Eli Lilly şi testarea medicamentelor

Eli Lilly, producătorul medicamentelor Erythromycin, Darvon, Ceclor, și Prozac, este o

companie farmaceutică importantă care, a vândut în anul 1995 medicamente în valoare de 6,8
miliarde $ peste tot în lume, obţiând un profit de 2,3 miliarde $. De asemenea, compania cu
sediul în Indianapolis, Minnesota, oferă produse alimentare, găzduire și diferite indemnizaţii
pentru numeroși alcoolici fără adăpost care prestează servicii de scurtă durată pentru companie.
Dar serviciile pe care aceşti oameni ai străzii le prestează sunt mai puţin obișnuite.
Înainte să aprobe vânzarea unor noi medicamente, The Food and Drug Administration
SUA cere ca acele medicamente să fie trecute prin trei faze de testare, după ce au fost testate mai
înainte pe animale. În prima fază, medicamentele sunt administrate unor indivizii umani sănătoși
pentru a determina dacă ele au efecte secundare periculoase. În cea de-a doua fază, ele sunt
administrate unui număr mic de pacienți bolnavi pentru a se determina nivelurile de dozare, iar
în cea de-a treia, medicamentele sunt administrate unui număr mare de pacienţi bolnavi de către
medici în spitale, pentru a le determina eficacitatea.
Prima fază de testare este adesea cel mai dificil de realizat, fiindcă persoanele cu o sănătate
foarte bună se arată reticente la ideea de a lua un medicament nou şi netestat, care nu are drept
scop să-i vindece de ceva anume şi care ar putea avea unele efecte secundare potențial
invalidante ori chiar letale. Pentru a-şi asigura subiecții necesari pentru teste, companiile trebuie
să facă o largă publicitate, promiţându-le să îi plătească cu sume ce pot urca până la 250 $ pe zi.
Dar nu la fel procedează şi compania Eli Lilly. Ea nu face publicitate pe scară largă, iar
voluntarii îi plătește cu doar 85 $ pe zi, plus masă şi cameră gratuită, cele mai ieftine din branşă.
Unul dintre motivele pentru care tarifele utilizate de companie sunt atât de mici se datorează
faptului că, aşa cum se pare că a arătat o asistentă medicală care a lucrat o vreme îndelungată la
Clinica Lily, „majoritatea subiecților sunt alcoolici fără adăpost” recrutați direct, prin anunţuri
verbale răspândite în cantine, adăposturi și închisori din SUA. Fiind alcoolici, ei sunt foarte
disperați să câştige nişte bani. Întrucât testele din prima fază pot dura mai multe luni, subiecţii
pot câştiga până la 4500 $, o sumă enormă pentru nişte oameni pe care, altfel, nu-i angajază
nimeni și care supraviețuiesc doar din mila trecătorilor. Interviurile realizate cu mai mulți
oameni fără adăpost care au participat la testările de medicamente ale companiei Lilly – oameni
care se descriu ca fiind alcoolici ce beau zilnic – arată că ei sunt în general destul de fericiţi să
participe la ceva ce le oferă nişte „bani ușor de câştigat”. Atunci cand a fost intrebat, un beţiv
fără adăpost ce fusese angajat de companie să participe la prima fază de testare, a spus că nu a
avut nici o idee despre ce fel de medicament a fost testat pe el, chiar dacă semnase un formular
de consimțământ în cunoștință de cauză. Un avantaj pentru firmă este dat de faptul că acest gen
de subiect pentru testare este mai puțin probabil să dea în judecată compania în cazul în care este
grav afectat de medicamente. În plus, testele efectuate pe oameni fără adăpost ar aduce beneficii
uriaşe pentru societate. De altfel, s-a sugerat că, având în vedere dificultatea de a asigura subiecţi
pentru testări, unele teste ar fi fost întârziate sau nu au fost efectuate deloc atunci când nu s-a
găsit un grup destul de mare de oameni fără adăpost dornici să participe la ele.
