Sunteți pe pagina 1din 5

SISTEMUL DE EDUCATIE

Sistemul de educaţie este format din totalitatea instituţiilor, organizaţiilor


(economice, politice, culturale), infrastructurilor şi comunităţilor social-umane (familie,
anturaj) care contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii umane prin exercitarea
unor funcţii şi roluri pedagogice explicite sau implicite, în mod direct sau indirect.

Educaţia nu este o activitate desfăşurată în sine şi pentru sine, ci una care urmăreşte
atingerea anumitor finalităţi (rezultate).

Finalităţile educaţiei, în funcţie de nivelul lor de generalitate şi de intervalul de timp


rezervat atingerii acestora, se structurează pe trei niveluri ierarhic organizate:
• IDEAL EDUCATIONAL care exprimă cerinţele şi aspiraţiile unei societăţi într-o
anumită etapă istorică, sub forma unui model dezirabil de personalitate umană.
• SCOPURI EDUCATIONALE care reprezintă finalităţi educaţionale cu nivel mediu de
generalitate si care se realizează în intervale medii de timp.
Se distinge existenţa a patru perechi de scopuri:
• scopuri materiale (centrate pe asimilarea de informaţii) şi scopuri formale (urmărind
modelarea aptitudinilor şi cultivarea personalităţii);
• scopuri de conţinut (centrate pe achiziţionarea de cunoştinţe punctuale) şi scopuri
comportamentale (formarea unor acţiuni sau deprinderi);
• scopuri utilitare (axate pe formarea deprinderilor şi competenţelor cerute de activitatea
practică) şi scopuri nepragmatice (care vizează formarea unor conduite fără o finalitate practică
imediată);
• scopuri specifice disciplinelor (caracteristice fiecărei materii) şi scopuri
supradisciplinare (dezvoltarea inteligenţei, motivaţiei etc.).
• OBIECTIVE EDUCATIONALE care sunt finalităţi educaţionale ce au un nivel redus
de generalitate şi se realizează în intervale scurte de timp, referindu-se la lecţii sau secvenţe de
lecţii.

Idealul, scopurile şi obiectivele educaţionale se constituie într-un sistem, care determina


întreaga organizare şi desfăşurare a acţiunii educaţionale. Deci, educaţia este rezultatul idealului
educaţional, scopului educaţional şi obiectivelor didactice.
SISTEMUL DE INVATAMANT

În funcţie de idealul educaţional, de scopurile şi obiectivele preconizate, în vederea


realizării acestora se organizează întregul sistem de învăţământ, se structurează
conţinutul învăţământului, se alege şi se utilizează tehnologia şi metodologia educaţională
considerată a fi cea mai eficientă.

Sistemul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de educaţie,


care se referă la organizarea instituţională a învăţământului.

În cadrul sistemului de învăţământ sunt reunite instituţiile specializate implicate în


procesul de educaţie, cercetare şi cultură, responsabile de realizarea în mod organizat, planificat
şi metodic a dezideratelor educative. Proiectarea şi realizarea funcţiilor educaţiei prin
conţinuturi şi metodologii specifice, organizate formal şi nonformal se realizează în
conformitate cu anumite principii educaţionale generale şi în corelaţie cu gradul de dezvoltare
economică, socială şi politică a societăţii.

Sistemul de învăţământ, în sens larg, cuprinde “ansamblul instituţiilor care participă la


organizarea , la derularea generală a studiilor pe cicluri, orientări, filiere etc
Privit din această perspectivă, sistemul de învăţământ are un caracter deschis incluzând
pe lângă instituţiile şcolare şi universitare şi instituţiile specializate în instruire nonformală, cum
ar fi centrele de pregătire profesională, cluburile, taberele şcolare, programele de
radio/televiziune şcolară/universitară, pe de o parte şi pe de altă parte, diferiţi agenţi sociali cu
care şcoala stabileşte relaţii de tip contractual (şcolile militare, şcolile profesionale, biserica) sau
consensuale ( familia, comunitatea locală).

