Sunteți pe pagina 1din 52

1.

Furtisagul

Furtisagul este o manifestare molipsitoare a albinelor decursã din instinctul


de colectare a rezervelor de hranã care apare în perioadele lipsite de cules . De
asemenea familiile golite de rezervele de miere si neglijate sau familiile cu albine
subdezvoltate ( crescute în faguri foarte vechi , neputând colecta si prelucra
nectarul datoritã atrofierii aparatului bucal si sistemului digestiv ) se vor deprinde
sã realizeze provizii prin jefuirea altor familii .

"Familiile-pirat" se recunosc prin activitatea intensã desfasuratã pânã seara


târziu si prin numãrul mic de albine care aduc polen .

Albinele hoate se identificã dupã zborul lor în jurul stupului cãutând sã


pãtrundã prin orice crãpãturã sau pe sub capacul stupului ; când nu reusesc
încearcã sã intre pe urdinis atacând paznicele ; hoatele îsi iau zborul de pe fata
stupului lãsându-se mai întâi în jos îngreunate de miere si apoi se ridicã în aer .

Cel mai frecvent furtisagul este initiat de culegãtore uzate ( înnegrite , cu


dimensiuni corporale mici ) care vor mobiliza alte "profitoare" , actiunea relativ
linistitã si izolatã degenerând într-un atac masiv , violent ( în timpul cãruia poate fi
omorâtã matca ) . Familia prãdatã va face apoi un zbor intens pentru eliminarea
resturilor de cãpãcealã si faguri distrusi .

Prevenirea :

1) extractia mierii se face cu câteva zile înaintea sfârsitului culesului sau se


amânã pânã la aparitia unui cules de întretinere ;
2) fagurii cu miere se ridicã din stup spre searã urmãrind ca pe capacele
stupilor sau pe jos sã nu rãmânã nici o urmã de miere ;
3) în preajma stupilor nu se vor lãsa faguri (goi) , hrãnitoare sau vase care
au miros de miere si cearã ;
4) hrãnirile cu sirop se fac numai seara - dupã linistirea zborurilor albinelor -
în cantitãti care sã fie consumate pânã dimineata ;
5) stupii nu se vor deshide la rând ci alternativ în pãrti diferite ale stupinei (
rândurilor de stupi ) întrucât albinele hoate urmãresc apicultorul ( identificându-l
dupã culoarea îmbrãcãmintei ) ;
6) în perioadele lipsite de cules urdinisurile se reduc ( între 5 mm / interval
de albinã si necesarul apreciat observând activitatea la urdinis ) ;
7) fundul , peretii si capacul stupului nu trebuie sã lase locuri de trecere (
mai mari de 3 mm ) ;
8) în stupinã nu se tin familii slabe sau familii fãrã matcã care sunt primele
atacate ;
9) tratamentul cu Varachet se face seara pentru ca pânã dimineata sã se
anuleze uniformizarea mirosului .
Combaterea :
1) protejarea urdinisului familiei atacate cu iarbã sau pelin strivit pânã când
hoatele renuntã la atac ;
2) pulverizarea cu apã a albinelor hoate ;
3) ungerea fetei stupului atacat cu petrol , motorinã sau cu alte substante
repulsive albinelor ca : acidul fenic , creolina , fenolul , benzaldehida , anhidrida
propionicã ...
4) asezarea unei oglinzi la urdinis ;
5) acoperirea stupului cu un cearsaf ;
6) presãrarea scândurei de zbor cu cenusã , sare ... sau udarea ei cu apã ;
7) mutarea stupului , dar hoatele rãmase în interiorul stupului mutat se pot
orienta asupra noii pozitii si continuã furtisagul ;
8) fumigatie intensã în fata stupului atacat , dar familia poate intra în panicã
din cauza fumului ;
9) se introduce un creion pe urdinis peste care se aseazã un bulgãre de lut
moale obturând urdinisul apoi creionul se extrage - rãmâne un "tunel" lung de 5 -
6 cm prin care albinele stupului îsi " dau rând " la intrare si iesire dar hoatele se
"simt" claustrate si ies afarã , altele nu mai intrã desi persistã în jurul stupului încã
20 - 30 minute - este necesarã suplimentarea aerisirii prin podisor ;
10) închiderea urdinisului inferior si deschiderea urdinisului superior ( la
tipurile de stupii care-l au ) care fiind situat în dreptul puietului este mai bine pãzit
;
11) familia atacatã se duce cu urdinisul închis într-o încãpere întunecoasã
pentru 2 - 3 zile aprovizionând-o cu apã si asigurându-i aerisirea prin podisor , în
locul repulsive pentru albine ( petrol , acid fenic ... ) sau cu apifuge ( ftalat de
metil ) .

Se micsoreaza urdinisul de preferinta sa se foloseasca burete iar in locul


unde se lasa liber se introduce o teava de pexal sau tub de plastic cu diametrul
de 1-2 cm, albinele din stupi atacati au timp sa se organizeze iar hoatele care
intra pe tub in stup nu mai pot iesi    , stupi se ung seara si dimineata cu
motorina sa dispara mirosul miere , stupi atacati se pot acoperi si cu o panza
alba sau un cearceaf alb pentru dezorientarea hoatelor , pot sa spun ca e o
metoda testata si care a functionat excelent .

2. Albinele ouãtoare - familia bezmeticã

În urma strivirii mãtcii între rame ( când substanta de matcã este dispersatã
în familie încã câteva zile ) sau pierderii ei în timpul zborului de împerechere
devine imposibilã cresterea botcilor de salvare . Lipsa substantei de matcã si
absenta larvelor tinere determinã dezvoltarea ovarelor la lucrãtoare si hrãnirea
albinelor tinere cu lãptisor de matcã , 60 - 80 % din albinele familiei devenind
albine ouãtoare ( "surogate" prezentând elemente de comportament specifice
mãtcii ) . Ouãle acestora sunt depuse la întâmplare , mai multe într-o celulã , pe
peretii celulelor si în celule cu pãsturã . Din aceste ouã eclozioneazã trântori
subdezvoltati dar apti pentru împerechere .

Redresarea familiei bezmetice se poate realiza prin înfometarea albinelor (


ceea ce le provoacã resorbtia ovarelor ) . Albinele se scuturã de pe rame si se tin
închise 24 de ore la umbrã sau într-o încãpere rãcoroasã . Apoi li se dau 1 - 2
faguri goi , 1 rama cu puiet cãpãcit , 1 fagure cu miere si 1 botcã la eclozionare -
conditia pentru acceptarea unei mãtci este ca vârstã ei sã nu depãseascã 30
minute .

Deoarece si dupã acceptarea mãtcii albinele ouãtoare continuã sã depunã


ouã este indicatã doar recuperarea culegãtoarelor . Pentru aceasta familia
bezmeticã cu urdinisul închis se duce seara la 100 - 200 m de stupinã se afumã
intens si timp de câteva minute se ciocãneste în peretii stupului pentru a
determina albinele sã se "îndoape" cu miere . Albinele se scuturã pe pãmânt de
unde negãsindu-si stupul la vechiul loc se vor împrãstia la alte familii în care fiind
încãrcate cu miere vor fi primite .

Nu se vor scutura albinele familiei bezmetice în incinta stupinei întrucât vor


"nãvãli" în celãlalte familii si le vor ataca mãtcile . Este preferabilã scuturarea
albinelor de pe rame în stup lãsându-le sã se împrãstie lent la alte familii si apoi ,
pentru cã albinele ouãtoare nu-si pãrãsesc stupul , sã moarã .
Se poate încerca recuperarea familiei puternice care s-a bezmeticit prin
introducerea unei mãtci cu ajutorul coliviei pulverizând peretii stupului si fiecare
ramã cu 25 - 30 ml solutie apoasã cu 0,3% suspensie de valerianã

3. Introducerea cu ajutorul coliviilor :

a) colivia Miller : plasã de sârmã cu orificii Ø 2 - 3 mm 60x20x15 mm , la un


capãt un orificiu 11x11 mm placat cu 2 plãcute cositorite 20x20 mm formând
compartimentul pentru serbet , celãlalt capãt este închis cu o sipcã de lemn
50x20x15 mm care culiseazã .

b) colivia din tesãturã de sârmã ( ochiuri Ø 2 - 3 mm ) : cilindricã Ø 20 mm ,


h 60 mm închisã cu un dop de lemn .

c) colivia Titov : plasã de sârmã încadratã de tablã 60x32x18 mm , fund de


lemn 32x18x9 mm rabatabil si cu o cavitate pentru miere , capac de tablã 36x26
mm - cu douã orificii = unul Ø 15 mm , altul 14x4,2 mm - acoperit cu un subãr
metalic 26x26 mm .

a) , b) si c) se fixeazã în pozitie oblicã cu dopul de lemn în jos în mijlocul


cuibului pe o portiune a fagurelui cu miere descãpãcitã , fãrã a nãclãi matca ; dacã
albinele sunt linistite , hrãnesc matca si nu încearcã s-o atace , atunci dupã 24 - 48
ore se înlocuieste dopul de lemn cu o bucatã de fagure artificial perforatã cu un ac
; dupã alte 48 - 72 ore se îndepãrteazã colivia si se verificã ponta mãtcii .

Colivia Titov se poate utiliza si pentru eclozionarea mãtcilor : botca se


fixeazã în orificiul cu Ø 15 mm , dupã 48 ore se deschide orificiul 14x4,2 mm .

d) colivia capac : cadru circular sau pãtrat de tablã , cu înãltimea 15 mm ,


acoperit cu 100 cm˛ plasã de sârmã , 4 - 6 " picioare " de 10 mm , un orificiu
lateral Ø 9 mm prevãzut cu un tub lung de 30 mm care va fi umplut cu pastã de
miere si zahãr ( consumatã de albinele din interiorul si exteriorul coliviei asigurând
eliberarea mãtcii în 3 - 4 zile ) ; colivia se aplicã împreunã cu matca pe o portiune
cu puiet cãpãcit la eclozionare si miere ; matca este protejatã din lateral de cadrul
de tablã , se gãseste în conditii naturale - pe fagure , are posibilitatea de a-si
continua ouatul , îsi formeazã suita - obisnuindu-se cu atingerea albinelor nu intrã
în panicã la eliberare .
e) colivia Zander : cadru de lemn , metal sau plastic 50x30x20 mm , cu 1 - 2
pereti din gratie Hanemann ( orificii 26x4,2 mm ) , un spatiu pentru câteva picãturi
de miere si un orificiu Ø 15 mm pentru dopul cu botcã ; se foloseste pentru
izolarea botcii si eclozionarea mãtcii .

f) colivia Benton : corp de lemn 120x40x20 mm cu 3 compartimente


excavate ( Ø 30 mm , adâncime 9 - 15 mm ) unite si acoperite cu plasã de sârmã ;
se utilizeazã pentru transportarea mãtcii ( însotitã de 15 - 20 albine , se
aprovizioneazã cu o picãturã de apã la fiecare 6 ore ) dar poate fi folositã si pentru
introducerea mãtcii prin realizarea unui orificiu Ø 9 mm în partea
compartimentului cu hranã , colivia fixându-se cu acesta înspre jos ; eliberarea
mãtcii se produce dupã ~ 8 zile .

g) pentru introducerea mãtcii se poate utiliza si o bucatã 80x80 mm de


fagure artificial care se ruleazã în jurul unui sablon Ø 18 mm cu un capãt rotunjit ,
apoi cu un ac se perforeazã de 5 - 6 ori capãtul rotunjit al " botcii " , se introduce
matca si se comprimã capãtul " deschis " iar " botca " obtinutã se suspendã cu un
bãt de chibrit pe un fagure din mijlocul cuibului .

