Sunteți pe pagina 1din 10

Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema

romanului referat
APARITIA ROMANULUI

Enigma Otiliei, al doilea roman al lui George Calinescu, a aparut in 1938, cu


acest titlu, desi autorul propusese Parintii Otiliei. Editorului i s-a parut, insa,
mai potrivit titlul cu care astazi este cunoscut cel mai reusit roman
calinescian, pe care autorul il numise intr-o revista „monografia unei familii
bucurestene ".

GENEZA ROMANULUI

„Copil fiind, am cunoscut in mediul familial o fata,. Cu mult mai in varsta


decat mine si care imi era ruda. Nimic de ordin afectiv n-a putut sa se iveasca
(), nici nu stiam atunci ca exista dragoste", marturiseste autorul intr-o
Cronica a optimistului, in . Autorul explica apoi ca aceasta imagine din
copilarie a devenit o proiectie feminina ideala, „fata cu parul ca un fum,
exuberata si reflexiva, culta, nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa,
muzicanta. Ori de cate ori admiratia mea a inregistrat o fiinta feminina, in ea
era un minim de Otilia". De altfel, iubita ipotetica din versurile sale poarta tot
numele Otilia.
Problema mostenirii ii este sugerata de destinul sotilor Popescu, relatat de
autor intr-un jurnal, in care se povestea cum „Bica Simion, fratele, a invadat
cu numerosii sai copiii, dibuind banii si luand lacom din ei". Autorul isi
dezvaluia intentia de a scrie un roman „despre nulitatea vietii lor".
Prototipul lui Felix Sima din roman pare sa fie insusi George Calinescu,
deoarece portretul fizic aduce mult cu acela al autorului: nas acvilin, ten
masliniu, dar si preocuparea excesiva pentru studiu.

TEMA ROMANULUI

Tema romanului este de factura balzaciana: istoria unei mosteniri (cea a lui
Costache Giurgiuveanu) care favorizeaza o parvenire (cel care o obtine prin
furt, avocatul Stanica Ratiu, reuseste sa urce pe scara sociala), o parte a
mostenirii (cea imobiliara) va ramane Aglaei Tulea, sora avida care a asteptat
de multa vreme moartea fratelui ei batran.
Povestea de dragoste dintre Felix si Otilia, desfasurata in alt plan si un alt
registru (romantic), esueaza din cauza nepotrivirii de caracter si de idealuri.
Cat priveste comportamentul ciudat al fetei, adica „enigma", autorul explica
astfel: „Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede ca le are (!). Pentru orice
tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi in veci fata care il va respinge,
dandu-i totusi dovezi de afectiune. Irationalitatea Otiliei supara mintea clara,
finalista a lui Felix Separe ca fetele nu iubesc in chip necesar pe tinerii de
varsta lor si ca baratii in etate exercita asupra lor un curios imperiu. Asta
pentru Felix este o enigma. Si apoi, enigma este tot acel amestec de
luciditate si strengarie, de onestitate si usuratate".

