IGIENA SOLULUI

1.1 Importanţa igienico-sanitară a solului

Solul interacţionează permanent cu toate elementele mediului ambiant: apă, aer, alimente,
care îşi exercită acţiunea lor complexă asupra sănătăţii populaţiei. Cunoaşterea caracteristicilor
solului serveşte la aprecierea acestor riscuri. Igiena solului se referă la poluarea solului precum şi
rolul sau în răspândirea bolilor.
Caracterizarea igienico-sanitară a solului se face in funcţie de zonele, în care este posibil
contact între om si sol. Mai frecvent se cercetează urmatoarele zone:
 Locurile de joacă pentru copii;
 Teritoriul plajelor si în jurul bazinelor;
 Spaţiile de joacă ale şcolilor si gradiniţelor de copii;
 Terenurile de sport;
 Terenurile din jurul surselor de apă potabilă;
 Terenurile în care omul vine în contact cu solul in procesul muncii (sere, ciupercării, etc.)

1.2 Proprietăţile solului

Gradul de poluare al solului este în funcţie de proprietăţile solului, care se împart în:
 proprietăţi fizice;
 proprietăţi chimice;
 proprietăţi biologice.
Proprietăţile fizice
Solul este format din particole solide numite granule, care pot fi de diferite dimensiuni,
forme si compoziţie chimică. Spaţiile rămase libere între granule constituie porozitatea solului.
Mărimea porozităţii depinde de dimensiunile, forma si aşezarea granulelor. Cu cît particolele
sunt mai mari, cu atît volumul total al porilor este mai mic. Aceste caracteristici, granulozitatea
si porozitatea, influenţează marea majoritate a proprietăţilor fizice ale solului. Cele mai
importante proprietăţi fizice sunt:
a) permiabilitatea
b) capilaritatea
c) capacitatea de filtrare
d) temperatura.

1
 a) Permiabilitatea – este proprietatea solului de a fi străbătut de aer şi apă.
Permiabilitatea pentru aer – depinde de granulozitate. Solurile formate din granule
mari (nisip, prundiş) sunt foarte permiabile pentru aer. Cu cît cantitatea de aer din sol este mai
mare, cu atît este mai mare şi salubritatea acestuia, deoarece este asigurată o mai mare cantitate
de oxigen proceselor biologice ce se petrec in sol.
Compoziţia aerului teluric (din sol) este diferită de cel atmosferic şi conţine concentraţii mai
mici de oxigen şi mai mare de dioxid de carbon, amoniac, hidragen sulfurat, metan etc., care
rezultă în urma proceselor de degradare a substanţelor din natura moarta.
Cu cit compoziţia aerului teluric este mai apropiată de cel atmosferic cu atît solul este
mai salubru.
Permiabilitatea pentru apă – se constată la solurile cu o porozitate mai mare.
Permiabilitatea prea mare poate determina înlocuirea aerului cu apă, cu consecinţe negative
asupra procesului de descompunere organică din sol, scăzînd gradul de salubritate al solului.
Solurile impermiabile pentru apă favorizează colecţii de apă stagnantă la suprafaţa lor, devenind
insalubre.

b) Capilaritatea – este proprietatea solului de a permite apei subterane de a se ridica prin pori
către straturile de sus. Solurile cu granulozitate mare (nisip, pietriş) permit ridicarea apei pina la
o înălţime limitată (0,3 – 0,5 m), iar cele cu granulozitate mică (argila) – pîna la înalţimi mari
(cîţiva metri).
Deci, pătura de apă este superficială, apa se ridică prin capilare, pătrunde în materialele
de construcţie a clădirilor, ducînd la insalubrizarea lor.
În solurile cu capilaritate mare nu se recomandă amplasarea gunoiştilor, fîntînilor în
mediu rural, deoarece se produce poluarea pînzei de apă potabilă.

c) Gradul de filtrare – este capacitatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi:
substanţe toxice solide sau sub formă de soluţii şi microorganisme. Cu cît solurile sunt mai puţin
permiabile, cu atît reţin mai bine substanţele nocive şi astfel protejează apele subterane de
poluare.

d) Temperatura. Solul primeşte căldură din mai multe surse: prin radiaţia calorică, de la masa
incandescentă din centrul pamîntului şi de la procesele biochimice care se petrec în interiorul
său. Se ştie, că solul este rău conducător de căldură.

