Sunteți pe pagina 1din 3

Plumb

George Bacovia

Simbolismul este un current literar de circulatie universal,aparut in Franta,in a doua


jumatate a secolului al XX-lea, ca reactive impotriva clasicismului si romantismului ,
provocand emotia si muzicalitatea interioara a ideii.Si-a creat o individualitate proprie prin
lansarea a doua deziderate principale: folosirea simbolurilor si perceptia sinestezica asupra
universului. Promoveaza o noua viziune asupra poeziei, considerate arta de a simti,
fundamentata pe imagini artisitce, ca mijloc de exprimarea a corespondentelor intre
elementele universului, prin sugestie. Simbolul admite o multitudine de sensuri specific fiind
cel plurivoc, la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul.
George Bacovia este considerat de critica literara cel mai insemnat reprezentant al acestui
curent literar din literatura romana.Poet interbelic , apreciat pentru originalitatea sa, care
deriva dintr-un pesemism exagerat cu care traieste, claustrarea intr-un mediu ostil si spaima
de moarte, creeaza o lirica a tristetii ireparabile.
Poezia « Plumb« apare in volumul omonim de debut, in 1916.Creatiile de facture
simbolista, aceasta opera lirica este o arta poetica, in care se dezvaluie principalele conceptii
ale artistului despre lume si viata,despre menirea lui in univers,intr-un limbaj literar dinstinct.
Astfel, tema poeziei este conditia cretorului intr-o societate care il desconsidera,
ingradindu-i aspiratiile, ceea ce genereaza o stare de angoasa in raport cu doua experiente
capitale ale existentei umane : iubirea si moartea.
Imaginarul poetic bacovian se concentreaza pregnant asupra semnelor implacabile ale
mortii, sugerate prin simboluri specifice de-a lungul intregii sale creatii. Poezia « Plumb«
concentreaza datele esentiale ale liricii bacoviene dominanta de pesimism.Procedeele artistice
simboliste prin care se contureaza atmosfera generala a poeziei sunt : folosirea simbolurilor,
simetria,sugestia, utilizarea elementelor recurente, muzicalitatea versurilor, cromatica,
perceptia sinestezica a universului.
Laitmotivul poeziei, titlul textului poetic, «Plumb «, simbol recurent, repetat de sase ori
simetric, ceea ce confera muzicalitate textului, exprima corespondenta duntre un element al
naturii si starile sufletesti exprimate liric, accntuand starea deprimanta a eului..
In sens denotativ, »plumbul » este un element chimic,un metal moale,maleabil,greu, de
culoare cenusiu-albastruie. Sensul denotativ deriva din cel propriu si sugereaza cromatic,in
plan poetic, apasarea, monotonia, dezorientarea, claustrarea, angoasa.
Din punct de vedere al constructiei, se remarca doua secvente poetice (catrene)
structurate pe doua planuri :macrocosmic, al spatiului inconjurator si microcosmic, sufletesc.
Subiectivitatea lirismului este evidenta prin integrarea marcilor gramaticale ale prezentei eului
liric, anume :verbele « stam«, » am inceput», si adjectivul posesiv »meu », la persoana I.
Prima secventa poetica isi bazeaza semnificatia pe metafora-simbol “cavou” ,legata
indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet in confesiunea lirica.Acesta poate avea doua
acceptiuni: universal inchis al targului de provincie, incapabil de a discerne valoarea valoarea
de nonvaloare, sau propriul targ perisabil, uman, o temnita pentru sufletul dornic de inaltare
spirituala.
Incipitul poeziei debuteaza cu un verb la imperfect (« dormeau« ),ceea ce sugereaza o
actiune inceputa in trecut si neterminata, de aici derivand o permanentizare a starii generale
apasatoare. « Adanc« este un epitet al verbului « dormeau« care sugereaza starea de
profunzime a somnului. » Sicriele» e un cuvant ce apartine campului semantic al mortii,sau
idea unui somn al mortii.Epitetul metaforic « de plumb« are menirea de a reliefa greutatea,
apasarea, atractia pamantului, starea liminala dintre viata si moarte.Florile, care sunt asociate,
de obieci, frumusetii, gingasiei, sunt alaturatea oximoronului plumbului, care sugereaza idea
mortii organicului, pierzandu-si farmecul.
Imaginarl poetic bacovian se axeaza pe prezentarea confesiva a unui intreg univers,
simbolizat de « sicriu«, cuprins de moarte, prin imbracarea lui intr-un funerar vestmant.