CONSTRUCTIA ROMANULUI

Romanul Enigma Otiliei, de G. Calinescu, este structurat in 20 de capitole, iar


actiunea lui se desfasoara in doua planuri narative, care se intersecteaza sau
fuzioneaza: cel social, in care sunt urmarite evenimente din cadrul unei familii
bogate, racilele acesteia, generalizabile la nivelul intregii societati romanesti
de la inceputul secolului al XX-lea, in familia lui Costache Giurgiuveanu se
desfasoara istoria unei mosteniri. Sora sa, Aglae Tulea, si familia acesteia,
locuind in acceasi casa, asteapta cu nerabdare moartea batranului pentru a
intra in posesia bunurilor si a banilor acestuia, fiind intrigati de prezenta
Otiliei Marculescu, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache, ramasa orfana,
posibila concurenta la mostenire, cel erotic, in care se desfasoara istoria unei
iubiri adolescentine intre Felix Sima, un tanar student de la Iasi, al carui
unchi si tutore este Costache Giurgiuveanu, si Otilia Marculescu, prietena din
copilarie a lui Felix.In aceasta poveste de dragoste se insinueaza si Leonida
Pascalopol, un mosier in varsta care frecventeaza casa Giurgiuveanu de multa
vreme, ale carui sentimente fata de Otilia oscileaza intre cele paterne si cele
erotice. Chiar iubindu-l pe Felix, Otilia se casatoreste cu Pascalopol, iar dupa
cativa ani, va pleca si de langa acesta, pentru un conte sud-american.
Conflictul romanului este dublu, atat in plan social, cat si in cel erotic, in
planul social, conflictul apare in relatiile dintre cele doua familii: a lui
Costache Giurgiuveanu (care o include si pe Otilia Marculescu, fiica
nelegitima) si a Aglaei Tulea, sora sa (care-i include pe Simion, sotul, si copiii
Olimpia, Aurica si Titi), pe tema mostenirii averii lui Costache. Familia Tulea
se teme ca fratele ei o va infia pe Otilia si-i va da o parte din avere.In casa
Giurgiuveanu apar, insa, si niste intrusi: Felix Sima, care sta la Costache,
impreuna cu Otilia, primind renta de la Costache, pana la majorat; Leonida
Pascalopol, un oaspete aproape nelipsit, dorit de ambele familii, generos si
civilizat; Stanica Ratiu, un avocat fara procese, sotul Olimpiei, aciuat in
familia Tulea in scop de parvenire, asteptand si el evenimentul mortii
batranului Costache.In planul erotic, conflictul este psihologic, in primul rand.
Felix se indragosteste de Otilia si incepe sa fie gelos pe Pascalopol, care este
agreat de Otilia si, in cele din urma, preferat ca sot, deoarece i-a putut oferi
fericirea iluzorie a Parisului in anii cei mai frumosi ai unei femei, ideal pe care
Otilia i l-a si marturisit lui Felix.

SUBIECTUL ROMANULUI

Naratorul omniscient il prezinta la inceputul romanului pe Felix Sima, „ un


tanar de vreo optsprezece am, imbracat in uniforma de licean, intrand pe la
orele zece, intr-o seara de iulie a anului 1909, pe strada Antim din Bucuresti,
si cautand casa unchiului si tutorelui sau Costache Giurgiuveanu. Venea de la
Liceul Internat din Iasi pentru a urma Facultatea de Medicina. Era orfan si
Costache Giurgiuveanu avea sa-i asigure o renta viagera pana la varsta
majoratului".

