Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. DEFINIRE
1
2. CARACTERISTICI
Un alt aspect intrinsic activităţii de consiliere este cel de inducere a schimbărilor, caz
în care voi accentua necesitatea parcurgerii integrale a următorilor paşi
o identificarea problemei
o culegerea de informaţii
o analiza datelor
2
o reformularea problemei, din perspectiv resurselor clientului
o identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor
o transpunerea faptică a strategiilor de schimbare
o evaluarea în progres şi în proces a rezultatelor
Algoritmul consilierii:
Pasul 1: Analiza situaţiei şi identificarea problemelor
Pasul 2:
a. Fixarea sau redescoperirea priorităţilor, a obiectivelor (axarea pe soluţii şi luarea
de decizii)
b. Evaluarea obiectivăp a raportului dezirabil-realizabil: Controlul
conştient/gestionarea situaţiei
Pasul 3. Evaluarea în process
3. CONCEPTE CHEIE
3
Obiectiv central: crearea premiselor în vederea alegerii pertinente a traseului
şcolar/profesional individual.
5. NIVELURI DE CONSILIERE
5
6. BENEFICIARII ACTIVITĂŢII DE CONSILIERE: TOŢI AGENŢII
EDUCAŢIONALI
6
Curs 3: COMPARAŢIE ÎNTRE CONSILIERE ŞI PSIHOTERAPIE
Există, de multe ori, confuzii între ceea ce înseamnă consiliere şi ceea ce înseamnă
psihoterapie. Manualele destinate practicienilor din aceste domenii utilizează într-o
manieră generică eticheta de consiliere şi psihoterapie.
Pe de altă parte, dihotomia consiliere-psihoterapie, se susţine. „Consilierea este
centrată pe ceea ce aparţine prezentului, acum şi aici, în timp ce psihoterapia priveşte
prezentul ca expresie a unei istorii care se repetă într-un context mereu schimbat” (I.
Dafinoiu în lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă (2000), p. 20).
Pentru o mai clară viziune asupra celor două domenii se impune, însă, delimitarea
conceptelor.
1. Consilierea
Termenul de consiliere descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană
specializată, consilierul, şi persoana sau grupul care solicită asistenţă de specialitate,
clientul. Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare
şi colaborare reciprocă, ceea ce face posibilă exprimarea ideilor şi sentimentelor în
legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale,
în identificarea unor paternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
The British Association for Counselling, fondată în 1977, defineşte consilierea
ca fiind utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale pentru a facilita
autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a
resurselor personale.[…] Relaţiile de consiliere […] pot fi centrate pe aspecte ale
dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii,
controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor
7
afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (BAC,
1989, cf. Clarkson şi Pokorny, 1994, p. 8).
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai
satisfăcătoare şi plină de resurse.
Consilierea este o tehnică de informare şi evaluare, un mijloc de a modifica
comportamentul, o experienţă de comunicare, o căutare în comun a sensului în viaţa
omului (R.W.Strowing). Aspectul esenţial al consilierii este confidenţialitatea şi
încrederea reciprocă.
Conform acestor definiţii, consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe
schimbare evolutivă (I. Dafinoiu, 2000).
O caracteristică importantă a consilierii este preocuparea pentru prevenţia
problemelor. Strategia de prevenţie constă in identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc
şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze
crize personale sau de grup.
2. Psihoterapia
3. Relaţia consiliere-psihoterapie
Abordarea psihologică a primelor două categorii de persoane (omului sănătos
aflat în dificultate, căruia îi conferă confort moral şi o mai bună sănătate şi pe care îl
ajută spre o mai bună integrare şi a celui cu dificultăţi de relaţionare – în G. Ionescu,
1990, p. 24), intră, după opinia multor autori, în domeniul consilierii, centrată pe
schimbare evolutivă, pe dezvoltare şi maturizare. Psihoterapia vizează schimbare
revolutivă, presupune modificări structurale mai profunde.
9
normalităţii, iar atunci când se operează cu dihotomia normal patologic, graniţa dintre
acestea este un fir sinuos care traversează, de multe ori, teritorii disputate de ambele
instanţe;
4. Tipuri de consiliere
10
personală şi de adaptare. Consilerea ajută subiectul „să se simtă bine cu sine, cu ceilalţi
şi cu lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale consilierii psihologic” (op.
cit., p.l6).
Capitolul II al lucrării tratează pe larg fundamentele teoretice şi practice ale
consilierii psihologice.
Diferenţe între consilierea educaţională şi consilierea psihologică (A. Baban. 2001. p. 20)
Consiliere educaţională Consiliere psihologică
CINE? Profesorul abilitat pentru activităţile de Psihologul şcolar
consiliere şi orientare
UNDE? In cadrul orelor de consiliere şi În cabinetul de consiliere
orientare şi dirigenţie
GRUP Clasa de elevi, părinţi Persoana (elev, părinte, profesor)
OBIECTIVE Dezvoltare personală Dezvoltare personală
ŢINTĂ
Promovarea sănătăţii şi stării de bine Promovarea sănătăţii şi stării de bine
Prevenţie Prevenţie
Remediere
TEMATICA • Cunoaştere şi imagine de sine • Evaluare psihologică
• Dezvoltarea unor abilităţi de • Consiliere în probleme:
11
comunicare şi management al emoţionale (anxietate, depresie),
conflictelor comportamentale (agresivitate,
• Dezvoltarea abilităţilor hiperactivitate), de învăţare (eşec
sociale-asertivitate şcolar,
• Dezvoltarea abilităţilor de abandon şcolar)
prevenire a consumului de alcool, tutun, • Terapie individuală şi de grup
droguri • Intervenţie în situaţii de criză
• Dezvoltarea unei (divorţ, boală, decesul părintelui)
psihosexualităţi sănătoase • Consiliere vocaţională
• Prevenire HIV. SIDA, sarcini • Informarea şi formarea
nedorite profesorilor şi părinţilor pe teme de
• Dezvoltarea abilităţilor deprevenire psihologie educaţională şi
a anxietăţii. depresiei, agresivităţii, suicid promovarea sănătăţii
• Consiliere vocaţională • Materiale informative pentru
• Controlul stresului mass-media
• Responsabilitate socială • Cercetare în domeniul consilierii
• Rezolvare de probleme etc.
