VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCURILOR MOTRICE FOLOSITE LA

ACTIVITĂȚILE DE EDUCAȚIE FIZICĂ DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Importanţa jocului în procesul educativ-formativ

Prin joc,fiinţa umană ,îndeosebi copilul,îşi satisface, imediat ,propriile dorinţe acţionând liber în
lumea imaginară pe care şi-o creează singur. Activitatea ludică este un element vital în întreaga
dezvoltare fizică ,intelectuală,emoţională şi socială a copilului.Este o forma de activitate atractivă şi
accesibilă care satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi acţiune a copilului.
Jocul este puntea între copil şi universul relaţiilor interumane,ajutându-l să cunoască și să
stăpânească mediul de viaţă în care trăieşte.Este îmbinarea armonioasă între distracţie, exerciţiu şi
construcţie,sub umbrela unor stări emoţionale pozitive care activează potenţe intelectuale,morale şi
afective.
Jocul este un ansamblu ce cuprinde acumulare şi dezvoltare de cunoştinte şi deprinderi dar si
divertisment,dezvoltarea capacitaţii de a-şi stapâni emoţiile determinând o atitudine pozitivă faţă de
partenerii de joc,reacţii echilibrate faţă de victorie sau înfrângere.Prin joc se extind, fixează şi
sintetizează cunoştinţe şi deprinderi,se dezvoltă gândirea ,atenţia,viteza,capacitatea de concentrare şi
voinţa.Este de reţinut caracterul său dinamic,atrăgător,motivant şi aşa cum spunea
I.Cerghit”Participarea poate fi leagănul creativităţii,al afirmării,al realizării de sine”
Fiind cea mai accesibilă şi plăcută formă de activitate didactică,acţionează favorabil în cazul
elevilor cu capacităţi intelectuale sau fizice diferenţiate.Este o excelentă şcoală a conduitei,învăţându-i
pe copii să relaţioneze,să comunice, să coopereze,să respecte reuşitele adversarilor.Prin joc sunt
disciplinaţi copiii cu probleme de comportament pentru că nerespectarea regulilor riscă neparticiparea
la joc.Se va forma astfel un viitor om disciplinat ,nu conformist,ascultător dar nu servil,demn.
Utilizat ca metodă activ –participativă sau acţiune de învăţare jocul mijloceşte realizarea
obiectivelor propuse în cazul în care sunt respectate cerinţe cum ar fi:
-respectarea particularităţilor individuale şi de vârstă;
-dozarea timpului şi sarcinilor ;
-folosirea unor elemente de surpriză,aşteptare,întrecere ;
-indicaţiile vor fi clare ,corecte,concise.
-măsurile organizatorice vor fi adecvate ;
-activitatea va fi relaxantă;
Jocul constituie principalul mijloc de angrenare a copilului preșcolar într-o activitate complexă,
specifică acestei vârste. Prin intermediul lui se realizează dezvoltarea motrică și psihică a copilului, se
pun bazele conduitei în colectiv și se contribuie la formarea trăsăturilor de caracter.      
 La vârsta preșcolară jocul are o dubă semnificație. Pe de o parte, el este cadrul in care se manifestă,
se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului, în joc copilul exprimându-și cunoștințele, emoțiile,
satisfăcându-și dorințele și eliberându-se, descărcându-se tensional.. Pe de alta parte, jocul constituie
principalul instrument de formare și dezvoltare a capacităților psihice, acestea neputând fi concepute și
imaginate în afara jocului. Jocul formează, dezvoltă și restructurează întreaga viață psihică a copilului.
Jucându-se cu obiecte, copilul își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate, își dezvoltă
capacitatea de observare. Prin joc se dezvoltă activitatea voluntară, își dezvoltă însușirile voinței:
răbdare, perseverență, stăpânire de sine. Tot în joc sunt modelate însușirile și trăsăturile de
personalitate: respectul față de ceilalți, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea .
  O arie largă de răspândire o au la vârsta preșcolară jocurile cu reguli, al căror principal scop este
exersarea îndemânării și formarea deprinderilor motrice. De cele mai multe ori elementul si atmosfera
de joc sunt realizate prin intermediul întrecerii. Pe parcursul vârstei preșcolare, jocurile de mișcare
evoluează atât sub aspectul complexității subiectului și regulilor, cât și a modului de organizare a
copiilor in joc.
Dintre variatele genuri de jocuri, cele de mișcare sunt, în general, preferate de copii. Jocurile de
mișcare au la bază acțiuni motrice mai simple sau mai complexe, a căror execuție este dirijată parțial de
reguli. Astfel, prin intermediul lor se consolidează priceperile și deprinderile motrice de bază, ca
mersul, alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, precum și cele utilitare: cățărarea, echilibrul, târârea,
tracțiunea, impingerea, transportul, escaladarea. De asemenea, jocul dezvoltă calitățile motrice –viteza,
forța, îndemânarea, rezistența și implicit ritmul și coordonarea în condițiile unei stări emoționale
pozitive, într-un climat de veselie și optimism.
Corect organizate și conduse, jocurile de mișcare pot preîntâmpina apariția și manifestarea unor
