Anonim - Teorii Autism

Curs Autism Pagina 1 din 69
EVOLUTIA CONCEPTULUI SI CERCETARILOR PRIVIND

AUTISMUL
Conceptul de „autism infantil" a declanşat numeroase intrebări,

controverse şi înfruntări ideologice.
In secolul XIX, preocupările în această direcţie au fost puţine. Copiii
cu tulburări mentale erau consideraţi idioţi (arieraţi profund sau congenital).
Formele clinice - in afară de cele psihotice - erau inexistente, copiii bolnavi
erau fie aruncaţi, fie abandonaţi, fie inchişi.
In 1900, medicul psihiatru Maria Montessori a revoluţionat lumea
medicală cu propunerile sale. Ea a facut remarca urmatoare: “copiii deficienţi
nu sunt în afara legii şi au dreptul să trăiască şi să meargă la şcoală ". Ea a
elaborat o metodă pedagogică educativă elementară pentru copiii cu dificultăţi
mintale şi sociale.
La începutul secolului XIX conceptele de “demenţă precoce" şi
de ”regresie" se dezvoltă puţin câte puţin, plecând de la observaţii asupra
copiilor cu tulburări mintale. Astăzi, aceste tulburări alcătuiesc psihozele
infantile din care face parte şi autismul.
In 1911, psihiatrul Eugen Bleuler descrie pentru prima data sindromul de
“schizofrenie infantila, termen care îl înlocuia pe acela de „demenţă precoce".
In afară de simptomele acestei afecţiuni, E. Bleuler insistă asupra
disocierii şi introduce termenul de ”autism" pentru a califica aceşti copii, care
vin din afara realitaţii, afundaţi în viata lor interioară.
In 1943, medicul austriac Leo Kanner descrie cu exactitate sindromul
autist. La acea vreme, el cosidera autismul ca pe ,,o incapacitate crescută de
-1-
a realiza biologic contactul obişnuit cu alţi oameni". In descrierea bolii nu se

include şi prognosticul fatal de arierare, accentul fiind pus pe capacităţile
restante ale pacienţilor. Această descriere a bolii este recunoscută şi astăzi în
clasificările internaţionale.
Bruno Bettelheim, in 1950 considera originea autismului exclusiv ca pe
o experienţă şi învinovăţea parinţii pentru aceasta grava tulburare.
Intre anii 1950 - 1960 exista tendinţa de a pune in evidenţă influenţa
unei anumite conjuncturi in apariţia sindromul autist. Teza cea mai recunoscută
este de orientare psihanalitică si ea ii invinovăţea pe parinţii acestor copii,
considerand ca, prin crearea unei ambianţe nepotrivite acestia pot să determine
apariţia sindromului autist. Se vorbeşte de ,,mame rele", care reuşesc să inducă
copiilor o stare de repliere psihică, o angoasă profundă faţă de lumea
exterioară pe care copilul o percepe ca pe o ameninţare la adresa lui. Din
această cauză, cura psihanalitică preconizează separarea copilului de mediul
familial.
In 1956, Leo Kanner vorbeşte de dereglările psihologice la copilul
autist. El incriminează, pe langă aspectele psihologice şi sociale şi
disfuncţionalitatea biologică, remarcând si lipsa de caldură maternă sinceră şi
atitudinea distantă a tatălui.
Intre 1960-1970, autismul este considerat din punct de vedere etiologic,
ca o entitate omogenă, observabilă în diferite circumstanţe. În U.S.A,
autismul descris de Kanner este admis ca o entitate specifică, dar este ataşat
schizofreniei infantile.
Această clasificare este refuzată de numeroase ţări europene, care ataşează
autismul la psihozele precoce.
Misc si Lang introduc noţiunea de psihoze deficitare şi dizarmonice
evolutive pentru a caracteriza procesele psihotice asociate cu o deficienţa mintală
sau instrumentală.
-2-
Cognitiviştii cercetează fiecare sindrom autist la nivelul functiei de

percepţie, în vorbire şi în viaţa socială în general. Ei recunosc atât tulburări de
percepţie, cât şi tulburări prezente în capacitatea de inţelegere şi de comunicare.
Astfel încep să apară supoziţii privind legatura dintre autism si factorii organici. Se
consideră că plasamentul în şcoală şi familie este mai puţin adecvat.
In 1969 este creată în Franţa, Fundaţia ,,Sesame autisme", care va deveni
membră fondatoare a ,,Asociaţiei autismului european". Fundaţia numără în
prezent 1200 de familii, regrupate în 30 de asociaţii regionale/departamentale,
afiliate ,,UNAPEI" (Uniunea Naţională a Asociaţiilor de părinţi şi prieteni ai
persoanelor handicapate mintal).
În perioada 1970 — 1990, distorsioanarea relatiei „mamă - copil" nu mai
este considerată cauza exclusivă a apariţiei autismului, cercetătorii abordand cu
atenţie drama părinţilor cu copii autişti, care se deosebesc de părinţii copiilor cu
alt handicap.
In 1975, în Franţa este promulgată o lege care prevede ,,educaţia
obligatorie" a copiilor handicapaţi ca urmare a presiunilor făcute de părinţii şi
educatorii acestora. Din nefericire, această lege este rar aplicată.
In 1978 au loc numeroase dezbateri nosografice. Wing si Gould vorbesc
de sindromul autist şi nu de boala autistă, ei subliniand etiologia heterogenă a
autismului. pe care îl consideră, drept ,,o stare finală" cauzată de factori diverşi.
Din 1981, psihozele infantile sunt denumite de DSM III „tulburări care
invadează dezvoltarea" pe scurt „T.E.D." (,,pervasive developmental disordes").
Aceste tulburări sunt considerate deviaţii de dezvoltare a funcţiilor psihologice
fundamentale implicate in dobândirea aptitudinilor sociale si de limbaj.
In 1987, D.S.M. III revizuit nu mai recunoaşte decât două forme:
- T.E.D. - ca tulburare autistă;
- T.E.D. - ca tulburare autista nespecifică.
Această împărţire a autismului a ridicat numeroase probleme. Astfel de
concepţii neglijau dimensiunea psihopatologică şi negau suferinţa acestor copii. Cu
-3-
mult înainte, unii autori au preferat să vorbească de ,,tulburări majore de

organizare a personalităţii", afectând atât constituirea identităţii copilului cât şi
raporturile lor cu realitatea exterioară. Pentru aceştia, problema angoasei şi a
mecanismelor de apărare este prioritară.
In anul 1990, cercetările medicale progresează, fiind suspectate câteva
tulburări psihologice; era totuşi greu de a preciza dacă acestea sunt consecinta
unor tulburari psihologice sau este vorba, mai degraba, de o interactiune intima
între cei doi poli. În acest an, mass-media a contribuit mult la cunoasterea
problemelor de autism, ziaristii manifestand un mare interes fata de aceasta boala
enigmatica care a intrigat lumea întreaga.
In 1992, Asocaţia Autismului European lupta pentru restabilirea
drepturilor persoanelor autiste, pe linia drepturilor omului, tinandu-se cont de
dificultatile din viata sociala.
In 1993 unii considera autismul drept o caracteristică înnăscută/fixată
precoce, ambele situaţii prezentând autismul ca fiind definitiv. Alţii inţeleg
autismul ca pe un proces dinamic care poate duce la evoluţii diversificate; acestia
avand o orientare dinamica.
Mises, Perron si Hochmann au subliniat marea varietate de evoluţii spre
moduri de organizare diferite si si-au pus urmatoarea întrebare: „fixitatea
structurală nu poate fi legată, in unele cazuri de factori asociaţi, sau reflectă
insuficienţa mijloacelor terapeutice de care dispunem ? "
In 1996, drepturile persoanelor autiste sunt recunoscute de Parlamentul
European, care precizeaza ca ,,autismul este un handicap" si se recomanda statelor
membre sa recunoasca aceste drepturi si sa faca in asa fel ca ele sa fie
respectate prin adaptarea unei legislatii corespunzatoare. Aceasta legislatie trebuie
sa mentioneze dreptul la o viata independentă si dreptul de a participa in măsura
posibilitatilor, la deciziile privind viitorul lor; ei trebuie sa beneficieze de
educatie si asistenţă medicală corespunzatoare si sa nu fie supusi la angoase,
amenintari sau tratamente abuzive.
-4-
Actualmente este regretabila existenta unor conflicte ideologice intre

cercetarile medicale, psihanalitice, cognitive si educationale, precum si graba cu
care se dagajeaza factorii organici, atunci cand nu exista un tratament medical
pentru autisti. Aceste conflicte se reflecta astfel:
- cercetarile psihiatrice sunt adesea in opozitie cu cercetarile din domeniul
educational;
- parintii critica lipsa de sustinere a psihiatrilor, pe care o regasesc si ei
in cercetarile educative;
- uneori autismul este redus la cativa factori de ordin neuro-biologic;
- cel mai adesea, functia psihologica este restransa la un numar de
deficiente (limbaj, comunicare, etc.).
Toate acestea duc la o dificila intelegere a autismului, care este o boala cu o
etiologie multipla.
In Franta, autismul este recunoscut ca o forma de psihoza infantila. In alte
tari, autismul nu este recunoscut ca ,,o structura", ci ca ,,o organizare".
Din contra, alte clasificari internationale vorbesc de tulburari care
invadeaza personalitatea.
Dezvoltarea evolutiilor permit tot mai mult descrierea sindromului si
posibilitatea de a-1 diagnostica, de a gasi strategii educative, pornind de la
gravitatea simptomelor, deficientelor si potentialitatile autismului. Tratamentul
copiilor autişti este adesea reprezentat de o educatie specializata. Metode
specifice sunt dezvoltate in special în vederea cresterii autonomiei acestor copii.
Astazi, unii clinicieni se intreaba care dintre factorii biologici sau de
conjunctura sunt determinanti in dezvoltarea persoanei autiste si a dificultatilor de
adaptare. Treptat apare evident ca o etiologie unica de dezvoltare, cum sugereaza
dihotomia (bifurcarea) înnăscută sau dobandita, este putin realista si greu de
admis.
Pe acest criteriu Bursztejn, contesta opozitia dintre etiologia organica si
cea psihogenetica. El subliniaza conditionarea inevitabila a dezvoltarii, atat prin
-5-
determinismul genetic, cat si prin interactiunile cu mediul. El recunoaste

participarea factorilor neurologici la o organizare mentala, particulară, care insa
nu poate exclude si o participare psihopatologica.
Se sugereaza ca prin interactiunile din diferite domenii de cercetare sa se
ajunga la propuneri mai realiste. In concluzie dezvoltarea copilului autist si a
obstacolelor ce-i stau în cale sunt ,,rezultatul unei interactiuni complexe" a
potenţialelor genetice si biologice si a experienţei reprezentate de parinţi, anturaj,
mediul socio-economic si cultural si a tot contextului relational.
TEORII ASUPRA AUTISMULUI
Fenomenul autist a fost remarcat inca din secolul al XVII-lea, cercetatorii

incepand sa faca observatii privind această manifestare curioasă asupra psihicului
uman. Teoriile au inceput să abunde atat ca rezultat al unor cercetari in comun, cat
si emanate de individualitaţi de renume in ştiinţele medicale şi psihologice.
Vom reda dintre aceste teorii pe cele mai importante, insotite de
argumentele pro şi contra, pentru a avea o vedere de ansamblu asupra modului in
care a fost percepută aceasta manifestare patologica a psihicului uman.
• LEO KANNER
La mijlocul secolului XX, in 1943, psihiatrul dr. Leo Kanner, de la
Spitalul Johns Hopkins din Baltimore, a raportat existenta unor similaritati
comportamentale la 11 copii, pentru care el a introdus formula de „autism
infantil”. El a sugerat acest termen de „autism”, care vine din limba greaca, de la
cuvantul ”autos” si care inseamna „insusi”. El l-a folosit pentru a descrie faptul
ca acesti copii pareau sa nu fie interesati de alti oameni, opuneau rezistenta la
schimbare si se angajau in activitati repetitive. Pe parcursul timpului el a
observat la acesti copii o serie de comportamente specifice:
-6-
⇒ evidenta lipsa a jocului simbolic;

⇒ o fascinatie fata de anumite obiecte care erau de obicei
manipulate cu indemanare;
⇒ un mutism sau un limbaj caruia parea sa-i lipseasca intentia
comunicativa;
⇒ “insule de abilitati” sau „abilitati speciale”, care erau exprimate
in performante remarcabile in diferite domenii (memorare

mecanica, calcule matematice).
Autorul afirmă ca autismul precoce infantil este o tulburare fundamentală

care consta in imposibilitatea copiilor de a stabilii relaţii normale cu alte persoane
sau de a reacţiona la diferite situaţii aparute in cursul vieţii.
Se poate presupune că aceşti copii au venit pe lume cu incapacitatea
innăscută de a construi, din punct de vedere biologic, contacte afective obişnuite cu
alti oameni. Caracteristica lor consta in retragerea autista, lipsa de flexibilitate, la
care se adaugă stereotipiile gestuale şi verbale, precum şi tulburarile de limbaj.
Astăzi, autismul este studiat intr-o sfera mai larga, gasindu-se structuri autiste si in
alte patologii in afara de psihopatologie.
• Hans Asperger
In anul 1944 savantul austriac dr. Hans Asperger a facut observatii
similare, desi mai tarziu numele sau a fost legat de o forma de autism “higher-
functionig“, cunoscuta ca Sindromul Asperger. De-a lungul timpului, pentru
acest grup de simptome a fost preferat termenul de “psihoza”.
Volkmar (1996) arata cum a evoluat acest concept de la primele descrieri
si pana in prezent :
- in 1906 De Sanctis introduce termenul de Dementia Praecocissima;
- Heller, in 1908 – Dementia Infantilis (Desintegrative Disorder);
-7-
- Rank, in 1949 – Atypical Personality Development;

- Rett, in 1966 descrie “Rett Sindrome”, complex simptomatologic
particular cu evolutie spre exitus.
Acest grup de tulburari a fost introdus in clasificarea DSM III, in anul

1980, sub numele de “Pervazive developmental disorders” si reflecta efortul de a
delimita o patologie pedopsihiatrica specifica precum :
- Autismul infantil ;
- Tulburarea Asperger ;
- Tulburarea Rett ;
- Tulburarea dezintegrativa a copilariei.
Aceste doua entitati sunt in prezent listate in DSM IV – Manualul de

Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (editia IV revizuita), ele fiind
doua dintre cele cinci tulburari pervazive de dezvoltare cunoscute (PDD).
Tulburarile pervazive de dezvoltare reprezinta un grup de tulburari
neuropsihiatrice caracterizate prin anomalii si deviante in dezvoltarea sociala de
comunicare si cognitiva cu debut in primii 5 ani de viata. Acestea difera de alte
tulburari de dezvoltare si prin trasaturile specifice de comportament.
In DSM IV la capitolul tulburari pervazive de dezvoltare sunt mentionate:

- Autismul infantil;
- Sindromul Rett;
- Tulburarea dezintegrativa a copilariei;
- Tulburarea Asperger;
- Tulburari pervazive de dezvoltare nespecificate (Autismul atipic).
-8-
Clasificarea ICD 10 pentru Tulburarile pervazive de dezvoltare F84 cuprinde:

