NURSING ÎN BOLILE ENDOCRINE

PROCESUL DE NURSING

Bolile endocrine determină manifestări caracteristice, care pot fi observate de asistentul medical, ceea
ce îl ajută în elaborarea unei strategii de îngrijire. Prin contactul direct cu persoanele îngrijite are posibilitatea să
depisteze precoce semnele unor boli şi să îndrume persoana sau familia, în cazul copiilor, să se adreseze
medicului.

CULEGEREA DATELOR

Manifestări de dependenţă:
1. Cefaleea:
- este determinată frecvent de compresiune în tumorile hipofizei, cu localizări diferite în funcţie de direcţia în
care se dezvoltă tumora (frontală, supraorbitală, bitem-porală, occipitală);
- apare în crize de scurtă durată, apoi devine permanentă, insuportabilă, nu mai răspunde la antialgice;
- se asociază cu: tulburări vizuale, vărsături explozive, în jet, fără greaţă, bradicar-die;
intensitatea sa este influenţată de schimbarea poziţiei capului;
- apare sub formă de migrenă în disfuncţiile ovariene.
2. Oboseala:
- se manifestă atât în plan fizic, cât şi intelectual; este mai accentuată în cursul dimineţii;
- se întâlneşte în: boala Addison, insuficienţa hipofizară globală;
- în tireotoxicoză, oboseala este matinală, se trezeşte mai oboist decât s-a culcat.
3. Tulburările somnului:
insomnii, somn neliniştit, insuficient cantitativ, populat de coşmaruri în hipertiroi-die, sindromul adipozo-
genital;
hipersomnia apare în tumorile hipotalamo-hipofizare;
în hipotiroidism bolnavul pare adormit tot timpul.
4. Transpiraţia:
- apare în sindromul adipozo-genital, feocromocitom;
în tireotoxicoză predomină la nivelul palmelor şi în regiunea capului;
la diabetici, anunţând o hipoglicemie sau o comă.
5. Sughiţul:
- poate apărea ca urmare a compresiunii nervului frenic pe traiectul său (guşă tiro-idiană).
6. Setea:
- se întâlneşte în diabetul zaharat şi insipid, în hiperparatiroidism.
7. Tulburări gastrointestinale:
- inapetenţa în insuficienţa hipofizară globală, hiperparatiroidism, boala Addison;
- diaree în hipertiroidism, boala Addison;
- constipaţie în hipotiroidie, hiperparatiroidism;
- vărsături în tumorile hipofizare;
- dureri abdominale în insuficienţa corticosuprarenaliană, hiperparatiroidism, hipertiroidism, diabet zaharat.
8. Tulburări cardiorespiratorii:
- palpitaţii, ameţeli la schimbarea din decubit în ortostatism în insuficienţa corticosuprarenaliană;
- dispnee în insuficienţa tiroidiană.
9. Tulburări ale aparatului genital:
- instalarea precoce sau tardivă a pubertăţii;
- la femei: amenoree primară în mixedem congenital şi secundară în afecţiuni hipofizare;
- tulburări de ritm (bradimenoree) în boli tiroidiene şi suprarenaliene; tulburări de cantitate în tireopatii,
hiperfoliculinemie;
- menopatii algice.
10. Alte manifestări:
- modificări aie vocii: disfonia după operaţii pe tiroidă, îngroşarea vocii sau sub-ţierea ei în disfuncţii gonadice;
- tulburări de vedere: diplopie, îngustarea câmpului vizual pune în evidenţă manifestări obiective.
Examen fizic:
1.Poziţia: exprimă disconfort, fatigabilitate, apatie, neatenţie.
2. Mişcări şi contracţii involuntare:
tremuraturi fine, rapide, apar la nivelul extremităţilor, pleoapelor, cu asinergia mişcărilor oculo-palpebrale în

1
hipertiroidism;
contracţii tonice ale musculaturii somatice, mai ales la extremităţi în hipoparatiro-idism;
convulsii parţiale în tumori.
3. Aspectul feţei:
a) facies hipertiroidian
- exprimă spaimă, nelinişte, prezintă exoftalmie, clipeşte rar;
- pleoapele închise tremură, uneori nu acoperă în întregime globul ocular.
b) facies hipotiroidian sau mixedematos
- un aspect pufos, buhăit, cu piele aspră, îngroşată, palidă, rece, ceroasă;
- sprâncenele sunt rare sau absente în partea externă, pleoapele edemaţiate;
- buzele îngroşate, limbă edemaţiată.
c) facies cushingoid, Când are aspect de „lună plină" - pielea prezintă teleangi-
ectazii, acnee, hirutism; grăsimea facială se acumulează periauricular.
d) facies acromegalic
- există un aspect caracteristic prin prognatism; pielea este îngroşată, cu cute frontale;
nasul, buzele şi urechile sunt îngroşate, lăţite; limba mărita (macroglosie), spaţii interdentare lărgite, dând
dinţilor aspect de evantai.
- facies addisonian - caracterizat prin modificări de culoare a pielii, asemănătoare cafelei cu lapte; pe acest fond
de hiperpigmentare difuză, apar pete şi mai pigmentate, repartizate neuniform, ceea ce dă un aspect de murdar;
pete asemănătoare apar şi pe mucoasa bucală.
- facies hipopituitar (din nanismul hipofizar) - se caracterizează printr-un contrast între aspectul infantil general
şi cel îmbătrânit al pielii.
- faciesul din insuficienţa hipofizară globală (necroza hipofizară) - prezintă trăsături şterse, pielea din jurul
ochilor este colorată galben-deschis, buhăită şi ridată.
4. Statura:
a) gigantismul - creşterea de peste doi metri cauzată de hipersecreţia hipofizară
de hormon somatotrop;
b) nanismul - înălţime mică (1,20-1,50 m); are două variante:
- nanism hipofizar - proporţionat, armonic, dar cu dezvoltare somatică deficitară şi, în schimb, cu funcţii psihice
normale;
- nanism tiroidian - disproporţionat, disarmonic, pitic cu membre scurte faţă de trunchi, capul mare în raport cu
corpul, funcţii psihice retardate.
5. Starea de nutriţie: poate fi evaluată după anumiţi parametri: dezvoltarea muscu-
laturii, a ţesutului adipos şi a greutăţii corporale, raportată la sex, vârstă, înălţime.
OBEZITATEA
a) de tip Cushing
- grăsimea se dispune caracteristic la nivelul gâtului (ceafa de bivol), feţei (faţa „în lună plină") şi abdomenului
(şort abdominal);
- membrele rămân subţiri proximal şi distal.
- obezitatea din sindromul adipozo-genital - apare la vârste foarte tinere, cuprinde sânii, - abdomenul, regiunea
pubiană, rădăcinile membrelor, şoldurile şi coapsele, ceea ce dă băieţilor un aspect feminin;
- obezitatea din hipotiroidie - dominată de mixedem, se dispune difuz, cu predominanţă la faţă, gât, cap,
periarticular la gleznă şi genunchi;
- obezitatea hipotalamică - rară, predomină la femei (80%), şi se instalează brusc, de obicei după o traumă; este
dispusă pe abdomen, trunchi, la rădăcina membrelor, cap şi gât;
- obezitatea din insuficienţa gonadică, diferă după sex: la bărbaţi, are dispoziţie feminină; nu interesează
extremităţile membrelor, gâtul şi capul.
SLĂBIREA
- reprezintă scăderea sub greutatea ideală;
- scăderea cu 10-15 kg, în câteva luni, avertizează asupra hipertiroidiei, bolii Addison sau este un prim semn în
diabet;
- caşexia, apare în insuficienţa hipofizară globală.
6. Starea mentală:
labilitate afectivă, ideaţie rapidă în hipertiroidism;
lentoare în gândire, dificultate în vorbire (bradilalie), tulburări de memorie în hipotiroidie;
- depresie, labilitate emoţională, tulburări de memorie şi de atenţie în sindromul Cushing.
7. Aspectul tegumentelor:
hiperpigmentare generalizată, mai accentuate pe regiunile descoperite, de plicile de flexiune ale membrelor,

2
plică cotului, axile, pe eventualele cicatrici operatorii: apare şi pe mucoasa bucală (bolta palatină, gingii, obraji)
în boala Addison;
piele îngroşată, aspră, rece, ceroasă în hipertiroidie;
piele caldă, umedă şi subţire în hipertiroidie;
vergeturi roşii-violacee la nivelul abdomenului, coapselor şi sânilor în sindromul Cushing.
8. Unghiile:
- concave, cu aspect de linguriţă, subţiri, friabile în boala Addison;
- friabile, îngroşate în tireotoxicoză;
- lungi şi înguste în eunucoidism (insuficienţă gonadică congenitală sau după intervenţii chirurgicale) şi
hipopituitarism;
- cu aspect pătrat în acromegalie;
- subţiate, fisurate longitudinal în mixedem.
9. Edemul: în hipotiroidism este o infiltraţie edematoasă (o acumulare de polizaharide în soluţie vâscoasă,
proteică); este generalizat, alb-păstos cu elasticitate redusă, nu lasă godeu; uneori, apare mixedem pretibial, care
are caracter elefantiazic; interesează şi mucoasele, ceea ce determină voce răguşită, vorbire lentă, macroglosie,
disfagie.
10. Ochii:
- exoftalmie, tipică în boala Basedow, însoţită de lăcrimare;
- scăderea secreţiei lacrimale în diabetul zaharat.
11. Oase şi muşchi:
- deformări, osteoporoză;
- scăderea forţei musculare;
- hipertrofie musculară la femei, în ovarul polichistic virilizant.
12. Aparat genital şi sâni:
- secreţie lactată anormală (galactoree) în prolactinom;
- absenţa caracterelor sexuale secundare sau involuţia acestora, dezvoltarea precoce sau insuficienta dezvoltare a
organelor genitale;
- dezvoltarea sânilor la bărbaţi (ginecomastie).
13. Semne vitale
Temperatura: creşte la hipertiroidieni şi scade la hipotiroidieni din cauza modificărilor metabolice.
Pulsul: tahicardie în hipertiroidism, bradicardie în hipotiroidism Tensiunea arterială:
creşteri foarte mari până la 200-300 mmHg în feocromocitom;
- creşte maxima şi scade minima în hipertiroidism;
- scade maxima şi creşte minima în hipotiroidism;
- hipertensiune în boala Addison.
Respiraţia:
- dispnee în feocromocitom;
- respiraţie dificilă la efort, în boala Addison şi hipertiroidism;
- laringospasm în hipoparatiroidism.

SURSE DE DIFICULTATE
Surse de dificultate fizică: alimentaţie şi hidratare insuficientă sau în exces, con-stipaţie, deficit auditiv,
olfactiv, vizual, deformarea articulaţiilor extremităţilor, dezechilibru endocrin metabolic, diaforeză, diminuarea
peristaltismului, epuizare, ameţeală, diminuarea tonusului muscular, frigiditate, oboseală, frilozitate, deprinderi
alimentare deficitare, obezitate, edeme, tremurături ale membrelor etc.
Surse de dificultate psihologice: anxietate, stress, teamă de obezitate, depresie, frustrare, nelinişte faţă
de diagnostic şi tratament, ameninţarea conceptului de sine, pierderea respectului de sine, neacceptarea bolii,
tulburări de gândire.
Surse sociologice: condiţii de muncă inadecvate, insuficienţa resurselor familiale
Surse de dificultate legate de lipsa de cunoaştere

ANALIZA Şl SISTEMATIZAREA DATELOR PROBLEME DE DEPENDENTĂ ÎN

BOLI ENDOCRINE
1. Comunicare ineficientă la nivel afectiv, din cauza:
-nervozităţii determinată de boală, de schimbarea stilului de viaţă;
-anxietăţii, insomniei;
-imposibilităţii rezolvării problemelor, a tratamentului permanent;
-posibilelor intervenţii chirurgicale;

3
-tulburărilor senzoriale (vizuale, auditive);
-deteriorării relaţiilor interpersonale.
2. Alterarea proceselor de gândire cauzată de implicarea sistemului nervos în
-procesul de boală manifestată prin:
-cefalee;
-somnolenţă, lentoare psihică sau agitaţie, ideaţie rapidă;
-tulburări psihice (ce pot ajunge până la sinucidere în sindromul Cushing).
3. Alterarea confortului determinată de:
-cefalee în tumorile hipofizare, feocromocitom, hiperaldosteronism;
-tulburări de termoreglare în hipertiroidie (intoleranţă la cald) şi hipotiroidie (intoleranţă la frig);
-transpiraţii excesive în feocromocitom, hipertiroidism şi hi-poglicemie;
-dureri articulare în hipotiroidism şi acromegalie.
4. Alterarea imaginii de sine (a imaginii corporale) în legătură cu:
a) schimbarea aspectului, greutăţii corporale în hipertiroidie, hipotiroidie, sindro-
mul Cushing şi sindromul adipozo-genital, boala Addison;
b) modificări la nivelul tegumentelor:
-hiperpigmentarea în boala Addison;
-echimoze în sindromul Cushing;
-roşeaţa feţei în feocromocitom;
-hirsutism în tumorile suprarenaliene.
c) creşterea riscului de rănire, ca urmare a oboselii musculare, afatigabilităţii, a
-tulburărilor de vedere în acromegalie, sindrom Cushing, hiperparatiroidism, hiper-
tiroidism
-slăbiciune musculară până la paralizie în hiperaldo-steronism, din cauza hipopotasemiei;
-creşterea incidenţei fracturilor, ca urmare a osteoporozei, în sindromul Cushing, hiperparatiroidism.
d) disfuncţie sexuală prin:
scăderea libidoului în acromegalie, hipotiroidie, diabet zaharat;
impotenţă;
- tulburări menstruale: menoragie în hipertiroidism; amenoree în hipotiroidism, s !'-drom Cushing, tumori
hipofizare.
5. Alterarea nutriţiei in legătură cu procesul patologic (modificări metabolice), ma-
nifestată prin: ingerarea unei cantităţi mai mici sau mai mari de alimente, faţă de
nevoile organismului;
-în hipotiroidism, ca urmare a scăderii ratei metabolice, pacientul creşte în greutate;
-în insuficienţa corticosuprarenaliană, feocromocitom, hiper-paratiroidie, datorită anorexiei şi vărsăturilor,
pacientul scade în greutate;
-în hipertiroidism, necesităţile organismului cresc datorită creşterii ratei metabolice; deşi ingerează o cantitate
crescută de alimente, pacientul scade în greutate.
6. Alterarea eliminărilor intestinale în legătură cu procesul patologic, manifestată
prin:
-diaree în hipertiroidism, boala Addison;
-constipaţie în hipotiroidie, hipercalcemie şi feocromocitom.
7. Alterarea echilibrului hidric - deficit actual sau potenţial de volum în diabetu
-zaharat, diabetul insipid, ca urmare a poliuriei şi polidipsiei, iar în boala Addison ca urmare a deshidratării prin
pierdere excesivă de apă şi NaCI;
- exces de volum în sindromul Cushing, hipotiroidie, ca urmare a reabsorbţiei excesive, la nivel renal, a sodiului
şi a apei
8. Alterarea echilibrului electrolitic în legătură cu:
-hipopotasemia manifestată prin: oboseală musculară, aritmii cardiace, încetinirea tranzitului intestinal până la
ileus paralitic în sindromul Cushing, hiperaldostero-nism;
-hiperpotasemia manifestată prin greţuri, vărsături, crampe musculare, în boala Addison;
-hipercalcemia, în hiperparatiroidism, manifestată prin sete, poliurie lăptoasă (datorită calciuriei), anorexie,
greaţă, constipaţie.
9. lntoleranta(scăderea toleranţei) la activitate, în legătură cu:
-oboseală fizică şi psihică;
-nervozitate şi agitaţie, irascibilitate, tremurături;
-dureri articulare, ducând la imposibilitatea de a îndeplini activităţile zilnice.
10. Potenţial: creşterea riscului la infecţie şi întârziere a vindecării rănilor, în dia-

4
betul zaharat, bolile suprarenaliene, hipotiroidism, ca urmare a scăderii răspunsului
imunitar
11. Deficit de cunoştinţe în legătură cu:
-boala şi cauzele ei;
-tratamentul, regimul alimentar şi de viaţă;
-creşterea riscului de infecţie şi rănire;
-importanta examenului periodic.

OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE în boli endocrine:

- să fie îmbunătăţită capacitatea de comunicare şi cooperare a pacientului;
- să fie menţinute şi îmbunătăţite procesele de gândire;
- să fie asigurat confortul pacientului;
- să îmbunătăţită şi acceptată imaginea de sine;
- să fie menţinută (ameliorată) starea nutriţională adecvată;
- pacientul sa participe la activităţi;
- să se reducă riscului de infecţie şi rănire;
- să participe la programe de educatie pentru sanatate.

PRIORITĂŢI DE ÎNGRIJIRE:

- supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative, a stării de conştientă,

- menţinerea unei stări nutriţionale adecvate, a echilibrului hidric şi electrolitic,
- îmbunătăţirea acceptarea imaginii de sine,
- crearea unui mediu sigur,
- creşterea toleranţei la activitate.

INTERVENŢII NURSING

INTERVENŢII PROPRII (AUTONOME)): comunicare, hidratare, alimentare, igienă, asigurarea

confortului fizic şi psihic, prevenirea complicaţiilor, educaţia pacientului/familiei.
a) pentru îmbunătăţirea capacităţii de cooperare:
ajută pacientul să înţeleagă că starea de anxietate este legată de procesul de boală şi se aşteaptă o schimbare
datorită tratamentului;
îşi rezervă mai mult timp pentru a sta de vorbă cu pacientul, îi oferă posibilitatea să-şi exprime gândurile; îl
antrenează într-o activitate relaxantă - distractivă, dacă este posibil - asigurându-i o preocupare nouă;
sfătuieşte familia şi vizitatorii să evite discuţiile şi situaţiile tensionate, veştile neplăcute.
b) pentru menţinerea şi îmbunătăţirea proceselor de gândire:
explică pacientului cauzele bolii la nivelul actual de înţelegere (ex: hipotiroidia, unde există bradipsihie);
colaborează cu familia pentru a sprijini pacientul;
asigură condiţii de mediu, care să liniştească bolnavul: lumină difuză, muzică lentă, limitarea vizitelor sau
evitarea celor nedorite.
c) pentru creşterea confortului, se asigură:
cameră mai caldă sau mai răcoroasă, în funcţie de tulburările de termoreglare;
îmbrăcăminte adecvată, schimbarea lenjeriei;
igiena corporală;
calmarea durerilor articulare prin repaus, comprese calde sau reci (după necesitate), aspirină, antiinflamatoare
nesteroidiene, dacă sunt compatibile cu restul tratamentului.
d) în vederea îmbunătăţirii şi acceptării imaginii modificate:
ajută pacientul să înţeleagă că unele manifestări de boală dispar sub tratament; îl ascultă cu răbdare, răspunde la
întrebări;
îl informează că disfuncţia sexuală va fi influenţată pozitiv de tratament;
ajută pacientul (îl sfătuieşte) să folosească machiajul pentru corectarea imaginii (mai ales a modificării
tegumentelor).
e) pentru îmbunătăţirea stării nutriţionale:
asigură un regim alimentar adecvat cantitativ şi calitativ; dacă este posibil, ţine seama de preferinţele
bolnavului;
supraveghează respectarea regimului alimentar;
cântăreşte pacientul cu acelaşi cântar, la aceeaşi oră, în aceleaşi condiţii, notează greutatea;

5
asigură servirea igienică a alimentelor;
sfătuieşte pacientul să corecteze gustul alimentelor.
f) în vederea menţinerii echilibrului hidric şi electrolitic:
identifică hipovolemia şi semnele de deshidratare prin:
măsurarea tensiunii arteriale în decubit, şezând, ortostatism;
măsurarea pulsului în aceleaşi condiţii;
cercetarea turgorului; persistenţa pliului cutanat mai mult de 20 de secunde arată deshidratare;
- supravegherea mucoasei bucale;
- evidenţa intrărilor şi ieşirilor lichidelor (bilanţ hidric) pe căi naturale pierderi patc-logice;
- asigură echilibrul hidric normal prin:
- hidratare orală, dacă tolerează, administrare frecventă de lichide;
- punerea la îndemâna pacientului imobilizat a lichidelor;
- folosirea sucului de roşii, a laptelui şi supei de carne, în locul apei;
- hidratarea parenterală, la nevoie, conform prescripţiilor medicale;
- supravegherea diurezei, care trebuie să crească la 25-30 ml/oră, cu o densitate de 1015-1020;
- identifică excesul de volum lichidian prin:
- supravegherea tensiunii arteriale şi a pulsului;
- observarea atentă a pacientului pentru depistarea edemelor;
- cântărirea;
- evită excesul (acumularea) de lichide prin:
- reducerea cantităţii de lichide la 1200-1500 ml/zi, ceea ce determină sete greu tolerată de pacient;
- reducerea sodiului, folosirea alimentelor care conţin sodiu, în cantitate mică (cereale, fructe, cartofi, miere);
- sfătuirea pacientului să mestece gumă, care stimulează salivaţia şi menţine mucoasa umedă;
- administrarea unor cantităţi mici de lichide (când nu suportă setea); clătirea gurii,
după care este rugat să arunce lichidul;
- identifică semnele unor tulburări electrolitice prin:
- evaluarea unor simptome: greaţă, diaree, slăbiciune musculară;
- ionogramă sangvină şi urinară;
- acţionează pentru creşterea aportului de potasiu prin:
- încurajarea consumului alimentelor care conţin potasiu (citrice, pepene galben, banane, cartofi, fasole);
- instruirea pacientului pentru cunoaşterea acestor alimente şi alcătuirea meniului; anunţă medicul de toate
modificările survenite în starea pacientului.
g) pentru creşterea participării la activităţi:
- sfătuieşte pacientul să reducă, la început, efortul fizic la minimum posibil, să-şi reia treptat activitatea, să
alterneze odihna cu efortul;
- sprijină pacientul în desfăşurarea unor activităţi zilnice, îl încurajează atunci când întreprinde ceva, îl
stimulează să-şi asume unele responsabilităţi identifică, împreună cu acesta, factorii care favorizează creşterea
toleranţei la activitate.
h) în vederea reducerii riscului de rănire şi infecţie, sfătuieşte pacientul:
- să evite rănirile, în special la picioare, să nu folosească pantofi strâmţi, să nu umble cu picioarele goale;
- să evite aglomeraţia şi contactul cu persoanele bolnave;
- să schimbe locul de muncă, dacă există risc de rănire;
- să se prezinte Ia medic, la orice semn de infecţie;
- să evite tehnicile invazive (injecţiile la minimum necesar).
i) pentru educaţia pacientului, va realiza:
- informarea pacientului privind modul de producere a bolii, factorii favorizanţi şi agravanţi
instruirea pacientului referitor la tratament:
-medicamente prescrise (denumirea); doze, orar, cale de administrare;
-efectul terapeutic şi reacţiile adverse;
-când se întrerupe tratamentul, când se schimbă doza;
-ce face când nu poate lua medicamente;
- instruirea referitor la modificarea regimului alimentar:
-scopul dietei;
-tipul şi cantitatea alimentelor care trebuie evitate;
-substanţele folosite pentru corectarea gustului înlocuind pe cele interzise (ex: za-harină, oţet, lămâie,
plante aromatizante);
- instruirea pacientului privind evitarea riscului de rănire.