" Mascarea " mãtcii noi cu nirosul mãtcii bãtrâne prin introducerea mãtcii
tinere cu colivia în care a fost tinutã o vreme matca bãtrânã are un efect limitat
întrucât nu contribuie la "instaurarea" noului miros .

Izolarea mãtcii în colivie mai mult de 2 - 3 zile , fãrã suitã ( = fãrã hrãnirea cu
lãptisor ) , duce la involutia ei reducându-i capacitatea de ouat .

COLIVII PENTRU TRANSPORTUL SI PROTEJAREA MATCILOR

Colivia BENTON este folosita pentru transpontul matcilor, imperecheate.


Se compune dintr-un corp de lemn de forma .dreptunghiulara, prevazut cu 3
compartimente circulare din care unul este rezervat pentru hrana (serbet), legate
intre ele printr-un canal. La un capat al coliviei se afla un orificiu circular cu
diametrul de 9 mm.
Pe partile laterale, in peretii acesteia, sint sapate in grosimea lor doua
canale prevazute cu ori-ficii 'prin care se asigura aerul necesar unei bune aerisiri
pe timpul transportului. Compartimentele sint acoperite cu o plasa de sirma care
se continua si peste orificiul de 9 mm

Colivia model Benton pentru transportul matcilor

1)  corpul coliviei;


2) capsa de fixare a tesaturii de corpul coliviei ;
3) tesatura de sirma;
4) canal care asigura legatura intre compartimentele circulare
5) compartimentul circular;
6) orificiul circular de 9mm;
7) orificii de aerisire a coliviei
Intr-un compartiment se introduce serbet care se acopera cu o foita de
celofan sau de plastic, celelalte doua compartimente fiind rezervate matcii,
insotita de un numar de 10—15 albine. Matcile se livreaza insotit de certificate de
sanatate, trebuind sa fie transportate cu mijloace rapide ca : avion, tren etc.
Pentru introducerea matcilor in familiile de albine se folosesc diferite
modele de colivii.

Colivia TITOV este confectionata dintr-un cadru de tabla cositorita cu 4


ferestre din plasa de sirma zincata, cu capac rabatabil din lemn in partea
inferioara si o placuta culisanta (suber) din tabla ce culiseaza in partea superioara.
In capacul de lemn exista un orificiu cu diametrul de 8 mm si adincimea de 5 mm,
in care se introduce serbet iar la capatul superior exista un orificiu circular cu
diametrul de 15 mm si unul dreptunghiular de 14X4,2 mm, cu capetele rotunjite.

Matca se introduce in colivie prin orificiul circular fara albine insotitoare, se


include suberul si colivia se sprijina intre spetezele superioare a doua rame in
centrul cuibului. Dupa 24 de ore se deschide capacul de lemn si spatiul respectiv
se acopera cu o foita de fagure artificial perforata in mai multe locuri, pentru a
usura roaderea acesteia de albinele care vor elibera matca.

Colivia model Titov


A)    vedere generala
B)     B) detalii constructive
1)  corpul coliviei
2)   plasa de sirma
3)  cuiul in jurul caruia se roteste capacul inferior al coliviei
4)    capacul de lemn mobil inferior
5)    cavitatea capacului ce se umple cu serbet
6)     deschiderea pentru trecerea albinelor
7)  orificiu ce se astupa cu dop de ceara
8)    suberul mobil de tabla
Colivia HANGANU are in interior un compartiment semicircular
destinat pentru matca. Are de asemenea prevazut un orificiu de 9 mm
diametru, care la capatul exterior are o mica gratie Hannemann si o
clapeta de inchidere. Pentru introducerea matcii in familie se deschide
clapeta care acopera gratia Hannemann, iar in orificiul circular se introduce
un tub de plastic umplut cu serbet. Colivia astfel pregatita se introduce
intre doua rame din cuib iar dupa circa 24 ore, albinele din familie
elibereaza matca dupa consumarea serbetului.

Colivia Hanganu pentru transport si introdus matca


1) corpul coliviei din lemn de tei;
2)  tesatura de sirma care imbraca corpul coliviei;
3)  compartimentul mare semicircular;
4)   orificiul de 9 mm;
5)   rezervorul de hrana;
6)   clapeta de inchidere de la orificiul 4 la exterior;
7)   segment gratie Hanemann de la orificiul 4;
8)   clapeta care inchide cavitatea de depozitare a tubului;
9) tubul de plastic umplut cu serbet ;
10) canal de acces la rezervorul de hrana;
Colivia model L este confectionata din lemn de tei in forma de L, pe care
este fixata o placa de sirma zincata. Colivia este prevazuta cu un oblonas mobil
din lemn prin care se introduce matca fara albine insotitoare, se inchide oblonasul
cu o clema care se afla pe latura lunga a coliviei. Colivia astfel pregatita se
suspenda in mijlocul cuibului intre doua rame printr-o clema mobila. Dupa 24
ore se deschide oblonasul si orificiul se acopera cu o bucata de fagure artificial
perforat, prin roaderea caruia de catre albine se elibereaza matca.

Colivia MAURICIU se compune dintr-un corp de lemn in forma de treapta,


avind cite un orificiu pe fiecare treapta. Orificiul de pe treapta inferioara are
diametrul de 6 mm si este mai scurt. Iar cel de pe treapta superioara are
diametrul de 9 mm si este mai lung. Colivia mai este prevazuta cu un capac mobil
din lemn in partea superioara. Cele doua orificii se umplu cu serbet, apoi se
introduce matca fara albine insotitoare prin partea superioara, dupa care se
fixeaza capacul cu citeva pioneze sau cu tinte.

Colivia astfel pregatita se introduce in mijlocul cuibului iar albinele,


consumind serbetul din cele doua canale, vor elibera matca.
Colivia WOLGEMUTA este realizata din mai multe parti :

— corpul coliviei, in forma de trapez, in mijlocul caruia se afla un spatiu


circular care formeaza interiorul coliviei de 40 mm diametru ; acest spatiu este
acoperit pe o fata cu plasa de sirma iar pe cealalta parte cu celuloid. Latura mica a
trapezului este indreptata in sus ;
— colivia mai prezinta o speteaza in partea superioara a ei, prevazuta cu un
orificiu cu diametrul de 10 mm, pe unde se introduce matca si care se inchide cu
un dop de lemn.
La baza trapezului se afla un locas sub forma de uluc care serveste drept
rezervor pentru hrana si care comunica cu interiorul coliviei printr-un canal ingust
de 10 mm. Acest rezervor de hrana este acoperit de o speteaza inferioara care
are doua orificii tot de 10 mm diametru si se inchid cu dopuri de lemn.
Pentru introducerea matcii cu ajutorul acestei colivii se prind doua fisii
inguste de fagure artificial de speteaza superioara pe care albinele tinere le vor
construi, asigurind astfel o usoara acceptare a matcii. Matca eliberata isi va
incepe imediat activitatea, depunind oua in fagurasii respectivi; apoi trecind pe
ramele alaturate.
Colivia MILLER se compune dintr-un compartiment realizat din plasa de sirma. La
un capat este prevazuta cu un orificiu de 11X11 mm, in care se introduce serbetul.
Acest orificiu este placat cu 2 tablite cositorite. Colivia mai este prevazuta si cu o
sipca de lemn care culiseaza si prin intermediul ei se poate introduce matca in
colivie .

Colivia rotunda este confectionata din cherestea sau din tabla sub forma
unui inel cilindric cu diametrul de 55 mm. Partea superioara este acoperita cu
plasa din material plastic sau sirma zincata, iar la partea inferioara colivia este
prevazuta cu niste picioruse cu care se fixeaza in fagure.

Colivie cu capac
Cu ajutorul acestei colivii se realizeaza acceptari sigure in orice perioada a
anului. Familia de albine careia trebuie sa i se introduca noua matca se
orfanizeaza un timp mai indelungat, perioada in care se vor distruge toate botcile
aparute. Se aplica colivia cu matca pe o zona de fagure din mijlocul cuibului, care
cuprinde o mica suprafata cu miere si puiet in eclozionare.

Colivia tip capac, cu plasa de sita este de forma patrata (cu laturile de
aproximativ 130 mm), sau rotunda, fiind prevazuta la baza cu o rama de tabla
zincata inalta de 18 mm, avand zimti pe marginea de jos, care se infig in fagure,
prinzand sub ea matca. Pentru a se evita prinderea matcii in zimtii ramei, intr-un
colt al capacului, se decupeaza un orificiu oval (de 15×25 mm) peste care gliseaza
un oblonas din tabla (pe unde introducem matca). Sita coliviei capac are ochiuri
de 2,5 x 2,5 mm si este prinsa de rama de baza cu o alta cu o rama din tabla
cositorita (sau nituita).
4. Extractia mierii de albine

Fagurii cu miere se recolteaza din stup in momentul cand aceasta este


suficient de maturata luandu-se drept criteriu practic prezenta coroanei cu miere
capacita in partea superioara.
Indepartarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substante
chimice (acid fenic, benzaldehida etc.) in stupinele de tip industrial.
Este recomandabil ca inainte de inceperea extractiei de miere fagurii sa fie
grupati dupa culoare, pentru a obtine diferite soiuri de miere in functie si de
acest criteriu. Fagurii sau corpurile cu fagurii cu miere se transporta cu multa grija
pentru a se preintampina pierderea acestui C, carealiment, apoi se introduc intr-
o camera cu aer cald pana la 35 favorizeaza extractia. Se trece apoi la
descapacirea fagurilor, urmata de extragerea propriu-zisa a mierii.
Camerele simple de extractie trebuie sa fie bine izolate pentru a impiedica
patrunderea albinelor inauntru si trebuie sa contina: un extractor mecanic sau
electric, cutite pentru descapacire, care se pot incalzi in apa fierbinte sau cu
curent electric, un vas descapacitor cu sita pentru separarea capacelelor de miere,
un vas pentru recoltarea mierii si un zacator pentru depozitarea ei.
Dupa sortare, fagurii se descapacesc cu cutitul bine incalzit, apoi se
introduce in extractor. Turatia acestuia se mareste treptat, pana se percepe
fosnetul caracteristic rezultat din proiectarea mierii pe peretii vasului si, dupa ce
se apreciaza ca s-a extras circa jumatate din mierea de pe o parte, fagurii se
schimba pentru a se continua extractia pe partea cealalta. Operatia se repeta
pentru asigurarea unei extrageri totale a mierii din faguri. In felul acesta se
previne ruperea fagurilor, incident care cauzeaza multe neajunsuri apicultorilor
Pentru a se preveni alterarea mierii se va evita extragerea mierii pe timp
ploios sau umed, ori începerea extracţiei înainte ca fagurii să fie căpăciţi cel puţin
pe o treime din suprafaţa lor. Fagurii cu puiet nu vor fi centrifugaţi întrucât
puietul, chiar dacă a fost căpăcit îşi va pierde vitalitatea când va ajunge la
maturitate ca albină, albinele devenind mai puţin rezistente la boli. Fagurii extraşi
vor fi daţi din nou albinelor pentru a fi curăţaţi de resturile de miere. În caz
contrar, dacă rămân peste iarnă, mierea rămasă va atrage apa şi va fermenta
putând îmbolnăvi albinele. În cazul în care culesul a încetat şi este nevoie să
facem extracţia, aceasta se va face pe timpul nopţii, după ce în timpul zilei au fost
ridicaţi fagurii cu miere din stupi.
Extracţia mierii parţial căpăcite se impune în cazul unui cules în avalanşă,
reactivând culesul.
O miere maturată pe deplin are nevoie de 12 zile, timp în care albinele
adaugă mereu substanţe glandulare, enzime, invertază şi diferiţi acizi, toate
acestea înnobilând mierea.

