UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT
ŞCOALA DOCTORALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

- REZUMAT -

Conducător de doctorat:
Prof. univ. dr. Valerian CIOCLEI

Doctorand:
George-Cristinel ZAHARIA

- Bucureşti -
2011

1
 INTRODUCERE

Unul dintre principiile care stau la baza convieţuirii în societate afirmă că oamenii
sunt egali, fiind interzisă exploatarea semenilor între ei. Cu toate acestea, principiul amintit
nu a fost şi nu este respectat întotdeauna, traficul de persoane reprezentând una din cele
mai grave forme ale criminalităţii. Acest fenomen există din cele mai vechi timpuri.
Punerea şi ţinerea în stare de sclavie a persoanelor, precum şi comercializarea sclavilor,
sunt binecunoscute.
Sub aspectul importanţei teoretice a temei, remarcăm că, în România, dispoziţiile
speciale privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane au un caracter relativ
recent, în anul 2001 fiind adoptată Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane.1 De asemenea, noul Cod penal, adoptat în anul 2009, vine să
lărgească sfera infracţiunilor în materia traficului de persoane, incriminând noi fapte, cum
sunt „exploatarea cerşetoriei” (art. 214), „folosirea unui minor în scop de cerşetorie” (art.
215) sau „folosirea serviciilor unei persoane exploatate” (art. 216).2 Ca atare, analizele pe
această temă prezintă interes, întrucât problemele de drept care se ridică în raport cu
reglementările existente nu au fost clarificate în totalitate, în mod definitiv, existând astfel
spaţiu liber pentru exprimarea unor noi opinii sau pentru o argumentare mai bună a celor
deja exprimate. Nu în ultimul rând, la data de 5 aprilie 2011 a fost adoptată Directiva
2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum si
de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene.3
Sub aspectul importanţei la nivel practic, observăm că traficul de persoane este un
fenomen actual şi de proporţii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Şi România este
afectată de acest flagel, fiind îndeosebi o ţară de origine şi de tranzit pentru marile reţele de
trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar şi din ţările vecine ca Ucraina, Moldova
sau Belarus, cu destinaţia în ţările din fosta Yugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo),
precum şi în Turcia, Grecia sau în statele din Europa Occidentală.
Capitolul I
1
Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, a fost publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 783 din 3 mai 2001;
2
Noul Cod penal al României a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009;
3
Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011, a fost
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L 101 din 15 aprilie 2011;

2
 TRAFICUL DE PERSOANE CA PARTE
A FENOMENULUI CRIMINAL

Fenomen subteran cu dimensiuni globale, care generează milioane de drame

omeneşti, traficul de persoane există şi în ţara noastră, România reprezentând mai ales o
ţară de origine şi de tranzit pentru victime. 4 Pentru o prevenire şi o combatere eficientă,
traficul de persoane, ca formă a criminalităţii organizate, trebuie să fie cunoscut în
ansamblu, avându-se în vedere dimensiunile, originile, cauzele, etapele, consecinţele,
clasificările sale şi, nu în ultimul rând, istoricul reglementărilor legale în materie.5

Secţiunea I

DIMENSIUNILE TRAFICULUI DE PERSOANE

Fenomenul infracţional care face obiectul prezentei lucrări poate fi analizat din mai
multe puncte de vedere. Reprezentând un fenomen social, traficul de persoane are, pe cale
de consecinţă, o dimensiune socială. Mediul social reprezintă factorul generator al
traficului de persoane. Aici se regăsesc condiţiile favorabile întreţinerii acestui fenomen,
degradarea morală, existenţa unei cereri pentru serviciile celor traficaţi şi lipsurile
materiale ale victimelor jucând un rol hotărâtor. Exploatarea persoanelor vulnerabile are
legătură cu nivelul de dezvoltare a civilizaţiei umane. Spre exemplu, inventarea aparatelor
de fotografiat, a camerelor de filmat, dezvoltarea tehnicii informatice au servit realizării
materialelor pornografice, adesea fiind implicaţi şi copii.
În acelaşi timp, din faptul că se urmăreşte obţinerea de către traficanţi a unor
profituri, rezultă şi o altă dimensiune a sa, anume cea economică. Totodată, persoanele
traficate, aspirând către condiţii de viaţă mai bune, dorind să obţină venituri mai mari,
ajung să fie manipulate mai uşor de traficanţi.

4
D. Boloş - Traficul de fiinţe umane. Prevenirea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor,
Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2005, pag. 3;
5
Criminalitatea reprezintă ansamblul faptelor penale comise într-un spaţiu şi într-o perioadă de timp
determinate, conform definiţiei oferite de V. Cioclei în Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti,
1998, pag. 16;

3
 Ceea ce interesează însă, în cea mai mare măsură, din perspectiva prezentei lucrări,
este dimensiunea juridică a traficului de persoane.

Secţiunea a II-a

ORIGINILE TRAFICULUI DE PERSOANE

Cea mai cunoscută formă de exploatare, de-a lungul istoriei, a fost reprezentată de
punerea şi ţinerea persoanelor în stare de sclavie, precum şi de comercializarea sclavilor.
Modalitatea de traficare amintită a existat încă din cele mai vechi timpuri, sclavii asigurând
forţa de muncă necesară edificării marilor construcţii şi cultivării terenurilor agricole. În
antichitate, războaiele reprezentau o sursă principală pentru procurarea sclavilor. Spre
exemplu, în imperiul roman, treptat, pe măsura cuceririi altor popoare, numărul sclavilor a
crescut foarte mult, ajungându-se către sfârşitul republicii ca aceştia să reprezinte mai mult
de o treime din populaţia totală a statului.6
Comerţul cu sclavi negri a determinat, probabil, cea mai mare migraţie forţată din
istorie. După unele estimări, 15 milioane de negri au fost strămutaţi din Africa pe
continentul american, iar alţi 30 - 40 de milioane au pierit, din felurite cauze, cum ar fi
brutalitatea tratamentului, condiţiile grele ale transportului, malaria etc.7

Secţiunea a III - a

CAUZELE TRAFICULUI DE PERSOANE

Între cauzele traficului de persoane regăsim perspectiva profiturilor obţinute de pe

urma acestui tip de activitate infracţională, lipsa unui nivel de trai mulţumitor al victimelor,
carenţele educaţionale ale acestora, existenţa unei cereri pentru serviciile persoanelor
traficate, legislaţia penală permisivă sau lipsa de diligenţă în punerea în aplicare a
prevederilor legale.