6
INTERVENŢII DELEGATE:
- pregătirea pentru investigaţii şi analize,
- administrarea tratamentului, asigurarea dietei,
- pregătirea preoperatorie si îngrijirea postoperatorie.
Pregătirea preoperatorie
- informarea pacientului şi obţinerea consimţământului;
- asigurarea confortului psihic şi fizic;
- pregătirea generală şi locală: bilanţ clinic şi biologic;
- pregătirea câmpului operator.
Îngrijirea postoperatorie
- îngrijiri generale comune altor intervenţii;
- îngrijiri speciale după intervenţiile pe craniu, pe glanda tiroidă şi pe glandele suprarenale.

INTERVENŢII DELEGATE SPECIFICE

INVESTIGAŢII:

1. Examene de laborator: recoltarea sângelui pentru dozări hormonale, glicemie, dozarea calciului, fosforului,
acizi grasi liberi, colesterol, lipide serice, uree, creatinină, ionogramă, iodemie.
Recoltarea urinei pentru calciurie, iodurie, ionogramă, 17-CS, dozarea catecolaminelor.
2. Teste de stimulare sau inhibare a secreţiei de hormoni pentru hipofiză, tiroidă, paratiroide, reprarenale,
gonade.
3. Examene imagistice: radiografia craniană si a scheletului, tomografia computerizată, rezonanţa magnetică
nucleară, ecografia, probe cu izotopi
radioactivi (scintigrama, radioiodocaptarea )
4. Alte examinări: examene oftalmologice (determinarea câmpului vizual si a acuităţii vizuale, examenul
fundului de ochi); determinarea metabolismului bazal, reflexograma ahiliană; electromiograma, testul
hiperpneei provocate.

EXPLORAREA GLANDELOR ENDOCRINE

EXPLORAREA HIPOFIZEI
Explorarea funcţionala:
Hipofiza dirijează direct, prin produsele sale de secreţie internă numite trofine, glanda tiroidă, glandele
corticosuprarenale şi glandele sexuale; cu restul glandelor întreţine relaţii indirecte.
Aprecierea integrităţii fiziologice a hipofizei se face prin:
• măsurători directe ale hormonilor hipofizari (determinarea făcându-se prin radioi-munodozare):
- a somatotrofinei;
- a corticotrofinei;
- tireotrofinei serice;
- gonadotrofinei urinare.
• măsurători indirecte care apreciază efectele hormonilor hipofizei asupra glandelor ţintă:
- tiroida;
- suprarenala;
- gonadele.
Se evaluează starea funcţională a acestor glande, iar din hipo- sau hiperfuncţia lor rezultă anumite concluzii.
Explorări imagistice:
- radiografia craniană faţă/profil;
In cadrul explorărilor radiologice, de o deosebita importanta, prin frecventa crescută a tulburărilor hipofizare în
patologia endocrina, este radiografia „convenţionala" a seii turcesti care a devenit un examen de rutina.
Modificările aspectului si dimensiunilor sale informeaza rapid asupra unor agresiuni din partea structurilor din
afara sau dinăuntrul sau.
- pneumoencefalografia;
- tomografia computerizată;
- radiografia scheletului periferic.
Radiografiile osoase sunt elemente de diagnostic paraclinic în unele entităţi endocrine, cum ar fi:
- hiperparatiroidismul primar, acromegalia, bolile endocrine ce evoluează cu osteoporoza etc.
Pentru exemplificare, radiografia oaselor evidenţiază în hiperparatiroidismul primar (boala
Recklinghauseii):
- transparenta anormala a scheletului;

7
- subtierea corticalei osoaselor, lărgirea canalului medular si reducerea compactei la o lama fina;
- resorbţie subperiostala;
Pe fondul osteopeniei difuze apar:
- geode, chisturi unice sau multiple, localizate în mod obişnuit în-cortexul subperiostal al oaselor lungi;
- arii, plaje lacunare clare, delimitate de o corticala fina, în special central (tumorile cu mieloplaxe), la nivelul
metacarpului, metatarsului, extremităţilor oaselor lungi;
- modificări vertebrale: tasari, deformări;
- deformări ale oaselor lungi;
- fracturi ale oaselor, căluşuri vicioase.
Vârsta osoasa -reprezintă un examen radiologie important ce apreciază tulburările de osteogeneza prin
stabilirea momentului, ordinea de apariţie si gradul de dezvoltare a nucleilor de osificare. Se apreciază la nivelul
oaselor carpiene.
Ţinând seama ca diferiţi nuclei de osificare apar într-un anumit moment al vieţii si într-o anumita ordine, ca si
de faptul ca în cursul creşterii ei se dezvolta, apropiindu-se de forma si mărimea definitiva, se pot stabili
scheme ale vârstei osoase corespunzătoare diferitelor vârste cronologice.
Ex.: osul mare apare în luna a IlI-a de viata, osul cu cârlig în luna a IV-a, extremitatea distala a radiusului la 9-
12 luni, epifiza metacarpianului I la 1/2 ani, falangele si piramidalul la 2 1/2 ani, osul semilunar la 3 1/2 ani,
epifiza distala a cubitusului la 4 ani, pisiformul la 8 ani Ia fete si la 10 ani la baieti, închiderea cartilajelor de
creştere ale epifizelor distale ale radiusului si cubitusului la 20-22 ani .
Tulburări ale vârstei osoase:
- mixedemul congenital: întârzierea apariţiei si dimensiunile diminuate ale nucleilor de osificare;
- sindrom adrenogenital: vârsta osoasa accelerata, dar dupa o perioada de creştere rapida apare sudarea precoce
a cartilajelor de creştere.

Examen oftalmologic:
- determinarea câmpului vizual;
- determinarea acuităţii vizuale;
- examenul fundului de ochi.
Examenul oftalmologic poate evidenţia o serie de modificări extrem de variate in endocrinopatii:
- modificare a aspectului facial, caracterizata prin mărirea distantei dintre globii oculari; apare in unele
sindroame genetice, mixedemul congenital si sindromul Tumer;
- ochii oblici;
- modificări poziţie a globului ocular în orbite:
- exoftalmia = împingerea în afara a globului ocular, peste 16 mm-determinata prin măsurătoare cu
exoftahnometru. Apare prin hipotonia sau pareza musculaturii si creşterea presiunii retrooculare. Apare în boala
Graves-Basedow. Se poate însoţi si de congestie a conjunctivei, senzaţie de tensiune în globii oculari.
- enofralmia = înfundarea globului ocular în orbita si poate apărea în diabet insipid, diabet zaharat,
boala Addison, casexie nervoasa;
- tulburări ale pleoapelor: edeme palpebrale — infiltraţia ţesuturilor cu mucopolizaharide si edem, caracteristice
atât hiper- cât si hipotiroidiilor;
- tulburări de motilitate: tremuraturi, refracţia palpebrala (semn adrenergic caracteristic hiperfunctiei tiroidiene),
lagoftalmie (ochiul rămâne deschis cu afectarea corneei), ptoza palpebrala; tulburări ale mişcărilor globilor
oculari:
- limitarea mişcărilor globilor oculari ce poate apărea în: tetanie, tumori hipofizare, mixedem, feocromocitom, în
boala Graves-Basedovv (asinergism de convergenta oculo-frontal,
o c u l o - p a l p e b r a l etc);
- tulburări de vedere: diminuarea acuităţii vizuale în: tumorile hipofizare secretante sau nesecretante prin
compresia asupra nervului optic, diabetul zaharat (retinopatia diabetica), mixedem (prin edem);
- diplopia: ca urmare a tulburărilor de mişcare a globilor oculari si apare în boala Graves;
modificări ale câmpului vizual - explorate cu compimetrul - caracteristice tumorilor hipofizare cu evoluţie
supraselara si compresie asupra chiasmei nervilor orbitali (hemianopsie bitemporala, hemianopsie temporala,
încrucişată, cecitate):
- modificări ale fundului de ochi: apar în cazul instalării fenomenelor de hipertensiune intracraniana si constau
în: edem papilar, decolorare papilara si atrofia nervului optic. 'Surit frecvente în cadrul sindromului tumoral
hipofizar. In endocrinopatiile complicate de diabet (ex. acromegalie, Cushing) apar modificări tip retinopatie
diabetica.

2. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A TIROIDEI

8
Explorarea funcţională a glandei tiroide se face prin:
- determinarea metabolismului bazal;
- determinarea iodemiei;
- a iodului legat proteic;
- ioduriei;
- colesterolemiei;
- reflexograma achiliană;
- radioiodocaptare şi altele.

3. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A GLANDELOR SUPRARENALE

Explorarea corticosuprarenalei (C.S.R.)
Dozarea electroliţilor (Na şi K) în plasmă şi urină.
Testul Thorn.
Determinarea 17-cetosteroizilor (C.S.) urinari totali.
Explorarea funcţională a medulosuprarenalei
Se face prin determinarea acidului vanil-mandelic (A.V.M)
Explorarea funcţională a ovarului
Explorări indirecte:
- frotiul cito-vaginal;
- biopsia de mucoasă uterină;
- dozarea pregnandiolului;
- temperatura bazală.
Explorări indirecte:
- dozarea estrogenilor se folosesc metode biologice, metode fizice şi chimice, fluorometrice şi colorimetrice.
- dozarea estrogenilor în sânge şi urină;
- dozarea progesteronului în sânge;
- dozarea androgenilor; se determină testosteronul în sânge.

Explorarea funcţională a testiculului

Spermograma indică funcţia spermatogenetică a testiculului, stabileşte sterilitatea sau fertilitatea masculină. în
mod normal se găsesc 60000000-120000000 de spermatozoizi/ml. în insuficientele testiculare, numărul lor este
mult redus (oli-gospermie) sau se constată absenţa lor (azoospermie). în acest ultim caz, sterilitatea este certă.
Dozarea 17-cetosteroizilor urinari nu are decât o valoare orientativă, deoarece sunt metaboliţi şi ai hormonilor
C.S.R.
Dozarea androgenilor urinari.
Dozarea testosteronului plasmatic se face radioimunologic.
5. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PARATIROIDELOR
Se face indirect prin determinarea calciului şi a fosforului.
Valori normale:
Ca = 10 mg%
P = 3,5 mg%
Calciul creşte în hiperfuncţia glandei, iar fosforul scade.

6. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A PANCREASULUI ENDOCRIN

Probele funcţionale care se fac se bazează pe cercetarea metabolismului gluci-dic: din cauza complexităţii
sistemului care dirijează acest metabolism, probele nu sunt specifice pentru o glandă sau pentru un organ
oarecare.
Probele frecvent folosite sunt:
- determinarea glucozei în sânge şi în urină;
- determinarea corpilor cetonici în urină;
- hiperglicemia provocată.
Proba hiperglicemiei provocate - pot fi depistate cazurile latente de diabet. Proba poate fi făcută prin
administrarea glucozei per os sau intravenos.

RADIOGRAFIA RENALĂ PE GOL

Poate ti utila în:
- evidenţierea locului si felului leziunii într-un sindrom Cushing, având drept scop localizarea tumorii,
evidentierea dimensiunilor ei, aspectul glandei controlaterale sau hiperplazia corticosuprarenala bilaterala;

9
- vizarea locului leziunii într-un feocromocitom sau paragangliom;
- punerea in evidenta, într-un hiperparatiroidism primar, a litiazei renale uni- sau bilaterale cu calculi unici sau
multipli, coraliformi, recidivând;
- nefrocalcinozei renale: prezenta depozitelor calcare în ţesutul renal, uni- sau bilateral).

ARTERIOGRAFII
Cateterizarile si arteriografiile selective sunt metode mai rar utilizate pentru localizarea diverselor procese
tumorale, cum ar fi: tumori corticosuprarenale, feocromocitoame, tumori ovariene etc.

UROGRAFIA I.V.
Completează, alături de radiografia renala pe gol si angiografie, mijloacele radiologice de evidenţiere a
diferitelor tumori abdominale.

ECHOGRAFIA
Echografia sau metoda ultrasonografica este o metoda neinvaziva de explorare morfologica, mult
utilizata pentru investigarea si vizualizarea diferitelor glande endocrine: tiroide, paratiroide, suprarenale,
gonade.
Echografia tiroidiana este utila pentru: localizarea si măsurarea zonelor din tiroida cu modificări
morfologice; obtinerea de date despre conţinutul nodulilor tiroidieni - mase solide sau chisturi (coloide,
hematoame, abcese) sau cu structura mixta (structuri solide care au suferit degenerescenta chistica); stabileşte
zona de punctionat sighideaza acul de punctie; identiaza devierea traheei si eventuale adenopatii laterocervicale;
in măreşte modificările de volum ale unei guşi nodulare sub tratament; estimează greutatea glandei tiroide.

SCINTIGRAFIA
Reprezintă o metoda de explorare morfologica larg răspândita în endocrinologie.
Se utilizează pentru vizualizarea:
• tiroidei, cu ,31I,123l,,n"Tc;
• paratiroidelor cu: seleniu - metionina marcata, thaliu;
• corticosuprarenalei: cu iod - colesterol marcat = scintadren;
• medulosuprarenalei: cu mI-MIBG (metil iodobenzil guanctidina) care se fixează în ţesutul cromafin.
Scintigrama tiroidiana permite explorarea topografica a glandei tiroide, furnizând date asupra ariei
captante (dimensiunii tiroidei), omogenităţii (structura tiroidei) si intensităţii captariiffunctia tiroidei).
Normal imaginea evidenţiază aspectul simetric al lobilor, bine conturaţi (imagine „în fluture") cu
captare omogena pe întreaga arie.
Indicaţiile scintigrafiei tiroidiene sunt:
• evidenţierea variantelor anatomice (hemiagenezie tiroidiana sau atireoza congenitala),
• ţesutul tiroidian ectopic,
• evaluarea nodulilor tirbidieni, a guşilor cervico-toracice, a resturilor ramase dupa tiroidectemie,
• detectarea metastazelor funcţionale.
Patologic, scintigrama tiroidiana poate avea următoarele aspecte:
- in hiperfunctie tiroidiana: tiroida global crescută, cu captare omogena si intensa;
- tiroida hiperfîxata cu diminuarea sau absenta captării în rest (adenom toxic);
în hipofunctia tiroidiana:arie crescută, normala sau diminuata, hipofixanta, omogena sau neomogena;
- arie crescută sau normala cu zone lacunare (nefixante sau hipofixante)centrale, externe, marginale, istmice,
lobare, unice sau multiple, bine conturate sau nu; zone de fixare cu areal restrâns, cu localizări aberante (ţesut
ectopic, metastaze funcţionale).

TOMOGRAFIA AXIALĂ COMPUTERIZATĂ si REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARA

Reprezintă doua proceduri diagnostice moderne, dovada a îmbunătăţirii metodelor neuroradiologice.

Tomografia computerizata axiala si rezonanta magnetica nucleara se pot utiliza ca proceduri diagnostice
în studiul patologiei hipotalamo-hipofizarei, tiroidiene, paratiroidiene, cortico- si medulosuprarenale
pancreatice, goriadale si â sistemului neuroendocrin difuz.
Oferă detalii anatomice, structurale si de raporturi de vecinătate ale tuturor zonelor studiate prin imagini
de secţiune coronare si sagitale.
Spre exemplu, referitor la zona hipotalamo-hipofizara, evidenţiază raporturile unei tumori cu structurile
clare si extraselare, tija hipofizara, relaţia tumorii cu chiasma nervilor optici si sistemul cavernos, oferind detalii
precise, indispensabile abordului chirurgical al zonei.

10
 MORFOGRAMA
Reprezintă profilul grafic al morfologiei unui individ.
Cea mai utilizata este morfograma imaginata de Decourt si Doumic (1950), care folosesc următorii
indicatori: perimetrul toracic, distanta marele trohanter-sol, talia, diametrul bitrohanterian si diametrul
biocromial pe grila atât masculina, cât si feminina.
Este utilizata indiferent de vârsta si da informaţii asupra deviaţiei de la normal a fiecărei dimensiuni,
asupra raportului dintre ele si evoluţiei lor în timp.
Jocul cifrelor furnizate de măsurători da date asupra:
-creşterii si patologiei sale;
-sexualizarii normale si patologice;
-evoluţiei bolilor endocrine (obezitate, agromegalie, gigantism).

REFLEXOGRAMA ACHILIANĂ

Apreciază durata contracţiei si a relaxării relative musculare a tricepsulm sural dupa percuţia tendonului
lui Achile, prin înregistrarea deplasării călcâiului.
Timpul măsurat pe reflexograma reprezintă suma între stimulul iniţial + timpul de conducere +
contracţia musculara + relaxarea musculara.
In patologia tiroidiana, este tulburata îndeosebi relaxarea musculara.
Valori normale: 260-320 ms, cu valori mai scăzute la copiii sub 3 ani.
Valori crescute în:
-insuficienta tiroidiana, indiferent de origine;
-diabetul zaharat;
-insuficienta corticosuprarenala;
-insuficienta hipofizara globala sau parţiala;
-anemie pernicioasa, ciroza hepatica, edemele mari;
-miotonia congenitala, miopatii, anorexie nervoasa;
-administrarea de substanţe medicamentoase: derivaţi de tiouree, perclorati, bromuri, rezerpina, propranolol.
Valori scăzute în:
-hipertiroidism;
-sindromul Cushing;
-administrarea de amfetamine, insulina, adrenalina, salicilati. Examenul repetat este necesar pentru urmărirea
evoluţiei bolii sub acţiunea tratamentului.

