Tradiția Apostolică a lui Hipolit Romanul

1. Prolog1

Am expus (partea) textului2 care se referă la carisme așa cum se cuvenea: toate (aceste
carisme) pe care Dumnezeu, de la începuturi, le acordă oamenilor după voința Sa, redându-le
această imagine a sa, (Gen. 1, 26-27) de care s-au îndepărtat.
Acum, cuprinși de iubire3 față de toți sfinții, am ajuns la esențialul tradiției pe care o
mărturisesc Bisericile, pentru ca acei care sunt bine învățați să păstreze tradiția care a existat
până în prezent, așa cum o prezentăm aici, și pentru ca, luând cunoștință de aceasta, să se
oprească din căderea sau din greșeala produsă recent din cauza ignoranței și (din cauza)
neștiutorilor – Duhul Sfânt conferind celor care au dreapta credință starea de grație perfectă,
pentru ca cei care sunt la conducerea Bisericii să știe cum trebuie să-i învețe pe alții1 și cum să
păstreze toate (aceste) lucruri.

2. Episcopul

Să se consacre episcop cel care a fost ales de întregul popor4, cel (care este) ireproșabil5.
Când i se va pronunța numele și când va fi acceptat, poporul se va reuni cu prezbiterii și cu
episcopii prezenți, în ziua de duminică. După consimțământul tuturor, episcopii își impun
mâinile, prezbiterii asistă fără să facă nimic. Toți trebuie să păstreze liniștea, rugându-se în
inimile lor pentru coborârea Duhului Sfânt. După care unul dintre episcopii prezenți, la cererea
tuturor, impune mâinile deasupra celui care este consacrat episcop și se roagă astfel:

3. (Rugăciunea consacrării episcopului)6

Doamne și Tată al Domnului nostru Isus Christos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul

oricărei mângâieri (II Cor. 1,3), care locuiești în tăria Cerurilor și privești spre cei umili (Ps.
112, 5-6), care cunoști toate lucrurile înainte ca ele să existe (Dan. 13, 42), Tu, care ai dat legile7
Bisericii Tale prin Cuvântul milei Tale, care ai predestinat dintru începuturi rasa celor drepți
(urmașii) lui Abraham, care ai instituit conducătorii și preoții și nu ai lăsat sanctuarul Tău fără
slujitori; (Tu) căruia ți-a plăcut de la facerea lumii să fii glorificat prin cei pe care Tu i-ai ales,

1
Acest prolog este păstrat de LE într-o stare destul de defectuoasă. Poate fi corectat datorită comparațiilor făcute
cu C și cu un fragment siriană.
2
Cuvântul verba trebuie corectat, probabil, în verbi. Această „parte a textului” vizează, fără nicio îndoială, tratatul
Carismele, al cărui titlu figurează pe soclul statuii romane înaintea celui de Tradiție apostolică.
3
Traducătorul latin a înțeles că era vorba despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, când, de fapt, este vorba
despre dragostea autorului față de toți creștinii.
4
Verbul păstrat de S aparține vocabularului juridic clasic: este vorba despre alegerea prin ridicarea mâinilor. Mai
este folosită această metodă - II Cor. 8, 19 – cu sensul de a desemna, a alege. În același timp, în Tradiție, el a
primit un sens liturgic tehnic, fără îndoială, datorită ritualului de punere a mâinilor. Acest ritual este folosit doar
pentru episcop, preot și diacon. Vezi sfârșitul capitolului 10.
5
Cuvântul „ireproșabil” (cf. I Tim. 3,2) nu are corespondent în L, dar este atestat de toate celelalte surse.
6
Această rugăciune este păstrată în grecește în Ép., dar textul trebuie să fie corectat prin compararea cu LETK
(SA omit rugăciunile).
7
Cuvântul înseamnă hotărâri sau decret. Va fi folosit, mai ales, pentru canoanele conciliilor. Aici contextul indică
faptul că este vorba despre legile date „prin Cuvântul milei Tale”, adică prin Sfânta Scriptură. Biserica este noul
Israel și ceea ce se făcea în Vechiul Testament este imaginea a ceea ce trebuie să se facă în Biserică.

1
acum revarsă puterea care vine de la Tine, (aceea) a Duhului suveran8 (Ps. 50,14) pe care9 Tu
l-ai dat Fiului Tău prea-iubit Isus Christos, pe care El l-a dat sfinților apostoli care au zidit
Biserica ta în10 locul sanctuarului Tău, pentru gloria și lauda neîntreruptă a numelui Tău.
Acordă-i, Tată care cunoști inimile, slujitorului Tău pe care Tu l-ai ales pentru episcopat,
puterea să poată paște turma Ta sfântă și să exercite cu ajutorul Tău, fără reproș, sacerdoțiul
suveran, slujindu-Te ziua și noaptea; să se dovedească fără încetare gata de slujire și să-Ți ofere
darurile sfintei Tale Biserici; să aibă, în virtutea spiritului sacerdoțiului suveran, puterea de a
ierta păcatele, după porunca Ta (Ioan, 20,23), care împarți misiunile11 conform ordinii Tale, și
să dezlege de orice legătură în virtutea puterii pe care le-ai dat-o Tu apostolilor (Matei 18,18);
să-ți fie bineplăcut datorită bunătății lui și inimii lui curate, oferindu-ți un parfum bineplăcut,
prin Fiul Tău Isus Christos, Domnul Nostru, prin care primești gloria, puterea și cinstea, [Tată
și Fiu]12, cu Duhul Sfânt în Sfânta Biserică, acum și în vecii vecilor. Amin.

4. Despre Euharistie

Când a fost consacrat episcop, să-i oferi sărutul păcii, să-l saluți pentru că a devenit
vrednic. Diaconii să-i prezinte ofranda, iar el, impunându-și mâinile asupra ei, să spună,
împreună cu toți prezbiterii, mulțumind:
Domnul să fie cu voi.
Apoi toți să răspundă: Și cu Duhul Tău.
Sus să aveți inimile.
Avem către Domnul.
Să-I mulțumim Domnului.
Cu vrednicie și cu dreptate este.
Apoi se continuă astfel:
Îți mulțumim13, Doamne, pentru Fiul Tău prea-iubit Isus Christos, pe care ni l-ai trimis
ca, Mântuitor, Răscumpărător și Mesager (în latină înger – angelum voluntatis tuae = îngerul
voii tale, nota trad.) al voinței14 Tale, care însuși este Cuvântul Tău inseparabil prin care ai creat
totul, și în care Ți-ai pus toată plăcerea, și pe care, l-ai trimis din ceruri în sânul unei fecioare și

8
Hirotonirea conferă o carismă specială. Pentru episcop, Duhul suveran se potrivește unui conducător; pentru
preot, va fi Duhul, sfatului iar pentru diacon, cel milei și zelului.
9
Dubla relativă a lui L (pe care Tu ai dat-o; pe care a acordat-o) este confirmată de E. Termenul, obișnuit în
Tradiție, este un semn de arhaism. Se găsește pentru prima dată „aplicat” lui Isus în Fapte 4,27. Expresia este
inspirată, fără îndoială, din profețiile lui Isaia despre slujitorul lui YHWH. Dar cuvântul are două sensuri: slujitor
și copil. Expresia putea fi deci păstrată ca sinonim al Fiului lui Dumnezeu.
10
Traducerea din grecește a Ép. ar fi: „apostolii au fondat Biserica în locul sanctuarului Tău”. Trebuie să dăm aici
dreptate sursei L care a interpretat în sensul distributiv (în fiecare loc) și care a păstrat acuzativul (sanctificationem)
ca atribut.
11
Literal: părțile. Cuvântul revine de mai multe ori în Tradiția apostolică pentru a desemna îndatoririle bisericești.
12
În capitolul 6, autorul indică, drept doxologie a oricărei binecuvântări: „Mărire (glorie) Ție, Tată și Fiu și Duh
Sfânt, în sfânta Biserică”. Dar, în acest caz, doxologia începe o frază fără legătură cu ceea ce urmează. Dimpotrivă,
aici, ca și în alte pasaje, Fiul a fost numit și doxologia începe prin cuvintele „prin care”. În acest caz, cuvintele
„Tatăl și Fiul” mi se par îndoielnice. A existat o contaminare între cele două forme de doxologie. Cuvintele „în
sfânta Biserică”, atestate de E, dar omise de L, sunt cu siguranță autentice.
13
Avem aici cea mai veche anaforă. Nu există Sanctus, dar se găsesc aici celelalte rugăciuni euharistice esențiale:
mulțumirea, recitarea instituirii, anamneza, epicleza și doxologia. Textul poate fi reconstituit cu ușurință prin
acordul LET.
14
Aluzie la Isaia 9,5, conform Septuagintei: Îngerul marelui sfat.