- Autismul infantil F 84.0
- Autismul atipic F 84.1
- Sindromul Rett F 84.2
- Alta tulburare dezintegrativa a copilariei F 84.3
- Tulburarea hiperactiva asociata cu intarziere mintala si miscari stereotipe
F 84.4
- Sindromul Asperger F 84.5
- Alte tulburari pervazive de dezvoltare ale copilariei F 84.8
• TOBIE NATHAN
Autismul este considerat drept o functiune asociativa intre cultură şi
psihism; desradacinatii, fara nici o posibilitate de a se confrunta sau de a se
inţelege, sunt cei mai expuşi la a deveni autişti..
Autorul tinde sa explice autismul pornind de la etnopsihiatrie, prin factori
psiho-culturali, intr-un studiu asupra familiilor de emigranti cu copii autişti. Aceste
familii se confrunta cu imprejurari care-i destabilizeaza si ei işi pierd capacitatea de
a da copiilor rezolvari precise şi ferme care sa ii ajute in dezvoltarea şi formarea lor
psihica. Emigrarea poate provoca la copii o adevarata dezradacinare; se poate vorbi
atunci de un aşa numit ,,gol de existenta".
Toate aceste radacini inconştiente, care le favorizeaza identitatea, se pierd, iar
copiii speriati nu mai pot sa-şi construiasca un sistem coerent de comunicare. Ei se
refugiaza in “autism“, creandu-şi propria lor " îngradire psihica".
Copiii autişti, nascuti din familiile transplantate, pot progresa atunci cand
familiile acestora au posibilitatea sa creeze un climat de incredere şi sa-şi manifeste
credinta şi propria cultura.
-9-
CERCETARI MEDICALE
Cercetarile medicale au pus accentul pe urmatoarele elemente:

 originile posibile ale autismului
 cauze patologice
 cauze organice
 cauze biochimice
 cauze imunologice
 cauze neurologice;
 procentajul semnificativ al copiilor;
 tratamentul medical.
Cu toate ca s-au obţinut o serie de rezultate, nici o cauza obiectivă nu a

putut fi determinata pana in prezent, cum ar fi existenta la copiii autisti a unei gene X
fragile sau probe ale unei disfuncţii neurologice.
Totusi, unele rezultate au fost obtinute constant:
- deficiente imunologice cu urme crescute ale neuromediatorului ;
- o legatura intre stresul matern anormal din timpul sarcinii, retardul
psihomotor si unele insensibilităti algice (de durere).
Unele cercetari se orienteaza spre o interactiune intre diferite procese care, din
cauza unui dereglaj, antreneaza demobilizarea largă a mecanismelor psihice
cerebrale sau motorii.
• DR. TARDJMAN
Descrie autismul ca un profil comportamental asociat cu un profil neuro-
anatomic si neuro-clinic. Exista o apropiere de date biologice, psihologice si de
mediu. El vorbeste de cauze multifunţionale, generatoare de senzatii
- 10 -
incomprehensibile si care nu pot fi stapanite, darorita unei disfuncţii in

comportarea semnalelor de mediu, de angoase primitive sau arhaice, care
acţioneaza asupra reprezentarilor spaţiale si de imagine a corpului. Aceste angoase
ar fi responsabile de trairile de ,,prabusire", de distrugere si exterminare, de
,,cadere in adancuri". Copilul incearca sa faca fata acestei situatii printr-o tentativa
de stapânire, printr-un sistem senzorio-perceptiv. Aceasta este cauza care duce la
aparitia "serotoninei" - ca o "descarcare a tensiunii anxioase".
PSIHANALIZA ŞI AUTISMUL
Modelul psihanalitic aplicat starilor psihotice ale adultului nu poate explica

autismul infantil. Din aceasta cauza, unii autori au elaborat noi concepte:
- unul dintre modele considera autismul ca fiind un mod de apărare
contra trăirilor terifiante;
- alţi autori acorda o mai mare importanta auto-senzorialitaţii si dificultatii
de a controla şi stapâni evenimentele senzorialitati ;
- altii acorda importanta vieţii stranii sau trairilor corporale si a rezonantei
asupra funcţiei pielii;
- multi autori pun accentul pe relatia mama – copii ;
- altii subliniaza rolul tatălui - in functia sa simbolică si locul
imaginarului.
• BRUNO BETTELHEIM
Autorul a fost inchis intr-un lagar de concentrare, unde a putut observa
fenomenele de repliere a prizonierilor, in atitudini catatonice, acestia parand a
accepta voluntar situatia lor.
Comparând aceste rezultate cu autismul infantil, ajunge la urmatoarea
concluzie: „copilul nu poate face faţa, prin experienţa sa proprie,la o activitate
- 11 -
care suferă modificări, datorită aparitiei unor elemenle noi; ca atare el nu poate
sa obtină satisfactie pentru nevoile sale, ajungand la o disperare profundă".
Concluzie: copilul gaseste in replierea autistă singurul refugiu posibil, ca
raspuns la o experienta intolerabila si destructiva a lumii exterioare. Aceasta
experienta negativa apare in trairile foarte precoce, datorita relatiilor cu mama sa si cu
mediul familial. Copilul respinge lumea exterioara, ,,se retrage in el insusi" si
evita o actiune care ii poate provoca neplacere. EI sfarseste prin a deveni ,,o
fortareata goala”.
Este vorba de copiii- victima – victime ale unor grave perturbari afective,
determinate de un mediu familial neanimat, atemporal care face din copilul lor ,,o
masina". Prin aceasta, autorul descrie o teorie care culpabilizeaza parintii,
considerandu-i pe parintii drept prima cauza a handicapului propriilor copii
(perturbare afectiva grava).
• FRANCES TUSTIN
Ipoteza sa se bazeaza pe faptul ca autismul poate fi explicat prin ,,ruptura
copilului de la sanul mamei" (in sens metaforic), copilul fiind considerat ,,o
prelungire a corpului mamei". In felul acesta, dezvoltarea psihica a fost stopata -
intr-un stadiu precoce al vietii de trairea maternala, cand ,,copilul avea inca
nevoie de a trai iluzia unei contopiri corporale cu mama". Aceasta iluzie trebuie
eliminata progresiv, printr-o pregatire simultana atat a mamei cat si a copilului, iar
momentul separarii trebuie realizat treptat. Aceasta ruptura creeaza trairea de
,,discontinuitate corporala", intre corp si mediu, ,,o ruptura a unei parti din sine
insusi"'.
Copilul prezinta tendinta de a completa propriul sau corp, folosind si
manipuland obiecte neanimate, pentru a pastra sentimentul de continuitate
minimala.
Plecand de la aceasta ipoteza centrala, autoarea distinge diferite tipuri de
autism:
- 12 -
 autism normal, care cuprinde prima perioada de hranire;

 autism primar normal, unde copilul are un comportament inert si pasiv,
legat de o slabiciune fata de sanul maternal;
 autismul secundar, determinat de ruptura precoce de la sanul mamei ;
"Eu-1 nu este diferentiat de Non-Eu (copilul isi construieste o cochilie
protectoare, pe care o numim crustacee)" .
Autoarea acorda multa importanta metodelor educative si pedagogice,
afirmand ca este important ca parintii, educatorii si terapeutii sa creeze o
prezenta, care sa fie resimtita de copil sub forma unei atmosfere de incredere, de
caldura si de incurajare. Se pune intrebarea: "ruptura foarte precoce de la sanul
maternal nu este mai degraba o consecinta, decat originea autismului?!".
CUVINTE CHEIE:
⇒ ruptura precoce de la sanul mamei;
⇒ trairea psihica de ruptura, imaginata de copil ca o ,,gaura
neagra";
⇒ construirea de catre copil a unei „ cochilii protectoare ".
• MARGARET MAHLER
Autoarea descrie stadiile copilariei in urmatoarele perioade:
- faza autista, in primele saptamani;
- faza simbolica, in primele luni;
- faza de individualizare, cand copilul incepe progresiv sa devina autonom.
Studiul facut pe copiii psihotici a scos la iveala lipsa uneia din aceste faze in
evolutia dezvoltarii lor, ce a determinat-o sa ajunga la urmatoarea concluzie:
psihoza autista este cauzata de lipsa primei faze de dezvoltare a copilului, care
are la baza halucinatia de despartire a mamei, care nu a putut sa devina
obiectul de referinta senzoriala. In aceasta situatie, limitele ,,Eu-lui corporal"
- 13 -
nu ar putea sa fie percepute ; (faza simbolica dificila poate fi originea unui autism
primar sau secundar, daca mama, antrenand o relatie simbolica cu copilul sau, traieste in
imprevizibil si frustrare ; aceasta stare va duce copilul la autism).
In psihozele simbolice copilul recunoaste pe mama sa ca fiind diferita fata de el si

ezita sa fuzioneze cu ea pentru a nu fi „absorbit de aceasta”; el isi considera mama
drept ,,o extensie a corpului sau", deoarece ,,el insusi nu va fi diferit de obiectul
mama". Deseori, aceste doua categorii se pot combina intre ele.
• MELANIE KLEIN
Autoarea afirma ca inca de la inceputul existentei sale "viata fantastica a
sugarului este dominanta". Ea descrie doua perioade necesare evolutiei Eu-lui, si
anume: perioada de schizofrenie a sugarului si perioada depresiva.
Mecanismele de aparare arhaice contra unei angoase persecutive sunt
urmatoarele:
- proiectia;
- identificarea proiectiva;
- refuzul sau respingerea;
- idealizarea.
Daca ambianta maternala este neadecvata si daca unele mecanisme intra-
psihice nu sunt puse in miscare, sau daca progresul cognitiv este insuficient, atunci
va avea loc fixarea patologica - la prima faza precoce de dezvoltare a copilului si
consolidarea patologica schizo-paranoida (divizarea obiectului si Eu-lui in bine si
rau).
Caracterul dureros al realitatii duce la identificarea proiectiva patologica,
care va face realitatea si mai dureroasa si mai persecutiva.
Intr-o psihoza, daca predomina experientele rele asupra celor bune, copilul
nu va putea sa abordeze faza depresiva, sa integreze ambivalenta sa si nici sa
construiasca o realitate adecvata.
- 14 -
Autoarea pare sa introduca cate ceva din reprezentarea mintala a

schizofrenului si din dizarmoniile psihotice ale copilului mare. Din contra, ea nu
aduce nici o explicatie autismului.
I. Perioada (pozitia) schizo-paranoida. Procesele de delimitare si angoasa
sunt dominante (angoasa paranoida este angoasa de distrugere a Eu-lui pana la
obiectul sau). Astfel, se protejeaza fata de suferinta depresiva prin mecanismele
de separare, proiectie, intersectie si identificare proiectiva.
Separarea obiectului si a experientelor copilului in bine si rau organizeaza
universul impresiilor emotionale. Aceasta separare are ca scop indepartarea
obiectului persecutor; are loc separarea pulsiunilor agresive si libidinoase.
Obiectele rele sunt separate de cele bune si proiectate spre spatiul inconjurator;
cele bune sunt incorporate in sine. Separarea este o conditie prealabila de integrare
ulterioara; treptat se trece la perioada (pozitia) urmatoare.
II. Perioada (pozitia) depresiva. Binele si obiectul rau sunt percepute ca
unul singur, iar mama este o sursa atat a binelui cat si a raului. Sugarul descopera
suferinta sa, dependenta extrema fata de mama si gelozia fata de ceilalti. El va
,,proba" suferinta, nelinistea, depresia si va confrunta ambivalenta sa fata de acest
,,obiect total" (mama) prin tendintele sale agresive. Pentru a se proteja de atacurile
sale sadice fata de mama, copilul va cauta sa repare, ceea ce va constitui premisele
de afectiune fata de altii.
Această etapă bazată pe antagonismul “între dragoste şi ură” este necesară
dezvoltării. Dacă perioada depresivă va fi depăşită cu greu, ea poate deveni
nucleul unde se vor grefa stările patologice ulterioare.
CUVINTE CHEIE:
⇒ viaţa fantastică a copilului;
⇒ perioada schizo-paraniodă şi depresivă;
⇒ separarea şi identificarea proiectivă;
⇒ angoasa persecutivă şi depresivă.
- 15 -
• WILFRED BION
„Mama este o fiinţă mulţumită atunci când isi îngrijeşte bine copilul; ea
va veghea ca acesta să fie protejat şi bine hrănit şi ii va asigura o bună
dezvoltare. Gesturile sale vor reflecta gândurile, grija şi sentimentele pe care le
are faţă de copil.”
Autorul descrie funcţiile de mulţumire, de legatură sau de delimitare a
mamei. El situează relaţia mamă – sugar, într-o relaţie continuă. Mama
supraveghează copilul, observă şi adună emoţiile neorganizate sau trăirile
terifiante ale acestuia, pe care le modifică, făcându-le suportabile. Ea le va reda
copilului său într-o formă acceptabilă. Copilul „realizează” că mama este bună,
dând o formă trăirilor sale haotice, pe care va putea, astfel, să le păstreze într-un
spaţiu psihic.
În cadrul psihozelor autiste sau simbolice există un derapaj al acestor
procese. Copilul va rămâne afundat în resentimentele sale haotice, este confuz,
neputând să realizeze ce-i lipseşte. Trebuie subliniat că, pentru copilul autist este
necesară o terapie care să adune toate emoţiile primitive, neorganizate şi
neelaborate, pe care să le redea ulterior sub o formă asimilabilă. În felul acesta,
copilul va putea să acţioneze pe cont propriu, să realizeze un spaţiu psihic
personal şi să-şi organizeze viaţa emoţională.
• GENEVIEVE HAAG
Autoarea consideră relaţia mamă – copil, ca fiind o legătură psihică;
mama este aceea care filtreză primele senzaţii ale copilului, având un rol de
paraexcitare (excitare paralelă). Copilul se va forma datorită acestui schimb de
senzaţii, percepţii şi emoţii care trec de la mamă la copil. Mama trebuie să se
adreseze copilului prin cuvinte care să reprezinte trăiri menite să-l anime.
Autoarea a observat că la copii autişti există o rupere a legăturii psihice
între mamă şi copil. Această stare va genera instalarea mecanismelor autiste de
- 16 -
supravieţuire. Astfel, copiii ajung să nu-şi mai cunoască sau să nu folosească