Secţiunea a IV-a

6
J. N. Robert – Roma, Editura Bic ALL, Bucureşti, 2002, pag. 95, tradusă în limba română de Simona Ceauşu;
7
D. Mannix, M. Cowley - Corăbiile negre – o istorie a negoţului cu sclavi din Atlantic – 1518 – 1865, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, pag. 5;

4
 MODUL DE OPERARE ŞI ETAPELE TRAFICULUI DE PERSOANE,
PROFILUL TRAFICANTULUI ŞI AL VICTIMEI

Deşi modalităţile concrete de traficare a persoanelor diferă de la o speţă la alta,

privind în ansamblu fenomenul, putem contura în linii mari modul în care traficanţii
acţionează, precum şi etapele parcurse până la exploatarea efectivă a victimelor. De
asemenea, pe baza anumitor trăsături frecvent întâlnite, putem realiza şi un profil al
traficanţilor şi al victimelor.
În majoritatea cazurilor, recrutarea se realizează prin promiterea unor locuri de
muncă bine plătite în străinătate. După ce încrederea victimelor a fost câştigată, se trece la
cea de-a doua etapă a traficului de persoane, şi anume transportul. După ajungerea la
destinaţie, victimelor le sunt reţinute documentele de călătorie şi actele de identitate şi sunt
cazate sau găzduite şi exploatate direct de către traficanţii care le-au recrutat, fie sunt
transferate către alţi traficanţi, în schimbul unor sume de bani, pentru a fi exploatate de
aceştia.

Secţiunea a V - a

CONSECINŢELE TRAFICULUI DE PERSOANE

ASUPRA VICTIMELOR

Traficul de persoane poate antrena consecinţe nefaste asupra victimelor pe mai

multe planuri. Astfel, poate fi afectată sau pusă în pericol integritatea corporală ori
sănătatea, poate fi afectat psihicul acestora. Relaţiile sociale în care persoanele traficate
sunt angrenate, pot fi, la rândul lor, perturbate. Victimele sunt, de multe ori, încercate de
un sentiment de inferioritate, se pot simţi stigmatizate de semenii lor şi pot prezenta un risc
ridicat de excluziune socială.8

Secţiunea a VI - a

CLASIFICĂRI ALE TRAFICULUI DE PERSOANE

8
A se vedea I. G. Oltei – Asistenţa socială acordată victimelor traficului de persoane, în Revista Dreptul, nr.
7/2008, pag. 225;

5
 Traficul poate fi clasificat după mai multe criterii. Se poate face astfel distincţia
între trafic de femei şi trafic de bărbaţi, trafic de persoane adulte şi trafic de minori, trafic
de persoane în ţara de origine şi trafic de persoane transnaţional, ori între trafic de persoane
fără consimţământul victimei şi trafic de persoane cu consimţământul victimei. În acelaşi
timp, putem distinge între trafic în scopul exploatării victimelor prin muncă şi trafic în
scopul exploatării sexuale, în scopul prelevării de organe, în scopul obligării victimelor la
practicarea cerşetoriei ori în scopul obligării acestora la comiterea de furturi sau de alte
fapte penale.

Secţiunea a VII – a

REPERE DE ORDIN ISTORIC PRIVIND SANCŢIONAREA TRAFICULUI DE

PERSOANE ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNĂ

Codul Calimach şi Legiuirea Caragea nu au interzis robia. Codul penal de la 1865,

care a realizat unificarea legislaţiei penale în statul unitar român şi a marcat, totodată,
începutul dreptului penal modern, sancţiona faptele de proxenetism şi răpire a minorilor,
indiferent că se urmărea sau nu exploatarea acestora.
Codul penal de la 1937, cunoscut şi sub denumirea de Codul penal Carol al II-lea,
acordă o atenţie mai mare decât codul anterior bunelor moravuri, în Capitolul II -
„Infracţiuni contra bunelor moravuri” din cadrul Titlului XI – „Infracţiuni contra pudoarei
şi a bunelor moravuri”, regăsindu-se infracţiuni precum „traficul de publicaţiuni obscene”
(art. 430), „corupţia sexuală” (art. 433 alin. 1), „favorizarea prostituţiei” (art. 433 alin. 2),
„exploatarea prostituţiei” (art.435), „proxenetismul” (art. 436 – 438) şi „traficul de femei”
(art. 439 - 440).
Codul penal de la 1969 sancţionează diferite forme ale traficului de persoane, cum
sunt lipsirea de libertate în scopul obligării la practicarea prostituţiei (art. 189 alin. 3,
introdus prin Legea nr. 169/2002), sclavia (art. 190), supunerea la muncă forţată sau
obligatorie (art. 191), răspândirea de materiale obscene (art. 325), proxenetismul (art.
329).9

9
Codul penal de la 1969 a fost publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 79 bis din 21 iunie 1968, şi a
intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1969, potrivit art. 363. Legea nr. 169/2002, privind modificarea şi
completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, a fost publicată în

6
 Odată cu adoptarea Legii nr. 678/2001, România şi-a modernizat legislaţia penală
în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane, principala sursă de inspiraţie
fiind reprezentată de Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de
persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, din 15 noiembrie 2000. Legiuitorul
român a continuat să acorde atenţie traficului de persoane şi după adoptarea Legii nr.
678/2001.10
Codul penal din 2004, care a fost abrogat de noul Cod penal al României, fără să fi
intrat în vigoare, prevedea, ca infracţiuni contra libertăţii persoanei, traficul de persoane
adulte (art. 204) şi traficul de minori (art. 205).
Noul Cod penal al României, adoptat în anul 2009, consacră pentru prima dată un
capitol distinct infracţiunilor în materia traficului de persoane, respectiv Capitolul VII,
intitulat „Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile”, din cadrul Titlului I –
„Infracţiuni contra persoanei”. În conţinutul său sunt incriminate sclavia (art. 209), traficul
de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forţată sau
obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea
unui minor în scop de cerşetorie (art. 215) şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate
(art. 216).
Capitolul II

INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE DE LEGEA

NR. 678/2001

Pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane se impun acţiuni eficace,

concepute atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Legea nr. 678/2001, privind prevenirea
şi combaterea traficului de persoane, a fost adoptată în scopul aducerii legislaţiei române la
standardele europene şi internaţionale. Principala sursă de inspiraţie a legiuitorului român a
fost reprezentată de Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002;

10
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi Protocolul privind
prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ambele adoptate la data de 15
noiembrie 2000, au fost ratificate de România prin Lega nr. 565/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea
I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002;

7
persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, din 15 noiembrie 2000.

