FACIESUL BOLNAVULUI

• FIZIONOMIA reprezintă ansamblul trăsăturilor feţei cu expresia

rezultată (bucurie, mânie, etc.)
• FACIESUL cuprinde modificările aspectului feţei induse de anumite
boli.
• Faciesul poate prezenta în unele boli modificări atât de caracteristice,
încât a primit denumirea lor (facies mitral, acromegalic, mixedematos,
etc.), diagnosticul fiind pus la prima vedere, “dintr-o privire” (Blick-
diagnostic).
• Tipuri caracteristice de facies:
• • facies mitral (apare în stenoza mitrală):
cianoza pomeţilor, buzelor şi nasului care
contrastează cu paliditatea din jur;
• • facies acromegalic (apare în acromegalie,
adenom hipofizar): nas mare, faţa
• alungită, exagerarea proeminenţelor osoase
(pomeţii, arcadele zigomatice
• şi cele sprâncenare, bosele frontale), bărbia
mare şi proiectată înainte
• (prognatism),
• facies mixedematos (apare în hipotiroidie): facies rotunjit “în
lună plină”,
• împăstat, cu ştergerea şanţurilor fiziologice, pleoapele
tumefiate (aspect
• buhăit, de oameni somnoroşi),
• facies hipertiroidian sau basedowian (hipertiroidie):
exoftalmie bilaterală,
• fanta palpebrală lărgită, privire vie, hipersecreţie lacrimală,
ochi strălucitori,
• • facies tetanic sau “risus sardonicus” (în tetanos): gura, nările
şi ochii se
• modelează ca pentru râs, în timp ce fruntea încreţită exprimă
tristeţe,
• facies peritoneal sau hipocratic (în peritonite acute): faţa palidă-
pământie,
• acoperită de transpiraţii reci, ochii înfundaţi în orbite, încercănaţi, nas
ascuţit,
• privirea anxioasă,
• • facies parkinsonian sau de “mască” (boala Parkinson): facies
inexpresiv,
• privire fixă, clipitul foarte rar,
• facies cushingoid (sindromul Cushing,
hiperfuncţia suprarenală): faţă
rotunjită,
• “în lună plină”, dolofan, pomeţii roşii
(impresia falsă de sănătate)
• facies lupic (apare în lupus eritematos diseminat): facies cu un placard
• eritematos al nasului şi pomeţilor cu aspect “în fluture”,
• • facies ftizic (în TBC pulmonar): emaciat, palid, cu nuanţă teroasă,
pământie,
• ochi strălucitori,
• facies de mumie, mască de ceară sau
“icoană bizantină” - apare în
• sclerodermie. Aspect inexpresiv, cu
pielea întinsă,
• • facies de paiaţă (în rujeolă):
plângăreţ şi pătat
• • facies vultuos (în pneumonie): congestionat, roşeaţa pometului feţei
de
• partea bolnavă,
• • “nas în şa”: apare în sifilis congenital: nasul este turtit la baza sa,
• • facies aortic (în insuficienţa aortică): palid-gălbui,
• • rubeoza diabetică: în diabetul zaharat: facies în lună plină, de
culoare roşu-deschis,
• • faciesul în paralizia facială: de partea
bolnavă - hipotonie musculară, cu
ştergerea pliurilor naso-geniene, cu
scurgerea lacrimilor pe obraz,
lagoftalmie,
• nu poate închide ochiul,
• facies pletoric: la hipertensivi şi
obezi: facies roşu, cu
teleangiectazii pe pomeţi,
• • faciesul în bronhopneumopatia cronică obstructivă:
• - în tipul A (predominenţa emfizemului pulmonar): aspectul faciesului
este de “gâfâitor
• roz” (pink-puffer),
• - în tipul B (predominenţa bronşitei cronice): faciesul este cianotic şi
buhăit (“blue
• bloater”).
STATURA. TIPUL CONSTITUŢIONAL

• STATURA (înălţimea) variază în anumite limite în funcţie de vârstă şi sex.

