UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

SPECIALIZAREA DREPT JUDICIAR PRIVAT
ANUL I, SEMESTRUL II – BOLOGNA

DISCIPLINA:

„SISTEME JUDICIARE
EUROPENE”
TEMA:

„ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR ÎN

SPANIA”

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC MASTERAND

Prof. univ. Dr. Ioan Leş Oprişiu Adina

Page 1 of 22
 Consideraţii introductive

Denumire oficială: Regatul Spaniei.

2 1
Suprafaţa teritoriului: 504.645 km
Populaţie: 46.951.532 locuitori
Limbă oficială: castellano sau spaniola
Limbi cooficiale: el catalán, el euskera,
2
el gallego, el valenciano, el aranés .
Vecini: Franţa, Principatul Andora (N),
Portugalia (E), Gibraltar – teritoriu britanic
(S), Maroc – vecin de teritoriu maritin.
Spania este astăzi o monarhie
constituţională ereditară, împărţită în 19
comunităţi autonome. Parlamentul Spaniei este
bicameral: Congresul Deputaţilor şi Senatul.
Mandatul de deputat este atribuit prin vot
universal pentru un mandat de patru ani, fiind
compus din cel puţin 300 şi cel mult 400 de
membri. Mandatul unui senator este atribuit
prin vot universal, compus din reprezentanţii
provinciilor, fiecărei provincii
fiindu-i
3
desemnate câte patru .

Premise istorice şi juridice

Denumirea de „Spania” provine de la termenul de „Hispania”, denumire pe care

romanii au atribuit-o din punct de vedere geografic întregului teritoriu al Peninsulei Iberice,
un termen care la rândul său a derivat din numele „Iberia”, preferat de scriitori greci atunci

1
A se vedea http://es.wikipedia.org/wiki/Espaňa

2
A se vedea http://www.vaucanson.or g/espagnol/linguistique/lenguas_espana_esp.htm
3
A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Instituţii judiciare contemporane”, editura C.H. Beck, 2007, pag. 700-701

Page 2 of 22
când se refereau la acelaşi spaţiu. Originea latină a termului „Hispania” este şi astăzi o vie
controversă.
Termenul "Hispania" provine de la fenicieni „i-spn-ya”, un termen a cărui utilizare
datează din al doilea mileniu a.Ch. din inscripţiile Ugaritice. Fenicienii au fost lideri ai unei
civilizaţii ce a influenţat şi Peninsula Iberică, prin extinderea comerţul, punând bazele
oraşului Gadir (actualul Cadiz), cel mai vechi oraş locuit din Europa de Vest.
Cu privire la originea feniciană a termenului, Isidor de Sevilla în etimologiile sale,
precizeaază că îşi are originea în „Ispani”, toponimul fenician-punic din Sevilla, un oraş pe
care romani îl numeau Hispalis.

Istoria Spaniei nu diferă foarte mult de istoria celorlalte state vecine din vestul
continentului. Iniţial, acest teritoriu a fost populat de triburi iberice, care s-au contopit cu alte
popoare ce au venit ulterior pe acest teritoriu, cum sunt celţi, fenicienii, ş.a. În secolele II-I
a.Ch. Roma transformă peninsula într-o provincie romană. Mai târziu, în secolul al V-lea,
Spania este ocupată de triburile germanice, iar după secolul al VIII-lea de către arabi.
Influenţa şi cultura arabă este şi astăzi simţită pe teritoriu iberic, tocmai datorită
faptului că a fost emirat, iar apoi califat independent, menţinându-se până în anul 1031.
Singura provincie rămasă neocupată a fost Asturia, de unde, mai târziu a şi început
lupta pentru recucerirea teritoriilor pierdute. În urma victoriilor obţinute i-au naştere
importante regate, precum: Leon, Castilia, Aragon, Navarra şi Portugalia. „Naşterea”
Regatului Spaniei a început atunci când Regatul Aragonului şi cel al Castiliei s-au unit.
Ultimul bastion arab a fost Granada, recucerit abia în anul 1492.
Anul 1492 are o semnificaţie colosală pentru istoria Spaniei, ce marchează şi
începuturile marilor cuceriri şi descoperiri geografice, începute de Columb, punându-se baza
unui adevărat imperiu colonial, ce a continuat până în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Prima republică spaniolă a fost proclamată în 1873, având o existenţă scurtă.
O nouă republică a fost proclamată la data de 14.04.1931, cu cinci ani anteriori
rebeliunii militare a generalului Franco, ce a declanşat un sângeros război civil (1936-1939)
sfârşit cu instaurarea dictaturii militare a lui Franco.
După moarte lui Franco, puterea a fost preluată de casa regală, primul rege fiind Juan
Carlos I de Bourbon (numit succesor chiar de Franco), ce a adus o importantă schimbare în
4
adaptarea ţării după tranziţia regimului dictatorial .