anumite părţi ale propriului corp.
Autoarea consideră că apare „a doua piele”, ca sistem defensiv, ca o
barieră între copil şi cei din jur. Copilul va considera „veşmintele” drept o
carapace, o cochilie somatică rigidă, care-i dă posibilitatea să-şi ascundă
deficienţele.
CUVINTE CHEIE:
⇒ filtru şi paraexcitaţia
⇒ expunerea în cuvinte a trăirilor copilului
⇒ mecanismele autiste de supravieţuire
⇒ apare o „a doua piele”.
• ESTHER BICK
Autoarea remarcă lipsa de coeziune psihică şi nepăsarea faţă de diferite
părţi ale corpului; ea consideră pielea ca pe un învelis ce adăposteşte o serie de
zone interioare, ca un sac ce delimitează un spaţiu în interior. Mama va deveni
obiectul de legătură al copilului, care progresiv va interioriza şi apoi va percepe
propriul său organism.
E. Bick vorbeşte de acea zisă „piele psihică” care va permite o organizare
progresivă a mecanismelor proiective, introective şi de identificare; în felul
acesta se va dezvolta propriul psihism al copilului.
În această situaţie, integrarea nu este posibilă şi se instalează
comportamentul patologic, identificarea proiectivă morbidă şi identificarea
adezivă. Copilul se lipeşte de altă persoană şi foloseşte corpul acesteia ca pe „o
prelungire a propriului său corp”; această persoană nu este recunoscută în
existenţa sa proprie.
Uneori, copilul îşi construieşte o carapace denumită „a doua piele
musculară”. El se înveleşte cu această „piele musculară”, înlocuind dependenţe
obiectului printr-o pseudoindependenţă.
- 17 -
CUVINTE CHEIE:
⇒ absenţa coeziunii psihice (mamă - făt);
⇒ „pielea psihică”;
⇒ „a doua piele musculară”;
⇒ Identificarea adezivă;
⇒ Identificarea proiectivă;
⇒ Identificarea introectivă.
• DONALD MELTZER
Se referă la teoriile autoarei E. Bick şi descrie autismul ca pe o
dezorganizare a senzaţiilor; Eu-l este dezmembrat, nu există nici o posibilitate
de coerenţă, iar diferitele capacităţi perceptive sunt separate unele de altele.
Astfel se realizează o disociere a senzaţiilor, o multitudine de evenimente
senzoriale suprapuse, necoordonate şi neinteligibile.
Există un vid psihic, fără nici o posibilitate de discriminare a trăirilor
interne şi externe.
În articolul său, autorul vorbeşte de un organism „neexpus la toate vânturile
senzoriale şi emoţionale”: universul relaţional al autiştilor este caracterizat prin
absenţa spaţiului psihic şi corporal,care sunt de neseparat şi care percep
universul într-o manieră bidimensională. Acest univers este perceput fără
profunzime şi fără diferenţiere între afară şi înăuntru.
În continuare, autorul vorbeşte de lipsa de coeziune a facultăţilor mentale
şi lipsa ataşamentului faţă de evenimentele unisenzoriale.
Stereotipiile sunt manevre defensive de izolare, ca o necesitate de a
controla obiectele într-o manieră repetitivă, în scopul de a fi percepute. Copilul
va intra în crize de angoasă atunci când posibilităţile de reechilibrare devin
imposibile.
- 18 -
CUVINTE CHEIE:
⇒ lipsa de coeziune a facultăţilor mentale;
⇒ lipsa de ataşament faţă de evenimentele unisenzoriale.
• DIDIER ANZIEU
El descrie functia psihică de dezvoltare cu ajutorul funcţiei corporale. Este
vorba de un Eu-corporal, prin care toate funcţiile psihice se vor desfăşura.
Mama este „prima piele a copilului”. Autorul descrie „Eu-l - piele”, pe care
îl consideră ca pe un înveliş protector şi securizant de la care Eu-l va putea să
înceapă, puţin câte puţin să se constituie, să se organizeze şi să se structureze.
Aceasta oferă psihismului, conştiinţa învelişului nostru corporal, care ne va
permite să ne ancorăm şi să trăim în lume.
Autorul consideră Eu-l corporal ca precursorul sentimentului identităţii de
sine şi de sensul realităţii; el recunoaşte interacţiunea mamă – sugar ca pe un
dublu feed-back (dublă informare), ca pe o piele comună pentru copil şi mamă,
ca pe o etapă prealabilă în procesul de recunoaştere a pielei proprii şi a propriului
Eu. Relaţia primordială a mamei este recunoscută ca o condiţie prealabilă în
recunoaşterea de sine.
Pielea mai îndeplineşte următoarele funcţiuni:
- menţinerea psihismului;
- ocrotirea psihismului pentru a forma reprezentările la copil, oferind
acestuia senzaţii-afecte uşor de integrat;
- para-excitaţia;
- inter-senzorialitatea;
- funcţia de susţinere a relaţiilor sexuale; Eu-l corporal inglobează
investiţia libidinală şi devine un înveliş de excitatie sexuală globală;
- înscrierea în urmelor senzoriale.
Autorul consideră pielea ca pe un manuscris original care păstrează urme de
ştersături ale unei scrieri originale.
- 19 -
În psihoze există o perturbare gravă a diverselor funcţii ale Eu-lui-piele.

Copilul nu poate să verifice sentimentul de continuitate care să-i permită a
diferenţia senzaţiile ce i-au lăsat urme pe propriul creier. El nu a putut să
perceapă un înveliş corporal complet pentru a putea trăi în lumea care-l
înconjoară. Este vorba de o apărare la nivelul Eu-lui-piele care nu a putut să
devină un postament puternic pentru a procura o bună relaţionare cu obiectele.
Manuscrisul originar nu a putut să înregistreze decât urme abia vizibile. Autorul
descrie apariţia unei antifuncţii numită distrucţia pielei.
El descrie o altă formă de autism în care copilul este depăşit de angoasă,
având loc o mare permeabilitate senzorială, pielea ne-mai-putând să asigure
funcţia filtru şi de modelare al stimulilor. Manuscrisul originar va fi plin de
semne, care însă nu pot fi înţelese. Este vorba de o funcţie toxică a Eu-lui-piele,
care devine o tunică otrăvită, sufocantă şi dezagreabilă.
CUVINTE CHEIE:
⇒ interacţiunea mamă – sugar;
⇒ dublul feed-back;
⇒ apariţia Eu-lui-piele;
⇒ funcţiile pielii;
⇒ manuscrisul originar.
• D.W. WINNICCOTT
Originea psihozelor infantile este căutată în eşecul relaţiei de adaptare
între mamă şi copil. Copilul reprezintă stadiul primar al ne-integrării şi el nu
poate exista fără îngrijirile mamei. Este nevoie şi de condiţiile optime de mediu
care să favorizeze dezvoltarea armonioasă a copilului. Mama trebuie să fie
suficient de bună, pentru a menţine o existenţă continuă copilului pe toată durata
fazei de dependenţă absolută a acestuia faţă de mamă. Îngrijirile acordate de
mamă vor ajuta la structurarea Eu-lui copilului. Sentimentul continuu al
- 20 -
existenţei nu trebuie să fie întrerupt de nelinişti exterioare, cum ar fi, de

exemplu, agresiunile.
Îngrijirile mamei permit copilului să se diferenţieze progresiv, trecând prin
faza de dependenţă relativă, care va fi urmată de faza de evoluţie spre
dependenţă absolută. Începând cu această ultimă fază de dependenţă absolută,
copilul va descoperi progresiv realitatea exterioară, fiind în măsură să o
înţeleagă. Psihoza infantilă este rezultatul anulării acestor cuceriri din cauza
reacţiilor de apărare faţă de mediu.
Sugarul este o fiinţă imatură, tot timpul aflată în faţa unei angoase pe care
nu o cunoaşte; el este fragil şi dependent de mediu. Angoasele distructive nu
provin din fantasmele sale, dar sunt legate de lipsa de dezvoltare. Dacă mediul
este nefavorabil, are loc un şoc interior, o stare de confuzie şi o lipsă de
integrare, oarecum şi neputinţa de a avea relaţii cu propriul corp.
Autorul descrie depresia psihotică ca pe o discontinuitate şi o ruptură cu
suprafaţa corporală, când relaţia cu obiectul nu mai este posibilă. Copilul nu va
mai avea acces la existenţa fiinţei sale şi nu va mai putea diferenţia exteriorul
de interior.
Autorul vorbeşte de un stadiu al „oglinzii”. Mama care-l priveşte şi se
ocupă de copil exprimă, prin mimică şi calitatea îngrijirilor acordate, imaginea
dorinţelor sale. În acest stadiu, copilul poate capta acest portret în el însuşi şi
pentru a-l păstra în vederea construirii propriul Eu; imaginea mamei este
precursoarea oglinzii în dezvoltarea emoţională a omului.
Autismul este o încercare de supravieţuire în faţa unei anarhii şi a unui
haos interior, care depăşesc modul de apărare contra senzaţiilor angoasante. Nu
este vorba de o oprire într-un stadiu primar, ci de o organizare deviantă şi
specifică. Mama susţine copilul asigurând o funcţie de suport pe lângă Eu, pe
care îl protejează de angoase. Copilul va căpăta încredere, va putea să se
integreze, iar personalitatea sa va gasi un fundament sigur.
- 21 -
Prin îngrijirile sale, mama va face copilul să simtă o legătură solidă intre
Eu-l şi corpul său. Maniera de a ţine copilul are un rol important în capacitatea
de acceptare şi de integrare corporală. În acest fel, se permite interiorizarea
schemei şi imaginii corporale. Îngrijirile mamei favorizează tendinţa înnascută a
copilului de a accepta limita produsă de piele, această barieră care separă Eu-l de
non-Eu.
Adaptarea mamei la nevoile copilului crează acestuia iluzia că există o
realitate exterioară care corespunde propriei sale capacităţi de a crea („jocul cu
realitatea”). Apăsarea exercitată de un obiect va determina relaţia cu acesta
(relaţia subiectului cu obiectul). Este necesar de a oferi Eu-lui cadrul şi timpul de
a consolida aceste cuceriri, de a negocia şi de a se întâlni cu realitatea care îl
înconjoară.
CUVINTE CHEIE:
⇒ mama – suficient de bună;
⇒ existenţa neliniştii exterioare;
⇒ structura unitară: sugar – îngrijiri maternale;
⇒ stadiul de „oglindă”;
⇒ autismul – „încercare de supravieţuire”.
• JACQUES LACAN
Consideră ca drama psihoticului nu constă în lipsa mamei ci în
imposibilitatea de a umple această lipsă. Autorul explică psihoza infantilă prin
lipsa stadiului de oglindă şi din decăderea din drepturi al numelui de tată. La
naşterea sa, „copilul este aruncat într-o lume simbolică şi socială, încărcată de
sensuri”. El trăieşte într-o lume în care senzaţiile sale nu sunt încă structurate şi
unde imaginarul său se amestecă cu propriile percepţii. Accesul la simboluri nu
este posibil decât prin trecerea prin stadiul de oglindă, când se reflectă imaginea
corpului unificat; el va putea să recunoască şi să construiască un Eu-imaginar,
precursor al Eu-lui definitiv. Acest moment va constitui prima cucerire
- 22 -
imaginară a unei identităţi – identificarea primitivă a unei imagini totale a

corpului, pe care se vor grefa identificările ulterioare.
Când copilul nu parcuge stadiul de oglindă, rămâne la marginea
imaginarului pierdut în fantasma corpului său, fără vreun suport cu alte obiecte;
astfel el va deveni psihotic.
Chiar înainte de concepţie, copilul devine rezultatul unor proiecţii
paternale, obiectul dorinţei părinţilor. Imaginea copilului se realizează prin
fantasmele părinţilor, legate de istoria individuală a cuplului şi de o structură
socială diferenţiată. Mama va constitui o oglindă unde se amestecă maniera reală
a copilului şi istoria fantastică maternală înscrisă în el. Copilul reprezintă dorinţa
imaginară a mamei, care nu este imaginea ei, ci una care se detaşează de corpul
şi de existenţa sa reală.
Autistul nu are acces la stadiul de oglindă; Eu-l său corporal nu este
separat de cel al mamei. El trăieşte într-un stres nedeterminat, iar trăirile
senzoriale şi emoţionale nu pot fi controlate.
Autorul consideră că psihoza este legată de decăderea semnificaţiei de
non-tată, adică absenţa inscripţiei de castrare simbolică in inconştient.
Deşi la naştere, este rupt biologic de mamă, el continuă să formeze cu
aceasta un „tot”, şi caută să atragă asupra lui toată dorinţa mamei. Se poate spune
că sugarul este într-o poziţie de falus maternal. În acestă situaţie, funcţia tatălui
este de a rupe copilul din această poziţie. El va proceda la castrarea simbolică,
pentru că tatăl reprezintă o lege (interzicerea incestului).
Mama asigură o funcţie de mediere in legea tatălui.
Psihozele corespund unei structuri psihologice, unde procesul de castrare
nu a avut loc; copilul rămâne într-o relaţie cu mama, unde tatăl nu-şi mai găseşte
locul.
CUVINTE CHEIE:
⇒ stadiul de oglindă
⇒ fantasma corpului
- 23 -
⇒ Eu-l imaginar, precursor al Eu-lui adevărat

⇒ decăderea non-tatălui
⇒ castrarea asimbolică
TEORIILE COGNITIVISTE
• ALAN LESLIE
Teoria spiritului. Psihismul se datorează unei imaturităţi mentale în care
aranjarea reprezentărilor joacă un rol important. Acest proces este indispensabil
instalării comunicării. Absenţa acestei facultăţi la copilul autist, determină o
lipsă de aptitudine de a-şi reprezenta propriile sale stări mentale şi
imposibilitatea de a înţelege interacţiunile şi bazele comunicării; în consecinţă,
nu se poate da un sens obiectelor, reacţiilor şi emoţiilor celorlalţi. Nu există
acces la imaginaţia ludică.
Cunoaşterea: reprezintă un proces prin care o fiinţă vie primeşte informaţii
din mediul său. Aceste informaţii trec printr-o funcţie mentală care grupează
gândirea, judecata, percepţia, memoria şi atenţia. Slăbirea sau chiar absenţa unor
componente duc la repercusiuni asupra empatiei, identificării, recunoaşterii
asupra propriilor afecte şi asupra comunicării în general.
Sistemul central reprezintă o structură importantă care pune în mişcare o
forţă de coeziune care grupează ansamblul informaţiilor unei situaţii, inainte de
declanşarea acţiunilor, judecăţilor şi comportamentului.
Dezintegrarea senzorială. Două percepţii nu pot fi asociate simultan.
Aceasta ar explica greutatea de înţelegere, semnificaţia lucrurilor şi
mecanismelor de execuţie.
- 24 -
• UTA FRITA
Originea autismului este datorată unei disfuncţii mentale la nivelul central.
Copilul autist are un defect neurologic ce afectează sistemul central şi impiedică
acea forţă de coeziune să se organizeze. Copilul va fi condamnat să trăiască într-
un univers fragmentat, fiind capabil să regrupeze stimulii din mediu, într-un tot
unitar.
Autoarea recunoaşte unele aptitudini cu facultăţi intelectuale importante
(în special: memoria), dar desprinde de sensul general al situaţiilor şi deci fără
nici o valoare în comunicare.
CUVINTE CHEIE:
⇒ dereglarea dezvoltării
⇒ forţa de coeziune
⇒ insule de aptitudini
• ROSEMARY CROSSLEY
Fără a avea ca scop vindecarea, autoarea propune o metodă educativă, ca
mijloc de ameliorare a comunicării; ea porneşte de la ipoteza că tulburările de
comunicare sunt tulburări de expresie în general, legate de tulburări neuro-
motorii (apraxiile). Astfel, o persoană, încearcă să se uşureze şi să coordoneze
mişcările copilului afectat, stimulând dorinţa de autonomie a acestuia.
• ERIC SCHOPLER
Se merge pe ipoteza unei patologii căpătate într-un context relaţional şi
propune programe educative. Se vorbeşte de profilul psiho-educativ şi de
strategii educative pentru autism.
Obiectivul constă în a aduce copilul, prin interacţiuni succesive şi
comportamente din ce în ce mai bine adaptate, pentru a-i permite să înţeleagă
mediul. De-a lungul exerciţiilor progresive şi ludice, această strategie caută să
- 25 -
dezvolte percepţia, imitaţia şi motricitatea, comportamentul, autonomia, şi

competenţa.
• THEO PEETERS
A înfiinţat în Belgia, clase specializate, care să folosească metoda
TEACH, adaptată pentru Europa. Aceasta metodă permite părinţilor să o aplice
ei înşişi copiilor lor, având ca scop redarea autonomiei acestora.
ETIOLOGIE
Exista mai multe teorii care incearca sa explice etiologia Tulburarilor