• Decizii responsabile
• Tehnici de învăţare eficientă
• Managementul timpului
• Dezvoltarea creativităţii
• Informarea privind resursele de
consiliere-cabinete şcolare, cabinete de
consiliere privind cariera, organizaţii non-
guvernamentale
3) Consilierea vocatională
În domeniul pregătirii pentru carieră se pot distinge mai multe forme de
intervenţie:
• Consilierea vocaţională oferă informaţii despre opţiuni educaţionale şi
profesionale; facilitează dezvoltarea personală pentru luarea unor decizii în
concordanţă cu aptitudinile personale şi realităţile sociale .
• Consilierea privind cariera asistă individul în rezolvarea problemelor
şcolare, profesionale, dezvoltă şi aplică intervenţii bazate pe cercetările
psihologiei vocaţionale.
• Orientarea vocatională {vocational guidance) este o formă de asistare în
domeniul carierei. Orientarea implică îndrumarea clientului pentru a realiza
decizii specifice.
• Orientare şcolară şi profesională (O.S.P.)
desemnează un ansamblu de acţiuni educative cu implicaţii psihologice,
sociale, economice, medicale, ergonomice, etice, care au ca obiectiv principal
pregătirea elevilor pentru alegerea studiilor şi profesiunii.
13
Curs 4: CONCEPTUL DE NORMALITATE ŞI CEL DE ANORMALIATE.
PERSONALITĂŢILE MATURE
Comportamentul (a)normal
Acest comportament este propriu indivizilor care au tulburări mentale grave, cât şi
asupra celor care au dezvoltat stiluri de viaţă autodistructive. Linia de demarcaţie între
comportamentul „normal" şi cel „anormal" este departe de a fi clară.
A. Definirea anormalităţii
14
vorbeşte sau să vezi ceva când nu există nimic acolo, dar asemenea comportamente sunt
considerate anormale de către majoritatea societăţilor. O altă problemă este aceea a
modificării în timp a conceptului de anormalitate în cadrul aceleiaşi societăţi. Acum 30
de ani, majoritatea americanilor considerau că fumatul marijuanei sau apariţia aproape
gol pe plajă sunt comportamente anormale. Astăzi, aceste comportamente tind să fie
văzute mai degrabă ca nişte componente ale stilului de viaţă decât semnele unei
anormalităţi. Orice definiţie a anormalităţii trebuie să fie ceva mai complexă decât
nivelul de înţelegere socială.
15
Nici una dintre aceste definiţii nu asigură o descriere completă, satisfăcătoare a
comportamentului anormal. În majoritatea cazurilor, toate cele patru criterii - frecvenţa
statistică, deviaţia socială, comportamentul inadaptat şi disconfortul personal - sunt
luate în considerare la diagnosticarea anormalităţii.
B. Ce este normalitatea?
Normalitatea este chiar mai dificil de definit decât anormalitatea, dar majoritatea
psihologilor sunt de acord că următoarele calităţi indică bunăstarea emoţională.
Aceste caracteristici nu fac distincţii precise între sănătatea mentală şi afecţiunea
mentală; mai degrabă ele reprezintă trăsături pe care le posedă persoana normală într-o
măsură mai mare decât individul care este diagnosticat ca anormal.
2. Cunoaşterea de sine.
6. Productivitatea.
C. Tipuri de personalitate
Dacă luăm în considerare unele aspecte structural-funcţionale şi altele ce vizează
finalitatea adaptativă a personalităţii desprindem următoarele tipuri:
I.Personalităţi imature psihologic şi social, caracterizate prin simplitatea structurilor
psihice componente, prin lipsa corelaţiei logice dintre ele, printr-o funcţionalitete
neeficientă, situaţională, imprevizibilă, inegală, în sfârşit, prin capacităţi adaptive extrem
de scăzute la situaţiile comune şi mai ales la cele noi;
Sintetic, persoana imatură poate fi descrisă astfel:
1. graniţe limitate ale Eului, neimplicate în diverse activităţi, neparticipante în mod
16
autentic, nu doar fizic, ci şi psihologic;
2. centrate pe ele însele, închise în ele însele, posesive, sufocante, exclusiviste (cred
că numai ele au trăit o anumită experienţă, doresc să fie iubite, dar nu pot dărui
f iubirea);
3. emoţional zgomotoase, cu izbucniri de mânie şi pasiune, întâmpină frustrările cu
aversiune, sunt acuzatoare şi autoacuzatoare;
4. modifică realitatea pe care o reflectă pentru a o adapta tendinţelor şi fanteziilor lor;
5. sunt afectate, „pozează", caută să lase alte impresii asupra fondului lor, contrare
celor pe care le deţin;
6. acţionează fluctuant, ezitant, în funcţie de situaţii, împrejurări.
II.Personalităţi mature psihologic şi social, ce se disting printr-o mare complexitate
structural-funcţională, prin adaptarea lor suplă şi flexibilă la cele mai diverse situaţii,
prin eficienţă sporită. Ei sunt capabili, pe baza unei abilităţi adecvate de testare a
realităţii să dea situaţiilor semnificaţia pe care o merită şi să aprecieze corect valoarea
unui obiect ( cu sens extins de fiinţă sau numai lucru). Această apreciere „corectă” se
adresează inclusiv propriilor aptitudini şi propriilor limite. P. m. deseori sunt capabile
să-şi amâne satisfacerea unor pulsiuni până în clipa în care acestea pot fi – în diferite
moduri agreate social – satisfăcute. Această satisfacere se poate realiza direct sau
simbolic. Personalităţile mature au de asemenea, o anumită detaşare de situaţie, care le
permite să privească obiectiv problema cu care se confruntă; o anumită forţă a Eu-lui
rezultată din confruntarea realistă cu problemele şi din succesul întreprinderilor sale. Nu
e mai puţin adevărat că este prezentă şi o anume doză de scepticism/reţinere în a accepta
ce este neobişnuit, dar această trăsătură nu afectează substanţial percepţia pozitivă a
vieţii.