4
A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Leş – op. cit. pag. 701-702

Page 3 of 22
 Constituţia Spaniei

Actuala Constituţie spaniolă a fost adoptată în anul 1978, act normativ ce a promovat ca
5
„valori superioare ordinii sale juridice” : libertatea, justiţia, egalitatea, puralismul politic,
legalitatea (art. 9 alin. 3 din Constituţie).
Art. 3 alin. 1 din Constituţie prevede faptul că limba oficială este castellana, toţi
6
spanioli au datoria de a o cunoaşte şi dreptul de a o folosi .
Constituţia spaniolă are 169 de articole cu caracter juridic material. Mai are ca anexe,
numerotate separat, Dispoziţii adiţionale (Paragrafe I - IV), Dispoziţii tranzitorii (Paragrafele I
- X), o Dispoziţie derogatorie şi o altă Dispoziţie finală.
Titlul VI al Constituţiei, art. 117-127, reglementează sistemul judiciar. Astfel că, în
7
continuare prezentăm câteva dintre cele mai importante prevederi ale Constituţiei Spaniei .

Drepturile şi îndatoririle fundamentale:

8
Art. 11 din Constituţie prevede faptul că „naţionalitate spaniolă se dobândeşte, se
păstrează şi se pierde, în conformitate cu legea. Nici o persoană de origine spaniolă nu va
putea fi privată de cetăţenia sa. Statul poate negocia o dublă cetăţenie în cadrul unor tratate cu
ţările latino-americane sau cu cei care au avut sau au legături speciale cu Spania. În aceste
ţări, chiar dacă ele recunosc drepturi reciproce cetăţenilor spanioli, aceştia pot deveni cetăţeni
ai acelor state, fără a pierde naţionalitatea lor.”
Art. 12 prevede faptul că o persoană dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu la
vârsta de 18 ani.
Statutul străinilor, prevăzut de Constituţia Spaniei prevede faptul că „străinii, pe
teritoriul Spaniei se bucură de libertăţile publice garantate de prezenta parte, în condiţiile
stabilite prin tratate şi de legi. Numai cetăţeni spanioli vor fi titulari ai drepturilor recunoscute
de art. 23, cu excepţia faptului că, în conformitatea criteriilor de reciprocitate, pot fi stabilite,

5
Prof. univ. Dr. Ioan Leş – op. cit. pag. 702

6
A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Tratat de drept procesual civil”, ediţia a 5-a, cu referire la Proiectul Codului
de procedură civilă, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 53

7
Ibidem
8
A se vedea http://www.congreso.es/consti/index.htm

Page 4 of 22
prin tratate sau legi, dreptul de a vota şi de a alege reprezentanţii municipali. Extrădarea se
acordă în temeiul unui tratat sau prin lege, respectând principiul reciprocităţii. Excluse de la
extrădare sunt persoanele ce au comis infracţiuni politice, ce nu sunt considerate ca acte de
terorism. Legea stabileşte condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizii se pot bucura de
dreptul de azil în Spania” (art. 13). Art. 23 prevede faptul că „ cetăţeni spanioli au dreptul să
participe la treburile publice, direct sau prin reprezentanţi liberi aleşi, în alegeri periodice prin
sufragiu universal. Ei au, de asemenea, dreptul de acces egal la funcţii publice, cu cerinţele
specificate de lege.”
Art. 14 prevede egalitatea în faţa legii a cetăţenilor spanioli cu străinii sau apatrizii,
„fără discriminare pe motive de rasă, sex, religie, opinie, circumstanţă personală sau socială”.
Prevederile drepturilor şi întatoririlor cetăţenilor spanioli, precum şi a apatrizilor sau
străinilor sunt mult asemănătoare cu cele prevăzute şi de Constituţia României, drept pentru
care nu ne mai oprim asupra lor.
O prevedere interesantă, este cea cuprinsă în art. 55 din Constituţia Spaniei, unde este
reglementată situaţia suspendării unor drepturi fundamentale, astfel că: „(1) Drepturile
prevăzute la articolele:
Art. 17, 18, pct. 2 şi 3, secţ. 19 şi 20, pct. 1) şi d) şi 5 (arestul preventiv)
Art. 21 (dreptul la întrunire paşnică)
Art. 28 alin. 2 (dreptul de a se asocia şi de a declanşa sau de a adera la o grevă)
Art. 37 alin. 2 (dreptul de a purta negocieri colective)
pot fi suspendate, în cazul unui acord cu privire la declararea asediului, astfel cum este
prevăzut în Constituţie. O excepţie de la prevederile de mai sus, sunt cele cuprinse în
paragraful 3 al art. 17, în caz de declarare a stării de urgenţă. (2) O lege organică poate
stabili modalităţile şi cazurile în care, în mod individual şi în urma intervenţiei judiciare
necesare şi adecvate de control parlamentar, a drepturilor recunoscute în art. 17 alin. 2 şi 18
pct. 2 şi 3 pot fi suspendate pentru anumite persoane în legătură cu investigaţiile activităţilor
de participare sau organizare a unei trupe armate sau grupări teroriste. Utilizarea
nejustificată sau abuzivă a competenţei conferite, cu scopul încălcării legii, drepturilor şi
libertăţilor recunoscute prin lege, va fi pedepsită cu răspunderea penală a celor vinovaţi.”