Pervazive de Dezvoltare (TPD). Autori precum CAMPBELL (1995)
VOLKMARK, 1996 si 2000 fac o trecere in revista a celor mai noi dintre aceste
teorii.
Teoriile Psihosociale
Initial, Leo Kanner a considerat ca ar fi o cauza innascuta – un deficit

innascut al contactului afectiv. Ulterior, a considerat ca un rol important l-ar avea
influentele psihogenice: parinti reci emotional, detasati, obsesionali, care si-au
crescut copiii intr-o atmosfera rigida, fara caldura afectiva, ducand in final la
“inghetarea emotionala” a copiilor autisti. Alti autori au concluzionat ca autismul
este rezultatul unei traume afective, mame “negative”, ostile, care nu-si doreau
copiii cu adevarat. Bruno Bettelheim considera ca originea “schizofreniei
copilariei” se gaseste in atitudinile materne si in reactia copilului care traieste o
amenintare permanenta. Autorul a comparat viata grea a acestor copii cu cea a
prizonierilor din lagarele de concentrare. Aceste teorii ale anilor 50 – 60 au
condus la reactii contradictorii intre clinicieni, iar pe de alta parte au creat
- 26 -
confuzie si multa culpabilitate la parintii care cresteau astfel de copii si care

sufereau deja fara a intelege cauza.
Teorii Si Controverse Privind Cauzele Deteriorarii

Sociale in Autism
Inca de la descrierea initiala a autismului, realizata de Kanner (1943), a

fost subliniata centralitatea disfuncţiilor sociale pentru tulburare.
Insa, desi descrierea fenomoneologica a tulburarii, realizata de Kanner, s-a
dovedit a fi extrem de durabila, alte aspecte observate de el au sugerat piste false
pentru cercetare. De ex., Kanner a insistat asupra stilurilor deviante de
interactiune cu copilul si asupra gradelor neobisnuite de realizare personala
prezente la parinti. Astfel de observatii erau congruente cu importanta acordata
la vremea aceea factorilor psihodinamici in psihopatologie si sugerau ca
tulburarea aparea ca urmare a perceperii mediului psihosocial ca traumatizant si
imposibil de controlat (vezi Bettelheim, 1967). Erau comune descrierile unor
mame “ratacitoare” si se punea accent pe scoaterea copilului din mediul daunator
si implicarea lui intr-un program terapeutic pentru remedierea deficitelor
presupuse.
Mai multe tipuri de dovezi, inclusive date longitudinale, au contribuit la
restabilirea centralitatii deteriorarii sociale pentru definirea sindromului si pentru
clarificarea rolului factorilor experimentali in patogeneza. A devenit clar ca
parintii nu manifestau deficite particulare in ingrijirea sau in interactiunea cu
copilul lor cu autism. De asemenea, studiile au aratat ca cele mai nefavorabile
experiente timpurii (copii crescuti in conditii de abuz sever) nu conduc in mod
obisnuit la declansarea tulburarii.
Hermelin si O’Conner (1970) au revolutionat cercetarea in domeniul
autismului, fiind primii care au sustinut ca acei copii cu autism presupusi
„netestabili” ar putea fi testati daca probele le-ar fi prezentate in maniera corecta;
- 27 -
ca o abordare experimentala (utilizand metode derivate din studiul dezvoltarii

normale) a deficitelor lor psihologice ar fi extrem de productiva; si ca era nevoie
de o reconceptualizare a fenomenului autismului in termenul unor anormalitati in
procesele dezvoltarii si nu in termenii unor simptome ale unei maladii mentale
sau psihoza dobandita. Constatarile lor au contribuit la renuntarea la conceptia
gresita a autismului ca forma atipica de schizofrenie infantila.
Originala ipoteza a lui Kanner era ca deficitele sociale din autism sunt de
natura congenitala, problema fundamentala a indivizilor cu autism fiind o lipsa
de „contact afectiv” cu oamenii, neavand „componentele constitutionale ale
reactivitatii emotionale” (vezi Hobson si Baron – Cohen & colab. 1993, capitolul
10). Aceasta ipoteza a fost reluata si dezvoltata mai tarziu de Hobson. Hobson
are meritul de fi primul (inca din 1981) care a realizat o cercetare sistematica a
deficitelor socio-emotionale asociate cu autismul si a atras atentia asupra
necesitatii studierii proceselor socio-cognitive. Cercetarile lui au demonstrat
foarte clar ca indivizii cu autism au performante foarte scazute la identificarea
indicilor socio-emotionali si se poate afirma ca acesta este un aspect important
pentru sindromul autismului. Hobson a formulat ipoteza ca ceea ce determina
deteriorarea sociala observata in autism este o incapacitate innascuta de a
raspunde emotional la ceilalti, bazata pe lipsa aprecierii directe a emotiilor
interpersonale (vezi Hobson in Baron – Cohen & colab. 1993, capitolul 10).
Rezultatele obtinute la sarcinile de recunoastere a emotiilor sustin intr-o oarecare
masura aceasta ipoteza.
Totusi, exista mai multe motive pentru care aceasta teorie „afectiva” este
insuficiennta in explicarea deteriorarii sociale in autism:
- diferentele dintre grupuri privind deficitele in recunoasterea emotiilor
dispar in mare parte o data cu echivalarea loturilor sub aspectul nivelului
limbajului si al capacitatilor cognitive;
- astfel de deficite sunt intalnite intr-o gama larga de tulburari si nu sunt
deci specifice doar autismului;
- 28 -
- indivizii cu autism nu difera de indivizii cu sindrom Down in ceea ce

priveste utilizarea termenilor emotionali, dar difera in ceea ce priveste
referirea la stari mentale de ordin cognitiv (Tager – Flusberg, in Baron-
Cohen & colab. 1993, capitolul 7);
- nu exista nici o dovada directa conform careia un deficit afectiv ar cauza
tipul si gradul intarzierii din limbaj prezenta in autism;
- in autism este frecvent prezenta o receptivitate emotionala interpersonala.
Toate acestea sugereaza ca sunt implicati si factori nonafectivi.
Rezultatele obtinute de Hobson i-au stimulat pe cercetatori sa se orienteze

catre studierea cognitiei sociale si catre posibilitatea ca la baza problemelor de
relationare sociala ar putea sta anumite deficite cognitive.
Aceasta idée nu este deloc noua, diversi autori sugerand aceasta
posibilitate inca de la inceputul anilor 70. De ex., Hermelin & O’Conner au
evidentiat rolul deficitelor din secventiere, abstractizare si intelegerea
semnificatiilor. In mod clar, astfel de deficte aveau implicatii majore in
functionarea sociala, dar nu era deloc clar cum ar fi putut ele explica deteriorarea
sociala.
In acest sens au fost propuse mai multe teorii cognitive influente (Koenig
1999).
1) Una dintre ipoteze (teoria slabiciunii coerentei cerebrale – Frith)
afirma ca lipseste un impuls central catre coerenta, consecinta fiind

concentrarea pe fragmente disociate si nu pe integrarea lor intr-un
intreg, ceea ce conduce la o experienta a lumii fragmentara si excesiv
de concreta.
2) O alta ipoteza ( teoria deficitului executiv) sustine ca dificultatile
intalnite frecvent in legatura cu abstractizarea regulilor, inhibarea

raspunsurilor nerelevante, disributivitatea atentiei si realizarea feed-
backului ca si retinerea simultana a mai multor informatii in timpul
- 29 -
luarii unei decizii – asa numitele functii executive – stau la baza

aspectelor sociale comunicationale si comportamentale din autism.
Intrucat se considera ca functiile executive sunt mediate de ariile
frontale, aceasta ipoteza accentueza asemanarile dintre autism si
tulburarile rezultate in urma unor leziuni ale lobului frontal.
3) O a treia ipoteza (ipoteza teoriei mentale – Baron Cohen, Leslie), in
prezent cea mai influenta, sugereaza ca lipsa de reciprocitate in

interactiunea sociala este cauzata de imposibilitatea de a atribui
celorlati stari mentale cum sunt credintele si intentiile, de a deduce
gandurile si motivatiile lor; in consecinta, indivizii cu autism nu sunt
capabili sa se adapteze corespunzator la ele (Baron & Cohen, 1989).
Teorii Neuropsihologice
Studiile neurologice, pe langa faptul ca se concentreaza asupra trasaturilor

autismului au si o alta tinta, aceea de a descoperi deficitul sau deficitele
cognitive fundamentale ce se afla in spatele anormalitatii comportamentale
observate in cazul acestei boli.
1. „Functia executiva” este un termen care acopera o larga zona de

procese cognitive superioare cum ar fi:
- capacitatea de a se elibera de context;
- inhibarea unor raspunsuri nepotrivite;
- planificarea, indeplinirea unei sarcini;
- schimbarea sarcinilor si monitorizarea lor.
In scopul evaluarii acestor procese sunt utilizate teste psihologice cum ar
fi Turnurile din Hanoy si Sortarea Wiskonson a cartilor de joc care au pus in
evidenta functii executive anormale in autism, in particular deficit in capacitatea
de a trece de la o sarcina la alta. Aceasta disfunctie este prezenta in paralel cu
- 30 -
comportamentul ritualic-repetitiv observat in autism si reprezinta caracteristica

definitiva a acestei boli.
2. O a doua teorie neuropsihologica despre autism afirma ca persoanele

autiste au o slaba coerenta centrala. Pornind de la asumptiile psihologiei
gestaltice (Kofka, 1935) ipoteza coerentei centrale postuleaza tendinta sistemului
cognitiv uman, de a raspunde la un numar cat mai mare de stimuli posibili si
generalizarea acestora la un numar cat mai mare de contexte posibile
(Frith,1989).
Teoria coerentei centrale se refera la tendinta de a asambla, categoriza,
informatiile din mediu, atribuindu-le un interes semantic mai general. Extinderea
acestora la un alt context tine de un mecanism firesc al sistemului cognitiv uman
denumit coeziune cognitiva care asigura economicitatea semnificativa gandirii.
Ca dovada, in sustinerea acestei teorii sta faptul ca autistii nu pot deosebi
tipare, modele sau stimuli intr-un context cu inteles, spre deosebire de o
persoana care nu sufera de aceasta boala. Acest deficit poate insemna limitare in
procesarea unor evenimente sau stimuli importanti, dar poate servi la cresterea
performantei unui individ autist de a procesa stimuli intamplatori, observatie ce a
fost facuta in mai multe studii.
De exemplu intr-un studiu, indivizii autisti au dovedit ca au o capacitate
relativ dezvoltata in a-si aminti cuvinte intamplatoare, fara sens, dar au avut
rezultate proaste in a-si aminti propozitii cu inteles.
„Teoria mintii”
- 31 -
Ipoteza teoriei mentale continua traditia privind utilizarea teoriilor si

cercetarea din domeniul psihologiei dezvoltarii. Este realizata pe o populatie
normala in scopul avansarii la studiul unor populatii atipice.
Prima extensie de la cercetarea teoriei mentale la copiii dezvoltati normal
catre studiul autismului a fost realizata de Simon Baron-Cohen, Alan Leslie,Uta
Frith in studiul lor din 1985- „Does the autistic child have a theory of mind?”.
Acest studiu, impreuna cu cele asemanatoare care i-au urmat, a oferit dovezi
substantiale in legatura cu deficitul specific copiilor cu autism privind
intelegerea cuvintelor false (intelegerea faptului ca ceilalti oameni ar putea avea
conceptii foarte diferite fata de ale lor), autorii argumentand ca deficitul teoriei
mentale ar putea explica autismul.
Tinand cont de necesitatea teoriei mentale pentru intelegerea sociala si
comunicare, pare plauzibila presupunerea ca un deficit in aceasta arie ar putea
explica cel putin doua dintre simptomele cheie ale autismului. Importanta
ipotezei teoriei mentale pentru intelegerea naturii autismului si a dezvoltarii
normale din punct de vedere social, consta in faptul ca, explica deteriorarea
sociala in termenii unui deficit cognitiv, considerat de Leslie ca fiind de ordin
reprezentational, iar de Simon Baron – Cohen un deficit in „citirea mintilor”.
Din perspectiva deficitului reprezentational, dificultatea pe care o au copiii
cu autism in intelegerea categoriilor mentale este specifica starilor mentale
reprezentationale cum ar fi credintele. Acestea sunt stari mentale al caror
continut prezinta realitatea ca fiind intr-un anumit fel. Credintele sunt exemplul
cel mai clar de astfel de stari mentale: cel care crede ceva atribuie valoare de
adevar unei propozitii indiferent de realitatea exprimata de continutul ei.
In schimb, ceea ce caracterizeaza versiunea deficitului de „citire a mintii”
se refera la presupunerea ca toate formele de stari mentale sunt deficitare in
autism indiferent daca au sau nu au un caracter reprezentational. Studierea
autismului din perspectiva ipotezei teoriei mentale ne poate arata ce se intampla
cu un copil atunci cand aceasta abilitate nu este disponibila intr-o maniera
- 32 -
suficienta, care sunt efectele asupra limbajului si comunicarii sau asupra

dezvoltarii sociale si care sunt implicatiile clinice ale acestor deficite. In plus,
daca deteriorarea sociala din autism este intr-adevar cauzata de insificienta
dezvoltare a unei teorii mentale atunci studierea autismului ar putea duce la
evidentierea modului in care aceasta importanta abilitate este achizitionata in
mod normal atat de usor.
Teoria mintii sugereaza ca autistii au un defict in a-si crea o parere despre
sine sau o teorie despre starea mentala interna a celorlalti, cum ar fi dorintele si
cerintele lor. Acest deficit este observabil atunci cand unui individ autist I se cere
sa prevada comportamentul unei alte persoane dupa ce s-a luat in considerare
posibilitatea ca informatia data acelei persoane poate fi falsa sau ca individul ar
putea avea o opinie gresita (Testul Sally -Ann).
„Citirea mintii” prezintă:

- abilitatea de a interfera asupra starilor mentale ale unor persoane;
- abilitatea de a utiliza aceste informatii pentru a interpreta ceea ce
spun ;
- abilitatea de a da un sens comportamentului lor si de a face predictii
asupra comportamentului lor in viitor.
Citirea mintii se refera la:

⇒ Citirea gandurilor;
⇒ Citirea dorintelor;
⇒ Citirea emotiilor;
⇒ Jocul simbolic.
Citirea gandurilor. Se bazeaza pe principiul ”a vedea conduce la a

cunoaste”.
- 33 -
Nivelul I:
- abilitatea de a interfera asupra a ceea ce o persoana vede -
prezenta de la 2ani;
- aducerea sau scoaterea un obiect din campul vizual - prezenta
la 2ani
Nivelul II:
- abilitatea de a interfera asupra modului in care un obiect este vazut
de o alta persoana - prezenta de la 3ani si 6luni – 4ani (copiii de 3ani nu
reusesc sa raspunda la ce vede o persoana care se uita la acelasi obiect)
Citirea dorintelor. Dorintele sunt intelese de catre copii normali de la

varsta de 2ani (exemplu: batutul din picior si din degete – nerabdare, mersul
pe varfuri – a trece neobservat).
Citirea emotiilor (expresii faciale: bucurie, tristete, furie etc.) Copilul este
capabil sa faca predictii asupra modului in care o situatie determina o emotie
- de la 3ani.
Jocul simbolic. Copilul atribuie functii simbolice unor obiecte (ex.

banana – telefon). Apare la 10 – 18 luni si se defineste 3-4 ani.
Abilitatea de “citirie a mintii la autisti”
Exemple ale inabilitatii citirii mintii:
- 34 -
- insensibilitate la sentimentele celorlalti