METABOLISMUL BAZAL
Reprezintă „cantitatea de căldura formata la un minimum de procese metabolice, suficienta însa pentru
menţinerea funcţiilor vitale ale organismului" (Knipping).
Este o metoda lipsita de sensibilitate si specificitate a cărei utilizare a scăzut simţitor.Valorile
metabolismului bazai reprezintă variaţii legate de sex (la bărbat valorile sunt mai mari decât la femei), vârsta,
stări fiziologice (graviditate, menstra, climactcriu), condiţii de viata, alimentaţie, clima, altitudine.
Valori normale: între +5 si +15%.
Valori crescute în:
• boli endocrine: hipertiroidism, acromegalie, feocromocitom, diabet insipid, sindrom Cushing;
• boli cardiovasculare: hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca etc; boli pulmonare: astmbronsic, emfizem,
bronsiectazii;tumori maligne:
• boli hematologice: anemie severa, policitemie, leucoze;
•boli neurologice: boala Parkinson;
• medicamente: cafeina, adrenalina, hormoni tiroidieni, amfetamine, efedrina, salicilati. ctilism, fumat, stări
febrile.
Valori scăzute în:
- boli endocrine: insuficienta tiroidiana, panhipopituitarism, insuficienta cortico-supra renala, hipogonadism;
- sindrom nefrotic, edeme mari;
- obezitate excesiva (fasl scăzut, motivat de faptul ca obezitatea determina creşterea suprafeţei corporale, fara
creşterea proporţionala a consumului de oxigen, ţesutul adipos având un consum redus de oxigen);
- anorexie nervoasa:
- medicamente: sedative, antitiroidiene, cortizon.
Valoarea testului creste prin repetare, dupa tratamentul disfunctiei tiroidiene - deci investigaţie de

11
control.

EMG (ELECTROMIOGRAMA)
Electromiograma permite studiul activităţii electrice spontane a muşchiului în repaus si (în activitate; are
Ia baza înregistrarea biocurenţilor musculari. Stigmatul mioelectric esenţial în hipoparatiroidie este activitatea
repetitiva -contracţii repetate, la o frecventa crescută, pe o perioada de timp foarte scurta - a aceleiaşi unităţi
motorii.
Activitatea repetitiva - dublete, triplete si multiplele - se evidenţiază constant în tetaniile manifeste.
În tetaniile latente, examenul poate fi sensibilizat prin proba garoului, luperpnee etc, dar certitudine nu
va avea decât rezultate negative.
În prezenta semnelor clinice de tetanie - de exemplu: mâna de mamos -negativitatea examenului
mioelectric nu exclude diagnosticul.
Poate exista EMG pozitiva si în alte boli, în special neurologice: polinevrita, scleroza laterala
amiotrofica coreea fibrilara Marfan.

EKG (ELECTROCARDIOGRAMA)
Poate, înregistra, modificări patologice caracteristice în diferite boli endocrine.

EEG (ELECTROENCEFALOGRAMA)
Aspecte caracteristice in:
• mixedem: traseu hipovoltat, predomina undele lente, uneori apar semne de suferinţa de focar;
• tetanie: du pa criza se pot înregistra unde lente, deseori ample si-hipersincrone; la hiperpnee provocata sau
stimulare luminoasa intermitenta pot apărea uneori complexe de vârf-unda asemănătoare celor din comitialitate.

DOZĂRI BIOCHIMICE
Investigaţiile biochimice in endocrinologie privesc :
• nivelul secretor endocrin (secretory rate) ;
• forma circulanta (prehormon - hormon , forma libera si forma fixata de proteina);
• degradarea hormonilor ( metabolitii rezultaţi) ;
• răspunsul organului ţinta la acţiunea acestora .
Se folosesc teste directe (explorarea sintezei hormonilor cu radioizotopi, dozări ale hormonilor
circulanţi , etc .) si teste indirecte ( dozarea unor produşi metabolici indicatori ai acţiunii hormonilor : glicemia
pentru INSULINA . calcemia pentru PTH , etc . )
Testete indirecte se efectuează in scopul determinării nivelului bazal al hormonilor , dar si a variaţiilor
acestora in urma unor probe dinamice ( stimulatoare sau inhibitoare ) .
a) Metodele de radioimunodozare ( radioimuno - assay , RIA ) iniţiate de Berson si Yalow in 1959 , se
bazează pe principiul reacţiei Ag - Ac ( astfel , un hormon marcat cu I 131 , I 125 sau cu tritiu se comporta ca un
Ag si determina apariţia de Ac antihormonali , ce vor reacţiona cu Ag respectiv . Ulterior , se va doza fracţia ce
nu a reacţionat datorita intrării in reacţie de tip competitiv a hormonului endogen nemarcat , aceasta dozare
permitind stabilirea unui raport in final intre hormonul marcat + Ac si hormonul marcat liber .
b ) Clearance - ul metabolic al unui hormon ( metabolic clearance rate - MCR ) este reprezentat de volumul
de sange din care hormonul este epurat ireversibil in unitatea de timp
(prin excreţie , catabolism , conversie in alt hormon , etc . )
c) Rata producţiei sanguine a unui hormon ( production rate - PR ) reprezintă cantitatea de hormon ce intra
"de novo " in circulaţie .,fiind calculata ( in stare de echilibru ) prin produsul dintre MCR si concentraţia
sanguina a hormonului ( i ), dupa formula : PR = MCR x i;
d) Rata secretorie ( RS ) e ste cantitatea de hormon eliberata in circulaţie in unitatea de timp Primele 3 teste
citate se determina tot prin metoda dilutiei izotopice , in laboratoare specializate.
Din spectrul dozărilor biochimice, utile în completarea diagnosticului endocrinopatiilor, reţinem:
• dozarea glicemiei de baza, a hiperglicemiei provocate orale si a glucozuriei:
arata valori crescute în diabetul zaharat,
- in 50% din cazurile de acromegalie apar tulburări ale homeostatului glicemic: la jumătate din ei curba de
hiperglicemie provocata este de tip diabet manifest, la ceilalţi de tip prediabetic: vârf maxim glicemic tardiv la 2
ore, revenire lenta.
- în hipercorticism: glicemia de baza este crescută, la limita superioara sau o depaseste, iar hiperglicemia
provocata la 5 ore evidenţiază fazele cointeresare pancreatice în cursul bolii.
Se descriu trei faze:
- de hipertonie pancreatica - cu panta ascendenta, rapida si semnificativa si cu pisc hipoglicemic precoce si

12
marcant;
- de astenie pancreatica - cu panta descendenta lenta si croşet hipoglicemic tardiv, dar suficient diabet sterolic
(valoarea glicemiei adunate la ora întâi si doua depăşeşte 3 g);
- de epuizare pancreatica - curba plata la valori mari, cu panta descendent; lenta, nesemnificativa - arata
pancreatizarea diabetului.
Valori crescute ale glicemiei pot apărea si în feocromocitom, tireotoxicoza etc.:.,
Dozarea glicemiei de baza poate arata valori la limita inferioara a normalului sau scăzute în:
induficienta hipofizara, nanismul hipofizar, insuficienta corticosuprarenala cronica, iar în insulinoame - mai
scăzuta ele.
•Lipemia si colesterolemia pot fi:
- crescute în: hipercoticism, acromegalie, hipotiroidie etc;
- scăzute în: insuficienta corticosuprarenala cronica, tireotoxicoza etc;
•Modificările ionogramei serice si urinare pot fi caracteristice în endocrinopatii:
- hipokaliemie sub 2 mEq/1 cu hiperkaliurie peste 60-70 mEq/24 ore,
- hipenatriemie moderata cu hiponatriurie si alcaloza pledează pentru hiperaldo-steronismul pri mar;
- hipercalcemie cu hipercalciurie, hipofosfatemie cu hiperphosfaturie pledează pentru hiperparatiroidism primar
etc.

EXPLORĂRI HORMONALE

Indispensabile în diagnosticul de certitudine al endocrinopatiilor, explorările hormonale se efectuează în

condiţii bazate si dupa diverse teste dinamice (de stimulare si/sau inhibiţie).
Dozările hormonale bazale presupun o determinare, în cea mai mare parte, prin radioimunoanaliza a
nivelelor circulante ale hormonilor, sau determinarea urinara a principalilor produşi de metabolism
si/sauprecursori ai acestora.
S-au realizat sisteme RIA de dozare a hormonului de creştere si somato-medinelor, a tireotropului si
hormonilor tiroidieni T3, TJ, a adrenocorticotrop-hormonul si cortizonului, a gonadotropilor: LH si FSH si a
eslradiolului, progeste-ronei si testosteronului, a hormonului antidiuretic si oxitpcinei, a insulinei si
glucagonului etc.
Se utilizează de asemenea dozarea urinara a metabolitilor - ex.: 17-OH-corticosteroizi (Porter-Silber)
pentru glucocorticoizi, a 17-celosteroizilor ca produşi de metabolism ai androgenilor, metanefrinele si acidul
anilmandelic, pentru cotecolamine etc.
Pentru diagnosticul de certitudine sau pentru stabilirea unor forme etiopatogenice de leziune, se
utilizează probe dinamice de inhibiţie sau stimulare. Astfel, în cadrul sindromului Cushing, pentru diferenţierea
dintre boala Cushing (micro-adenomul bazofil hipersecretat de ACTH cu hipepplazie corticosuprarenala
bilaterala).In sindromul Cushing (tumora corticosuprarenala) se efectuează probe de inhibiţie cu Dexametazona
8 mg x 2 zile, cu determinarea cortizolului plasmatic si a 17-OH-CS înainte si dupa inhibiţie, o scădere cu peste
50% din valorile iniţiale pledând pentru boala Cushing.
Diferenţierea dintre o insuficienta corticosuprarenala primara si una secundara : se face prin utilizarea
testului de stimulare la Synacthen (ACTH sintetic).

17-CS
In mod obişnuit se fac dozări de 17-cetosteroizi (17-CS) si 17-hidroxicorticosteroizi (17-OHCS) in H I
ina de 24 de ore.
In boala Cushing se găsesc valori crescute ale 17-CS (valori normale = 7-9 mg la femeie si 12 - 14 mg
la bărbat) si ale 1 7-OHCS (valori normale = 4-8 mg/24 de ore).
In cancerul suprarenal, concentraţiile 17-CS sunt foarte mari, ajungând la 100 mg/24 de ore, pe cand in
adenomul suprarenal 17-CS se elimina in concentraţii normale, dar valorile 17-OHCS sunt crescute.
Se stie ca secreţia de hormoni suprarenali este mai crescută dimineaţa, decât seara si ca deci oncentratia
de 17-OHCS este mai mare in timpul zilei, decât in cursul nopţii.
Tehnica: intr-un borcan spălat, curat si bine degresat se colectează urina de la 7 dimineaţa pana la ora
19; in alt borcan se aduna urina de noapte, de la ora 19 pana a doua zi la ora 7 dimineaţa. Se dozează separat 17-
OHCS in cele doua borcane, in mod normal, concentraţia steroizilor din urina de zi trebuie sa fie mai mult de
jumătate din total.
In boala Cushing, valorile in urina de zi si cea de noapte sunt egale, iar adunate dau valori crescute

Hormonul de sarcina
In timpul sarcinii, acesta este secretat in cantitate foarte mare. Acest hormon se elimina prin urina. Daca

13
urina femii gravide se injectează la un broscoi (reacţia Galli-Mainini) atunci in urina animalului apar nişte
modificări care se pun in evidenta prin examenul microscopic al urinei. Reacţia este pozitiva chiar dupa 2-3
săptămâni de la instalarea sarcinii. Analiza nu este necesara in sarcina normala care se stabileşte de orice medic
si chiar de către gravida, ci numai in cazul unei sarcini anormale, in special in sarcina extrauterina. In acesl caz,
analiza de laborator arata ca este vorba de o sarcina, ajuta sa pună diagnosticul de sarcina extrauterina si sa se ia
masuri rapide de tratament pentru a feri femeia de o hemoragie grava care i-ar putea pune viata in pericol. De
asemenea, analiza se mai face pentru a stabili daca o amenoree (absenta ciclului menstrual) se datorează unei
sarcini sau unei boli endocrine. Mai nou, in locul broastelor, care nu reacţionează prompt la hormonul de
sarcina, s-au introdus teste imunologice de analiza.

Hormonii glandei tiroide

Hormonii tiroidieni sunt tiroxina (T4), cu nivel sangvin mediu de 8ug/dL şi tri-iodotironina (T3) s cu
nivel sangvin mediu de 140ng/dL; T3 şi T4 sunt hormoni cu structură aminoacidică care circulă legaţi de
proteinele transportoare TGB (thyroxin-binding globulin), TBPA (thyroxin-binding pre-albumin) şi albumină,
sintetizate de ficat; prin urmare, toate substanţele care scad nivelul acestor proteine determină rezultate fals
scăzute la dozarea nivelului plasmatic de T3 şi T4. Numai 0.05% din totalul T4 şi 0.4% din totalul T3 circulă în
formă liberă (free T4 şi free T3), reprezentând fracţiunea cu activitate biologică.
Valori normale ale hormonilor glandei tiroide: 4-8 micrograme/100 ml sânge. Cantitatea optima de iod
din organism este de 4-8 ug (gamma)/100 ml plasma.

Hormonii glandei suprarenale

Aceste glande dupa cum arata si denumirea sunt situate deasupra rinichilor si secreta doua categorii de
hormoni: corticosteroizii si catecolaminele.
Corticosteroizii iau parte la distribuţia apei, mineralelor si a glucozei in organism reglând deficitul sau
excesul acestora. Un exemplu de corticosteroid il constituie cortizonul. De obicei se analizează corticosteroizii
din urina care se elimina sub forma de 17-cetosteroizi (17-CS). In bolile care ataca glanda suprarenala (boala
Addison), in bolile glandei hipofizei, in insuficenta glandelor sexuale, secreţia 17-CS este scăzuta.
Concentraţia de 17-CS din urina creste dupa eforturi fizice mari, in stresul psihic precum si in bolile
care produc hiperfunctia glandei hipofize, a glandelor suprarenale si sexuale.
Valori normale ale corticosteroizilor:
•bărbaţi = 10-20 mg/24 h
•femei 6-15 mg/24 h
•copii = 2-4 mg/24 h

Catecolaminele sunt hormoni secretaţi tot de glanda suprarenala si ajuta organismul sa se adapteze la
diferite situaţii din mediul ambiant ca: ritm de activitate zi-noapte, efortul fizic, variaţiile termice etc.
Catecolaminele au rol important in reglarea activităţii inimii (puls, tensiune arteriala) si rinichilor. Cele mai
importante substante care fac parte din grupa catecolaminelor sunt adrenalina si noradrelina. Acestea se găsesc
atat in sânge cal si in urina, dar de obicei ele se analizează in urina.
Cresterea exagerata a concentraţiei catecolaminelor din sânge produce hipertensiune arteriala. In
organism catecolaminele sunt distruse si se transforma in acid vanil mandelic (AVM) care se elimina prin urina.
Dozarea AVM urinar da indicaţii utile despre concentraţia catecolaminelor sanguine. Bolnavii cărora li se
analizează entecolaminele si AVM din urina, trebuie sa colecteze urina din 24 ore intr-uh vas special primit de
la laborator, sa nu folosească nici un medicament, sa nu mănânce fructe si prăjituri cu vanilie care ar putea
falsifica rezultatele analizelor.
Valori normale ale catecolaminelor:
-in sânge = 32 uniol/l
-in urina = 10-100 ug/24 h = 0.55 umol/24 h
Acid vanii mandelic (AVM): urina = 1.7- 7.4 mg/24 h = 8,6 - 37,3 umol/24 h

Frotiul citohormonal
Este o analiza care arata indirect funcţionarea glandelor sexuale feminine. Recoltarea secreţiei vaginale
se lace la 24 ore dupa ultima spalatura vaginala, la un cabinet de ginecologie, pe lame speciale de sticla. Se va
recolta secreţia la interval de 6-7 zile dupa ultima zi a ciclului, timp de o luna, adică pe toata perioada ciclului
menstrual, dupa care, lamele, etichetate cu data recoltării, se vor duce toate o data la laboratorul de analize, dupa
o colorare speciala a celulelor din secreţia vaginala, se observa la microscop daca caracterele acestor celule
indica o funcţie normala sau o insuficienta a glandelor sexuale (ovare), a glandei hipofizare. Analiza se face in

14
cazuri de tulburări ale ciclului menstrual, in sterilitate si pentru aprecierea tratamentului cu hormoni feminini
(foliculina, progesteron).

Cortizolul
Cortizolul este un hormon corticosteroid produs de către cortexul glandei suprarenale si care este
implicat in răspunsul la stress. El creste tensiunea arteriala, glicemia, si poate cauza infertilitate la femei.
Cantitatea de cortizol prezent in sânge parcurge variaţii astfel incat nivelul maxim este întâlnit spre
orele matinale ale dimineţii (la trezire) iar nivelul minim este la aproximativ 3 ore dupa ce adormim.
Schimbarea acestui tipar legat de nivelul cortizolului seric este strâns legata de hormonul ACTH , stress,
depresie, boala, febra trauma, hipoglicemie,interventii chirurgicale, frica, durere, ritmul somn-veghe,ca sarcina,
stresul fizic si emoţional, hipertiroidism , obezitatea.
Tratamentele cu spironolactona, hidrocortizon si contraceptivele orale- de asemenea cresc nivelul de
cortizol. Scăderea nivelului de cortizol se poate datora hipotiroidismului, sau administrării de hormoni
steroidieni.
Pentru testare trebuie ştiut ca pacientul este bine sa tina o dieta in care concentraţia de sare este de 2-3
grame/zi si sa isi limiteze efortul fizic cu 10-12 ore inainte de test.
Valori normale :20 mg/zi sau 55micromoli/zi.
Testările sângelui si urinii pentru cortisol sunt folosite pentru a diagnostica in special sindromul
Cushing si boala Addison.
Cele mai dese tipuri de teste ce se fac pentru a stabili nivelul producţiei de cortizol in exces sunt
testările pe saliva si mai ales pe urina.
Daca exista un nivel crescut de cortizol, se va efectua un test de inhibare a dexametazonei, pentru a
determina daca principala cauza a excesului se datorează creşterii secreţiei de ACTH-hormon produs de glanda
pituitara si cate stimulează secreţia de cortizol.
Acest test se realizează astfel: se administrează pacientului dexamnetazona oral (un glucocorticoid
sintetic) si apoi se măsoară nivelul seric si urinar de cortizol. Dexametazona inhiba secreţia de ACTH si implicit
ar trebui sa scadă si secreţia de cortizol daca excesul este cauzat de hipersecretia glandei pituitare.
Exista o varietate de procedee dar cel mai des folosit este următorul: se administrează la fiecare 6 ore
inhibitorul de ACTH pe parcursul a 2-4 zile. Separat, urina de pe parcursul a 24 de ore este colectata atat înainte
de administrare cat si in timpul perioadei de testare. De asemenea sângele si urina este colectata la sfârşitul
perioadei de testare si se evaluează nivelele serice si urinare de cortizol.
Daca rezultatele testărilor sângelui si/sau urinii indica un nivel scăzut de cortizol atunci se poate cere un
test de stimulare a ACTH. Acest test implica măsurarea concentraţiei de cortizol in sangelel unui pacient inainte
si dupa administrarea de ACTH. Daca glandele suprarenale funcţionează normal atunci injectarea de ACTH ar
trebui sa stimuleze producţia de cortizol.
Odata ce testarea s-a realizat si s-a identificat un nivel anormal- fie scăzut fie crescut- de cortizol, se
poate cere CT sau RMN.

