Cetoza este o afectiune care apare frecvent la vacile adulte.

Apare, de regula, la vacile de lapte in

primele stadii ale lactatiei si se caracterizeaza, in principal, prin anorezie si depresie. Rareori , apare
si la vaci in ultimele luni de gestatie, iar atunci se poate asemana cu toxiemia de gestatie a oilor. Pe
langa inapetenta, se pot observa si semne ale disfunctiei nervoase, precum pica, lins excesiv,
incoordonare in mers, mugete si agresiune. Este o afectiune cu raspandire mare, dar incidenta cea
mai mare apare la vacile de lapte care sunt crescute pentru productie ridicata de lapte.

Patogeneza cetozei bovine nu este pe deplin inteleasa, dar este combinatia unei mobilizari adipoase
intense si a unei cereri crescute de glucoza. Ambii factori sunt prezenti in primele stadii ale lactatiei,
moment in care balanca negativa a energiei determina mobilizare adipoasa, iar sinteza laptelui
creaza o cerere crescuta a glucozei. Mobilizarea adipoasa este acompaniata de concentratii mari ale
serului sangvin a acizilor grasi nonesterici. Pe perioadele glucogenezei intense, o mare parte a
serului acizilor grasi nonesterici este directionata pentru sinteza corpilor cetonici din ficat. De aceea,
caracterizarea clinico patologica a cetozei include concentratii crescute a serului acizilor grasi
nonesterici, corpi cetonici si concentratii mici ale glucozei.

Sunt speculatii conform carora patogeneza cazurilor de cetoza care apar imediat in perioada de dupa
fatare sunt usor diferite de cazurile care apar in perioada in care se inregistreaza cea mai mare
productie de lapte. Cetoza care apare in perioada post-partum este descrisa ca fiid cetoza de tipul 2.
Asemenea cazuri de cetoza in primele stadii ale lactatiei pot fi asociate si cu steatoza hepatica. Atat
steatoza hepatica, cat si cetoza, fac parte dintr-un spectrum al conditiilor asociate mobilizarii
adipoase intense la vaci. Cazurile de cetoza care apar in perioada cea mai mare de a productiei de
lapte, la 4-6 saptamani dupa fatare, pot fi strans asociate cu o alimentatie deficitara a vacilor, care
experimenteaza o lipsa metabolica a precursorilor gluconeogeni decat o mobilizare adipoasa
intensa. Cetoza in aceste cazuri este de tipul 1.

Epidemiologie. Toate vacile de lapte in primele stadii ale lactatiei, primele 6 saptamani, sunt supuse
riscului de a dezvolta cetoza, mai ales in primele 2 saptamani de lactatie. Cetoza afecteaza toate
categoriile (desi se pare ca incidenta la animalele primipare este mai mica)si nu are o predispozitie
genetica, inafara de aceea de a fi asociata raselor de lapte. Vacile cu depozit adipos excesiv la fatare
sunt exsupe mult mai mult riscului de a fi afectate de cetoza, decat vacile care au un depozit adipos
mai scazut.Vacile in lactatie care au deja cetoza subclinica sunt, de asemenea, expuse unui risc mult
mai mare de a suferi ulterior de cetoza clinica si deplasarea abomasului.

Clinic. Vacile mentinute permanent in stabulatie inchisa, consumul din ce in ce mai putin al furajului,
reprezinta primul semn al cetozei. Daca ratiile sunt impartite dupa componenti, vacile cu cetoza
refuza adesea cerealele inaintea furajului. Atunci cand furajarea se face la nivel de grup, printre
primele semne care pot fi observate se constata reducerea productieide lapte, letargie si abdomenul
are aspectul “gol”. La examinarea fizica a animalelor, vacile sunt afebrile si usor deshiodratate.
Motilitatea rumenului este variabila, putand varia de la hiperactivitate la hipoactivitate. In cele mai
multe cazuri nu apare niciun fel de anomale fizica. Modificarile nervoase apar la foarte putine cazuri,
fiind destul de izolate. Acestea constau in lins si mestecat in exces, cateodata vacile mesteca tevi sau
alte obiecte pe care le gasesc in mediul inconjurator. De asemenea, mai apar si mersul cu dificultate
si incoordonarea in mers, precumsi agresiunea si mugete. Aceste semne apar in putine cazuri, dar
din cauza faptului ca aceasta afectiune este atat de des intalnita, atunci cand se observa animale
care au aceste semne nu este un lucru neobisnuit.