2
care, fiind zămislit, s-a întrupat și s-a făcut cunoscut ca Fiu al Tău, născut din Duhul Sfânt și
din Fecioară. El este cel care, împlinind voința Ta și care a adunat un popor sfânt, a întins
mâinile, pe când suferea, pentru a-i elibera de suferință pe cei care cred15 în Tine. Pe când El s-
a supus de bunăvoie suferinței, pentru a distruge moartea și a rupe lanțurile Satanei, pentru a
strivi sub picioare iadul, pentru a-i aduce pe cei drepți la lumină, pentru da legile16 (credinței)
și a-și face cunoscută Învierea, luând pâinea, după ce Ți-a mulțumit, a zis:
Luați, mâncați, acesta este trupul meu care se frânge pentru voi.
La fel, a luat potirul, zicând:
Acesta este potirul sângelui meu, vărsat pentru voi.
Când faceți aceasta, să o faceți17 în amintirea mea.
Amintindu-ne deci de moartea și de Învierea Sa, Îți oferim pâinea și vinul aducându-ți
mulțumire pentru că ne-ai considerat vrednici să stăm înaintea Ta și să-Ți slujim Ție. Și Te
rugăm să-L trimiți pe Duhul Sfânt18 asupra ofrandei sfintei Biserici. Unindu-i, dă tuturor
sfinților care primesc ofranda19 să fie plini de Duhul Sfânt, pentru întărirea credinței (lor) în
prin adevăr, ca să Te lăudăm și să Te mărim (glorificăm) prin Isus, Fiul Tău, prin care ești lăudat
și preamărit, împreună cu Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică, acum și în vecii vecilor. Amin.

5. (Binecuvântarea uleiului)20

Dacă cineva oferă ulei, el (episcopul) să mulțumească în același fel ca pentru ofranda
pâinii și vinului – să se exprime nu cu aceleași cuvinte, ci păstrând același sens, spunând:
La fel, sfințind acest ulei, Tu dai, Doamne, sfințenie21 celor care vor fi unși22 cu el și
care-l primesc, (acest ulei) cu care Tu ai uns regii, preoții și profeții, ca astfel el să aducă întărire
pentru cei care gustă din el și sănătate celor care-l folosesc.

6. (Binecuvântarea brânzei și măslinelor)23

La fel, dacă cineva oferă brânză și măsline, el (episcopul) va spune:

15
ET au un verb care înseamnă „a spera, a avea încredere”, și nu "a crede", cum este în latină. Forma poate ține
cont de ambele sensuri.
16
Conform concordanței dintre LET, cuvântul grec a fost întâlnit deja în capitolul 3. Alegerea între cele două
sensuri (limită, regulă) este dificilă. Dacă alegem al doilea sens, cuvântul nu poate face referire decât la regula
credinței. Dacă preferăm primul sens, se poate înțelege „limita infernului”.
17
Forma poate fi persoana a doua plural la indicativ prezent sau la imperfect. L a tradus de două ori prin indicativ;
dar contextul cere ca a doua oară să fie tradus cu imperfectul. Observăm, de asemenea, omisiunea prepoziției in în
fața cuvântului memoriam, care se găsește în textele biblice Luca 22,9 și Cor. 11, 24-25.
18
Este cea mai veche epicleză – invocarea Duhului Sfânt – și, totodată, cea mai simplă. Această parte a anaforei a
cunoscut o mare dezvoltare în liturghiile orientale. Pentru autenticitate, vezi B. Botte, „Despre Tradiția apostolică”,
în Rech. théol. anc. médiév. 33 (1966), p. 177-186.
19
L a înțeles greșit textul. Trebuie înțeles: qui percipiunt ex sanctis, conform acordului dintre ET.
20
Ofranda euharistică duce la digresiuni privind celelalte ofrande. Se vede prin aceasta că ele sunt distincte de
euharistie. Se va vorbi despre asta mai jos, capitolele 31-32, unde se tratează despre ofranda de fructe și flori.
Acest capitol este omis de SA, dar este atestat în LE.
21
Textul conține de două ori cuvântul sanitatem. Când apare prima dată, trebuie corectat în sanctitatem. Într-
adevăr, ungerea regilor, a preoților și a profeților se face pentru sfințirea lor, despre care se menționează imediat
în text.
22
A existat confuzie în L între ulentibus și unctis.
23
L este aici singura sursă; dar există în T o aluzie la binecuvântarea uleiului și în K la doxologie.

3
 Sfințește acest lapte închegat, întărindu-ne în iubirea Ta.
Fă ca nici aceste fructe de măslin, care sunt simbolul bogăției Tale, pe care ai făcut-o să
curgă din arbore, pentru (a da) viață celor care speră întru Tine, să nu se îndepărteze de
mângâierea Ta.
La fiecare binecuvântare trebuie spus:
Mărire Ție, Tată și Fiu, împreună cu Duhul Sfânt în Sfânta Biserică, acum și întotdeauna
și în vecii vecilor. Amin.

7. Despre preoți24

Când se hirotonisește un preot, episcopul trebuie să-și impună mâinile pe capul său, în
timp ce preoții îl ating, de asemenea, și se roagă, cum s-a spus mai sus, cu aceleași cuvinte ca
pentru episcop25. Să spună această rugăciune:
Dumnezeule și Tată al Domnului nostru Isus Christos,
privește pe acest slujitor al Tău și acordă-i spiritul harului și al sfătuirii preoțești26,
pentru ca el să-i ajute pe preoți și să conducă poporul Tău cu inimă curată,
așa cum Tu ai privit poporul Tău ales și cum i-ai poruncit lui Moise să-i aleagă
pe bătrânii pe care Tu i-ai umplut de Duhul Sfânt pe care l-ai dat slujitorului Tău.
Și acum, Doamne, acordă-ne Duhul harului Tău, păstrându-l neclintit în noi, și
învrednicește-ne, (odată) umpluți (de acest spirit), să te slujim cu credință în simplitatea inimii
noastre, lăudându-Te prin Fiul Tău Isus Christos, prin care primiți, Tată și Fiu împreună cu
Duhul Sfânt, slavă și putere, în sfânta Biserică, acum și în vecii vecilor. Amin.

8. Despre diaconi

Când se instituie un diacon, trebuie ales, așa cum s-a spus mai sus, numai cu impunerea
mâinilor episcopului, cum a fost prescris. La instituirea diaconului, doar episcopul își impune
mâinile, deoarece el (diaconul) nu este hirotonit pentru sacerdoțiu (preoție), ci în slujba
episcopului27, pentru a face ceea ce îi cere acesta.
Într-adevăr, el nu face parte din consiliul clerului, dar administrează și semnalează
episcopului ceea ce este necesar. El nu primește Duhul comun colegiului prezbiteral la care
participă preoții, ci pe acela care îi este încredințat sub autoritatea episcopului. De aceea, doar
episcopul hirotonește un diacon; dar asupra preoților impun mâna și preoții, pe lângă episcop,

24
După o digresiune cu privire la diferitele ofrande, se revine la constituția Bisericii, cu hirotonirea preotului.
25
S-a dorit înțelegerea acestor cuvinte ca și cum ar fi trebuit să se reia prima parte a rugăciunii ungerii episcopului.
Acest lucru mi se pare puțin probabil. Tipologia dezvoltată în această ungere îl privește doar pe episcop.
Rugăciunea pentru hirotonirea unui preot își are propria tipologie: cei 70 de bătrâni aleși de Moise și care primesc
spiritul său, Numeri 11, 17-25.
26
Trebuie corectat presbyteris cu presbyterii în L.
27
Nu trebuie considerat cuvântul episcopi ca fiind un genitiv subiectiv care să depindă în același timp de sacerdotio
și de ministerio: „Diaconul nu este hirotonit de episcop pentru preoție, ci pentru ministeriu (al episcopului)”.
Autorul a ales maniera cea mai neclară de exprimare. Dacă ideea lui a fost aceasta, trebuia să spună: „non in
sacerdotio episcopi ordinatur, sed in eius ministerio”. Cuvântul episcopi trebuie înțeles ca fiind un genitiv obiectiv
care depinde doar de cuvântul ministerio (diaconul îl servește pe episcop) și indicat de fraza care urmează: ut faciat
quae ab ipso iubentur. Mai mult, cuvântul grec tradus prin ministerium este păstrat de S, care insistă pe
subordonare. Niciodată Tradiția nu folosește și derivatele sale referindu-se la episcop.