Secţiunea I

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INFRACŢIUNILOR

PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 678/2001

Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane,

prevede următoarele infracţiuni: traficul de persoane (art. 12), traficul de minori (art. 13),
folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 141), organizarea săvârşirii infracţiunilor
privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane (art. 15 alin. 2),
infracţiunea prevăzută de art. 17 din lege şi pornografia infantilă (art. 18).11
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni este reprezentat de libertatea
persoanei şi de relaţiile sociale a căror normală desfăşurare impune respectarea acestei
valori fundamentale. Trebuie observat, totodată, faptul că, din categoria mai largă a
libertăţilor fiinţei umane, Legea nr. 678/2001 protejează doar un segment, reprezentat de
libertatea individului care este incompatibilă cu exploatarea sa de alte persoane. Obiectul
material poate fi reprezentat de corpul victimei, în măsura în care se acţionează în mod
nemijlocit asupra acestuia.
De regulă, subiectul activ este necircumstanţiat. În cazul unora dintre variantele
agravate ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, subiectul activ
este circumstanţiat, acesta neputând fi decât un funcţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu ori un membru de familie. Subiectul pasiv este circumstanţiat,
exceptând infracţiunea reglementată de art. 15 alin. 2 din lege.
Elementul material se realizează prin comiterea acţiunilor prevăzute în normele
incriminatoare.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunile se săvârşesc întotdeauna cu
intenţie, în ambele ei modalităţi, directă sau indirectă. În cazul infracţiunilor de trafic de
persoane şi trafic de minori, intenţia este calificată, fiind necesară existenţa scopului

11
În cazul infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi pornografie infantilă, denumirile sunt date
de legiuitor, iar în privinţa infracţiunilor de folosire a serviciilor unei persoane exploatate şi organizare a
săvârşirii infracţiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane, denumirile sunt
propuse de noi în prezenta lucrare;

8
exploatării victimelor. Consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură
răspunderea penală a făptuitorului (art. 16).
Sub aspectul formelor infracţiunilor, precizăm că actele premergătoare sunt
posibile la fiecare din infracţiunile prevăzute de lege. Fiind vorba de infracţiuni de pericol,
acestea se consumă în momentul realizării oricăreia dintre modalităţile elementului
material. Pot fi comise şi în formă continuată, cunoscând ulterior momentului consumării
şi un moment al epuizării.

Secţiunea a II - a

TRAFICUL DE PERSOANE

Prima dintre infracţiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001 este traficul de

persoane. Legiuitorul român a optat pentru incriminarea traficului de persoane majore
separat de traficul de minori. În cele mai multe dintre legislaţiile penale ale statelor
europene, minoritatea victimei constituie doar o cauză de agravare a pedepsei prevăzute
pentru infracţiunea de trafic de fiinţe umane. Considerăm că denumirea infracţiunii
analizate în prezenta secţiune ar fi trebuit să fie traficul de persoane adulte sau traficul de
persoane majore, iar nu traficul de persoane, întrucât minorul este şi el tot o persoană, iar
art. 12 din lege sancţionează doar faptele săvârşite împotriva adulţilor.
Conţinutul juridic al infracţiunii de trafic de persoane este redat de art. 12 din
Legea nr. 678/2001. Potrivit acestuia, „constituie infracţiunea de trafic de persoane
recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare,
violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de
autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru
obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul
exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Traficul de persoane săvârşit în una dintre următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

9
 Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”
Potrivit art. 3 lit. a) din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea
traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor
Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, din 15 noiembrie 2000, prin
expresia „trafic de persoane” se înţelege inclusiv „adăpostirea” unei persoane, prin
ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin
răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin
oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane
având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. În varianta oficială a protocolului este
folosit termenul „harbouring” pentru desemnarea situaţiei pe care legiuitorul român, prin
traducere, în mod greşit a considerat-o în art. 12 din Legea nr. 678/2001 ca fiind „cazare”.
Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane se
înţelege şi „obligarea la practicarea prostituţiei”. Considerăm că această formulare nu este
cea mai fericită dintre cele pe care le putea alege legiuitorul. Potrivit art. 328 din C. pen.,
prostituţia presupune „fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau
principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite
persoane”. Suntem de părere că legiuitorul a vrut să aibă în vedere, de fapt, obligarea la
practicarea unor acte sexuale şi nu obligarea la practicarea prostituţiei, aşa cum este
definită de art. 328 din C. pen. Deşi teoretic s-ar putea imagina o situaţie in care victima
este obligată să desfăşoare activităţi sexuale, sumele obţinute fiindu-i lăsate de către
traficant, din punct de vedere practic acest fapt ar fi greu de presupus, deoarece beneficiile
obţinute sunt adjudecate, cel puţin în parte, de exploatator. Noul Cod penal oferă
prostituţiei o definiţie care nu mai generează astfel de probleme.
În practică, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că pentru fiecare persoană
traficată trebuie să se reţină săvârşirea câte unei infracţiuni unice autonome, ceea ce
determină încadrarea întregului ansamblu infracţional într-o pluralitate de infracţiuni
corespunzând numărului de persoane traficate. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că
traficarea mai multor persoane în aceleaşi condiţii de loc şi de timp constituie o infracţiune
unică, săvârşită în formă continuată, în măsura în care astfel de condiţii impun reţinerea
aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Prin decizia nr. XLIX din 4 iulie 2007, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a statuat că traficul de persoane incriminat prin dispoziţiile art. 12 şi 13
din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc

10
şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni
aflate în concurs.12

Secţiunea a III- a

TRAFICUL DE MINORI

Minorii, în special cei cu vârste fragede, au un indice de vulnerabilitate mai ridicat,

în comparaţie cu adulţii. Fiind lipsiţi de experienţă şi, de regulă, de o apărare
corespunzătoare, nevârstnicii cad mai uşor victime infracţiunilor. Ei sunt mai creduli, mai
slabi fizic, mai lipsiţi de experienţă etc.13 Cunoscând aceste împrejurări, traficanţii caută să
le valorifice în favoarea lor. Legiuitorul a sancţionat mai aspru traficul persoanelor minore,
în comparaţie cu traficul de persoane adulte, tocmai datorită imaturităţii şi fragilităţii fizice
şi psihice a acestora, care contribuie la posibilitatea sporită de reuşită a faptei penale pe
care o analizăm în prezenta secţiune.
Conţinutul juridic al infracţiunii de trafic de minori este redat de art. 13 din Legea
nr. 678/2001, conform căruia „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau
primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de
minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută la alin. 1 este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte
forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând
de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea,
darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea
consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare
de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12
alin. 2 sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani şi
interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. 1, şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani
şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. 2.

12
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite - Decizia nr. XLIX din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 775 din 15 noiembrie 2007;
13
M. A. Hotca – Protecţia victimelor. Elemente de victimologie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 111;

11
 Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau
sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.”
De neînţeles a fost soluţia adoptată atunci când termenul „harbouring” utilizat de
Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al
femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate, din 15 noiembrie 2000, a fost tradus în conţinutul art. 13 din
Legea nr. 678/2001, prin „găzduire”, deşi, în articolul anterior, în privinţa infracţiunii de
trafic de persoane, se optase pentru noţiunea de „cazare”. Găzduirea semnifică primirea
unei persoane într-o locuinţă şi adăpostirea vremelnică a acesteia. În esenţă, ea presupune
acceptul persoanei care posedă locuinţa de a oferi spaţiu, hrană, în general condiţii de
locuit unei alte persoane în care are încredere, acest aspect reprezentând caracteristica
găzduirii. În schimb, cazarea are un caracter organizat, presupune spaţii anume amenajate
şi destinate în acest scop şi, de regulă, are la bază un raport patrimonial între locator şi
persoana cazată. Raportul dintre „cazare” şi „găzduire”, pe de o parte, şi „adăpostire”, pe
de altă parte, este ca de la parte la întreg.
Această diferenţă terminologică are consecinţe inclusiv sub aspectul măsurii de
siguranţă a confiscării speciale. Potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, sunt supuse
confiscării şi imobilele în care victimele au fost cazate, dacă aparţin făptuitorilor. Or, în
cazul infracţiunii de trafic de minori, care se săvârşeşte prin „găzduire”, iar nu prin cazare,
o astfel de măsură nu ar putea fi luată. Apreciem că legiuitorul ar fi trebuit să folosească
termenul de „adăpostire” atât în conţinutul art. 12 şi 13, precum şi în cuprinsul art. 19 din
lege. În noul Cod penal, această inadvertenţă a fost înlăturată de legiuitor.