In casa lui Costache Giurgiuveanu, Felix Sima ii cunoaste pe Otilia


Marculescu, pe Leonida Pascalopol, pe Marina, servitoarea, si tot clanul Tulea
(Aglae, sora lui Costache; Simion, sotul ei; Olimpia si Aurica, fiicele Aglaei;
Titi, fiul Aglaei, si Stanica Radu, sotul Olimpiei). Sunt redate apoi tabieturile
familiei (cadourile lui Pascalopol, remarcile rautacioase ale Aglaei, cantatul la
pian al Otiliei, zgarcenia lui Costache, ocupatiile lui Titi etc.). Felix si Otilia fac
o vizita la mosia lui Pascalopol in Baragan. Copilul Olimpiei si al lui Stanica,
proaspat casatoriti, cade din pat si moare. Felix intra la facultate. Familia
Tulea se teme ca averea lui Costache va ajunge pe mana Otiliei si aduce, cu
sprijinul lui Stanica Ratiu, pe medicul Vasiliad sa constate degradarea mintala
a batranului. Titi Tulea se casatoreste cu Ana Sohatchi, sora unui coleg de la
scoala de arte, dar, dupa un timp, divorteaza. Relatiile sentimentale dintre
Felix si Otilia devin tot mai trainice, mai aprinse. Simion se pretinde bolnav
incurabil. Otilia pleaca pe neasteptate la Paris cu Pascalopol, fapt care-l
intristeaza mult pe Felix, care se simte tradat Accepta o aventura amoroasa
cu Georgeta, careia i se confeseaza. Simion este dus la azil de catre Aglae,
iar ea isi schimba comportamentul, devenind o femeie mondena. Stanica
Ratiu planuieste sa-l casatoreasca pe Felix cu Lili, o nepoata a lui. Otilia se
intoarce de la Paris cu Pascalopol, iar Felix afla ca acesta s-a comportat cu ea
ca un tata. Mos Costache are un accident vascular, iar Felix descopera,
intamplator, un caiet in care batranul tinea evidenta cheltuielilor „pentru
minorul Felix Sima" si-si da seama ca are un venit mare din care unchiul nu i-
a dat mai nimic. Batranul ii spune lui Pascalopol ca-i va da zestrea Otiliei, dar
a doua zi nu se poate hotari sa se desparta de banii pe care-i tine sub saltea.
Dupa majorat, Felix ramane tot in casa lui Costache. Peste cateva luni,
batranul are o noua criza, vrea sa-i dea lui Pascalopol banii pregatiti (trei sute
de mii de lei), dar se razgandeste si-i da doar o suta de mii. Punandu-i sub
saltea, are impresia ca este privit pe geam de catre cineva. Stanica Ratiu ia
banii, iar batranul, incercand sa se opuna, cade din pat si moare. Aglae cauta
banii in toata casa Stanica Ratiu o paraseste pe Olimpia, isi deschide cabinet
de avocatura si se casatoreste cu Georgeta. Felix doreste sa se casatoreasca
cu Otilia, dar ea pleaca la Paris cu Pascalopol. Dupa ani, Felix devine profesor
universitar renumit, cu o casatorie reusita si afla intamplator de la Pascalopol
ca Otilia e casatorita prin America de Sud cu un conte.

TIPURI DE PERSONAJE

Romanul prezinta o intreaga serie de personaje, cele mai multe de sorginte


balzaciana, reprezentand tipuri umane, fiind asadar reprezentative pentru o
anumita categorie morala: avarul (Costache Giurgiuveanu), parvenitul
(Stanica Ratiu, Aglae Tulea) etc. Aceste personaje sunt organizate in doua
clanuri antagonice, din punct de vedere al intereselor: familia lui Costache
Giurgiuveanu si familia Aglaei Tulea. Exista chiar analogii in modul de
constructie a celor doua clanuri: a.

In ambele familii exista cate un membru cu situatie incerta (Otilia


Marculescu, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache, neinfiata de acesta;
Olimpia, fiica Aglaei, repudiata, insa, de Simion care n-o recunoaste ca fiica a
lui); b.

In ambele familii, unul dintre membrii da semne de avaritie exagerata


(Costache Giurgiuveanu si Aglae Tulea), in afara celor doua clanuri, mai
exista si grupul intrusilor: Felix Sima, Leonida Pascalopol si Stanica Ratiu.
A. Familia Costache Giurghiveanu