Rezumativ, putem prezenta personalitatea individului matur astfel:
1.extensiunea simţului Eului, adică încorporarea în personalitate a unor noi şi
nenumărate sfere ale interesului uman, astfel încât ele să devină personale în mod
semnificativ;
17
2.depăşirea egocentrismului, stabilirea relaţiilor cu alte persoane, „raportarea caldă a
Eului la alţii"; manifestarea capacităţii de intimitate, compasiune, toleranţă relaţională;
3.dispun de echilibru emoţional, de autocontrol, de simţul proporţiei, îşi asumă,
conştient, noi riscuri şi noi şanse de eşec, sunt tolerante la frustrare, se acceptă pe e|e
însele;
4.percep, gândesc şi acţionează cu interes în conformitate cu realitatea externă, pe
care o reflectă veridic;
5.sunt capabile de a fi ele însele, dispun de capacitatea de autoobiectivare, de intuiţie,
autocunoaştere, umor;
6.trăiesc în armonie cu o filosofie de viaţă unificatoare, sunt capabile de a-şi forma o
concepţie generală despre lume pe care o vor transpune constant, în practică.
Nu putem să nu observăm că numai trăsăturile personalităţii mature se pot circumscrie
perfect în normalitate.
III.Personalităţi accentuate, cu o serie de caracteristici ce ies din comun, mai acute faţă
de media populaţiei, care manifestă tendinţa de a aluneca în anormal, fără a deveni
anormale, fapt care afectează serios capacităţile adaptative ale individului. K. Leonhard
susţine că jumătate din populaţiile studiate de el prezentau caracteristici de personalităţi
accentuare;
IV.Personalităţi destructurate, care se deosebesc total faţă de media populaţiei,
incapabile de a se adapta solicitărilor şi împrejurărilor vieţii.
18
Curs 5: PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ ÎN CONSILIERE
1. Definire
2. Istoric
19
3. Dezvoltarea perspectivei psihanalitice
a) Carl Gustav Jung
Jung, unul din primii elevi ai lui Freud, a fost ulterior fondatorul propriei şcoli, pe care a numit-
o "Psihologie analitica".
Idei emise de Jung:
- conceptul de "libido" are nu numai semnificatia unui impuls sexual, ci reprezinta
totalitatea instinctelor si impulsurilor creative precum si forţa de motivaţie a
omului;
- în afară de inconştientul personal al individului, există şi un inconştient colectiv al
întregii umanităţi.
b)Alfred Adler
Adler, un alt elev al lui Freud, se axează pe analiza conceptului de inferioritate,
concluzionand că:
- în varianta în care sentimentul de inferioritate nu este depăsit, apare o stare
nevrotică, apare tendinţa de izolare în raport cu lumea reală;
- depaşirea stării de inferioritate poate conduce la dorinţa nestăpânita de putere/de
dominare.
c) Otto Rank
O. Rank consideră că traumatismul suferit în momentul naşterii reprezintă cheia explicării
nevrozelor.
d) Neo-freudienii: Erich Fromm, Karen Horney şi Harry Stack Sullivan:
- în analiza genezei nevrozelor, E. Fromm pune accentul pe calitatea relaţiilor dintre individ şi
societate;
- K. Horney, lucrând în special în domeniul terapiei, deosebeşte două tipuri de nevroze,
respectiv
nevrozele de situaţie
nevrozele caracteriale
20
- H. Sullivan consideră că elementul principal îl reprezintă lupta cu starea de anxietate,
stare ce se poate atenua în urma terapiei.
5. Teoria impulsurilor
Freud consideră că procesele conflictuale care au loc în inconstient sunt în strânsă legatură cu
impulsuri care îşi au originea în copilarie. Dacă aceste conflicte inconstiente sunt recunoscute de
pacient cu ajutorul analizei, ele pot găsi o soluţie, care în psihicul imatur al unui copil nu era
posibilă.
In concepţia lui Freud asupra sexualitatii la copii, impulsul sexual al adulţilor este rezultatul
final al unui proces de dezvoltare. Inceputul are loc în copilarie şi comportă mai multe faze:
21
• faza genitala (oedipala, falica) infantila (3-6 ani)
• faza de latenţă (6-12 ani)
• faza de maturitate (după 12 ani)
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, Eul dezvoltă strategii sub forma unor
mecanisme de protecţie, cum ar fi
7. Concepte de bază
8. Metodele psihanalizei
Anamneza pacientului (Pacientul este culcat în timp ce psihanalistul se găseste în afara
câmpului său vizual. Anamneza reprezinta un moment important, dat fiind faptul că în timpul ei
se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, în functie de tonalitatea trăirilor proiectate
asupra terapeutului).
Asociaţiile libere realizate de pacient - facilitează accesul terapeutului la
conţinutul trăirii psihice a subiectului, la conflictele sale intime, la etiologia nevrozei.
Semnificaţia viselor - metoda presupune experienţă în interpretare şi exclude
orice dogma.
Interpretarea simbolurilor - aduce noi precizari in direc|ia etiologiei stărilor
nevrotiee.
Interpretarea lapsusurilor - uitarea este motivată de producerea unui sentiment
neplăcut.
23
Curs 6: MODELUL UMANIST (EXPERIENTIALIST) ÎN CONSILIERE
Modelul umanist prezinta mai multe directii teoretice, dintre care vom descrie :
• teoria nondirectiva/consilierea centrata pe client/persoana;
• analiza tranzactionala.
25
11. comportamentul clientului arata atingerea unui anumit nivel de maturitate;
12. relatia de consiliere este perceputa ca o experienta evolutiva.
Este etapa in care clientul constientizeaza din ce in ce mai mult valoarea propriei
sale persoane, experientele şi rolul acestora în destinul său. Clientul va întelege ca
ambivalenta este parte a conditiei umane şi el va fi capabil să-şi accepte propria
personalitate. Clientul are disponibilitatea de a accepta, cel puţin în principiu, mesajul
consilierului în legătură cu atitudinea pozitiva neconditionată a acestuia faţă de el.