Secţiunea a IV-a

FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE

Existenţa unei cereri pentru serviciile victimelor constituie una dintre cauzele
traficului de persoane. Incriminarea folosirii serviciilor persoanelor exploatate reprezintă,
înainte de toate, o măsură de prevenţie. Se pleacă de la premisa că, în ipoteza în care
traficanţii nu vor mai putea obţine beneficii de pe urma serviciilor victimelor, aceştia nu
vor mai avea o motivaţie patrimonială pentru a le exploata. Că este aşa, rezultă şi din
preocupările exprimate la nivel european pentru sancţionarea utilizării acestor servicii.

12
Amintim în acest sens Convenţia Consiliului Europei, din 3 mai 2005, privind lupta
împotriva traficului de fiinţe umane (art. 19), precum şi Directiva 2011/36/UE a
Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011, privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum si
de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene (art. 18).
Potrivit art. 141 din Legea nr. 678/2001, „fapta de a utiliza serviciile prevăzute la
art. 2 pct. 2, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului
de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.”
Amintim că art. 141 din Legea nr. 678/2001 a fost introdus ca urmare a
modificărilor aduse acestui act normativ prin Legea nr. 230/2010. Deşi infracţiunii
analizate nu i s-a acordat o denumire legală, apreciem că art. 14 1 din lege sancţionează
„folosirea serviciilor unei persoane exploatate”. Apare cel puţin curios de ce, spre sfârşitul
anului 2010, legiuitorul a procedat astfel, ţinând cont că aceeaşi faptă penală fusese
incriminată cu un an mai înainte prin intermediul art. 216 din noul Cod penal, sub
denumirea pe care am prezentat-o mai sus.

Secţiunea a V-a

ORGANIZAREA SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE

PERSOANE SAU ÎN LEGĂTURĂ CU TRAFICUL DE PERSOANE

Pentru a asigura o maximă prevenţie în raport cu traficul de persoane, legiuitorul a

înţeles să pedepsească inclusiv organizarea săvârşirii infracţiunilor privind traficul de
persoane sau în legătură cu traficul de persoane. Trebuie avut în vedere şi faptul că art. 5
pct. 2 lit. c) din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de
persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, din 15 noiembrie 2000, prevede că
fiecare stat parte, între care şi România, trebuie să adopte măsurile legislative şi altele
necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune faptului de a organiza comiterea unei
infracţiuni de trafic de persoane, astfel cum este definită aceasta de art. 3 din protocol, sau
de a da instrucţiuni altor persoane pentru ca acestea să o comită. Incriminând organizarea
săvârşirii infracţiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane,
legiuitorul a pus, totodată, legislaţia română în acord cu protocolul amintit.

13
 Potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, „organizarea săvârşirii infracţiunilor
prevăzute în prezentul capitol constituie infracţiune şi se pedepseşte ca şi infracţiunea
organizată.”
Pentru această faptă penală nu a fost prevăzută o denumire legală, astfel cum s-a
procedat în cazul infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi pornografie
infantilă. Considerăm că infracţiunea analizată poate fi denumită ca „organizarea săvârşirii
infracţiunilor privind traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane”.

Secţiunea a VI-a

INFRACŢIUNEA PREVĂZUTĂ DE ART. 17 DIN LEGEA NR. 678/2001

În multe cazuri, traficul de persoane este asociat cu migraţia, între cauze regăsindu-
se decalajul dintre ţările sărace şi cele bogate, lipsa de oportunităţi pentru tineri, poziţia
defavorizată a victimelor în unele state, etc.14 Infracţiunea prevăzută de art. 17 din Legea
nr. 678/2001 este conexă traficului de persoane, iar prin reglementarea sa legiuitorul a
urmărit să prevină şi să combată îndeosebi situaţiile în care România este folosită ca ţară
de tranzit sau de destinaţie pentru victimele traficului de persoane care nu au cetăţenia
română.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 678/2001, „fapta de a determina sau de a permite, cu
ştiinţă, fie direct, fie prin intermediar, intrarea sau rămânerea pe teritoriul ţării a unei
persoane care nu este cetăţean român, supusă traficului de persoane în sensul prezentei
legi:
a) folosind faţă de aceasta mijloace frauduloase, violenţă sau ameninţări ori altă
formă de constrângere; sau
b) abuzând de starea specială în care se găseşte acea persoană, datorită situaţiei sale
ilegale ori precare de intrare sau şedere în ţară, ori datorită sarcinii, unei boli sau infirmităţi
ori unei deficienţe, fizice sau mintale, constituie infracţiune şi se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută pentru infracţiunea de trafic de persoane.”
Legiuitorul nu a denumit această infracţiune, astfel cum a procedat în cazul
traficului de persoane (art. 12), traficului de minori (art. 13) sau pornografiei infantile (art.
18). În doctrină s-a apreciat că art. 17 din Legea nr. 678/2001 sancţionează „traficul de
14
G. C. Zaharia – Human trafficking as a a violation of an individual’s civil rights, în Contemporary Readings
in Law and Social Justice, Vol. I, Addleton Academic Publishers, New York, 2009, pag. 173;

14
migranţi”.15 Apreciem că soluţia prezentată anterior nu poate fi primită, deoarece
legiuitorul a stabilit deja această denumire pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 din
O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României.
Într-o altă încercare doctrinară, s-a apreciat că art. 17 din Legea nr. 678/2001
incriminează „fapta de a determina sau a permite intrarea sau rămânerea pe teritoriul ţării a
unei persoane care nu este cetăţean român supusă traficului de persoane.” 16 Deşi apreciem
corectă abordarea, nici aceasta nu satisface scopul denumirii unei infracţiuni, acela de a
surprinde într-un mod foarte succint conţinutul acesteia. De regulă, sunt utilizate doar
câteva cuvinte în acest sens (ex: trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantilă).

Secţiunea a V-a

PORNOGRAFIA INFANTILĂ

Realizarea sau producerea de materiale pornografice cu minori constituie un act de

exploatare sexuală a acestora, care nu are nicio legitimitate etică, determinând reacţii din
punct de vedere penal în toate legislaţiile naţionale.17 Preocuparea legiuitorului român
pentru prevenirea şi combaterea acestui tip de criminalitate este demonstrată de prevederile
Legii nr. 678/2001, care incriminează pornografia infantilă.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 678/2001, „fapta de a expune, a vinde sau de a
răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori de a produce în alt mod, a transmite, a
oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii de obiecte, filme,
fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziţii ori acte
sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta
de 18 ani, constituie infracţiunea de pornografie infantilă şi se pedepseşte cu închisoare de
la 3 la 10 ani.