EDUCAŢIA PACIENTULUI Şl FAMILIEI

Pentru că etiologia bolilor endocrine este variată (traume psihice, infecţii, tumori etc), iar manifestările
sunt, la început, nespecifice sau chiar lipsesc, bolnavul ajunge la medic când boala este deja avansată.
Educaţia populaţiei şi supravegherea permanentă a stării de sănătate pot contribui la depistarea precoce
şi tratarea corespunzătoare a unor boli. În acest sens este necesar să se realizeze:
• prevenirea şi tratarea corectă a tuturor bolilor infecţioase, în special a infect cronice (TBC, sifilis), care
sunt incriminate în etiologia unor afecţiuni (hipertiroi: e hipotiroidie, sindrom adipozo-genital, insuficienţa
hipofizară globală, insuficie~:e corticosuprarenaliană).
• tratarea şi supravegherea persoanelor care au suferit traumatisme cranio-cerebrale, deoarece, acestea
pot interesa hipotalamusul şi glanda hipofiză, fiind incriminate printre cauzele unor boli ca: nanismul hipofizar,
insuficienţa hipofizară globală, sindromul adipozo-genital, diabetul zaharat.
• luarea în evidenţă, cât mai precoce, a gravidei şi supravegherea ei permanenta, tratarea tuturor bolilor
mamei, prevenirea toxemiei gravidice şi alimentaţia coreetă în timpul sarcinii, scad posibilitatea apariţiei unor
boli ca hipotiroidia, sindrom Cushing, sau a declanşării unui diabet zaharat cu manifestări atipice.
• asistarea corectă a naşterii, evitarea travaliului prelungit, a hemoragiei urmate de colaps post-partum,
ce pot duce la necroza ischemică hipofizară, mobilizarea precoce a lăuzei, pentru prevenirea trombozei; în
perioada lăuziei, asistentul va supraveghea atent lăuza la domiciliu, pentru depistarea la timp a semnelor insufi-
cienţei hipofizare (hipogalactie, agalactie, scăderea în greutate), care vor fi aduse la cunoştinţă medicului.
•administrarea iodului (sarea iodată), în regiunile guşogene şi supravegherea populaţiei de către

15
personalul medico-sanitar pentru respectarea sfaturilor, mai ales la mamă şi copil, în scopul prevenirii
mixedemului congenital, ce are grave implicaţii asupra dezvoltării neuro-psihice a copilului.
• sfat genetic pentru părinţii cu boli endocrine cu posibilă transmitere ereditară (diabet zaharat, diabet
insipid, hiperparatiroidism) sau care au între rudele de grad 1 persoane cu astfel de afecţiuni, informându-i
asupra riscurilor şi lasându-le posibilitatea de a decide.
• alimentaţia raţională cu alimente care să conţină calciu (lapte şi derivate), evitarea excesului alimentar
şi favorizarea mişcării prezintă o importanţă deosebite pentru prevenirea unor boli ca: hipoparatiroidism, tetanie,
şi, respectiv, sindrom, adipozo-genital, boala Cushing, diabetul zaharat.
•evitarea surmenajului, a traumelor psihice, a emoţiilor intense prelungite, care au un rol deosebit în
producerea hipertiroidismului, a sindromului Cushing şi a crize de tetanie.
•cunoaşterea şi depistarea unor manifestări care ar putea atrage atenţia înainte de instalarea semnelor
endocrine (gigantism, acromegalie, boala Addison, sindromul adipozo-genital).
• supravegherea în comunitate a bolnavilor cu afecţiuni endocrine, educarea acestora şi a familiilor lor,
pentru cunoaşterea şi respectarea tratamentului, a unui regim de viaţă adecvat, în vederea reintegrării socio-
profesionale şi familiale, pentru a duce o viaţă cât mai normală.
• creşterea adresabilităţii populaţiei către sectorul sanitar şi, nu în ultimul rând dezvoltarea la asistenţi a
capacităţilor de a intra în relaţie cu orice individ, indiferent de vârstă, cultură, rasă, stare socială, de a comunica
şi a influenta pozitiv transformarea comportamentelor pentru creşterea nivelului educaţional, în general si a
celui sanitar, în special.
• informarea privind modul de producere al bolii, factorii favorizanţi şi agrava.
• instruirea cu privire la tratament: denumirea medicamentelor, doze, orar, cale de administrare, efectul
terapeutic şi reacţiile adverse, măsuri în caz de călătorie, purtarea cârdului (carnetului) şi a medicamentelor de
urgenţă, creşterea dozelor în caz de urgenţă.
• instruirea cu privire la dietă: scopul dietei, tipul şi cantitatea de alimente care trebuie evitate,
substanţele pentru corectarea gustului, înlocuirea celor interzise.
• instruirea pacientului/familiei cu privire la evitarea riscului de rănire.
•importanţa controlului periodic, acceptarea tratamentului cronic şi a limitărilor, conservarea resurselor
bolnavului, acceptarea rolului de bolnav.

EVALUAREA OBIECTIVELOR STABILITE

Realizate - manifestări de dependenţă absente sau ameliorate, satisfacţia pacientului.
Nerealizate - manifestări de dependenţă care se menţin sau apărute în perioada îngrijirii.
Reformularea obiectivelor - adaptate la resurselor pacientului/familiei.
Planificarea intervenţiilor adecvate manifestărilor de dependenţă prezente în evoluţia pacientului.

LECŢIA 1
IDENTIFICAREA, ELABORAREA, APLICAREA SI EVALUAREA REZULTATELOR
PACIENŢILOR CE NECESITA ÎNGRIJIRI IN AFECŢIUNI ALE GLANDEI HIPOFIZE

Hipofiza, sau glanda pituitara, este situata la baza craniului intr-o loja formata de saua turceasca a
osului sfenoid si de duramater, fiind legata de baza hipotalamusului prin tija pituitara.
Lobul anterior(adenohipofiza), reprezintă 75% din masa glandulara si secreta o serie de hormoni
precum: somatotrop hormon, tireotrop, corticotropina, gonadotropinele, ce controlează activitatea altor glande
endocrine.
• Somatotropul (STH) este numit si hormonal de creştere, deoarece stimulează creşterea oaselor lungi
si sinteza proteinelor, contribuind impreuna cu alti hormoni (tiroidieni, gonadali) la creşterea organismului.
Diminuează eliminările de N, P, K, Ca, Na si creste conţinutul de proteine al organismului. STH influenţează si
metabolismul glucidic, stimulând descărcarea de glucoza din ficat, diminuând consumul tisular de glucoza,
ducând la creşterea glicemiei.
Secretarea insuficienta de hormon in perioada de creştere duce la nanism hipofizar (piticism), caracterizat
printr-o dezvoltare somatica redusa, dar armonioasa si o dezvoltare psihica normala.
Excesul de STH in perioada de creştere duce la gigantism, iar in perioada adulta duce la acromegalie,
caracterizata prin creşterea extremităţilor si a volumului viscerelor.
Tirotropina (TSH) stimulează secreţia tiroidiana.
Corticotropina(ACTH) stimulează secreţia corticosuprarenalei (glucocorticoizi si mineralocorticoizi).
Gonadotropinele reglează activitatea gonadelor atat la femeie cat si la bărbat, acestea fiind secretate de
adenohipofiza sub denumirea de: hormonul foliculostimulant (FSH) si hormonal luteinizant (LH), ce acţionează
intr-o strânsa corelare, controlând secreţia hormonilor sexuali si formarea gameţilor.

16
• Prolactina, secretata numai la femeie, stimulează dezvoltarea glandelor mamare si menţinerea secreţiei
lactate.
Lobul intermediar hipofizar reprezintă numai 2% din masa glandei si fiind strâns aderenta de lobul posterior
este dificil de delimitat.
Lobul posterior hipofizar împreuna cu tija pituitara poarta numele de neurohipoflza, ce secreta hormonul
antidiuretic (ADH) si ocitocina.
ADH are ca acţiune conservarea apei in organism prin scăderea eliminărilor hidrice renale si creşterea
concentraţiei urinare.
Ocitocina are ca efect formarea secreţiei lactate in timpul sarcinii, iar in timpul travaliului secreţia de ocitocina
creste, contribuind la realizarea expulziei fătului, prin contrctia musculaturii netede a uterului.

A. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU ACROMEGALIE SI GIGANTISM

1. Culegerea de date
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea documentelor
medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate,
reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia,
auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata, tegumentele
nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii,
somn si odihna normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta diferit in funcţie de afecţiune:
ACROMEGALIA - apare frecvent intre 30-50 ani, in urma unui adenom hipofizar si se manifesta prin: cefalee,
oboseala, parestezii in mâini si picioare, iritabilitate, tulburări vizuale, greţuri, vărsaturi, dureri articulare,
hipersudoratie, piele groasa si incretita {pachidermie), cap mare, nas gros si lung, buze groase, mandibula
impinsa inainte (prognatism), limba mare, dinţii mari, cresc mâinile, piciorele si degetele, se modifica vocea,
organele interne cresc in volum, disfunctie sexuala.
GIGANTISMUL - apare in copilărie in urma hipersecretiei de hormon hipofizar de creştere, adolescentul
ajungând sa depăşească 2- 2,10 m., lungimea fiind mai evidenta la membre. Apar tulburări neurologice: cefalee
violenta, tulburări de echilibru, crize de epilepsie, deformări osoase(cifoza, scolioza) si modificări tegumentare.
2. Surse de dificultate.
Surse fizice:
- schimbarea aspectului fizic;
- cefalee, dureri articulare, parestezii, tulburări de echilibru;
- compresiunea exercitata de tumora hipofizara;
- transpiraţie excesiva si modificări tegumentare (pachidermie);
- modificări hormonale;
- oboseala;
- cifoza sau scolioza.
Surse psihologice:
- anxietate si stres;
- pierderea respectului si a stimei de sine;
- nelinişte fata de diagnostic si tratament;
- neacceptarea bolii;
- frustrare;
- depresie.
Surse sociologice:
- conditii de munca inadecvate;
- resurse familiale insuficiente;
- marginalizare.
Surse legate de lipsa cunoaşterii
- insuficienta cunoaştere de sine si a bolii;
- insuficienta cunoaştere a mediului inconjurator;
- insuficienta cunoaştere a celorlalţi.
3. Problemele de dependenta alepacientului.
Devalorizare .
Alterarea confortului.
Comunicare ineficienta la nivel senzorial ( alterarea percepţiei vizuale, diminuarea acuităţii vizuale si ingustarea

17
câmpului vizual.
Deficit de autoingrijire.
Disfunctie sexuala manifestata prin scăderea potentei la bărbaţi, amenoree, frigiditate si sterilitate la femei.
Circulatie inadecvata.
Dispnee.
4. Obiectivele vizează:
Pacientul sa-si accepte imaginea corporala modificata;
Sa vorbească deschis despre schimbările sale si sa-si asume responsabilităţi;
Sa-si exprime diminuarea durerilor si a discomfortului;
Sa-si detecteze tulburările vizuale si sa duca la cunoştinţa medicului pentru a preveni eventuale accidente
favorizate de acestea.
Sa demonstreze creşterea abilitaţilor de comunicare;
Sa-si menţină o igiena corporala adecvata;
Revenirea la normal a funcţiei sexuale, in urma tratamentului, iar pacientul sa-si poată exprima satisfacţia;
Sa poată vorbi despre operaţie fara teama.
4. Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome):
- încurajarea pacientului sa vorbească despre schimbările survenite in infatisarea sa;
- încurajarea comunicării prin utilizarea unor coduri de comunicare;
- încurajarea igienei, observarea aspectului tegumentelor, folosirea lotiunilor si cremelor pentru - diminuarea
pahidermiei;
- asigurarea confortului fizic si psihic in desfăşurarea unor activităţi curente;
- încurajarea menţinerii rolului social si a indeplinirii responsabilităţilor;
- observarea mişcărilor ochilor, pregătirea pacientului si participarea la examinarea ochilor;
- stimularea pacientului sa vorbească despre disfunctia sexuala pentru a putea urmării evoluţia sub tratament;
- educaţie sanitara a pacientului si familiei cu privire la necesitatea tratamentului, a regimului igieno-dietetic si
prevenirea complicaţiilor.
IIntervenţii delegate:
- pregătirea psihica si fizica a pacienţilor pentru analize si investigaţii.
- administrarea tratamentului prescris de medic si observarea eventualelor efecte
adverse.
- asigurarea unei diete corespunzătoare afecţiunii.
- instruirea pacienţilor in legătura cu operaţia, cu pregătirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie.

B. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU NANISM HIPOFIZAR

Nanismul hipofizar este o tulburare complexa de crestere si dezvoltare prin insuficienta hormonului
somatotrop.
1. Culegerea datelor.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea documentelor
medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate,
reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de îngrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia,
auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata, tegumentele
nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare
eficienta la nivel senzorio-motor.
Nanismul hipofizar debutează in copilărie, dar se evidenţiază in in pre-pubertate sau pubertate, fiind determinate
de tumori hipofizre, tumori cerebrale, meningite, encefalite, meningoencefalite, TBC, radiaţii.
Dependenta pacientului se manifesta prin: statura mica fata de vârsta biologica, aspect armonios, expresie
juvenila, imaturitate sexuala (caractere sexuale şterse sau absente), complex de inferioritate, pielea fetei are
aspect imbatranit in raport cu aspectul juvenil, fata mica, maxilarul si mandibula nedezvoltate, unghii moi,
mâini si picioare mici.
2.Surse de dificultate.
Surse fizice:
- statura mica de 1,20 - 1,50 m.;
- nedezvoltare fizica (mâini si picioare mici);
Surse psihice:
- frustrare, depresie;
- comportament pueril;

18
- pierderea respectului si a stimei de sine;
- nelinişte fata de diagnostic si tratament;
- neacceptarea bolii;
- depresie si stress.
Surse sociologice:
- condiţii de munca inadecvate situaţiei sale;
- resurse familiale insuficiente;
- marginalizare.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
- insuficienta cunoaştere de sine;
- insuficienta cunoaştere a mediului inconjurator;
- insuficienta cunoaştere a celorlalţi.
3.Problemele pacientului:
• Devalorizare;
• Comunicare ineficienta la nivel afectiv;
• Deficit de cunostinte;
• Disfunctie sexuala;
• Comunicare ineficienta.
4. Obiective.
Obiectivele pe termen scurt si mediu:
• Pacientul sa-si accepte imaginea corporala;
• Sa folosească strategii care sa-1 ajute sa depăşească stresul creat de complexele de inferioritate;
Obiectivele pe termen lung:
• Sa demonstreze creşterea abilitaţilor de comunicare;
• Sa-si imbunatateasca imaginea corporala;
• Sa descrie realizările vieţii sale;
• Sa-si accepte imaginea de sine;
• Sa descrie disfunctia sexuala;
• Sa demonstreze cunoaşterea tratamentului medicamentos.
5. Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome):
• încurajarea pacientului sa vorbească despre infatisarea sa;
• încurajarea pacientului sa desfăşoare activităţi accesibile, tinand seama de deficiente si depăşirea complexului
de inferioritate;
• antrenarea in diverse activităţi care sa-i permită performante ce-1 vor stimula in autorealizare.
Intervenţii delegate;
• informarea si instruirea pacientului si a familiei cu privire la tratament, control medical si eficienta acestora;
• supravegherea stricta a tratamentului pentru stimularea creşterii si diminuarea deficitului sexual.

C. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU DIABET INSIPID

1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea documentelor
medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate,
reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia,
auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Circumstante de aparitie: accidente sau traumatisme cranio-cerebrale, intervenţii pe
hipofiza, boli inflamatorii sau degenerative ale hipofizei posterioare sau cazuri in familie (boala este ereditara).
2.Independenta/ dependenta
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata, tegumentele
nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare
eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
- poliurie instalata brusc cu eliminarea unei cantităţi de urina de 5-20 l./zi;
- sete chinuitoare;
- din cauza deshidratării apar: febra, cefalee, greţuri si vărsaturi, agitaţie psihomotorie;
- balonare, greutate in epigastru;

19
- tulburări de respiraţie si de ritm cardiac;
- insomnie, nervozitate, scăderea atenţiei si a randamentului.
2.Surse de dificultate.
Surse fizice:
• pierderi mari de urina;
• cefalee, febra, agitaţie;
• sete exagerata;
• risc de deshidratare;
• stare generala alterata.
Surse psihologice:
• anxietate si stres;
• pierderea respectului si a stimei de sine;
• neacceptarea bolii;
• frustrare;
• nelinişte fata de diagnostic si tratament.
Surse sociologice:
• condiţii de munca neadecvate situaţiei;
• autoexcludere din colectiv;
• scăderea resurselor familiale.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
• insuficienta cunoaştere de sine, a mediului si a celorlalţi.
Diagnostic de îngrijire (nursing) =PES (problema+sursa de dificulate+ manifestarea de dependenţă)
3. Problemele pacientului:
• deficit de volum de fluide;
• alterarea confortului;
• alimentatie inadecvata;
• circulatie inadecvata;
• devalorizare(dificultate de adaptare si integrare sociala);
• comunicare ineficienta;
• insomniel;
• deficit de cunoştinţe cu privire la intelegerea bolii,a regimului alimentar si de viata, a tratamentului.
4. Obiectivele vizează:
• Pacientul sa-si menţină echilibrul hidro-electrolitic si nutriţional;
• Sa vorbească deschis despre schimbările sale;
• Sa-si exprime diminuarea disconfortului;
• Sa vorbească despre necesitatea adaptării si integrării sociale;
• Sa demonstreze creşterea abilitaţilor de comunicare si cooperare;
• Sa-si menţină o igiena corporala normala;
• Sa-si exprime cunoaşterea tratamentului, efectele aşteptate si reacţiile secundare.
5.Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome):
• încurajarea pacientului sa vorbească despre schimbarea vieţii sale;
• Informarea pacientului despre efectele deshidratării si semnele ei;
• informarea pacientului despre importanta tratamenmlui;
• asigurarea confortului fizic si psihic in desfăşurarea unor activităţi;
• încurajarea menţinerii rolului social si a responsabilităţilor;
• stimularea pacientului sa vorbească despre boala sa.
Intervenţii delegate:
• pregătirea psihica si fizica a pacienţilor pentru analize si investigaţii;
• administrarea tratamentului prescris de medic, Retrohipofiza sub forma de pulbere, care se prizează nasal in
doze de 20-50-100 mg. la 4-6 ore, după dezobstruarea corecta a narinelor si observarea eventualelor efecte
adverse;
• asigurarea unei diete corespunzătoare afecţiunii si control medical permanent.
Diagnosticul de îngrijire (nursing) = PES. P = problema pacientului; E = etiologia sau sursa de dificultate; S =
simptomul sau manifestarea de dependenta.

Resursele materiale necesare analizelor si investigaţiilor

Materialele necesare analizelor si investigaţiilor sunt: seringi si ace sterile; manusi sterile si de unica

20
folosinţa; recipiente pentru recoltări de sânge si urina; recipiente pentru stocarea materialelor folosite; soluţii
dezinfectante; comprese sterile; leucoplast; alcool sanitar; tampoane de vata; substanţe pentru stimularea sau
inhibarea secreţiei de hormoni; truse si soluţii perfuzabile; medicamente pentru acordarea ajutorului de urgenta
in cazul unei crize; medicamente de prim ajutor in caz de soc i anafilactic.

EXPLORĂRI FUNCŢIONALE

Explorarea hipofizei anterioare:

- Examen radiografie al craniului, fata-profil si fronto-occipital pentru a evidenţia saua turceasca, care pot fi
completate , la nevoie, cu secţiuni tomografice in plan frontal si sagital, pentru a fi evidenţiate unele semne
determinate de procesele tumorale ale glandei;
- Radiografia oaselor lungi pentru depistarea deficientelor funcţionale ale hormonilor somatotropi;
- Examen oftalmologic pentru evidenţierea modificărilor morfo-functionale ale analizatorului vizual,
determinate de tumorile hipofizare (determinarea câmpului vizual, acuitatea vizuala, măsurarea tensiunii
intraoculare, examen fund de ochi);
-Dozarea stimulinelor hipofizare din sânge si urina: se recoltează sânge, fara anticoagulant, in cantitate de 10-
20 ml., dimineaţa pe nemancate, iar urina se recoltează pe 24 ore si din cantitatea totala se trimit la laborator 200
ml, indicând pe bon diureza, deoarece valorile de laborator se exprima in cantitatea totala de hormoni, eliminata
prin urina in 24 ore;
-Testul cu cortizon, pune in evidenta hiperfunctia lobului anterior al hipofizei. Se determina eliminarea 17-
cetosteroizi in urina, apoi se administrează zilnic 100 mg. cortizon sau 40 mg. prednisone, timp de 3-5 zile.
Zilnic, precum si in ziua de dupa intreruperea administrării cortizonului, se repeat determinarea eliminării 17-
cetosteroizi. In caz de hiperproductie de ACTH, cu hiperplazia secundara a corticosuprarenalei, eliminarea
urinara a steroizilor, anterior crescută, scade, deoarece cortizonul are o acţiune de inhibare asupra producţiei de
ACTH.
b) Explorarea hipofizei posterioare:
Explorarea consta in urmărirea eliminării hormonului antidiuretic, adiuretina, ce excita tubii renali mărind
reabsorbtia apei, iar in lipsa acestui hormon apare diabetul insipid.
Stabilirea bilanţului hidric prevede măsurarea zilnica a cantităţilor de lichide ingerate/ eliminate si
determinarea densităţii urinare.
Proba de apa si sete, pune in evidenta tulburarea capacităţii de concentrare a rinichiului in lipsa hormonului
antidiuretic hipofizar. Proba se face pe nemancate, bolnavul rămânând la pat. La ora 8, dupa evacuarea vezicii
urinare, pacientul va bea 1 litru de ceai/apa in decurs de 15 min., apoi pana la ora 12, urinează din 30 in 30 min.,
determinandu-se densitatea fiecărei mostre de urinariproba de dilutie). De la ora 12, pacientul mananca un regim
mixt, fara lichide, iar urina se recoltează la orele 16, 20 si a doua zi la ora 8, determinând densitatea fiecărei
emisii de urina (poba de concentraţie). Pacientul este cântărit la inceputul probei, la amiaza si a doua zi
dimineaţa, dar daca in timpul probei apar semne de nelinişte, somnolenta, cefalee, se intrerupe proba prin
administrare de apa. In caz de diabet insipid urina eliminata are o densitate de 1001-1003, cantitatea de apa
eliminandu-se in prima ora, dupa care se continua eliminarea masiva a rezervelor de apa ale organismului, fiind
insotita de o scădere marcata a greutăţii corporale;
Proba de incarcare cu clorura de sodiu, se face prin determinarea, timp de 8 zile a concentraţiei de clorura de
sodiu in urina in toate mostrele evacuate. Din ziua a noua se administrează zilnic bolnavului cate 5 gr. Clorura
de sodiu, peste regimul avut anterior, continuând determinarea zilnica a concentraţiei de sare in urina (in timpul
probei bolnavul bea apa la discreţie). La persoanele sănătoase, concentraţia de sare in urina creste, iar la cei cu
insuficienta hipofizara posterioara, concentraţia de sare in urina ramane nemodificata, aceasta fiind diluata prin
ingerarea si excretarea unor cantităţi de lichide in plus.

