CONDUITA PSIHOSOCIAL|

1. De ce este personalitatea o „construcþie socialã”?

2. Care este deosebirea dintre afiliere ºi atracþie interpersonalã?
3. Care sunt condiþiile ce favorizeazã atracþia interpersonalã?
4. Ce efecte poate avea singurãtatea prelungitã?
5. Cum poate contribui auto-dezvãluirea la consolidarea unei relaþii interpersonale?
6. Daþi exemple de tipuri de relaþii interpersonale ºi ilustraþi-le cu evenimente din viaþa
voastrã sau a celor apropiaþi.

3. Comportamente pro- [i antisociale

Oricare dintre comportamentele noastre are urmãri mai mult sau mai puþin directe asupra
celorlalþi. În funcþie de aceste urmãri, comportamentele sunt prosociale (în cazul urmãrilor
pozitive) sau antisociale (în cazul urmãrilor negative).
Comportamentul prosocial desemneazã o categorie foarte vastã de comportamente ºi se
referã la acte valorizate pozitiv de societate. Comportamentele prosociale au consecinþe
sociale pozitive ºi contribuie la binele fizic ºi psihic al altor persoane. Aceastã categorie
include: comportamentul de ajutorare, comportamentul altruist, atracþia interpersonalã,
prietenia, simpatia, încrederea, sacrificiul, cooperarea etc.
În capitolul de faþã, vom expune în detaliu, din clasa comportamentelor prosociale,
comportamentul de ajutorare, iar dintre comportamentele antisociale, comportamentul
agresiv.

3.1. Comportamentul de ajutorare

Comportamentul de ajutorare reprezintã o subcategorie în cadrul comportamentului
prosocial. El poate fi definit ca un act intenþionat efectuat în folosul altei persoane.

Intenþia deþine rolul fundamental în definiþia de mai sus: dacã pierdem niºte bani ºi
cineva îi gãseºte, nu înseamnã nicidecum cã am desfãºurat un comportament de ajutorare
în sprijinul persoanei respective.
La rândul lor, comportamentele altruiste reprezintã o subcategorie a comporta-
mentelor de ajutorare. Ele se referã la acte motivate de dorinþa de a-i face un bine
celuilalt, efectuate fãrã a aºtepta câºtiguri personale. A face o donaþie în bani unui
orfelinat sau unui azil de bãtrâni ºi a dori sã îþi pãstrezi anonimatul reprezintã un
comportament altruist.

Primele cercet\ri psiho-sociale asupra comportamentului de ajutorare au ap\rut la sfâr[itul

anilor ’50.
Cercet\rile ulterioare au fost mult stimulate de un eveniment trist petrecut în 1964 la New
York: o tân\r\, Kitty Genovese, a fost ucis\ cu bestialitate într-o sear\, pe strad\, iar

151
MANUAL DE PSIHOLOGIE

anchetatorii au constatat c\ 38 de persoane

asistaser\ la aceast\ crim\ din spatele perdelelor
f\r\ s\ acorde ajutor, f\r\ s\ aib\ m\car curajul de a
telefona la poli]ie.
De ce crede]i c\ nimeni n-a intervenit în aceast\
situa]ie? Crede]i c\ toate cele 38 de persoane erau
egoiste [i preocupate numai de interesul lor?

Kitty Genovese Locul crimei

a) Teorii asupra comportamentului de ajutorare

Explicaþiile asupra comportamentului de ajutorare au fost elaborate de pe douã poziþii
teoretice: abordarea biologicã ºi abordarea învãþãrii sociale. În ultimele douã decenii s-a
dezvoltat o a treia abordare, ce combinã elemente din primele douã.

Perspectiva biologicã
Sociobiologii cred cã multe comportamente umane îºi au originea în zestrea genetic㠖
ele sunt înnãscute, ºi nu învãþate. În ceea ce priveºte comportamentul de ajutorare, ei
susþin cã fiinþele umane au o predispoziþie biologicã de a-i ajuta pe alþii care suferã. Aºa
cum existã tendinþe înnãscute de a mânca sau a respira, tot aºa existã tendinþa de a-i ajuta
pe semeni. Aceastã concluzie contrazice vechea teorie evoluþionistã, care vedea o cores-
pondenþã strânsã între selecþia naturalã ºi egoism.