5. Varrooza

Varrooza este o boala a albinelor, produsa de un acarian, Varroa


jacobsoni, care ataca atat albinele adulte cat si puietul. Albinele parazitate au o
viata mai scurta, iar productivitatea lor este mai diminuata. Din puietul infestat cu
varrooza iau nastere albine mici, cu viabilitate redusa.
Femela prezinta corpul aplatizat, transversal oval, lung de 1,1 mm si lat de
1,6 mm, de culoare maro-rosiatic, prevazut cu patru perechi de picioare. Masculul
este mai mic, de forma rotunda, avand culoarea alba-cenusie si moare dupa
imperechere, din celule iesind numai femele imperecheate.
Cand in celulele de puiet exista un numar mare de paraziti, albinele
rezultate sunt neviabile, au aripi nedezvoltate, iar capul si picioarele sunt diforme.
Albinele bolnave cad pe fundul stupului si sunt alungate afara de catre albinele
sanatoase, trantorii isi pierd potentialul sexual si matcile raman nefecundate.
In perioada de iernare, prezenta parazitilor de Varroa nelinisteste familia de
albine, avand ca efect un consum mare de hrana, umplerea prematura a
intestinului cu dejectiuni si aparitia diareei.
Acarianul Varroa are o preferinta clara pentru puietul de trantor. Larvele
de trantor sunt parazitate in medie de 15 ori mai mult decat cele de albine
lucratoare. Cand puietul de trantor incepe sa dispara, Varroa incepe sa se
hraneasca si pe seama puietului de lucratoare.
Acarienii prezinta un mare pericol pentru o colonie care se pregateste de iernare,
cand puietul de albina descreste cantitativ si puietul mascul dispare.

Simptomele si diagnosticarea varroozei

In primii doi-trei ani de la infestare, varrooza trece aproape neobservata,


familiile de albine fiind aparent sanatoase. In perioada urmatoare, din cauza
inmultirii parazitilor si a infestarii masive a familiei, puterea acesteia scade
treptat, ducand la moartea familiei de albine respective.
Diagnosticul varroozei e usor de pus in stadiul de infestatie masiva, cand parazitul
poate fi descoperit cu ochiul liber pe trantori, albine, matca si puiet. Controlul se
va axa in primul rand pe puietul de trantor.
Cu ajutorul unei pense se vor descapaci si se vor extrage larvele de trantor,
pe care parazitii se vad cu usurinta, datorita contrastului de culoare. Trantorii se
prind si se privesc pe partea ventrala, loc preferat de paraziti. In lunile
septembrie, octombrie, parazitii mai pot fi vazuti si pe fundul stupului, intrucat in
aceasta perioada ei mor in masa.
Descoperirea varroozei se poate face si prin examinarea resturilor existente
pe fundul stupului la sfarsitul iernatului, resturi in care se gasesc cu siguranta
femele moarte de Varroa, daca stupina este contaminata. De aceea este bine ca
stupii sa fie dotati cu fund antivarroa.
Simptomele contaminarii cu Varroa a familiei de albine se observa incepand din al
treilea an de infestatie. Acestea sunt o activitate generala slaba, ponta redusa a
matcii, puietul imprastiat pe faguri, capacele infundate si perforate, nimfe moarte
in stadiu de putrefactie degajand un miros gretos, femele de Varroa pe nimfe,
precum si excrementele lor sub forma de dare albicioase, prezenta albinelor si a
nimfelor moarte pe scandura de zbor si pe fundul stupului.

Tratament varrooza
In prezent, in tara noastra se face tratament impotriva varroozei cu: Varachet,
Mavrirol , Apistan, Beevital, Clartan, Acid oxalic, Mitac etc. Dintre toate, in
prezent, cel mai mult se foloseste Varachet Forte.

Varachetul se utilizeaza la albine sub forma de fumigatii, care pot fi facute


in mai multe feluri: prin urdinis, deasupra ramelor, la nivelul peretelui interior al
stupului. Fumigatiile se fac prin aprinderea unor benzi speciale de carton, care se
livreaza odata cu substanta activa. La partea opusa celei care se aprinde se pun
doua picaturi de Varachet intr-un corp de stup multietajat, trei picaturi intr-un
corp de stup Dadant sau patru picaturi intr-un stup orizontal.
Dupa introducerea benzii aprinse, urdinisul se inchide timp de 15-20 de
minute. Pentru a se putea executa tratamentele, temperatura aerului trebuie sa
fie peste 12 grade Celsius, iar albinele sa nu se afle in ghem.
Tratamentul cu Varachet se aplica atunci cand majoritatea albinelor sunt in
stup – dimineata sau la asfintit.
Primul tratament se face primavara, cand albinele reincep activitatea.
Al doilea tratament se face dupa extragerea mierii de salcam, iar vara,
dupa recoltarea mierii de floarea soarelui.
Tratamentele cu cea mai mare eficacitate sunt cele de toamna, cand nu mai
exista puiet capacit. In lunile septembrie si octombrie se efectueaza trei
tratamente cu Varachet, la interval de 7 zile. Ultimul tratament trebuie executat
cand nu mai exista puiet capacit.

Mavrirolul este imbibat in benzi de material textil. Benzile se aseaza


deasupra ramelor, transversal, iar dupa 7 zile se introduc vertical intre ramele 3-4
si 7-8. La roi si familiile slabe, banda se aseaza langa un fagure lateral cu puiet.
Perioada optima de introducere a benzilor este prima jumatate a lunii
august si ele se mentin in stup timp de 40 de zile, apoi se scot din stup. Nu se face
tratarea in timpul culesurilor principale. Este necesar ca tratamentul sa fie
completat cu doua fumigatii cu Varachet toamna, cand familiile de albine nu
mai au puiet.
La noi in tara, nu se admite folosirea pesticidelor sub forma de solutii sau
emulsii, prin stropirea albinelor sau in hrana lor, deoarece polueaza grav atat
organismul albinelor cat si ceara, mierea, polenul, laptisorul si propolisul

6. Ghemul de iernare

Pregătirea familiilor de albine pentru iernare.


Familia de albine, ca rezultat al adaptării la condiţiile de mediu, are
capacitatea de a se adapta în tot cursul anului la variaţiile temperaturii exterioare.
.Familia de albine are capacitatea de a suporta temperaturi deosebit de
scăzute. Pentru supravieţuirea ei în condiţiile de temperatură scăzută sunt
esenţiale calitatea şi cantitatea proviziilor de hrană. Desigur, rezistenţa la
condiţiile nefavorabile este mai mare la familiile puternice.
Pregătirea în vederea supravieţuirii la temperaturi scăzute este un instinct
dobândit la albine în decursul vremurilor şi acesta se manifestă cu mult timp
înainte de apariţia sezonului friguros prin:
- acumularea unor provizii importante de hrană în cuib;
- folosirea cu economicitate, în funcţie de condiţiile exterioare, a acestor provizii;
- micşorarea numărului de albine în cuib datorită uzurii albinelor culegătoare pe
timpul culesurilor de vară, diminuării treptate a ouatului mătcilor şi a creşterii de
puiet;
- reducerea treptată a unor activităţi (de creştere a puietului, de clădire a
fagurilor);
- izgonirea trântorilor, care fiind înlăturaţi treptat de pe fagurii cu miere nu mai au
posibilitatea să se hrănească şi sunt scoşi afară din stup unde mor de foame şi
frig.
**Trântorii mai sunt toleraţi doar în familiile cu mătci neîmperecheate, în familiile
orfane sau în familiile cu mătci bătrâne;
- propolizarea cuibului şi, mai ales, a crăpăturilor pereţilor, albinele izolând în felul
acesta mai bine cuibul împotriva pierderii de căldură şi a pătrunderii umidităţii.
.....
Din toate aceste aspecte trecute în revistă mai sus, rezultă că albinele îşi
pot asigura singure regimul optim de temperatură în interiorul cuibului pe
perioadele reci. Pe măsură ce nopţile se răcesc, albinele părăsesc fagurii mărginaşi
ai cuibului concentrându-se pe fagurii în care se mai creşte puiet. De asemenea,
se accentuează tendinţa albinelor de acumulare a rezervelor de miere necăpăcită
şi uneori căpăcită de pe fagurii periferici în celulele eliberate de puiet. O dată cu
răcirea progresivă a timpului descreşte treptat şi activitatea de zbor a albinelor,
încetează ouatul mătcilor şi creşterea de puiet. Familia de albine trece în perioada
repausului de iarnă care începe pe la sfârşitul lunii octombrie şi se termină în
lunile ianuarie-februarie, când apare primul puiet în cuib.
..... În această perioadă datorită micşorării activităţii de zbor şi a creşterii de puiet,
scade simţitor consumul de miere, dar se menţine în continuare un consum
ridicat de polen şi păstură, în organismul albinelor se produc modificări fiziologice
caracteristice albinelor care vor ierna. Albinele crescute în această perioadă se
deosebesc de albinele crescute în sezon prin faptul că pot trăi 7-8 luni în loc de
numai 35-45 de zile cât este durata de viaţă la albinele din sezonul activ.
Longevitatea se datorează, pe de-o parte faptului că ele participă, într-o măsură
mai mică, la creşterea puietului şi la culesul de nectar, iar pe de altă parte
modificărilor anatomo-fiziologice determinate de acumularea în ţesutul corpului
gras (ţesut de culoare albicioasă ce căptuşeşte partea interioară a învelişului
chitinos) a rezervelor de proteine şi grăsimi pe seama consumului intens de
păstură, însuşire pe care nu o au albinele născute primăvara sau vara. Datorită
acestor rezerve, albinele pot rezista intemperiilor iernii şi pot produce lăptişorul
necesar creşterii puietului spre sfârşitul sezonului rece.
.....În perioada de toamnă, când nu mai există puiet, se face tratamentul
împotriva varroozei, folosind pentru aceasta produsul Varachet sau alte produse
recomandate, conform prospectului.