Costache Giurgiuveanu
Este personajul principal al romanului, deoarece injurul lui se desfasoara
majoritatea actiunilor, a intereselor, atat ale celor care-l protejeaza (Otilia,
Pascalopol, Felix), cat si ale celor care-l dusmanesc (Aglae si familia ei), iar
actiunea romanului inceteaza odata cu moartea lui. Este un personaj clasic
balzacian, tip al avarului, mai complex decat Hagi Tudose al lui Delavrancea.
Costache Giurgiuveanu este unchiul lui Felix Sima, cumnatul tatalui sau mort
de un an, si devenit tutorele lui pana la varsta majoratului. Folosind tehnica
balzaciana, autorul dezvaluie caracterul personajului prin descrierea
interiorului casei unde traieste, a cladirii, a strazii pe care locuieste si apoi
face portretul fizic, intai este prezentat prin ochii lui Felix care, dupa ce-l aude
coborand cu incetineala scara, vede „ un omulet subtire si putin incovoiat".
Acumuland detalii, portretul fizic se intregeste: „ Capul ii era atins de o
calvitie totala si fata parea aproape spana si, din cauza aceasta, patata
Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind
numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur
inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale,
intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind intrebator si
vadit contrariat. Era un batran neputincios, cu manii si automatisme datorate
senectutii, balbait si cu glasul ragusit".
Comportamentul batranului Costache este ciudat datorita sentimentului de
teama pentru averea sa. Simuleaza pierderea memoriei si ca instinct de
aparare fata de cei care-i vaneaza banii, iar balbaiala, defect de vorbire, il
apara oarecum, dandu-i ragazul de a-si formula mai bine un raspuns gandit,
isi freaca mainile si rade prosteste uneori, alteori are dragalasenii si accese
de afectiune fata de Otilia, „fe-fetita mea", pe care „o sorbea umilit din ochi si
radea din toata fiinta lui spana cand fata il prindea in bratele ei lungi".
Costache Giurgiuveanu traieste o drama, cea a neputintei de a se apara in
fata celor care-i doresc si pandesc moartea (sora sa Aglae, nepotii Aurica si
Titi, precum si escrocul Stanica Ratiu,(sotul de circumstanta al Olimpiei). Este
un batran neajutorat, neputincios, dar cu o vointa puternica, atunci cand e
vorba de bani. Vazut prin ochii lui Felix, avaritia sa e o manie, in schimb „ o
iubeste mult pe Otilia si se gandeste mereu la ea ". La randul ei, Otilia il vede
„un om bun " pe „papa", insa cu „ciudatenii", „cam avar", fiindca manca de
obicei,, cu lacomie, varand capul in farfurie", Costache nu protesteaza
niciodata cand Otilia il mustra.
Dragostea pentru bani a batranului este observata si de Pascalopol care, la
primul atac cerebral, vede ca acesta „tinea strans la subsuoara cutia de
tinichea cu bani, iar in maini inelul cu chei". Pascalopol il considera „un om
slab, cu ciudateniile lui, dar bine intentionat". Zgarcenia lui e o forma de
aparare contra mediului, dar si o meteahna de caracter. Amana mereu s-o
infieze pe Otilia, sa-i faca o casa ori sa depuna bani pe numele ei, cum insusi
planuieste. iar lui Felix nu-i da banii cuveniti din renta, se hraneste prost.
In caracterizarea personajului sau G. Calinescu foloseste modalitatile clasice:
prezentarea directa de catre autor sau de catre alte personaje;
autocaracterizarea; prezentarea indirecta prin mediul in care traieste, prin
actiuni, gesturi, opinii etc.

Otilia Marculescu este personajul feminin enigmatic care iese din tiparul


balzacian. Prima prezentare a fetei este facuta, ca in cazul lui Costache, prin
ochii lui Felix, tanarul care soseste in casa Giurgiuveanu. El aude o voce
cristalina, apoi vede „ un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle,
cazand pana pe umeri", apoi remarca imbracamintea: „fata, subtiratica,
imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa bine la mijloc si cu
o mare colereta de dantela pe umeri". Apar apoi alte detalii ale portretului:
„Fata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul
mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si
gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un
stil perfect, fara acea slabiciune sluta si pastrata a Aureliei, era o mare
libertate in miscari, o stapanire desavarsita de femeie". Otilia este o fiinta
contradictorie, suava si exuberanta uneori, trista si nestatornica alteori, un
amestec de copilarie si maturitate, de inteligenta si sensibilitate, uneori rece,
alteori capricioasa si inocenta. Dezinteresata de ceea ce este rational, iubeste
muzica si are un ideal de viata romantic. „- Tu nu cunosti viata, Felix - relua
Otilia ideea -pentru o fata reusita in viata nu e o chestiune de studiu si
energie. Admit inteligenta si vointa ta de barbat, astea nu sunt bune si pentru
o femeie. Rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire".
„De obicei, fetele admira pe oameni ca tine, dar merg dupa oameni ca
Stanica."