4
datorită Duhului comun și similar al îndatoririlor (lor). Preotul, într-adevăr, are doar puterea de
a-(l) primi28, dar nu are puterea să-(l) dea. Astfel, el nu hirotonește preoți. În același timp, pentru
hirotonirea unui preot, ei fac gestul (impunerii mâinilor), însă episcopul hirotonește.
Peste diacon să spună astfel:
Dumnezeule, care ai creat toate și ai dispus totul prin Cuvântul Tău,
Tatăl Domnului nostru Isus Christos, pe care L-ai trimis să slujească după voia Ta
și să ne dezvăluie dorința Ta, revarsă Duhul harului, zelului și al carității
asupra slujitorului Tău, pe care L-ai ales pentru a-ți sluji Biserica și pentru a prezenta în
sanctuarul Tău ceea ce-ți este oferit de acela care a fost numit marele tău preot, pentru gloria
numelui Tău, pentru ca, slujind fără reproș și ducând o viață curată, să obțină un grad superior
(I Timotei 3,13) și să Te laude și să Te preamărească prin Isus Christos Domnul nostru, prin
care primești, cu El, mărirea, puterea și lauda, împreună cu Duhul Sfânt, acum și întotdeauna
și-n vecii vecilor. Amin.

9. Despre mărturisitorii credinței

Dacă un mărturisitor a fost în temniță și în lanțuri pentru numele lui Dumnezeu, nu i se

vor impune mâinile pentru diaconat sau pentru preoție, căci el deține cinstea preoției chiar în
virtutea mărturisirii sale. Dar dacă este consacrat episcop, trebuie să i se pună mâinile.
Dar dacă este vorba despre un mărturisitor care nu a fost dus în fața autorităților, care
nu a fost arestat, nici întemnițat, nici condamnat la o altă pedeapsă, dar care a fost batjocorit
pentru numele lui Dumnezeu și pedepsit cu o pedeapsă domestică, dacă a mărturisit (credința
sa), trebuie să i se impună mâinile pentru toate aceste demnități.
Episcopul trebuie să aducă mulțumiri, după cum am spus mai sus. Totuși nu este
obligatoriu ca el să pronunțe aceleași cuvinte pe care le-am spus noi, ca și cum ar face eforturi
să (le spună) pe dinafară, mulțumind lui Dumnezeu; fiecare să se roage conform capacităților
sale. Dacă cineva este capabil să se roage mai mult și (să spună) o rugăciune solemnă, să o facă.
Dar dacă cineva, când se roagă, spune o rugăciune scurtă, nu trebuie să fie o împiedicat, numai
să se asigure că aceasta este corectă și conformă ortodoxiei.

10. Despre persoanele văduve

Când se instituie o persoană văduvă, aceasta să nu fie hirotonită, ci să fie desemnată cu

(acest) titlu. Dacă soțul a decedat de multă vreme, să fie instituită. Dacă soțul a decedat recent,
să nu i se acorde încă încredere; chiar dacă este în vârstă, trebuie să i se acorde mai întâi o
perioadă de probă, fiindcă deseori pasiunile „îmbătrânesc” cu cel care le-a găzduit în propria
persoană. Văduva să fie instituită doar prin cuvânt și să facă parte astfel din grupul văduvelor;
dar să nu i se impună mâinile, deoarece nu oferă jertfa și nu are slujiri liturgice. Or, hirotonirea29

28
SA au adăugat un complement pe lângă verbul dat: îndatoririle bisericești. Fraza precedentă, care vorbește despre
Spiritul comun sacerdoțiului, explică L : preotul poate primi Spiritul, dar nu-L poate transmite.
29
Se observă că expresia a primit sensul creștin de consacrare și nu înseamnă o simplă alegere, cum era în perioada
clasică. Punerea mâinilor este rezervată episcopului, preotului și diaconului, care primesc, fiecare, un har special
al Spiritului Sfânt. Tradiția occidentală va păstra această distincție. În Orient, dimpotrivă, deja în Constituțiile
apostolice, impunerea mâinilor va fi extinsă la categoriile minore.

5
se face pentru preoți în vederea serviciului liturgic, pe când văduva este instituită în vederea
rugăciunii, care este (comună) a tuturor.

11. Despre cititor

Cititorul este instituit când episcopul îi încredințează Cartea.

Nu primește impunerea mâinilor.

12. Despre fecioare

Nu se vor impune mâinile în cazul unei fecioare.

Alegerea ei este ceea ce contează.

13. Despre subdiacon

Nu se vor impune mâinile pentru subdiacon.

El este numit doar ca să slujească diaconului.

14. Despre harul vindecări

Dacă cineva spune: Am primit harul de vindecare într-o revelație,

să nu i se impună mâinile. Faptele vor arăta dacă acesta a spus adevărul.

Partea a doua. Laicii

15. Despre nou-veniții în credință30

Nou-veniții în credință care vin pentru prima dată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu vor
fi aduși, înainte de toate, înaintea doctorilor bisericii, până ce nu se adună tot poporul, unde vor
fi întrebați, referitor la motivul pentru care vin la credință. Cei care i-au adus vor depune
mărturie pentru ei (ca să se știe) dacă sunt capabili să înțeleagă (Cuvântul lui Dumnezeu). Vor
fi întrebați despre starea vieții lor: dacă au o soție, dacă sunt sclavi sau liberi? Dacă persoana
este sclavul unui creștin și stăpânul îi permite, să fie instruit. Dacă stăpânul nu dă mărturie în
favoarea lui, să fie refuzat.
Dacă stăpânul său este păgân, va fie instruit să fie plăcut acestuia31, pentru a nu exista
calomnie. Dacă un bărbat are soție sau o femeie are soț, vor fi instruiți să se mulțumească soțul
de femeia lui și femeia de soțul ei. Dacă persoana nu este căsătorită, va fi instruită să nu se

30
Cu acest capitol începe o secțiune (15-21) care are unitatea sa. În textul precedent, autorul a descris organizarea
comunității. Urmează acum să explice cum se intră în această comunitate. Aceste capitole dau o descriere completă
a tuturor ritualurilor de inițiere, de la primele demersuri ale candidaților până la euharistie, care este ultima etapă.
31
Învățătura lui S, pe care o traducem, este garanție pentru C, împotriva lui AE: trebuie să se știe că îi place
stăpânului său. Nu este vorba să se subordoneze admiterea lor bunului-plac al unui stăpân păgân.

6
desfrâneze, ci să se căsătorească, conform legii, sau să rămână așa cum este. Dacă o persoană
este posedată de diavol, să nu i se permită să asculte Cuvântul până când nu va fi purificată.