Mai mult decât tehnicile terapeutice utilizate, relatia de consiliere este deosebit de
importanta in consilierea/terapia centrata pe client. Se porneşte de la premisa ca relatiile
interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului.
In acest sens, consilierea ofera o relatie care este astfel structurata incat va permite
actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si maturizarii.
Aceasta implica cateva conditii (Irina Holdevici,1996; selecţie) :
• consilierul nu trebuie să impuna clientului conditii in ceea ce priveste atitudinile, ci
numai in ceea ce priveste comportamentul;
• consilierul trebuie să se abtina de la orice exprimare sau actiune contrară
principiilor anterior formulate: trebuie să se abtină de a întreba, a dovedi, a
interpreta, a sugera, a convinge, a asigura, a sfătui; consilierul trebuie să acorde
încredere clientului, considerând ca acesta este cel mai în măsură a-si rezolva
problemele şi de a lua decizii in mod independent; consilierul trebuie să se
concentreze mai ales pe ceea ce simte clientul.
Rogers sugerează ca eficienţa terapeutica nu consta in construirea unei relatii
terapeutice eficiente, ci in efortul continuu al consilierului de a mentine aceasta relaţie
bazata pe empatie, congruenta şi imagine pozitivă necondiţionată.
27
In prezent se folosesc urmatoarele tehnici de consiliere nondirectiva:
B. Tehnici de reflectare:
a. Repetitia ecou
Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand cuvintele şi
expresiile - cheie. Astfel, clientul este încurajat sa comunice şi, mai mult, acesta simte
ca este inteles, acceptat, simte ca nu este singur.
Exemplu: Clientul: ...Eram atât de nefericit... . Consilierul: .. .Erati atât de
nefericit... etc.
De aceea, reformularea mesajului clientului, utilizand alti termeni, considerati ca
echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un efort real de intelegere.
Exemplu: Clientul: ...Emm atât de nefericit... . Consilierul : ... Vreti să spuneti ca
intâmplarea respectivă v-a intristat foarte mult... etc.
b. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt
ton si cu o nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor
evenimente considerate negative.
C. Tehnici de reformulare
28
A reformula inseamnă a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau
mai explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare este corect efectuata si
devine eficienta doar in masura in care intruneste acordul celui caruia ii este destinată
(I. Dafinoiu, 2000, p. 125).
Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii
reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata persoana
in legatura cu situatia pe care o traieste.
trei procedee principale ale reformularii:
Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate din lucrarea
Elemente de psihoterapie integrativă, semnată de I. Dafinoiu (op. cit., pp. 126-127):
1. Prezentarea instrumentului
30
O persoană cu un Eu de Părinte dominant (Părinte Normativ, Critic) încearcă
să se impună în permanenţă în faţa celorlalţi, să domine, să condamne, să judece sau să
îi devalorizeze pe ceilalţi: Aşa trebuie să faci, aşa trebuie să te comporţi!, Aşa este bine
sau Aşa nu este bine, Este vina ta !, Nu eşti capabil sa...etc.
Alteori, Eul de Părinte se manifestă preponderent prin comportamente de
protecţie, de încurajare şi de ajutor (Părinte Binevoitor, Grijuliu): Nu este grav, se
întâmplă oricui!, Bravo ! Ai găsit o soluţie excelentă !, Nu-fi fie teamă, rezolv eu
problema !, Pot să te ajut cu ceva ?.
Un mare pericol rezidă în subdimensionarea Eului de Părinte ceea ce poate să
conducă la comportamente dezadaptative prin ignorarea şi încălcarea oricărei reguli şi
norme.
Eul de Adult caracterizează comportamentul realist,
logic şi raţional; este cel care pune întrebări, şi interogare
asupra lumii, compară, evaluează, analizează, învaţă,
reflectează, înţelege, comunică, ia decizii, rezolvă
probleme, negociază. Poate fi definit sintetic prin
cuvintele: cine, când, cum, ce ?
Eul de Adult (Calculatorul) permite realizarea unui echilibru între dorinţe,
plăceri (Eul de Copil) şi norme şi valori (Eul de Părinte), facilitează eficienţa şi reuşita
în atingerea scopurilor propuse. În anumite situaţii însă, persoana care cu un Eu de Adult
bine conturat - îşi ascultă Eul de Părinte şi îşi reprimă Eul de Copil - devine o persoană
exagerat de raţională, calculată, pragmatică; fantezia, spontaneitatea şi plăcerea micilor
bucurii ale vieţii nu îi sunt caracteristice (inteligenţă rece).
Eul de Copil însumează emoţiile, satisfacţiile,
plăcerile şi neplăcerile, regretele, anxietăţile şi
temerile, mânia şi furia. Este starea prin care se
exprimă spontan, liber trebuinţele şi dorinţele
noastre, emoţiile, sentimentele şi creativitatea.
Doresc, îmi place sunt cuvinte care definesc Copilul Liber. El reprezintă
totodată şi resursa de creativitate, intuiţie, spontaneitate. El este cel care se bucură, se
întristează, râde, plânge, respinge, are fantezii, are preferinţe, are nelinişti.
Din contră, Copilul Adaptat defineşte o persoană care îşi reglează trebuinţele,
dorinţele în funcţie de expectanţele celorlalţi. Acest comportament adaptativ se
manifestă la niveluri diferite :
31
- adaptare socială la cereri (celălalt emite o cerere, noi ţinem cont de ea şi ne
modificăm propriile trebuinţe) sau la regulile pe care le acceptăm (de exemplu,
acceptarea regulilor de politeţe) ;
- supunere (teama în faţa reacţiilor celuilalt);
- devalorizare (ne victimizăm, ne declarăm incapabili),
- revoltă (susţinem în mod sistematic contrariul, în acest caz devenind copil
rebel).
Cele 3 Stări ale Eu-lui se dezvoltă în fiecare persoană (conţinând: gânduri,
raţionamente, emoţii şi sentimente, norme şi comportamente). Nici una dintre acestea nu
este mai importantă decât celelalte.
