Paralela baladă/dramă

Asemănări:
 ambele opere pornesc de la acelaşi mit: cel al
meşterului Manole, mitul creaţiei prin jertfă;
 spaţiul este pe Argeş în gios;
 în ambele opere meşterii construiesc pentru
eternitate şi de aceea se cere un sacrificiu. De
asemenea, apare ideea destinului pentru că nu
există tragedie în afara destinului;
 lumea creştină e o lume care exclude tragedia
pentru că destinul devine o chestiune de dat divin;
 meşterul Manole are destinul creatorului: eroul
aspiră la condiţia divină, el se vrea asemenea
zeului, ceea ce implică o confruntare între sacru şi
profan;
 numele Manole confirmă originea românească a
baladei, iar în Grecia e simbolul însuşi al
arhitectului;
 ambele opere au aceeaşi pondere legată de vină
care decurge din destinul meşterului, din structura
sa intimă şi din încercarea de a se substitui lui
Dumnezeu;
 personajul este pus într-o situaţie limită în ambele
opere: ameninţarea stăpânului pământesc şi apoi
cea legată de alegerea de a zidi sau nu pe cineva;
Deosebiri:
 timpul este diferit: în baladă poate fi fixat în
vremea domniei lui Negru-Vodă, iar în drama
blagiană timpul este mitic, nedeterminat;
 subiectul baladei e construit pe momentele
clasice ale subiectului, dar în creaţia blagiană
începe cu surparea zidurilor care în baladă
constituie intriga;
 ameninţarea are efecte asupra eroului: cel din
baladă apelează la ajutorul divin(pe care îl
primeşte: visul, îndeplinirea rugilor), iar în dramă
ameninţarea devine o problemă la nivelul
conştiinţei: conflictul interior(cine ne cere
această jertfă?) - eroul tragic este demn şi
dilematic;
 meşterii: în baladă sunt în număr de 9(nouă
meşteri mari/şi Manole zece/care-i şi întrece);
 în dramă primii 4 sunt adunaţi din cele 4 zări,
reconstituie forţele stihiale ale naturii(I era
cioban şi face trimitere la elementul vânt, al II-
lea era pescar – apă, al III-lea era călugăr –
lumină şi al IVlea era ocnaş - pământ). În
secvenţa în care se anunţă hotărârea de a jertfi o
fiinţă, Manole le dă zidarilor nume de mucenici şi
de apostoli, astfel trimiterile sunt de natură
mitică;
 personajul feminin în baladă este Ana, iar în
dramă este Mira. Mira îi devine superioară Anei
deoarece ea a fost aleasă pentru că s-a dovedit a
fi cea mai bună şi mai pură, dorind să scape un
om de la moarte;
 un personaj nou este stareţul Bogumil. Faţă
opusă a lui Manole, Bogumil îi cere meşterului să
jertfească o fiinţă, acesta fiind mijlocul de
eliberare şi purificare: Sufletul iese din trupul
hărăzit viermilor albi si păroşi si intra în trupul
bisericii;
 un alt personaj – Găman – este definit de Mira
astfel: „Tu eşti pământul marele, eu sunt
biserica, jucăria puterilor!” Reprezentat ca un
bătrân ciudat care doarme pe podele, Găman
este chiar Pământul aflat în somnie. Acesta se
scutură în somn (ca şi când ar sugera un
cutremur), cerând jertfa. Gestul Mirei (care sare
pe trupul bătrânului) simbolizează transformarea
femeii în piatră şi în altar;