1. Ghemul de iernare.
.....Odată cu scăderea temperaturii exterioare, între +6"C şi +8°C se formează
ghemul de iernare. Albinele se adună strâns în jurul mătcii ocupând, de regulă,
spaţiul de pe fagurii din care a ieşit ultimul puiet. Ghemul are formă de sferă sau
elipsă. Faţă de condiţiile de viaţă ale albinelor din timpul iernii, această formă a
ghemului este cea mai avantajoasă întrucât, după cum este cunoscut, dintre toate
formele geometrice sfera posedă cea mai redusă suprafaţă raportată la volumul
ei. în felul acesta, la un număr maxim de albine ghemul posedă o suprafaţă
minimă pentru pierderea căldurii.
Partea exterioară a ghemului, numită coaja ghemului, este alcătuită dintr-
un strat foarte dens de albine, care ocupă atât intervalele dintre faguri cât şi
interiorul celulelor libere. Aici albinele stau aproape nemişcate, cu capul îndreptat
către interiorul ghemului, vârât sub abdomenul altor albine şi cu aripile ridicate
(poziţia este asemănătoare cu cea a ţiglelor de pe acoperişul caselor). Stratul
exterior are rolul de a face ca pierderile de căldură din interiorul ghemului să fie
cât mai mici, reprezentând astfel o zonă izolatoare de mediul exterior.
Grosimea cojii ghemului este de 2-7 cm şi variază în raport cu temperatura
aerului din jurul ghemului. Miezul ghemului, care cuprinde şi matca, este mai
afânat, albinele având posibilitatea de micşorare a acestuia în funcţie de
temperatura mediului exterior. Albinele din miezul ghemului sunt active şi au
rolul de a produce temperatura necesară întregii familii, precum şi rolul de a hrăni
matca. Căldura este produsă de albine prin mişcări caracteristice din aripi,
picioare şi abdomen, ceea ce duce la perceperea pe timpul iernii a unui zumzet
specific care poate fi sesizat de către apicultor dacă lipeşte urechea de un perete
al stupului.
.....Temperatura din zona interioară a ghemului depinde de temperatura mediului
exterior şi de stadiul de iernare. În prima fază a repausului de iarnă, care începe o
dată cu ieşirea ultimului puiet, temperatura din interiorul ghemului este mai
scăzută, oscilând în limitele câtorva grade peste limita temperaturii critice, care
este de circa +13,9°C. Limita superioară a temperaturii din interiorul ghemului în
această fază de iernare nu depăşeşte +25°C. în perioada a doua a iernii, care se
caracterizează prin sporirea treptată a activităţii albinelor datorită creşterii de
puiet, în interiorul ghemului de iernare temperatura se stabilizează în limitele a
34-36°C şi rămâne la acest nivel.
Producerea căldurii în interiorul ghemului nu este continuă. Din momentul
în care interiorul ghemului a atins temperatura critică (circa +13,9°C), albinele din
miezul ghemului intră într-o stare de excitare, devin active, se hrănesc abundent
şi produc intens căldură, până în momentul când temperatura din interiorul
ghemului atinge limita superioară; din acest moment, activitatea albinelor scade
treptat, ele se liniştesc şi intră în faza de digestie şi repaus, adică de păstrare a
căldurii produse.
În legătură cu mecanismul producerii căldurii în ghem trebuie menţionat
că albinele nu încălzesc interiorul stupului, ci numai interiorul ghemului. Radiaţiile
de căldură din ghem în stup sunt insuficiente pentru încălzirea interiorului
acestuia.
.Durata stării de repaus şi de păstrare a căldurii depinde de temperatura
mediului exterior şi de puterea familiei, adică de mărimea ghemului. Cu cât este
mai frig afară şi familia este mai slabă, cu atât se pierde mai multă căldură într-un
timp mai scurt. Temperatura ghemului ajunge în curând la limita sa inferioară
(+13,9°C) şi, ca urmare, albinele sunt nevoite să reintre din nou în activitate în
vederea producerii căldurii. Albinele din stratul protector al ghemului trăiesc la
temperatura aerului din stup, care, chiar în imediata apropiere a albinelor, se
menţine cu cel mult 1-2°C mai ridicată decât temperatura exterioară. Ridicarea
temperaturii ghemului nu are loc numai atunci când temperatura interioară a
ghemului a ajuns la limita inferioară. Orice zgomot din afara sau dinăuntrul
stupului, provocat de om sau animale, precum şi umiditatea, mierea de calitate
inferioară, lipsa mătcii şi altele contribuie la ridicarea temperaturii din interiorul
ghemului peste limitele normale şi, implicit, la sporirea consumului de hrană. De
exemplu, o simplă ridicare a capacului stupului în timpul iernii duce la ridicarea
temperaturii din ghem cu 2-3°C. în cazul când temperatura ghemului se ridică cu
câteva grade din cauza unei tulburări puternice a albinelor, pentru liniştire,
familiei de albine îi este necesar un timp de 20-30 de ore. Ridicându-se
temperatura ghemului este posibil ca matca să înceapă ponta prea de timpuriu,
fapt ce uzează mult albinele şi contribuie la o mortalitate ridicată primăvara.
.....Iernarea familiilor puternice este mai avantajoasă decât cea a familiilor slabe,
atât în ceea ce priveşte producerea şi păstrarea căldurii necesare, cât şi a
consumului de hrană.
Familiile de albine slabe produc căldura necesară supravieţuirii lor în perioada de
iernare pe seama unui consum mare de provizii. Prin aceasta, organismul
albinelor în cauză se uzează mai repede, li se scurtează viaţa, iar în primăvară
dezvoltarea lor evoluează aşa de încet încât nu pot valorifica economic culesurile
intense timpurii.
.....Cercetările efectuate în ţara noastră (l. Barac, N. Foţii, Al. Popa, E. Sănduleac)
evidenţiază creşterea consumului de miere pe durata iernii în cuiburile familiilor
slabe, după cum urmează:
Cantitatea de Consum mediu/kg de
albine albină
în familie (kg) grame %

2,5-3,0 25,8
51,5
2,0-2,5 30,6
60,9
1,5-2,0 35,8
69,9
1,0-1,5 50,1
100,0
0,5-1,0 50,9
100,6

.....Experienţele făcute la Institutul de Cercetare şi Producţie pentru


Apicultură au arătat că familiile cu 1 kg albină au consumat câte 7,5 kg miere pe
durata iernii, iar familiile puternice, de 3 kg albină, au consumat câte 11,1 kg
miere, adică 1 kg de albină din familiile slabe a consumat 7,5 kg miere, iar 1 kg
de albină din familiile puternice câte 3,7 kg miere, ceea ce duce la concluzia că la
iernarea familiilor puternice s-a făcut o economie de 3,8 kg miere la fiecare
kilogram de albină, sau s-a redus consumul cu 0,1% la familiile puternice.

□•Izolarea termică a cuibului

Faptul că albinele nu încălzesc stupul şi menţin temperatura numai în


limitele interioare ghemului ar pleda pentru o iernare fără împachetare. Se
apreciază însă că împachetarea are rolul de a feri familia de variaţiile bruşte de
temperatură, fiind deosebit de necesară mai ales în perioadele cu temperaturi
exterioare mai scăzute în care familia creşte puiet. Este bine să folosim o
împachetare bună a cuibului la familiile slabe şi mijlocii şi o împachetare
moderată la familiile puternice.

La stupii orizontali şi verticali fagurii se trag spre peretele mai încălzit al


stupului, în cazul în care familiile sunt mai slabe este posibilă şi chiar indicată
protejarea bilaterală a cuibului .

1
 

Împachetarea bilaterală a cuibului în stupul orizontal

1. ghemul de albine în familia ajutătoare


2. ghemul de albine în familia de bază la începutul
toamnei
3. ghemul ambelor familii de albine pe timpul şi la
sfârşitul iernii
Împachetarea
bilaterală a
cuibului

.....În acest caz, la peretele stupului se pune o salteluţă urmată de


diafragmă, de fagurii cu albine, a doua diafragmă şi salteluţă. Peste
podişor se suprapune o a treia salteluţă.
Când familiile sunt puternice, se recomandă împachetarea
unilaterală a cuibului:

Împachetarea
unilaterală a
cuibului

.....

Fagurii se trag în acest caz spre peretele încălzit al stupului, urmează


diafragma şi salteluţă laterală. Peste podişor se suprapune o altă salteluţă.
Materialul de protecţie trebuie să fie permeabil, salteluţele nu trebuie să fie prea
groase, ele trebuie să lase spaţii de circulaţie a aerului între ele şi pereţi sau
capacul stupului, prevenindu-se în acest mod apariţia umezelii, condiţie
favorizantă pentru dezvoltarea
mucegaiului. Ca material izolator se pot folosi: saci de iută, polistiren expandat,
ziare, paiele de ovăz, papură.
..... La stupul multietajat, dacă iernarea se face pe două corpuri, se poate lăsa un
număr egal de faguri în cele două corpuri separate cu diafragme (superioară şi
inferioară) de spaţiul liber din stup în care se pune material de protecţie. Protecţia
superioară se realizează prin aşezarea unei salteluţe pe
podişor. Materialul de protecţie se pune în stupi o dată cu
apariţia variaţiilor de temperatură între noapte şi zi.

Împachetarea stupului multietajat pe doua corpuri.

Urdinişul şi orificiile de ventilaţie.

O dată cu terminarea culesului principal, cu scăderea


temperaturii în cursul nopţii, este necesară
redimensionarea urdinişului. Acesta la intrarea la iernat
trebuie să corespundă puterii familiei, socotindu-se 0,5 cm pentru fiecare interval
ocupat de albine. Orificiile de ventilaţie din capac, în perioada de la sfârşitul verii
şi începutul toamnei, se închid. De asemenea, se închide şi urdinişul superior la
stupii care posedă şi acest al doilea urdiniş.
Scopul principal al tuturor lucrărilor este realizarea unui regim optim de
temperatură, care să permită creşterea intensă de puiet în vederea realizării unor
familii puternice pentru iernat.
O dată cu instalarea definitivă a sezonului inactiv, măsurile care se iau sunt
în funcţie de sistemul de stup şi metoda în care acesta iernează. Un aspect
important care trebuie urmărit, este umiditatea. Este foarte important să
prevenim excesul de umiditate în stup pentru a feri fagurii de formarea
mucegaiurilor. în acelaşi timp, excesul de umiditate, datorită faptului că mierea
este higroscopică, poate determina scurgerea sa din faguri sau înăcrirea care
provoacă debilitatea şi îmbolnăvirea albinelor.
.Măsurile care se iau pentru asigurarea ventilaţiei corespunzătoare trebuie
însă să nu vină în contradicţie cu cele ce vizează asigurarea unui regim optim de
temperatură, în plus, trebuie ţinut seama de particularitatea biologică a iernării,
adică de faptul că în această perioadă în cuib creşte cantitatea de bioxid de
carbon
Schema aerisirii cuibului unei familii de albine pe timpul iernii:
1- ghemul de albine
2- sensul circuitului de aer proaspăt neviciat
3- sensul circuitului de aer viciat
.....

La stupul orizontal evacuarea vaporilor de apă rezultaţi din respiraţia


albinelor se poate realiza pe la partea superioară a stupului în două moduri:
a) deschizând urdinişul superior al stupului acolo unde există;
b) lăsând un spaţiu de câţiva milimetri între două dintre scândurelele
podişorului.
La prima variantă, pentru asigurarea unui regim mai favorabil de
temperatură, pe podişorul stupului se pot suprapune câteva straturi de hârtie
peste care urmează materialul de protecţie. Orificiile de ventilaţie din capac se
închid.
La varianta a doua, peste podişor nu se mai pune hârtie iar salteluţa nu
trebuie să atingă capacul. Evacuarea vaporilor de apă care trec prin salteluţă către
exterior, se realizează prin deschiderea unuia dintre orificiile de ventilaţie din
capac.

La stupul vertical - multietajat, ventilaţia la partea superioară se poate


realiza prin aşezarea podişorului invers, cu partea care formează un mic urdiniş
deasupra familiei.
Pentru a preveni stagnarea apei pe fundul stupului, situaţie care contribuie
în cea mai mare măsură la menţinerea atmosferei umede în interiorul stupului,
stupul va avea o poziţie puţin înclinată către urdiniş, înlesnindu-se astfel scurgerea
apei prin urdiniş.
.....

