Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Modalităţi de Activizare A Elevilor Din Învățământul Primar PDF
Modalităţi de Activizare A Elevilor Din Învățământul Primar PDF
Activitățile individuale cuprind: studiul individual, efectuarea temelor pentru acasă, lectura
suplimentară și de completare, rezolvarea de exerciţii şi probleme, prin activitate
independentă, în timpul lecțiilor, întocmirea de proiecte, investigații, referate, desene,
scheme, alte lucrări scrise (compuneri, eseuri), alte proiecte practice, experimente realizate
individual în cadrul lecțiilor, observări ale unor fenomene sau procese pe perioade mai lungi,
alte categorii de sarcini de lucru (descrierea, comparaţia, clasificarea, analiza unor procese,
fenomene, concepte), învățarea asistată de calculator etc.
Formele individuale de activitate pun accentul pe munca independentă, fără sau cu minimă
supraveghere directă și consultanță din partea profesorului.
Indiferent de forma de organizare a activităţilor independente, individuale, profesorul trebuie
să dozeze bine resursele, să construiască situaţii cât mai variate pe care să le ordoneze logic,
să urmărească în permanenţă evoluţia realizării obiectivelor urmărite, să sprijine iniţiativa
elevilor etc.
Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere că procesul de învățare este relativ diferit pentru
fiecare în parte, pentru că fiecare elev se angajează cu propria experiență de cunoaștere
anterioară, cu propriile sale potențialități (capacitate de efort, motivație, imaginație, calități
ale gândirii etc.), cu propria experiență în procesul învățării; cu propriul ritm de lucru.
Organizarea individuală a activității elevilor se poate constata în următoarele
categorii de situații educaționale diferite:
în situațiile în care profesorul își exercită influențele educative asupra unui singur
elev: forma care se utilizează în educația estetică, muzicală, fizică, în
învățământul special/ învățământul integrat, în cazul consultațiilor, meditațiilor și
al altor activităților independente, desfășurate cu sau fără ajutor partea cadrului
didactic;
Grupele pot fi permanente, pe durata unui an şcolar sau se pot reconstitui ori de
câte ori consideră optim cadrul didactic, în funcție de obiectivele pe care și le-a
propus, de conținuturile învățării, de gradul de dificultate a sarcinilor de lucru,
de resursele materiale de care dispune clasa.
Strategie =modalitate de combinare a metodelor, mijloacelor și formelor de
organizare a activității didactice pentru parcurgerii unui conținut al învățării,
în vederea realizării obiectivelor educaționale propus
Strategia de diferențiere= strategii de predare-învățare ce presupun
realizarea unor sarcini de lucru diferențiate pe grupe în funcție de
posibilitățile de învățare ale elevilor, de aptitudinile, nevoile și interesele
elevilor, de particularitățile lor individuale; grupele pot fi omogene sau
eterogene
Strategia de individualizare= strategii de predare-învățare ce presupun
realizarea unor sarcini de lucru diferențiate de la un elev la altul în funcție de
posibilitățile de învățare ale elevilor, de aptitudinile, nevoile și interesele
elevilor, de particularitățile lor individuale
Învățarea prin cooperare= învățare care de produce prin organizarea
activităților didactice pe grupuri mici de elevi, formate după diferite criterii;
elevii comunică între ei, se sprijină, negociayă, îți asumă anumite
responsabilități în perioada lucrului
Forme de organizare:
◦ Frontal, dirijat
◦ Pe grupe omogene, cu sarcini de lucru diferite ca și conținut, dar cu nivel
de dificultate asemănător
◦ Individual, independent
Metode în învățământ
◦ Explicația, demonstrația
◦ Exercițiul
◦ Problematizarea
◦ Conversația euristică și de verificare
◦ Jocul didactic
Fișe de lucru
Soft educațional/ videoclip
Manual
Coli de hârtie colorată, lipici, foarfece (tangram)
Ecusoane, jetoane- recompense
Echipamente IT
Pregătire motivațională
o Sensibilizarea elevului pentru lecție
o Îndrumarea atenției spre conținutul învățării
o Păstrarea unui climat de încredere
o Asigurarea unei atmosfere de calm, stimulatoare/ plăcute
Conversație de verificare
◦ Ce figuri geometrice au fost identificate de personajele
clipului?
◦ Unde au fost identificate?
◦ Ce figuri geometrice puteți voi identifica în jurul vostru (in
clasă, în școală, acasă, pe stradă)?
1. Joc didactic sau concurs individual pe grupe- trusa Logi II
Sarcini posibile pentru fiecare elev:
”Alegeți un pătrat. Descrieți-l!”
Formați o mulțime de dreptunghiuri mari! Câte elemente are mulțimea
formată?”
Căutați o figură geometrică mare, roșie, subțire, cu trei laturi. Descrie
ce ai ales!
1. Joc didactic sau concurs pe grupe -trusa Logi II
https://www.youtube.com/watch?v=I5017VEM
2c4