Pute]i da exemple de situa]ii în care animalele î[i ofer\ sprijin reciproc?

Învãþarea socialã
Majoritatea psihologilor sociali resping ideea cã ajutarea celuilalt ar deriva din ceva
înnãscut. Ei încearcã sã demonstreze cã acest comportament social îºi are originile în
procesul de socializare – deci este învãþat. Cele mai multe cercetãri realizate din aceastã
perspectivã au folosit copii drept subiecþi, copilãria fiind consideratã o perioadã foarte
importantã pentru învãþarea acestor comportamente.
1) Solicitând copiilor sã se comporte în manierã altruistã, creºte probabilitatea comporta-
mentului de ajutorare. Sugestiile privind comportamentul adecvat pot sã modeleze
conduita ulterioarã a copilului.
2) O metodã mai eficientã de învãþare a comportamentelor de ajutorare o constituie
folosirea recompenselor (numite ºi întãriri, pentru cã ele întãresc comportamentul,
adicã determinã persoana sã-l desfãºoare ºi în viitor). Existã ºanse mari ca un
comportament recompensat sã fie repetat. Dacã, într-o situaþie din viaþa cotidianã,
copiii sunt recompensaþi pentru cã au oferit ajutor, este foarte probabil sã o facã din
nou în alte situaþii.
3) Indivizii pot învãþa, de asemenea, sã acorde ajutor urmãrind o altã persoanã (care
joacã rolul de model) ce efectueazã un comportament de ajutorare. S-a demonstrat
experimental cã observarea unui model adult care se comportã în manierã altruistã

152
 CONDUITA PSIHOSOCIAL|

îi face pe copii sã se comporte identic. Filmele cu mesaj prosocial au, de aceea,

eficienþ㠖 a privi la televizor comportamente de ajutorare întãreºte atitudinile
pozitive ale copiilor faþã de comportamentele de acest gen. Albert Bandura, un
psiholog american, a arãtat în numeroase studii cã observarea ºi repetarea comporta-
mentului modelului nu înseamnã o imitare mecanicã. Individul analizeazã atent
comportamentul ºi urmãrile comportamentului modelului ºi se comportã în consecinþã.

Empatia
Empatia este, în multe cazuri, principala motivaþie a
comportamentului de ajutorare. Dacã vedem pe cineva dând • `nv\]are social\
bani unui cerºetor, ne putem gândi cã a fãcut-o pentru cã i s-a • model
fãcut milã, pentru cã s-a pus în locul cerºetorului ºi a
• empatie
înþeles astfel ce înseamnã lipsurile materiale etc.

Empatia corespunde capacitãþii de a sesiza trãirile altuia, de a ne identifica

emoþional ºi cognitiv cu o altã persoanã.

În cazul comportamentului de ajutorare, empatia poate fi privitã ca un rãspuns

emoþional la suferinþa altuia. Empatia nu apare numai în împrejurãrile în care celãlalt
suferã.

Da]i exemple de împrejur\ri în care a]i empatizat cu o alt\ persoan\.

Numeroase studii au demonstrat cã adulþii, ca ºi copiii,

rãspund în mod empatic la suferinþa altuia. Majoritatea acestor
studii aratã cã pentru fiinþele umane este neplãcut sã-l vadã pe
altul suferind. Atunci când acordãm ajutor, încercãm sã facem sã
disparã sentimentul neplãcut pe care ni-l provoacã durerea altuia.
Unul dintre modelele cele mai cunoscute ale comportamentului
de ajutorare se bazeazã pe aceastã idee: indivizii intervin într-o
situaþie de urgenþã pentru cã aceasta declanºeazã o stare neplãcutã
de care ei încearcã sã scape. Ca urmare, un astfel de comporta-
ment nu este deloc altruist, fiind declanºat mai curând de interesul
personal. Individul acordã ajutor din dorinþa de a scãpa de o
emoþie neplãcutã, comportamentul de ajutorare fiind un comporta-
ment ce reduce prompt starea de disconfort psihic. Acordarea ajutorului
depinde uneori de capa-
Empatia este mediatã, în bunã mãsurã, de similaritate: empati- citatea noastr\ empatic\
zãm mai uºor cu o persoanã pe care o percepem ca fiindu-ne
similarã. Adesea, ne mirãm cã oamenii sãraci dau bani cerºetorilor, iar cei avuþi n-o fac.
Aceastã diferenþã între comportamentele de ajutorare ale celor sãraci ºi ale celor bogaþi
s-ar putea explica tocmai prin faptul cã sãracii pot empatiza mai uºor cu cerºetorii.

b) Factori ai comportamentului prosocial

O tentativã de sistematizare a elementelor care susþin comportamentul de ajutorare
propune douã categorii: factorii situaþionali ºi factorii de personalitate.