Otilia este simbolul feminitatii imprevizibile, al acelui „mister feminin",


fiind o enigma atat pentru Felix, cat si pentru mult mai experimentatul
Pascalopol. E un amestec de candoare si naivitate, dar avand un instinct
feminin sigur si ii farmeca pe barbati. Costache, Pascalopol, Stanica sau Felix
„ n-arfi indraznit sa contrarieze pe Otilia". Este uneori visatoare, alteori
nelinistita sau dezlantuita in bucuria ei (alearga prin iarba cu picioarele goale,
se da in leagan, doarme in fan, canta nebuneste, tropaie pe scara, fluiera,
danseaza). Pentru Pascalopol este „o mare strengarita", „ un temperament de
artista", „o randunica, inchisa in colivie, moare", „o fiinta gingasa care merita
ocrotirea", „o fata mandra si independenta". Are un comportament ambiguu
fata de Felix si Pascalopol, cu aparenta cand materna, cand erotica. Ea insasi
se analizeaza lucid: „Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! ma plictisesc
repede, sufar cand sunt contrariata". Ea are mereu nevoie de protectie. „Ah!
Cum as vrea sa am o trasura luxoasa, cu doi cai frumosi!", „ nu sunt o
zapacita, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii,
ca Pascalopol, eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizez acum cat
de iubesc ca frate si cat ca iubit". Calatoria la Paris cu Pascalopol o
maturizeaza, „in ochii ei mocneau judecati despre viata si despre el, hotarari
indelung meditate, ironii seriozitatea ei il paraliza".
Dupa ani de zile, cand Felix vede o fotografie pe care i-o arata Pascalopol,
Otilia se schimbase cu totul, devenind „o doamna foarte picanta, gen actrita
intretinuta", „frumoasa, cu linii fine", dar cu „un aer de platitudine feminina"
care „stingea totul".
Ea se inscrie in galeria de personaje feminine remarcabile, alaturi de: Olguta,
din La Medeleni de Ionel Teodoreanu; Maitreyi, din romanul omonim al Iui
Mircea Eliade; Adela, din romanul omonim al lui Garabet Ibraileanu.

Familia Tulea
Aglae Tulea este sora lui Costache Giurgiuveanu si sotia lui Simion, mama
Olimpiei, Auricai si a lui Titi, adevarata sefa a clanului, personaj tipic
balzacian (parvenitul). Portretul fizic prezentat la inceput sugereaza
trasaturile morale: ,,era o doamna cam de aceeasi varsta cu Pascalopol., insa
cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza. Fata ei era galbicioasa,
gura cu buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si ascutit, obrajii brazdati de
cateva cute mari, acuzand o slabire brusca Ochii ii erau bulbucati ca si aceia
ai batranului, cu care semana putin si avea de altfel aceeasi miscare moale a
pleoapelor. Era imbracata cu bluza de matase neagra cu numeroase
cerculete, stransa la gat cu o mare agrafa de os si sugrumata la mijloc cu un
cordon de piele, in care se vedea prinsa de un lantisor urechea unui cesulet
de aur".
Era o femeie rea si vulgara, ipocrita si invidioasa, care urmareste cu
asiduitate un scop major al vietii: obtinerea mostenirii la moartea fratelui
sau. E obsedata de gandul ca fratele ei o s-o adopte pe Otilia: „il dau pe
mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie
ce-o fi intre ei", nu se sfieste Aglae sa spuna. E o personificare a aviditatii,
„baba absoluta", cum o numeste cineva. La moartea lui Costache, este
preocupata de gasirea banilor, nu de infaptuirea celor crestinesti, ii barfeste si
ponegreste pe toti, dar pare sa aiba oarecari sentimente fata de copii. E in
stare sa-l ironizeze pe Felix care studiaza, numai fiindca fiul ei Titi este un
tampit, ramas corigent Sentimentul dominant al acestei femei este ura,
izvorata tocmai din dragostea bolnava pentru copiii ei.
Pe Otilia o detesta nu numai din cauza ca ar fi o ipotetica mostenitoare a lui
Costache, ci si pentru ca ii sufla partidele Auricai. Ea nu-si interneaza sotul in
sanatoriu de teama cheltuielilor, dar, dupa ce-l duce la azil, il paraseste. Este
in stare de orice miselie, dar in final este infranta, deoarece nu obtine banii
lui Costache, fata ei Olimpia este parasita de sot (Stanica Ratiu), Aurica
ramane fata batrana, Simion, sotul, este internat in ospiciu, iar Titi „se
leagana" din ce in ce mai des.