PREGARIREA PREOPERATORIE SI ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII

Pregătirea psihica si fizica: pacientul trebuie sa fie pregătit psihic astfel incat sa treacă cu uşurinţa
peste gândul la intervenţia chirurgicala, sa se convingă ca aceasta soluţie este in avantajul sau si ca dupa
intervenţie isi va putea relua activitatea anterioara, in condiţii mult mai bune.
Vor fi înlăturaţi toti factorii nocivi din preajma pacientului, va fi incurajat, va fi insotit de asistenta medicala la
probele funcţionale si examenele de specialitate, va fi inlesnita vizita familiei, ii vor fi puse la dispoziţie ziare,
reviste si TV.; va avea grija ca pacientul sa se odihnească, sa aiba un somn liniştit, se vor combate durerea si alte
simptome, ce-i pot provoca discomfort (prurit, greţuri, vărsaturi).
Asistenta medicala se va asigura ca dupa vizita medicului in salon, pacientul sa nu aiba acces la foaia de
observaţie si-1 va asigura pe acesta ca echipa operatorie va face totul ca intervenţia sa se desfăşoare bine.

21
Echipa blocului operator ce va prelua pacientul, il va asigura ca totul se va desfăşura normal si-i va explica,
înaintea oricărei acţiuni, ceea ce urmează sa-i faca si scopul pentru care se vor face unele manevre, aceasta
având drept scop de a-i indeparta pacientului teama de necunoscut.
Asistenta medicala de salon se va asigura, inaintea operaţiei, ca pacientul are toate analizele necesare la
foaia de observaţie: VSH, hemoleucograma, TS, TC, timp Howell, timp de protrombina (Quick), grup sanguin si
Rh, uree, glicemie, ionograma, probe hepatice, TGO, TGP, colesterol, lipidemie totala, proteinemie totala, RBW,
sumar de urina, explorări funcţionale specifice afecţiunii endocrine pe care o are pacientul, EKG, radiografie
pulmonara.
Îngrijiri din preziua operaţiei:
Alimentaţia - in preziua operaţiei pacientul va manca pana la ora 14, iar pana seara va fi bine hidratat.
Igiena tegumentelor - baie generala sau dus, spălarea parului, indpartarea pilozităţilor (daca este cazul), tăierea
unghiilor la mâini si picioare, schimbarea lenjeriei de corp si de pat, efectuarea unei clisme evacuatoare seara, la
indicaţia medicului.
Medicatia - administrarea medicatiei specifice afecţiunii, iar pentru asigurarea unui somn bun si inlaturarea
anxietăţii, pacientul va primi seara, inainte de culcare, ca premedictie, 1 tb. romergan sau fenobarbital.
Ingrijiri in ziua operaţiei: efectuarea unei clisme evacuatoare dimineaţa, la indicaţia medicului, apoi pacientul
este insotit in salonul de preanestezie unde i se va schimba lenjeria de corp, este invitat sa-si golească vezica
urinara, iar la nevoie, la indicaţia medicului, i se va monta o sonda Foley, la care se va adapta o punga
colectoare si va fi menţinută pe toata perioada operaţiei. Cu 30 min. înainte de intrarea in sala de operaţie se
administrează pacientului o preanestezie ( 1 f. Mialgin si 1 f. Atropină).
In toata perioada preoperatorie, asistenta de anestezie si cea din blocul operator, se vor ocupa de starea psihica a
pacientului, asigurandu-1 ca totul se va desfăşura in condiţii normale si-1 vor asigura ca operaţia va decurge fara
ca acesta sa simtă vreo durere,
Ingrijirea postoperatorie:
Se face in secţia ATI, de către personalul medical mediu specializat, care va monitoriza:
- aparatul cardio-vascular - puls, TA, EKG, presiunea venoasa centrala;
- aparatul respirator - frecventa, ritmul si amplitudinea respiraţiei;
- aparatul urinar - diureza, densitatea urinei, urea urinara si sanguina, creatinina;
- aparatul digestiv - starea abdomenului, staza gastrica, pierderile prin vărsaturi, scaune diareice, reluarea
tranzitului intestinal;
- curba febrile - măsurarea temperaturii seara si dimineaţa pentru o buna orientare asupra evoluţiei post-
operatorie a pacientului;
- activitatea SNC - EEG, presiunea intracraniana in comele prelungite;
- probele de coagulare - TS, TC, toleranta la heparina, timp Howell, timp de protrombina (Quick);
- echilibrul acido-bazic; Ionograma sanguina si urinara; Hemoleucograma;
- observarea pansamentului pentru a depista O eventuala pierdere de sânge la nivelul plăgii operatorii.
Obiective stabilite.
• obiective realizate;
• obiective nerealizate;
• reformularea obiectivelor;
Planificarea intervenţiilor adecvate evoluţiei in prezent a pacientului.

LECŢIA II

IDENTIFICAREA, ELABORAREA, APLICAREA SI EVALUAREA REZULTATELOR

PACIENŢILOR CE NECESITA ÎNGRIJIRI IN AFECŢIUNI ALE GLANDELOR SUPRARENALE

Glandele suprarenale, in număr de doua, sunt situate la polul superior al rinichiului, fiind alcătuite din doua
organe endocrine diferite ca origine, structura si funcţie: zona corticala, dispusa periferic si zona medulara in
mijloc.
Medulosuprarenala secreta in proporţii variabile, adrenalina ce activează metabolismul energetic si
noradrenalina cu acţiune vasculara mai intensa.
Corticosuprarenala secreta aldosteronul, ce măreşte reabsorbtia apei si Na din urina, având ca rezultat
creşterea eliminării de K si cortizonul.
Secreţia in exces de hormoni corticosuprarenali determina un număr variabil de boli: hipersecretia de cortizon
produce sindromul Cushing, hipersecretia de estrogeni determina sindromul adipozo-genital, excesul de

22
foliculina determina sindromul de feminizare, iar hipersecretia de aldosteron determina
hiperaldosteronismul.
In urma proceselor distructive, glanda nu mai secreta suficienţi hormoni si astfel se poduce o insuficienta
suprarenala cronica, numita boala Addison.

A. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SINDROM CUSHING

1. Culegerea de date.
Se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea documentelor medicale (foaia de
observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu
membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si
măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata, tegumentele
nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare
eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului cu sindrom Cushing se manifesta datorita creşterii cortizonilui.
Boala poate fi determinata de: Adenom hipofizar secretant de ACTH; Hipersecretie hipofizara de CRH
(corticoliberina sau hormon eliberator); Administrarea prelungita de ACTH sau cortizoli (sindrom iatrogen);
Tumora de corticosuprarenala; Vârsta, sex: 80% femei mai frecvent intre 21-40 ani.
Boala se manifesta prin:
- obezitate cu grăsime depusa caracteristic la nivelul abdomenului (sort abdominal), la nivelul fetei (fata de luna
plina), si la nivelul gatului (ceafa de bivol);
- extremităţi subţiri cu hipotrofie articulara; tegumente subţiri, „trofice, uscate, cu aspect marmorat pe member;
- vergeturi la nivel abdominal, fese, braţe, axile, spate;
- la femei apare hirsutismul(pilozitati de tip masculin pe fata, membre, areole mamare) asociat cu seboree,
căderea parului capilar, ingrosarea vocii, amenoree, hipertrofia clitorisului;
- la bărbaţi apar fenomene de feminizare cu hipotrofie testiculara, impotenta sexuala si ginecomastie;
- tulburări psihice(depresii, nelinişte, tulburări de atenţie si memorie, psihoza maniaco- depresiva);
- deformări osoase cu dureri dorso-lombare, osteoporoza;
- HTA, cu maxima pana la 200 mm. Hg., ca urmare a retentiei de apa si sodiu;
- receptivitate crescută la infecţii din cauza scăderii imunităţii.
2. Surse de dificultate.
Surse fizice:
• scăderea imunităţii;
• modificări fizice;
• scăderea forţei musculare;
• disfunctie sexuala;
• modificarea ta.;
• astenie musculara.
Surse psihologice:
• anxietate si stres;
• nelinişte fata de diagnostic si tratament;
• neacceptarea bolii;
• frustrare;
• depresie;
• Modificări comportamentale.
Surse sociologice:
• alterarea imaginii corporale;
• scăderea stimei de sine;
• neintcgrare sociala;
• marginalizare;
• resurse insuficiente.

Surse legate de lipsa cunoaşterii:

• deficit de cunoştinţe in legătura cu evoluţia;
• deficit de cunoştinţe in legătura cu tratamentul si posibila operaţie;
• insuficienta cunoaştere de sine si a celorlalţi.

23
3. Problemele pacientului.
• Alterarea echilibrului hidric prin exces de volum;
• Circulatie inadecvata( alterarea ritmului cardiac);
• Alterarea ehilibrului ionic;
• Intoleranta la activitate;
• Deficitul de autoingrijire;
• Risc de infecţie;
• Risc de rănire.
4. Obiectivele.
Obiectivele pe termen scurt si mediu vizează:
• Sa menţină in limite normale volumul de lichide.
• Sa menţină in limite normale nivelul potasiului in sânge.
• Sa se identifice factorii ce permit creşterea performantelor.
• Sa crească stima de sine si sa-si asume responsabilităţi.
Obiectivele pe termen lung vizează:
• Sa-si menţină o igiena corporala adecvata.
• Sa revina la normal a funcţiei sexuale, in urma tratamentului.
• Sa nu prezinte semne de infecţie.
• Sa nu prezinte leziuni din cauza căderii.
• Sa descrie boala si tratamentul.
• Sa poată vorbi despre operaţie fara teama.

5. Interventii.
Intervenţii proprii (autonome):
• Identifica si evita acumulările de lichid in ţesuturi;
• Identifica si evita hipopotasemia;
• Ajuta pacientul in diferite activităţi solicitante;
• Protejează pacientul fata de accidente si infecţii;
• Educa pacientul cu privire la boala sa, tratament, regim de viata.
Intervenţii delegate:
• Pregătirea psihica si fizica a pacienţilor pentru analize si investigaţii;
• Administrarea tratamentului prescris de medic si observarea eventualelor efecte adverse;
• Asigurarea unei diete corespunzătoare afecţiunii;
• Instruirea pacienţilor in legătura cu operaţia, cu pregătirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie.

B) ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HIPERALDOSTERONISM

j
Hiperaldosteronismul (sindromul Conn), este o afecţiune ce se manifesta printr-o secreţie excesiva de
aldosteron, determinând astfel retentia de sodiu si pierderea de potasiu din organism.
1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin; interviu, observaţie, cercetarea documentelor
medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate,
reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia,
auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Afecţiunea este determinate de o tumora a glandei suprarenale, de obicei benigna, ce secreta aldosteron si alti
corticoizi.
Boala apare mai frecvent intre 30-50 ani.
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are
mobilitatea păstrata, tegumentele nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite
normale, absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-
motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
- HTA si cefalee;
- slăbiciune musculara si crampe;
- oboseala;
- paralizie temporara;
- amorţeli si furnicături(parestezii);
- polidipsie;

24
- poliurie; nicturie.
4. Problemele pacientului.
• Alterarea echilibrului hidroelectrolitic;
• Exces de volum de fluide;
• Alterarea confortului;
• Dureri de cap;
• Intoleranta la activitate;
• Vulnerabilitate fata de pericole;
• Deficit de cunoştinţe despre boala sa.
5. Surse de dificultate.
Surse fizice: scăderea forţei fizice; creşterea TA ce nu răspunde la tratament; stare permanenta de oboseala.
Surse psihologice: anxietate si stres; neacceptarea bolii; frustrare si depresie; modificări comportamentale.
Surse sociologice: pierderea imaginii si a stimei de sine; retragere din viata sociala; pierderea locului de munca;
evitarea deplasării.
Surse legate de lipsa cunoaşterii: insuficienta cunoaştere de sine; despre boala; despre o eventuala operaţie;
despre tratament si îngrijirile postoperatorii.
6. Obiective pe termen scurt, mediu si lung.
Pacientul:
• sa-si menţină echilibrul hidroelectrolitic;
• sa nu prezinte cefalee;
• sa demonstreze creşterea tolerantei la activitate;
• sa fie ferit de pericole;
• sa poată descrie boala, tratamentul si ingrijirile pe termen lung;
• sa inteleaga necesitatea operaţiei.

7. Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome):
- prevenirea acumulării apei din organism si identificarea semnelor de acumulare;
- asigurarea confortului prin calmarea cefaleei cu comprese reci si tehnici de relaxare;
- creşterea tolerantei fata de activităţile fizice;
- pregătirea preoperatorie, informandu-1 despre necesitatea intervenţiei; îngrijirea postoperatorie.
Intervenţii delegate:
- educarea pacientului cu privire la tratament (orar, doze, efecte secundare);
- postoperator se va da o dieta cu mai mult sodiu, se supraveghează ta, efectele secundare ale medicatiei
administrate si raportarea acestora medicului;
- control medical periodic.

C) ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU BOALA ADDISON

Boala Addison sau insuficienta suprarenala cronica este determinate de incapacitatea glandelor
de a produce si secreta glucocorticoizi, hormoni ce afectează funcţionarea tuturor organelor din
corpul uman.
1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea
documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori
medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire,
examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si masu rato rile a ntropometrice).
Afecţiunea este determinate de o tumora a glandei suprarenale, de obicei benigna, ce sectei a
aldosteron si alti corticoizi.
Boala apare mai frecvent intre 30-50 ani.
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea
păstrata, tegumentele nemodificate, semnele' vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii,
somn si odihna normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
- oboseala uşoara la început, care apoi se cronicizeaza;
- slăbirea musculaturii;
- lipsa poftei de mancare;
- varsaturi si dureri abdominale;

25
- pierdere in greutate de 10-15 kg.;
- diaree rezistenta la dieta si medicatie;
- pierdere mare de apa si electroliti: TA scade sub 100 mm Hg si scade pana la lesin;
- ameţeli si acufene; fulburari de echilibru si vedere;
- manifestări nervoase: iritabilitate, apatie, negativism;
- hiperpigmentarea tegumentelor si mucoaselor;
- modificări sexuale: la bărbaţi scad potenta si fertilitatea, iar la femei scade libidoul si se
instalează amenoreea;
- stare severa de greaţa, voma si diaree urmata de deshidratare.
2. Surse de dificultate.
Surse fizice:
• pierdera de apa si sodiu, creşterea potasiului;
• pierdere de lichide;
• oboseala musculara;
• slăbiciune;
• scăderea zahărului in sânge;
• scădere in greutate.
Surse psihologice:
• emoţii;
• iritabilitate;
• fatigabilitate;
• neadaptarea la rolul de bolnav.
Surse sociologice:
• pierderea imaginii si a stimei de sine (hiperpigmentare);
• retragere din viata sociala;
• pierderea locului de munca;
• evitarea deplasării.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
- neadaptarea pe termen lung la restricţiile impuse de boala;
- lipsa cunoaşterii in legătura cu evoluţia cronica a bolii si a tratamentului prelungit;
- lipsa cunoaşterii in legătura cu operaţia.
3. Problemele pacientului.
• Deficit de volum de fluide;
• Comunicare ineficienta la nivel motor;
• Circulatie inadecvata;
• Comunire ineficienta;
• Alimentatie inadecvata prin deficit;
• Alterarea eliminarilor intestinale;
• Vulnerabilitate fata de pericole(posibila rănire, prin cădere).

4. Obiective pe termen scurt, mediu si lung.

Pacientul sa nu prezinte modificări ale TA;
Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
Pacientul sa poată comunica eficient;
Pacientul sa-si crească treptat capacitatea de adaptare la efort;
Pacientul sa fie ehilibrat nutritional;
Pacientul sa fie optimist si sa-si asume responsabilităţi;
Pacientul sa fie ferit de pericole;
Pacientul sa inteleaga necesitatea tratamentului;
Pacientul sa meargă regulat la control medical.
5. Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome):
• asigurarea cantităţii de lichide pana la 3000 ml./24 ore;
• cântărirea zilnica;
• observarea semnelor deshidratării;
• observarea semnelor de hiperpotasemie;
• îndepărtarea factorilor de stres;
• asigurarea mediului de confort si siguranta;

26
• explicarea tehnicilor si investigaţiilor;
• încurajarea familiei pentru susţinerea pacientului;
• alternarea perioadelor de activitate cu perioade mari de odihna;
• evitarea factorilor ce pot declanşa o criza (efort fizic, frig, căldura in exces emulii).
Intervenţii delegate:
• recoltarea de sânge si urina pentru determinarea potasiului si a glicemiei;
• administrarea tratamentului prescris: 2/3 din doza de hormoni se iau dimineaţa, dupa ce
pacientul mananca, iar 1/3 la ora 16;
• pacientul trebuie sa aiba asupra lui, permanent, tablete de prednison sau fiole cu cortizon
injectabil;
• pacientul trebuie sa aiba permanent asupra lui carnetul de sănătate in care este consemnata
boala sa si doza de medicamente ce trebuie administrata in criza;
• creşterea dozei conform prescripţiei medicului in febra, infecţii, lucrări dentare;
• recunoaşterea manifestărilor produse de dozele necorespunzatoare: greaţa, anorexie, voma,
slăbiciune, depresie, ameţeala, poliurie, scădere in greutate;
• se va adresa medicului pentru creşterea dozei;
• educarea pacientului privind regimul igieno-dietetic: dieta hiperproteica, hiperglucidica,
hipersodata, evita conservele, alcoolul, excitantele;
• repaus fizic/psihic, eliminarea tensiunilor din familie;
• educarea pacientului privind controlul medical periodic.

D) INGRIJIREA PACIENŢILOR CU FEOCROMOCITOM

Feocromocitomul este o tumora, rara, localizata in partea interna a glandei (medulosuprarenala)

ce secreta cantităţi mari de catecolamine, accentuând efectele obişnuite, in special
vasoconstrictia, urmata de creşteri importante ale TA si a frecventei cardiace. Tumora se poate
dezvolta la orice vârsta, dar apare cu precadere la persoanele intre 40-60 ani, incidenţa fiind
egala la ambele sexe.
1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea
documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori
medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire,
examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Afecţiunea este determinate de o tumora a glandei suprarenale, de obicei benigna, ce secreta
aldosteron si alti corticoizi.
Boala apare mai frecvent intre 30-50 ani.
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea
păstrata, tegumentele nemodificate, semnele -vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii,
somn si odihna normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
- HTA permanenta sau instabila cu valori maxime ce ajung la 220-280, iar in criza chiar la
300mm Hg;
- tahicardie;
- transpiratie abundenta;
- cefalee;
- greţuri;
- vărsaturi;
- dureri epigastrice;
- tulburări de vedere;
- tremuraturi ale mâinilor;
- respiratie dificila;
- constipatie.
2. Surse de dificultate.
Surse fizice:
• traumatisme;
• frig sau căldura excesiva;
• vasoconstrictie prin exces de catecolamine;
• creşterea ta foarte mult;

27
 • cefalee.
Surse psihologice:
• anxietate;
• depresie;
• teama de criza, boala, operaţie;
Surse sociologice:
• dezinteres fata de propria persoana;
• deficit de comunicare;
• automarginalizare.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
• lipsa cunoaşterii despre boala, tratament si operaţie;
• insuficienta cunoaştere de sine si a celorlalţi.