153
MANUAL DE PSIHOLOGIE

Factori situaþionali
Comportamentul social are o determinare complexã:
• situa]ie poate fi determinat de trãsãturile de personalitate ale indi-
vidului, de situaþie sau de ambele. Psihologii sociali n-au
• tr\s\turi de
negat niciodatã importanþa trãsãturilor de personalitate,
personalitate dar au susþinut cã împrejurãrile îºi pun apãsat amprenta
asupra conduitei umane. În privinþa comportamentului de
ajutorare, ei au arãtat cã existã situaþii în care, indiferent de caracteristicile de personalitate
ale individului (fie cã este generos, fie cã nu este), el va acorda ajutor altuia, dupã cum existã
situaþii în care, indiferent de profilul de personalitate al individului, el nu va acorda ajutor.

S\ ne imagin\m un adolescent care iese la plimbare cu prietena lui. Pe strad\, cineva

îi solicit\ ajutorul – de pild\, un cer[etor b\trân îi cere ni[te bani. E foarte probabil ca în
compara]ie cu situa]ia în care se afl\ singur, adolescentul s\ reac]ioneze pozitiv la
cererea b\trânului. Aproape orice adolescent, indiferent dac\ este foarte generos sau
foarte avar, va accepta s\ dea bani. În acest caz, comportamentul individului nu este
determinat atât de caracteristicile lui de personalitate, cât de situa]ie (faptul c\ prietena
lui, pe care vrea s\ o impresioneze, este de fa]\).

Asasinarea tinerei Kitty Genovese din New York în 1964, în prezenþa atâtor spectatori
pasivi, a stimulat cercetãrile asupra factorilor care îl determinã pe individ sã acorde ajutor
într-o situaþie de urgenþã.
Situaþiile de urgenþã sunt situaþii relativ neobiºnuite, care implicã un pericol
pentru o persoanã. Ele nu pot fi prevãzute, sunt foarte diferite ºi impun acþiuni
imediate, cântãrirea pe îndelete a alternativelor nefiind posibilã.
Studiile asupra situaþiilor de urgenþã au avut la bazã ideea potrivit cãreia compor-
tamentul de ajutorare depinde în bunã mãsurã de situaþia în care se aflã individul.
Doi cercetãtori americani, Bibb Latané ºi John Darley, au emis ipoteza cã o caracte-
risticã fundamentalã a situaþiilor de urgenþã, prezenþa sau absenþa celorlalþi, influenþeazã
în mod decisiv acordarea ajutorului. Mai precis, ei au încercat sã demonstreze cã acordarea
ajutorului depinde de faptul cã potenþialul donator se aflã singur sau în prezenþa celorlalþi.
Autorii americani au pus în evidenþã aºa-zisul efect de trecãtor: este mai probabil ca
indivizii sã acorde ajutor într-o situaþie de urgenþã când se aflã singuri cu cel ce are nevoie
de ajutor decât dacã se aflã împreunã cu mulþi alþii.
Numele acestui efect a fost inspirat de situaþia în care s-a produs un accident rutier: un
automobil a rãnit grav un pieton. Automobilul a pãrãsit în vitezã locul accidentului. Într-o
astfel de împrejurare, victima va primi mai repede ºi mai eficient ajutor dacã la accident
a asistat un singur trecãtor decât dacã în jurul ei se strânge o mulþime curioasã.
Latané ºi Darley au demonstrat cã neintervenþia individului în situaþiile de urgenþã
(cum s-a întâmplat ºi în cazul Kitty Genovese) nu poate fi pusã pe seama apatiei. Individul
reacþioneazã diferit în funcþie de prezenþa sau absenþa celorlalþi. Prezenþa celorlalþi îl face
sã-ºi amâne intervenþia.
Explicaþia oferitã se bazeazã pe ideea de difuziune a
responsabilitãþii. Atunci când sunt ºi alþii de faþã ºi pot • efect de trec\tor
interveni, individul simte cã împarte cu ei responsabilitatea
• difuziune a
pentru salvarea victimei. Dimpotrivã, când se aflã singur,
înþelege cã îi revine întreaga responsabilitate, încât acordã responsabilit\]ii
imediat ajutor.
154
 CONDUITA PSIHOSOCIAL|