O atenţie deosebită se va da prevenirii pătrunderii rozătoarelor în stup. In


acest scop, o dată cu răcirea timpului urdinişul va fi prevăzut cu gratii contra
rozatoarelor
7. Stuparit pastoral

Dezvoltarea apiculturii şi creşterea producţiei apicole sunt strâns legate de


bogăţia şi diversitatea bazei melifere, care asigură albinelor melifere necesarul de
hrană atât pentru creşterea şi întreţinerea lor cât şi pentru realizarea unui surplus
de miere, numit producţia marfă de miere.
Totalitatea plantelor din flora spontană şi cultivată, care sunt cercetate de
albinele melifere pentru polen, nectar sau mană formează baza meliferă a
României.
Datorită amplasării geografice, ţara noastră prezintă trei zone mari de
vegetaţie meliferă, şi anume:
- vegetaţie meliferă de câmpie (36%)
- vegetaţie meliferă de deal (33%)
- vegetaţie meliferă de munte (31%)
Aceste zone sunt foarte bine echilibrate ca proporţie si oferă condiţii foarte
bune pentru dezvoltarea apiculturii româneşti în toate zonele bioapicole ale ţării.
În plus, condiţiile climatic din ţara noastră determină înflorirea eşalonată a
masivelor melifere pe parcursul unui an apicol, valorificarea lor fiind posibilă prin
practicarea stupăritului staţionar şi pastoral.
Stupăritul staţionar este o verigă tehnologică a activităţii de producţie
apicolă în care apicultorul îşi menţine familiile de albine pe vatră permanentă
(fixă), atât în toată perioada activă a albinelor melifere, cât şi în perioada de
iernare.
Vatra de stupină permanentă poate fi amplasată pe terenul proprietate
privată a apicultorului, pe un alt teren aflat în concesiune, închiriere, comodat,
scoatere temporară din folosinţă sau pe un teren aflat în fondul forestier. Stupina
staţionară trebuie să fie declarată oficial la administraţia publica locala pentru a
putea fi înregistrată şi evidenţiată în baza de date a primăriilor, a comisiei locale
de bază meliferă şi a dispensarelor veterinare teritoriale.
Stupăritul pastoral (numit şi transhumanţă apicolă) este o verigă
tehnologică a activităţii de producţie apicolă în care apicultorul îşi transportă şi
amplasează temporar familiile de albine la una sau mai multe masivele melifere
din fondul agricol sau forestier.
Vatra de stupină pastorală poate fi amplasată în judeţul de domiciliu al
apicultorului sau în oricare alt judeţ al ţării, în baza autorizaţiei de stupărit
pastoral. Stupina aflată în pastoral trebuie să fie declarată oficial la consiliul local
pe raza căruia este situată vatra de stuparit pastoral, în cel mult 24 de ore de la
instalarea pe vatra temporară.
În funcţie de scopul urmărit, apicultorii pot practica 4 tipuri de stupărit
pastoral:
1. Stupărit pastoral pentru ridicarea producţiei apicole (miere şi ceară),
prin valorificarea masivelor melifere din fondul agricol sau forestier;
2. Stupărit pastoral pentru ridicarea producţiei agricole (fructe şi
seminţe), prin polenizarea culturilor agricole entomofile;
3. Stupărit pastoral pentru menţinerea capacităţii de lucru a familiei de
albine, în perioada când flora meliferă lipseşte sau este foarte slabă în raza
vetrei de stupină permanentă.
4. Stupărit pastoral în diferite scopuri indirect productive ca, evitarea de
zone infestate etc.

În funcţie de zona de deplasare (distanţa de deplasare), apicultorii pot


practica 3 tipuri de stupărit pastoral:
1. Stupărit pastoral local;
2. Stupărit pastoral regional;
3. Stupărit pastoral naţional;

Metode si mijloace de practicare a stupăritului pastoral.


Indiferent de tipul de stupărit pastoral practicat, vatra de stupină pastorală
se obţine numai în baza Autorizaţiei de Stupărit Pastoral (ASP) eliberată de
Comisia Judeţeană de Bază Meliferă şi Stupărit Pastoral, la solicitarea scrisă a
apicultorului. Termenul şi condiţiile pentru depunerea cererilor de solicitare a
repartiţiei de bază meliferă sunt prevăzute în anexa nr. 1b din Legea apiculturii
nr. 89 din 28 aprilie 1998 – republicată în 2010.

Acţiunea de stupărit pastoral comportă 2 etape distincte:


1. Pregătirea stupăritului pastoral, care constă în pregătirea temeinică a
apicultorului.
Acţiunea de stupărit pastoral cuprinde o serie de aspecte organizatorice,
ştiinţifice, tehnice şi economice, iar în cazul nerespectării regulamentului privind
organizarea acţiunii de stupărit pastoral, a normelor sanitar-veterinare, a codului
silvic sau a oricărui reglementări legale în vigoare, se aplică sancţiuni.
Planul deplasării în pastoral trebuie pregătit din vreme, stabilind numărul
de stupi ce vor fi transportaţi, vetrele temporare, procurarea mijloacelor şi a
documentelor de transport cu respectarea legislaţiei în vigoare, efectuarea
tratamentelor antivarroa etc.
2. Executarea stupăritului pastoral, care constă în pregătirea stupilor
pentru transport şi executarea transportului.
Transportul stupilor se practica în doua forme: cu stupii vărsaţi,
transportaţi cu ajutorul camioanelor, remorci sau semiremorci tractate sau cu
ajutorul pavilioanelor apicole special amenajate, existând în acest sens o
multitudine de tipuri si variante specializate si autorizate pentru aceasta
operatiune.
Deplasarea familiilor de albine în pastoral se va efectua numai pe baza
autorizaţiei de stupărit pastoral, însoţită de carnetul de stupină.
Pe întreaga perioadă de deplasare şi amplasare a stupinei, apicultorul
este răspunzător de respectarea normelor privind:

• distanţa dintre stupine;


• încărcătura la hectar;
• respectarea direcţiei de zbor a stupinelor amplasate anterior.

! Apicultorul are obligaţia de a informa în scris Consiliul local pe raza


căruia este situată vatra de stupină pastorală, în cel mult 24 de ore de la
instalarea pe vatră, asupra locului exact, perioadei de şedere, numărului
familiilor de albine amplasate, cât şi cu privire la datele personale de
identificare unde poate fi anunţat în cazul efectuării tratamentelor fitosanitare
cu substanţe chimice.

În teren, vatra de stupină temporară trebuie să fie însoţită de un panou pe


care vor fi trecute următoarele date:

- datele de contact ale deţinătorului de stupi (nume şi prenume, adresa,


număr de telefon),
- numărul de stupi aflaţi pe vatră temporară,
- numărul de înregistrare obtinut de la direcţia sanitar-veterinară
- numărul autorizaţiei de stupărit pastoral.
8. Laptisor de matcă

Lăptişorul de matcă este un produs de secreţie al glandelor hipofaringiene


ale albinelor lucrătoare, destinat hrănirii larvelor în primele 3 zile, a larvelor de
matcă pe toată perioada până la căpăcirea botcilor, cât şi a mâtcilor. Are o
consistenţă cremoasă, este de culoare alb-gălbuie, cu gust acrişor
Producerea lăptişorului de matcă
Producerea lăptişorului de matcă se poate realiza în familii orfanizate sau în
familii cu matcă în funcţie de calificarea apicultorului.
 
Acţiuni pregătitoare:
1.se confecţionează botcile în care vor fi transvazate larvele sau se
folosesc, direct, botci artificiale, din plastic. Botcile se fac din ceară cu ajutorul
unui şablon cu diametrul de 8-9 mm având extremitatea rotundă şi cu o uşoară
conicitate pentru desprinderea rapidă a botcilor.
Şablonul se păstrează în apă înainte de întrebuinţare după care se introduc
în ceara topita de 3-4 ori, pornind de la adâncimea de 8 mm care se reduce
treptat, cu fiecare înmuiere la 4-5 mm. După ultima înmuiere şabloanele cu ceară
se introduc în apă pentru răcire, iar după dislocarea botcii operaţiunea se repeta
pentru confecţionarea altor botci;
2. botcile se lipesc câte 25-30 pe leaturi din lemn, iar acestea se montează
câte 3-4 pe o ramă.
3. se asigură şi celelalte materiale necesare: lanţete de transvazare, gratii
Hanemann, pompa de aspirare a lăptişorului, borcane (sau alte recipiente)
pentru stocarea lăptişorului.

 Producerea lăptişorului prin orfanizarea familiilor de albine


Pregătirea familiilor de albine în cazul folosirii metodei de producere a
lăptişorului în absenţa mătcii constă în orfanizarea completă a familiei cu 3-4 ore
înaintea introducerii larvelor. Orfanizarea completă înseamnă ridicarea mătcii
împreună cu toţi fagurii cu larve şi ouă, material biologic cu care se formează un
roi ce se amplasează temporar pe vatra stupinei. În mijlocul fagurilor rămaşi in
familia orfanizată se lasă un spaţiu gol, egal cu o ramă.
În botcile pregătite şi lipite pe şipci se transvazează larve tinere, de 1,5-2
zile, cu ajutorul unei lanţete. După completarea botcilor de pe şipci cu larve,
şipcile se pun în rame iar acestea se introduc în locul rămas liber în cuibul familiei;
după 72 de ore se scoate rama cu botci din familia orfanizată, se retează botcile
cu ajutorul unei lame cât mai aproape de larve, se înlătura larvele si se extrage
lăptişorul de matcă cu ajutorul dispozitivelor cu absorbţie speciale sau a unei
spatule din lemn sau material plastic.
În botcile eliberate de lăptişor se transvazează din nou larve şi ciclul se
repetă de 3 ori la aceeaşi familie de albine; după cea de-a treia serie se reface
familia de albine prin unificarea albinelor care au participat la producerea
lăptişorului cu cele din roiul format cu ocazia orfanizării.

 Producerea lăptişorului în familii cu matcă

1. pregătirea familiilor, în cazul producerii lăptişorului fără


orfanizare (în familii cu matcă), se face prin izolarea mătcii pe un număr de
faguri cu ajutorul unei diafragme sau podişor prevăzut cu o porţiune mică
de gratie despărţitoare. După 9 zile de la izolare, în compartimentul fără
matcă, tot puietul va fi căpăcit şi după distrugerea botcilor căpăcite se pot
introduce ramele cu botci;
2. transvazarea larvelor în botci se face ca şi în cazul metodei
descrise anterior cu deosebirea că în prima zi se introduc 30-50 de larve, în
ziua a doua şi în ziua a treia câte alte 30-50 de larve. În ziua a patra se
recoltează lăptişorul din primele botci introduse în locul cărora se introduc
noi larve. Ciclul poate continua pe întreg parcursul sezonului activ;

3. În toată perioadă, compartimentul în care se introduc botcile,


se poate împuternici cu puiet căpăcit provenit din compartimentul familiei
în care matca îşi continuă activitatea;

4. la terminarea acţiunii cele doua compartimente se unifică prin


simpla înlăturare a diafragmei sau podişorului cu gratie despărţitoare;

5. în timpul producerii lăptişorului, familiile producătoare se


furajează cu hrană bogată în proteine, cu turte proteice şi se stimulează cu
sirop de zahăr;

6. lăptişorul de matcă se păstrează până la livrare în frigider în


borcane de sticlă închise la culoare
9. Criterii de selectie

Principalele criterii de selecţie urmărite în creşterea mătcilor sunt:


instinctul de acumulare (relativ la cantitatea de miere şi păstură din faguri);
prolificitate mare (numărul de ouă depuse în 24 de ore);
cantitatea şi aspectul puietului;
rezistenţa sporită la iernare;
dezvoltare accelerată devreme în primăvară;
rezistenţa a boli; instinct igienic crescut
blândeţe (comportament liniştit pe faguri);
tendinţă scăzută la roire.
clădirea fagurilor;

10. Lucrari de toamna in stupina

Calendarul apicol de toamna . Lucrarile apicole in lunile septembrie,


octombrie, noiembrie, decembrie:

Septembrie

 continuam deblocarea cuiburilor acolo unde este cazul;


echilibram si facem ultimile completari cu hrana (numai cu miere); oprim
hranirile de stimulare;
 unim familiile slabe; pregatim matcile de rezerva pentru
iernare; selectam si bagam in stupi cate 2 familii (cand vrem sa aplicam
acest procedeu); conditionam ceara si propolisul;
stramtoram si organizam definitiv cuibul familiilor de albine in vederea
iernarii (atentie, lucrarea este foarte importanta).

Octombrie

 impachetam cuiburile cu materiale izolatoare; se vor evita


acele materiale care provoaca condensul, gen polistiren; nu impachetati
exagerat cuiburile; instalam gratiile contra soarecilor.
 facem tratamentul contra varrozei; 3 tratamente repetate la
interval de 7 zile; ultimul tratament obligatoriu fara puiet;

 amenajam vatra stupinei; construim perdele de protectie;


stimulam si supraveghem zborurile de curatire; sortam, curatam si tratam
fagurii de la rezerva.