16. Despre ocupații și profesii

Cei care sunt aduși pentru a fi instruiți vor fi întrebați referitor la meseriile și profesiunile
lor. Dacă vreunul este proprietarul unei case de toleranță, va trebui să renunțe la ea sau va fi
refuzat. Dacă vreunul este sculptor sau pictor32, vor fi instruiți să nu reproducă idoli; dacă nu
vor renunța vor fi refuzați. Dacă cineva este actor sau dă reprezentații la teatru, va trebui să
renunțe sau va fi refuzat. Cel care învață copiii științele profane este preferabil să renunțe; însă,
dacă nu are altă meserie, i se va permite (să predea).
La fel, conducătorul carelor, care concurează sau ia parte la jocuri publice33, trebuie să
renunțe, dacă nu este refuzat. Gladiatorul sau instructorul acestuia ori bestiarul care ia parte la
vânătoare (în arenă), ca și funcționarul atașat de jocurile gladiatorilor, va trebui să înceteze,
dacă nu va fi refuzat. Cel care este preot al idolilor sau gardian al acestora va trebui să renunțe,
dacă nu va fi refuzat. Soldatul subaltern nu va ucide pe nimeni34. Dacă primește ordin, să nu o
facă, nu va executa acest ordin și nu va presta jurământ în acest sens. Dacă nu acceptă, va fi
refuzat (respins). Cel care are permisiunea de a purta o sabie sau magistratul unei cetăți, care
poartă purpura, va renunța, dacă nu va fi respins. Dacă un catehumen sau un credincios dorește
să devină soldat va fi respins, pentru că L-a disprețuit pe Dumnezeu. Prostituata sau bărbatul
desfrânat sau oricine face lucruri despre care nu se poate vorbi35 vor fi refuzați, pentru că sunt
impuri.
Nici magul nu va fi admis la examen. Vrăjitorul, astrologul, ghicitorul, interpretul
viselor, șarlatanul36, „croitorul” care rupe marginea banilor (monezilor)37 sau fabricantul de
amulete va trebui să înceteze, dacă nu vor fi respinși. Concubina cuiva, dacă este sclava acestuia,
dacă i-a crescut copiii și s-a atașat doar de el, să fie admisă; dacă nu, să fie respinsă. Bărbatul
care are o concubină va înceta și-și va lua femeie conform legii; dacă refuză, va fi respins. Dacă
am omis orice alt lucru, luați voi înșivă deciziile convenabile, căci noi toți avem Duhul lui
Dumnezeu.

32
În toată această parte, este vorba despre meserii care au legătură cu păgânismul. Severitatea față de profesori
(învățători) rezulta din aceea că erau obligați să predea autorii păgâni.
33
Nu este vorba despre spectatori, deoarece sunt enumerate meseriile. Pe de altă parte, verbul vadit nu poate avea
ca subiect pe auriga, căci astfel am avea o tautologie. Trebuie deci să înțelegem astfel: conducătorul carului (sau)
cel care ia parte la jocuri.
34
Este vorba aici despre meseria armelor. Expresia qui est in potestate se explică prin ceea ce urmează: se face
distincția dintre magistratul și ofițerul superior care au puterea de a purta sabie și subordonatul expus executării
ordinelor.
35
În această din urmă secțiune, nu mai este vorba despre meserii recunoscute, ci de ocupații infamante.
36
Cuvântul șarlatan vine din coptă: qui conturbat populum (care tulbură, neliniștește poporul, nota trad.). Nu este
vorba despre agitatori politici, ci despre șarlatani care atrag mulțimea.
37
Aici textul este foarte neclar. Am încercat să-l explic printr-o conjectură: obiceiul de a falsifica moneda prin
ruperea pieselor de aur. Vezi B. Botte, „Psellistès – Psalistès”, în Revue des études byzantines 16 (1958), 162-165
(Revista de studii bizantine, nota trad.).

7
 17. Despre durata instruirii după abandonul păgânismului

Catehumenii vor fi instruiți timp de 3 ani. În această perioadă, dacă vreunul este zelos
și perseverent, nu se va lua în considerare perioada, ci va fi judecată doar conduita.

18. Despre rugăciunea catehumenilor și sărutul păcii

Când catihetul a încetat de a face instrucția, catehumenii se vor ruga singuri, separați de
credincioși. Femeile să se roage într-o parte separată a bisericii, fie că este vorba despre
credincioase, fie că este vorba despre catehumene. Când vor termina să se roage, să nu-și dea
încă sărutul păcii, pentru că sărutul lor nu este încă sfânt38. Credincioșii să-și dea sărutul păcii
reciproc, bărbații cu bărbații și femeile cu femeile; dar bărbații nu vor da sărutul păcii femeilor.
Femeile își vor acoperi capul cu un pallium (eșarfă, batic, nota trad.); dar acesta să nu fie făcut
doar din material de in, căci nu este suficient pentru a le acoperi.

19. Despre impunerea mâinilor asupra catehumenilor

După rugăciune, catihetul se roagă impunând mâinile deasupra catehumenilor. Catihetul

va face acest lucru, fie că este cleric sau laic. Dacă un catehumen este arestat pentru numele lui
Dumnezeu, să nu-l lăsăm în neliniște referitor la mărturia lui. Căci dacă este supus violențelor
sau este omorât înainte de a fi primit iertarea păcatelor, va fi îndreptățit, căci a primit botezul în
însuși sângele său.

20. Despre cei care vor primi botezul

Când sunt aleși39 cei care vor primi botezul, se examinează viața lor: Au trăit cinstit în
timp ce erau catehumeni? Au cinstit văduvele? Au vizitat bolnavii? Au făcut fapte bune? Dacă
cei care i-au prezentat depun mărturie pentru fiecare: a făcut așa, ei vor asculta Evanghelia. Din
momentul în care au fost aleși, li se vor impune mâinile în fiecare zi și vor fi exorcizați. Când
se apropie ziua în care vor fi botezați, episcopul îl va exorciza pe fiecare în parte ei, pentru a fi
convins că este pur. Dacă vreunul nu este bun sau nu este pur, va fi îndepărtat, pentru că nu a
ascultat Cuvântul cu credință, căci este imposibil ca străinul/demonul să fie întotdeauna ascuns.
Cei care trebuie să fie botezați vor fi avertizați să se îmbăieze și să se spele3 în a cincea
zi a săptămânii. Dacă o femeie este la ciclu, va fi îndepărtată și va primi botezul în altă zi. Cei
care vor primi botezul trebuie să postească vineri și sâmbătă. Sâmbătă, episcopul îi va aduna în
același loc pe cei care vor primi botezul. Sunt invitați cu toții să se roage și să îngenuncheze, și,
impunându-le mâinile, el (episcopul) conjură orice spirit străin să-i părăsească și să nu mai
revină în ei. Când a terminat de exorcizat, el va sufla asupra fețelor lor40, iar după ce le-a

38
Cuvântul copt poate însemna pur sau sfânt. Este cuvântul folosit când este vorba despre „sărutul sfânt” în Noul
Testament, Rom. 16,16; I Cor. 16,20; II Cor. 13,12; I Tes. 5,26.
39
În ritul roman, cei care se pregătesc imediat de botez se numesc electi.
40
Se găsește aici o folosire analogă celei a effeta din botezul roman: suflarea nasului, însemnarea frunții, a
urechilor și a nărilor (însemnarea semnifică facerea semnului crucii, nota trad.). Ritualul roman nu vorbește despre
frunte, dar prescrie folosirea salivei, sub influența lui Mc. 7,33. Ritul primitiv nu avea nimic de-a face cu acest
episod.

8
însemnat fruntea, urechile și nările, le cere să se ridice. Ei își vor petrece toată noaptea veghind;
li se va citi și vor fi instruiți. Cei care urmează să fie botezați nu vor aduce cu ei niciun obiect41,
ci numai ceea ce fiecare trebuie să aducă pentru euharistie. Se convine, într-adevăr, ca acela
care a devenit vrednic să ofere acum jertfa.