trăsături negative ca: sentimentul de izolare, irascibilitatea, egoismul, îngâmfarea, încăpățânarea .
În activitatea cu preșcolarii se folosesc frecvent jocurile însoțite de melodii sau texte, acestea sporind
eficacitatea muncii educative. Jocurile de mișcare au o temă precisă, reguli simple, organizare strictă și
se desfășoara pe un spațiu relativ redus.
Jocurile de mișcare cu reguli trebuie să fie accesibile grupei de vârsta căreia i se adresează. La grupa
mică, jocurile de mișcare au reguli simple, la grupele mari și clasele primare au reguli mai complexe.
Valoarea educativă a jocurilor este data de, bogăția de idei a jocului, de puterea de atracție pe care o
exercită acestea,  de intensitatea emoției, a efortului intelectual de voința, spiritului de organizare al
fiecăruia dintre participanții la joc.
Pe de altă parte, fără o bună organizare a colectivului de copii nu este posibilă desfășurarea cu succes
a jocului, prin aceasta deprinzând copiii să acționeze în colectiv și făcându-i să trăiască viața
colectivului.
Jocurile de miscare cu reguli dezvolta la copii comportarea disciplinată; de exemplu, ei învață că nu
au voie să arunce cu mingea până nu le vine rândul, că trebuie să fugă numai până la punctul stabilit, că
trebuie să asculte de conducătorul jocului . Așadar, regula jocului constituie unul dintre mijloacele prin
care copiilor le este controlată și corectată comportarea.
  Regulile jocului stabilesc relațiile dintre jucători în timpul jocului. Oricare încălcare a acestor reguli
de către unii jucători produce nemulțumirea îndreptățită a celorlalți. Copilul învață astfel să țină seama
nu  numai de dorințele personale, ci și de condițiile comune și regulile generale.
Respectarea regulilor jocului de miscare ajuta la dezvoltarea curajului, a stapanirii de sine, a
perseverentei, a chibzuintei. Jocurile de miscare cu reguli dezvolta si atentia copiilor.
In timpul jocului, copilul trebuie sa urmareasca atat activitatea sa, cat si a celorlalti copii. Succesul
personal al copilului depinde deseori de o hotarare sau de o reactie prompta, de un cuvant spus la timp,
de executarea unei miscari, de observarea unui obiect ascuns. Jocurile de miscare dau copilului
posibilitatea sa capete impresii noi, ii dezvolta gandirea si imaginatia. Jocurile de miscare cu reguli
trebuie executate vesel, vioi, fara prisos de zgomote si agitatie. Cel mai important lucru este sa se
stimuleze interesul copiilor pentru joc.
Reusita jocului depinde adesea de priceperea educatoarei de a amenaja terenul si de a organiza
jucatorii. Educatoarea va urmari ca jocurile sa se desfasoare atat in interior, cat si in exterior, in aer
liber, unde copiii au spatiu suficient si pot sa fie mai vioi.
  Terenul pentru jocurile de miscare cu reguli trebuie sa fie amenajat corespunzator: curat, fara gropi,
fara portiuni alunecoase, deoarece copiii, absorbiti de rolul in joc, se pot accidenta.
Pentru a antrena cat mai multi copii in joc, educatoarea trebuie sa explice clar si corect regulile
jocului, sa trezeasca interesul si dorinta copiilor de a participa la joc.
 Dirijarea jocului trebuie sa o faca sistematic, dar in acelasi timp cu delicatete si tact, fara interventii
brutale.
 Cunoscand particularitatile individuale si de varsta ale copiilor, educatoarea trebuie sa limiteze atent
intensitatea si participarea copiilor, o grija deosebita acordandu-le celor timizi, fricosi, instabili.
 Educatoarea trebuie sa participe cu veselie la joc, de multe ori dand tonul prin comportamentul
propriu, sa sustina treaz interesul copiilor pentru joc si buna dispozitie. Participarea cu sinceritate si
veselie a educatoarei la joc ii atrage pe copii si le produce o nespusa bucurie.
In acelasi timp, educatoarea va avea in vedere ca, treptat, sa formeze copiilor deprinderea de a-si
organiza si desfasura singuri jocurile, fara a mai fi nevoie de participarea ei directa. Daca la grupa mica
educatoarea a indeplinit rolul de conducator al jocului, la grupele mari copiii pot organiza singuri
jocurile preferate, numind pe unul dintre ei conducator al jocului, indrumarea din exterior fiind
specifica jocurilor de miscare cu reguli.
Nu se recomanda desfasurarea jocurilor in suita, ci repetarea aceluiasi joc de 2-3 ori sau chiar de
mai multe ori.
Graba excesiva in schimbarea jocurilor, precum si renuntarea la repetarea celor vechi, duce la
rezultate negative. Repetarea jocului, cu adaugari interesante si noi, care ii complica regulile si
continutul, este placuta copiilor.
In timpul jocului, copiii trebuie supravegheati cu mare atentie, ferindu-i de miscari gresite. Sunt
necesare grija si atentie, evitarea exceselor, supramobilizarii, oboselii si, mai ales, a extenuarii fizice,
jocurile de miscare alternand cu jocurile linistitoare.
La sfarsitul jocurilor de miscare cu reguli, toti copiii vor fi laudati pentru participarea si efortul
depus, iar unii vor fi chiar premiati.