- incapacitate de a lua in considerare ce stiu altii
- incapacitate de a “negocia relatia de prietenie” prin citirea si
raspunderea la intentii
- incapacitatea de a citi nivelul de interes din vorbirea
celuilalt
- incapacitate de a anticipa ce ar putea cineva gandi din
actiunile acestuia
- incapacitate de a intelege greselile altora
- incapacitate de a intelege motivatia actiunilor
- incapacitate de a intelege reguli nescrise sau conventionale
Invatarea “citirii mintii”

Etape:
prezentarea de fotografii ale expresiilor faciale;
prezentarea de desene schematice ale expresiilor faciale;
prezentarea de situatii de determinare a emotiilor;
prezentarea de situatii de dorinte.
Desi toate aceste trei teorii: (1 )deficit in functiile executive, (2)coerenta

centrala slaba si (3) teoria mintii au incercat sa explice teoriile
comportamentale si cognitive ale autismului, nu exista un model unic care sa
poata explica toate caracteristicile tuturor indivizilor.
De exemplu, chiar daca teoria dficitului in crearea unei opinii explica
deficitul social observat in autism, ea nu explica suficient comportamentul
ritualistic- repetitiv sau retardarea mentala care e prezenta pana la 70% din
cazuri.
- 35 -
Teorii Biologice
Exista multe studii care aduc argumente ca autismul este un sindrom

cauzat de multiple conditii care afecteaza sistemul nervos central. Argumente in
acest sens sunt:
- asocierea cu intarzierea mintala intr-o rata mare;
- incidenta crescuta a epilepsiei;
- existenta rubeolei congenitale sau a fenilcetonoriei, care se pot asocia cu
sindromul autist;
Totusi, anomaliile biologice care insotesc tulburarea autista raman de cele
mai multe ori necunoscute. Anne McBride (1998) aduce argumente depre
hiperserotoninemie in autism, argumente confirmate si de alti autori. 5 –
hidroxitriptamina (5 - HT) sufera cea mai importanta alterare bilogica in autism.
Teoriile Genetice
Studiile familiale si pe gemeni au aratat ca exista posibilitatea existentei

unor factori genetici care sa influenteze aparitia comportamentului autist. Trei
studii pe gemeni, comparand rate pentru autism la gemenii monozigoti si
dizigoti, cu acelasi cromozom X au gasit o rata de concordanta pentru autism la
perechile monozigote de 36,5 – 89% si repectiv concordanta 0 la dizigoti.
Studiile familiale au aratat o rata de 2,5 – 3% de autism la frati, care este de 50 –
100 de ori mai mare decat in populatia generala. In asociere cu autsimul, in
familiile cu copii autisti se pot agrega deficite cognitive si tulburari de
personalitate. Alti autori raporteaza o rata mare a schizofreniei la parintii copiilor
autisti.
Delong & Dwyer (1988) au gasit ca 5 % dintre rudele de gradul I au avut
un istoric de Tulburare Afectiva Bipolara. Gillberg & Colab., 1991, discutau
- 36 -
posibilitatea ca etiologia sindromului autist sa se gaseasca intr-o afectare a

cromozomului 15 (trisomie partiala a cromozomului 15).
Alte ipoteze recente vorbesc depsre o afectare a cromozomului 5. Rata
inalta a concordantei pentru autism la gemenii monozigoti, rata semnificativa
crescuta a autismului la frati si agregarea familiala stabileste importanta
factorilor genetici in etiologia autismului. Modurile specifice de transmitere sunt
diferite – sunt cercetati cr. 15, cr. 5 si cr. X. Sindromul X – fragil se asociaza cu
autismul si a fost prima data cand s-a raportat ca un grup de indivizi cu autism au
o anomalie cromozomiala clara deosebita. Marker-ul a fost descoperit in 1964 la
patru barbati cu intarziere mintala si care erau rude precum si la mamele lor
normale. Locusul fragil (xq 27.3) este usor de detectat cand celulele sunt
cultivate pe medii speciale cu deficit de acid folic. Mutatia din locusul X – fragil
este localizata pe gena recent clasata a intarzierii mintale – X fragil (FMR - 1) si
consta intr-o repetitie tripla a (CGG) citozin – guanin – guanin. Aceste repetitii
ale trinucleotidelor se pot amplifica semnificativ la fiecare generatie succesiva si
pot explica fenomenul de anticipatie genetica. Sindromul X fragil este, dupa
sindromul Down cea de-a doua etiologie cromozomiala a intarzierii mintale cu o
rata a prevalentei de 1 la 1000.
Teorii Neuroanatomice
Unele cercetari neuroanatomice, completate de tehnici moderne de

neuroimagistica cerebrala aduc argumente despre afectarea unor arii cerebrale la
copiii cu comportament autist.
VOLKMARK (2000) arata ca rezultatele cercetarilor neuroanatomice
vizeaza: mezocortexul, vechi filogenetic care include: lobii frontali, temporalii si
neostriatul, cerebelul si structurile diencefalice conexe si care sunt implicate in
sistemele de procesare senzoriala ale atentiei.
Studiile RMN au aratat hipoplazie a lobilor cerebrali 6 si 7 din vermis.
- 37 -
Studii anatomopatologice au gasit la 90% din cazuri o scadere a celulelor

Purkinje; emisferul stang care este imatur sau afectat in perioada perinatala;
lobul temporal a fost un subiect de mare interes in anii ’70 cand s-a identificat
dilatarea cornului temporal al ventriculului lateral stang la copiii autisti.
Studiile pneumo-encefalografice din anii ’70 au fost completate cu studii
computer – tomograf recente care confirmau largirea ventriculului lateral stang
la 15% dintre copiii autisti; modificari celulare majore in amigdala si hipocamp
au fost evidentiate la examenul anatomopatologic; neuronii din hipocamp erau
de 3 ori mai mici decat cei normali cu o densitate celulara mult crescuta; dupa
encefalita cu Herpers Simplex s-a evidentiat afectarea lobului temporal si
comportament autist. Deasemenea se pare Oligodendrogliomul lobului temporal
duce la aparita aceluiasi comportament; studiul functionarii emisferului stang i-a
condus pe unii cercetatori la concluzia ca anomaliile limbajului, profilul cognitiv
cat si deficienta sociala din autism s-ar datora disfunctiei emisferului stang.
Totusi, nu toate simptomele autismului pot fi explicate prin functionarea
emisferului stang.
Ipoteze Neurochimice
Au fost studiate:
- serotonina – frecvent sunt raportate modificari de tip
hipersertoninemie la copiii autisti, dar si la mamele acestora;
- dopamina - s-a sugerat ca o functionare hiperdopaminergica a
sistemului nervos central poate implica hiperactivitatea si stereotipiilor din
autism;
- haloperidolul – blocant al receptorilor dopaminergici s-a dovedit a
avea efect in reducerea stereotipiilor din autism;
- opioidele endogene – observarea similaritatii intre copiii autisti si
copiii expusi la opioide prenatal au dus la studii in acest domeniu. S-a
- 38 -
constatat ca copiii autisti produc cantitati mai mari de encefaline si

endorfine. Aceasta teorie asigura rationamente pentru experimentele
medicamentoase cu antagonisti opiacei.
Teorii Imunologice
Descoperirea autoanticorpilor impotriva filamentelor neuronale axonale in

serul copiilor autisti, cat si descoperirea autoanticorpilor impotriva receptorilor
serotoninergici sugereaza posibila implicare a sistemului imunologic. Ipoteza
porneste si de la descoperirea ca unele mame au anticorpi impotriva antigenelor
de pe leucocitele propriilor copii – este deci posibil un atac direct al anticorplior
materni impotriva tesutului fetal cu afectarea sistemului nervos central care ar
conduce la aparitia comportamentului autist.
Enumeram cateva din ipotezele psihofarmacologice care au dus la utilizarea
medicatiei in autismul infantil:
Cresterea activitatii dopaminergice la copiii autisti ar explica hiperactivitatea
si stereotipiile prezente. Utilizarea antipsihoticelor care blocheaza receptorii
dopaminergici s-a dovedit a fi semnificativ mai eficace decat placebo in
reducerea simptomelor tinta. Asocierea tratamentului cu Haloperidol si terapie
comportamental–cognitiva s-a dovedit eficace. Studiile “dublu orb” controlat cu
placebo au dovedit eficacitatea Pimozitului, un alt antipsihotic eficace in
autismul infantil.
Hiperserotoninemia observata la 1/3 din copiii autisti a dus la concluzia ca
5 HT ar fi implicata in aparitia simptomelor autiste. A fost studiata si eficacitatea
inhibitorilor selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS): fenfluramina, sertralina
fluoxetina – cateva studii au raportat eficacitatea acestora in scaderea
stereotipiilor si hiperactivitatii, desi exista studii care nu au confirmat aceasta
observatie.
- 39 -
Similaritati intre comportamentele copiilor autisti si consumatorii de

opiacee aflati in intoxicatie acuta sau sevraj au condus la ipoteza dereglarii
secretiei de opioide in autism. Rapoartele de caz si incercarile de utilizare pe un
numar mic de pacienti au aratat ca Naltrexona, un antagonist opioid poate reduce
hiperkinezia, retractia social si poate imbunatati liumbajul la copilul autist. Este
o sugestie din literatura care nu este sprijinita insa pe date concludente.
Mai exista si alte observatii precum:
- utilizarea carbonatului de litiu la copiii autisti;
- utilizarea agonistilor adrenergici a fost gasita ca fiind eficace fata de
placebo intr-un studiu recent “dublu orb” controlat placebo.
Amfetaminele utilizate mai frecvent la copiii cu sindrom hiperkinetic au
fost utilizate recent si la copiii autisti obtinandu-se ameliorarea hiperactivitatii si
imbunatatirea nivelului atentional;
Antidepresivele triciclice – clomipramine au fost utilizate pe un lot de
pacienti de 6–18 ani cu rezultate bune de schimbare a comportamentelor
repetitive si autiste.
Coerenta centrala slaba caracterizata prin inabilitatea de a experimenta
ceva ca intreg
Imunizarea poate fi o cauza a aparitiei autismului prin metilarea AND-lui
care are loc in urma imunizarii, nu s-a raspuns inca la aceasta intrebare.
Imageria Cerebrala Si Autismul
Tomografia prin emisie de pozitroni – PET - se realizeaza introducandu-

se apa marcata cu O 15, si se masoara fluxurile sanguine la nivelul creierului,
- 40 -
prin inregistrarea glucozei la nivelul sinapselor, se poate afla daca exista o

functie la diferite nivele.
In RMN exista tehnici de activare prin modificarea metabolismului la
diferite nivele.
S-au efectuat tomografii prin aceste procedee pe un numar de 32 copii cu
varste cuprinse intre 6-10 ani, in regiunea temporala superioara s-a constatat o
scadere a fluxului sanguin cerebral deci o activare a sinapselor la copiii autisti
fata de cei care nu au autism. Anomalia nu este asigurata in acelasi loc pentru
fiecare copil. Exista 160.000 de puncte la nivelul substantei gri unde apar
modificari anatomo- clinice si functionale.
Santul temporal superior este responsabil de recunoasterea
fetei(emotiilor), a ochilor, a corpului.
Perceptia sociala reprezinta perceperea miscarilor biologice (fetei, ochilor,

corpului, mainilor). Aceste informatii le invatam de cand ne nastem.
La nivel vizual s-au efectuat studii referitoare la miscarea mainii, a gurii.
Daca auzim pe cineva strigand creerul trateaza vocea in mod diferit.
Cand aude o voce in raport cu alte sunete nu activeaza regiunea temporara
superioara. Persoanele cu autism nu percep vocea ca fiind ceva diferit fata de alte
sunete. Din acest motiv copilul autist cand este chemat pe nume nu raspunde, dar
reactioneaza la alte sunete.
In raport cu privirea exista un aparat care reconstituie traectul privirii
noastre prin reconstituirea traiectului privirii s-a demonstrat ca ochii nostri sunt
centrati pe ochii personajelor dintr-un film.
“Teoria spiritului” este capacitatea de a putea deduce ceea ce gandesteo
alta persoana. Cohen 1994 a facut afirmatia ca “privirea este mai importanta
decat zambetul”.
La copiii cu autism s-a constat lipsa de activare a zonelor care raspund
acestor stimuli.
- 41 -
Perceperea fetelor: in partea mediana aproape de regiunea occipitala

exista o zona care raspunde de perceperea fetei. La copiii cu autism nu se
activeaza aceasta zona. Acesta este motivul pentru care s-a incercat si s-a obtinut
o activare a acestei regiuni prin desenarea unei cruci pe frunte. In acest fel va fi
atent la acel desen si regiunea respective se activeaza.
DIAGNOSTICUL MEDICAL
DEFINITII:
Tulburarea autista, cunoscuta si sub numele de
autism infantil este cea mai cunoscuta tulburare pervaziva de dezvoltare. Vom
prezenta mai multe incercari de definire a caestei tulburari.
CAMPBEL, SHAG(1995) – Tulburarea Autista
se caracterizeaza printr-o afectare permanenta a capacitatii de relationare sociala,
printr-o deviere a comunicarii si patternuri comportamentale restrictive,
stereotipe.
GRAHAM (1999) – Autismul Infantil se
caracterizeaza prin debutul precoce (inainte de 3ani) a unor tulburari sau devieri
care intereseaza cel putin 3 arii de dezvoltare:
- inabilitatea de a initia si dezvolta relatii sociale, de a exprima
interes si emotii;
- incapacitatea de a folosi limbajul si comunicarea (atat verbal, cat si
nonverbal);
- prezenta unui comportament stereotip, incluzand un repertoriu
comportamental restrictiv si repetitiv.
O definitie originala care incearca sa inglobeze toate caracteristicile
acestei tulburari este aceea a Prof. St. Milea (1988): “Sindromul autist reprezinta
un complex simptomatologic de etiologie variata, specific patologiei psihice a
copilului mic. Denumirea i se datoreaza autismului, simptomul central in jurul
- 42 -
caruia se grupeaza o suma de manifestari intre care cele mai importante se

considera a fi tulburarile de limbaj si stereotipiile plasate intr-un amestec
particular si bizar de forme si mijloace primitive si pervertite de exprimare a
functiilor psihice cu altele mai elaborate, insule izolate de abilitati si resurse
uneori bine conservate alteori monstruos dezvoltate”.
CRITERII DE DIAGNOSTIC DSM IV - pentru diagnostic este nevoie de

prezenta unui total de 6 sau mai multi itemi din categoriile (1), (2) si (3) cu cel
putin 2 itemi din (1) si cate unul din (2) si (3).
Afectarea calitativa a interactiunii sociale manifestate prin cel putin 2 din
urmatoarele simptome:
- incapacitatea de a folosi adecvat comportamentele non-verbale
precum: „privirea ochi in ochi”, expresia faciala a emotiilor, postura
corpului si gesturile care exprima interactiunea sociala;
- incapacitatea de a initia si dezvolta relatii cu cei de aceeasi varsta;
- lipsa nevoii de a cauta motive de bucurie in relatia cu alte persoane
(exprimate prin incapacitatea de a se bucura aratand, cautand sau
aducand un obiect de interes comun);
- absenta reciprocitatii emotionale si sociale.
Afectarea calitativa a comunicarii manifestate prin cel putin unul din

 intarzierea sau absenta totala a dezvoltarii limbajului vorbit
(neacompaniat de incercari de a compensa prin moduri alternative
gesturile mimico-pantomimice);
- 43 -
 la copiii cu un limbaj adecvat este prezentata o inabilitate profunda

de a initia si sustine o conversatie cu alte persoane;
 folosirea unui limbaj stereotip si repetitiv sau idiosincratic;
 absenta unui joc elaborat, spontan sau a jocului social-imitativ,
potrivit nivelului de dezvoltare.
 Patternuri specifice de comportament cu interese si activitati
restrictiv-repetitive si stereotipie manifestate prin cel putin unul din
- preocuparea anormala ca interes si intensitate pentru un
comportament stereotip si repetitiv;
- inflexibilitate la schimbare, aderenta nefunctionala la ritualuri
specifice sau la rutina;
- manierisme motorii stereotipe si repetitive (rasuciri ale
degetelor, mainilor, fluturari ale mainilor, miscari complexe
ale intregului corp);
- preocuparea permanenta pentru o anumita parte a unui obiect.
- functionarea anormala sau intarzierea in dezvoltarea a cel
putin uneia dintre urmatoarele arii de dezvoltare, cu debutul
inainte de 3ani:
- interactiunea sociala;
- limbajul folosit in relatie cu comunicarea
sociala;
- jocul simbolic si imaginativ.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DIN ICD 10
F.84 .0 Autismul infantil

