azotului din atmosferă cu ajutorul bacteriilor simbiotice care trăiesc în
nodozităţile formate pe rădăcinile leguminoaselor

Criterii care stau la baza întocmirii asolamentelor

La întocmirea unui asolament se au în vedere criterii economico-organizatorice,

tehniceşi agrobiologice.L
a. Criterii economico-organizatorice. Asolamentele trebuie să cuprindă, în primul
rând,acele culturi şi într-o astfel de proporţie, încât în condiţiile pedoclimatice ale zonei
respective,să asigure producţii ridicate şi un profit cât mai mare cultivatorului
b. Criterii tehnice. Forma, mărimea şi amploarea solelor trebuie să permită un grad câ tmai
mare de mecanizare. Forma optimă a acestora este cea dreptunghiulară sau pătrată. Pe
terenurile în pantă, solele trebuie să fie dreptunghiulare sau trapezoidale, mai mici decât pe
terenurile plane şi orientate cu latura mare pe direcţia curbelor de nivel.
c. Criterii agrobiologice:
- consumul în substanţe nutritive – fiecare plantă foloseşte din sol substanţe nutritive
necesare în cantităţi şi proporţii diferite. De exemplu, cerealele folosesc mai mult azot şi
fosfor, floarea soarelui, sfecla, cartoful consumă mai mult potasiu, ca urmare se recomandă
să alterneze cerealele păioase cu aceste culturi. Plantele leguminoase lasă în sol cantităţi
mari de azot, de aceea se recomandă alternarea lor cu plante care au un consum mare de azot
şi îndeosebi cu grâul de toamnă.
- consumul de apă – după o plantă care are un consum mare de apă se recomandă să se
cultive plante cu un consum mai mic.
- influenţa asupra însuşirilor fizice ale solului – plantele de cultură prin sistemul
radicular, cantitatea de resturi vegetale lăsate în sol, măsurile agrofitotehnice specifice,
influenţează diferit şi asupra însuşirilor fizice ale solului. De exemplu, plantele care se
seamănă la distanţe mari între rânduri se prăşesc de câteva ori în timpul perioadei de
vegetaţie, determinând deteriorarea structurii solului.
- îmburuienarea – rotaţia culturilor este una dintre principalele măsuri de combatere a
buruienilor. Sunt grupe de buruieni care însoţesc anumite grupe de culturi. Deci cultivarea
fără întrerupere a unei plante pe acelaşi teren determină înmulţirea buruienilor care îi sunt
specifice;
- combaterea dăunătorilor şi a bolilor plantelor – majoritatea dăunătorilor şi a
agenţilor patogeni atacă anumite plante. Ca urmare monocultura determină înmulţirea
excesivă în sol a bolilor şi dăunătorilor specifici şi atacul devine din ce în ce mai agresiv;
- perioada de timp dintre două culturi care se succed – este nevoie ca timpul care
rămâne de la recoltarea plantei premergătoare şi până la semănatul plantei care urmează în
rotaţie, să permită executarea în bune condiţii a lucrărilor care vizează pregătirea patului
germinativ;
- oboseala solului – monocultura sau chiar şi cultura repetată a unor plante care nu se
autosuportă, precum şi rotaţiile neraţionale, pot provoca o stare generală nefavorabilă a
solului cu consecinţe negative asupra cantităţii şi calităţii producţiei;
- bilanţul substanţei organice din sol - acesta este condiţionat în mare măsură de
cantitatea de resturi organice rămase în sol după fiecare cultură şi intensitatea lucrărilor
solului.
- protecţia împotriva eroziunii – diferitele plante de cultură protejează mai mult sau
mai puţin solul împotriva eroziunii. Cea mai bună protecţie o asigură ierburile perene
începând cu anul II de cultură iar cea mai slabă prăşitoarele.

4.7. Asolamentul şi rotaţia culturilor

4.7.1. Noţiuni despre asolamente
Terenul arabil al unei ferme agricole este împărţit în tarlale, care se mai numesc sole.
Pe acestesole se cultivă plantele.
O plantă nu se cultivă an de an pe acelaşi teren, deoarece aceasta aravea multe efecte
negative:
 înmulţirea excesivă a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor specifici acelei culturi;
 consumul unilateral al substanţelor nutritive din sol specific fiecărei plante
decultură;
 acumularea unor substanţe toxice în sol etc.
Ca urmare recoltele scad an de an. Toate aceste neajunsuri sunt evitate dacă pe acelaşi
teren, după recoltarea unei culturi de exemplu inul, în anul următor se seamănă altă plantă de
cultură, de exemplu grâul şi aşa mai departe. Prin urmare este necesar ca în timp, plantele să
alterneze (să se rotească). Dar această alternanţă (succesiune) nu se face la întâmplare ci se
stabileşte după anumite reguli.