Principalele mijloace folosite pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică

Calităţile motrice reprezintă substratul fizic pe care se sprijină efectuarea deprinderilor motrice. De
asemenea ele asigură o dezvoltare fizică armonioasă a organismului contribuind la perfecţionarea
condiţie fizice – a fittnes-ului – ce asigură în ultimă instanţă calitatea vieţii fiecărei persoane.
Performanţele obţinute de sportivi în competiţii au fost realizate, aşa cum afirmă marea majoritate a
specialiştilor, prin perfecţionarea metodelor şi mijloacelor de antrenament care au ridicat la cote înalte
dezvoltarea aptitudinilor ereditare a concurenţilor, reliefate prin valorile superioare atinse de nivelul
calităţilor motrice. Cu toate că lecţia de educaţie fizică se deosebeşte substanţial de lecţia de
antrenament sportiv, sub aspectul structurii, al duratei, al volumului şi intensităţii efortului, al
numărului de participanţi, al condiţiilor materiale, etc., teoria şi metodica antrenamentului sportiv ne
pune la dispoziţie o varietate mare de procedee metodice şi mijloace de acţionare pentru dezvoltarea
calităţilor motrice, pe care, adaptate obiectivelor urmărite, le putem folosi în activitatea din
învăţământul preuniversitar şi nu numai.
În lecţia de educaţie fizică, dezvoltarea calităţilor motrice se realizează pe două căi:
- prima, prin folosirea metodelor, procedeelor şi mijloacelor specifice dezvoltării fiecărei calităţi
motrice, descrise de literatura de specialitate şi folosite în practica antrenamentului sportiv, adaptate
particularităţilor colectivului de elevi. Aceasta este cea mai eficientă cale prin care se poate acţiona
asupra dezvoltării calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică;
- a doua, prin efectuarea deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare şi a elementelor şi
procedeelor tehnice specifice diferitelor ramuri de sport, utilizând cu prioritate o dominantă a calităţilor
motrice vizate pentru a fi dezvoltate.
Pentru a asigura eficienţa aplicării acestor mijloace în lecţia de educaţie fizică trebuie respectate
următoarele cerinţe:
- planificarea precisă a mijloacelor destinate dezvoltării fiecărei calităţi motrice pe întregul an şcolar;
- aplicarea consecventă şi continuă a sistemelor de acţionare, lecţie de lecţie;
 - stabilirea unui număr optim de repetări, a volumului şi intensităţii efortului în funcţie de nivelul de
pregătire al elevilor şi specificului fiecărei calităţi motrice ( viteza de execuţie, încărcătura, durata
pauzelor, durata exerciţiilor);
- testarea periodică a valorilor atinse, păstrare evidenţei rezultatelor şi a mijloacelor folosite;
- exerciţiile folosite să fie selecţionate în raport cu particularităţile individuale de vârstă, sex şi de
nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice.
Profesorul trebuie să cunoască, să aleagă şi să adapteze multitudinea de metode şi mijloace pentru
dezvoltarea calităţilor motrice existente în literatura de specialitate şi din experienţa proprie pe acelea
care pot fi eficiente în realizarea obiectivelor propuse pentru acel an şcolar.

