Sinodul Apostolic de la Ierusalim

Întemeierea Bisericii şi răspândirea credinţei printre neamuri

Comunitatea creştină întemeiată de Sfinţii Apostoli s-a numit de la
început Biserică, având sensul de comunitate locală dar şi de totalitatea
comunităţilor.
Înfiinţarea Bisericii ca fenomen şi organism cu totul nou faţă de
comunităţile religioase existente până atunci a fost voinţa şi porunca
Mântuitorului şi nu o creaţie apostolică, o imitaţie a altor instituţii
religioase( iudaice şi păgâne) cum afirmau unii raţionalişti.
La originea Bisericii creştine, întemeiată de Sfinţii Apostoli după
învăţătura şi puterea Mântuitorului, stă acest fapt extraordinar din ziua
Praznicului Cincizecimii.
Efectul Pogorârii Duhului Sfânt a fost imediat şi revelator. Grăind în mai
multe limbi, iudeii şi prozeliţii adunaţi la Ierusalim pentru praznic,
Apostolii au convertit din prima zi ,, ca la 3000 de suflete”.
Biserica înţeleasă ca aşezământ al mântuirii şi comunitate creştină
trebuia să existe, să aibă membri, conducere, norme şi viaţă proprie. Aşa
a fost ea organizată de Sfinţii Apostoli, iar aceste elemente constitutive
sunt fundamentale şi s-au dezvoltat odată cu ea. Unele comunităţi au fost
întemeiate în urma predicii Apostolilor sau ucenicilor acestora, altele au
fiinţă spontan prin vestirea Evangheliei de unii creştini care ascultaseră
predica Apostolilor sau a ucenicilor acestora în altă parte. Aşa s-a format
comunităţi în Antiohia, Damasc, Roma şi în alte multe oraşe.
În Ierusalim, comunitatea creştină era grupată în jurul Apostolilor şi
condusă de ei. Avea o viaţă proprie ,, stăruind în învăţătura Apostolilor,
în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune”( Fapte 2,42). După
plecarea Apostolilor din Ierusalim, conducerea comunităţii a preluat-o
Iacob ,, fratele Domnului”, care se bucura de o mare cinste ca şi celelalte
rude ale Mântuitorului. În afară de Apostoli erau presbiterii, o categorie
de creştini respectaţi pentru vârsta şi înţelepciunea lor şi diaconii care
participau la cult serveau la mese, propovăduiau Evanghelia fiind
asimilaţi şi ei în conducerea Bisericii.
Celelalte comunităţi erau organizate la fel, conducerea lor fiind
exercitată de Apostolii fondatori. Chiar dacă ei nu se stabileau definitiv
în cetatea respectivă, purtau grija comunităţii prin corespondenţă, vizite
periodice sau prin presbiteri-episcopi şi diaconi, aşezaţi de Apostoli
pentru a exercita conducerea locală. Presbiterii care denumeau atât pe
episcopi cât şi pe preoţi au fost hirotoniţi de Apostoli prin punerea
mâinilor după post şi rugăciune lucru confirmat de cartea Faptele
Sfinţilor Apostoli. Presbiterii( preoţii) erau hirotoniţi fie de Apostoli, fie
de ucenicii acestora fiind recomandaţi comunităţii. Aşadar, exista în
biserică la sfârştul veacului apostolic bine conturată ierarhia
bisericească( episcopi, preoţi şi diaconi), rânduită prin hirotonie şi având
misiunea de a săvârşi cultul, predicarea Evangheliei, administrarea
comunităţii, asistenţa socială, supravegherea vieţii morale şi impunerea
disciplinei creştine.
Sinodul de la Ierusalim
Primirea în creştinism a păgânilor fără ritualul iudaic dă naştere la
discuţii în Antiohia pentru care Sfântul Pavel şi Barnaba sunt delegaţi de
comunitate să meargă la Ierusalim pentru a rezolva această problemă.