2
Astfel, solurile cu granule fine şi umede se încălzesc mai greu, dar şi pierd mai greu căldura.
Solurile de culoare mai deschisă (nisipoase) reflectă o cantitate mai mare de radiaţii solare, pe
cînd cele inchise la culoare (cernoziomuri) reţin
mai mult radiaţiile calorice.
Temperatura solului are importanţă sanitară, întrucît influenţează în mare măsură clima
regiunii respective, viaţa plantelor, procesele biochimice şi biologice care au loc în sol, permite
reţinerea relativ constantă a apelor subterane, protejează conductele de apă şi canalizare.

Proprietăţile chimice
Solul cuprinde în structura sa aproape toate substanţele chimice cunoscute (organice şi
minerale) în cantităţi variabile. În cantităţi mai mari în sol se găsesc următoarele elemente: Si,
Ca, Al, Fe, Mg, K etc. Si în cantităţi mai mici: I, F, Br, Co, Mn, Cr etc. În cantităţi si mai mici în
sol se găsesc şi elemente radioactive: Ra, U, To, Cs etc.

Proprietăţi biologice
Fertilitatea solului depinde nu numai de prezenţa substanţelor minerale şi organice, ci şi
de numărul şi speciile de microorganisme, care condiţionează calitatea solului.
Deoarece solul conţine substanţe nutritive şi apă în cantităţi considerabile, numărul de
microorganisme este foarte mare si anume:
- 1g de sol argilos conţine ~ 200 mln de m/o;
- 1g de sol cernoziom ~ 5 mln de m/o;
- 1g de sol arabil ~ 1-10 mln de m/o.

Numărul maxim de microorgansme se află în adîncimea de 5-10 cm, iar la adîncimea de

4 m este aproape steril.
Flora solului este formată din bacterii saprofite, actinomicete, ciuperci, alge, protozoare şi
altele, care îndeplinesc funcţii diferite: de oxidare a sulfului, a compuşilor azotaţi, de fixare a
azotului din aer etc.

1.3 Poluarea solului

Poluarea solului se datorează, de regulă, activităţii umane prin îndepărtarea şi depozitarea
neigienică a rezidurilor solide si lichide, excrementelor animale şi cadavrelor acestora, deşeurilor
industriale, prin utilizarea în agricultură a substanţelor chimice fertilizante şi antidăunatoare,

3
utilizarea la irigaţii a apelor poluante, depozitarea de substanţe radioactive, cancerigene şi toxice
în mod necontrolat.
Prin poluare pătrund în sol substanţe chimice care pot perturba metabolismul normal al
solului.
În ultimul timp, de importanţă majorp a devenit poluarea solului cu substanţe utilizate în
agriculturş în cantităţi mari (pesticide, substanţe fertilizante). De asemenea, poluarea cu
substanţe minerale poate fi realizată şi prin activitatea industrială. S-a constatat ca ~ 50 % din
materrile prime utilizate în industrie ajung sub forma de deşeuri in sol.
Prin poluarea solului cu reziduri organice, acesta este contaminat cu microorganisme
patogene sau condiţionat patogene de provinienţă animală şi umană. Aceşti agenţi sunt diferiţi de
flora „autohtonă” şi constituie flora „supraadaugată”.
Agenţii biologici patogeni de provenienţă intestinală umană sunt: bacilul tific, bacilii
dizenterici, vibrionul holerei, virusurile poliomelitice, virusul hepatic şi condiţionat patogeni
sunt: stafilococii, streptococii ex. Coli, proteus etc. Ei au o rezistenţă redusă în sol cu
variabilitate medie de 10-30 de zile pentru enterobacterii si 4-6 săptămînî pentru virusuri. Aceste
microorganisme pot migra din sol în apă şi alimente.
O altă grupă de microorganisme provin din intestinele animalelor: bacilul tetanic, bacilul
antraxului, bacilul botulinic, clostridiile si altele. Viabilitatea acestora în sol este mare (luni, ani)
ţi transmit boala la om în timpul muncilor agricole, jocurilor copiilor, război, etc. Prin sol se
transmit şi paraziţii (geohelminţii), din care Ascaris lumbricoides are mare răspîndire şi în
Republica Moldova; ouăle acestor paraziţi îşi păstrează viabilitatea la temperatura de 16-18 °C,
umiditatea 60-80%, în lipsa radiaţiilor solare directe pînă la 1 an.