3. Problemele pacientului.
• Alterarea irigării ţesuturilor cu sânge;
• Disconfort;
• Circulatie inadecvata;
• Posibile complicatii: A.V.C., E.P.A.;
• Alterarea confortului;
• Dispnee;
• Comunicare ineficienta la nivel senzorial;
• Intoleranta digestiva;
• Alterarea eliminarilor intestinale.

4. Obiective pe termen scurt, mediu si lung.

* Sa fie menţinuta circulaţia sanguina adecvata la nivelul ţesuturilor;
* Sa fie menţinute TA si a ritmului cardiac in limite normale;
* Sa se evitarea apariţia complicaţiilor cerebrale, cardiovasculare si renale;
* Sa fie redusa durerea;
* Sa fie imbunatatit confortul si starea generala a pacientului;
* Pacientul sa comunice eficient;

* Pacientul sa prezinte tranzit intestinal normal;

* Pacientul sa fie ferit de complicatii.
5. Intervenţii.
Interventii proprii (autonome):
• Observarea aspectului tegumentelor si a faciesului;
Explicarea necesitaţii operaţiei;
Măsurarea permanenta a TA si a pulsului;
Supravegherea permanenta a funcţiilor vitale, postoperator;
• Supravegherea stării pacientului, postoperator.
Intervenţii delegate:
•Administrarea medicatiei prescrise;
•Observarea semnelor complicaţiilor si anunţarea medicului;
•Încurajarea pacientului sa accepte tratamentul chirurgical, ce duce la dispariţia simptomelor si
revenirea la normal a TA;
•Administrarea hormonilor produşi de glande (in cazul extirpării ambelor glande suprarenale);
•Tratament chimioterapie in cazul in care tumora este maligna;
•Încurajarea pacientului sa-si reia treptat activitatea.

Diagnosticul de îngrijire (nursing) = PES. P = problema pacientului; E = etiologia sau sursa

de dificultate; S = simptomul sau manifestarea de dependenta.

6. Resursele materiale necesare analizelor si investigaţiilor.

Materialele necesare analizelor si investigaţiilor sunt: seringi si ace sterile; manusi sterile si
de unica folosinţa; recipiente pentru recoltări de sânge si urina; recipiente pentru stocarea
materialelor folosite; soluţii dezinfectante; comprese sterile; leucoplast; alcool sanitar;
tampoane de vata; substanţe pentru stimularea sau inhibarea secreţiei de hormoni; truse si

28
soluţii perfuzabile; medicamente pentru acordarea ajutorului de urgenta in cazul unei crize;
medicamente de prim ajutor in caz dc soc anafilactic.

7. Explorări funcţionale.
I. Explorarea corticosuprarenalei.
Determinarea componenţilor din sânge si urina: in insuficienta suprarenala NaCl scade sub
cifra normala, la 560-620 mg.% si eliminările de urina cresc; K creste peste valorile normale de
16-21 mg.% , iar eliminările urinare de potasiu se reduc, ducând la o hemoconeentratie, cu
creşterea proteinelor sanguine si a hemetocritului, având ca urmare o irigare insuficienta a
rinichiului si in timp se instalează insuficienta renala.
Pentru dozările biochimice se recoltează 10 ml sânge fara anticoagulant, iar pentru dozările din
urina se trimite la laborator urina emisa in 24 ore.
Determinarea hematocritului se face prin recoltarea a 5 ml sânge pe o picătura de heparina,
care, dupa ce se agita se introduce intr-un tub, iar acesta este pus la centrifugat timp de 30 min;
astfel coloana de sânge se imparte in trei parti: coloana de hematii de culoare roşu- inclus,
coloana de leucocite de culoare alb- cenuşiu si plasma de culoare galben- deschis. Înălţimea
coloanei de hematii, exprimata in mm., reprezintă valoarea procentuala, tubul fiind impartit in
100 de mm. Normal, hematocritul este de 45% la bărbate si 42% la femei.
Determinarea raportului salivar urmăreşte raportul Na/ K din saliva, astfel: dimineaţa pe
nemancate se aduna, intr-un balon Erlenmaier, saliva secretata in timp de un minut si se trimite
la laborator pentru dozarea Na si K. Un rapotr Na/K mai mare de 2, denota o insuficienta
suprarenala (nu se face pacienţilor cu regim desodat).
Testul de incarcare hidrica Robinson, Power, Kepler, scoate in evidenta întârzierea eliminării
apei ingerate, in insuficienta suprarenala si tulburările de reabsorbtie a Na CI.
Tehnica: bolnavul primeşte o alimentaţie mixta, cu lichide dupa nevoie, pana la ora 18, dupa
care se suprima lichidele. La ora 22,30 se goleşte vezica urinara si se strânge toata urina pana
dimineaţa la ora 7.30, determinând cantitatea totala eliminata.
La ora 8.30 se goleşte din nou vezica urinara, dupa care se administrează 20 ml. apa pe
kilocorp, in timp de 45 min. La orele 9,30-10,30-11,30-12,30, bolnavul urinează (flecare emisie
se strânge separat si se determina cantitatea).
Daca una din probe nu intrece cantitatea de urina din timpul nopţii, atunci se determina ureea si
clorul din sânge si urina de noapte; in insuficienta suprarenala cresc eliminările de CI si scad
eliminările de uree.
Determinarea glicemiei - in insuficienta suprarenala valoarea glicemiei se afla la limita
interioara, iar dupa efort glicemia continua sa scadă, pana la coma hipoglicemica.
Testul de foame: Bolnavii cu insuficienta suprarenala au nevoie de aport continuu de glucide,
pentru menţinerea normala a glicemiei.
In preziua testului, dupa ultima masa, bolnavul nu mai mananca nimic. A doua zi se determina
glicemia din 4 in 4 ore, fara ca pacientul sa mănânce. La indivizii sănătoşi, glicemia creste in
orele de dupa masa, prin mobilizarea glucozei din rezervele hepatice, cu ajutorul hormonilor
suprarenali. La bolnavii cu insuficienta suprarenala, glicemia scade mai departe, bolnavul
ajungând pana la coma hipoglicemica.
Proba lupei glicemiei provocate - in insuficienta suprarenala curba hiperglicemiei provocate
creste lent. ajungând la un nivel mai puţin inalt si coborând foarte lent la hipoglicemie.
Proba de toleranta la insulina: se determina glicemia, apoi se administrează i.v. 0,1 U.
insulina/ kilocorp si se determina glicemia din nou la 30-60-90-120-180 min. dupa injectare. In
condiţii normale, dupa 30 min., glicemia scade cu 50% fata de valoarea iniţiala, iar la 90-120
min. Valoarea iniţiala revine la normal. In insuficienta suprarenala, dupa acest interval glicemia
este in scădere.
Proba CU adrenalina — se administrează sub cutanat 1 mg. Adrenalina. La persoanele
sănătoase injectarea este urmata de mobilizarea glicogenului hepatic si creste glicemia.
La persoanele cu insuficienta suprarenala, rezerva de glicogen hepatic fiind epuizata,
hiperglicemia nu are loc, sau se ridica la valori foarte reduse.
Testul Thorn - hormonii glucocorticoizi produc o scădere a eozinofilelor circulante. Sub
influenta ACTH-ului se produce o secreţie crescută de glucocorticoizi si o scădere a
eozinofilelor. In insuficienta suprarenala scăderea nu are loc.
II. Explorarea medulosuprarenalei.
Testul presor la rece - se bazează pe reacţia vasomotorie fata de frig.

29
Pacientul sta la pat in repaus, relaxat timp de 10-15 min., pana se obţin valorile de baza ale TA
(manşonul tensiometrului rămânând pe braţul pacientului), iar cealaltă mana se scufunda in apa
rece de 4°, timp de 1 min. Se măsoară TA din nou la 1-2-3- min., urmărind timpul necesar
pentru revenirea ei la valorile iniţiale.
In condiţii normale, TA, sub acţiunea frigului se ridica cu 10-25 mm Hg. si revine la normal in
2-3 min.
In feocromocitom, care este insotit de hiperfunctia medulosuprarenalei, prin testul presor la
rece, se pot provoca crize de HTA caracteristice crizelor spontane in aceasta afecţiune.
Testul la histamina - histamine produce o dilatare capilara accentuata, ceea ce duce la o
descărcare brusca de adrenalina in cazul feocromocitomului.
Se măsoară TA, apoi se injectează i.v. 0,015 - 0.05 mg. Histamina diluata in 1 -2 ml. soluţie
izotona de Na CI. Se măsoară din nou TA si se repeta măsurarea la intervale de 30 sec, timp de
5-10 min, pana la revenirea valorilor iniţiale.
Normal, dupa scăderea moderata a TA, se produce o creştere a valorilor acesteia, dar in
feocromocitom TA incepe sa crească imediat dupa injectare, atingând valori maxime dupa 1-3
min., fiind superioara celei din testul presor la rece.

8. Pregarirea preoperatorie si îngrijiri postoperatorii.

a) Pregătirea psihica: pacientul trebuie sa fie pregătit psihic astfel incat sa treacă CU uşurinţa
peste gandul la intervenţia chirurgicala, sa se convingă ca aceasta soluţie este in avantajul sau
si ca dupa intervenţie isi va putea relua activitatea anterioara, in condiţii mult mai bune.
Vor fi înlăturaţi toti factorii nocivi din preajma pacientului, va fi incurajat, va fi insotit de
asistenta medicala la probele funcţionale si examenele de specialitate, va fi inlesnita vizita
familiei, ii vor fi puse la dispoziţie ziare, reviste si TV.;
Asistenta medicala va avea grija ca pacientul sa se odihnească, sa aiba un somn liniştit, se vor
combate durerea si alte simptome, ce-i pot provoca discomfort (prurit, greţuri, vărsaturi).
Asistenta medicala se va asigura ca dupa vizita medicului in salon, ca pacientul nu are acces la
foaia de observaţie si-1 va asigura pe acesta ca echipa operatorie va face totul ca intervenţia sa
se desfăşoare bine. Echipa blocului operator ce va prelua pacientul, il va asigura ca totul se va
desfăşura normal si-i va explica, înaintea oricărei acţiuni, ceea ce urmează sa-i faca si scopul
pentru care se vor face unele manevre, aceasta având drept scop de a-i indeparta pacientului
teama de necunoscut.
b) Pregătirea preoperatorie: asistenta de salon se va asigura, inaintea operaţiei, ca pacientul
are toate analizele necesare la foaia de observaţie: VSH, hemoleucograma, TS, TC. timp
Howell, timp de protrombina (Quick), grup sanguin si Rh, uree, glicemie, ionograma, probe
hepatice, TGO, TGP, colesterol, lipidemie totala, proteinemie totala, RBV. sumar de urina,
explorări funcţionale specifice afecţiunii endocrine pe care o are pacientul, EKG, radiografie
pulmonara.
Îngrijiri din preziua operaţiei:
Alimentaţia - in preziua operaţiei pacientul va manca pana la ora 14, iar pana seara va fi bine
hidratat.
Igiena tegumentelor - baie generala sau dus, spălarea parului, indpartarea pilozităţilor (daca
este cazul), tăierea unghiilor la mâini si piciore, schimbarea lenjeriei de coip si de pat.
efectuarea unei elisme evacuatoare seara, la indicaţia medicului.
Medicatia administrarea medicatiei specifice afecţiunii, iar pentru asigurarea unui somn bun
si inlaturarea anxietăţii, pacientul va primi seara, inainte de culcare, ca premedictie, i tb. de
romergan sau fenobarbital.
b) Îngrijiri in ziua operaţiei:
- efectuarea unei elisme evacuatoare dimineaţa, la indicaţia medicului, apoi pacientul este
insotit in salonul de preanestezie unde i se va schimba lenjeria de coip, este invitat sa-si
golească vezica urinara, iar la nevoie, la indicaţia medicului, i se va monta o sonda Foley, la
care se va adapta o punga colectoare pentru toata perioada operaţiei.
Cu 30 min înainte de intrarea in sala de operaţie se administrează pacientului medicatia
preanestezica (1 f. Mialgin si 1 f. Atropină).
In toata perioada preoperatorie, asistenta de anestezie si cea din blocul operator, se vor ocupa
de starea psihica a pacientului, asigurandu-1 ca totul se va desfăşura in condiţii normale si-1
vor asigura ca operaţia va decurge fara ca acesta sa simtă vreo durere.

30
c) îngrijirea postoperatorie: se face in secţia ATI, de către personalul medical mediu
specializat, care va monitoriza:
Aparatul cardio-vascular - puls, TA, EKG, presiunea venoasa centrala;
Aparatul respirator - frecventa, ritmul si amplitudinea respiraţiei;
Aparatul urinar - diureza, densitatea urinei, urea urinara si sanguina, creatinina;
Aparatul digestiv - starea abdomenului, staza gastrica, pierderile prin vărsaturi, scaune diareice,
reluarea tranzitului intestinal;
Curba febrila - măsurarea temperaturii seara si dimineaţa pentru o buna orientare asupra
evoluţiei post-operatorie a pacientului;
Activitatea SNC - EEG, presiunea intracraniana in comele prelungite;
Probele de coagulare - TS, TC, toleranta la heparina, timp Howell, timp de protrombina
(Quick);
Echilibrul acido-bazic;
lonograma sanguina si urinara;
Hemoleucograma;
Observarea pansamentului pentru a depista o eventuala pierdere de sânge la nivelul plăgii
operatorii.
Obiective stabilite.
-obiective realizate;
-obiective nerealizate;
-reformularea obiectivelor;
-planificarea intervenţiilor adecvate evoluţiei in present a pacientului.

LECŢIA III

IDENTIFICAREA, ELABORAREA, APLICAREA SI EVALUAREA

REZULTATELOR PACIENŢILOR CE NECESITA ÎNGRIJIRI
IN AFECŢIUNI ALE GLANDEI TIROIDE

Glanda tiroida, situata in partea anterioara a gatului, este formata din doi lobi laterali uniţi intre ei
printr-un istm. Hormonii tiroidieni, tiroxina (T4) si triiodotironina (T3), secretaţi de glanda, reglează
metabolismul, controlează temperatura corpului, influenţează ritmul cardiac, iar calcitonina reglează
cantitatea de calciu din organism.
Daca glanda secreta hormoni in exces, apare hipertiroidismul, iar metabolismul devine accelerat,
provocând pierderi in greutate, ritm cardiac rapid sau neregulat, transpiraţie abundenta, nervozitate si
iritabilitate. In insuficienta secretare de hormoni tiroidieni, apare hipotiroidismul, caracterizat printr-o
dezvoltare fizica si psihica deficitara, piele uscata, gusa endemica, deformaţii osoase, defecte ale dentitiei,
dezvoltare intarziata a organelor genitale (in copilărie), la adult se manifesta prin mixedem, piele uscata si
îngroşata, creştere in greutate, căderea parului, anemie, senztie permanenta de frig, reactiimotorii si
psihice intarziate.

A. HIPERTIROIDISMUL- tireotoxicoza

1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie,cercetatea
documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale,
carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de îngrijire, examenul fizic al
pacientului (inspecţia, auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata,
tegumentele nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna
normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
• Aparatul cardio-vascular:
-tahicardie – puls rapid, peste 90 de bătăi pe minut, neprovocat de efort, frig sau stres;
-palpitatii;
-fibrilaţie atrială – tulburare de ritm cardiac potenţial gravă, apare de obicei la vârstnici;
semen de insuficienţă cardiacă – apare doar dacă pacientul avea deja o suferinţă cardiacă preexistentă;

31
-modificări ale TA (creste maxima la 140 mm. Hg)
• Sistemul nervos:
-nevozitate;
-labilitate emoţională (alternează rapid stările psihice: plânge uşor, râde uşor) ;
-insomnie;
-agitaţie (se mişcă tot timpul, dacă stă pe scaun îşi schimbă frecvent poziţiile mâinilor şi -picioarelor fără
un motiv anume);
- teama de caldura (termofobie);
- fine tremuraturi ale mainilor.
• Aparat digestiv:
-apetit crescut; sete excesiva (polidipsie);
-pierdere în greutate;
-tranzit accelerat (mai multe scaune zilnic, uneori diaree);
• Aparat respirator:
- tahipnee – respiraţii mai frecvente;
- senzaţia de “lipsă de aer” la solicitări pe care anterior bolii le tolera;
• Tegumente şi păr:
- pielea este umedă, caldă, fină; prurit;
- părul este subţire şi se rupe usor;
• Muşchi:
- rezistenţa la efort fizic este scăzută;
• Oase:
- se accentuează resorbţia (ieşirea calciului din oase) cu pierderea de masă osoasă;
- creşte riscul de a dezvolta osteoporoză;
- cel mai mare risc de osteoporoză îl au femeile cu hipertiroidie (netratată) aflate la menopauză;
- marirea extremitatilor (acropachia);
• Funcţia de reproducere: scăderea libidoului, sterilitate, impotenta, tulburări menstruale la femei;
• Edeme ale gambelor.
• In boala Basedow-Graves, gusa si exoftalmia (proeminenta accentuata a globilor ocular inafara
orbitelor).
• Alte aspecte:
- intoleranţă la caldură – pacientul suportă greu temperaturile crescute;
- stare de slăbiciune generală.

2. Surse de dificultate
Surse fizice:
• transpiraţii ;
• insomnie;
• diaree;
• modificarea debitului cardiac;
• exoftalmie;
• scădere marcata in greutate;
• tremuraturi;
• oboseala;
• discomfort;
• scăderea acuităţii vizuale.
Surse psihologice:
• anxietate;
• depresie;
teama de criza, boala, operaţie;
Surse sociologice:
dezinteres fata de propria persoana;
omunicare ineficienta,
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
• Lipsa cunoaşterii despre boala, tratament si operaţie;
• Insuficienta cunoaştere de sine si a celorlalţi.
3. Problemele pacientului
• Comunicare ineficienta;

32
• Alimentatie inadevata;
• Alterarea confortului;
• Alterarea eliminărilor intestinale;
• Alterarea tegumentelor si fanerelor;
• Circulatie inadecvata;
• Devalorizare;
• Deficit de cunoştinţe in legătura cu evoluţia bolii si a tratamentului;
• Posibila rănire accidentala;
• Posibile leziuni ale ochilor prin lezarea corneei.
4. Obiective

Pacientul sa crească toleranta la căldura.

Pacientul sa coopereze si sa-i scadă nervozitatea.
Pacientul sa aiba o buna stare nutriţionala.
Pacientul sa doarmă si sa se odihnească.
Pacientul sa-si restabilească orarul eliminărilor.
Pacientul sa nu prezinte tulburări cardiace.
Pacientul sa-si accepte imaginea corporala.
Pacientul sa vorbească despre temerile sale.
Pacientul sa-si crească toleranta la activitate.
Pacientul sa demonstreze cunoaşterea evoluţiei bolii si a tratamentului.
Pacientul sa nu prezinte leziuni traumatice.
Pacientul sa nu prezinte tulburări de vedere.
5. Intervenţii.
Intervenţii proprii:
• asigurarea unui mediu liniştit;
• asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare prin: dieta hipercalorica (4000 calorii), creşterea cantităţii de
lichide (3000 - 4000 ml/zi),
• monitorizarea albuminelor serice, hemoglobinei, limfocitelor;
• evitarea alimentelor ce produc diaree;
• asigurarea unei camere cu temperatura mai scăzuta si bine ventilata;
• măsurarea temperaturii corporale si combaterea febrei;
• asigurarea igienei corporale si schimbarea lenjeriei, daca transpira;
• măsurarea funcţiilor vitale in timpul unei crize si raportarea medicului imediat;
• evitarea leziunilor oculare prin: protejarea ochilor de lumina puternica, folosind ochelari fumurii si
administrarea picaturilor prescrise;
• reducerea riscului accidentelor prin: evitarea deplasărilor inutile, asigurarea unei lumini suficiente,
folosirea papucilor sau a pantofilor cu talpa aderenta;
• instruirea pacientului cu privire la boala, tratament, regim;
• discutarea cu pacientul despre imaginea sa corporala.
Intervenţii delegate:
lnterventii in criza tireotoxica prin:
- menţinerea stării de conştienta,
- eliminarea factorilor stresanti,
- supravegherea respiraţiei,
- administrarea 02 in poziţie semisezanda,
- supravegherea ritmului cardiac,
- administrarea tratamntului prescris (HHC in perfuzie sau cortizon i.m., sedative).
Investigatii:
- dozari hormonale: T3 si T4, dozarea TSH (hormon secretat de hipofiza care stimuleaza secretia de
hormoni tiroidieni);
- teste dinamice prin care se apreciaza functia tiroidiana;
- radiografia simpla a gatului, radiografie de craniu ce permite diagnosticarea tumorilor hipofizare;
- ecografia tiroidiana ce permite masurarea volumului glandei tiroide, prezenta nodulilor si evaluarea
functiei tiroidiene;
- tomografia computerizata si rezonanta magnetica nucleara - utile pentru precizarea raporturilor glandei
tiroide cu structurile vecine;
- scintigrafia tiroidiana;

33
 - dozarea markerilor imunitatii tiroidiene (prezenta anticorpilor anti-receptor TSH in boala Basedow-
Graves).