Regulile FDA cer ca persoanele care sunt de acord să participe la prima fază de testare să
își dea „consimțământul în cunoștință de cauză” și să aibă o „hotărâre cu adevărat voluntară și
lipsită de constrângere”. Unii observatori ai fenomenului au pus sub semnul întrebării faptul că
situaţia disperată a alcoolicilor fără adăpost le-ar permite să ia o hotărâre cu adevărat voluntară și
lipsită de constrângere atunci când îşi dau acordul să ia un medicament netestat şi potenţial
periculos pentru numai 85 $ pe zi. Câţiva medici susţin chiar că alcoolicii prezintă un nivel de
risc mai ridicat, deoarece ei pot fi purtătorii unor boli ce nu pot fi detectate prin analizele de
sânge uzuale. Ei mai spun că testele respective îi fac vulnerabili pe aceştia la anumite afecţiuni
severe ce pot fi provocate de anumite medicamente. Un fost subiect de testare a arătat într-un
interviu că medicamentul care i-a fost administrat într-un test ce s-a desfăşurat cu câţiva ani în
urmă i-a provocat un infarct, astfel încât „a fost nevoie să-mi pună tot soiul de chestii pe piept
pentru a-mi reporni inima”. Același lucru i s-a întâmplat şi unui alt subiect în cadrul aceluiași
test. Un altul a spus că medicamentul ce i-a fost dat l-a făcut inconștient pentru două zile, în timp
ce alţii au vorbit despre dureri de cap înfiorătoare.
La început, companiile farmaceutice au folosit prizonieri pentru testarea medicamentelor în
prima fază de testare. Însă, de-a lungul anilor 1970, ele au renuţat la folosirea prizonierilor,
atunci când criticii au acuzat faptul că prizonierii se ofereau „voluntari” numai pentru că erau
constrînşi de sărăcie și de promisiunea de eliberare condiționată timpurie. Un medic din
companie este citat ca spunând că – atunci când, în timpul anilor 1980, firma Lilly a apelat prima
dată la ajutorul persoanelor fără adăpost – „Am tot discutat dacă nu cumva îi exploatăm pe cei
fără adăpost. Însă mulți dintre ei au manifestat expres dorinţa de a rămâne în spital timp de patru
săptămâni.” Mai mult decât atât, adaugă el, „Faptul de a le oferi un pat cald, o îngrijire medicală
de calitate și de a-i externa dezintoxicaţi de droguri şi alcool, ni s-a părut un lucru pozitiv.”
Un alcoolic fără adăpost a spus într-un interviu că, atunci când testul la care participă se va
încheia, el va închiria o cameră ieftină de motel, unde „Voi lua o ladă de Miller și o damă de
companie. Ea mă va costa 200 $ pe oră.” El a estimat că i-ar lua cam două săptămâni ca să
cheltuiască cei 4650 $ cu care compania Lilly l-ar plăti pentru serviciile sale. Managerul unui alt
motel ieftin a spus că, în general, atunci când subiecții testărilor îşi încheie un contract cu
compania, ei mai ajung la motel cu vreo 2500 $ cash. „Aceşti cobai intră în primul bar care le
iese în cale, se îmbată şi dau un rând la toată lumea. Ideea este că ei pot petrecere pentru câteva
săptămâni și apoi se întorc iar la Lilly pentru a participa la o nouă testare.”

Întrebări
1. Discutați despre acest caz din perspectiva utilitarismului, a drepturilor prevăzute de lege,
a dreptăţii și a ideii de grijă.
2. „Într-o societate a liberei iniţiative, tuturor adulților ar trebui să li se permită să ia
propriile lor decizii cu privire la modul în care aleg să-și câștige existența.” Discutați această
afirmație în lumina cazului Lilly.
3. În opinia dumneavoastră, este corectă din punct de vedere moral politica de a folosi
alcoolici fără adăpost ca subiecți pentru teste? Explicaţi întemeierea opiniei dumneavoastră. Ce
implicaţii are opinia dumneavoastră cu privire la legitimitatea morală a unei piețe de muncă
libere?
4. Cum ar trebui se rezolve managerii commpaniei Lilly această problemă?