Prerogativele Regelui:

Constituţia Spaniei prevede faptul că „Regele este şeful statului, simbol al unităţii şi al
permanenţei, arbitru şi moderator al funcţionării regulate a instituţiilor, constituind cel mai

Page 5 of 22
înalt nivel în cadrul reprezentării statului spaniol în relaţiile internaţionale, în special cu
naţiunile din cadrul comunităţii sale istorice, exercitând funcţiile atribuite expres prin
Constituţie şi legi. Titlul său este cel de REGE AL SPANIEI şi poate fi folosit de către
ceilalţi membri ai familie regale. Persoana regelui este inviolabilă şi nu poate face obiectul
răspunderii. Actele sale sunt întotdeauna contrasemnate în modul prevăzut la articolul 64,
neavând altfel valabilitate, cu excepţia celor prevăzute la articolul 65.2.” (art. 56).
Art. 64 din Constituţie reglementează faptul că „acte Regelui se contrasemnează de
Primul-ministru şi, după caz, de către miniştri de resort. Acţiunile de propunere şi de numire
a Primului-ministru, precum şi cele de dizolvare a Guvernului, prevăzute la art. 99, vor fi
contrasemnate de către preşedintele Congresului. De acte Regelui vor fi răspunzătoare acele
persoane care vor contrasemna acele acte.
Art. 57 „(1) Coroana Spaniei va fi moştenită de către succesorii H.M. Juan Carlos I de
Borbón, moştenitorul legitim al dinastiei istorice. Succesiunea la tron urmează ordinea
regulată a primului născut şi a reprezentării, fiind preferată mereu linia anterioară celei
posterioare; în aceeaşi linie, va fi preferată gradul cel mai apropiat de înrudire decât cel mai
îndepărtat; în cadrul aceluiaş grad de înrudire, bărbatul va fi preferat femeii, iar în cazul
aceluiaş sex, persoana mai în vârstă celei mai tinere. (2) Prinţul moştenitor, de la naşterea sa
sau de la producerea evenimentului va avea titlul de PRINŢ DE ASTURIA, precum şi alte
titluri deţinute în mod tradiţional de către moştenitorul Coroanei Spaniei. (3) Parlamentul va
decide care dintre moştenitori este cel mai potrivit intereselor Spaniei. (4) Acela dintre
persoanele cu drept de succesiune la tron, care se căsătoreşte împotriva interdicţiei expresă a
Regelui şi Parlamentului, sunt excluse de la succesiunea la coroană, precum şi descendenţii
acestora. (5) Abdicarea şi renunţarea la tron, precum şi orice îndoială în fapt sau în drept, care
are loc în ordinea succesiuni la coroană vor fi soluţionate printr-un act. ”
„Soţia Regelui sau consortul Reginei nu îşi poate asuma funcţii constituţionale, cu
excepţia dispoziţiilor privitoare la Regenţă” (art. 58).
Regenţa: „Atunci când regele este minor, mama regelui şi, în lipsa acesteia, un adult
relativ cel mai apropiat în succesiune la coroană, în ordinea stabilită în Constituţie, îşi
exercită imediat Regenţa în timpul minorităţii regelui. În cazul în care Regele devine
incapabil de a exercita autoritatea, şi această incapacitate este recunoscută de Parlament, se
va institui imediat Regenţa Prinţului Moştenitor al Coroanei, orice vârstă ar avea acesta. Dacă
nu există persoană care are dreptul să-şi asume Regenţa, acesta va fi numit de Parlament, şi
este format din unul, trei sau cinci persoane. Pentru exercitarea Regenţei, aceasta trebuie să

