Personalitatea lui Constantin Stere a adus în prim-plan o mulțime de adevăruri despre

Basarabia. Cel mai simplu tablou al vieții basarabene de la mijlocul sec. XIX poate fi găsit în
romanul ,,În preajma revoluției” în care autorul se implică prin multiple observații izvorâte din
propria experiență.
Încă din primele pagini atestăm o descriere a unei moșii și a unei așezări locuită de
moldoveni, vorbind ,,moldovenește” care etalează o civilizație românească, în primul rând prin
numele proprii și prin orânduielile vieții patriarhale. Primul nume care are o sonoritate întru totul
adecvată onomasticii românești este al personajului central – Iorgu Răutu, satul acestuia fiind la
fel înscris în tiparele toponimiei române – Năpădeni. Celellte personaje care apar în roman de
asemenea sunt reprezentative pentru cultura românească – Smărăndița, cucoana Anica, jupâneasa
Marghioala, dascălul Andronache și alte personaje care formează anturajul în care decurge ,,viața
la țară”.
Acești indici ai textului suportă metamorfoze peste câteva pagini, niște metamorfoze
neașteptate și sunt compleatați de mai multe nume si de personaje de altă factură și de altă
origine socioculturală, prin structuri onomastice specifice perioadei respective, de exemplu
Duduia Smaranda devine ,,Smaragda Theodorovna” (numaidecât Smaragda și numaidecât
Theodorovna – cu ,,thita”.
C. Stere vorbește și despre clasele dominante menționând că: ,,Boierii vechi care au apucat
încă vremurile de sub Moldova din an în an se împuținau; bătrânii sau mureau, sau ca rezultat
al tacticii de rusificare, se ruinau.”. Schimbarea numelui în unul rusificat devenea o practică
comună. Autorul afirmă: ,,Omul cheltuia o avere pentru a avea autorizarea de a-și da un nume
cu asonanță italiană pentru a suna mai elegant, pentru ca apoi să-și afirme cu ultima energie
obârșia ,,curat rusească” – deși graiul său a fi putut servi model de jargon moldo-rus din
Basarabia de pe vremuri, agravat încă de un ușor accent grecesc.”.
Unul dintre procedeele de rusificare descrise de C.Stere în roman, este cel matrimonial.
Printre nenumărații funcționari și ofițeri ai armatei țariste dislocate în ținut se găseau mulți
amatori de zestre, astfel încât domnișoarele moldovence se pomeneau cu soți străini și de cultură
și de familiile lor.
Izolată de cultura românească și obligați să vorbească o alta limbă rusă pe care nu o
înțelegeau, vechea boierime din satele basarabene degradează, dispare, iar tinerii reprezintă o
generație lipsită de orice educație. Aceștia sunt ,,niște cimpanzei, care afișează necunoștința
limbii moldovenești, dar în realitate nu cunosc bine nici pe cea rusească. Suflete pustiite –
deznaționalizați, ei s-au dobitocit și vegetează acum, străini de lumea de idei care bântuie azi
toată Rusia.”
 Cealaltă parte a societății basarabene - țărănimea era cu totul izolată și datorită acestei izolări
mai conservează unele elemente ale spiitualității neamului. În timpul războiului ruso-turc țăranii
erau folosiți la căratul munițiilor și acesta a fost un prilej de contact cu Molodva de peste Prut
unde au descoperit aceeași limbă ca și cea pe care o vorbeau ei și se minunau ca și ,,moscalii”
(soldații) acolo ,,tot moldoveni sânt și grăiesc moldovenește ca și noi”. Oricum, mentalitatea nu
s-a schimbat în niciun fel, deoarece vedeau în boierime putere, iar în țărănime – sărăcie.
Constantin Stere descrie o situație despre un preot alcoolizat, Vasile Cociorvă, o imagine
caracteristică acelor vremuri. Aproape analfabet, văduv, alcoolizat, ar fi trebuit să fie o
nenorocire, dar din păcate nu era așa. După fiecare ispravă cerea iertare poporanilor săi, dar nu
pe mult timp. Țăranii spuneau că acesta se luptă cu necuratul, iar părintele, în comă alcoolică
lăsa toate hainele și se primbla prin sat repezindu-se peste mulțime. Conducerea eparhală era
gata să trimită alt părinte, învățat, tânăr, instruit, dar lumea era împotriva acestui lucru.
Așadar, după popa Vasile putea veni un alt preot, doar că rus. De aceea oamenii și țineau la
preotul Vasile, findcă nu știau carte rusească. Atfel, paradoxal, agramatismul, decăderea preotuui
Vasile, necunoașterea altei limbi, devine principalul atu în lupta cu risificarea. Păstrarea limbii
strămoșești însemna pentru țărani păstrarea legăturii cu istoria.
C. Stere a dovedit un profund interes pentru ceea ce astăzi numim identitate națională, și mai
ales pentru rolul pe care îl are elementul de bază al oricărei identități – limba. În articolul
intituluat ,,Limba literară”, apare o întrebare: cum trebuie să fie limba literară și ce e de făcut ca
să fie cum trebuie? Așadar, identifică două mijloace: creatorii limbei moderen literare de până
acuma – pentur noțiunile noi se introduc pur și simplu cuvinte străine și o altă cale, crearea
cuvintelor noi din rădăcinile în ființă. Dar, menționează: ,,O limbă nu se face, ea se naște și
crește de la sine, fiecare cuvânt din ea trebuie să fie rupt din pieptul unei mame, care își bocește
copilul, trebuie să se verse în lacrimile unei fete care își plânge iubitul, să închege ura
luptătorului, păsurile plugarului,hohotul de râs și hohotul de plând, zâmbetul și încruntarea
funței unui popor, ce crește și propășește.”.
Opiniile scriitorului despre starea limbii, în special despre procesul de deznaționalizare sunt
foarte dure, rămase actuale și pentru perioada sovietică care se găseau la fel de mulți indivizi
care nu cunoșteau ,,ca lumea” nici limba rusă, nici limba română (limba moldovenească).
Adevărurile spuse de C.Stere cu aproape un secol în urmă rămâneau în picioare, de aceea
cenzura sovietică a interzis în RSSM opera marelui basarabean.