În sens restrâns sistemul de învăţământ cuprinde instituţiile şcolare (şcoala primară,


gimnaziul, liceul, învăţământul profesional şi superior), organizate pe trepte, cicluri şi ani de
studii. Privit din acest punct de vedere, sistemul de învăţământ este definit ca sistem şcolar,
“specializat în realizarea funcţiilor pedagogice ale sistemului de educaţie, la nivelul procesului
de instruire, în cadrul concret al activităţii didactice/educative
PROCESUL DE INVATAMANT

Procesul de învăţământ este principalul subsistem al sistemului de învăţământ. In


cadrul procesului de invatamant se realizează instruirea şi învăţărea elevilor şi studenţilor
prin intermediul activităţilor proiectate, organizate şi dirijate de către profesori.

Procesul de învăţământ reprezintă dimensiunea dinamică a sistemului de învăţământ,


deoarece în cadrul lui are loc activitatea de învăţăre, iar elevii şi studenţii sunt îndrumaţi de
către profesori cum să înveţe in conformitate cu anumite norme si principii didactice, apeland la
resurse materiale si didactice potrivite, in vederea atingerii dezideratelor educatiei.

-Funcţiile generale ale sistemului de învăţământ sunt realizate în cadrul procesului de


învăţământ prin intermediul programelor de instruire formală (dar şi nonformală) structurate şi
ierarhizate pe cicluri şi ani de studii.

- Procesul de învăţământ este subordonat din punct de vedere structural şi funcţional faţă
de sistemul de învăţământ.

In cadrul procesului de invatamant se desfasoara urmatoarele tipuri de activitati, care au


un anumit specific in functie de natura activitatii, de tipul de scoala si de treapta de scolarizare:
a. Activitati de predare, invatare si evaluare care sunt esenta procesului de invatamant si au
frecventa cea mai mare, acestora fiindu-le subordonate celelalte activitati
b. Activitati manageriale care presupun actiuni de planificare si programare, de organizare si
coordonare, control si indrumare, activitati care se desfasoara atat la nivelul institutiei de
invatamant, cat si la nivelul formatiunilor de studiu;
c. Activitati economico-financiare ce presupun gestionarea fondurilor banesti alocate prin
buget;
d. Activitati administrativ-gospodaresti ce au ca scop mentinerea functionalitatii spatiilor de
invatamant si a mediului ambiental, cu respectarea normelor igienico-sanitare;
e. Si nu in ultimul rand activitati in afara clasei si a scolii cum ar fi: consultatii si meditatii,
actiuni cultural-artistice, sportive, cercuri pe obiecte de studii, excursii si vizite, activitati cu
parintii, activitati de orientare scolara si profesionala

Cu alte cuvinte, procesul de invatamant reprezinta mijlocul principal prin care societatea
noastra educa si instruieste noile generatii, responsabilitatea organizarii si conducerii acestui
proces revenind scolii.
SOCIETATE

SISTEMUL ȘCOLAR

PROCESUL DE
ÎNVĂȚĂMÂNT

SISTEMUL DE EDUCAȚIE
Schema relaţiei funcţionale dintre sistemul de educaţie, sistemul de învăţământ, procesul de învăţământ

In aceasta schema se poate observa ca exista o relatie functionala intre sistemul de


educaţie, sistemul de învăţământ, procesul de învăţământ si cum se intercondiţionează, se
integreaza componentele între ele într-un tot funcţional unitar.
SISTEMUL DE
- Societatea cuprinde câmpul de influenţe sociale, economice, politice;
ÎNVĂȚĂMÂNT

- Sistemul de educatie include educaţia permanentă, instituţii/organizaţii economice, politice,


culturale, comunităţi umane;
- Sistemul de invatamant cuprinde pe lângă instituţiile şcolare şi universitare şi instituţiile de
educaţie nonformală (cluburi, tabere şcolare, centre de pregătire profesională, programe de
televiziune şcolară), agenţii sociali (economici, politici, culturali, religioşi, comunitari, familia);

- Sistemul scolar cuprinde învăţământul primar, secundar, postliceal, superior şi special;


educaţie formală;

- Procesul de invatamant cuprinde activităţile didactice/educative.

S-ar putea să vă placă și