Noiembrie

 terminam ultimile lucrari de pregatire a iernarii; continuam


instalarea de gratii impotriva soarecilor;
 supraveghem familiile de albine; stimulam zborurile de
curatire tarzii;

 introducem fasiile de Mavrirol (contra varrozei) daca albinele


nu s-au strans in ghemul de iernare.

 reparam stupi si in general executam orice lucrare este


necesara pentru mentinerea echipamentului in buna stare.

Decembrie

 supraveghem cum ierneaza familiile de albine; supraveghem


zborurile de curatire;
 indepartam zapada (numai cand are crusta); curatam urdinisul
stupilor; asiguram o liniste deplina in stupina;

 reparam inventarul, insarmam ramele, ne pregatim teoretic cu


ultimele informatii din apicultura

11. Lupul albinelor

Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamănă cu viespile, dar este


mult mai mare. El îşi face cuibul în pământ şi sapă multe galerii pe unde circulă.
Atacă albinele la urdiniş, în zbor şi pe flori, le fixează bine între picioare, pe unele
le mănâncă, iar cu altele îşi hrăneşte larvele din cuib.
Combaterea acestei insecte se face în mod asemănător cu a viespilor, sau prin
omorârea ei cu o paletă în timp ce zboară prin stupină, având un zbor lent.

12. Zborul de curatire

Sfarsitul perioadei de iernare se recunoaste atunci cand albinele ies din stup
pentru zborul de curatire.
Din acest moment, apicultorul trebuie sa intevina in viata familiei de albine.
Este indicat ca zborul de curatire sa fie efectuat cat mai devreme.
Apicultorul poate stimula zborul de curatire. Intr-una din zilele insorite de la
sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie, cand temperatura aerului se
ridica la peste 12-13 grade Celsius, se ridica gratiile si blocurile de urdinis. Zborul
de curatire poate fi stimulat prin ridicarea capacelor de pe stupi, precum si a
saltelutelor, astfel incat razele soarelui sa incalzeasca direct podisorul.
Familiile de albine din stupii cu pereti mai subtiri efectueaza zborul de
curatire mai devreme decat familiile de albine din stupi cu peretii grosi sau dubli.
In cazul in care la unele familii nu este efectuat zborul de curatire, acest lucru
poate avea drept cauza blocarea urdinisului cu albine moarte si cu resturi ale
consumului de hrana din timpul iernii. In aceste cazuri trebuie desfundat si
curatat urdinisul pentru a permite circulatia libera a albinelor din stup.
Daca vatra stupinei este inca acoperita de un strat de zapada, se
recomanda ca aceasta sa fie curatata in prealabil prin imprastierea de cenusa sau
nisip, precum si prin acoperirea portiunilor de zapada din apropierea stupilor cu
paie, coceni sau frunze uscate. Pentru ca albinele sa nu inghete daca se opresc sa
se odihneasca inainte de a se intoarce in stup dupa zborul de curatire.

13. Mierea de mana

Pentru iernare mierea trebuie sa fie de flori, nu de mana.


Mana reprezinta acea substanta dulce ce se afla in anumite perioade ale
anului pe frunzele, ramurile sau tulpinile unor plante.
Mana poate fi secretata direct de planta, din cauza presiunii radiculare a
acesteia in perioada trecerii de la starea de repaus la starea activa sau poate fi
produsul unor insecte din familiile Lachnidae si Lecaniidae.
Continutul ridicat de saruri si dextrine din mierea de mana duce la
supraincarcarea intestinului gros al albine si imbolnavirea lor de diaree.
Recunoscuta in stup dupa culoarea mai inchisa, dupa vascozitatea ridicata, dupa
gustul mai putin dulce si dupa faptul ca, in general, nu este capacita, se
recomanda extragerea ei din faguri si inlocuirea cu provizii corespunzatoare.

14. Puiet in sac

Puietul în sac este o boală infecto-contagioasă produsă de Virusul bolii


puietului în sac, ce afecteaza larvele de albine şi trântori, in special primavara.

Puietul in sac se recunoaste dupa:


- larvele mor după 4 zile de la căpăcire;
- puietul pe fagure are aspect împrăştiat;
- celulele cu puiet au căpăcele scufundate şi/sau perforate;
- larvele capătă treptat o culoare galben-cenuşie şi în cele din urmă brună;
- larvele moarte nu au miros;
- albinele adulte traiesc mai putin si îşi pierd apetitul pentru polen;
- cand scoatem larvele din celule seamana ca un sac plin cu lichid, larvele se
deshidratează şi iau aspectul unei gondole sau unui papuc chinezesc de culoare
brună.

Diagnosticul se poate pune în laborator pe probe de fagure de 10/15 cm cu


puiet suspect.
! Boala seamana cu loca americană şi viroza botcilor negre, boli de care
trebuie diferentiata.

Tratamentul si combaterea se realizeaza prin asigurarea familiei de albine a


unei hrane corespunzatoare, prevenirea condensului, dezinfectia stupilor,
schimbarea perioadica a fagurilor, etc.
Se mai poate administra sirop de zahar cu ceaiuri in care se adauga un pic
de usturoi. Tratamentul este similar cu cel aplicat în cazul locilor, folosindu-se
sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina, rezultate
satisfacatoare dând si cloromicetina. Fiind o boala extrem de contagioasa ea
trebuie declarata, pentru ca si ceilalti apicultori sa isi poata lua masurile de
prevenire corespunzatoare.
15. Colectoare de polen

Recoltarea unei parti a polenului, transportat de albine in stup pentru


necesitatile familiei de albine, se face cu ajutorul unor dispozitive speciale numite
colectoare de polen.

Cum se recolteaza polenul

Indiferent de tipul colectorului, partea activa a acestuia o formeaza asa-


numita placa activa, confectionata dintr-o foaie de vinilin prevazuta cu perforatii
circulare in randuri suprapuse, cu diametrul de 4,9 mm. La unele tipuri de
colectoare exista doua placi active prin care albinele sunt obligate sa treaca,
marind astfel cantitatea de polen recoltat.
Polenul se desprinde in momentul trecerii albinei prin orificiile placii active,
cade printr-o plasa metalica in sertarasul de colectare.

Tipuri de colectoare de polen

In practica apicola exista o gama variata de colectoare de polen: colectoare


de polen exterioare sau de urdinis si colectoare de polen interioare, care pot fi
asezate sub capacul stupuluisau pe fundul stupului.
! Colectorul de polen de urdinis se compune din trei piese principale:
- un corp realizat dintr-un cadru de lemn,
- un sertar in care se aduna polenul dupa ce a trecut prin ochiurile unei
plase metalice asezate deasupra sertarului
- placa activa propriu-zisa cu orificiile circulare de 4,9 mm.

Unele tipuri de colectoare de urdinis sunt inzestrate si cu o streasina de


lemn, tabla sau panza, spre a proteja mai bine polenul recoltat de umiditatea
atmosferica, precum si de razele soarelui.
Colectoarele de polen ce se folosesc sub capacul stupului sau pe fundul
acestuia, unele constituind chiar fundul stupului respectiv, avand si rolul de
colector de polen, se bazeaza pe acelasi principiu de functionare.
La unele tipuri de colectoare, placa activa este asezata in pozitie orizontala,
la altele oblica sau verticala. Totodata, majoritatea colectoarelor de polen dispun
de un sistem de a asigura nestanjenit zborul trantorilor spre a se evita astfel
blocarea placii active de catre acestia.
Colectoarele de polen interioare prezinta avantajul ca feresc mai bine
polenul recoltat de intemperii.

Uscatorul de polen serveste la uscarea polenului proaspat recoltat, spre a


se putea pastra. Uscarea trebuie efectuata la o temperatura constanta, care sa nu
depaseasca 45 de grade, pana cand umiditatea va scadea la 8%.
Uscatoarele de polen, dupa sursa de energie, se impart in: uscatoare
solare, uscatoare cu aer sau apa calda, realizate cu ajutorul unei lampi de petrol si
uscatoare electrice.
! Indiferent de tipul uscatorului de polen, principiul de exploatare al
acestuia este urmatorul:
- polenul destinat uscarii se asterne pe sitele de uscare, in straturi subtiri,
uniforme, de maximum 1,5 – 2 cm grosime;
- temperatura de uscare sa nu depaseasca in niciun caz 45 de grade;
- sa existe in permanenta o buna circulatie a aerului, in vederea eliminarii
excesului de umidita

16. Indivizii familiei de albine

Componenta familiei de albine

• Matca este singura femela capabila de reproductie, de împerechere cu


trântorii (în mod obisnuit se împerecheaza cu pâna la 10 trântori) si sa depuna
oua fecundate (din care vor iesi matci sau lucratoare) sau nefecundate (din care
vor iesi trântori). Se deosebeste usor de celelalte albine prin forma si marime,
având corpul mai lung, capul mai mic si abdomenul foarte dezvoltat si acoperit
pâna la jumatate de aripi.

În plina activitate de ouat, primavara-vara, cântareste între 250 si 280


grame. Este cea mai longeviva dintre membrii familiei de albine putând trai pâna
la 8 ani (este însa eficienta economic doar un an-doi, dupa care trebuie
schimbata), este activa pe toata perioada vietii putând depune 1500-2500 si chiar
3000 de oua în 24 de ore în luna iunie. În aceasta perioada de ponta intensa
regina este atent îngrijita si bine hranita de albinele din suita sa. În familiile de
albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind
hranita cu ultima picatura de miere.

Matca este apta de împerechere numai pâna la 20-30 zile de la eclozionare,


dupa care, în lipsa împerecherii, ca depune numai oua nefecundate din care vor
iesi doar trântori ("matca trântorita"). Nu paraseste stupul decât în trei cazuri:
dupa perioada de maturizare, când trebuie sa se împerecheze, la întemeierea
unei noi familii, când iese cu o parte din albinele lucratoare si trântorii din stup
sub forma de roi si ultima situatie, când stupul este puternic infestat cu Varroa
sau alti paraziti, bacterii, virusuri, etc. este urât mirositor fiind impropriu pentru
supravietuirea albinelor în stup.

• Albinele lucratoare sunt, ca dimensiune, indivizii cei mai mici ai familiei de


albine, femele cu ovarele nedezvoltate, incapabile de reproductie (în lipsa matcii
pe o perioada mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta si depun oua
dar din aceste oua sterile vor iesi numai trântori, sunt asa numitele familii
bezmetice).
Capul albinei lucratoare are o forma triunghiulara iar abdomenul este egal
în lungime cu aripile. Limba le este bine adaptata pentru cules, în medie are
6,4mm lungime iar picioarele sunt prevazute cu panerase (corbicule) destinate
colectarii si transportului polenului. Albinele lucratoare mai sunt adaptate pentru
hranirea puietului (au dezvoltate glandele faringiene), producerea cerii (au glande
cerifere), apararea cuibului (dispun de ac) si pentru supravietuirea pe timpul iernii
(dezvoltarea corpului adipos, un adevarat rezervor de energie).

Durata de viata a albinei lucratoare depinde de gradul de uzura ca urmare a


activitatilor intense desfasurate de aceasta (cresterea puietului si activitatea de
cules nectar si polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primavara,
martie pâna vara, în jurul lunii august) traiesc numai 40 de zile pe când albinele
eclozionate toamna traiesc pâna în primavara viitoare, când se face schimbul de
generatii (6-9 luni). Lipsa cresterii puietului în familie, în aceasta perioada, precum
si corpul gras bine dezvoltat pe permite sa traiasca atât de mult.