Inainte de varsta de trei ani se observa o afectare a dezvoltarii in
urmatoarele arii:
- 44 -
- este afectata functia de comunicare a limbajului receptiv sau expresiv;

- este afectata dezvoltarea abilitatilor sociale cu instalarea incapacitatii de
a avea reciprocitate emotionala sau atasament.
Sunt necesare cel putin sase simptome din urmatoarele categorii:
- anomalii calitative in interactiunea sociala si exprimarea
reciprocitatii emotionale;
- copilul nu poate si nu stie sa utilizeze adecvat mesajele faciale si
corporale in exprimarea emotionalitatii; privirea „ochi in ochi”,
gesturile si postura corpului;
- nu poate dobandi abilitatea de a relationa cu cei de aceeasi varsta,
nu stie sa isi exprime interesul, bucuria, sa imparta jucariile;
- reciprocitatea socio-emotionala este saraca, copilul avand
raspunsuri bizare sau deviate, modularile emotionale sunt
neadecvate contextului, iar integrarea in contextul social se face
printr-o comunicare neadecvata si haotica.
Spontaneitatea emotionala este aproape absenta, copilul nu stie sa isi arate
bucuria in timpul jocului, nu stie sa ofere, sa ceara, sa participe la joc.
Anomalii calitative in comunicare:

- limbajul verbal este insuficient dezvoltat si nu este acompaniat de
limbajul non-verbal;
- incapacitate si esec in initierea si sustinerea conversatiei;
- limbajul este stereotip si repetitiv, cu utilizarea de cuvinte si fraze
idiosincratice;
- jocul imitativ este sarac.
Pattern de comportament stereotip, repetitiv, sarac, in activitati si

interese:
- 45 -
- copiii pot avea preocupari si interese anormale in continutul lor si

in intensitatea cu care se manifesta;
- pot avea uneori o aderenta exagerata pentru rutine si ritualuri
proprii;
- comportament motor stereotip si repetitiv, cu fluturarea mainilor,
rotirea lor si rotirea intregului corp, preocupari pentru joc stereotip
si parti ale obiectelor, sau cu obiecte nefunctionale; miroase, atinge
cu limba, sau asculta zgomotul obiectelor.
Simptomatologia nu poate fi atribuita altor Tulburari Pervazive sau

intarzierii mintale cu tulburari aociate emotionale sau de comportamentş nici
tulburarile de limbaj cu probleme socio-emotionale asociate si nici tulburarilor
reactive de atasament.
Criteriile de diagnostic fundamentale mentionate de RUTTER (1977) si
citate de VOLKMAR (2000):
- Debutul simptomatologiei inainte de 30 de luni;
- Copilul cu autism are un mod particular de insuficienta profunda si
generala a capacitatii de a dezvolta relatii sociale;
- Acesti copii prezinta o forma de intarziere a limbajului care implica
afectarea intelegerii, vorbirea ecolalica si inabilitatea utilizarii
pronumelui personal la persoana I;
- Comportamentul lor este marcat de prezenta unor variate gesturi si
comportamenterituale si compulsive.
Caracteristici clinice
Descrierea aspectelor clinice ale copilului cu Autism Infantil o vom face
urmarind:
Particularitati de comportament:
- 46 -
⇒ Modalitatea de debut si specificul relatiilor sociale;

⇒ Particularitatile de limbaj;
⇒ Comportamentul motor, marcat de stereotipii si manierisme;
⇒ Rezistenta la schimbare si repertoriu restrans al activitatilor;
⇒ Atasamentul particular pentru obiecte;
⇒ Reactiile acute emotionale;
⇒ Particularitatile jocului la copilul autist.
Dezvoltarea intelectuala:
⇒ Dezvoltarea intelectuala generala;
⇒ Deficite specifice de intelegere a limbajului.
⇒ Dezvoltarea somatica.
PARTICULARITATI DE COMPORTAMENT:
a. Modalitati de debut si specificul relatiilor sociale:

In jurul varstei de 3 ani, parintii incep sa se alarmeze ca fiul sau fiica lor
pare „a fi surd(a)”, ca nu raspunde cand i se vorbeste, ca nu intoarce capul, ca nu
pare interesat de ce se intampla in jur; ca sugar era „foarte cuminte”, se joaca
singur ore intregi fara sa planga, fara sa ceara companie.
Se evidentiaza astfel, precoce, deficitul in exprimarea afectiunii si in
initierea interactiunii sociale:
- copilul se poarta de parca n-ar observa intrarea sau iesirea mamei
din camera;
- au o atitudine indifernici enta, detasata; de fapt nu isi exprima
dorinta unui contact interpersonal chiar cu persoanele cele mai
apropiate;
- nu sunt interesati de discutia cu ceilalti, nu arata preocupare pentru
a-si exprima sentimentele sau emotiile, nu-si exteriorizeaza dorintele;
- 47 -
- nu simt nevoia sa fie mangaiati, laudati;

- nu plang daca se lovesc; par neatenti la obiectele din jur;
- nu privesc interlocutorul in ochi, dand impresia ca se uita in gol;
- nu li se poate capta atentia sau interesul, foarte rar privesc adultul in
ochi; pot avea contact vizual doar pentru foarte putin timp si pot fi
atrasi numai de obiectul care ii preocupa in mod special;
- nu se joaca cu alti copii; (acest comportamnt este repede observat de
parinti si care ii ingrijoreaza obligandu-i sa se adreseze medicului);
copilul autist prefera jocurile solitare, stereotipe, sarace, neelaborate;
- copiii autisti au aceasta incapacitate profunda de a relationa empatic
cu propria mama sau cu alte persoana. Cand mama pleaca din camera,
copilul nu se ingrijoreaza, poate chiar sa mimeze „sarutul in fuga”,
conventional, isi ia ramas bun, dar parca tot „nu o vede”. Altii pot fi
anxiosi, agitati la separarea de mama, sunt dependenti de ea, dar tot ca
fata de un obiect, de fapt in ciuda eforturilor acesteia, nu comunica nici
cu ea, desi unele mame ajung sa descifreze nevoile copilului in acest
„amestec particular si bizar” de exprimare.
In 1952, Magaret Mahler a descris „Psihoza simbolica hiperkinetica” –

dependenta patologica a copilului autist fata de mama sa.
Modul de interactiune al copilului autist a fost devizat in trei grupuri:
distant, pasiv si activ dar bizar:
- copilul „autist distant” este retras, indiferent, poate exprima un
minim de atasament; este deranjat de orice gest de apropiere si
afectiune;
- copilul „autist pasiv” accepta apropierea, se poate juca cu ceilalti
copii, dar intr-o maniera proprie si doar daca jocul a fost structurat si
adaptat pentru el;
- 48 -
- copilul „autist activ”, are o maniera activa dar bizara de

interactiune, nepotrivita si unilaterala.
b.Tulburarile particulare de limbaj

Copilul cu autism prezinta o afectare calitativa a comunicarii verbale si
nonverbale cat si a jocului (maniera cea mai comuna de interactiune la copii).
Aceasta tulburare se poate manifesta in doua moduri: fie limbajul este absent, fie
exista, dar are cateva particularitati specifice autismului.
Cand limbajul nu a fost achizitionat (se pare ca pana la 50% din copii
autisti raman fara limbaj), copilul pare ca nu intelege ce i se spune sau intelege
dar nu raspunde sau raspunsul este relativ – rareori utilizeaza limbajul nonverbal,
aratand cu degetul obiectul pe care il doreste sau ia mana mamei pentru a arata
obiectul dorit;
Cand limbajul a fost achizitionat exista cateva caracteristici:
- limbajul parca si-a pierdut functia de comunicare;
- copiii au dificultati semantice (de a intelege sensul cuvintelor sau
frazelor);
- au dificultati pragmatice (uzul limbajului in context adecvat);
- au dificultati de a intelege unele cuvinte, iar eventuala utilizare a
cuvantului nou invatat nu se poate face decat in contextul si cu
asocierea in care el a fost invatat;
- nu poate invata cuvinte noi decat bazandu-se pe similaritati
perceptuale mai mult decat pe atribute functionale;
- pot avea difcultati in a intelege cuvintele cu mai multe sensuri;
- inteleg greu verbele „a da” si „a lua” cat si utilizarea pronumelui
personal la persoana I;
- utilizeaza pronumele personal la persoana a II-a si a III-a. Cand li se
pune o intrebare ei o repeta, astfel ca pronumele este inversat si ei
invata asa pronumele pe care il vor utiliza numai in acest fel. Ei
- 49 -
vorbesc despre ei insisi la persoana a II-a sau a III-a (ex: la intrebarea

„vrei apa?” copilul raspunde „da-i baiatului apa” sau „Marina vrea
apa”).
- copii autisti repeta uneori cuvintele imediat ce le aud sau dupa un
interval de timp: „ecolalie imediata” sau „ecolalie intarziata”;
- exista de asemenea, o prozodie, o melodicitate particulara, adica
intonatia cu care sunt pronuntate cuvintele este deosebita, ei raspund la
intrebari mentinand caracteristicile intonatiei. Nu-si pot exprima
emotiile prin tonul vocii. Vorbirea are o nota de pedanterie accentuata;
- pot folosi aprecieri sau un limbaj cvasimetaforic sau idiosincratic
(ex: un ursulet de plus care nu-i placea de fapt si cu care nu se juca era
denumit „animalul impaiat”)
- copiii autisti au o mare dificultate de a purta o conversatie pentru ca
nu stiu cum sa schimbe un subiect sau cum sa mentina conversatia. Ei
nu isi privesc interlocutorul in ochi, nu pot anticipa sensul conversatiei
– de fapt nu sunt interesati sa o faca. Raspund numai la intrebari sau
pot repeta la nesfarsit intrebarile in „banda de magnetofon” – intr-un
joc parca numai de ei stiut;
- comunicarea nonverbala este de asemenea afectata, ei nu folosesc
gesturile pentru a comunica – doar daca au fost invatati pot misca mana
sub forma de „la revedere” – altfel nu stiu sa faca nici un gest.
c. Comportamentul motor, marcat de stereotipii si manierisme

Cei mai multi copii autisti prezinta frecvent miscari stereotipe precum
„falfaitul mainilor”, „topait”, „mers pe varfuri”, „leganat”:
– cei mai multi dintre ei au un grad crescut de hiperactivitate motorie;
– copilul autist poate avea gesturi, atitudini, miscari faciale sau posturi
stereotipe pe care le poate mentine un timp indelungat;
- 50 -
– examineaza obiectele straine mirosindu-le sau atingandu-le cu limba,

pipaindu-le structura, ascultand zgomotul pe care il fac, pare uneori
fascinat de ceea ce descopera,
– poate repeta in mod stereotip diferite sunete fara valoare de
comunicare, sunete pe care le poate inlocui cu altele dupa catva timp.
d.Rezistenta la schimbare si repertoriul de interese restrans

Legat de aceasta permanentizare a comportamentului este si rezistenta la
schimbare:
– orice modificare in mediul lor si in stereotipul lor de viata poate
declansa o stare emotionala accentuata, cu tipete si agitatie bizara;
– insista sa manance din aceeasi farfurie sau sa fie imbracat cu aceleasi
hainute (o mama povestea ce greu i-a fost sa ii inlocuiasca sosetele care
se uzasera sau rochita care se rupsese deja). Refuza sa se imbrace cu
orice alta haina. Asteapta sa fie spalata si uscata „rochita ei”;
– uneori mancarea trebuie preparata in acelasi mod si asezata pe masa in
acelasi fel;
– copilul insista sa fie respectat acelasi drum spre magazin (ex: cand
mama a ales alt drum pe care nu se afla o reclama pe care el o prefera
si in fata careia se oprea de fiecare data copilul a avut o agitatie bizara
si nu s-a putut linisti decat dupa ce au refacut drumul in maniera lui -
stereotipa preferata);
– modificarea aranjamentului mobilei in camera copilului, schimbarea
perdelelor sau a culorii asternutului poate declansa, la fel, reactii
catastrofice.
e.Atasamentul particular pentru obiecte
- 51 -
- Spre deosebire de copiii normali, copilul autist prefera sa „se joace”

cu obiecte, nu cu jucarii;
- dezvolta uneori un atasament bizar fata de un ciob, o cheie, o sfoara,
o cutiuta, o bucata de material (ex: o pacienta se atasase de un mosor
de ata pe care intr-o zi l-a ratacit si tot personalul s-a grabit sa-l caute
pentru ca fetita nu se mai putea calma);
- alteori prezinta aceeasi atitudine bizara, stereotipa, fata de „sunetul
apei care curge”, fata de „fosnetul hartiei”, pot invarti sau atinge la
nesfarsit un obiect numai pentru sunetul pe care-l produce (un baietel
prefera sa traga apa la baie si asculta zgomotul ore in sir);
- orice incercare de a-i desparti de obiectul preferat, de a-i indeparta
de sursa de zgomot care le place, declanseaza reactii intense, de
nepotolit.
f. Reactiile acute emotionale

Am prezentat deja conditiile in care ele se declanseaza. Orice modificare
in stereotip si ritual duce la anxietate si agitatie extrema. Se pot trage de par, se
pot lovi in piept, isi pot musca degetul, se pot lovi peste fata pana se invinetesc.
Parca nu simt durerea, nici a lor dar nici a altora.
g. Particularitatile jocului la copilul autist:

- jocul este stereotip si repetitiv, nu este elaborat, creativ;
- in loc sa creeze, sa imagineze, copilul autist mimeaza repetitiv
atitudini sau gesturi;
- copilul autist are un deficit in activitatea imaginativa la diferite
niveluri ale simbolismului;
- natura simbolica a jucariilor le este straina, nu o pot intelege;
- 52 -
- este afectata si abilitatea de a substitui un obiect cu altul in „jocul

simbolic”, „jocuri cu roluri”. De altfel, nici nu participa si nici nu
inteleg astfel de jocuri;
- copilul autist se joaca cu propriile lui stereotipii, el se distreaza
rasucind obiectele, invartindu-le sau privind obiecte care se misca
repetitiv (ex: privesc indelung masini rotative, evantaie).
Dezvoltarea intelectuala
Dezvotarea intelectuala generala

Contrar opiniei lui Leo Kanner, copiii autisti sunt intr-un procent de 75-
80% cu deficit cognitiv. Aproximativ 70% din ei au un Q.I. non-verbal sub 70
iar 50% sub 50. Numai 5% au un Q.I. peste 100.
Deficite specifice de intelegere a limbajului:

- copiii autisti au un pattern dinstinct la testele de inteligenta, datorat
dificultatilor de secventiere verbala si abstractizare. Gandirea simbolica
nu este dezvoltata, de aceea nu pot intelege ce simt si cum gandesc
ceilalti;
Au fost elaborate teorii cognitive ale autismului in urma observarii
comportamentului lor la testele de inteligenta:
1. se considera a fi absent „motorul central al coerentei”, ceea ce duce
la fragmentarea vorbirii si detasarea de ea;
2. o alta ipoteza ar fi aceea ca, copilul autist este incapabil de a atribui
„statusuri mentale” celorlalti (normalul poate anticipa comportamentul
celuilalt, interferand cu gandurile, credintele si sentimentele lui).
Copilul autist nu are dezvoltata aceasta abilitate;
3. copiii autisti au o lipsa de empatie si intuitie sociala care le explica
comportamentul.
- 53 -
O alta particularitate a inteligentei copiilor autisti este, la unii dintre ei, cea
a unei memorii de fixare excelenta ( de ex pot memora cifre, date, pot reproduce
melodii auzite candva, isi pot aminti fapte si gesturi, amanunte pe care ceilalti le-
au uitat deja). Au fost denumiti „idioti savanti” dar nu toti cei cu astfel de
manifestari sunt autisti.
Exista, de asemenea, probleme de organizare a informatiei si in a trece de
la o idee la alta sau de la o actiune la alta.
Dezvoltarea somatica
Majoritatea copiilor autisti sunt dezvoltati armonios, eutrofici, fara

anomalii fizice. Totusi 15% dintre copiii autisti dezvolta Epilepsie in copilarie
sau la adolescenta, forma partiala. Crizele nu sunt severe si raspund la
anticonvulsivante.
Copiii autisti cu varste cuprinse intre 2 si 7 ani sunt mai scunzi decat cei
normali de aceeasi varsta.
Pot prezenta, uneori, tulburari ale somnului precum inversarea ritmului
somn-veghe.
Pot prezenta aversiune fata de unele alimente si pot avea un pattern
alimentar foarte dificil de satisfacut.
Unii copii autisti pot prezenta raspunsuri anormale la stimuli senzoriali:
- hipersensibilitate la sunete, se pot speria la sunete obisnuite precum
soneria telefonului, latratul cainilor, sirena politiei;
- hipersensibilitate la lumina (nu pot suporta o lumina mai puternica,
desi sunt fascinati de ea);
- pot fi sensibili la atingere – nu suporta anumite texturi (lana sau
haine cu etichete; o pacienta nu suporta nici un fel de haine, statea
toata ziua desbracata si doar seara la culcare accepta sa fie acoperita
cu un cearceaf); totusi, unii dintre ei, paradoxal, pot deveni
- 54 -
cooperanti si chiar sa doreasca sa fie atinsi (o fetita incepea sa

zambeasca sau chiar sa rada cand era gadilata, avand, astfel, o schita
de interactiune).
Diagnostic diferential
Sunt mai multe etape de diagnostic diferential:

A) prima etapa vizeaza tulburari organice care pot avea o
simptomatologie asemanatoare: paralizii cerebrale (encefalopatii cronice
infantile), hidrocefalii, agnozii corticale ce pot fi atat de severe incat sa
determine aparitia comportamentului autist.
Diagnosticul diferential cu tulburarile genetice si de metabolism respectiv:
neurolipidoze, adeno-leuco-distrofii (B. Schilder), leuco-distrofia metacromatica,
sfingo-mielinoze, ganglio-zidoze, boli de colagen cu deficit de elastina (B.
Williams) necesita investigatii paraclinice suplimentare, dar care aduc repede
argumentele necesare.
B) a doua etapa cuprinde toate tulburarile psihice ale copilului cu
simptome asemanatoare („ autist – like”):
- diagnosticul diferential se poate face cu intarzierile mintale, mai
ales formele moderata, severa si profunda unde, datorita deficitului
cognitiv, pot aparea afectari ale interactiunii sociale;
- tulburarile de dezvoltare a limbajului necesita diagnostic diferential
in primii ani, cand copilul prezinta o mare afectare a intelegerii si
exprimarii, dar absenta stereotipiilor si a discontactului psihic de tip
autist exclude diagnosticul;
- tulburarile senzoriale (surditatea si cecitatea) se pot insoti, uneori,
de o scadere a capacitatii de relationare datorata anxietatii, fricii de
necunoscut, constientizarii deficitului. Copiii cu astfel de deficite pot
- 55 -
dezvolta uneori un grad de neresponsivitate la mediu, dar, cu timpul,

educatia speciala poate compensa si reduce comportamentul;
- tulburarea reactiva de atasament cu sociabilitate nediscriminativa si
esec social impune diagnostic diferential cu Tulburare Autista, dar
evolutia favorabila odata cu acordarea de ingrijiri si suport emotional
infirma diagnosticul;
- diagnosticul diferential cu Schizofrenia Infantila necesita, in primul
rand, discutarea acestei entitati nozologice, care nu exista ca atare in
nici unul dintre instrumentele taxonomice mentionate.
Experienta ne face sa aderam la punctul de vedere al lui GRAHAM, 1999,

care mentioneaza acest diagnostic diferential. Intr-adevar, Autismul Infantil nu
se poate confunda cu Schizofrenia Infantila – prezenta halucinatiilor si iluziilor,
cat si a tulburarilor formale de gandire la copilul de 6 sau 9 ani, o diferentiaza
usor de autism. Este rara Schizofrenia cu debut la pubertate, dar exista.
C) ultima etapa de diagnostic diferential se face, in cadrul categoriei

diagnostice Tulburarilor Pervazive de Dezvoltare, cu celelalte tulburari:
- Tulburarea dezintegrativa a copilariei;
- Sindromul Rett;
- Tulburarea Asperger.
Observarea atenta a comportamentului si folosirea criteriilor de diagnostic
ajuta la diferentiere, desi, pentru un specialist tanar, fara experienta, poate fi
destul de dificil.
- 56 -
TULBURAREA ASPERGER
1. Istoric.
A fost descrisa pentru ptima data de medicul austriac Hans Asperger in

1944. El a descris pentru prima data copiii cu dificultati de incadrare sociala si a
caror tulburare a denumit-o „psihopatie autista” pentru a mentiona caraterul
stabil al bolii.
Copiii cu afectare severa a capcitatii de relationare sociala semanau cu
copiii autisti descrisi de Leo Kanner, desi erau mai inteligenti si limbajul lor era
mai bine dezvoltat. Asperger a constatat ca pacientii cu „psihopatie autista” erau
diferiti de cei cu autism infantil. Din 1981, cand Lorna Wing a descris un grup
de persoane cu o pronuntata afectare a relatiilor sociale, s-au reluat cercetarile si
observatiile privind diferentierea tulburarii Asperger de tulburarea autista.
Recunoasterea oficiala a acestei entitati se va face abia in anii 90, cand in
IDC 10 apare pentru prima data diagnosticul de sindrom Asperger, iar in DSM V
- Tulburarea Asperger. Exista insa controverse si dispute privind distinctiile intre
tulburarea Asperger si autismul inalt functional, bine adaptat.
2. Definitie.
Tulburarea Asperger este o tulburare pervaziva de dezvoltare care se
caracterizeaza printr-o afectare a comportamentului social, a interactiunii
socciale, prin existenta unor preocupari si interese restrictive, stereotipe,
specifice autismului; acesti copii au o buna functionare cognitiva si de limbaj, cu
caracteristici specifice varstei, dar au o mare incapacitate de rezonare afectiva,
de exprimare a reciprocitatii emotionale, de comunicare empatica.
Acesti copii pot acumula foarte multe informatii intr-un anume domeniu,
dar intr-o maniera mecanica, fara utilitate uneori.
Limbajul acestor copii este corect gramatica, dar cu o intonatie si cu o
prozodie particulara, marcat de aceeasi stereotipie si pedanterie.
- 57 -
Aceasta tulburare a fost descrisa uneori ca personalitate schizoida sau ca o

psihopatie autista.
3. Epidemiologie
Studiile arata ca tulburarea Asperger poate aparea la 3–4 / 10.000 de copii.
Incidenta se pare ca este mai mare la baieti decat la fete, in majoritatea cazurilor
debutul situandu-se intre 3 si 4 ani.
4. Etiopatogenie
Ca si in autismul infantil, cauza tulburarii Asperger, ramane inca
necunoscuta, desi factorii genetici sunt considerati din ce in ce mai importanti:
similaritatea celor doua tulburari sugereaza posibilitatea existentei unei etiologii
comune. Exista in literatura de specialitate rapoarte privind existenta celor doua
entitati clinice, chiar in aceeasi familie (ceea ce ne confirma ipoteza genetica). S-
a propus de catre unii autori ca sindromul Asperger sa poata fi considerat o
forma pura de autism cu o mare componenta genetica. La un moment dat s-a
presupus ca autismul apare atunci cand de fapt copilul destinat sa se nasca cu o
tulburare Aperger sufera o afectare a SNC. In prezent studiile care compara
copiii cu sindrom autist cu cei considerati ca indeplinind toate criteriile de autism
nu au identificat diferentieri considerabile.
Evaluarea neuropsihologica a copiilor cu autism inalt functional a aratat
diferenta semnificativa in particularitatile de limbaj, comparativ cu cei cu
sindrom Asperger.
5. Criterii de diagnostic si caracteristici clinice.

Evaluarea implica o buna anamneza care are la baza istoricul de
dezvoltare a copilului in toate ariile: aspectul social, comunicarea,
comportamentul si afectivitatea. Examinarea fizica, de obicei nu arata nimic
patologic; acesti copii sunt ca si cei cu Autism Infantil; euforici, armoniosi, cu
- 58 -
aspect placut. Existenta unor grade diferite de dezvoltare a limbajului, cat si a

dezvoltarii cognitive a impus termenul de „Sindrom Asperger”, care este
rezervat copiilor diagnosticati cu autism, dar la care limbajul este suficient de
bine dezvoltat.
ICD 10 continua sa foloseasca termenul de Sindrom Autist, iar DSM IV
considera deja Tulburarea Asperger.
Diagnosticul de Tulburare Asperger necesita demonstrarea afectarii
calitative a interactiunii sociale si existenta comportamentului restrictiv,
repetitiv, cu stereotipii si incapacitatea de a rezona afectiv si de a avea trairi
empatice – toate aceste modificari aparand la copiii fara afectare cognitiva si de
limbaj.
Putem spune ca, acest copil, care nu este un « autist vera », are totusi
dificultati in relationarea sociala, are un limbaj bine dezvoltat, dar care esueaza
in adaptarea la contextul social.
Limbajul lor este corect gramatical, are o intonatie particulara si o
prozodie bizara, fiind marcat de pretiozitate si pedanterie; desi inceaqrca sa fie
comunicativi si sociabili ei nu reusesc sa fie acceptati de cei de o varsta. QI – ul
verbal este net superior QI–ului de performanta. Acesti copii sunt neindemantici,
stangaci, nepriceputi, fara abilitati sportive, dar pot avea interese si performante
intr-un anumit domeniu. Pot memora date, cifre, nume proprii cu o mare usurinta
dar numai daca se incadreaza in sfera lor de interes (astronomie, chimie,
muzica). Pot desena cu mare usurinta si talent personaje din „desene animate”
sau pot reda schema imaginara a unei „masini hidraulice” pe care vor sa o
inventeze. Totul este marcat totusi de bizar si stereotipie. Uneori dialogheaza cu
personaje imaginare, carora le dau nume proprii ciudate, pot folosi neologisme
dar pot si „inventa neologisme” in aceste jocuri imaginative, bogate dar de care
nu se pot bucura decat ei singuri (de ex., un baietel dialoga cu personaje
imaginare, pe care numai el le vedea).
- 59 -
Formele mai severe de Tulburare Asperger nediagnosticate in copilarie pot

fi diagnosticate in perioada adulta ca Tulburare de Personalitate Schizoida Sau
Schizotipala.
6. Criterii de diagnostic DSM IV
A. Exista afectari calitative a interactiunii sociale manifestate prin cel
putin doua din urmatoarele criterii:
a) Afectare marcata a comportamentelor nonverbale precum: absenta
privirii „ochi in ochi”, lipsa mobilitatii si expresivitatii faciale,
inexistanta gesturilor si posturilor corporale cu scop de comunicare
interpersonala;
b) Incapacitate si esec in initierea relatiilor cu cei de o varsta;
c) Lipsa spontaneitatii in exprimarea bucuriei sau placerii la intalnirea
unei persoane agreate si incapacitatea impartasirii bucuriei cu
ceilalati;
d) Lipsa reciprocitatii emotionale si sociale.
B. Existenta unui pattern de comportament cu interes si activitati

restrictive, repetitive si stereotipe, mainfestate prin cel putin unul din
urmatoarele criterii:
a) Existenta unei preocupari anormale ca intensitate si interes si care
sunt caracterizate prin acelasi pattern restrictiv si stereotip ;
b) Aderenta inflexibila la rutina si ritualuri proprii, non-functionale ;
c) Manierisme motorii stereotipe si repetitive (ex. – fluturarea sau
rasucirea mainilor sau degetelor sau miscari complexe de rasucire ale
intregului corp) ;
d) Joc persistent cu preocupare persistenta pentru anumite parti ale
obiectelor.
- 60 -
C. Prezenta acestor simptome determina o afectare sociala, ocupationala

sau in alte arii de functionare.
D. Nu exista intarziere in dezvoltarea psihomotorie sau de limbaj

(copilul a folosit cuvinte singulare pana la 2 ani si a putut sa comunice prin fraze
de la 3 ani).
E. Nu exista nici un semn de afectare clinica generala sau a dezvoltarii

cognitive sau a abilitatilor specifice varstei.
F. Nu sunt indeplinite criteriile pentru alte tulburari pervazive de

dezvoltare.
*Alte denumiri : Psiohopatia autista sau Tulburarea schizoida a copilariei
7. Diagnosticul diferential
Dat fiind polimorfismul si particularitatile acestei tulburari, diagnosticul
diferential se impune a fi facut cu urmatoarele mari grupe de tulburari :
– Cu toate celelate tulburari si sindroame incluse in Tulburarile pervazive
de dezvoltare ;
– Cu tulburarile de invatare ;
– Cu tulburarile de limbaj si comunicare ;
– Cu bolile genetice si de metabolism care pot prezenta tablou autist ;
– Cu tulburarile de personalitate de tip schizoid si schizotipal
O prima etapa a diagnosticului diferential vizeaza toate bolile organice

cerebrale si somatice ce se pot insoti de o pierdere semnificativa a achizitiilor
psihice si/sau motorii : encefalite si encefalo-mielite, intoxicatii severe cu
afectare cerebrala, tumori cerebrale, boli neuro–degenerative de etiologie
- 61 -
metabolica, epilepsii grave de tip sindrom Lennox–Gastaut. Investigatiile

paraclinice si de laborator ajuta la stabilirea diagnosticului, iar particularitatile
clinice specifice din SR cu scaderea perimetrului cranian si aparitia gestului
stereotip specific de spalare a mainilor, orienteaza diagnosticul.
A doua etapa vizeaza celelate boli psihice ce se pot insoti de deficit
cognitiv : intarzieri mintale, tulburari de invatare, de limbaj.
A treia etapa de diagnostic diferential se va face in cadrul tulburarilor
pervazive de dezvoltare.
TULBURAREA RETT
1. Definiţie
Andreas Rett, medicul austriac care a descris prima dată această tulburare,
a definit-o ca fiind o encafalopatie progresivă, care se dezvoltă în principal la
fete, după o perioadă de 5 luni de viaţă aparent normală (dezvoltarea pre- şi peri-
natală normală, dezvoltare psihomotorie normala la naştere). După 5-45 luni de
viaţă se observă, treptat, încetinirea creşterii perimetrului cranian, tulburări ale
mersului, pierderea unor achiziţii şi îndemânări, inclusiv a limbajului şi
relaţionării sociale.
O caracteristică importantă este pierderea indemânărilor motorii, a
prehensiunii (a deprinderilor de utilizare a mâinilor) şi apariţia unor mişcări
stereotipe, nefuncţionale, precum răsucirea şi frecarea mâinilor în apropierea
gurii, imitând gestul sde „spălare”. Evoluţia acestor copii este gravă, cu
deteriorarea treptată a mersului, cu regres psihomotor şi exitus, care poate
surveni în câţiva ani.
- 62 -
2. Epidemiologie
Cea mai mare prevalenta 1/3000, a fost raportata in Anglia in 1989,
sindromul Rett fiind considerat a doua cauza de intarziere mintala la fete dupa
Sindromul Down.
3. Diagnostic şi Criterii de Diagnostic