B. HIPOTIROIDISMUL
1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea
documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale,
carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al
pacientului (inspecţia, auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata,
tegumentele nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna
normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.

Dependenta se manifesta prin:

• lentoare, somnolenta, indiferenta, greutate in vorbire;
• vestimentaţia este in dezacord cu anotimpul si temperatura mediului;
• facies hipotiroidian sau mixedematos cu aspect pufos, buhăit;
• gat scurt, torace globulos;
• tegumente groase, infiltrate, uscate, palid-galbui, extremităţi reci;
• unghii groase, casante, cu striatiuni;
• par subţire, uscat si rar; cade;
• forta musculara scăzuta si reflexe incetinite;
• creştere in greutate;
• alterarea dentitiei, a masticaţiei si deglutitiei, secretie salivara redusa;
• inapetenta, constipatie, meteorism;
• bradicardie si creşterea TA minime;
• intoleranta la frig; imbracat in dezacord cu anotimpul si temperatura mediului;
• infantilism genital, sterilitate, tulburări menstruale;
• tulburări de memorie, scăderea atenţiei si depresie.

2. Surse de dificultate
Surse fizice:
• hipotemie;
• discomfort;
• edeme si uscăciune excesiva a pielii;
• constipatie si meteorism abdominal;
• scăderea mobilităţii.
Surse psihologice:
• letargie;
• depresie;
• scaderea intelectului;
• tulburari psihice: teama de criza, boala, operaţie.
Surse sociologice:
• dezinteres fata de propria persoana;
• deficit de comunicare.
Surse legate de lipsa cunoaşterii :
• lipsa cunoaşterii despre boala, tratament si operaţie;
• insuficienta cunoaştere de sine si a celorlalţi.
3. Problemele pacientului.
• Alimentatie inadecvata prin surplus;
• Comunicare ineficace la nivel intelectual ;
• Alterarea integrităţii tegumentelor;
• Constipatia;
• Deficit de autoingrijire;
• Circulatie inadecvata;
• Devalorizare.
4.Obiective.

34
• Pacientul sa demonstreze orientarea temporo-spatiala;
• Pacientul sa-si crească motivaţia pentru unele activităţi;
• Pacientul sa nu prezinte modificări ale temperaturii corpului;
• Pacientul sa participe la acţiuni de protejarea pielii;
• Pacientul sa-si reia eliminarea normala;
• Pacientul sa fie capabil sa se autoingrijeasca;
• Pacientul sa identifice factorii ce pot deregla ritmul cardiac;
• Pacientul sa identifice semnele de intoleranta la diferite activităţi;
• Pacientul sa menţină relaţii interpersonale;
• Pacientul sa cunoască regimul de viata si tratamentul necesar afecţiunii.
5.Intervenţii.
- evaluarea nivelului de conştienta al pacientului prin orientare in timp si spaţiu;
- menţinerea unui mediu sigur, nestresant;
- asigurarea confortului prin: o camera calda, haine mai groase;
- măsurarea si notarea temperaturii corporale;
- ajutarea pacientului in ingrijirea tegumentelor si creşterea mobilităţii;
- asigurarea eliminărilor intestinale prin creşterea cantităţii de lichide si a fibrelor alimentare;
- respectarea intimităţii pacientului si stimularea autoingrijirii;
- măsurarea TA, pulsului, observarea edemelor.

Îngrijiri postoperatorii specifice în intervenţia pe tiroidă

Abordul chirurgical al glandei tiroide este indicat în distrofia endemică tireopată, adenomul
tiroidian, hipertiroidismul şi neoplasmul tiroidian.
Dacă intervenţia s-a făcut sub anestezie generală este de dorit ca la sfârşitul operaţiei bolnavul să fie
detubat.
Pacientul va fi transportat în secţia de terapie intensivă şi aşezat în poziţie semişezândă cu capul
uşor flectat.
Până la trezirea completă din anestezie se va administra 0 2 pe sonda nazală şi calmante ale durerii,
monitorizarea pulsului, TA, ECG; menţinerea perfuziei cel puţin 24 de ore, cu asigurarea aportului hidric,
supravegherea pansamentului şi a aspectului drenajului din loja tiroidiană, sunt câteva elemente de terapie
indispensabile în chirurgia glandei tiroide. Cu toată pregătirea preoperatorie, la bolnavul operat pentru
hipertiroidie, în primele 24 de ore post-operator se poate declanşa criza tireo-toxică. Se impune deci, ca la
aceşti bolnavi, să fie monitorizate pulsul, TA, ECG, presiunea gazelor sangvine, respiraţie (amplitudine,
frecvenţă), temperatură. Abaterea de la normal a oricăreia din aceste constante (agitaţie, febră, tahicardie,
extrasistole, HTA) poate fi un semn de declanşare a crizei.
Dacă este cazul, protezarea ventilatorie.
În intervenţiile pe tiroidă cu evoluţie favorabilă, după 24 de ore poate fi reluată alimentaţia per os,
iar dacă tubul de dren este neproductiv, se poate suprima după 24-48 de ore, iar firele după 5-6 zile.
Uneori, la 2-3 zile după intervenţie poate apărea o hiperexcitabilitate neuromusculară care trebuie să
sugereze o interesare paratiroidiană (traumatizare). Efectul favorabil al administrării de calciu este proba
farmacologică clară a suferinţei paratiroidiene.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTILOR CE

NECESITA INGRIJIRI IN AFECTIUNI ALE GLANDELOR PARATIROIDE

Glandele paratiroide sunt glande pereche, de dimensiunea unui bob de mazăre, situate în spatele
lobilor glandei tiroide, câte două de fiecare parte a traheii, în zona gâtului.
Afecţiunile glandei paratiroide iau forma hipofuncţiei sau hiperfuncţiei acestor glande.

FUNCŢIA PARATIROIDEI
Glandele paratiroide secretă:
- parathormonul (PTH) – ce reglează nivelul calciului în corp. Calciul este un element important cu rol în
funcţia nervoasă şi contracţia musculară.
Dacă nivelul de calciu din corp scade, glandele paratiroide răspund prin producerea de parathormon.
Acesta determină trei tipuri principale de răspuns:
- oasele eliberează mai mult calciu;
- intestinul absoarbe mai mult calciu din alimentaţie;
- rinichii elimină mai puţin calciu.

35
 Dacă nivelul calciului în sânge este prea mare, glandele îşi reduc activitatea, secretând mai puţin
parathormon, ceea ce determină efecte contrare celor descrise mai sus.
In afecţiunile paratiroidiene glandele produc fie prea mult, fie prea puţin hormon paratiroidian.
- calcitonina: faciliteaza fixarea calciului pe oase si diminueaza nivelul calciului sangvin. Calcitonina
antreneaza astfel o diminuare a nivelului sangvin al calciului cand acesta este anormal de ridicat; ea
limiteaza absorbtia calciului de catre intestin si favorizeaza eliminarea lui pe cale renala.
Circumstante de aparitie ale tulburarilor secreţiei hormonale se datorează mai multor cauze:
existenţa unei tumori la nivelul glandei, urmare a unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a glandei
tiroide, sau secundar unei insuficienţe renale. Deseori cauza poate rămâne necunoscută.

HIPERPARATIROIDISMUL

Hiperparatiroidismul este boala in care hormonii paratiroidienii sunt secretati in

exces de una sau mai multe din cele patru glande paratiroide ale organismului. Ca
atare, nivelul acestora din sange este foarte ridicat.
Culegere de date (date obiective/ subiective) interviu,observaţie, cercetarea documentelor medicale
(foaia de observaţie clinică, bilete de iesire din spital,trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, card de
identificare, reţete, etc.), discuţii cu membri echipei de îngrijire si aparţinătorii, examenul fizic
(inspecţie,auscultaţie, măsurători antropometrice). Analiza si sistematizarea datelor: informaţii
semnificative.
Manifestări de independenţă: pacient constient, mobilitate păstrată, tegumente nemodificate, seme
vitale (R,P,TA, ) în limite normale, absenţa durerii, somn si odihnă corespunzătoare, comunicare eficientă la
nivel motor si senzorial.
Manifestari de dependenta
- manifestari neuropsihice si musculare:astenie fizica si psihica,cefalee,hipotonie
musculara,paralizie,depresie,tulburari de character,a functiei intelectuale
- manifestari gastrointestinale-anorexie, greata, varsaturi, dureri epigastrice, meteorism, constipatie,
polidipsie.
- manifestari renale: poliurie,litiaza renala,HTA,etc.
- manifestari cardiovascular-tahicardie sau bradicardie,HTA
- manifestari manifestari asociate:scadere ponderala,febra, slabiciune, apatie
- manifestari manifestari osoase:dureri osoase,deformarea scheletului, osteoporoza, pierderea precoce a
dintilor.
Surse de dificultate
Surse fizice:
• pierderi mari de urina;
• cefalee, agitaţie;
• sete exagerata;
• deficit alimentar;
• durerea;
• risc de deshidratare;
• stare generala alterata.
Surse psihologice:
• anxietate si stres;
• pierderea respectului si a stimei de sine;
• neacceptarea bolii;
• frustrare;
• nelinişte fata de diagnostic si tratament.
Surse sociologice:
• condiţii de munca neadecvate situaţiei;
• autoexcludere din colectiv;
• scăderea resurselor familiale.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
• insuficienta cunoaştere de sine, a mediului si a celorlalţi.
Explorări:
- de laborator: Ca, Mg, Phosphor;
- dozarea PTH ;
- fosfatemia-este scăzută (sub 0,6 mmol/L sau 2,5 mg/dl), hiperfosfaturie (peste 700 mg/24 ore)

36
- calciuria -crescută (peste 300 mg/24 ore) ;
- cleararance-ului Ca/creatinină care în HPTP depăşeşte 0,02;
- fofataza alcalina;
- dozarea metabolitilor vitaminei D;
- markerii de resorbţie osoasă (vezi osteoporoza) nu sunt necesari pentru diagnostic, pot fi
crescuţi în formele severe.
- creatinina serică –indică gradul de afectare a funcţiei renale.
- densitatea mineral osoasă – poate pune diagnosticul de osteoporoza secundară. Trebuie
efectuată atât la nivelul coloanei vertebrale cât și la șold sau în 1/3 distală a radiusului.
- radiografii osoase pentru evidenţierea resorbţiei osoase subperiostale (falange proximale, distale, clavicule,
coaste), aspectul de „sare şi piper” la nivelul calotei craniene – în special în formele severe.
- ecografii şi radiografii abdominale – cu scopul vizualizării eventualei litiaze renale.
- explorările paraclinice pentru localizarea sursei excesului de PTH cuprind ecografia,
tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară dar şi scintigrafia cu taliu techneţiu, seleniu-
metionină, tehnetiu-99m-sestamibi (de substractie), SPECT sau MIBI-SPECT (Sestamibisingle photon
emission computed tomography) sau dozarea intraoperatorie a PTH din diverse arii de drenaj al
paratiroidelor.
Diagnostic de îngrijire (nursing) =PES (problema+sursa de dificulate+ manifestarea de
dependenţă)

Probleme de dependenta
• alterarea confortului;
• alimentatie inadecvata prin deficit;
• alterarea eliminarilor urinare;
• circulatie inadecvata;
• devalorizare(dificultate de adaptare si integrare sociala);
• comunicare ineficienta;
• insomnie;
• deficit de cunoştinţe cu privire la intelegerea bolii,a regimului alimentar si de viata, a tratamentului.
Obiective:
Pacientul:
• sa-si menţină echilibrul hidro-electrolitic si nutriţional;
• sa prezinte eliminari normale;
•sa prezinte circulatie arteriala normala;
• sa-si exprime diminuarea disconfortului;
• sa vorbească despre necesitatea adaptării si integrării sociale;
• sa demonstreze creşterea abilitaţilor de comunicare si cooperare;
• sa-si menţină o igiena corporala normala;
• sa-si exprime cunoaşterea tratamentului, efectele aşteptate si reacţiile secundare.

Priorităţi de îngrijire: supravegherea funcţiilor vitale si vegetative, a stării de constienţă,

menţinerea unei stări nutriţionale adecvate, a echilibrului hidric si electrolitic, îmbunătăţirea aceptarea
imaginii de sine, crearea unui mediu sigur, cresterea toleranţei la activitate.
Intervenţii proprii (autonome): comunicare, hidratare, alimentare, igienă, asigurarea confortului
fizic si psihic, prevenirea complicaţiilor, educaţia pacientului/familiei.
Educatia pentru sanatate:
o Evitarea imobilizării şi promovarea activităţii fizice;
o Reducerea moderată a aportului de calciu alimentar (la aproximativ 800 mg/zi).
Reducerea severă a calciului alimentar nu se indică!
o Evitarea diureticelor tiazidice şi a litiului;
o Hidratare adecvată (minim 2 litri/zi) pentru prevenirea nefrocalcinozei;
o Aport suficient de vitamina D 400-600 UI/zi.
o Monitorizarea periodică în vederea evidentierii unei eventuale progresii a bolii și reevaluării indicatiei de
tratament chirurgical implică: măsurarea calciului seric și a creatininei anual și a densitătii osoase la 1-2 ani.
o respectarea administrarii medicatiei.
Intervenţii delegate: pregătirea pentru investigaţii si analize, administrarea tratamentului,
asigurarea dietei, pregătirea preoperatorie si îngrijirea postoperatorie.
o Hemodializă în insuficientă renală acută.

37
o Intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea sursei excesului de PTH se face imediat ce
starea pacientului o permite.

HIPOPARATIROIDISMUL (HPT)

Principalele cauze de hipoparatiroidismul (hPT) sunt:

o Iatrogen – postchirurgical; poate fi și tranzitor ca urmare a hiperplaziei compensatorii a tesutului restant.
o Postiradiere cu I131;
o Idiopatic;
o Ereditar cu transmitere autozomal dominantă
o Infiltrativ sau prin depunerea unor metale: Fe, Cu, Aluminiu;
o În septicemii cu germeni Gramm ( - ), SIDA, şoc toxico-septic;
o Funcţional (în hipomagneziemie ca urmare a inducerii rezistenţei periferice la
acţiunea PTH şi a inhibării eliberării sale; apare în alcoolism, pierderi renale sau
gastrointestinale severe de Mg).
Culegere de date (date obiective/ subiective) interviu,observaţie, cercetarea documentelor medicale
(foaia de observaţie clinică, bilete de iesire din spital,trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, card de
identificare, reţete, etc.), discuţii cu membri echipei de îngrijire si aparţinătorii, examenul fizic
(inspecţie,auscultaţie, măsurători antropometrice). Analiza si sistematizarea datelor: informaţii
semnificative.
Manifestări de independenţă: pacient constient, mobilitate păstrată, tegumente nemodificate, seme
vitale (R,P,TA, ) în limite normale, absenţa durerii, somn si odihnă corespunzătoare, comunicare eficientă la
nivel motor si senzorial
Manifestări de dependenta:
- in formele uşoare apar doar parestezii şi fasciculaţii periorale şi ale extremităţiilor. Acestea pot declan șa
hiperventilatie cu alcaloză respiratorie și exacerbarea hiperexcitabilitătii neuro-musculare.
-in formele mai severe (crizele de tetanie acută) apar:
- anxietatea, neliniștea, nervozitate, depresie;
- crampele (contracturile) dureroase şi spasmele musculare precum spasmul carpo-pedal clasic dar şi
spasm laringian (manifestat prin spasm glotic, uneori cu cianoză, senzatie de nod in gat, disfonie),
bronhospasm cu respiratie dificila sau suieratoare sau alte spasme viscerale (pilorice, gastrice, esofagiene,
frenice). Primele care apar sunt contracturile simetrice ale extremitătiilor, ˶mâna de mamo ș (adductia
policelui, flexia articulatiilor metacarpofalangiene, hiperextensia articulatiilor interfalangiene și flexia
încheieturii mâinii), apoi apare hiperextensia gambelor și picioarelor; contractura musculaturii peribucale.
Afectarea musculaturii paravertebrale determină hiperextensia trunchiului cu opistotonus (mai rar
emprostotonus – contractură în flexie sau pleurostotonus- contractură laterală) iar trismusul apare datorită
contracturii mușchilor maseteri.
- oboseala, slabiciune,
- menstruatii dureroase,
- cefalee,
- tulburari de memorie,
- palpitatii, cresterea frecventei cardiace,
- scăderea cronică a calcemiei poate determina retard mental la copii (în special în hPT sau PhPT, ca
urmare a instalării precoce a hipocalcemiei) iar la adulţi demenţă şi afectare extrapiramidală (parkinsonism,
mişcări coreoatetozice) – reversibile în cele mai multe cazuri cu un tratament adecvat.
- calcificările ganglionilor bazali apar la cei hPT cronic, netratat.
- edemul papilar şi hipertensiunea intracraniană benignă au fost de asemenea descrise în
hipocalcemii indiferent de etiologie.
- in tetanie cronică: astenie, fatigabilitate, depresie, anxietate sau iritabilitate.
- modificările psihice pot merge până la confuzie, halucinaţii şi psihoze.
- manifestările ectodermale constau din:
- piele uscată, cu descuamări, hiperpigmentări, exeme;
- alopecie areată, păr cu aspect uscat;
- unghii friabile, mate, cu linii transversale;
- dinţi hipoplazici, de aspect gălbui, striat, erodat şi defecte ale smalţului dentar;
- candidoza rebelă la tratament; afectează pielea, tractul gastointestinal .
- manifestări oculare constau din calcifierea subcapsulară a cristalinului şi apariţia cataractei.
Investigatii

38
În formele latente pot fi pozitive:
o semnul Chvostek – percuţia nervului facial, la nivelul ramurii mandibulei, determină
contracţia musculaturii periorale (gradul I), a aripioarei nazale (gradul II) şi apoi a întregii
hemifeţe (gradul III).
o Semnul Trousseau – umflarea manşetei tensiometrului cu 20 mmHg peste presiunea
sistolică timp de 3 minute, se însoţeşte de apariţia spasmului carpal.
o Proba de hiperventilatie - ventilatie amplă, fortată timp de 3 minute declan șează criză
tetanică sau sensibilizează primele două probe.
Explorări de laborator
- dozarea calcemiei totale trebuie uneori completată cu dozarea directă sau indirectă a calciului
ionic. Aceasta are importanţă în special în contextul prezenţei unei hipoalbuminemii, scăderea
albuminemiei cu 1g/l produce o scădere a calcemiei cu 0.8 mg%. Valorile normale ale calciului ionic sunt
4.0 - 5.2 mg% (1.0 -1.3 mmol/L).
-dozarea magneziului seric.
- dozarea fosfatemiei şi PTH.
Alte explorări de laborator în hipoparatiroidism:
- calciuria şi fosfaturia sunt scăzute;
- EMG în tetania acută evidenţiază actvitate repetitivă sub formă de dublete, triplete,
confirmând hiperexcitabilitatea neuro-musculară;
- EKG: prelungirea intervalului QT.
Surse de dificultate
Surse fizice:
•deformarea articulaţiilor extremităţilor
•endocrin metabolic,
•diaforeză
•oboseală
•deprinderi alimentare deficitare,
•obezitate,
•edeme,
•tremurături ale membrelor
• durerea;
• risc de deshidratare;
• stare generala alterata.
Surse psihologice:
• anxietate,
•stres,
•confuzie,
•stare depresivă.
Surse sociologice:
• condiţii de munca neadecvate situaţiei;
• autoexcludere din colectiv;
• scăderea resurselor familiale.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
• insuficienta cunoaştere de sine, a mediului si a celorlalţi.
Probleme de dependenta
• alterarea confortului;
• alimentatie inadecvata ;
• alterarea eliminarilor urinare;
• circulatie inadecvata;
• devalorizare(dificultate de adaptare si integrare sociala);
• comunicare ineficienta;
• vulnerabilitate fata de pericole;
• insomnie;
• deficit de cunoştinţe cu privire la intelegerea bolii,a regimului alimentar si de viata, a tratamentului.
Obiective:
Pacientul:
• sa-si menţină echilibrul hidro-electrolitic si nutriţional;
• sa prezinte eliminari normale;

39
• sa prezinte circulatie arteriala normala;
• sa-si exprime diminuarea disconfortului;
• sa vorbească despre necesitatea adaptării si integrării sociale;
• sa demonstreze creşterea abilitaţilor de comunicare si cooperare;
• sa-si menţină o igiena corporala normala;
• sa-si exprime cunoaşterea tratamentului, efectele aşteptate si reacţiile secundare.
Priorităţi de îngrijire: supravegherea funcţiilor vitale si vegetative, a stării de constienţă,
menţinerea unei stări nutriţionale adecvate, a echilibrului hidric si electrolitic, îmbunătăţirea aceptarea
imaginii de sine, crearea unui mediu sigur, cresterea toleranţei la activitate
Intervenţii proprii (autonome): comunicare, hidratare, alimentare, igienă, asigurarea confortului
fizic si psihic, prevenirea complicaţiilor, educaţia pacientului/familiei
Intervenţii delegate: pregătirea pentru investigaţii si analize, administrarea tratamentului,
asigurarea dietei, pregătirea preoperatorie si îngrijirea postoperatorie.

