Acuarela

Lirica lui Ion Minulescu apartine unui simbolism exterior,absenta profunzimii fiind
trasatura definitorie.
Poezia “Acuarela” de Ion Minulescu este inspirata din refugiul poetului la Husi din 1916 si
dedicata sotiei sale,dar apare in volumul “Strofe pentru faptele diverse” din 1930. Banalitatea
faptului divers,orasul si ploaia,motiveaza includerea poeziei in volum.
Poezia “Acuarela” se incadreaza in estetica simbolista prin : folosirea simbolurilor si a
corespondentelor,motivul ploii, mediul citadin conturat, marcat de monotonie, banalitate,
repetabilitate, starea de spleen,vagul, utilizarea laitmotivului,a versului refren,a
sinesteziei,supletea versului obtinuta prin eliberarea lui de rigiditatile ritmice si de tirania
rimei,muzicalitatea exterioara si interioara.
Titlul,”Acuarela”,un substantiv nearticulat,ilustreaza in maniera simbolista ,prin aluzia
cromatica, universul citadin vag conturat,in care domina imaginea ploii continue.
Tema poeziei este reprezentarea mediului citadin coplesit de monotonie din cauza ploii
continue,care prin repetabilitate si persistenta,capata dimensiunile potopului biblic.
Textul poetic este structurat in doua strofe cu numar inegal de versuri. Versul refren,reluat
de doua ori pe parcursul fiecarei strofe : “In orasu-n care ploua de trei ori pe
saptamana”,confera simetrie discursului liric si marcheaza trecerea intre ideile poetice.
Interesul pentru pictural face ca din tabloul ploii citadine sa lipseasca marcile lingvistice
ale eului liric,atitudinea poetica fiind sugerata indirect ,prin detaliile surprinse,cu valoare de
simbol : “orasenii ... par papusi automate ...”.
Poezia se deschide cu versul refren,cu rol de laitmotiv,care concentreaza ideea centrala a
textului : “In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana.” Mediul conturat este prin excelenta
citadin si lipsit de identitate. Singurul detaliu care poate fi retinut despre orasul evocat este
unul de natura senzoriala,generator de vag si ambiguitate : ploaia care se repeta in mod
obsedant,cu aceeasi frecventa (“de trei ori pe saptamana”). Timpul universal este redus la o
succesiune de unitati,in care nu se produce nicio variatie. In acest oras,in care nu se intampla
niciodata nimic, in care obiectele vechi ,umanizate cu ajutorul personificarii,sufera si ele din
cauza ploii care parca nu se mai opreste,oamenii par sa-si fi pierdut orice urma de
indiviualitate,iar gesturile lor au devenit reflexe,mecanice,absured : “Orasenii pe trotuare /
Par papusi automate,date jos din galantare.”
In strofa a doua este amplificata impresia de monotonie,de spleen,de absurd existential. Pe
strazi se intalnesc aceeasi oameni,care repeta aceleasi gesturi si care nu au alta activitate decat
aceea de a numara cadenta picaturilor de ploaie. Imaginea ploii este redata intr-o gradatie
ascendenta,iar monotonia pe care o creeaza este atat de puternica,incat aproape ca patrunde in
sangele oamenilor ca un ser : “Ce coboara din umrele, /Din burlane/ Si din cer/ Cu puterea
unui ser/ Datator de viata lenta,/ Monotona,/ Inutila/ Si absenta ...” Este de remarcat
atitudinea ludica in asocierea epitetelor care amplifica ideea de monotonie,prin enumerare.
Ludicul ,parodicul, anecdoticul sunt atitudini poetice asociate cu monotonia ploii. Imaginea
finala, a decrepitudinii fiintei,pare ea insasi o consecinta a ploii exasperante : “In orasu-n care
ploua de trei ori pe saptamana/ Un batran si o batrana-/ Doua jucarii stricate-/ Merg tinandu-
se de mana...”
 La nivel poetic si prozodic,se remarca muzicalitatea versurilor. De aceea,se foloseste in
strofe inegale,versul liber,lipsit de rigiditatile ritmice si de tirania rimei,cu masura variabila de
la 2 silabe la 16 silabe,in versul refren cu rol de laitmotiv, Rima interioara si alitaretiile sunt alte
surse ale muzicalitatii.
La nivel morfologic,verbele la prezent (“ploua”,”suspina”,”coboara”) si mai ales cele la
gerunziu (“tinandu-se”,”numarand”) accentueaza impresia de cadere continua a ploii,de
monotonie a existentei in orasul de provincie.
La nivel stilistic,se remarca prezenta sinesteziei,figura de stil folosita prin excelenta de
scriitorii simbolisti – “De sub vechile umbrele,ce suspina/ Si se-ndoaie,/ Umede de-atata
ploaie” si a epitetelor in enumeratie,care amplifica ideea de monotonie – “...viata lenta,/
Monotona,/ Inutila/ Si absenta ...”
Prin urmare,poezia “Acuarela” de Ion Minulescu se incadreaza in estetica simbolista prin :
folosirea simbolurilor,motivul ploii,mediul citadin conturat,marcat de
monotonie,banalitate,repetabilitate,starea de spleen, utilizarea laitmotivului, a versului refren,
a sinesteziei,supletea versului obtinuta prin eliberarea lui de rigiditati ritmice si de tirania
rimei,muzicalitate exterioara si interioara.