Simion Tulea
Este sotul Aglaei, un degenerat senil care se crede Iisus Hristos, un maniac
fara simtul realitatii. Are o mare pofta de mancare, o privire fixa, cauta
mereu prin dulapuri. Subordonat total sotiei sale, el mai mult tace, brodeaza,
dar are si unele accese de furie. Este un personaj modernist (vezi romanele
Hortensiei Papadat Bengescu), dominat de starea sa maladiva. Reda masura
degradarii morale si fizice a familiei Tulea

Olimpia Tulea
Fiica a Aglaei, Olimpia este maritata cu avocatul Stanica Ratiu, caruia ii
daruieste un copil, mort la doua luni dupa nastere. E o fiinta plata care nu se
remarca prin nimic deosebit, in final, sotul ei o paraseste pentru o femeie de
moravuri usoare, Georgeta.

Aurica Tulea
E fiica Agalei, slaba, uscata, cu fata pergamentoasa, par rar si ochi ingropati
in cap, vopsita violent, tipul fetei batrane, precum balzaciana verisoara Bette.
E o femeie acrita, invidioasa, complexata, in cautare permanenta de partide,
ahtiata dupa maritis, ii abordeaza succesiv pe Pascalopol, Felix, Weissman,
dar fara nici un succes. Este o fiinta alienata fizic si moral.

Titi Tulea
Este mezinul familiei Tulea, un personaj modern, in maniera lui Simion. E un
repetent, debil mintal, infantil, apatic, cu fixatii artistice (deseneaza, copiaza
carti postale; asculta muzica militara in Cismigiu) si erotice (cand vede femei,
cade in transa; se casatoreste pentru scurt timp cu Ana Sohatchi). Este un
isteric care se leagana mereu exclamand: „Sa nu ma insultati, ca va spun la
mama!".

C. Intrusii
Stanica Ratiu
Desi prezenta sa in roman este mai redusa, Stanica Ratiu, sotul Olimpiei
Tulea, tipul parvenitului din romanele balzaciene, este considerat de unii
comentatori personajul central al romanului. Aceasta pentru ca in odiseea
mostenirii banilor lui Costache, el este cel care reuseste. Este un escroc
sentimental, un barbat abil, versatil, perseverent, cu o verva deosebita, cu
totul opus celor din familia Tulea. El este un individ bagaret si insistent, care
se afla peste tot, da sfaturi tuturor, intrigant, ascultator pe la usi,
descurcaret, un fel de Mitica al lui Caragiale, in varianta de avocat Face
matrapazlacuri, afaceri dubioase, e sfatuitor al clanului Tulea, il initiaza pe
Felix in lumea de placeri a Bucurestiului. Agresiv si lipsit de scrupule, Stanica
Ratiu este un tip adaptabil, un cameleon inteligent, un escroc notoriu, un
laudaros fara pereche. Insista sa primeasca repede casa promisa ca dota,
tapeaza de bani pe oricine.
O paraseste pe Olimpia pentru Georgeta, amanta a generalilor: „ Asa se
intampla cand te insori din sentiment. Pe mine sentimentul, bunatatea m-au
omorat. Dar am sa fiu forte, de aici inainte nu mai admit nici o slabiciune. Nu
se tine angajamentul, o redau pe Olimpia caminului parintesc Mie mi-ar
trebui o femeie de lume, consumata, inteligenta". Cinic cu batranul Costache,
Stanica este o lichea simpatica, reusind sa parvina: „Se insura cu Georgeta,
cu care nu avu fii, dar avu protectori asidui, facu politica; declara ca simte
«un ritm nou», fu chiar prefect intr-o scurta guvernare si acum este
proprietarul unui block-haus, pe bulevardul Tache lonescu. Unele gazete de
santaj il acuza ca patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani".