1.4 Criterii sanitare de apreciere a poluării solului

Aprecierea stării sanitare a solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico-sanitari. Ei
oferă informaţii asupra caracteristicilor microbiologice si chimice ale solului.
a) Indicatorii microbiologici – mai frecvent utilizaţi sunt: numărul total de germeni,
numărul bacteriilor coliforme, numărul bacteriilor sulfito-reducătoare, numărul
bacteriilor termofile.
Deşi nu există norme legiferte în nici o ţară din lume, se recomandă urmatoarea interpretare a
valorii numărului total de germeni:
- sol curat <10000 germeni / g sol;
- sol slab poluat >10000 germeni / g sol;
- sol poluat – 100000 germeni/g sol;

4
 - sol foarte poluat – 1000000 /g sol.

Poluarea biologică a solului se apreciază şi prin indicatorii parazitologici. Se consideră

că solurile curate nu trebuie sa conţină ouă de geohelminţi. Astfel, solurile slab poluate conţin
pina la 10 ouă/g sol, poluate – 10-100 ouă/g sol, iar celea foarte poluate peste 100 ouă/g sol.

b) Indicatorii chimici
Cel mai des utilizat indicator este indicile „Hlebnicov” sau „cifra sanitară”. Se calculează
după formula:
I.H. = N org. Teluric / N org. Total, unde:
I.H. – indicile Hlebnicov;
N org. Teluric – azotul organik teluric;
N org. Total – azotul organic total prezent in sol.
Valoarea I.H. < 0,70 arată sol poluat;
0,70 – 0,85 – poluare medie;
0,85 – 0,95 – poluare redusa;
0,95< – sol curat.
Pentru aprecierea poluării chimice se mai practică şi determinarea prezenţei în sol a substanţelor
minerale (As, Pb, Cd, Fe, etc), precum şi a pesticidelor.

1.5 Măsuri de protecţie sanitară şi asanare a solului

Prin protecţia sanitară se înţelege complexul de măsuri ce au drept scop limitarea
pătrunderii în sol a diferitor impurităţi, pînă la intensităţi ce nu dereglează procesele de
autoepurare, nu contribuie la acumularea de substanţe nocive în plantele cultivate, nu poluează
aerul atmosferic şi apele şi nu-i limitează folosinţa în scop agricol. Respectarea acestor condiţii
înseamnă păstrarea calităţii solului, în aşa fel, ca să nu afecteze starea de sănătate a oamenilor.
Măsurile de protecţie sanitară sunt complexe si în realizarea lor sunt implicaţi mai mulţi
specialişti medici, agronomi, tehnologi, hidrologi, ingineri, etc.
Acestea sunt grupate astfel:
- Măsuri sanitare tehnice de colectare si neutralizare corectă a deşeurilor: menajere,
industriale, agrozootehnici;
- Reducerea substanţelor chimice din atmosferă, prin reducerea eliminărilor de
către sursele producătoare;
- Utilizarea raţională a substanţelor chimice in agricultură;

5
 - Dezinfecţia solurilor contaminate intens cu agenti patogeni.

Acest procedeu poate fi aplicat numai pe porţiuni restrînse, limitate, întrucît sunt necesare
cantitaţi foarte mari de substanţe dezinfectante (10-15 kg/m2) şi pot avea efecte de distrugere şi
asupra florei autohtone. Dezinfectarea se aplică cînd poluarea este de natură microbiană,
deoarece în cazul poluării mixte rezultatele sunt puţin eficiente.