15
A se vedea B. Dragomirescu – Traficul de persoane - formă de manifestare a criminalităţii organizate.
Teză de doctorat, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, Bucureşti, 2007, pag.
116;
16
A se vedea I. Gârbuleţ – Traficul de persoane, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 331;
17
M. A. Boldova Pasamar – Pornografia infantilă pe internet: fundamentul şi limitele intervenţiei dreptului
penal, în Revista Caiete de Drept Penal, nr. 2/2008, pag. 3;

15
 Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi importul ori predarea de obiecte dintre cele
prevăzute la alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării
ori distribuirii lor.”
În legislaţia noastră au fost consacrate nu mai puţin de trei infracţiuni de
pornografie infantilă, alături de cea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 regăsindu-
se şi infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din
Legea nr. 161/2003, precum şi cea de pornografie infantilă, prevăzută de art. 11 din Legea
nr. 196/2003.

Capitolul III

DELIMITAREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE

LEGEA NR. 678/2001 DE ALTE INFRACŢIUNI

Până în anul 2001, prevederile legale referitoare la traficul de persoane se rezumau

la o serie de infracţiuni prevăzute în Codul penal, fără însă ca acestea să acopere întreaga
gamă a activităţilor ce aveau ca scop exploatarea fiinţelor umane. Odată cu apariţia Legii
nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, sfera acţiunilor ce
intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane a devenit suficient de
cuprinzătoare pentru a include o serie de activităţi ilegale, prin intermediul cărora era
favorizată în mod indiscutabil sau se realiza traficarea persoanelor, în scopul exploatării
acestora. Uneori, legiuitorul a generat şi duble incriminări.

Secţiunea a I

DELIMITAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE DE

INFRACŢIUNEA DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

În oricare dintre modalităţile elementului material al infracţiunii de trafic de

persoane, victima poate să fie lipsită de libertatea sa fizică, fără însă ca acest fapt să fie şi

16
necesar. Traficul de persoane este o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul ei
constitutiv varianta simplă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.18
Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat
că fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o altă
persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie
infracţiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. 1 din Legea nr.
678/2001, nefiind incidente şi dispoziţiile art. 189 alin. 1 - 3 din Codul penal.19
Prevederile art. 189 alin. 3 din C. pen., care sancţionează mai aspru lipsirea de
libertate a unei persoane săvârşită în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei, au un
caracter general, în vreme ce prevederile art. 12 din Legea nr. 678/2001 au un caracter
special. Prin urmare, în temeiul principiului specialităţii, va avea prioritate norma specială,
astfel încât încadrarea juridică a faptei constând în recrutarea, transportarea, transferarea,
cazarea sau primirea unei persoane prin lipsirea acesteia de libertate, în scopul obligării la
practicarea prostituţiei, va fi reprezentată de dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea nr.
678/2001.
Secţiunea a II - a

DELIMITAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE

DE INFRACŢIUNILE DE SCLAVIE ŞI SUPUNERE LA MUNCĂ
FORŢATĂ SAU OBLIGATORIE

Scopul infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori este reprezentat de

exploatarea victimelor. Conform art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei
persoane se înţelege inclusiv executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod
forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi
securitate, precum şi ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de
libertate ori de aservire.
În Codul penal sunt incriminate sclavia (art. 190) şi supunerea la muncă forţată sau
obligatorie (art. 191). La o primă vedere, s-ar putea afirma că există o suprapunere între
textele infracţiunilor privind traficul de persoane şi cele ale infracţiunilor de sclavie şi
supunere la muncă forţată sau obligatorie, însă, în realitate, acestea intră în concurs,

18
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală – Decizia penală nr. 1834 din 22 martie 2006;
19
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite - Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2008;

17
existând o conexitate etiologică, întrucât o infracţiune se comite în scopul săvârşirii
alteia.20

Secţiunea a III-a

DELIMITAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE DE

INFRACŢIUNEA DE PROXENETISM

În prezent, prevenirea şi combaterea exploatării sexuale a persoanelor este

asigurată, alături de prevederile Legii nr. 678/2001, şi de dispoziţiile art. 329 din C. pen.,
care incriminează proxenetismul. În ceea ce priveşte varianta simplă a infracţiunii de
proxenetism, în practică nu au fost întâlnite controverse sub aspectul reţinerii acesteia, în
raport cu infracţiunile privind traficul de persoane. Nu acelaşi lucru se poate spune despre
situaţia în care o persoană este recrutată sau traficată în scopul practicării prostituţiei sau
când aceasta este constrânsă la prostituţie, deoarece, în aceste cazuri, există intersectări cu
modalităţi ale elementului material al infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de
minori. A fost necesară chiar promovarea unui recurs în interesul legii pentru a pune capăt
practicii neunitare a instanţelor de judecată.21
Prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat
că, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte
practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane
majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul
penal. În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane
majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. 2 tezele I
şi II din Codul penal. În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau
primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de
autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei
persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani
ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra
altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele

20
A se vedea Fl. Streteanu – Concursul de infracţiuni, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, pag. 97;
21
A se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite – Decizia nr. XVI din 19 martie 2007;

18
constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr.
678/2001.

Secţiunea a IV - a

DELIMITAREA INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE ART. 12, 13 ŞI 17 DIN

LEGEA NR. 678/2001 DE INFRACŢIUNILE PRIVIND
TRAFICUL DE MIGRANŢI

De multe ori, traficul de persoane are un caracter transnaţional, recrutarea

victimelor făcându-se pe teritoriul României, iar exploatarea în străinătate. Sunt întâlnite şi
situaţii în care victimele sunt recrutate în străinătate şi exploatate în România. Trecerea
frontierelor statelor de origine, de tranzit sau de destinaţie, se poate face în mod legal sau
în mod ilegal. În astfel de situaţii care presupun transportul victimelor peste graniţă, se
impune realizarea unor delimitări între infracţiunile privind traficul de persoane şi cele
privind traficul de migranţi.
În cazul infracţiunii de trafic de persoane, legiuitorul a prevăzut anumite condiţii
ataşate elementului material. Pe cale de consecinţă, recrutarea sau transportarea victimei
trebuie să se realizeze prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin
răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de
bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate
asupra victimei. În cazul infracţiunilor privind traficul de migranţi, legiuitorul nu a
prevăzut astfel de condiţii. Infracţiunea de trafic de persoane se săvârşeşte în scopul
obligării victimei la practicarea prostituţiei, în vreme ce infracţiunile privind traficul de
migranţi se săvârşesc, după caz, în scopul trecerii frauduloase a frontierei României sau a
unui stat străin, migranţii fiind liberi după ce ajung la destinaţie.
Sub aspectul elementului material, infracţiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr.
678/2001 se săvârşeşte prin determinarea sau permiterea intrării sau rămânerii pe teritoriul
ţării a persoanelor supuse traficului de persoane, în vreme ce traficul de migranţi presupune
racolarea, îndrumarea sau călăuzirea unor persoane în scopul trecerii frauduloase a
frontierei. Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 nu e
săvârşită cu un scop anume stabilit de legiuitor, în vreme ce în cazul infracţiunilor privind

19
traficul de migranţi, scopul este reprezentat de trecerea frauduloasă a frontierei statului
român sau a unui stat străin.