Jocul în activitatea de educaţie fizică

Jocurile de miscare utilizate in activitatea de educatie fizica au continuturi si orientari multiple si
imbraca forme de organizare si desfasurare foarte variate. Numite si dinamice, jocurile de miscare se
clasifica dupa deprinderea motrica pe care o formeaza: mers, alergare, saritura, aruncare si prindere,
echilibru, catarare-coborare, tractiuni, impingeri si transport de greutati. Ele au anumite caracteristici,
cum ar fi:
permit manifestarea complexa si favorizeaza dezvoltarea simultana a deprinderilor motrice de baza;
presupun colaborare, cooperare cu colegii de joaca, armonizarea intereselor, asumarea unor
responsabilitati;
situatiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul jocului lasa urme adanci asupra
personalitatii copilului;
emotiile si sentimentele, starile afective traite si celelalte procese psihice prezente in aceste imprejurari
sunt proprii fiecarui copil, dar in acelasi timp, comune grupei din care face parte;
impun colectivului respectarea disciplinei, a regulilor de intrecere;
permit manifestarea initiativei, independentei in actiune, a spiritului de observatie;
educa competitivitatea.
In organizarea si desfasurarea jocurilor de miscare educatoarea trebuie sa respecte anumite cerinte, cum
ar fi:
selectionarea judicioasa a jocurilor in vederea indeplinirii intocmai a sarcinilor instructiv-educative;
sa corespunda particularitatilor somato-functionale si psihice ale copiilor;
sa tina seama de conditiile materiale si mediul in care se desfasoara;
sa impuna respectarea de catre toti copiii a regulilor de joc si sa stimuleze spiritul de colaborare intre
participanti;
sa cultive respectul fata de adevar;
sa asigure echilibrul valoric al echipelor;
sa asigure participarea activa a tuturor copiilor.
Exemple de jocuri
1.     Jocuri pentru alergare
         „Lupul si mielul”
         Copiii sunt dispusi in formatie de cerc, tinandu-se de maini. Unul dintre ei primeste rolul de
„miel” si sta in mijlocul cercului, altul de „lup” si sta in afara formatiei. Inainte de inceperea jocului se
fixeaza trei porti in dreprul carora copiii nu se tin de maini si stau la distanta de un pas. La inceperea
jocului, „lupul” intra pe o poarta si cauta sa prinda „mielul”, dar acesta alearga iesind sau intrand in
cerc numai prin locurile marcate. Cand „lupul” prinde „mielul” vor fi numiti in roluri alti copii.
         „Roata”
         Copiii sunt impartiti in 3-4 echipe si fiecare formeaza un cerc, tinandu-se de maini. La comanda,
copiii incep sa alerge in cerc spre dreapta, iar la urmatoarele comenzi schimba alternativ direcsia de
alergare spre stanga si spre dreapta de mai multe ori. La comanda de oprire, echipele se opresc in
ghemuit, fara sa se desprinda de maini.
             „Veveritele”
         Copiii sunt asezati in formatie de cerc. In jurul fiecaruia se deseneaza un cerc cu diametrul de 30
cm in care se pune un numar mare de nuci. La comanda „veveritele” alearga spre cercul cu nuci, iau
cate o nuca si o depun in cuiburile lor s.a.m.d. L a comanda „Veveritele la cuiburi!” copiii isi reiau
locurile si numara nucile. Castiga „veveritele” care au cele mai multe nuci.
2.     Jocuri pentru sarituri
         „Iepurasii”
         Copiii sunt asezati in mai multe cercuri desenate care reprezinta „vizuinile iepurasilor”. In partea
opusa este desenat un dreptunghi „gradina de zarzavat”, iar in apropiere un alt cerc „cusca cainelui de
paza”. La inceputul jocului, „iepurasii” , imitand mersul animalului, sar in gradina ca sa manance
zarzavat. Cainele alearga dupa ei cautand sa-i prinda. Iepurasii fug spre vizuini, cel prins este dus in
cusca.
         „Prinde, prinde!”
         Copiii sunt asezati in formatie de cerc cu fata spre centru. In mijlocul centrului sta educatoarea.
Ea are in mana un bat de care este prins un balon si apropie balonul de cate un copil din cerc si spune
„Prinde, prinde!”. Cand copilul vrea sa prinda balonul, educatoarea ridica batul, iar acesta ca sa il
ajunga trebuie sa sara.
3.     Jocuri pentru aruncari:
         „La vanatoare”
         Copiii sunt asezati pe mai multe randuri. La distante de 3 m inaintea primei linii se fixeaza mai
multe tinte care reprezinta animale jucarii: lup, urs, veverita, leu, vulpe, iepure etc. La comanda „Foc!”
copiii din prima linie arunca mingea in tinta din fata lor. Copiii care lovesc tinta au dreptul sa o ia.
Castiga „vanatorii” care au lovit tinta de mai multe ori.
         „Apararea cetatii”
         Pe terenul de joc se traseaza  un cerc cu raza de 1,5m in mijlocul caruia se aseaza 10 popice care
reprezinta „cetatea”. Copiii sunt asezati in jurul „cetatii” la distanta de 3m. La semnal, pe rand, copiii
vor incerca sa doboare popicele cu o minge. „Aparatorul cetatii” cauta sa impiedice ca mingea sa
doboare popicele. Jocul continua pana sunt doborate toate popicele.
4.     Jocuri de tarare
               „Impinge mingea”
         Copiii sunt impartiti in doua echipe asezate fata in fata la distanta de 2,5 m intre ele. In fata
fiecarei echipe este trasata o linie de pornire. La comanda, primul copil dintr-o echipa se culca in asa
fel ca o minge de plaja sa se in dreptul capului si incepe sa se deplaseze cu tarare si sa impinga mingea
cu capul spre linia de sosire. Cand ajung la aceasta se opresc, iar primul copil din cealalta echipa preia
mingea si porneste parcurgand acelasi traseu.
         „Alunecam”
         Copiii sunt asezati pe siruri  si inaintea fiecarei echipe se afla cate o banca. La semnal, primii din
fiecare echipa se aseaza in culcat inaine pe banca cu bratele intinse, apucand cu mainile de marginea
acesteia, picioarele intinse si apropiate. La comanda, incepe alunecarea spre capatul celalalt al bancii
folosindu-se numai de brate. Cand au ajuns la capat se ridica si trec la coada sirurilor.
5.     Jocuri de catarare si escaladare
         „Maimutele vesele”
         Copiii sunt urcati pe scari fixe care reprezinta „copacii”, iar ei au rol de „maimute vesele”. Ele se
deplaseaza la dreapta sau la stanga prin mutarea bratelor si picioarelor in sensul deplasarii spunand
versurile:
„Sus e bine, jos e bine
Fa acum si tu ca mine!”
         La terminarea versurilor sar, fac rostogoliri etc. Va fi evidentiata „maimuta” care a executat
miscare cea mai hazlie.
         „Vanatul veveritelor”
         Copiii au rol de „veverite” si stau pe scaunele care reprezinta „cuiburile”. La marginea terenului
se afla „cabana vanatorului”. Pe terenul de joc care reprezinta „padurea” sunt puse nuci, alune, castane
etc. La semnal, „veveritele” se dau jos din cuiburi, culeg diferite fructe si le duc in cuiburi. La semnalul
„vanatorii” alearga sa vaneze „veveritele”, acestea se pot salva daca se suie in „cuiburi”(pe scaunele).
„Veverita” prinsa este scoasa din joc.