21. Despre tradiția sfântului botez

La cântatul cocoșului, se va face, prima dată, rugăciunea asupra apei, fie ea apă care
curge în fântână sau curge de sus. Așa se va proceda, cel puțin dacă nu există o altă nevoie.
Dacă există o necesitate urgentă și permanentă, totuși se vor servi de apa pe care o găsesc. Se
vor dezbrăca și vor fi botezați prima dată copiii. Toți cei care pot să răspundă pentru ei înșiși
vor răspunde. Dacă nu pot răspunde42, părinții sau unul dintre membrii familiei vor răspunde în
locul lor. După aceea vor fi botezați bărbații adulți și la urmă femeile, după ce și-au desfăcut
părul și după ce și-au scos bijuteriile de aur pe care le aveau. Nimeni să nu coboare în apă cu
vreun obiect străin.
În momentul fixat pentru botez, episcopul să binecuvânteze uleiul pe care-l va pune într-
un vas: el se numește uleiul acțiunii de mulțumire43. Să ia și un alt ulei asupra căruia să rostească
un exorcism: se numește uleiul de exorcizare. Un diacon să ia uleiul de exorcizare și să se așeze
în stânga preotului, iar un alt diacon să ia uleiul pentru acțiunea de mulțumire și să se așeze în
dreapta preotului. Preotul, luând pe fiecare în parte dintre cei care primesc botezul, le îi cere să
renunțe3, orientați spre Occident (să se lepede, nota trad.), spunând: Renunț la tine, Satană (mă
lepăd de tine, Satană), la toată trufia ta și la toate faptele tale. După ce fiecare s-a lepădat, preotul
să-l ungă cu uleiul de exorcizare, spunând: Fie ca tot spiritul rău să se îndepărteze de la tine.
Astfel, îi va încredința, dezbrăcați, episcopului sau preotului care se află lângă apa de botez.
Un diacon va coborî de asemenea cu cel ce urmează a fi botezat. Când cel care este
botezat va fi coborât în apă, cel care botează va spune, impunându-i mâinile:
Crezi în Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul? Iar cel care este botezat va spune: Cred.
Și imediat (cel care botează), ținându-și mâinile pe capul lui, îl va scufunda o dată.
Apoi va spune: Crezi în Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu,
născut prin Duhul Sfânt din Fecioara Maria, care a fost răstignit sub Ponțiu Pilat,
a murit și a înviat a treia zi din morți, s-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui
și va veni să judece viii și morții?
Iar când persoana care se botează va fi răspuns: Cred, va fi scufundată a doua oară. Din nou, cel
care botează va spune: Crezi în Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică și în învierea morților?44 Cel

41
Cuvântul copt a fost tradus uneori prin vas, dar el are un sens mult mai vag. El este folosit în titlul capitolului
33, cu sensul de aliquid.
42
Avem aici o mărturie despre botezul copiilor. Se observă că părinții sunt cei care răspund pentru copii.
43
Este prima dată când apare în Occident distincția dintre uleiuri, unul destinat ungerii pre-baptismale, celălalt
ungerii post-baptismale. Tertulian nu cunoaște prima ungere, care este atestată foarte devreme în Orient.
44
Textul lui L trebuie corectat aici în două feluri. Sfânta Biserică nu este un „articol” de credință. Trebuie înțeles:
Duhului Sfânt, (care este) în sfânta Biserică, cum spune P. Nautin – Je crois à l'Esprit Saint dans la sainte Église
pour la ressurection de la chair (Cred în Duhul Sfânt în sfânta Biserică, pentru învierea trupului, nota trad.), Paris,
1947, sau vezi în aceste cuvinte concluzia oricărui Simbol: cred... în sfânta Biserică. De altfel, carnis
resurrectionem, omis din TKSA, este o interpolare, cf. B. Botte, Note sur le symbole baptismal de saint Hippolyte
(Notă asupra simbolului baptismal al sfântului Hippolyte, nota trad.), dans Mélanges J. de Ghellinck, Gembloux,
1951, p. 189-200.

9
care este botezat va spune: Cred; și astfel va fi scufundat a treia oară. După aceea, când va ieși
din apă, să fie uns de preot cu uleiul acțiunii de mulțumire, zicând aceste cuvinte: Te ung cu
ulei sfânt în numele lui Isus Christos. Și, astfel, fiecare, după ce se va usca, se va îmbrăca și va
intra apoi în biserică.

22. Despre ungere

Punând mâinile, episcopul va rosti rugăciunea: Doamne Dumnezeule, care i-ai făcut
demni să obțină iertarea păcatelor prin baia de regenerare, fă-i vrednici de a-i umple cu Duhul
Sfânt și trimite asupra lor binecuvântarea Ta, ca să-Ți slujească după voia Ta; căci a Ta este
gloria (mărirea), Tată și Fiu împreună cu Duhul Sfânt, în sfânta Biserică, acum și în vecii
vecilor. Amin.
Apoi, turnând din uleiul acțiunii de mulțumire în propria mână45 și punându-l pe capul
persoanei, el va spune: Te ung cu uleiul sfânt în Domnul Tatăl Atotputernic și în Isus Christos
și în Duhul Sfânt. Și după ce l-a însemnat pe frunte, el îi va da sărutul păcii spunând: Domnul
(să fie) cu tine. Iar cel care a fost însemnat va spune: Și cu Duhul Tău. El (episcopul) va face la
fel cu fiecare. Iar după aceea se vor ruga, de acum înainte împreună cu tot poporul; căci nu te
poți ruga cu toți credincioșii până nu ai obținut toate acestea. Iar când se vor ruga, vor oferi
sărutul păcii.

23. Despre oferirea darurilor

După toate acestea să se prezinte jertfa46 episcopului de către diaconi, iar el să

binecuvânteze2 pâinea, pentru a reprezenta Trupul lui Christos, potirul unde este amestecat
vinul, pentru a reprezenta Sângele care a fost vărsat pentru toți cei care cred în El; laptele și
mierea, în amintirea împlinirii promisiunii făcute părinților (noștri), pe care i-a chemat în țara
în care curge lapte și miere, trupul lui Christos pe care l-a oferit el-însuși, din care se hrănesc
dreptcredincioșii, precum niște copilași, El, care, prin blândețea Cuvântului, transformă
amărăciunea inimii în blândețe; de asemenea, apa prezentată la ofrandă, este semnul purificării,
pentru ca omul interior, adică sufletul, să obțină aceleași efecte ca și trupul. Episcopul să explice
toate acestea celor care le primesc47; iar după ce a frânt pâinea, să spună, dând câte o bucățică
fiecăruia: Pâinea Cerului în Isus Christos48. Cel care o primește să răspundă: Amin. Dacă nu
sunt suficienți preoți, diaconii vor ține, de asemenea, potirul și vor respecta ordinea cuvenită:
primul este cel care ține apa, al doilea – cel care ține laptele, al treilea – cel care ține vinul.
Cei care primesc împărtășania vor gusta din fiecare (dintre potire)1, în timp ce, cel care
oferă să spună: În (numele) lui Dumnezeu, Tatăl atotputernic. Iar cel care primește va spune:

45
Ungerea capului, făcută aici de episcop, o completează pe aceea care a fost făcută de preot imediat după botez.
Această dublă oncțiune post-baptismală este caracteristică ritului roman.
46
Euharistia este ultima etapă a inițierii. Autorul semnalează aici doar ceea ce este caracteristic euharistiei
baptismale. El a dat rugăciunea acțiunii de grație (de mulțumire) cu referire la ungerea episcopului, cf. 4.
47
Învățătura lui L (percipiunt fără complement) este susținută de K, în timp ce S a înțeles că era vorba despre
primirea botezului. Contextul indică, de altfel, că este vorba despre o cateheză euharistică.
48
Acest pasaj din L, care lipsește în S, este susținut de E; învățătura panis în E în loc de lavacri provine din
confuzia dintre două cuvinte etiopiene destul de asemănătoare.

10
Amin. Și în (numele) Domnului Isus Christos. (Iar el să spună: Amin)49. Și în (numele) Duhului
Sfânt și al sfintei Biserici. Iar el va spune: Amin. Se va face la fel pentru fiecare dintre cei care
se împărtășesc. Când se va termina, fiecare să se străduiască să facă fapte bune, să-I placă lui
Dumnezeu și să se comporte bine, să fie zelos pentru Biserică, făcând ceea ce a învățat și
progresând în slujirea lui Dumnezeu.
V-am transmis aceste lucruri pe scurt, cu referire la sfântul botez și la sfânta jertfă, căci
ați fost deja instruiți despre învierea trupului și despre toate celelalte conform celor care sunt
scrise. Totuși, dacă trebuie amintite alte lucruri, episcopul le va spune în taină celor care au
primit (euharistia). Pentru ca necredincioșii să nu le cunoască decât după ce vor fi primit
împărtășania. Este pietricica albă despre care zicea Ioan: Un nume nou este scris aici, pe care
nimeni nu-l cunoaște, decât cel care va primi pietricica (Apoc. 2,7).