Fenomenul de difuziune a responsabilitãþii apare ºi în situaþia în care individul face parte

dintr-o mulþime violentã. Imaginaþi-vã urmãtorul context: grupul participanþilor la o
demonstraþie paºnicã se transformã într-o mulþime agresivã, care atacã forþele de ordine,
sparge vitrinele magazinelor etc. Într-un astfel de context, individul poate sã considere cã nu
va fi tras la rãspundere, responsabilitatea pentru actele antisociale revenind tuturor partici-
panþilor. Comportamentul sãu dezinhibat ºi agresiv are la bazã difuziunea responsabilitãþii
în mulþime.

Factori de personalitate
Foarte multe cercetãri din domeniul comportamentului de ajutorare s-au concentrat
asupra factorilor situaþionali. Totuºi, comportamentul este determinat atât de mediu, cât ºi
de personalitatea indivizilor. În privinþa influenþei acesteia din urmã, comportamentul de
ajutorare a fost raportat la stãrile psihologice tranzitorii ºi la trãsãturile de personalitate.
Stãrile psihologice tranzitorii. Cu toþii avem zile în care totul pare sã meargã perfect
ºi zile în care totul iese prost ºi ºtim foarte bine cã astfel de dispoziþii influenþeazã maniera
noastrã de a interacþiona cu alþii. Cercetãrile asupra comportamentului de ajutorare au
arãtat cã indivizii aflaþi într-o dispoziþie bunã sunt mult mai înclinaþi sã acorde ajutor decât
cei aflaþi într-o dispoziþie proastã.
Când oamenii se simt bine, ei sunt mai puþin
preocupaþi de ei înºiºi ºi mai sensibili la nevoile
ºi problemele altora. S-a demonstrat chiar cã
vremea frumoasã, însoritã induce o stare de bunã
dispoziþie, care-i determinã pe indivizi sã-i ajute
pe ceilalþi, iar vremea mohorâtã, cu cer acoperit
provoacã proastã dispoziþie ºi inhibã comporta-
mentul de ajutorare. Indivizii ce se simt triºti ori
indispuºi se concentreazã mai mult asupra lor,
asupra grijilor ºi problemelor lor, sunt mai puþin
preocupaþi de binele altora ºi mai puþin dispuºi ~i ajut\m pe cei afla]i la nevoie `n func]ie de
sã-i ajute pe alþii. dispozi]ia noastr\ de moment

Caracteristici ale persoanei. Tendinþa generalã a psiho-

logilor sociali este aceea de a pune multe comportamente
pe seama factorilor situaþionali. Totuºi, existã caracteristici • st\ri psihologice
stabile de personalitate ce marcheazã maniera individului tranzitorii
de a interacþiona cu ceilalþi. • caracteristici
În privinþa caracteristicilor demografice, de exemplu,
stabile de
s-a arãtat cã nu existã decât o corelaþie extrem de slabã, total
nesemnificativã, între ocupaþia tatãlui ori mãrimea familiei personalitate
(numãrul de fraþi ºi surori) ºi comportamentul de ajutorare.
În mod surprinzãtor, mãrimea localit\]ii de origine a subiectului are oarecare influenþã
asupra acestui tip de comportament: subiecþii care au copilãrit la sat au o tendinþã mai
pronunþatã de a ajuta în raport cu cei originari din oraºele mari.
Printre puþinele atribute de personalitate acceptate de psihologi ca fiind legate de
comportamentul de ajutorare este competenþa perceputã specificã. Sentimentul capacitãþii
de a stãpâni situaþia afecteazã probabilitatea acordãrii ajutorului. Indivizii care se simt
competenþi într-o situaþie specificã cred cã pot reduce costurile potenþiale ale comporta-
mentului de ajutorare ºi, ca atare, sunt dispuºi sã acorde ajutor.
Psihologii au studiat comportamentul de ajutorare din raþiuni practice. Cercetãrile s-au
concentrat asupra determinanþilor situaþionali ai acestui tip de comportament. Dacã ºtim,
155