15. Mediastinul – definitie, topografie.

Implicatii clinice ale deplasarilor

mediastinale – baza anatomica

Mediastinul ocupa partea mediana, dintre cei doi pulmoni, a cavitatii toracice. Limite:
1) Superioara – planul aperturii superioare;
2) Inferioara – partea centrala a fetei superioare a diafragmei
- In 2/3 anterioare, diafragma este aproape orizontala;
- In 1/3 posterioara, diafragma coboara oblic spre coloana lombara, ceea ce alungeste vertical
mediastinul pana la limita inferioara a coloanei toracice.
3) Laterale – pleurele mediastinale;
4) Anterioare – distanta dintre cele doua recesuri costomediastinale.
Mediastinul nu este nici o cavitate, nici un sept, ci o regiune viscerala ocupata de organe strans legate
intre ele. Tesutul conjunctiv mediastinal umple spatiile dintre organe sub forma si grosimi variabile,
asigurandu-le acestora o anumita independeta anatomo-functionala. Structura sa este fixa si rgida in
jurul inimii, a trunchiurilor arteriale si a traheei, care sunt puncte de sprijin solide. Este mai putin ferma
si mai labila in jurul vaselor venoase si limfatice, a esofagului si a nervilor.
Ca zona de rezistenta, se admit:
- Ligg. Sternopericardice;
- Teaca conjunctica periesofagotraheala – neomogena si discontinua;
- Lig. Interpleural – uneste fundurile de sac pleurale interazygoesofagian si
interaorticoesofagian sub forma unei condensari in plan frontal.
Zonele slabe sunt locul in care se produc hernii mediastinale:
- Antero-superioara – posterior de manubriu;
- Postero-inferioara – posterior de cord.