TEST

Citeşte cu atenţie textul următor:

Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea, cu faţa poleită de o rază întârziată, parcă îi
mângâia, zuruindu-şi uşor trupul în adierea înserării de toamnă.
Zăgreanu rămase în mijlocul uliţei urmărind cu priviri drăgăstoase trăsura ce se depărta în trapul cailor.
Ghighi, şezând pe scăunelul din faţă îl vedea şi-l găsea mai drăguţ ca orice alt bărbat din lume.
La Râpile-Dracului bătrânii întoarseră capul. Pripasul de-abia îşi mai arăta câteva case. Doar turnul
bisericii noi, strălucitor, se înălţa ca un cap biruitor. Zăgreanu însă era tot în drum, în faţa crucii, cu capul gol şi,
cum stătea acolo aşa, parcă făcea un jurământ mare.
Apoi şoseaua coteşte, apoi se îndoaie, apoi se întinde iar dreaptă ca o panglică cenuşie în amurgul
răcorors. În stânga rămâne în urmă Cişmeaua-Mortului, pe când în dreapta, pe hotarul veşted, delniţele se urcă, se
îmaprt, se încurcă până sub pădurea Vărarei. Apoi Pădurea-Domnească înghite uruitul trăsurii, vâltorindu-l în
ecouri zgomotoase…
Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat
locul. Peste zvârcolirile vieţii, vremea vine nepăsătoare, ştergând toate urmele. Suferinţele, patimile, năzuinţele,
mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaş.
Herdelenii tac toţi trei. Numai gândurile lor, aţâţate de speranţa împodobitoare a tuturor sufletelor,
aleargă neîncetat înainte. Copitele cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit şi roţile trăsurii uruie mereu,
monoton, monoton ca însuşi mersul vremii.
Drumul trece peste Jidoviţa, pe podul de lemn, acoperit de peste Someş, şi pe urmă se pierde în şoseaua
cea mare şi fără început…
(Liviu Rebreanu – Ion)

Răspunde la fiecare dintre următoarele cerinţe, realizând înţelegerea textului de mai sus:

1. Găseşte sinonime contextuale pentru următoarele cuvinte: poleit, trăsură, delniţă (în text delniţele),
împodobitoare.
2. Scrie patru expresii/locuţiuni care să conţină cuvântul drum.
3. Arată semnificaţia simbolică a drumului.
4. Interpretează semnificaţia comparaţiei din această frază cu valoare concluzivă: Copitele cailor bocănesc
aspru pe drumul bătătorit şi roţile trăsurii uruie mereu, monoton, monoton ca însuşi mersul vremii.
5. Comentează următorul pasaj din finalul romanului: Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi
schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul. Peste zvârcolirile vieţii, vremea vine nepăsătoare,
ştergând toate urmele. Suferinţele, patimile, năzuinţele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă,
ca nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaş.
6. Încadrează fragmentul într-un gen literar, aducând argumente pentru aceasta.
7. În ce curent literar ai încadra creaţia epică a lui Liviu Rebreanu? Argumentează.
8. În ce constă simetria romanului Ion?
9. Romanul Ion are un final închis sau deschis? Argumentează.
10. Demonstrează că Ion este un roman circular. Foloseşte în redactare şi aceste mărturisiri ale autorului:
Spuneam cum am ajuns, frământând planul romanului, să-l sintetizez într-o imagine grafică. În cursul elaborării,
am căutat să realizez concret imaginea aceasta. De-aici a rezultat înfăţişarea fiecărui capitol în mici diviziuni care
cuprind câte o scenă, câte un moment, în sfârşit, un fir liber din ţesătura generală. Toate acestea apoi au trebuit
înnodate în anume fel ca să se poată întoarce în cuprinsul acţiunilor principale, care şi ele, la sfârşit, trebuiau să se
unească, să se rotunjească, să ofere înfăţişarea unei lumi unde începutul se confundă cu sfârşitul. De aceea
romanul, ca corp sferoid, se termină precum a început. Cititorul care s-a dus în satul Pripas pe şoseaua laterală,
trecând peste Someş şi prin Jidoviţa, se întoarce la sfârşit pe acelaşi drum înapoi, până ce iese din lumea ficţiunii şi
reintră în lumea lui reală. Lumea romanului rămâne astfel în sufletul cititorului ca o amintire vie, care apoi se
amestecă cu propriile-i amintiri din viaţa-i proprie…
(Liviu Rebreanu, Mărturisiri, 1932)