Felix Sima
El este un tanar orfan, venit din Iasi la Bucuresti, dupa terminarea liceului,
pentru a se inscrie la Facultatea de medicina, in maniera balzaciana, el este
prezentat in incipit: „ un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma
de licean, intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli, cu un
soi de valiza in mana, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindca obosit o
trecea des dintr-o mana in alta (). Uniforma neagra ii era stransa bine pe
talie ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii
dadeau un aer batranesc si elegant. Fata ii era insa juvenila si prelunga,
aproape feminina din pricina suvitelor mari de par care-i cadeau de sub
sapca, dar coloana maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau
printr-o nota voluntara intaia impresie". Autorul intocmeste parca o fisa
biografica, prezentandu-l astfel: „Se numea Felix Sima si sosise cu o ora mai
inainte in Bucuresti venind din Iasi, unde fusese elev in clasa a VIII-a a
Liceului internat. Sfarsise liceul, trecand si examenul de capacitate, si acum
venea in Bucuresti la tutorele sau, Costache Giurgiuveanu. Acest
Giurgiuveanu, caruia obisnuia a-i spune «unchiul», era cumnat al tatalui sau
care murise de un an. Doctorul losif Sima, fost medic militar, apoi demisionat,
nu mai avea de mult rude apropiate de sange. Singura lui sora, sotia lui
Costache Giurgiuveanu cel cautat, murise si ea de mult. Vaduv el insusi de
vreo zece ani, doctorul isi trimise baiatul mai mult in pensionate si in
internate. Dupa o lunga boala plictisitoare, se stinse si el cu satisfactia ca
copilul e mare si cu viitorul oarecum asigurat. In afara de un oarecare depozit
de bani, doctorul lasa lui Felix o casa cam veche, dar solida si rentabila in
strada Lapusneanu. Pentru administrarea acestor bunuri, fusese indicat ca
tutore «unchiul Costache», cumnatu-sau ".
Felix se dovedeste a fi un tanar ambitios, preocupat de studiu, inteligent,
urmarind cu perseverenta realizarea unei cariere stiintifice de prestigiu. El
este la varsta adolescentei si, in casa lui Costache Giurgiuveanu, traieste
prima sa iubire, o criza erotica, parcurgand drumul de la simpla atractie pana
la trairea deplina a sentimentului de dragoste, cand „chipul Otiliei il urmarea
in tot timpul", incepe sa fie gelos pe Pascalopol, datorita comportamentului
familiar al fetei cu acesta Starile fizice si psihice prin care trece Felix datorita
iubirii pentru Otilia sunt descrise pe multe pagini ale romanului. Ele sunt
contradictorii: neliniste, teama, deznadejde, incertitudine, gelozie, adoratie,
incantare, fericire: „Avea crize de sensibilitate si reverie, in vreme ce Otilia
rascolea valurile pianului, el se plimba cu mainile in buzunar, oprindu-se din
cand in cand in fata oglinzii. Se privea sever, lasand buzele jos, intr-o
amaraciune patetica. Se simtea frumos. Singuratatea lui, faptul de a nu avea
parinti, il umplea de o exaltare vaga a destinului sau propriu. Se intreba,
inundat de frazele muzicale care veneau de jos, ce avea sa devina: medic
mare, savant, autor celebru, om politic".
Iesind cu bine din criza erotica, de fapt cu ajutorul Otiliei care-i intelege
aspiratiile, Felix evolueaza profesional, datorita calitatilor intelectuale,
tenacitatii si vointei, devenind „profesor universitar, specialist cunoscut, autor
de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de medicina cu
profesori francezi".Chipul Otiliei a ramas, insa, in sufletul sau pentru
totdeauna, prin misterul sau existential.