• Înălţimea definitivă este în jurul vârstei de 22 de ani.
• Statura poate fi înaltă, medie şi scundă.
• Extremele sunt:
• - gigantismul: creşterea exagerată în înălţime (peste 2 m la bărbaţi şi 1,9 m la femei, limite
considerate ca valoare maximă normală). Apare prin hipersecreţie hipofizară de hormon
somatotrop.
• - nanismul: statura mică, pitică (1,20 - 1,50 m), de origine câştigată şi ereditară,
• cu două variante:
• - nanismul hipofizar: proporţionat, armonic, cu funcţiile psihice normal dezvoltate (“om în
miniatură”);
• - nanismul tiroidian: disproporţionat, disarmonic, pitic (cu membrele scurte faţă de trunchi şi capul
mare în raport cu dimensiunile corpului).
TIPUL CONSTITUŢIONAL,
• definit ca rezultanta caracterelor morfofuncţionale, diferă de la o persoană la alta, în
funcţie de ereditate şi factorii de mediu social.
• Există mai multe clasificări ale tipului constituţional, începând cu cea a lui Hipocrate
(sanguin, flegmatic, coleric, melancolic), dar în ansamblu, deosebim trei tipuri:
• - normostenic: caracterizat prin proporţii armonioase ale corpului;
• - astenic (longilin), cu predominenţa dimensiunilor verticale în raport cu cele
transversale; persoanele astenice par slabe, deşirate, cu gâtul lung, torace alungit şi
subţire, ţesutul adipos şi muscular reduse. La indivizii astenici există o frecvenţă
crescută a ulcerului gastro-duodenal, viscero-ptozelor, nevrozelor, hipertiroidiei;
• - hiperstenic caracterizat prin predominenţa dimensiunilor transversale în raport cu
cele verticale. La acest tip constituţional ar exista o frecvenţă crescută a obezităţii,
diabetului zaharat, cardiopatiei ischemice, gutei, litiazei biliare, hipertensiunii arteriale;
STAREA DE NUTRIŢIE

• Starea de nutriţie se apreciază prin cercetarea ţesutului celulo-adipos

subcutanat, a musculaturii şi prin cântărire. Pentru aprecierea
greutăţii “ideale” s-au propus mai multe formule, dar în practică este
suficientă corelarea greutăţii în kg cu numărul de centimetri care
depăşesc 1 metru în înălţime (formula Broca).
• Un criteriu clinic important pentru aprecierea stării de nutriţie îl
constituie grosimea pliului cutanat (normal, mai mic de 1,5 cm în
regiunea toracică, abdominală şi coapse).
Modificări patologice ale stării de nutriţie:

• a) OBEZITATEA reprezintă creşterea greutăţii corporale pe seama

ţesutului gras cu
• peste 10% din greutatea ideală. În funcţie de valorile procentuale ale
surplusului
• ponderal faţă de greutatea ideală, obezitatea poate fi:
• - uşoară (gradul I) - sub 30%;
• - medie (gradul II) între 30-50%;
• - severă (gradul III) - peste 50%;
• În funcţie de distribuţia depunerii de grăsime, obezitatea poate fi:
• - generalizată - în care acumularea de grăsime se face relativ uniform pe
torace,
• abdomen şi membre;
• - segmentară - în care acumularea de grăsime se face în anumite zone ale
• corpului, cu realizarea a două tipuri mai importante: android (acumularea
• grăsimii predominent pe ceafă, trunchi şi partea superioară a
abdomenului) şi
• - tipul ginoid (depunerea de grăsime pe fese, şolduri şi coapse);
Cauzele obezităţii:

• - aport alimentar exagerat (în special lipide şi glucide), mai ales în prezenţa unei
• activităţi fizice reduse (sedentarism);
• - tulburări endocrine: sindrom Cushing, sindrom adiposo-genital, climacteriu;
• - teren genetic - existenţa mai multor persoane obeze în aceeaşi familie (teren
• genetic dar şi obiceiuri alimentare comune);
• - factori neuro-psihici;
• - sindromul Pickwick - care apare la bărbaţii tineri, cu obezitate marcată,
însoţită
• de somnolenţă şi insuficienţă respiratorie;
• b) DEFICITUL PONDERAL reprezintă scăderea greutăţii corporale cu
peste 10% din greutatea ideală.
• Tipuri de deficit ponderal:
• - emacierea - în care ţesutul adipos este aproape sau complet dispărut;
• - caşexia - tipul mai avansat de deficit ponderal în care pe lângă
dispariţia ţesutului adipos se constată o diminuare a musculaturii;
• - marasmul - stadiul final al deficitului ponderal, în care, pe lângă
dispariţia ţesutului adipos şi topirea maselor musculare, apar tulburări
metabolice şi hidro-electrolitice grave, de obicei ireversibile;
• Cauzele deficitului ponderal:
• - aportul alimentar insuficient, voit sau nevoit;
• - datorat unor afecţiuni grave (neoplasm cu diferite localizări, diabet
zaharat complicat, stenoză esofagiană, stenoză pilorică, anorexie
psihică);