Astfel, cei care practică A.T. vor considera că este de dorit (op. cit., pp. 42-43):
- să desfăşori o muncă intelectuală (teme şcolare, lectura unui dosar, analiza unui
contract) cu Adultul;
- să dai directive (unor copii, soldaţilor, unor persoane aflate într-o situaţie critică)
cu Părintele Normativ ;
- să ai grijă de copii, să-i întreţii, să-i ajuţi, să-i
încurajezi, să-i susţii pe ceilalţi cu Părintele Binevoitor ; să te supui normelor sociale
(regulamente, reguli de politeţe) cu Copilul Adaptat;
- să te revolţi împotriva tuturor formelor de nedreptate cu Copilul Rebel,
- să-ţi exprimi în mod spontan sentimentele adevărate cu Copilul Liber, în cadrul
unor atitudini de profund respect faţă de ceilalţi.
În acelaşi timp, ei vor recunoaşte în unanimitate că nu este de dorit:
- ca o persoană să emită aproape întotdeauna păreri despre viaţă pornind numai de
la Părintele său Normativ sau numai de la Adultul său ,
- ca o persoană să-şi asume prea mult din obligaţiile celorlalţi cu Părintele
Binevoitor ;
- ca o persoană să se supună, să se plângă deseori cu Copilul Adaptat;
- ca o persoană să nu ia niciodată vreo iniţiativă şi să aştepte întotdeauna să o facă
ceilalţi (Copil Adaptat),
- ca o persoană să nu îndrăznească să-şi exprime spontan sentimentele.
32
supradezvoltarea Eului de Copil. Se impune ca educatorii/părinţii să ofere modele
comportamentale care să demonstreze copilului echilibrul celor trei structuri.
Comunicarea pozitivă între două sau mai multe persoane necesită o comunicare
(tranzacţie) paralelă între structuri.
Când de exemplu, răspund cu Eul parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul de
copil, comunicarea se blochează, am răspuns unei emoţii, dorinţe cu o regulă sau
restricţie.
33
3. Definirea obiectivului de schimbare dorit de către client.
4. Întocmirea unui contract scris în care se specifică obiectivele (aşteptările)
clientului.
5. Consilierea propriu-zisă în funcţie de obiectivele clientului şi egograma
acestuia realizată prin inventarierea Stărilor Eu-lui: Părinte Normativ, Părinte
Binevoitor, Adult, Copil Adaptat, Copil Liber.
6. Încheierea procesului de consiliere în momentul în care clientul a îndeplinit
scopurile şi obiectivele prevăzute în contractul terapeutic.
3. Relaţia de consiliere
34
Responsabilităţile consilierului, precum şi responsabilităţile clientului
sunt prevăzute în contractul iniţial:
• Responsabilităţile consilierului:
• Responsabilităţile clientului:
a. să stabilească, prin contract, ceea ce vrea să schimbe;
b. să identifice potenţele interioare ce ar putea fi
antrenate în obţinerea schimbării;
c. să-şi asume responsabilitatea pentru propriile decizii şi
acţiuni şi să îndeplinească sarcinile date de consilier;
d. să contribuie la stabilirea unei relaţii terapeutice de
siguranţă şi încredere;
e. să considere consilierul drept aliat al schimbării şi nu
magician;
35
Aşadar, care este rolul Analizei Tranzacţionale ? Analiza Tranzacţională este un
mijloc de dezvoltare, de evoluţie personală, care ne permite să ne extindem, să ne
dezvoltăm propria personalitate.
Să depăşim micile conflicte personale... (K. De Lassus, 2000, p. 147).
1. Relaţia de consiliere
Urmând orientarea punctului de vedere pragmatic, behavioriştii au nesocotit
iniţial importanţa relaţiei de consiliere. Lucrul acesta a fost susţinut şi de observaţia că în
cazul unor probleme mai simple şi a unor clienţi mai cooperativi, tehnicile
comportamentale clasice sunt eficiente şi-n absenţa unei relaţii de consiliere de calitate.
Dar când clientul nu se identifică cu scopurile terapiei, ele trebuie atinse prin
responsabilizarea ambilor participanţi pe baza unei relaţii bazate pe încredere şi empatie.
Ţelurile fiind comune atât pentru consilier cât şi pentru client (îmbunătăţirea calităţii
vieţii clientului, mai buna cunoaştere de sine a acestuia având ca finalitate o mai reală
36
raportare la mediul exterior şi interior), acestea pot fi atinse printr-o colaborare
permanentă.
În consilierea comportamentală este evidentă relaţia directă, de tip educaţional
(chiar directivă şi manipulatoare) ceea ce aproape garantează găsirea unor soluţii la
problema clientului.
37
2.2. Tehnica aversivă
Tehnica aversivă presupune înlăturarea comportamentelor nedorite prin metoda
(clasică) a sancţiunilor. Sancţiunea presupune atât înlăturarea întăririlor pozitive cât şi
utilizarea unor stimuli aversivi.
Întăririle pozitive constau în prezentarea unui stimul pozitiv după un răspuns cu
scopul de a creşte rata şi intensitatea răspunsului. Ca reguli ale întăririi pozitive
menţionăm:
- Să fie aplicat constant (pt. a forma un comportament nou)
- Să fie aplicat intermitent (pt. a întări un comportament deja dobândit)
- Să fie aplicate imediat
- Să fie aplicate particularizat.
Întăririle negative presupun un prezentarea unui stimul negativ la un comportament
indezirabil, în scopul de a schimba acel comportament cu unul mai potrivit.
Reguli ale întăririlor negative:
- Se aplică imediat
- Se aplică cu calm
- Nu este criticată persoana ci comportamentul
- Sunt asociate obligatoriu cu întărirea comportamentelor dezirabile
- Sunt precedate de un avertisment.
- Sunt interzise cu desăvârşire pedepsele corporale (deoarece acestea atacă
persoana şi nu comportamentul, valorizând forţa fizică)!
- Sunt contraindicate, de asemenea, etichetările!
39
Curs 9: PERSPECTIVA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN CONSILIERE
4. Strategii de consiliere
Domeniul acestor strategii este foarte vast, de aceea suntem nevoiţi doar la
enumerarea lor (urmând să fie discutate şi exemplificate la seminar):
5. Relaţia de consiliere
În cazul consilierii de tip cognitiv-comportamental, relaţia dintre consilier şi
consiliat (client) este o relaţie DIRECTIVĂ. Specialistul are un rol activ, directiv,
implicând în mod echilibrat procese de orientare, ghidare, colaborare, parteneriat.