Secţiunea a V - a

DELIMITAREA INFRACŢIUNII DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ PREVĂZUTĂ

DE ART. 18 DIN LEGEA NR. 678/2001 DE ALTE INFRACŢIUNI

Realizarea unei delimitări a infracţiunii de pornografie infantilă în raport cu

infracţiunea de răspândire de materiale obscene, prevăzută de art. 325 din Codul penal, este
utilă, având în vedere că, în anumite cazuri, modalităţile de săvârşire ale celor două
infracţiuni sunt asemănătoare. În acelaşi timp, trebuie ţinut cont şi de faptul că în legislaţia
noastră există nu mai puţin de trei infracţiuni de pornografie infantilă, alături de cea
prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 fiind reglementată şi infracţiunea de
pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003,
precum şi infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 11 din Legea nr. 196/2003.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 325 din C. pen. reprezentarea obscenă poate
viza atât persoane majore cât şi persoane minore, pe când în cazul infracţiunii prevăzute de
art. 18 din Legea nr. 678/2001, reprezentarea se referă doar la persoane minore. Norma din
Codul penal are un caracter general, în vreme ce norma incriminatoare din Legea nr.
678/2001 are un caracter special.
Dispoziţiile Legii nr. 161/2003 incriminează o categorie de fapte cu caracter
special, care sunt incluse în categoria mai largă a faptelor incriminate de Legea nr
678/2001. Principalul element de diferenţă constă în aceea că, în cazul pornografiei
infantile prin sisteme informatice, materialele cu caracter obscen, pornografic, sunt
obiectivate într-un sistem informatic.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 196/2003, comportamentul
sexual trebuie să fie explicit. Aspectul în discuţie diferenţiază net această infracţiune de cea
prevăzută de Legea nr. 678/2001, care nu distinge după cum poziţiile sau actele sexuale au
sau nu un caracter explicit sau implicit. Având în vedere cele de mai sus, dispoziţiile
prevăzute de art. 11 din Legea nr. 196/2003 urmează să fie considerate ca având un
caracter special, aplicându-se cu prioritate.

Capitolul IV

20
 PARTICULARITĂŢI PRIVIND PROCEDURA JUDICIARĂ ÎN
CAZUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 678/2001

Urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 se

realizează în conformitate cu normele Codului de procedură penală, precum şi potrivit
prevederilor speciale aplicabile în această materie, cuprinse în alte acte normative.
Capitolul IV al Legii nr. 678/2001 este consacrat unor „dispoziţii speciale privind
procedura judiciară”. Aplicabilitate au şi prevederile Legii nr. 508/2004, privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.).
Necesitatea unor reglementări speciale în ceea ce priveşte urmărirea penală şi
judecarea infracţiunilor analizate decurge din specificul săvârşirii acestora, de cele mai
multe ori traficul de persoane fiind foarte bine organizat, având un caracter transfrontalier
şi implicând adevărate reţele de traficanţi, astfel încât metodele clasice procedurale nu erau
suficiente pentru combaterea fenomenului infracţional.22 În prezentul capitol vom analiza
prevederile cu caracter special privind procedura judiciară în cazul infracţiunilor
consacrate de Legea nr. 678/2001.

Secţiunea I

DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ

Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurori din cadrul Direcţiei
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Pentru infracţiunile
prevăzute de Legea nr. 678/2001, săvârşite de minori sau asupra minorilor, urmărirea
penală se efectuează de procurori anume desemnaţi în acest sens de către procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta din urmă
soluţionează conflictele de competenţă ivite între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul
Ministerului Public, iar conflictul de competenţă ivit între structurile din cadrul Direcţiei

22
Gh. Mateuţ – Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă. Infracţiune, Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi,
2005, pag. 89;

21
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se soluţionează de
către procurorul-şef al direcţiei.
În vederea începerii urmăririi penale, pot fi efectuate acte premergătoare,
utilizându-se în acest sens investigatori sub acoperire. Pentru desfăşurarea activităţii
investigatorilor sub acoperire, procurorii direcţiei pot dispune şi autoriza efectuarea de
livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală sau parţială a bunurilor sau mărfurilor
care fac obiectul livrării. În vederea strângerii probelor, pot fi dispuse măsuri precum
punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, accesul la
sisteme informatice, precum şi punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea
comunicaţiilor.
În cursul urmăririi penale, asistenţa judiciară a victimelor traficului de persoane
este obligatorie, pentru a putea să îşi exercite drepturile şi să îşi susţină pretenţiile civile. În
cazul în care prevederile art. 44 din Legea nr. 678/2001, care stipulează în acest sens, nu
sunt respectate, sancţiunea este reprezentată de nulitatea relativă, nulitatea absolută
intervenind, potrivit art. 197 alin. 2 din C. pen., doar în cazul în care nu este asigurată
asistenţa juridică obligatorie pentru învinuit sau inculpat.

Secţiunea a II-a

DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND JUDECATA

Competenţa pentru judecata în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea

nr. 678/2001, aparţine tribunalului. În situaţia în care inculpatul sau victima este un minor,
judecata trebuie făcută de către complete specializate. Participarea procurorului la judecată
este obligatorie. Procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la
judecarea punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care
procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în
mod direct.
În cazul infracţiunilor de trafic de minori şi pornografie infantilă, legiuitorul a
derogat de la regula publicităţii şedinţei de judecată. Nerespectarea prevederilor art. 24 din
Legea nr. 678/2001 este sancţionată cu nulitatea relativă, având în vedere că dispoziţiile
art. 197 alin. 2 din C. pr. pen. protejează tocmai publicitatea ce nu trebuie încălcată
niciodată în favoarea şedinţei secrete, doar aplicarea în sens invers a acestei reguli, adică

22
declararea ca nepublică a unei şedinţe de judecată ce trebuia să fie publică, atrăgând
sancţiunea nulităţii absolute. Mai mult, dispoziţiile referitoare la nepublicitatea şedinţei de
judecată au în vedere doar persoana victimelor, viaţa intimă şi demnitatea acestora. Ele
sunt singurele în măsură să invoce o vătămare ce ar deriva din nerespectarea acestor
prevederi, iar nu şi inculpaţii.
În situaţia în care în cauză sunt supuse judecăţii şi alte infracţiuni decât cele strict
enumerate de legiuitor în textul art. 24 din Legea nr. 678/2001, instanţa trebuie să deruleze
întreaga procedură în condiţii de publicitate, pentru a se asigura astfel transparenţa
administrării justiţiei.
Asigurarea asistenţei judiciare a victimelor este obligatorie şi în faza judecăţii.
Desigur, asistenţa este obligatorie doar în cazul victimelor care participă în proces în
calitate de părţi vătămate sau de părţi civile, nu şi în calitate de martori.