Partea a treia. Despre prescripțiile de observat în Biserică

22. (Despre frângerea pâinii)50

Duminica, dacă este posibil, episcopul să distribuie el însuși euharistia întregului popor,
în timp ce diaconii vor face frângerea; preoții, de asemenea, vor frânge pâinea ce se distribuie.
Când diaconul aduce (euharistia) preotului, el va prezenta talerul și preotul va lua cu propria
mână și va distribui poporului. În celelalte zile, împărtășania se va distribui cumineca în funcție
de instrucțiunile episcopului.

23. Despre post

Văduvele și fecioarele să postească frecvent și să se roage pentru Biserică. De asemenea,

preoții să postească când doresc, la fel și laicii. Episcopul însă nu poate posti decât în zilele în
care postește tot poporul, căci se poate întâmpla ca cineva să dorească să-i facă o ofrandă, iar el
nu poate refuza; iar după ce a făcut frângerea, el gustă în orice caz (la masă).

24. Despre darurile date bolnavilor51

Diaconul (în caz de) necesitate va da cele cuvenite bolnavilor, cu zel, dacă preotul
lipsește. Iar când va fi fost dat tot ceea ce trebuie, după ce a primit ceea ce i s-a dat, el va
mulțumi și le va lua pe loc. Cei care primesc (darurile) să servească cu zel2. Dacă vreunul a
primit (darurile) ca să le ducă unui văduv, unui bolnav sau unuia care se ocupă de problemele
Bisericii, el le va duce în aceeași zi. Dacă nu le-a dus, le va duce ziua următoare, adăugând din
bunurile sale la ceea ce avea de dus; căci pâinea săracilor a rămas la el.

49
Aici este vorba, probabil, despre o omisiune accidentală. Ar fi ciudat ca persoana care face comuniunea să nu
răspundă de trei ori: Amin.
50
Cu acest capitol începe partea a treia, care este mult mai puțin unitară decât primele două și în care apare oarecare
dezordine. Textul este omis de SA, dar este păstrat de E, susținut de TK.
51
Textul acestui capitol este foarte neclar. Nu ne putem da seama ce înseamnă aici signum. O variantă a textului
etiopian dă dabit attentionem. Mai departe, dabit eulogiam este, probabil, o încercare de a corecta ceea ce a fost
scris greșit de un copist.

11
 25. Despre introducerea lămpii la masa comunității52

Când se înserează, dacă este prezent episcopul, diaconul aduce lampa. Și, în picioare în
fața tuturor credincioșilor prezenți, va mulțumi. Prima dată va saluta zicând: Domnul (să fie) cu
voi. Iar poporul va spune: (Și) cu duhul tău. Să-I mulțumim Domnului. Și i se răspunde: Cu
vrednicie și cu dreptate este; ale Lui sunt mărirea, puterea și gloria. Nu va spune: Sus să avem
inimile, pentru că aceasta va fi spus la jertfă. Și se va ruga astfel: Îți mulțumim, Doamne, prin
Fiul Tău Isus Christos, Domnul nostru, pentru că ne-ai luminat și ne-ai dezvăluit lumina
incoruptibilă. Deoarece am parcurs durata zilei și am ajuns la începutul nopții, săturându-ne de
lumina zilei pe care Tu ai creat-o pentru mulțumirea noastră, și pentru că acum, prin mila Ta,
nu suntem lipsiți nici de lumina serii, Te lăudăm și te glorificăm (te mărim) prin Fiul Tău Isus
Christos, Domnul nostru, căruia să-I fie gloria, mărirea și cinstea, împreună cu Duhul Sfânt,
acum și întotdeauna și în vecii vecilor. Și toți vor răspunde: Amin.
Se vor ridica53 deci, după cină, rugându-se. Copiii, ca și fecioarele, vor recita psalmi.
Apoi, când diaconul va lua potirul jertfei, va recita un psalm dintre cei care spun aleluia. După
care, dacă preotul ordonă, se mai recită psalmi. După ce episcopul a oferit potirul, el va recita
unul dintre psalmii potriviți potirului, toți (acești psalmi) fiind cu aleluia, în timp ce toți spun:
(Aleluia). Când se vor recita psalmi, toți vor spune: Aleluia, adică Îl lăudăm pe Domnul „care
este” (Ex. 3,4); glorie și laudă Celui care a creat lumea după Cuvântul său. Odată psalmul
terminat, el (episcopul) va binecuvânta potirul și va da bucățele (de pâine) tuturor credincioșilor.

26. (Despre agape)54

La masă, credincioșii prezenți vor primi din mâna episcopului o bucățică de pâine,
înainte de a rupe fiecare propria lor pâine. Căci este o eulogie (pâine binecuvântată), și nu
împărtășania55, trupul Domnului. Se stabilește ca toți, înainte de a bea, să ia o cupă și să aducă
mulțumiri peste ea, apoi ei vor bea și vor mânca astfel în (toată) curăția. Catehumenilor să se
dea o pâine exorcizată56 și fiecare să ofere o cupă.

27. Catehumenii nu trebuie să mănânce împreună cu credincioșii

Catehumenul nu va lua loc la masa Domnului cu credincioșii. În timpul fiecărei mese,

cel care se servește să-și aducă aminte de cel care l-a invitat; căci pentru aceasta l-a invitat să
intre sub acoperișul său.

52
Acest capitol este păstrat doar de E, dar există rămășițe ale lui în CTK. Textul lor este foarte neclar în anumite
locuri. Acest obicei de binecuvântare a lămpii este la originea lucernarului (de la lat. lucerna, corp de iluminat în
care erau ulei și o feștilă care se aprindea; lampă, opaiț, nota trad.), care va deveni oficiu liturgic.
53
Această frază se pare că nu este la locul său. Probabil, trebuie plasată la sfârșitul capitolului.
54
Această secțiune (26-30) este consacrată mesei comunității. Ea conține o redactare dublă a acestui text.
55
Pentru a înțelege ce înseamnă sicut caro (corpus) domini trebuie să ne raportăm la capitolul 21, în care pâinea
euharistică este numită a trupului lui Christos. Această terminologie nu exclude deloc adevărul euharistic. Se
regăsește la Părinții secolului al IV-lea.
56
Aici nu este vorba despre un ritual de inițiere, ci despre o masă a comunității, și nu există niciun motiv să facem
o legătură între acest obicei și sarea dată catehumenilor cu ocazia acceptării lor. Că pâinea exorcizată ar fi o pâine
sărată este o fantezie fără niciun suport; vezi B. Botte, Sacramentum catechumenorum, în Quest. Lit., par. 43
(1963), p. 322-330.

12
 28. Trebuie să mâncați cu bun-simț și cu măsură

Când mâncați și beți, faceți-o onest, și nu până la ebrietate, și pentru ca să nu-și bată joc
de voi nimeni sau cel care v-a invitat să se întristeze de dezordinea voastră, ci să dorească să fie
considerat vrednic, pentru ca sfinții să intre la el. Voi sunteți, spune el, sarea Pământului (Matei
5,13). Dacă se oferă tuturor în comun un cadou57, acceptați-l; însă dacă este pentru ca toți să
guste suficient58, gustați astfel încât să mai rămână, iar cel care v-a invitat să poată trimite (din
această mâncare) cui va dori, ca resturi ale sfinților, și să se poată bucura cu încredere. În timpul
mesei, invitații să mănânce în liniște, fără ceartă, ascultând3 învățăturile episcopului, iar dacă
acesta pune o întrebare, să i se răspundă.
Iar când episcopul ia cuvântul, toți să tacă cu modestie aprobându-l, până când el pune
din nou o întrebare. Și dacă, în absența episcopului, credincioșii participă la o masă în prezența
unui preot sau a unui diacon, ei trebuie să mănânce de asemenea cu bun-simț. Și fiecare se va
strădui să primească pâinea binecuvântată din mâna preotului sau a diaconului. De asemenea,
catehumenul să primească (pâinea) exorcizată. Dacă se reunesc doar laici (singuri), să se poarte
disciplinat; căci un laic nu poate face pâine binecuvântată eulogia.