Criterii de întocmire a asolamentelor

 La întocmirea unui asolament se au în vedere criterii economico-organizatorice,
tehniceşi agrobiologice.L
Criterii economico-organizatorice. Asolamentele trebuie să cuprindă, în primul
rând,acele culturi şi într-o astfel de proporţie, încât în condiţiile pedoclimatice ale zonei
respective,să asigure producţii ridicate şi un profit cât mai mare cultivatorului
Criterii tehnice. Forma, mărimea şi amploarea solelor trebuie să permită un grad
câtmai mare de mecanizare. Forma optimă a acestora este cea dreptunghiulară sau pătrată.
Peterenurile în pantă, solele trebuie să fie dreptunghiulare sau trapezoidale, mai mici decât
peterenurile plane şi orientate cu latura mare pe direcţia curbelor de nivel.
Criteriile agrobiologice se referă la stabilirea rotaţiei culturilor asolamentului. Se
porneşte de la faptul că, fiecare plantă de cultură manifestă o anumită influenţă
asuprafertilităţii solului şi prin urmare asupra culturilor care urmează în rotaţie. De aceea,
fiecare plantă trebuie amplasată după cele mai potrivite premergătoare.
Criteriile agrobiologice principale, care trebuie avute in vedere la stabilirea rotaţiei
plantelor, sunt următoarele:
a) Modul de nutriţie şi de consum al apei de către plante este diferit. Fiecare plantă
foloseşte din sol substanţe nutritive în cantităţi diferite. În generalplantele care consumă mult
azot, fosfor sau potasiu nu trebuie să urmeze una după alta fărăaplicarea îngrăşămintelor
respective. Aşa de exemplu sfecla de zahăr extrage din sol ocantitate mai mare de
elemente nutritive şi într-o altă proporţie decît cerealele păioase. Deasemenea, plantele care
îmbogăţesc solul în azot trebuie să alterneze cu plante care nu auaceste calităţi.
Leguminoasele îmbogăţesc solul în azot şi de aceea după aceste plante estebine să urmeze
grâul de toamnă, plantă pretenţioasă faţă de azot.
Prin rotaţia plantelor cu moddiferit de nutriţie, se evită consumul unilateral al
elementelor nutritive din sol.
Planta premergătoare este planta care s-a cultivat pe o solă în anul precedent.
Deosebiri există şi în ceea ce priveşte adâcimea de la care plantele îşi
procurăelementele nutritive ca urmare a dezvoltării diferite a sistemului radicular. Astfel,
plante cu sunt cerealele păioase, inul, fasolea, cartoful etc. îşi dezvoltă rădăcinile în stratul
superficial de sol, în timp ce la altele pătrund adânc în sol. Dacă aceleaşi plante se cultivă mai
mulţi ani la rând pe acelaşi teren, există pericolul epuizării rezervei de hrană din anumite
straturi de sol.
b) Păstrarea şi ameliorarea structurii solului. Sunt plante care determinăprăfuirea
solului, ca de exemplu prăşitoarele (datorită praşilelor repetate), iar alte plrefac cum sunt
ierburile perene (lucerna, trifoiul etc). Culturile trebuie amplasate astfel în
rotaţie, încât să se asigure refacerea şi ameliorarea structurii solului.
c) Combaterea buruienilor. În general, plantele care se seamănă mai des, înăbuşă
buruienile (rapiţa, cânepa ş.a.). Sunt specii de buruieni care infestează anumite grupe de
plante de cultură. Cultura cerealelor păioase de primăvară îmburuienează mai mult terenul.
Rotaţia, alternarea sau succesiunea culturilor, ca de exemplu prăşitoarele, cu
cerealele păioase, este o metodă eficace de eliminare a buruienilor (cunoscându-se că
prăşitoarele lasă terenul curat de buruieni, datorită lucrărilor de întreţinere).
d) Combaterea bolilor şi a dăunătorilor. La stabilirea rotaţiei nu trebuie să se
succeadă plante care au boli sau dăunători comuni. După Georgeta Teodorescu și colab.
(2003), rotația culturilor este indicată pe terenurile infestate cu nematodul bulbilor și al
tulpinilor - Ditylenchus dipsaci și păianjenul bulbilor - Rhizoglyphus aequinopus. Astfel,
legumele din familia Liliacee pot reveni pe aceeași solă numai după 4 - 5 ani. Această măsură
de prevenire a atacului este menționată și pentru alți dăunători: Ceutorrhyncus pleurostigma,
Thrips tabaci, Delia florilega, Delia platura etc.