Capitolul V

PREVENIREA ŞI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE LA

NIVEL INTERNAŢIONAL, REGIONAL - EUROPEAN, PRECUM ŞI
ÎN LEGISLAŢIILE PENALE ALE ALTOR STATE

Victimele traficului de persoane sunt exploatate atât în interiorul graniţelor statelor

de origine, cât şi în exteriorul acestora. În mare parte, traficul de persoane reprezintă un
fenomen transnaţional organizat. Dată fiind această situaţie, statele au simţit nevoia să
intervină nu doar în plan intern, ci şi în plan internaţional, prin crearea unor instrumente
normative care să le ajute în lupta împotriva traficului de persoane. Acţiunile eficace în
acest sens, nu pot fi gândite fără o colaborare între ţările de origine, de tranzit şi de
destinaţie. Există reglementări în materia traficului de persoane atât la nivel global, cât şi la
nivel regional.

Secţiunea I

PREVENIREA ŞI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE

LA NIVEL INTERNAŢIONAL

23
 Cele mai importante instrumente normative adoptate de-a lungul timpului, la nivel
global, cu relevanţă în combaterea traficului de persoane, sunt: Acordul internaţional de la
Paris, din 18 mai 1904, cu privire la reprimarea traficului cu femei, Convenţia
internaţională de la Paris, din 4 mai 1910, cu privire la reprimarea traficului cu femei,
Convenţia internaţională de la Geneva, din 30 septembrie 1921, cu privire la reprimarea
traficului cu femei şi copii, Convenţia de la Geneva, din 25 septembrie 1926, privind
sclavia, Convenţia internaţională de la Geneva, din 11 octombrie 1933, cu privire la
traficul cu femei majore, Convenţia Naţiunilor Unite pentru reprimarea traficului cu fiinţe
umane şi a exploatării prostituţiei semenilor, din 2 decembrie 1949, Convenţia
suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi şi a instituţiilor şi
practicilor analoge sclaviei, adoptată de Naţiunile Unite la 7 septembrie 1956, Convenţia
Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957, privind abolirea muncii forţate,
Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999, privind interzicerea celor mai
grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor şi Protocolul
privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi
copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale
organizate, din 15 noiembrie 2000.

Secţiunea a II – a

COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE LA NIVEL

REGIONAL - EUROPEAN

Constituirea unei Europe unite a reprezentat un obiectiv al declaraţiei Schuman şi al

tratatelor de constituire a Comunităţilor europene. Stabilirea unei cooperări strânse între
statele membre, precum şi realizarea unei comunicări permanente au fost determinate de
necesitatea creării unei baze solide pentru o pace durabilă între statele Europei. 23 Evident,
prosperitatea acestor state nu poate fi imaginată fără protecţia propriilor cetăţeni împotriva
unui pericol cum este traficul de persoane.
Consiliul Europei şi Consiliul Uniunii Europene au întreprins cele mai intense
eforturi pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Directiva 2011/36/UE a
Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, din 5 aprilie 2011, privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum si
23
A se vedea T. Ştefan – Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 1;

24
de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene, reprezintă cel
mai recent şi mai modern instrument normativ adoptat în acest sens. Se utilizează o
terminologie nouă, aceea a victimizării secundare, generată de procesul penal în sine.
Potrivit directivei, în măsura posibilului, trebuie prevenită victimizarea secundară prin
evitarea repetării inutile a interogatoriilor pe parcursul cercetării, al urmăririi penale şi al
judecăţii, prin evitarea contactului vizual între victime şi acuzaţi, inclusiv pe parcursul
depunerii mărturiei, ca de exemplu în timpul audierilor şi al confruntărilor, fapt care se
poate realiza prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii adecvate de
comunicaţii, precum şi prin evitarea depunerii mărturiei în şedinţă publică şi adresarea de
întrebări inutile privind viaţa privată.

Secţiunea a III - a

INCRIMINAREA TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN LEGISLAŢIILE

PENALE ALE ALTOR STATE

Deşi majoritatea ţărilor au ratificat Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi

pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia
Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, din 15 noiembrie
2000, reglementările referitoare la traficul de fiinţe umane sunt diferite de la o ţară la alta.
Elocvente sunt în acest sens exemplele din legislaţii precum cea britanică, bulgară, cehă,
finlandeză, franceză, germană, italiană, olandeză, portugheză, moldoveană.

Capitolul VI

INCRIMINAREA TRAFICULUI DE PERSOANE

ÎN NOUL COD PENAL

Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal constituie un moment foarte important
în evoluţia legislativă a oricărui stat. Reprezintă nu doar o manifestare a voinţei politice, ci
şi un corolar al evoluţiei economico-sociale, doctrinare şi jurisprudenţiale. Profundele

25
transformări în plan politic, social şi economic, care au avut loc în societatea românească
în perioada care a urmat adoptării Codului penal în vigoare, şi mai ales în perioada de după
1989, au justificat o reformă legislativă în materie penală.
Prin adoptarea noului Cod penal, s-a urmărit crearea unui cadru legislativ coerent,
evitarea suprapunerilor inutile de norme penale, simplificarea reglementărilor pentru a
facilita aplicarea lor unitară şi cu celeritate, transpunerea în cadrul legislativ penal naţional
a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum şi armonizarea dreptului
penal român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene. În acelaşi timp,
pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor, s-a simţit nevoia includerii în
conţinutul noului Cod penal a unor infracţiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale
şi care au o mai mare frecvenţă în practica judiciară. Între aceste infracţiuni, le regăsim şi
pe cele în materia traficului de persoane.24

Secţiunea I

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INFRACŢIUNILOR ÎN MATERIA

TRAFICULUI DE PERSOANE ŞI EXPLOATĂRII
PERSOANELOR VULNERABILE

În noul Cod penal, infracţiunile în materia care ne interesează le regăsim în

Capitolul VII, intitulat „Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile” din cadrul Titlului
I – „Infracţiuni contra persoanei”. Sunt incriminate următoarele fapte penale: sclavia (art.
209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă
forţată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art.
214), folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 215) şi folosirea serviciilor unei
persoane exploatate (art. 216).
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni se înscrie în sfera mai cuprinzătoare a
obiectului juridic generic al infracţiunilor contra persoanei, cuprinse în Titlul I al Părţii
speciale a noului Cod penal, şi care este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la
atributele fundamentale ale persoanei. Fiecare capitol din cadrul Titlului I al Părţii speciale
a noului Cod penal protejează doar anumite atribute ale persoanei. Normele cuprinse în
Capitolului VII – „Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile”, protejează acea
24
A se vedea expunerea de motive a noului Cod penal;