Am enumerat mai sus o mică parte din marea varietate de jocuri ce pot fi organizate în cadrul
lecţiei de educaţie fizică.Sunt la fel de antrenante atât jocurile ajutătoare cât şi cele sportive.Dacă mai
există dubii în ceea ce priveşte eficienţa jocului în orice tip de activitate educativ- formativă,este
suficient să privim feţele, iradiind de bucurie, ale copiilor numai la anunţul jocului.Urmează desigur
entuziasmul molipsitor din timpul jocului şi dorinţa copiilor, fără excepţie, de a fi parte din tot ce e
legat de joc.Este bine deci să nu uităm că
”Rolul jocului în viaţa copilului este o pregătire pentru viaţa de mai târziu dar mai
presus de toate el este însăşi viaţa copilului”
(M.Dougall)

Bibliografie:

1. Cerghit I.,1976,”Metode de învăţământ”,E.D.P.,Bucureşti

2.  Dima S., Firea E., Bojeu E.- Jocuri si exercitii pentru dezvoltarea fizica a prescolarilor, Bucuresti,
Editura Didactica si Pedagogica, 1974, p. 21
3. Iakovlev V. – Jocuri pentru copii, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1981, p. 71
4.Chateau I. – Copilul si jocul, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1970, p. 8
5. Ticalnic E. – Exercitii si jocuri pentru prescolari, Bucuresti, Editura Sport-Turism, 1976, p. 116