Primul stadiu are ca principală manifestare „incetinirea creşterii capului”;
acest indicator este greu de observat şi se instalează după primele 2-4 luni de
viaţă şi după o perioadă de dezvoltare normală.
Deşi, în ansamblu, neurodezvoltarea poate fi considerată normală în
primele 6 luni de viaţă, o examinare foarte atentă relevă tulburări de tonus, de
alimentare sau de comportament la scurt timp după naştere.
În cel de-al doilea stadiu, manifestările pot fi acute, uneori asemănătoare
cu cele dintr-o boală neurodegenerativă. Discontactul psihic, restrângerea
relaţiilor sociale de tip autist, tulburările de atenţie, de auz şi de afectivitate por fi
considerate ca fiind tulburări specifice autismului infantil. Tulburările de
comunicare din sindromul Rett devin complexe în acest stadiu. Anomaliile EEG
sunt prezente în toate cazurile, cu aspect de paroxisme de vârfuri sau ritm în
regiunile centrale, pe un fond lent de unde delta şi teta.
În stadiul trei apar anomaliile respiratorii la 75% dintre copii, cu aspect de
joc stereotip cu propria respiraţie. Aceste anomalii respiratorii se datorează unor
disfuncţii corticale care au conexiuni cu căile respiratorii.
Mişcările stereotipe, „de spălare a mâinilor”, „de frecare a lor”, „de
muşcare” conduc la involuţia copilului în a simţi mâinile, mâna devenind
nefuncţională, având numai jocul stereotip.
În stadiul patru boala atinge un nivel pe care îl poate menţine mult timp:
convulsiile şi tulburările respiratorii fie dispar fie se ameliorează, se instalează
scolioza, hipotonia difuză se transformă treptat în rigiditate şi distonie,
deteriorarea cognitivă care se instalează treptat se poate opri în stadii diferite.
- 63 -
Criterii de diagnosatic DSM IV
A. Sunt necesare următoarele criterii:

1. Dezvoltarea pre- şi peri-natală aparent normală
2. Dezvoltarea psihomotorie aparent normală la naştere în primele luni de
viaţă
3. Circumferinţa craniană normală la naştere
B. Apariţia, după o perioadă aparent normală de dezvoltare, a următoarelor

simptome:
1. Încetinirea creşterii perimetrului cranian între lunile 5-48 de viaţă
2. Pierderea abilităţilor motorii din sfera prehensiunii dobândite anterior,
în lunile 5-30 de viaţă, cu apariţia mişcărilor stereotipe şi nefuncţionale
ale mâinilor (spălarea mâinilor, frecarea mâinilor)
3. Pierderea precoce a abilităţilor sociale (adesea interacţiunea socială se
dezvoltă mai târziu)
4. Coordonarea dificilă a mişcărilor trunchiului şi a mersului
5. Alterarea severă a limbajului expresiv şi receptiv, cu regres psihomotor
sever.
Criterii de diagnostic ICD 10 pentru Sindromul Rett - F 84.2
- Dezvoltarea aparent normală până în 5 luni; perimetru cranian normal la

naştere
- Între 5 luni şi 4 ani se observă o încetinire a creşterii perimetrului cranian şi
o pierdere a achiziţiilor în utilizarea mâinilor între 5 şi 30 de luni;
concomitent se observă şi deficit în comunicare, în interacţiunea socială şi,
de asemenea, în coordonarea motorie a trunchiului.
- 64 -
- Afectarea severă a limbajului receptiv şi expresiv, cu piederea achiziţiilor

deja făcute.
- Apar ulterior mişcări stereotipe ale mâinilor, care sugerează gestul de spălare
a mâinilor, fapt care se observă după ce s-a pierdut funcţia de prehensiune a
acestora.
Criterii de diagnostic în SR (TREVATHAN şi NAIDU - 1988)
1. Perioada prenatală şi postnatală aparent normală

2. Dezvoltarea psihomotorie aparent normală în primele 6 luni
3. Perimetrul cranian normal la naştere
4. Încetinirea creşterii craniene între vârsta de 5 luni şi 4 ani
5. Pierderea îndemânărilor dobândite între vârsta de 6 şi 30 luni, temporar
asociată cu dificultăţi de comunicare şi de socializare
6. Apariţia unor severe alterări ale limbajului expresiv şi receptiv şi prezenţa
unui regres psihomotor sever
7. Mişcări stereotipe severe: strânsul şi desfăcutul pumnului, bătutul din palme,
grimase şi automatisme de frecare – spălarea mâinilor, apărute după ce
copilul şi-a pierdut îndemânarea (prehensiunea)
8. Apraxia mersului şi apraxia – ataxia trunchiului între 1 şi 4 ani
9. Apariţia criteriilor de diagnostic până la vârsta de 2-5 ani.
- 65 -
TULBURAREA DEZINTEGRATIVĂ
A COPILARIEI
I. Istoric.
Aceasta tulburare a fost descrisa pentru prima data de Theodore Heller, in
1908. Autorul a descris 6 copii care, dupa 3 – 4 ani de evolutie aparent normala,
prezentau o importanta regresie in mai multe arii de dezvoltare. Afectiunea a
fost numita Dementa Infantila, cunoscuta si sub numele de Dementa Heller
sau Psihoza dezintegrativa.
II. Definitie.
Aceasta entitate este descrisa in DSM IV. Tulburarea dezintegrativa a
copilariei se caracterizeaza printr-un regres motor si psihic, aparand dupa primii
2 – 3 ani de dezvoltare, aparent normala. A fost considerata ca fiind un proces
demential. Se considera ca in spatele ei, probabil, se afla tulburari metabolice
inca neevidentiate.
III. Criteriile din DSM IV.
A. Dezvoltarea aparent normală în cel puţin primii 2 ani de viaţă,

manifestată printr-un comportament verbal şi non-verbal adecvat vârstei,
comportamentul adaptativ, jocul şi relaţionarea socială fiind corespunzătoare
vârstei.
B. Pierderea semnificativă a îndemânărilor şi abilităţilor dobândite
anterior în cel puţin 2 arii de funcţionare din următoarele (înainte de vârsta de
10 ani):
1. pierderea limbajului expresiv şi receptiv
2. afectarea treptată a comportamentului adaptativ-social
3. pierderea controlului sfincterian
- 66 -
4. modificarea jocului
5. piederea îndemânării motorii
C. Apariţia unor anomalii de funcţionare în cel puţin două dintre

următoarele arii:
1. Afectarea calitativă a interacţiunii sociale (a comportamentului
non-verbal, a reciprocităţii emoţionale)
2. Afectare calitativă a comunicării (întârzierea apariţiei sau lipsa
limbajului vorbit, pierderea capacităţii de comunicare non-verbală,
limbaj cu stereotipii şi repetiţii)
3. Comportament restrictiv, repetitiv, stereotip, interese şi activităţi
motorii stereotipe
D. Tulburarea nu aparţine altei tulburări pervazive de dezvoltare sau

Schizofreniei.
IV: Criteriile ICD 10 pentru Altă tulburare dezintegrativă a copilăriei

(F 84.3)
Simptomele sunt descrise astfel:

- este o tulburare invadantă a dezvoltării, caracterizată prin existenţa unei
perioade de evoluţie normală, urmată de o pierdere a performanţelor
dobândite anterior în multiple domenii
- aceste manifestări se însoţesc de o pierdere globală a interesului faţă de
mediu, de o conduită motorie stereotipă, repetitivă şi de o alterare a
comunicării, caracteristică autismului
- în unele cazuri se poate evidenţia o cauză organică, o encefalopatie, dar
diagnosticul trebuie să se bazeze pe prezenţa modificărilor în
comportamentul copilului
- 67 -
Alte denumiri:
- Demenţă infantilă
- Psihoză dezintegrativă
- Psihoză simbiotică
- Sindromul Heller
Spre deosebire de DSM IV, ICD 10 introduce în capitolul Tulburări

Pervazive De Dezvoltare Şi hiperactivitate asociată cu întârzierea mintală şi
mişcări stereotipe (F 84.4)
Această entitate a fost şi continuă să fie considerată encefalopatie infantilă
cu tulburare hiperchinetică şi simptome caracteristice autismului, precum
stereotipii, discontact psihic şi afectiv.
Copiii cu întârziere mintală, severă sau profundă, pot prezenta agitaţie
psihomotorie, uneori severă, cu incapacitatea de a fixa atenţia, cu mişcări
stereotipe nefuncţionale, prin deficitul cognitiv pe care îl au devenind astfel
incapabil de a relaţiona cu ceilalţi. Deficitul de limbaj îi face uneori incapabili
să-şi comunice emoţiile şi sentimentele, adeseori sunt consideraţi autişti, dar
observarea şi examinarea atentă, cât şi investigaţiile ulterioare confirmă
etiologia sechelară.
V. Diagnosticul diferenţial
Se va face cu :
1. Toate celelate tulburari pervazive de dezvoltare, fata de care se
diferentiaza prin existenta progredientei simptomatologiei, prin aceasta

pierdere a achizitiilor anterioare. Nici copiii cu autism, nici cei cu
tulburare Asperger nu pierd achizitiile, ci fac progrese psihomotorii,
mentinandu-si acel deficit de cominucare si relationare. Copiii cu
- 68 -
sindrom Rett sufera un proces de degradare neurologica, cu ataxia

trunchiului, pierderea functiei de prehensiune a mainilor.
2. Se impune diagnosticul diferential cu sindromul LANDAU –
CLEFFNER (afazie cu epilepsie) – copii care au achizitionat limbajul,
dar treptat il pierd (copiii cu tulburare dezintegrativa nu au crize
epileptice).
3. Diagnosticul diferential cu bolile metabolice, care pot prezenta acest
sindrom deteriorativ.
- 69 -

Anonim - Teorii Autism

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anonim - Teorii Autism

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Autism Pagina 1 din 69

EVOLUTIA CONCEPTULUI SI CERCETARILOR PRIVIND

Conceptul de „autism infantil" a declanşat numeroase intrebări,

a realiza biologic contactul obişnuit cu alţi oameni". In descrierea bolii nu se

Cognitiviştii cercetează fiecare sindrom autist la nivelul functiei de

mult înainte, unii autori au preferat să vorbească de ,,tulburări majore de

Actualmente este regretabila existenta unor conflicte ideologice intre

determinismul genetic, cat si prin interactiunile cu mediul. El recunoaste

TEORII ASUPRA AUTISMULUI

Fenomenul autist a fost remarcat inca din secolul al XVII-lea, cercetatorii

⇒ evidenta lipsa a jocului simbolic;

in performante remarcabile in diferite domenii (memorare

Autorul afirmă ca autismul precoce infantil este o tulburare fundamentală

- Rank, in 1949 – Atypical Personality Development;

Acest grup de tulburari a fost introdus in clasificarea DSM III, in anul

Aceste doua entitati sunt in prezent listate in DSM IV – Manualul de

In DSM IV la capitolul tulburari pervazive de dezvoltare sunt mentionate:

Clasificarea ICD 10 pentru Tulburarile pervazive de dezvoltare F84 cuprinde:

Cercetarile medicale au pus accentul pe urmatoarele elemente:

Cu toate ca s-au obţinut o serie de rezultate, nici o cauza obiectivă nu a

incomprehensibile si care nu pot fi stapanite, darorita unei disfuncţii in

Modelul psihanalitic aplicat starilor psihotice ale adultului nu poate explica

 autism normal, care cuprinde prima perioada de hranire;

In psihozele simbolice copilul recunoaste pe mama sa ca fiind diferita fata de el si

Autoarea pare sa introduca cate ceva din reprezentarea mintala a

supravieţuire. Astfel, copiii ajung să nu-şi mai cunoască sau să nu folosească

În psihoze există o perturbare gravă a diverselor funcţii ale Eu-lui-piele.

existenţei nu trebuie să fie întrerupt de nelinişti exterioare, cum ar fi, de

imaginară a unei identităţi – identificarea primitivă a unei imagini totale a

⇒ Eu-l imaginar, precursor al Eu-lui adevărat

dezvolte percepţia, imitaţia şi motricitatea, comportamentul, autonomia, şi

Exista mai multe teorii care incearca sa explice etiologia Tulburarilor

Initial, Leo Kanner a considerat ca ar fi o cauza innascuta – un deficit

confuzie si multa culpabilitate la parintii care cresteau astfel de copii si care

Teorii Si Controverse Privind Cauzele Deteriorarii

Inca de la descrierea initiala a autismului, realizata de Kanner (1943), a

ca o abordare experimentala (utilizand metode derivate din studiul dezvoltarii

- indivizii cu autism nu difera de indivizii cu sindrom Down in ceea ce

Rezultatele obtinute de Hobson i-au stimulat pe cercetatori sa se orienteze

afirma ca lipseste un impuls central catre coerenta, consecinta fiind

intalnite frecvent in legatura cu abstractizarea regulilor, inhibarea

luarii unei decizii – asa numitele functii executive – stau la baza

prezent cea mai influenta, sugereaza ca lipsa de reciprocitate in

Studiile neurologice, pe langa faptul ca se concentreaza asupra trasaturilor

1. „Functia executiva” este un termen care acopera o larga zona de

comportamentul ritualic-repetitiv observat in autism si reprezinta caracteristica

2. O a doua teorie neuropsihologica despre autism afirma ca persoanele

Ipoteza teoriei mentale continua traditia privind utilizarea teoriilor si

suficienta, care sunt efectele asupra limbajului si comunicarii sau asupra

„Citirea mintii” prezintă:

Citirea mintii se refera la:

Citirea gandurilor. Se bazeaza pe principiul ”a vedea conduce la a

Citirea dorintelor. Dorintele sunt intelese de catre copii normali de la

Jocul simbolic. Copilul atribuie functii simbolice unor obiecte (ex.

Abilitatea de “citirie a mintii la autisti”

Exemple ale inabilitatii citirii mintii:

- insensibilitate la sentimentele celorlalti

Invatarea “citirii mintii”

Desi toate aceste trei teorii: (1 )deficit in functiile executive, (2)coerenta

Exista multe studii care aduc argumente ca autismul este un sindrom

Studiile familiale si pe gemeni au aratat ca exista posibilitatea existentei

posibilitatea ca etiologia sindromului autist sa se gaseasca intr-o afectare a

Unele cercetari neuroanatomice, completate de tehnici moderne de

Studii anatomopatologice au gasit la 90% din cazuri o scadere a celulelor