26
libertate a individului, care se află în incompatibilitate cu exploatarea acestuia de către alte
persoane. Acest aspect diferenţiază infracţiunile analizate de celelalte infracţiuni care
urmăresc, la rândul lor, ocrotirea libertăţii persoanei.
În ceea ce priveşte obiectul material, acesta poate fi reprezentat de corpul victimei,
în măsura în care se acţionează în mod nemijlocit asupra acestuia.
De regulă, subiectul activ este necircumstanţiat. Subiectul pasiv al infracţiunilor în
materia traficului şi exploatării persoanelor vulnerabile este, de multe ori, circumstanţiat.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material se realizează prin comiterea
acţiunilor prevăzute în normele incriminatoare.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunile se săvârşesc întotdeauna cu
intenţie. În cazul traficului de persoane şi traficului de minori, intenţia este directă şi
calificată prin scop, urmărindu-se exploatarea victimelor. Tot cu intenţie directă este
săvârşită şi infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.
Sub aspectul formelor infracţiunilor, actele preparatorii sunt posibile, cu o singură
excepţie, însă nu sunt incriminate. În cazul folosirii unui minor în scop de cerşetorie,
acestea nu sunt posibile, fiind vorba despre o infracţiune de obicei. Tentativa este pedepsită
doar în cazul infracţiunilor de sclavie, trafic de persoane, trafic de minori şi în cazul
variantei agravate a proxenetismului, atunci când fapta se săvârşeşte prin constrângere.
Legiuitorul a reglementat variante agravate doar în cazul infracţiunilor de trafic de
minori, proxenetism şi exploatare a cerşetoriei.

Secţiunea a II-a

ANALIZA INFRACŢIUNILOR DE EXPLOATARE A CERŞETORIEI ŞI

FOLOSIRE A UNUI MINOR ÎN SCOP DE CERŞETORIE

În ultimii ani, în România a luat amploare fenomenul de exploatare a cerşetoriei

practicate de copii, precum şi a celei practicate de persoane cu dizabilităţi fizice ori psihice.
În cele mai multe dintre cazuri, în spatele acestor persoane stau traficanţii, care îşi însuşesc
sumele de bani sau bunurile primite de la trecători. Legiuitorul a sancţionat astfel de
situaţii, reglementând în noul Cod penal infracţiunea de exploatare a cerşetoriei.

27
 Conţinutul juridic al infracţiunii de exploatare a cerşetoriei este redat de art. 214 din
noul Cod penal. Potrivit acestuia:
„(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice
ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau
beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
    a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care
cerşeşte;
    b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.”
În multe situaţii, persoanele majore apelează la mila publicului, folosindu-se în
acest scop de copii. Situaţia a fost sesizată de legiuitor anterior adoptării noului Cod penal,
acesta sancţionând prin intermediul art. 133 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil
de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor
financiar sau material. Textul legal lasă însă nesancţionată fapta majorului care nu are
calitatea de părinte sau reprezentant legal al copilului, dar care se folosea de acesta pentru a
apela la mila publicului. Art. 215 din noul Cod penal vine să înlăture acest neajuns, întrucât
sancţionează fapta oricărei persoane majore care se foloseşte de un minor în scop de
cerşetorie.
Conţinutul juridic al infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie este
redat de art. 215 din noul Cod penal. Potrivit acestuia, „fapta majorului care, având
capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material,
folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.”

Secţiunea a III-a

COMPARAŢIE ÎNTRE NOUL COD PENAL ŞI LEGISLAŢIA PENALĂ ÎN

VIGOARE, ÎN MATERIA TRAFICULUI DE PERSOANE

Noul Cod penal aduce, în mod firesc, anumite modificări în raport cu actuala
legislaţie, în materia traficului de persoane. În prezenta secţiune ne-am propus să scoatem
în evidenţă elementele de noutate. În noul Cod penal s-a urmărit sistematizarea, unificarea

28
şi coordonarea normelor privitoare la prevenirea şi combaterea fenomenului traficului de
persoane. Au fost aduse modificări din punct de vedere al conţinutului infracţiunilor de
trafic de persoane trafic de minori sau proxenetism. Exploatarea unei persoane, în înţelesul
noului Cod penal, are o sferă mai restrânsă decât în cazul Legii nr. 678/2001.
Noul cod penal elimină dubla incriminare a situaţiei în care o persoană este lipsită
de libertate în scopul de a fi obligată la practicarea prostituţiei. Infracţiuni precum
„folosirea unui minor în scop de cerşetorie”, „exploatarea cerşetoriei” şi „folosirea
serviciilor unei persoane exploatate” au fost consacrate în premieră de noul Cod penal.
Organizarea săvârşirii infracţiunilor în materia traficului de persoane nu a mai fost
incriminată. Infracţiunea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001 şi cea de pornografie
infantilă nu au mai fost incluse în sfera infracţiunilor în legătură cu traficul de persoane.

Secţiunea a IV-a

PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA REGLEMENTĂRII INFRACŢIUNILOR ÎN

MATERIA TRAFICULUI DE PERSOANE ŞI EXPLOATĂRII
PERSOANELOR VULNERABILE ÎN NOUL COD PENAL

Cu toate că marchează o evoluţie în ceea ce priveşte incriminarea faptelor în

materia traficului de persoane, noua reglementare poate fi, la rândul ei, îmbunătăţită. În
continuare prezentăm câteva sugestii pe care sperăm ca legiuitorul să le aibă în vedere în
viitor.
Ar fi fost indicată realizarea unei armonizări în ceea ce priveşte denumirile
infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Deşi ar fi părut logic ca denumirile
celor două fapte penale sancţionate să fie „traficul de persoane majore” sau „traficul de
persoane adulte” şi „traficul de minori”, legiuitorul a optat pentru denumirile „traficul de
persoane” şi, respectiv, „traficul de minori”.
Deşi, în opinia noastră, nu era necesar, legiuitorul a prevăzut din nou ca variantă
agravată a infracţiunii de proxenetism, situaţia în care victimele sunt constrânse la
practicarea prostituţiei. În sfera infracţiunilor privind traficul de persoane şi exploatarea
persoanelor vulnerabile ar fi trebuit inclusă şi infracţiunea de pornografie infantilă.

Secţiunea a V-a

29
 PARTICULARITĂŢI PRIVIND PROCEDURA JUDICIARĂ

În ceea ce priveşte procedura judiciară, urmărirea penală se va efectua în mod

obligatoriu de către procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism. Pentru dovedirea comiterii unei infracţiuni în materia
traficului de persoane, organele de urmărire penală vor putea cumpăra victime de la
traficanţi şi vor putea încheia convenţii având ca obiect serviciile acestora. Competenţa
pentru judecata în primă instanţă va aparţine tribunalului. Judecarea infracţiunii de trafic de
minori se va face în şedinţă nepublică. În tot cursul procesului, victimelor traficului de
persoane trebuie să li se asigure asistenţă judiciară.

30