Întorşi la Antiohia Siriei, Pavel şi Barnaba au găsit biserica dezbinată din
cauza unor iudei-creştini veniţi din Iudeea care învăţau că păgânii
convertiţi la creştinism trebuia să observe Legea Mozaică privind
circumciziunea.
Astfel, s-a născut în Antiohia disputa despre valabilitatea Legii Mozaice
sau disputa despre respectarea ceremoniilor iudaice în biserică.
În anul 49-50, Pavel şi Barnaba însoţit de Tit, merg ca delegaţi ai
Bisericii din Antiohia la Ierusalim să analizeze această problemă, aspect
prezentat în cartea Faptele Sfinţilor Apostoli cap.15. La Ierusalim, unii
din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă susţineau că păgânii care
se convertesc la creştinism trebuie să primească circumciziunea şi să
respecte ceremoniile Legii Mozaice.
Sinodul se ţine în două reunini. Astfel, în prima reuniune, Pavel şi
Barnaba prezintă un raport despre:
a.roadele activităţii lor printer păgâni- Fapte 15, 4, Galateni 2, 2
b.prezentarea Evangheliei pe care au propovăduit-o în lumea păgână.
În a doua reunine, Apostolii adunaţi în Sobor, hotorăsc sub insuflarea
Duhului Sfânt asupra viitorului însuşi al Bisericii creştine, alcătuind un
tomos sinodal, care cuprindea câteva prescripţii pe care păgânii urmau să
le respecte la intrarea în creştinism:
1.păgânii trecuţi la creştinism nu sunt obligaţi să respecte prescripţiile
Legii iudaice în special circumcizia ,, un jug pe care nici părinţii noştri,
nici noi nu am putut să-l purtăm” – Fapte 15, 10.
2.trebuiau să păzească următoarele norme:
 Să nu jertfească la idoli
 Să se ferească de desfrânare care unită uneori cu cultul unor zei
 De mâncarea sângelui în se socotea că există viaţă
 Mâncarea cărnii animalelor sugrumate.
Aceste prescripţii au fost aşezate, aşadar, într-un Decret sinodal
apostolic, întocmit după modelul epistolar al vremii: A-către B-salutare
Încheiere. Decretul este trimis la Antiohia prin delegaţii sinodului, Pavel,
Barnaba, Iuda ( numit Barsaba ) şi Sila prin care li s-a adus la cunoştinţă
hotărârea înţeleaptă luată de Sinodul apostolic de la Ierusalim, iar
credincioşii s-au bucurat pentru mângâiere ( Fapte 15, 1-33). Totodată, s-
a uşurat mult misiunea creştină printre neamuri, iar creştinismul, eliberat
de servitutea Legii Mozaice şi-a întărit caracterul de religie universală.
Importanţa Sinodului
 Sinodul este o dovadă a istoricităţii Faptelor Apostolior, lucrarea
consemnând un eveniment istoric.
 Descrie una din situaţiile dificile ale creştinismului, şi anume,
disputa dintre iudaizanţi şi liberali în ceea ce priveşte
obligativitatea Legii mozaice pentru creştinii dintre păgâni, dispută
care este rezolvată pentru prima oară, în istoria bisericii primare,
printr-o procedură sinodală.
 Sinodul oferă mărturie evidentă despre prezenţa în interiorul şi
viaţa bisericii creştine primare a ierarhiei sacramentale( apostoli şi
preoţi ), clar delimitată de restul creştinilor( preoţia împărătească ).
 De la acel sinod a rămas până astăzi formula sinodală ,, părutu-s-a
Duhului Sfânt şi nouă” ( Fapte 15,28 )
Bibliografie
Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2015
Pr. Prof. Dr. I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, Editura
Credinţa noastră, Bucureşti, 1992
Pr. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului, Editura Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei, Iaşi 1999.
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Biseicească Universală, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1992.