Sunteți pe pagina 1din 4

Data______________

Tema 4.4.​ ​ Metodele clinico-fiziologice de cercetare a activităţii cardiace.


Lucru individual
1. Numeşte zgomotele cardiace, explică provenienţa şi caracteristica acestora.
Zgomotul I
Este un zgomot sistolic,produs de urmatoarele fenomene succesive : inchiderea valvei mitrale, a
tricuspidei, contractia ventriculara izovolumetrica cu tensionarea peretilor ventriculari,
deschiderea valvei pulmonare si a celei aortice , cu accelerarea brusca a singelui in marile vase in
timpul ejectiei rapide, urmata de decelerarea singelui la trecerea de la ejectia rapida la cea
lenta,cu vibratiile insotitoare ale peretilor arteriali. Este u zgomot cu frecventa relativ scazuta, de
la 30-40 Hz si durata mai lunga , de cca 120-150 ms.
Zgomotul II
Este un zgomot diastolic, mai scurt si ascutit, cu frecventa de 50-70 Hz, si durata pulmonare,
vibratiilor produse de reintoarcerea singelui in aorta spre ventricul dupa inchiderea valvelor
sigmoide si peretilor arteriali, deschiderea vavelor tricuspida si mitrala- care este in gneral
neperceptibila ca sunet.
Zgomotul III
Este un zgomot diastolic, considerat de unii drept extrazgomot deoarece in mod normal este
inaudibil. Poate fi insa ascultabil la copii, tineri, sub 45 de ani, persoane cu perete toracic subtire,
cu adipozitate redusa. Este un zgomot de frecventa joasa, cu durata de 0.02-0.04 s, de intesitate
variabila , produs de cca 0.1-0.15 s dupa zgomotul 2. Fiind un zgomot de frecventa joasa poate fi
si palpabil.
Zgomotul IV
Este un zgomot diastolic sau presistolic este intodeauna patalogic la ascultatie, dar poate fi
surprins in mod normal pe fonocardiograma. Prezinta vibratii de frecventa joasa, de amplitudine
redusa, care precede zgomotu 1, de durata de 0.04-0.10 s, inregistrat la cca 0.04 s dupa una p de
ECG. Este rpodus de vibtratiile generate de distensia brusca suplimentara a peretilor ventriculari
produsa de sistola atriala.
2. Desenează un traseu electrocardiografic şi explică geneza undelor
3. Explică derivaţiile ECG standard şi locurile de aplicare ale electrozilor pentru obţinerea
lor (desenează triunghiul Einthoven).
Câmpul electric produs de inimă, poate fi înregistrat prin plasarea unor electrozi în diferite
puncte ale corpului: pe membre şi pe torace. Din aceste puncte, electrozii ECG “privesc” inima
din unghiuri diferite şi “traduc” activitatea electrică a inimii în unde care se înregistrează pe o
hârtie specială. Linia imaginară de-a lungul căreia se înregistrează diferenţa de potenţial dintre 2
electrozi plasaţi în puncte diferite se numeşte derivaţie.
După planul în care sunt plasaţi electrozii, cele 3 sisteme sunt grupate: v În plan frontal:3
derivaţii bipolare standard, ale membrelo o 3 derivaţii unipolare ale membrelor.În plan orizontal
se utilizează, cel mai frecvent tot 6 derivaţii. Se numesc derivaţii unipolare precordiale sau
toracice şi se notează cu V1, V2, V3, V4, V5 şi V6.
Electrozii pentru derivaţiile membrelor se plasează pe membrele superioare deasupra articulaţiei
pumnului, iar pe membrele inferioare deasupra gleznei, evitându-se planul osos.
În total pe membre se plasează 4 electrozi: doi pe membrele superioare şi doi pe picioare.
Piciorul drept este folosit pentru împământare (potenţial constant).Cei 6 electrozi precordiali se
plasează pe torace în puncte.
4. Descrie câte 3 modificări ale traseului ECG la stimularea SN simpatic şi parasimpatic
Simpatic
Eferenţa simpatică. Căile simpatice îşi au originea în cordoanele intermediolaterale ale primelor
5-6 segmente toracice medulare. Sinapsa cu neuronii postganglionari se face la nivelul
ganglionilor cervico-dorsali, de unde pleacă fibrele postganglioanare sub forma nervilor cardiaci
(superior, mijlociu şi inferior), care inervează sistemul excitoconductor şi fibrele contractile.
Fibrele simpatice drepte se repartizează mai ales în ţesutul nodal, afectând în special frecvenţa,
în timp ce, cele stângi se distribuie cu precădere în micardul contractil, amplificându-i activitatea
Ca şi în cazul parasimpaticului, există o descărcare permanentă de impulsuri prin nervii simpatici
cardiaci. Denervarea simpatică, realizată pe un cord în prealabil denervat vagal, determină
scăderea frecvenţei cardiace (la om de la 150 la 100/min.). Efectele simpaticului pe cord se
datorează eliberării mediatorului numit noradrenaliă (epinefrină) care acţionează pe receptorii
beta1. Noradrenalina stimulează toate proprietăţile miocardului şi mobilizează rezervele de
glicogen şi fosfaţi macroergici, acţiunea sa fiind de mai lungă durată decât a acetilcolinei.
Efectele sale se manifestă prin creşterea permeabilităţii membranei celulare pentru Na+ şi Ca2+,
cu depolarizarea acesteia.