Leonida Pascalopol
Pare sa fie un alter ego al autorului. Este un mosier cult, manierat, rafinat, fin
psiholog, melancolic si resemnat, generos, umblat prin lumea civilizata,
intelept, iubitor al atmosferei de familie. Vine in casa Giurgiuveanu de mult,
de cand Otilia era mica. Nutreste sentimente profunde fata de ea: la inceput,
paterne, iar apoi, pe masura ce Otilia devine o adolescenta, sentimentele
paterne se imbina cu cele erotice, dar de o noblete sufleteasca admirabila.
Dupa ce se casatoreste cu Otilia, ii intelege dorinta de libertate si divorteaza.
E un personaj clasic, de un calm olimpian, monden, gata de a se adapta
oricarei situatii, natural, curtenitor, filozoful felul sau, dar si practic in
conducerea treburilor mosiei din Baragan.

ARTA LITERARA
Desi romanul Enigma Otiliei, de George Calinescu, este scris cu scopul de a
arata viabilitatea formulei balzaciene, in structura lui apar si elemente
romantice si moderne.
a. Elemente balzaciene: —tema (istoria unei mosteniri; parvenirea; motivul
paternitatii);
- constructia romanului (expozitie larga, situarea spatio-temporala;
descrierile amanuntite -strazi, case, interioare);
- personaje tipice (descriere minutioasa, imbracaminte, gesturi, mimica sunt
reprezentative; folosirea unei game variate de mijloace pentru caracterizare;
omniscienta; limbaj uniformizat al personajelor);
b. Elemente clasice: - crearea de personaje caractere (avarul, femeia rea,
generosul etc.).
c. Elemente romantice: - iubirea dintre Felix si Otilia; analiza sentimentului
iubirii; suferinta.
d. Elemente moderniste: ambiguitatea personajelor (Otilia);
- interesul pentru procesele psihice (alienare, dedublarea constiintei,
senilitate — Simion; dar si pentru consecintele ereditatii - Titi);
- maniera comportamentalista de prezentare a personajului (reflectarea
poliedrica) din mai multe unghiuri de vedere (Otilia, de exemplu, vazuta prin
ochii lui Costache, ai lui Felix, ai lui Pascalopol si ai Aglaei).

OPINII ALE CRITICII LITERARE

Paul Georgescu: „ Tehnica romanului e balzaciana in zidirea ei. Nu numai in


aspectele de suprafata (exteriorul casei, interiorul ei, schitarea conflictului
etc.), ci si in sensul acestei tehnici. Pentru Balzac, exteriorul unei case si
mobila ei caracterizeaza o familie. Descriind vesmintele unui personaj,
descriindu-i locuinta, el ii prefigureaza portretul. Fiindca descrierea balzaciana
(uneori obositoare prin desimea amanuntelor) stabileste corelatia intre
venitul, temperamentul, gesturile si caracterul unui personaj. Caracterul dat
se exteriorizeaza in vesminte, mobila etc., exteriorizeaza adica starea lui
sociala (posibilitatile) si anumite trasaturi de caracter () indicand un anumit
gust artistic, nivel intelectual etc.".
Ov.S. Crobmalniceanu : „Enigma Otiliei se dovedeste, astfel, un roman de
profunda critica sociala, de sangeroasa executie a familiei burgheze, intr-o
perspectiva mult mai ampla de natura universala. Lumea banului apare
exagerand monstruos viciile umanitatii".
Pompiliu Constantinescu: „Romanul d-lui G. Calinescu este unul dintre cele
mai bune romane din ultima vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie
sociala si psihologica de solid realism, de un adevar sufletesc adanc si de
nuante sufletesti revelatoare—Enigma Otiliei se claseaza printre operele de
intaia mana ale epocii noastre urbane ".

S-ar putea să vă placă și