29. Trebuie să mâncăm cu acțiune de mulțumire

Fiecare va mânca în numele lui Dumnezeu; căci ceea ce-I place lui Dumnezeu este ca
noi să fim imitați, chiar și de păgâni, fiind cu toții uniți59 și sobri.

30. Despre masa văduvelor

Dacă cineva invită la masă văduve, de vârstă matură, să le trimită acasă înainte de lăsarea
serii. Dacă nu o poate face din cauza ordinului primit, să le dea alimente și vin, și să ia cu ele
cât doresc.

31. Despre fructele care trebuie oferite episcopului

Toți se vor strădui să ofere episcopului fructe din prima recoltă2. Acesta, oferindu-le3,
le binecuvântează și-l va numi pe cel care le-a oferit, spunând:
Îți mulțumim60, Dumnezeule, și îți oferim primele recolte din fructele pe care ni le-ai dat pentru
a ne bucura de ele, după ce le-ai adus la coacere prin cuvântul Tău, poruncind pământului să
producă fructe de toate felurile, spre bucuria și hrana oamenilor și a tuturor animalelor. Pentru
toate acestea Te lăudăm, Dumnezeule, și încă pentru toate binefacerile pe care ni le-ai dat

57
Nu găsim un cuvânt românesc care să acopere exact semnificația acestui termen. Conform contextului, se face
distincție între o masă adevărată, unde fiecare poate mânca pe săturate, și o masă care trebuie adusă de fiecare
dintre convivi.
58
Plasarea lui sufficienter lasă sensul nesigur. Poate fi adăugat la cel ce-l preced sau celui care-l urmează. S îl
atașează de ceea ce urmează, dar T confirmă plasarea cuvântului din L: trebuie judecat deci după context.
59
În locul lui similes în L, omis de S, există în E un cuvânt care înseamnă uniți.
60
Textul grec al acestei binecuvântări a fost păstrat de cea mai veche eucologie greacă (Barberini 336), dar într-o
stare foarte defectuoasă. Versiunile permit corectarea lui.

13
împodobind pentru noi toată Creația cu fructe variate, prin Fiul Tău Isus Christos, Domnul
nostru, prin care să Te mărim în vecii vecilor. Amin.

32. Binecuvântarea fructelor

Acestea sunt fructele care se binecuvântează: strugurii, smochinele, rodiile, măslinele,

perele, merele, murele, piersicile, cireșele, amandinele, prunele; nu pepenele verde, nici cel
galben, nici castraveții, nici ciupercile, nici usturoiul, nici o altă legumă. Dar se oferă, de
asemenea, uneori, flori. Să se ofere trandafirul și crinul, însă nu alte flori. Pentru tot ce se
primim, să aducem mulțumire lui Dumnezeu, folosind aceste ofrande întru gloria Sa.

33. Despre postul pascal

Nimeni să nu ia nimic la Paști, înainte de a se fi adus jertfa; căci aceluia care va face
aceasta nu i se va lua în considerare postul. Totuși, dacă o femeie este însărcinată și (dacă
cineva)61 este bolnav și nu poate posti două zile, să postească (doar) sâmbătă, mulțumindu-se
cu pâine și apă, din necesitate.
Dacă cineva, aflându-se pe mare sau în (caz de) forță majoră, a ignorat ziua (de Paști),
când va fi aflat de ea se va achita de post după Cincizecime (pascală). Căci Paștele pe care îl
celebrăm nu este figura62 – figura a trecut de fapt, de aceea a încetat în a doua lună – și trebuie
ținut post când am cunoscut adevărul.

34. Diaconii trebuie să fie perseverenți (zeloși) față de episcop

Fiecare diacon, cu subdiaconii, să fie perseverenți (zeloși) față de episcop. Îi vor semnala
persoanele bolnave, pentru ca, dacă episcopul dorește, să le viziteze. Este, într-adevăr, o mare
îmbărbătare pentru un bolnav când marele preot2 își amintește de el.

35. Despre când trebuie să te rogi

Credincioșii, imediat ce s-au trezit și s-au sculat (din pat), înainte de a se apuca să
lucreze, să se roage lui Dumnezeu, apoi să-și înceapă lucrul. Însă, dacă există o învățătură prin
Cuvânt, să i se dea prioritate: să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, pentru mângâierea sufletului.
Să se străduiască să meargă la Biserică, unde coboară Duhul Sfânt.

36. Despre primirea euharistiei

Fiecare credincios se va strădui să primească, euharistia înainte să fi gustat ceva. Dacă

într-adevăr o primește cu credință, chiar dacă i se dă o otravă, aceasta nu va avea putere asupra
lui.

61
Învățătura lui L in utero habet este confirmată de E în contradicție cu SA; dar fără îndoială că trebuie făcută
deosebirea dintre femeia însărcinată și cea bolnavă.
62
Paștele pe care îl celebrăm nu este figura, Paștele figurativ al evreilor, care se termină în a doua lună, ci Paștele
adevărat.

14
 37. Euharistia trebuie păstrată cu grijă

Fiecare va avea grijă ca nici un necredincios să nu guste euharistia, nici un șoarece, sau
un alt animal, și ca nimic din ea să nu cadă sau să se piardă. Este trupul lui Christos, care trebuie
mâncat de credincioși și nu trebuie disprețuit.

38. Să avem grijă ca din potir să nu cadă nimic

Binecuvântând potirul în numele lui Dumnezeu l-ai primit ca simbolul63 sângelui lui
Christos. Să nu risipești nimic din El, pentru ca nu cumva un spirit străin să-l lingă ca și cum tu
L-ai disprețui. Vei fi responsabil de acest sânge, precum acela care disprețuiește prețul64 pentru
care a fost răscumpărat.

39. (Despre diaconi și despre preoți)

Diaconii și preoții să se adune în fiecare zi în locul stabilit de episcop. Diaconii nu vor

neglija să se adune la orice oră65, dacă boala nu-i împiedică. Când vor fi adunați cu toții, să-i
instruiască pe cei care se află în biserică și, astfel, după ce se vor fi rugat, fiecare poate reveni
la ocupațiile lui.

40. Despre cimitir

Pentru a se înmormânta în cimitire, nu se va impune dare grea, căci este un lucru care trebuie
să fie accesibil tuturor săracilor. În același timp, să se plătească salariul groparului și prețul
cărămizilor. Privitor la cei care au grijă de acel loc, episcopul îi va hrăni cu ceea ce este donat
Bisericii66, pentru ca acei care vin acolo să nu aibă obligații (îndatoriri) mari (de achitat, nota
trad.).
41. Despre când trebuie să ne rugăm

Toți credincioșii, bărbați și femei, după ce se scoală dimineața, înainte de a face orice
altă activitate, se vor spăla pe mâini și se vor ruga lui Dumnezeu, apoi să înceapă activitățile.
Totuși, dacă are loc vreo învățătură a Cuvântului, fiecare va prefera să participe, simțind că,
prin cel care îi învață, Îl ascultă pe Dumnezeu. Căci cel care se roagă în biserică va putea evita
răutatea zilei. Cel care este pios se va gândi că este un mare rău să nu participi acolo unde se dă
învățătură, mai ales dacă cel care o face știe să citească și dacă vine maestrul acolo. Nimeni
dintre voi să nu vină cu întârziere la biserică, locul unde are loc învățătura (doctrina). Astfel va
fi dat celui care vorbește darul de a spune ceea ce este folositor fiecăruia, vei auzi lucruri pe

63
L are antitypus, transcriere a grecescului deja folosit pentru pâine, în capitolul 21.
64
Evident, trebuie corectat praeputium în praetium.
65
Învățătura tempore omni este aici suspectă. Probabil că se desemna o oră precisă. Aceeași expresie este folosită
în cap. 41, referitor la pâinea de jertfă, în timp ce contextul cere, evident, să fie înțeleasă ca în AE: la a treia oră.
Oare aici este la fel?
66
Cuvintele „cu ajutorul a ceea ce este donat Bisericii”, omise de S, sunt atestate de AE și confirmate de T.