Existenta umana este marcata de constrangerea sociala, dar mai ales de cea a iminentei
mortii.Interiorizarea discursului eului liric este evidenta prin folosirea marcii specifice eului in
text, verbul la persoana I « stam« ,dar si prin aparitia motivului singuratatii. Prezenta
conjunctiei « si« la inceput de vers si la mijloc asigura muzicalitatea,dar si insistenta,
pregnanta ideii de moarte.Mediul claustrant al cavoului simbolizeaza neputinta depasirii
propriei conditii, ceea ce se contureaza ca o sursa de suferinta care starbate intreaga lirica
bacoviana. »Cavou »devine simbol bivalent :chiar resuind sa evadeze din trupul lui
(sicriul),dintr-un saptiu inchis,poetul va nimeri intr-un alt spatiu inchis (cavoul),simbol al
lumii ostile.Punctele de suspensie,arata deschiderea spre noi senzatii,intrerupand discursul
liric. In peisajul macabru al singuratatii si al cavoului, isi face aparitia vantul, sugerand o
perceptie tactila, resimtita organic, completata de o imagine auditiva prin prezenta verbului
onomatopeic « scartaiau«, sunet funebru produs de miscarea « coroanelor de
plumb«(sintagma sinbol, deoarece « coroana« presupune o intentie a mintii,si este un simbol
al formalului,ce presupune reinterarea unor valori ), care amplifica presimtirea unui inevitabil
sfarsit, si care sugereaza disconfortul atat tactil cat si auditiv.
In secventa a doua, folosindu-se tehnica simetriei, corespondentul « sicrielor de plumb«,
din planul exterior,este amorul,cazut in somn, o stare premergatoare mortii,prin pozitia
nefireasca in care se afla : » Dormea intors amorul meu de plumb». » Amorul » este singurul
cuvant care ne indreptateste sa interpretam poezia si ca poezie de dragoste ,dar si ca arta
poetica.Lirismul se interiorizeaza,aflandu-se din ce in ce mai pregnant sub semnul
tragismului. Sentimentul cel mai profund uman isi anunta disparitia ,ceea ce echivaleaza
cu « intoarcerea cu fat aspre apus«, asa cum definea metaforic Lucian Blaga trecerea intr-o
alta dimensiune.Adjectivul posesiv « meu« este marca a prezentei eului liric.
Strigatul de invocare a celui decedat isi are originea in credinta populara,unde marcheaza
in mod dual durerea sfasietoare,dar si speranta unei reveniri.Verbul la perfect compus traduce
incpacitatea poetului de a comunica cu iubirea.Poetul se autoevalueaza (« stam singur« ) in
aceasta lume ostila in care nimeni nu poate trai .El se priveste ca pe un obiect, iar epitetul
singur accentueaza starea de solitudine.Substantivul « mort« lasa posibilitatea interpretarii sub
aspect ideatic, deoarece in context acesta creaza ambiguitatea ; » mort» se poate referii atat la
pierderea sau moartea iubirii, cat si la pierderea inspiratiei , a poeziei.Sintagma « si era frig«
pe langa perceptia tactila aduce idea de moarte, de disonfort.Prin simetria de constructie
sintagma realizeaza muzicalitatea specifica simbolismului.La Bacovia « aripile« prin epitetul
« de plumb« devin grele, atarnand ca o povara,tragandu-l spre pamant, conducandu-l catre o
iminenta prabusire in moarte.In aceasta ipostaza eul liric este un Icar sacrificat.
Parcurgand lirica simbolista bacoviana, cititorul recepteaza poezia ca pe arta de a
simti, prin folosirea sugestiei, care exprima fidel corespondenta dintre elementele naturii si
starile sufletesti.Universul este perceput sinestezic : vizual (« funerar vestmant«,  » flori de
plumb», «coroanele de plumb « ), tactil (« era vant«, « era frig«), auditive (« scartaiua«, « am
inceput sa-l strig« ).Atmosfera poetica se tese cu ajutorul simbolului recurent « plumb«, care
sugereaza moartea, printr-o cormatica apasatoare. De atfel, la nivel fonetic, cuvantul este
alcatuit din consoane, ceea ce induce ideea apasatoare de claustrare. Repetitiile confera
muzicalitate intregii poezii, accentuand ideile poetice enuntate,la fel ca si prozodia (doua
catrene,cu rima imbratisata,masura de zece silabe si ritm variabil).
Poet monocord, traind pana la paroxism spaiama de moarte,Bacovia contureaza un
univers trist, apasator, deprimant, a carui arta poetica, poezia « Plumb«, il reprezinta pe
deplin,constituindu-se ca un crez existential original.                    

S-ar putea să vă placă și