Practica a demonstrat că un consilier care preferă o abordare autoritară are mai
mult succes în lucrul cu clienţi care caută sfaturi, iar pentru clienţii care sunt creativi,
caută autonomie şi sunt dornici de cunoaştere sunt mai potriviţi specialiştii care adoptă
maniere experienţiale de consiliere.
41
2. Relaţia cogniţii - emoţii – comportamente*
COGNIŢII
- Monitorizarea gândurilor
- Evaluarea gândurilor
Testarea şi evaluarea cogniţiilor
Restructurarea cognitivă
Dezvoltarea gândirii echilibrate
42
COMPORTAMENT EMOŢII
Dezvoltarea de noi
abilităţi cognitive
Automonitorizare
Abilităţi de
rezolvare
a problemelor
Întărire şi
recompense
Autoîntârire,
contracte
comportamentale
43
*
Înţelegerea acestei scheme are un caracter pragmatic, în sensul introducerii şi dezvoltării elementelor
specifice educaţiei raţional-emotive şi comportamentale (EREC) în cadrul sistemului actual de
învăţământ din România.
Astfel, utilizând strategiile de dezvoltare a inteligenţei emoţionale propuse de EREC, se va obţine
punerea în valoare a aptitudinilor intelectuale şi a creativităţii elevilor, dar şi diminuarea la maxim, prin
intermediul inteligenţei emoţionale, a conflictelor intra- şi interpersonale -* EREC reprezintă o
modalitate eficientă de diminuare a agresivităţii, dar şi o modalitate operaţională optimă în sfera
self-managementului şi implicit, în domeniul stabilirii obiective a rutei profesionale individual
Precizări
2
Este vorba de modelare şi de managementul contingenţelor.
44
În planul componentei comportamentale, consilierea cognitiv -
comportamentală vizează dezvoltarea autocontrolului şi controlului asupra
stimulilor, dezvoltarea capacităţilor individuale de a se implica în diferite
activităţi etc.
Ideea de bază este aceea că stările psihice negative ale oamenilor sunt
generate de o procesare deficientă a informaţiei. Altfel spus, percepţiile lor sunt
incorecte, sau parţial incorecte.
3
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de control mental şi de restructurare cognitivă.
4
La acest nivel se utilizează metodele de management comportamental.
5
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de relaxare.
6
Schema este prezentată în cadrul punctului 2 al cursului.
45
- în plan comportamental - pleacă de la serviciu.
A B C
EVENIMENTE, COGNIŢII
SITUAŢII CONVINGERI CONSECINŢE
ACTIVATOARE EMOŢII
Corolar
Nu evenimentele conduc la producerea emoţiilor negative dezadaptative, ci
cogniţiile/convingerile iraţionale7 pe care subiecţii le au relativ la acele evenimente.
7
Aceste cogniţii iraţionale pot consta în cerinţe absolutiste (= imperativul categoric), în catastrofare
(exemplu: un anumit eveniment este considerat ca fiind groaznic, îngrozitor, oribil, inacceptabil etc), în
intoleranţă la frustrare (exemplu: "Nu suport...") sau într-o evaluare globală (exemplu: "Toţi sunt răi,
totul
este lipsit de sens.").
8
O persoană care prin intermediul terapiei raţional - emotive şi comportamentale demonstrează toleranţă
la
frustrare. Exemplificare: dacă iniţial, înainte de parcurgerea şedinţelor de terapie, o tânără era profund
46
nefericită/furioasă pentru că prietenul nu-i arăta dragostea pe care acesta TREBUIA să i-o acorde, în
final ajunge să considere că este responsabilitatea ei să se facă iubită, că depinde doar de ea să găsească
un partener alături de care să se simtă împlinită, deci a fost anulată emoţia negativă (nefericirea/furia),
emoţie care genera un comportament posesiv, agasant, dar şi gândul iraţional că ea TREBUIE iubită.
9
Exemple de emoţii negative funcţionale: dezamăgirea, îngrijorarea, supărarea, tristeţea şi regretul.
47
CURS 10: PROGRAMAREA NEURO LINGVISTICĂ (NLP) ŞI CONSILIEREA
ŞCOALARĂ
1.Introducere
Programarea neuro lingvistică (NLP) se defineşte în funcţie de trei elemente cheie:
1. Programare- relaţionată cu (schimbarea) paternurilor comportamentale
2. Neuro - în relaţie cu funcţionarea sistemului neurofiziologic
3. Lingvistică - relaţionată cu limbajul
Întemeietorii NLP-ului sunt Richard Bandler şi John Grinder în anul 1976. NLP
a derivat din studierea unor personalităţi, oameni de succes din diverse domenii, care au
obţinut rezultate remarcabile în cariera şi viaţa personală. Promotorii NLP ca viziune
sistemică în perioada anilor '80 au fost Robert Dilts şi Todd Epstein.
NLP este un model pentru atingerea excelenţei. Acest proces presupune bineînţeles
acţiuni de schimbare la diferite nivele în cadrul persoanei. Acest proces de schimbare, în
modul cel mai simplu, se poate rezuma astfel:
1. aflarea stării (mentale) prezente a persoanei,
2. regăsirea şi implementarea resurselor potrivite pentru a...
3. atinge starea (mentală) dorită.
Tehnologia NLP
Toate tehnicile NLP sunt astfel organizate încât să definească şi să identifice stările
curente şi stările dorite ale diferitelor nivele, "variabile", şi apoi să acceseze şi să
implementeze acele resurse pentru a produce efectul dorit: schimbarea individului în sensul
stării dezirabile, schimbare ce trebuie să fie eficientă şi ecologică.
49
ale clientului.
Începutul se face prin observaţia atentă a posturii şi gesturilor, a respiraţiei, a
comportamentelor verbale şi nonverbale, a respiraţiei cu ritm şi locaţie.
