Sunteți pe pagina 1din 1

Mihail Bahtin se înscrie în istoria culturii ruse, dar şi universale ca mare critic şi

teoretician literar, filozof, estetician şi semiotician. Prin opera sa el a revoluţionat adînc


conştiinţa omenirii, mai ales domeniile esteticii şi teoriei literare. Născut la 17 noiembrie
1895, în oraşul Oriol din centrul Rusiei, descendent dintr-o veche familie nobiliară,
Bahtin a avut parte de un destin dur, destul de dur pentru a cufunda spiritul într-o adîncă
depresie, dar în cazul lui spiritul a reuşit să fie deasupra tuturor vicisitudinilor sorţii.
Crescut la Vilna (azi Vilnius, Lituania), termină gimnaziul în 1913 la Odesa, iar
Facultatea de istorie-filologie o absolveşte la Universitatea din Petrograd. La începutul
fructuoasei sale cariere lucrează ca profesor la o şcoală de muncitori din oraşul Nevel,
apoi la Vitebsk (Bielorusia), unde ţine cursuri, conferinţe publice de estetică şi literatură
universală, aflîndu-se în postura de mentor al unor cercuri literare. Din 1929 locuieşte în
oraşul Kustanai (Kazahstan), apoi ajunge în Saransk, capitala R.S.S.A. Mordvine, unde se
va întoarce şi în 1945, rămînînd aici pînă la vîrsta pensionării şi ocupînd postul de şef al
catedrei de literatură universală.

Vom numi Cronotop (ceea ce în traducere ad litteram înseamna „timp-spatiu") conexiunea


esentiala a relatiilor temporale si spatiale, valorificate artistic în literatura.

Dintre acestea, conceptul central al gîndirii lui Bahtin este cel de „dialog”-
„supracategorie cu valoare concomitent estetică, etică şi cognitivă: mai întîi, dialogic e
limbajul romanului dostoievskian, apoi romanul în genere, iar mai tîrziu orice text poetic,
deci toate genurile; dialogică e conştiinţa umană, ea trăieşte la frontiera cu o altă
conştiinţă, dialogică e cultura universală (textele dialoghează peste veacuri), dialogică sau
ambivalentă e viaţa naturii înseşi (în Rabelais...). Ni se vorbeşte despre o <>, specifică
ştiinţelor umaniste, spre deosebire de <> din ştiinţele exacte. Debutînd prin a caracteriza
specificul genului romanesc, dialogul devine, cu timpul, în concepţia lui Bahtin, o cheie
universală, capabilă să rezolve nu numai problemele culturii, ci şi structurile cosmosului.
<> este expresia unui cogito profund şi original, propriu personalităţii intelectuale a lui
Bahtin, mult mai complexă decît aceea pe care o căutăm în criticul Bahtin.[...] Dialoghez,
deci exist – iată dictonul potrivit gîndirii lui Bahtin.