Diagnosticul. Diagnosticul clinic al cetozei se bazeaza pe prezenta factorilor de risc, semnele clinice si
prezenta corpilor cetonici in urina si lapte. Cand se stabileste diagnosticul pt cetoza, se va efectua si
o examinare fizica detaliata pentru ca, de multe ori, cetoza apare simultan cu alte afectiuni specifice
perioadei peripartum, cum ar fi deplasarea abomasului, retentia membranelor fetale si metrita.
Rabia si alte afectiuni ale sistemului nervos central pot constitui diagnostice diferentiale atunci cand
se observa semne neurologice.

Se folosesc teste pentru a se descoperi prezenta corpilor cetonici in urina si lapte. Majoritatea
testelor date spre comercializare se bazeaza pe citirea prezentei acidului acetoacetic sau a acetonei
in lapte si urina. Testele tip dipstick sunt convenabile si usor de folosit, dar sunt potrivite numai
pentru a detecta acidul acetoacetic si acetona doar din urina si nu sunt potrivite si pentru testarea
laptelui. Toate aceste teste se citesc in functie de virarea culorii si trebuie folosite cu grija, ceea ce
inseamna acordarea timpului necesar, precum este specificat de catre producator. Se mai pot folosi
instrumente portabile, precum cele utilizate la monitorizarea corpilor cetonici in sange, in medicina
umana, la pacientii cu diabet. Aceste instrumente masoara cantitativ concentratia acidului beta-
hidroxibutirat in sange, urina si lapte si pot fi folosite pentru a se stabili un diagnostic clinic al
cetozei.

Concentratia corpilor cetonici in urina este mereu mai mare decat cea a corpilor cetonice in lapte.
Chiar daca uneori se observa in urina prezenta unor corpi cetonici, acest lucru nu inseamna neaparat
o cetoza clinica, deoarece fara prezenta semnelor clinice ( anorexie, depresie ), rezultatele pot
indica cetoza subclinica. Asadar, cetoza subclinica, poate fi definita ca o crestere a concentratiei a
serului corpilor cetonici, fara a se observa semnele clinice. Subclinic, vacile afectate au un risc mult
mai mare de a fi supuse aparitiei cetozei clinice si deplasarea abomasului, dar se poate constata si o
reducere a fertilitatii si a productiei de lapte. Determinarea concetratiei acidului beta-hidroxibutirat,
este considerata cea mai buna metoda de a detecta si de a monitoriza cetoza subclinica, deoarece
testele care se pot efectua in grajd au sensibilitatea si specificitate reduse. Vacile diagnosticate cu
cetoza subclinica sunt tratate cu propilenglicol, iar ulterior s-a observat o reducere a incidentei a
acestei afectiuni si imbunatatirea productiei de lapte la animalele tratate. Aceasta solutionarea este
de scurta durata si nu trebuie sa inlocuiasca intocmirea unui plan nutritional corespunzator
ceritentelor animalelor.

Tratament. Tratamentul pt cetoza urmareste stabilirea normoglicemiei si reducerea concentratiei

serului corpilor cetonici. Administrarea intravenoasa bolus a 500 ml Glucoza 50 % este cea mai
uzuala terapie. Aceasta substranta are caracter hiperosmotic si daca este administrata perivascular
poate determina ulterior inflamare si iritare severa a tesutului, de aceea trebuie sa se asigure o
administrare intravenoasa. Adminstrarea glucozei determina o refacere rapida, mai ales la animalele
care au o productie mare de lapte. Totodata, efectul este , de regula, tranzitoriu, si de multe ori,
cetoza recidiveaza. Adminstrarea glucocorticoizilor, precum Dexametazona sau Acetat de
Isoflupredona 5-20 mg/doza, intramuscular, poate constitui o terapie mult mai eficienta decat
adiminstrarea de glucoza singular, dar trebuie repetata zilnic , la nevoie. Propilenglicolul administrat
oral – 250-400 mg/ doza, o data pe zi, se comporta ca un precursor al glucozei si este eficient in
terapia cetozei, dar folosirea in exces va acestuia poate determina depresia sistemului nervos
central.

Cazurile de cetoza care apar in primele 2 saptamani de dupa fatare, sunt, de regula, mai refractare la
terapie decat celelalte cazuri. In aceste situatii, se poate administra insulina intramuscular 150-200
UI/zi, pentru o perioada mai indelungata, deoarece insulina suprima mobilizarea adipoasa, dar si
ketogeneza, dar trebuie folosita simultan cu glucoza sau cu glucocorticoizi pentru a preveni
hipoglicemia. Folosirea insulinei in aceasta maniera nu este aprobata la scara generala, iar alte
optiuni de terapie sunt limitate si greu de realizat, precum administrarea de glucoza intravenos in
mod continuu sau hranirea prin intermediul unui tub.