Oamenii percep lumea înconjurătoare cu ajutorul simţurilor. Unii dintre noi sunt
preponderenţi vizuali: au nevoia "să vadă" situaţiile. Alţii pot să fie orientaţi mai mult
spre auditiv: "aud ceea ce se întâmplă" sau spre kinestezic: au nevoie să "simtă" situaţia.
Mai puţin oameni au obiceiul să folosească cuvinte legate de simţul olfactiv sau
gustativ: "persoana dulce". Deşi avem stiluri mixte, unul este predominant şi se pune in
evidenta la nivelul limbajului, prin cuvintele si predicatele alese.
Exemple de predicate:
vizuale auditive kinestezice
văd aud simt
percep sună ating
observ ascult ţin
privesc rog prind
inspectez şoptesc merg
50
Aceste tehnici pot fi utilizate în optimizarea relaţiei de consiliere şi pot de asemenea
fi folosite pentru antrenarea clientului pentru o mai bună adaptare.
51
• Creşterea conştientizării sistemelor reprezentaţionale şi a impactului pe care acestea
le au în construirea "hărţilor" umane, astfel încât putem mai bine şi mai repede să
evaluăm efectele acestora asupra clienţilor.
• Identificarea stărilor şi mesajelor duble, numite "stări incongruente", atât la nivel
de comunicare, cât şi la nivel de credinţe, comportament şi identitate, în ideea de a
reduce la minim stările de confuzie, frustrare şi înţelegere eronată a stărilor proprii
sau ale altora.
c) Ancorare
• "Ancorarea" stărilor şi experientelor pozitive (numite generic "resurse" în
NLP) care au avut loc într-un anumit context şi apoi "lansarea" acestor ancore
pentru a accesa rapid acele stări şi experienţe pozitive care pot fi folosite ca
resurse într-un nou context. Toate resursele de care avem nevoie sunt deja în
indivizi. De cele mai multe ori nu este nevoie să ne creăm noi şi noi
comportamente şi aptitudini. In viziunea NLP, provocarea este accesarea
resurselor (stări, experienţe) pe care clienţii deja le au şi folosirea lor eficientă
în noi contexte şi implementarea lor în noi strategii de succes.
d) Cadrare şi recadrare
53
Curs 11: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE
CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (I)
54
2. Intervenţia familială şi consilierea şcolară
Vorbind despre faza de terminare a consilierii, se poate spune că lungimea relaţiei este
în mod obisnuit invers proporţională nivelului de cooperare a membrilor familiei şi
direct proporţională cu lungimea/vechimea existentei problemei. O consiliere familială
durează de la 2,3 pana la 15-20 sesiuni. Cea mai importantă cale de a te asigura că
familia obţine un sens al competentei de a face fata unor noi situatii sau probleme este
de a reusi schimbarea perspectivei problemei prezente. Aceasta schimbare, în realitate
permite indivizilor să perceapă problemele ca deschise şi guvernabile mai curând decat
închise şi în afara controlului.
58
Curs 12-13: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE
CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (II)
61
Cu deosebire în cei 2 ani de gimnaziu aflaţi în ciclul de observare şi orientare
(clasele a VII-a si a VIII-a) profesorii consilieri vor informa elevii /părinţii despre:
studiile liceale ( durata, filiere, profiluri, specializări, organizare – trunchi comun
şi curriculum la decizia şcolii);
studiile prin şcoala profesională (durată, meserii, organizare);
studiile prin şcoala de ucenici (durata, meserii, organizare);
posibilităţile oferite de fiecare cale pentru continuarea studiilor;
posibilitatile ulterioare de dezvoltare profesională şi inserţie socială;
posibilităţile oferite de judeţul în care se afla şcoala pentru continuarea studiilor şi
fiecare din căile menţionate;
regulamentele referitoare la conditiile de admitere în ciclul superior.
In cursul semestrului al II-lea, consiliile profesorilor clasei, împreuna cu profesorii
consilieri, vor avea întâlniri cu părinţii elevilor fiecărei clase (a IX-a), pentru a prezenta
aprecierile cadrelor didactice asupra nivelului de pregătire, motivaţiei pentru învăţare şi
comportamentului elevilor, oferind astfel părinţilor o baza pentru orientarea ulterioară a
copiilor.
La solicitarea părinţilor, profesorii vor stabili întâlniri individuale cu părinţii / elevii.
formarea unor clase speciale pentru elevii cu performanţe deosebite.
consilierea pentru alegerea disciplinelor opţionale.
63
Realizează (în colaborare cu profesorii diriginţi şi cu elevii) punctul de informare şi
documentare OSP şi realizează procesul de orientare profesională a elevilor3,
aspect care implică în mod automat
- cunoaşterea nivelului lor de aspiraţii; cunoaşterea profilurilor ocupaţionale;
- cunoaşterea dinamicii structurilor profesionale;
- cunoaşterea fluctuaţiilor de pe piaţa forţei de muncă.
Colaborează cu factorii locali implicaţi în realizarea obiectivelor
educaţionale specifice proiectelor comunitare.
Realizează microcercetări.
Se preocupă permanent de dezvoltarea propriei cariere.
Elaborează (individual sau împreună cu profesorii diriginţi/cu elevii)
broşuri, pliante şi buletine informative pe teme psihopedagogice.
Elaborează lucrări ştiinţifice cu caracter teoretico - aplicativ.
7
Apud: A. Băban, (coordonator)(2001): Consilierea educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Ed. Presa universitară clujană, Cluj Napoca, p. 2001
64
în urma unui comportament inadecvat. Dacă după această regulă scade frecvenţa
comportamentelor disruptive, scăderea pauzei cu 5 min. reprezintă o pedeapsă.
Întăririle primare (Un stimul poate fi definit ca o întărire primară, dacă satisface
o nevoie fiziologică.) Alimentele sunt un exemplu de întărire primară.
Întăririle secundare (Un stimul poate fi definit ca o întărire secundară dacă
satisface o nevoie materială sau socială.) Notele, banii, popularitatea sunt întăriri
secundare frecvent utilizate
Planificare a întăririlor (Realizarea unei scheme de întărire.) Oferirea unei
întăriri la un interval stabilit sau după un număr de răspunsuri corecte. Exemplu,
profesorul oferă întărire după 4 răspunsuri corecte.