15
care nu le cunoști și vei profita de ceea ce Duhul Sfânt îți va da prin intermediul celui care predă
învățătura. În felul acesta, credința ta se va întări, prin ceea ce ai auzit. Ți se va spune acolo și
ce trebuie să faci acasă la tine. Astfel, fiecare se va strădui să meargă la biserică, locul în care
Duhul Sfânt produce rod. Dacă este o zi în care nu se face învățătură, fiecare la el acasă, să ia o
Carte sfântă și să facă o lectură care i se pare profitabilă.
Dacă ești acasă la tine, roagă-te la ora a treia și laudă-L pe Dumnezeu. Dacă în acel
moment ești în altă parte, roagă-te lui Dumnezeu în inima ta67. La acea oră a fost răstignit
Christos pe cruce. De aceea, în Vechiul (Testament), Legea a prescris ca pâinea pentru jertfă să
fie oferită la ora a treia68, ca simbol al Trupului și al Sângelui lui Christos, la aceeași oră avea
loc și sacrificarea mielului fără judecată, simbolul Mielului perfect. Căci Christos este păstorul,
dar este și pâinea coborâtă din Cer.
Să vă rugați de asemenea la ora a șasea. Căci, pe când Christos era răstignit pe lemnul
Crucii, ziua a fost întreruptă și s-a făcut întuneric mare. De aceea la această oră trebuie să faci
o rugăciune puternică, imitând vocea celui care se ruga și care a întunecat toată Creația pentru
iudeii necredincioși. Și la ora a noua să se prelungească rugăciunea și lauda, pentru a imita69
felul în care sufletul celor drepți care-L laudă pe Dumnezeu care nu minte, care și-a amintit de
sfinții Săi și l-a trimis pe Cuvântul său pentru a-i lumina. La ora aceasta, prin urmare, Christos,
fiind străpuns în coastă a lăsat să curgă sânge și apă70 și, luminând restul zilei, a prelungit-o
până seara. De aceea, atunci când a adormit, făcând să înceapă ziua următoare, El a dat o
imagine a Învierii. Roagă-te de asemenea înainte ca trupul tău să se odihnească în pat. Spre
miezul nopții scoală-te, spală-te pe mâini și roagă-te. Dacă este prezentă soția ta, rugați-vă
amândoi împreună; dar dacă ea nu este creștină încă, retrage-te în altă cameră, roagă-te și apoi
revino în pat. Nu ezita să te rogi: cel care este în legătura căsătoriei nu este impur. Căci cei care
sunt îmbăiați nu au nevoie să se spele din nou, pentru că sunt puri (cf. Ioan 13,10). Când îți faci
semnul cu suflarea ta umedă luând cu propria mână saliva, corpul tău este sfințit până la
picioare. Căci darul Duhului și apa băii (baptismale), când sunt oferite (țâșnind) dintr-un suflet
credincios ca dintr-un izvor, îl sfințesc pe cel care are credință. Trebuie, prin urmare, să te rogi
la acea oră. Căci Părinții care ne-au dezvăluit tradiția ne-au învățat și că la acea oră întreaga
Creație se odihnește o clipă pentru a-l lăuda pe Dumnezeu: stelele, copacii, apele se opresc o
clipă și toată ceata îngerilor care Îl slujesc Îl laudă pe Dumnezeu la această oră, împreună cu
sufletele drepților. De aceea, cei credincioși trebuie să fie atenți (să se străduiască) să se roage
la acea oră. Dând mărturie, de asemenea, de aceasta, Domnul spune: Iată că în mijlocul nopții
s-a făcut (auzit) un strigăt; se spunea: Iată mirele care vine, sculați-vă (pentru a merge) în
întâmpinarea Sa. (cf. Matei 25,6). Și continuă zicând: De aceea, vegheați, căci nu știți la ce oră
vine (cf. Matei 25,13). Și la cântatul cocoșului, sculându-te, (roagă-te) din nou. Deoarece la
acea oră, în timp ce cânta cocoșul, fiii lui Israel l-au renegat pe Christos, pe care noi Îl cunoaștem
prin credință, în speranța luminii veșnice în învierea morților, cu privirea ațintită spre această

67
Expresia pare să indice că, în alte cazuri, era vorba despre rugăciune cu vocea.
68
Expresia din S (in omni tempore) este cu siguranță greșită și trebuie corectată conform AE.
69
Învățătura din S (ut scias modum) este generată de o confuzie grafică în coptă. Trebuie corectat conform T (ad
imitationem). Se face aluzie aici la un apocrif citat, mai ales, de sf. Irineu, Adv. haer. IV, 22, PG 7, 1046. Este
vorba despre sufletele celor drepți care așteaptă venirea lui Christos.
70
Ordinea apă-sânge, păstrată doar de L, este atestată de manuscrisele grecești ale evangheliilor care au interpolat
acest episod în Matei 27,49. Tradiția plasează străpungerea la aceeași oră, înainte de moartea lui Isus. Celelalte
surse au corectat conform Ioan 19,34.

16
zi. Astfel deci, (voi), toți credincioșii, făcând aceasta amintindu-vă, învățând împreună, dând
exemplu catehumenilor, nici nu puteți fi duși în ispită, nici nu puteți să vă pierdeți, de vreme ce
vă amintiți mereu de Christos.

42. (Despre semnul crucii)

Străduiește-te mereu, să te însemnezi pe frunte cu semnul crucii cu vrednicie; căci acesta

este semnul recunoscut al Pătimirilor, cunoscut și cu putere dovedită împotriva diavolului, cu
condiția să-l faci cu credință, nu pentru a fi văzut de oameni, ci punându-l ca o pavăză. Căci
atunci când vede forța care irupe din inimă, când omul interior71, adică acela care este animat
de Cuvânt, reflectă în exterior imaginea interioară a Cuvântului, Vrăjmașul este pus pe fugă de
Spiritul (care este) în tine. Pentru a simboliza aceasta prin mielul pascal care a fost jertfit, Moise
a stropit pragul și a uns pragurile ușilor cu sânge. El arăta (astfel) credința, care acum este în
noi, în Mielul perfect. Și însemnându-ne cu semnul crucii cu mâna pe frunte și pe ochi, îl
îndepărtăm pe cel care vrea să ne (extermine) distrugă.

43. (Concluzie)

Dacă se primesc aceste lucruri cu recunoștință și cu o credință dreaptă, ele duc la

construirea (zidirea) Bisericii, iar pentru credincioși, la viața veșnică. Vă sfătuiesc ca acestea să
fie păzite (respectate) de toți cei care sunt prudenți (prevăzători). Căci cei care ascultă tradiția
apostolică, o păstrează și o urmează, nu vor putea fi induși în eroare de niciun eretic, de absolut
niciun om. În realitate, ereziile s-au înmulțit nemăsurat tocmai pentru că șefii (conducătorii) nu
au vrut să cunoască învățăturile apostolilor, ci au făcut după bunul lor plac, nu după cum era
prescris. Iubiților, dacă am omis ceva, Dumnezeul va dezvălui acel lucru celor care sunt vrednici
(de aceasta), căci el conduce Biserica, pentru ca ea să ancoreze1 într-un port liniștit.

71
Aici avem de-a face cu o omisiune a lui L, care poate fi înlocuită de SAE. În ceea ce privește non sputante, este
o expresie care a fost introdusă pentru a corecta greșeala unui copist care scrisese sputante în loc de spiritu in te
(spu in te); cf. B. Botte, Un pasaj dificil al Tradiției apostolice despre semnul crucii, în Rech. théol. médiév. 27
(1960), p. 5-19.

17