Parasimpatic
Eferenţa parasimpatică are 2 neuroni: protoneuronul localizat în centrul cardioinhibitor şi
deutoneuronul localizat în musculatura atrială. Există o permanentă descărcare a potenţialelor de
acţiune prin nervii vagi care deprimă activitatea cordului. De aceea, denervarea parasimpatică a
cordului, realizată prin metode chirurgicale sau farmacologice (cu atropină) produce tahicardie
(frecvenţa cardiacă creşte de la 70 la 150/min.).
Efectele parasimpaticului se realizează prin eliberarea mediatorului numit acetilcolină la nivelul
terminaţiunilor nervoase. Acetilcolina acţionează asupra receptorilor muscarinici (M2)
membranari cu eliberare de GMPc, urmată de scăderea activităţii adenilatciclazei şi a AMPc.
Activitatea inhibitorie la nivelul miocardului se datorează hiperpolarizării indusă de creşterea
permeabilităţii pentru K+ a membranei celulare.
Efectul deprimant al vagului şi acetilcolinei poate fi contracarat prin blocarea receptorilor M cu
atropină.
5. Explică şi reprezintă electrocardiografic:
a. contracţiile premature (extrasistole atriale şi ventriculare)
Contracțiile ventriculare premature (PVC) sunt bătăi anormale ale inimii, care-și au originea
în ventriculii inimii. Acestea sunt cauzate de "iritabilitatea" electrică a mușchiului cardiac
al ventriculelor și perturbă ritmul normal al inimii, provocând zvâcniri ale pulsului sau
bătăi neregulate în piept. Contracțiile ventriculare premature sunt foarte frecvente și apar
cu precădere la persoanele mai în vârstă, la persoanele cu tensiune arterială crescută și la
persoanelor cu afecțiuni cardiace.
b. ​tahicardia paroxistică
Tahicardia supraventriculara - denumita si tahicardia supraventriculara paroxistica - este un ritm
cardiac rapid, cu originea electrica in atrii sau nodulul atrioventricular. Normal sistemul electric
al inimii controleaza precis ritmul si frecventa cardiaca. In tahicardia supraventriculara conexiuni
electrice anormale determina ritmul rapid al inimii. In timpul tahicardiei supraventriculare inima
are peste 100 de batai pe minut, uneori putand ajunge si la 300 batai pe minut.
c. fibrilaţiile ventriculară şi atrială
Fibrilația ventriculară este o tulburare a ritmului cardiac normal ce poate avea consecințe foarte
grave, care amenință viața. Fiind cea mai frecventă cauză de moarte subită de cauză cardiacă,
fibrilația ventriculară reprezintă o urgență și necesită asistență medicală. Fibrilația ventriculară
este mai frecvent întâlnită pe teritoriul Europei și afectează cel mai mult persoanele de sex
masculin, cele între 55 și 75 de ani.

Fibrilaţia atrială – tahiaritmie supraventriculară caracterizată prin activare atrială necoordonată


şi, implicit, prin deteriorarea funcţiei mecanice atriale.

d. fluterul atrial

Flutterul atrial este mult mai rar intalnit decat fibrilatia atriala, dar cauzele si consecintele
hemodinamice sunt similare. Multi pacienti cu flutter atrial prezinta si episoade de
fibrilatii atriale.
Flutterul atrial clasic este cauzat de un circuit lung de reintrare localizat la nivelul atriului
drept. Atriile se depolarizeaza cu o frecventa de 250-350b/minut. Deoarece nodul AV nu
poate transmite impulsurile cu aceasta frecventa, de obicei, numai jumatate din impulsuri
ajung la nivelul ventricului (bloc 2:1), astfel incat frecventa ventriculara este de
aproximativ 150 bpm. Uneori blocul variaza in timp, iar ca urmare, ritmul ventricular
devine neregulat.

e. stopul cardiac

Prin „stop cardiac si respirator” se defineste incetarea functiei cardiace si respiratorii.


Daca disfunctia, fie cardiaca, fie respiratorie nu este remediata rapid, poate conduce
la decedarea pacientului.
f. tulburarile de conducere (bloc atrioventricular complet şi incomplet).
Blocurile atrio-ventriculare se definesc prin întârzierea sau blocarea conducerii impulsului
electric de la atrii la ventriculi. Din punct de vedere epidemiologic, blocurile atrio-ventriculare
sunt prezente la populația general, fiind mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă. Clinic, se
manifestă prin sincope Adams-Stokes, lipotimii, vertij, semen de insuficiență cardiacă, de
insuficientă circulatorie cerebrală, angina pectorală.

Blocul atrio-ventricular complet se recunoaște pe EKG datorită întreruperii TOTALE a


transmiterii stimulilor de la atrii la ventriculi prin nodul atrio-ventricular. Pe electrocardiogramă
sunt înregistrate două activități electrice independente, ceea ce se numește disociație
atrio-ventriculară (între frecvenţa undelor P şi cea a complexelor QRS nu există nicio relaţie). În
această situație avem atrii care se contractă în ritm sinusal sau alt ritm atrial și ventriculi care
sunt controlați de un pacemaker secundar inferior sediului blocului de la nivelul nodului
atrio-ventricular.

Semnătura profesorului ____________________________