OSTEOPOROZA

Osteoporoza este cea mai frecventă afecţiune sistemică a osului.

Definiţia ei (WHO, 1994) este: afecţiune sistemică scheletală caracterizată prin masă osoasă scăzută
şi deteriorări microarhitecturale ale ţesutului osos, având ca rezultat creşterea fragilităţii osoase şi consecutiv
creşterea riscului de fractură.
Prevalenţa osteoporozei creşte exponenţial, odată cu vârsta şi este mult mai frecvent întâlnită la
femei. Complicaţia ei este fractura (vertebrală, de şold, antebraţ) riscul apariţiei unei fracturi osteoporotice
în timpul vieţii unei femei fiind de 30-40%.
Factori de risc ai osteoporozei: vârsta peste 65 ani, fracturi anterioare, menopauza precoce (sub 45
de ani, prematură sau indusă chirurgical), subponderabilitatea, aport scăzut de calciu, fumatul, consumul
excesiv de cafea şi alcool, sedentarismul, tratamente îndelungate cu anumite medicamente (ex. cortizonice,
diuretice, anticoagulante), unele afecţiuni asociate (reumatismale inflamatorii, endocrine, metabolice,
digestive, genetice etc). Factorii ereditari incriminaţi în osteoporoză se referă la sexul feminin, rasa
caucaziană, constituţia subţire.
Investigaţii paraclinice și de laborator
o Radiografia osoasă convenţională este puţin sensibilă în diagnosticarea osteoporozei fără
fracturi dar este utilă în diagnosticarea fracturilor de fragilitate atât la nivelul membrelor
superioare şi inferioare dar mai ales la nivelul vertebrelor. Tasarea vertebrelor cu deformarea
lor (formă biconcavă, cuneiformă, fractură prin compresiune-tasare) este un semn radiologic
de fractură osteoporotică de fragilitate.
o Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale este o metodă sensibilă în
diagnosticul iniţial al osteoporozei dar nu este utilă pentru evaluări repetate datorită costului
ridicat şi dozelor mari de radiaţii. Tomografia microcomputerizată permite vizualizarea
tridimensională a regiunii osoase investigate.
o Ultrasonografia cantitativă (QUS) la nivelul calcaneului sau radiusului (extremitatea distală)
aproximează densitatea minerală osoasă (DMO) prin evaluarea diferentei de atenuare la
trecerea prin os a intensitătii a două fascicule de US de lungimi de undă diferite. Rolul acestei
metode în diagnosticul osteoporozei şi în urmărirea tratamentului antiresorbtiv este
controversat deoarece metoda ultrasonică nu are precizia DEXA în evaluarea densităţii
osoase dar poate fi folosită ca metodă de screening.
o Absorbţiometrie cu raze X de energie duală (DEXA, dual-energy x-ray absorptiometry) la
nivelul coloanei vertebrale şi a şoldului este singura metodă validată în diagnosticul
osteoporozei şi a riscului de fractură. Diferenta de atenuare a două fascicule fotonice
(generate de o sursă de raze X), având nivele de energie diferită, atunci când trec prin aria de
interes, permite cuantificarea DMO pe unitate de suprafata (g/cm2). DEXA evaluează
densitatea osoasă a unui pacient care este comparată cu valoarea medie statistică a densităţii
osoase a unei populaţii de tineri sănătoşi de acelaşi sex și rasă. Rezultatul este exprimat sub
forma scorului T care reprezintă diferenţa dintre valoarea efectiv măsurată şi valoarea de
referinţă din cadrul populaţiei aleasă ca martor exprimată în deviatii standard (DS). După
OMS, în funcţie de scorul T, densitatea minerală osoasă (DMO) poate fi apreciată astfel:
-normală: scor T între +1 şi -1 DS,
-osteopenie: scor T între -1 şi -2,49 DS,
-osteoporoza: scor T mai mic sau egal cu -2,5 DS,

40
-osteoporoza severă: scor T mai mic de -2,5 şi una sau mai multe fracturi de fragilitate.
Scorul Z se obtine prin compararea DMO a unui individ cu DMO medie pentru aceia și vârstă,
rasă și sex – se utilizează la copii, în suspiciunea de OP juvenilă.
Toţi pacienţii cu osteoporoză trebuie să fie investigaţi prin analize de rutină dar şi prin analize de
laborator specifice în direcţia elucidării etiologiei unei osteoporoze secundare.
Analize de rutină de laborator:
k Hemogramă,
- Analize de biochimie: calciu ionic și total, fosfor, proteine totale, albumină, fosfatază alcalină,
enzime hepatice, creatinină, electroliţi,
- Calciu şi fosfor urinar.
Analize de laborator specifice unor afecţiuni:
- TSH,
- Testosteron la bărbaţi,
- Estradiol, FSH, LH la unele femei,
- PTH,
- Metaboliţii vitaminei D,
- VSH, electroforeza proteinelor serice și urinare pentru mielom.
- rata formării şi resorbţiei osoase poate fi evaluată prin măsurarea anumitor markeri moleculari ai
turnoverului osos (enzime osteoblastice şi osteoclastice, fragmente de matrice osoasă excretate în urină).
Manifestări de dependenţă (semne si simptome)
- fragilitate osoasă,
- fracturi frecvente,
- dureri (frecvente la nivelul coloanei vertebrale),
- deformări osoase (cifoza, scolioza) prin tasarea sau deformarea vertebrelor,
- reducerea inaltimii (cu pana la 10 cm) - curbarea coloanei datorata tasarii vertebrelor
- afectarea capacitatii de a efectua activitati fizice (mers, ridicarea unor greutati)
- calcemie scazută, fosfatemie scazută,
- hipercalciurie.
Probleme de dependenta
- durere din cauza reducerii masei osoase
- disconfort- din cauza durerii, imobilizării în aparat gipsat, unor poziţii
terapeutice (extensie, tracţiune) sau deformărilor osoase.
- diminuarea mobilităţii fizice- din cauza durerii neameliorate, a neutilizării unor
segmente anatomice, a rigidităţii articulare.
- deficit de autoîngrijire din cauza imobilizării segmentelor corpului, a
deformărilor si rigidităţii articulare, care împiedică efectuarea unor miscări.
- potenţial de accidentare
- devalorizarea (perturbarea imaginii de sine)din cauza- diminuarii funcţiei
locomotorii (consecinţa multor tulburări osteo-musculare) atrage după sine scăderea
capacităţii de efectuare a unor activităţi. În această situaţie, la multi pacienţi scade
motivaţia de a face ceva, de a-si satisface nevoile fiziologice fundamentale, de a
accepta modificarea dinamicii familiale, schimbarea locului de muncă.
- perturbarea imaginii corporale din cauza deformărilor vizibile;
- potenţial de complicaţii;
- anxietate legata de accentuarea deformărilor, a scăderea capacităţii de
efectuare a activităţilor cotidiene.
Obiective
În stabilirea obiectivelor se va ţine cont de tipul si stadiul afecţiunii si ceilalţi factori
care pot influenţa realizarea lor (vârsta, starea mentală, starea emoţională etc).
În general obiectivele vor viza:
- îmbunataţirea poziţionării corpului în timpul activităţii (reeducare posturală);
- minimalizarea efectelor imobilizării (organice si psiho-sociale);
- menţinerea tonusului muscular;
- cresterea toleranţei la efort;
- obţinerea independenţei în satisfacerea nevoilor si îndeplinirea rolului social;
- prevenirea diminuării conceptului de sine (imagine de sine, imagine corporală).

Intervenţii

41
Prioritati de ingrijire: supravegherea si mentinerea functiilor vitale si vegetative, a starii de constienta,
profilaxia infectiilor, prevenirea complicatiilor.
Interventii proprii (autonome): comunicare, hidratare, alimentare, igiena, mobilizare/transport, profilaxie,
educatie.
Toti pacientii trebuie educati adecvat pentru reducerea impactului factorilor de risc modificabili
pentru fractura osteoporotică. Măsurile profilactice constau din:
o Activitatea fizică regulată creşte DMO la nivelul vertebrelor la femeile în menopauză,
îmbunătăţeşte mobilitatea şi creşte calitatea vieţii.
o Renuntarea la fumat.
o Purtarea de protectoare externe de şold de către persoanele în vârstă s-a demonstrat utilă în
prevenţia fracturilor de col femural.
o Prevenirea căderilor la persoanele peste 65 ani (prin suplimentare de vitamina D, tratamentul
adecvat al afecţiunilor cardio-vasculare, tulburărilor de echilibru, tulburărilor de vedere,
evitarea sedativelor etc) reduce rata de fracturi osteoporotice.
o Dietă bogată în calciu, vitamina D şi proteine.
Producţia endogenă de vitamina D depinde de durata expunerii la soare, funcţionarea normală
a rinichilor şi ficatului. Prin alimente se asigură numai o cantitate mică de vitamina D (ouă,
lapte, peşte gras) din necesarul zilnic. Necesarul de calciu şi vitamina D la persoanele în
vârstă şi la femeile în postmenopauză este de 1000-1500 mg/zi calciu şi 400-800 UI/zi
vitamina D (variază în funcţie de ţară). O dietă bogată în proteine este indicată persoanelor în vârstă şi mai
ales celor care prezintă deja osteoporoză manifestă.
Interventii delegate: pregatirea pentru investigatii si analize, pregatirea preoperatorie, ingrijiri
postoperatorii, administrarea tratamentului general si local.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTILOR CE

NECESITA INGRIJIRI IN AFECTIUNI ALE GLANDELOR GONADE
(hipogonadismul, eunuchismul si eunucoidismul, criptorhidian, hirsutismul, boala polichistică ovariană,
pubertatea precoce si întârziată)

PUBERTATEA PRECOCE
Apariţia caracterelor sexuale secundare înainte de 9 ani la băieţi şi 8 ani la fete poartă denumirea de
pubertate precoce.
Cauzele pubertatii precoce
1. Alimentatia- mai exact consumul de carne provenit din crescatorii industriale, unde animalelor le sunt
administrati hormoni pentru o crestere si o dezvoltare rapida.
2.Ereditatea- de cele mai multe ori, copiii care au avut un parinte sau un frate care a suferit de pubertate
precoce, se dezvolta si ei din punct de vedere fizic mult mai devreme.
3. Obezitatea- este asociata direct cu aparitia timpurie a menstruatiei, in timp ce in randul fetitelor foarte
slabe se constata intarzierea ei.
4. Prezenta in exces a hormonilor sexuali- respectiv testosteron in cazul baietilor si estrogen in cazul
fetelor.
5. Cistita ovariana ori o tumora ovariana- si acestea pot determina instalarea pubertatii precoce la fetite.
6. O infectie la nivelul celulelor responsabile de producerea spermei- aceasta putand fi si ea o cauza a
pubertatii precoce la baieti.
Manifestari de dependenta(semne)
Semnele pubertatii precoce sunt aceleasi ca si in cazul unei pubertati aparute la o varsta normala, cu
exceptia ca acestea se produc mai devreme:
Ambele sexe:
- cresterea brusca in inaltime;
- acneea usoara;
- transpiratii cu miros specific;
- cresterea parului pubian si axilar.
Fete:
- cresterea sanilor;
-aparitia menstruatiei, in aproximativ doi-trei ani de la instalarea primelor simptome.
Baieti:

42
- ingrosarea vocii;
- cresterea testiculelor, a penisului si a scrotului.
- aparitia parului facial, pubian si axial .
Investigatii
- Raze x: se folosesc raze energetice electromagnetice pentru a produce imagini ale tesuturilor interne, ale
oaselor si organelor.
- Ecografia: ovarelor, respectiv testiculelor- este o tehnica de diagnosticare ce foloseste ultrasunetele.
- RMN: aceasta procedura de diagnosticare utilizeaza o combinatie de magneti foarte puternici, asociate cu
frecvente radio pentru a produce imagini detaliate ale organelor si ale structurilor interne ale corpului.
- Testul de stimulare GnRH: pentru a stabili forma pubertatii precoce.
- Teste de masurare a estrogenului, respectiv a testosteronului, dar si a hormonilor tiroidieni.

PUBERTATEA ÎNTÂRZIATĂ
Pubertatea întârziată se defineşte prin lipsa semnelor pubertare la vârsta de 13 ani la fete şi 14 ani la
băieţi. Oprirea în evoluţie a unei pubertăţi normal declanşate este un alt semnal de alarmă care cere evaluare.
Cauze:
- constituţională, (părinţii au avut pubertatea mai târziu declanşată), la care se recomandă doar un impuls şi
ulterior evoluţia va continua în cascadă. Nu necesită supraveghere sau tratamente pe termen lung.
- centrale (hipofizare),
- periferice (testicul sau ovar).
Manifestari de dependenta:
- băieţii cu astfel de patologie sunt înalţi, cu o creştere discordantă a braţelor şi a picioarelor (deschiderea
braţelor este mai mare decât înălţimea),
- fante oculare antemongoidale, părul jos implantat pe ceafă, scurtarea metacarpianului 4-5 bilateral, cerul
gurii cu boltă, nevi pigmentari (pete negricioase pe piele). Uneori pot prezenta şi malformaţii renale şi
cardiace.

HIPOGONADISMUL

Hipogonadismul este o afectiune manifestata prin producerea insuficienta sau chiar deloc de testosteron,
hormonul ce joaca un rol vital in cresterea si dezvoltarea masculina la pubertate. Afectiunea poate aparea la
nastere sau poate fi dezvoltata dupa aceea, de-a lungul vietii dupa o infectie sau un accident. Efectele depind
bineinteles de cauza in care a aparut hipogoadismul.

Manifestari de dependenta:
Un copil nascut cu hipogonadism poate prezenta:
- organe sexuale feminine;
- organe sexuale ambigue;
- organe sexuale nedezvoltate;

Hipogonadismul la pubertate
Daca apare la pubertate, hipogonadismul poate incetini cresterea, poate afecta dezvoltarea si poate cauza:
- dezvoltare slaba a masei musculare;
- lipsa ingrosarii vocii specifice barbatilor;
- cresterea insuficienta de par pe corp;
- organe sexuale slab dezvoltate;
- crestere excesiva a bratelor si picioarelor comparativ cu constitutia trupului;
- dezvoltarea glandelor mamare;

Hipogonadismul la adulti
La adulti hipogonadismul poate altera anumite trasaturi fizice masculine si poate afecta functia de
reproducere.
Manifestari specifice sunt:
- disfunctie erectila;

43
- infertilitate;
- scaderea masei musculare;
- dezvoltarea tesutului mamar;
- pierderea masei osoase (osteoporoza);

Alte manifestari: oboseala, dificultati de concentrare, apetit sexual scazut.

EUNUCHISMUL si EUNUCOIDISMUL

Enuchism - se refera la starea - congenitala sau dobandita - determinata de lipsa gonadelor.

Eunucoidismul este o stare mai atenuata a eunuchismu-lui. Glandele genitale sunt prezente, dar sunt
deficitare ca functie si structura.
In functie de momentul instalarii hipogonadismului, se disting o forma prepubertara si o forma
postpubertara.
In sindromul prepubertar:
- inchiderea cartilajelor de crestere se face cu intarziere
- membrele cresc mult in lungime, disproportionat fata de trunchi, creand statura eunocoida;
- scheletul este gracil, talia inalta, iar muschii slab dezvoltati;
- nedezvoltarea sexuala;
- la fete, maturizarea sexuala nu se produce, menstrele nu apar, sanii sunt mici, iar organele
genitale externe si interne (uter, vagin) raman infantile, pilozitatea sexuala si pe corp nu se
dezvolta;
- caracterele psihice sunt infantile;
- la baieti, la varsta pubertatii, testiculele sunt mici, lipsesc sau sunt ascunse in abdomen
(criptorhidie), penisul este mic, nedezvoltat, iar parul lipseste la pubis, la barba, mustati si pe
corp, vocea nu se ingroasa, iar expresia fetei este infantila.
Dupa pubertate:
-la femei:
- cauze: inflamati a organelor genitale, castrarea chirurgicala sau iradierea pe ovare.
- apar: tulburari menstruale, mergand pana la pierderea menstrelor (amenoree), caderea parului sexual,
pierderea libidoului si sterilitate, regresiunea caracterelor sexuale (micsorarea uterului si a vaginului),
tulburari vegetative(valuri de caldura, insomnii, nervozitate), osteoporoza.
- la sexul masculin:
- involutia organelor genitale,
- caderea parului sexual si de pe corp,
- pierderea libido-ului si a potentei si sterilitate;
- tulburari neuro-vegetative: ameteli, insomnii, iritabilitate, astenie.

CRIPTORHIDIA

Criptorhidia este definita ca fiind situarea testiculului oriunde pe traiectul normal de coborare mai putin in
scrot. Forma unilaterala este mai comuna. Incidenta criptorhidiei la nastere este destul de mare aproximativ
3, 5% dar in jumatate din cazuri coborarea se produce spontan in prima luna de viata.

HIRSUTISMUL

Hirsutismul este definit drept cresterea excesiva a firelor groase de par, inchise la culoare, in
zone unde la femei acesta este minim sau absent. Acest model masculin de aparitie a parului
terminal apare de obicei in zonele stimulate androgenic, cum este fata, pieptul si areolele mamare.

BOALA POLICHISTICĂ OVARIANĂ

Sindromul ovarului polichistic, boala care poate duce la infertilitate, este un dezechilibru
hormonal care interfera cu ovulatia normala, prevalenta sa fiind estimata intre 1,5 si 20% (in medie 6%) din
populatia feminina fiind in continua crestere in ultimele decenii.
Manifestari de dependenta :

44
- oligomenoree; mai putin de 5 cicluri menstruale intr-un an, mai mult de 35 de zile intre cicluri
sau absenta menstruatiei;
- hirsutism (cresterea parului in exces pe fata, piept, spate, abdomen, degete. Firul de par capata caracterele
celui masculin: este gros, rezistent, lucios);
- acneea, tenul gras, matreata, pete negricioase pe piele (acantosis nigricans) pe gat, axilar sau in pliurile
cutanate sau pliuri de piele in zona gatului si axilar;
- depresie sau modificari ale dispozitiei;
- alopecia de tip masculin consta in rarirea difuza a pilozitatii capilare;
- virilizarea vocii - vocea devine mai joasa, cu tonalitati grave;
- durere in partea de jos a abdomenului si in pelvis;
- cresterea in greutate.

Probleme de dependenta
- alterarea cresterii si dezvoltarii,
- disfunctii sexuale,
- comunicare ineficienta;
- alterarea conceptului de sine;
- vulnerabilitate fata de pericole;
- atingerea integritatii psihice;
- deficit de cunostinte;
- devalorizare.

Obiective:
- să fie îmbunătăţită capacitatea de comunicare şi cooperare a pacientului;
- să fie menţinute şi îmbunătăţite procesele de gândire;
- să fie asigurat confortul pacientului;
- să îmbunătăţită şi acceptată imaginea de sine;
- să fie menţinută (ameliorată) starea nutriţională adecvată;
- să participe la programe de educatie pentru sanatate.

Intervenţii
Prioritati de ingrijire: supravegherea si mentinerea functiilor vitale si vegetative, a starii de constienta,
profilaxia infectiilor, prevenirea complicatiilor.
Interventii proprii (autonome): comunicare, hidratare, alimentare, igiena, mobilizare/transport, profilaxie,
educatie.
Interventii delegate: pregatirea pentru investigatii si analize, pregatirea preoperatorie, ingrijiri
postoperatorii, administrarea tratamentului general si local.

45