Modelarea ( Învăţarea unor comportamente noi prin întărirea succesivă a
secvenţelor comportamentului.) Profesorul Z are un elev care este foarte timid când
răspunde oral. Prima dată îi oferă o recompensă după contactul vizual cu elevul. In
următoarea etapă oferă întăriri pentru că acesta ridică mâna, apoi doar după ce răspunde
prin da sau nu la întrebările sale şi în fine după ce răspunde utilizând mai multe cuvinte
etc.
Eliminarea gradată a stimulilor (Eliminarea gradată a întăririlor prin
introducerea unor stimuli noi care cresc frecvenţa comportamentului ţintă.) Înlocuirea
unei întăriri materiale (dulciuri) cu întăriri sociale (încurajarea).
Time-out (Este o metodă de întărire negativă prin care elevul este scos dintr-un
mediu în care nu-şi poate controla comportamentul (primind multe întăriri pozitive
pentru comportamentul nedorit) şi plasat într-un alt mediu, pentru un interval de timp
stabilit.) Spaţiul pentru "time - out" este stabilit în clasă, fiind evitate locurile
întunecoase sau răcoroase şi denumirile tendenţioase de genul "banca măgarului".
Elevul nu trebuie să aibă o altă preocupare în această perioadă (nu scrie sau desenează)
şi nu trebuie să devină centrul atenţiei. Altfel acest timp devine întărire pozitivă pentru
acel comportament. Timpul pentru time-out să fie între 5 şi 10 min.
Extincţia (Retragerea unui comportament ca urmare a lipsei de întărire.) De
exemplu, dacă pentru un elev acordarea atenţiei este întărirea pozitivă pentru
65
comportamentul disruptiv, şi nu i se mai acordă această întărire, după o perioadă,
comportamentul nu mi apare.
Penalizarea (Retragerea unor privilegii ca metodă de scădere a frecvenţei de
apariţie a unui comportament.) Se retrage un număr de credite oferite anterior de
profesor pentru că a apărut comportamentul nedorit.
66
Curs 14: CONSILIEREA PRIVIND CARIERA. CODUL DEONTOLOGIC AL
PROFESIUNII DE CONSILIER ŞCOLAR
8
Plosca, M., Mois, A.;(2001); Consilierea privind cariera – aplicaţii în şcoală-, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p.17-19.
67
subiectului în vederea evaluării efortului de de pregătire necesar, al alegerii celor mai
adecvate forme şi filiere de dezvoltare, al conceperii unui plan personal de formare
profesională.
Obiectivele consilierii privind cariera pot fi structurate pe trei componente:
autocunoaştere, dezvoltare vocaţională, cunoaştere şi planificare a carierei.
Aceste obiective au în vedere:
a. autocunoaşterea şi descoperirea de către elevi a propriilor interese, aspiraţii
şi a potenţialului de care dispun pentru a-şi defini propria identitate;
b. dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptării şi a sentimentelor de
preţuire personală;
c. formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivă
care se răsfrânge asupra comportamentului;
d. dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor inter-personale, de
colaborare, a capacităţii de a comunica;
e. dezvoltarea capacităţii de autodirijare şi de rezolvare a problemelor proprii;
f. formarea capacităţii de analiză a competenţelor dobândite prin învăţare, în
vederea orientării spre o anumită carieră;
g. formarea abilităţilor de luare a deciziei privind alegerea şcolii, a profesiei şi
asumarea responsabilităţii faţă de integrarea profesională şi socială în
condiţiile oferite de piaţa muncii;
h. învăţarea unor tehnici de planificare a propriei cariere, de concepere şi
monitorizare a planului de acţiune.
68
3. Clientul trebuie să-şi identifice în mod obiectiv abilităţile şi calităţile personale,
corelativ cu cerinţele viitoarei profesii vizate;
4. Clientul trebuie informat asupra raportului cerere - ofertă existent pe piaţa forţei de
muncă;
5. Clientul trebuie să fie sigur că decizia luată este optimă;
6. Clientul trebuie să-şi dezvolte abilitatea de a depista oportunităţile privind viitoarea
carieră;
7. Clientul trebuie abilitat să răspundă exigenţelor diferitelor locuri de muncă;
8. Clientul trebuie să cunoască standardele de calitate la care va trebui să lucreze în
viitor;
9. Clientul trebuie abilitat în algoritmul specific gândirii proactive;
10. Clientul trebuie abilitat în managementul schimbării.
69
pentru a putea permite reflectarea asupra propriei persoane şi a dezvoltării acesteia.
Perioada adolescenţei, prin problemele decizionale pe care le pune elevilor - ce cursuri
să urmeze, cu cine să iasă la întâlnire, dacă să meargă la facultate, să consume droguri,
să facă sex, să lucreze după terminarea orelor, să participe la adunări religioase sau nu
etc. - forţează reflectarea asupra propriei identităţi (identificarea propriilor valori,
interese şi abilităţi, evaluarea capacităţii de a lua decizii şi a face faţă diverselor situaţii)
şi contribuie astfel la cristalizarea acesteia.
Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea propriilor
interese, valori, abilităţi şi competenţe, pe de o parte, cu preferinţa pentru un anumit
tip de activităţi, stiluri de interacţiune şi medii de muncă, pe de altă parte. Ea apare la
confluenţa dintre experienţele de învăţare şi de muncă multiple ale adolescentului,
devenind etalonul maturizării sale (figura 15.2.). Tocmai de aceea este utilizat de
specialişti pentru a cunoaşte nivelul de dezvoltare atins de adolescent.
Psihologii vor avea permanent în atentie faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie
apreciata valoarea înnascuta de fiinta umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau
diminuata de cultura, nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare
sexuala, statut marital, abilitati fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic sau
orice alta caracteristica personala, conditie sau statut.
71
PRINCIPIUL II: RESPONSABILITATE PROFESIONALĂ ŞI SOCIALĂ
Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai înalt grad de integritate morala si profesionala
în toate relatiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest pregatirea si
calificarile sale oriunde se afla în relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau
sa tolereze practicile incorecte si discriminatorii.
72