Numarul albinelor lucratoare dintr-o familie cu dezvoltare normala variaza


în functie de sezon. Daca la începutul primaverii sunt între 10000 si 20000 albine,
în timpul verii sunt între 40000 si 60000 albine iar toamna în jur de 20000-30000
albine.

• Trântorii reprezinta masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozionati din


oua nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucratoarelor si a matcii,
lungimea este aprox. 15-18mm, greutatea între 200 si 280mg (cel mai obisnuit
230mg), capul este rotunjit, antenele trântorului au cu o articulatie în plus fata de
cele ale albinei lucratoare cu ochi foarte bine dezvoltati, mirosul sensibil si
vederea trântorilor, adaptata la lumina cerului si a zarii, ajutându-i la detectarea
usoara a matcilor iesite la împerechere.
Au o trompa scurta, de aceea nu pot culege cu ea nectarul floral, în schimb
le permite sa primeasca hrana de la albinele lucratoare (în primele 4 zile de viata)
sau se hraneasca singuri cu mierea din celulele fagurilor (la maturitate).

Durata de viata a trântorilor este între doua si opt saptamâni si variaza în


functie de sezon (activ sau perioada de repaus) si de zona geografica.
Durata totala de zbor a unui trântor este, în medie, de 4 ore în perioada de
vârf a sezonului si cca. 2 ore jumatate spre sfârsitul acestuia. Primavara trântorul
poate zbura, într-o singura zi, aproximativ 24 minute iar vara 36 minute, pe o
distanta de peste 7km fata de stupul de origine.
Trântorii emit un feromon care actioneaza ca un liant pentru apropierea lor
în aer, în timpul zborului de împerechere si în culoarele de zbor si care, de
asemenea, atrage regina virgina în zonele de împerechere.
! Trântorii nu au ac, glande cerifere si piesele armaturii bucale folosite la
recoltarea polenului.

Ei nu culeg nectar, nu participa la organizarea sau apararea familiei de


intrusi, nu contribuie la producerea hranei pentru colonie si nici la polenizare.
Rolul principal al trântorilor este de a împerechea matcile si de a asigura astfel
perpetuarea speciei. Pe lânga acest rol trântorii mai contribuie, prin prezenta lor
pe faguri, la realizarea unui regim termic optim necesar cresterii în bune conditii a
puietului precum si la ventilarea stupului.

Catre sfârsitul verii, începând cu iulie-august, când albinele se pregatesc


pentru iernare, trântorii sunt izgoniti din stup de catre albinele lucratoare si, daca
pe perioada sezonului activ erau primiti în orice alta familie, aveau libera-trecere,
acum nu le mai este permisa intrarea. Adunati în grupuri pe stupului sau pe
peretele frontal al stupului, înfometati, trântorii mor în scurt timp de foame. În
familiile fara matca, orfane sau cu matcile neîmperecheate sau vârstnice, trântorii
sunt tolerati si pe timpul iernii.
17. Avantajele cresterii albinelor

Datorita particularitatilor biologice specifice, albinele furnizeaza omului


importante produse, cum sunt: mierea, ceara, polenul, pastura, laptisorul,
propolisul, veninul si apilarnilul, iar prin polenizarea suplimentara selectiv
incrucisata a plantelor agricole entomofile, insemnate sporuri de productie si de
calitate superioara.

18. Sortimente de miere

 După proveniență:
o - miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea
nectarului și polenului cules de albine din florile plantelor melifere,

o - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte


părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau
vegetală.

 După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat


nectarul:

o - miere monofloră, provenită integral, (sau în mare


parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea
soarelui, mentă)

o - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui


amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.
 După modul de obținere:

o - în faguri (se livrează în faguri),

o - scursă liber din faguri ,

o - extrasă cu ajutorul centrifugii ,

o - obținută prin presarea fagurilor ,

o - topită (fagurii sunt încălziți).

 După consistență:

o - lichidă (fluidă),

o - cristalizată (zaharisită).

 După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună


sau roșcată.

 După aromă, diversele sortimente de miere, se apreciază prin


miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care
provin.

° La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică,


puritatea, puterea calorică

19. Boli parazitare

Bolile parazitare sunt provocate de unele specii de paraziţi,


organisme care trăiesc temporar sau permanent pe corpul sau organismul
altor vieţuitoare, hrănindu-se cu sângele sau cu hemolimfa acestora.
După localizarea agentului parazitar, distingem :
- endoparazitoze - nosemoza, amibioza şi acarioza,

- ectoparazitoze.- brauloza, varrooza,


20. Formatiuni anatomice de pe picioarele albinei

piciorul anterior- aparat de curatire al antenelor

Piciorul posterior- sistem de depozitare si transport al polenului

21. Lucrari de vara in stupina

Lucrarile din lunile: mai; iunie; iulie; august.

Lucrarile din luna Mai

In luna Mai vom continua largirea cuiburilor. Acum vom introduce si faguri
artificiali. De asemenea instalam topitorul solar pentru a prelucra primele loturi
de ceara.
Vom mentine in stare activa toate familiile, prin formarea de roi artificiali.
Vom unim familiile slabe pentru a forma entitati puternice in vederea valorificarii
culesului la salcam. Vom intari familiile temporare cu puiet capacit. De asemenea
vom continua sa introducem faguri artificiali la cladit.
La stupii verticali cu magazine a sosit momentul adaugarii magazinelor de
stransura iar la stupii orizontali se introduc faguri goi pentru asigurarea depozitarii
mierii. La stupii multietajati se procedeaza la inversarea si adaugarea de corpuri.
In luna Mai vom extrage primele cantitati de miere. Se valorifica culesul la
salcam. In aceasta luna a sosit si vremea primelor deplasari la masivele melifere.
In aceasta perioada se vor face primele rezerve de faguri cu miere de
calitate. Tot acum vom executa primele schimbari de matci.

Lucrarile din luna Iunie


In aceasta luna ne vom ocupa de extragerea mierii, vom topim ceara
obtinuta  si ne vom pregati deplasarile la culesurile de vara.
In Iunie vom forma un numar mare de roiuri si vom forma nuclee cu matci
de rezerva imperecheate sau neinperecheate. Vom aplica o inmultire dirijata a
familiilor de albine si lucrarile necesare prevenirii frigurilor roitului.
Acum vom alege ramele pline cu miere de calitate pentru a fi trecute la
rezerva stupinei si vom extrage mierea de la culesurile de vara.
Aceasta perioada este una propice ca sa crestem artificial matci si sa
formam nuclee de imperechere a matcilor.

Lucrarile din luna Iulie

In luna Iulie continuam cresterea artificiala a matcilor, organizam


imperecherea si introducerea lor in familii. De asemenea recoltam mierea de la
culesurile tarzii.
Acum egalizam ca putere familiile din stupina si intarim roii artificiali
formati in iunie.
Pentru a ne mari rezerva de polen, acum putem recolta polen de la
porumb. Tot in aceasta perioda valorificam culesurile tarzii, in urma carora putem
obtine cantitati importante de miere.
Vom continua masurile de prevenire a roitului, de mentinere in stare activa
si vom executam lucrari de intensificare a cresterii noilor generatii de puiet.
Va trebui sa preintampinam furtisagul care acum devine extrem de
periculos.

Lucrarile din luna August


In luna August vom stimula ouatul matcii pentru ca familiile sa intre
puternice in iarna. Aceasta operatiune se face prin deblocarea cuibului,
stimularea cu miere, sirop de zahar sau faguri cu putina miere care ii descapacim
dupa diafragma. De asemenea vom folosii culesurile tarzii acolo unde este posibil.
In aceasta perioda vom stramtora cuibul la numarul de rame ocupate, vom
micsora corespunzator urdinisul, vom inlocui matcile necorespunzatoare si vom
extrage mierea de prisos.
Acum vom scoate fagurii cu defecte si cei care nu corespund calitativ
(celulele de trantori etc.). De asemenea vom controla calitatea mierii pe care o
lasam ca hrana pentru iarna, si vom face hraniri de completare acolo unde este
nevoie (mai ales la stupii verticali cu magazine). Tot in aceasta luna se va echilibra
puterea familiilor, unind familiile intre ele.

22. Inmultirea prin divizare

- Aceasta este cea mai simpla metoda de inmultire artificiala a albinelor si


se practica cu rezultate foarte bune in stupinele cu un numar mic de familii. Cu
aceasta metoda se obtine dublarea efectivului, apicultorul ajungand intr-un timp
relativ scurt sa-si formeze o stupina adevarata, dimensionata dupa dorinta.

In zona de stepa, divizarea se face dupa ce culesul la salcam a fost facut, iar
in zona de munte-deal in prima jumatate a lunii mai. In acest fel noile familii
participa la culesurile ce urmeaza si isi asigura o dezvoltare corespunzatoare.
Divizarea familiilor se executa in zilele calduroase cand albinele executa zboruri
intense.
Cu scopul de a forma familia noua, se aduce langa familia ce urmeaza sa fie
divizata un stup gol in care se trec jumatate din fagurii cu albine, puiet si miere a
familiei de baza. Cu ocazia divizarii familiei se cauta matca pentru a se stabili in
care stup a ramas. Dupa aceasta operatie cei doi stupi se aseaza departati intre ei,
de o parte si de alta a locului in care a fost urdinisul familiei din care s-a format
familia noua. Albinele culegatoare, pe masura ce se inapoiaza de la cules, se
impart aproape egal in cei doi stupi.
        In cazul in care se constata ca albinele populeaza mai bine unul din stupi,
acesta se poate indeparta putin pentru ca repartizarea albinelor sa se faca cat mai
egal. Spre seara, in familia orfana se introduce, intr-o colivie, o matca
imperecheata sau neimperecheata. In cazul in care lipsesc matcile de rezerva
dupa 24 de ore, in diviziunea ramasa orfana se introduce o botca matura. Dupa
imperecherea matcii si inceperea depunerii oualelor, familia nou-formata se
dezvolta dupa tehnica obisnuita in vederea valorificarii culesurilor. Folosind acest
procedeu de inmultire a albinelor se realizeaza un spor efectiv de 100

23. Stadii de dezvoltare a albinei

Se poate spune despre albine ca au o viata scurta, in sezonul activ traind


35-40 zile, iar in cel inactiv 6-8 luni.
Toate categoriile de indivizi trec prin trei stadii de dezvoltare : ou , larva ,
nimfa.

Albina lucratoare : In prima zi dupa depunere, oul sta vertical in celula, a


doua zi se inclina putin pentru ca a treia zi sa fie complet culcat pe fundul celulei.
Catre sfarsitul celei de a treia zi, albinele doici depun in celula laptisor de matca,
produs de glandele lor salivare. Invelisul oului se moaie si din el iese larva. Aceasta
are forma unui viermisor de culoare sidefie. In primele trei zile larva este hranita
de albinele doici cu laptisor de matca. La aceasta, spre sfarsitul celei de-a treia zi,
albinele adauga miere si pastura pentru ca incepand cu a patra zi larvele sa fie
hranite numai cu amestec de pastura, miere si apa.
In primele zile larvele stau incolacite pe fundul celulei. In ziua a sasea catre
sfarsit larva se intinde in lungul celulei, cu capul spre deschiderea ei, nu mai
primeste hrana si albinele astupa celula cu un capacel poros de ceara, amestecata
cu polen. In interiorul celulei larva tese o gogoasa si in ziua a 14-a de la depunerea
oului se formeaza nimfa. In ziua a 21-a iese albina lucratoare.

Matca : Se dezvolta din acelasi ou ca si albina lucratoare. Diferenta este ca


depunerea oului de catre matca se face in celule speciale numite botci si in modul
de hranire. Cand albinele se pregatesc de roire, ele construiesc botci pe marginea
fagurilor, botci de roire, in care matca depune oua.Cand familia ramane orfana
dintr-un anumit motiv, albinele cladesc in mijlocul fagurelui botci de salvare, prin
modificarea celulelor de lucratoare ce contin larve mai tinere de 3 zile. Aceste
larve sunt hranite pana la capacirea botcilor numai cu laptisor de matca.

Trantorii : Provin din oua nefecundate. Daca la matca si lucratoare difera numai modul de
hranire si anvelopa(celula), la trantor difera si oul. Pentru un trantor se consuma o cantitate de hrana de
2-3 ori mai mare, iar durata de dezvoltare este cea mai mare(24 de zile).

 Stadiul dezvoltarii  Matca Lucratoare Trantor

Ou 3 3 3
 Larva   5 1/2  6  6 1/2
 Larva capacita, prenimfa, nimfa  7 1/2  12  14 1/2

Total zile 16 21 24

24. Gaselnita

Molia de ceara (gaselnita)


Este un parazit care nu ataca direct albinele,
acestea fiind atacate numai in stadiul de larva.
Molia se remarca insa prin pagubele pe care le
produce fagurilor de ceara, atat din stupii populati
cat si celor de la rezerva, cantitatilor de ceara provenite din fagurii reformati,
precum si a puietului de albine.

Combaterea moliei in stupii populati : Nu poate fi facuta prin procedee chimice


deoarece substantele folosite sunt daunatoare pentru albine. Putem insa ajuta
albinele sa se apere singure, daca adoptam cateva masuri simple : fagurii atacati
se curata manual de larvele si gogosile parazitului, restrangem cuibul pentru a
crea o densitate mare de albine pe faguri, intarim familiile slabe atacate de molie
cu albine din alti stupi.

Protejarea fagurilor de rezerva : Conservarea fagurilor de rezerva se face cu


ajutorul substantelor chimice. In acest scop apicultorul trebuie sa-si construiasca
un dulap pentru depozitare, prevazut cu rastele. Daca nu dispuneti de un dulap,
tratarea si depozitarea fagurilor se face in corpuri de stupi. Substantele chimice
folosite sunt :

Anhidrida sulfuroasa(batoane de sulf) : Sulful este o substanta eficienta in


combaterea moliei. Trebuie insa sa stim ca fumigatiile cu sulf omoara numai molia
adulta, aplicarea tratamentului trebuind repetata la trei saptamani. Fagurii se
aseaza in dulap sau in 2-3-4 corpuri de stup stivuite, din care primul trebuie lasat
gol. Batonul de sulf se aprinde, se aseaza pe o cutie metalica, gaurita si prevazuta
cu un grilaj, doza fiind de 50 g sulf la 1m cub volum. Partea superioara a stivei de
corpuri se astupa cu o panza de sac. Apicultorul trebuie sa se protejeze si sa nu
inspire fumul toxic.
Batoanele de sulf se gasesc in magazinele metalo-chimice, magazinele cu produse
chimice de combaterea daunatorilor in agricultura, acestea fiind folosite si la
dezinfectarea butoaielor pentru vin.

Acid acetic industrial : Se poate folosi cu succes in combaterea daunatorului. Se


aseaza tavite cu acid acetic industrial in concentratie de 65-95%, cate 2 ml acid la
litru de volum, in partea de jos a dulapului sau a stivei de corpuri. Aplicarea unui
numar mare de tratamente cu acid acetic industrial poate duce insa la corodarea
sarmei de fixare a fagurilor.

Dibromura de etilena : Cei ce pot procura aceasta substanta au la dispozitie un


tratament foarte eficient. Fagurii se depoziteaza in stive de corpuri de stup. Peste
deschiderea din partea de sus a stivei se pune o panza de sac, iar pe aceasta
panza substanta activa. Dozajul ideal este de 30-50 cm cubi/un m cub ocupat cu
faguri. Atentie mare pentru ca substanta este foarte toxica, camera trebuind a fi
bine ventilata.

In incheiere trebuie sa va mai dam doua informatii utile :


- Dupa executarea unui tratament contra gaselnitei, fagurii se aerisesc 48 de ore
inainte de a fi introdusi in stupi.
- La temperatura de 0 grade C, larva, nimfa si molia adulta mor asa ca iarna nu
mai sunt necesare tratamente.

25. Intoxicatia cu polen

Polenul produce intoxicatii cand provine de la plantele cunoscute ca toxice


(floarea brosteasca, piciorul cocosului, bulbucii, omagul, nemtisorii de camp,
degetelul rosu) sau de la altele al caror polen supus unor factori atmosferici isi
modifica compusii devenind toxic.
Boala de mai este consecinta acestor intoxicatii, mai ales cand plantele
mentionate se afla in masiv. Din a doua categorie fac parte: ceapa de samanta (in
anii secetosi), tutunul (in cazul excesului de umiditate), tisa, castanul salbatic (la
ploi abundente), teiul argintiu (la calduri prea mari in timpul infloririi). Boala de
mai este consecinta unor astfel de intoxicatii alimentare
Boala apare în diferite perioade ale sezonului activ şi afectează în special
albinele tinere şi puietul neavând un caracter contagios. în mod obişnuit, boala
este de scurtă durată, dar un timp nefavorabil şi lipsa unui cules de polen
neotrăvitor, prelungeşte şi agravează boala, producând moartea prin intoxicare a
unui număr mare de albine.

Simptomele pe care le prezintă albinele bolnave sunt în funcţie de


conţinutul în substanţe toxice ale polenului consumat.Intoxicaţia cu polen se
poate recunoaşte prin prezenţa pe scândura de zbor, în faţa urdinişului şi pe
fundul stupului, a unui număr mare de albine moarte. Albinele au abdomenul
mărit şi la o uşoară atingere a lui cu mâna, elimină excremente de consistenţă
păstoasă, de culoare galbenă-verzuie. Aceleaşi materii fecale se găsesc din
abundenţă şi pe capacele stupilor.Uneori albinele prezintă şi paralizii ale
membrelor posterioare şi ale aripilor.

Tratamentul este nespecific şi constă în administrarea siropului de zahăr


(1:2), călduţ (37°C), în doză de 500 ml pentru o familie, din 2 în 2 zile, până la
dispariţia simptomelor clinice

26. Incarcatura de albina/ ha.


Pentru utilizarea optima a potentialului melifer, se recomanda incarcaturi
optime de familii de albine la hectar, dupa cum urmeaza:
- salcam 15-30 de familii de albine/hectar;
- tei 10-15 familii de albine/hectar;
- floarea-soarelui 1-2 familii de albine/hectar;
- pomi fructiferi 2-3 familii de albine/hectar;
- rapita , mustar 2-3 familii de albine/hectar;
- leguminoase perene 4-6 familii de albine/hectar;
-plante medicinale 3-4 familii de albine/hectar; si aromatice
-zmeuris si zburatoare 3-5 familii de albine/hectar.

Nr. de familii ce pot fi intretinut pe teritoriul unei localitati se calculeaza


impartind 1/3 din prod. globala, la 129 F= M / m = M / 129

-pentru întreţinerea în condiţii optime sunt necesare


90 kg miere pe an / familie
-pentru un roi se vor asigura încă 9 kg miere
- Se adaugă 30 kg miere marfă 90+9+30 = 129 kg miere

Productia Total miere


Denumire Supraf. Kg miere/ globală recoltabilă 1/3 din
planta melifera ha de miere – t- prod. globală de miere

Salcam 30 1000 30 10
Tei 20 800 16 5,3
Floarea soarelui 60 60 3,6 1,2
Facelia 10 700 7,0 2,3
120 ---- 56, 6 18,9
-

F=18,9 : 0,129 = 146,5 familii

  
   27. Alegerea vetrei stupinei
 Se face pe baza mai multor criterii.
Raza de zbor a albinei este de 3 km. Aceasta suprafata(2826 hectare)
trebuie sa asigure un cules bogat,intins pe toata durata sezonului activ.
Pe o vatra nu se instaleaza mai mult de 30 familii de albine,tinand seama ca
o familie consuma in decursul unui an apicol 90 kg de miere si 30 kg de polen.Asta
ca sa nu mai punem la socoteala si cantitatea de produse marfa pe care speram sa
le obtinem.
De obicei intr-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kg miere,800 g
ceara si 3-4 kg polen.In final rezultatele depind numai de priceperea noastra.
Amplasarea stupinei se face pe o vatra care este insorita primavara si
toamna,departe de surse poluante,in locuri linistite,departe de drumuri intens
circulate si de ape curgatoare mari.Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile
orientate spre sud-est,la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri.Intre
doua stupine vecine,trebuie sa fie o distanta de 2-3 km,asta in functie de
potentialul melifer al zonei

Urdinişul se lasă deschis, în funcţie de puterea familiei de albine, fiecărui


interval populat rezervându-i-se câte un cm din acesta (de exemplu, 7 cm  urdiniş
pentru 7 intervale). Urdinişul se blochează cu o gratie, prin orificiile căreia albinele
vor putea trece, dar care va împiedica pătrunderea şoarecilor.

În luna martie, puterea familiilor diferă, dar în general le putem aprecia ca


familii puternice pe acelea care au 7-8 intervale ocupate de albină, familii de
putere medie cu 5-6 intervale, iar cele de putere mică sunt ocupate de albină pe
3-4 spaţii.

Puterea familiei de albine reprezintă cantitatea de albină existentă în cuib


la momentul aprecierii. Aprecierea se efectuează de trei ori pe an:
- la revizia de primăvară (martie-aprilie), 5-6;4-5;2-3.
- la sfîrşit de primăvară (20-31 mai) 10;8;6.
- la revizia de toamnă (septembrie). 8-10;6-8;5-6.
La iernare- 6-7;5-6.Nu se recomanda iernarea de familii slabe.
În urma acestor trei aprecieri se determină puterea medie a familiei de
albine.
Cantitatea de albine (kg) se determină  prin înmulţirea numărului de
intervale între rame, ocupate uniform cu albine, cu coeficientul 0,25 pentru rama
standard Dadant (435x300 mm) şi cu 0,2 pentru rama standard Langstroth
(435x230 mm). Rezultatele aprecierii puterii familiilor de albine în toate
perioadele se înscriu în Registrul de apreciere a puterii familiilor de albine şi a
prolificităţii mărcii .

Numarul albinelor lucratoare si desfasurarea activitatii lor sunt determinate


de anotimp, respectiv de evolutia factorilor externi, in special de conditiile
meteorologice si sursele de hrana. Astfel, in timpul primaverii cand activitatea in
stup si in afara stupului este mai redusa, ca urmare a conditiilor de iernat si a
timpului relativ rece, numarul albinelor variaza intre 15000 si 25000 de indivizi, in
functie de zona si puterea familiei de albine.

In cursul verii, cand vremea este in general mai favorabila, familia de albine
atinge apogeul in dezvoltarea sa, ca urmare a conditiilor de cules abundente si
variate, iar numarul albinelor lucratoare oscileaza intre 40000 si 60000 de albine
lucratoare. Spre toamna insa, cand vremea se raceste din nou, iar sursele de
nectarsi polen devin tot mai rare, numarul de albine lucratoare se micsoreaza
treptat, ajungand la aproximativ 20000-30000 de albine lucratoare.

     Rama Netz de măsurat – ramă standard, împărţită cu sîrmă în pătrate,


cu suprafaţa de 25 cm2 (5 x 5cm),  care este folosită la măsurarea cantităţii de
puiet sau de albină aflată pe un fagure compact la iernare, în suprafaţa fiecărui
pătrat fiind cuprinse 100 celule de albine lucrătoare sau 60 – de trîntori