Page 6 of 22
fie o persoană de cetăţenie spaniolă şi majoră. Regenţa va fi exercitată prin mandatul
constituţional şi întotdeauna în numele regelui” (art. 59).
Atribuţiile Regelui (art. 62):
Propune sancţiuni şi promulgă legi;
convoacă şi dizolvă Parlamentul, face apel împotriva alegerilor astfel cum este
prevăzut în Constituţie;
apelează la referendum, în cazurile prevăzute de Constituţie;
propune un candidat ca preşedinte al guvernului şi, dacă este cazul, numeşte şi
pună capăt misiunii sale astfel cum este prevăzut în Constituţie;
numeşte şi revocă membrii guvernului, la propunerea Primului-ministru;
emite decrete, aprobate în cadrul Consiliului de Miniştri, pentru a conferi
onoruri militare, civile şi premii acordate în temeiul legii;
este informat cu privire la afacerile de stat de către Primul-ministru, în acest
scop, participă la reuniunile Consiliului de Miniştri, la discreţia sa exclusivă, la
cererea Primului-ministru;
este Comandantul suprem al Forţelor Armate;
exercită dreptul de graţiere în temeiul legii, dar nu poate autoriza graţieri
generale;
Înaltul Patronaj al Academiilor Regale;
acreditează ambasadori;
îşi exprimă acordul asupra angajamentelor internaţionale în care este inclusă
ţara;
declară război sau pace în urma acceptului Parlamentului;
i se atribuie un fond forfetar de care dispune în vederea asigurării necesităţilor
sale şi ale familiei regale;
destituie sau angajează în mod liber personalul civil sau miliar din propria
gospodărie.

Page 7 of 22
 Organizarea instanţelor judecătoreşti

Titlul VI al Constituţie Spaniei, mai precis art. 117-127, statuează asupra puterii
judecătoreşti.
În prezentarea organizării instanţelor, cităm art. 117 din Constituţie: „(1) Justiţia
emană de la oameni şi este administrată, în numele Regelui, de către judecători şi magistraţi
ai sistemului judiciar, care sunt independenţi, inamovibili, responsabili, şi se supun numai
legii. (2) Judecătorii şi magistraţii nu pot fi revocaţi, suspendaţi, transferaţi sau pensionaţi,
decât pentru unele din cauzele şi garanţiile prevăzute de lege. (3) Exercitarea autorităţii
judiciare în orice fel de acţiune, hotărând şi executând ceea ce s-a hotărât, revine ca atribuţie
doar instanţelor stabilite prin lege, în conformitate cu normele de competenţă şi a procedurii
stabilite de aceasta. (4) Instanţele nu exercită ale funcţiuni decât cele indicate în alineatul
precedent, precum şi cele care le sunt desemnate lor în mod expres prin lege pentru
garantarea oricărui drept. (5) Principiul unităţii jurisdicţionale este baza de organizare şi
funcţionare a tribunalelor. Legea reglementează exercitarea jurisdicţiei militare în cadrul
strict militar şi în cazul stării de asediu, în conformitate cu principiile din Constituţie. (6)
Instanţele excepţionale sunt interzise”.
„Instanţele excepţionale” sunt, în Spania, instanţele militare sau acele instanţe special
organizate pe perioada stării de asediu. A nu se confunda termenul de „instanţe excepţionale”
cu cel de „instanţe specializate”. Instanţele specializate sunt instanţe de drept comun, cu un
personal specializat, grupat pe domenii ale dreptului.
„Procedurile judiciare sunt publice, cu excepţiile avute în vedere în legile de
procedură. Şedinţele de judecată sunt în principal dezbătute pe cale orală, în special în
cazurile penale. Sentinţele vor fi întotdeauna motivate şi pronunţate în şedinţă publică.” (art.
120).
Din punct de vedere judiciar, teritoriul Spaniei este organizat în:
Municipii;
Districte (partidos);
Provincii;
Comunităţi autonome.
Municipiile, provinciile şi comunităţile autonome corespund cu împărţirea teritorial-
administrativă a ţării. La nivelul comunităţilor autonome sunt constituite tribunale superioare

Page 8 of 22
de justiţie. Districtele sunt unităţi teritorial-judiciare compuse din două sau mai multe
municipii limitrofe, aparţinând aceleiaşi provincii.

I. La baza sistemului judiciar se află „judecătoriile de primă instanţă şi instrucţie

– Jusgados de primera instancia e instruccion”, în fiecare district judiciar,
9
existând una sau mai multe judecătorii de primă instanţă şi de instrucţie .

În materie civilă, judecătoriile au, în baza art. 85 din Legea 6/1985, o competenţă
anume determinată. „Judecătoriile de primă instanţă soluţionează toate litigiile cu excepţia
10
celor atribuite de lege altor judecătorii şi tribunale” , acestea fiind, prin urmare, instanţe cu
plenitudine de jurisdicţie în fond.
Judecătoriile mai au competenţa de a judeca:
cererile specifice jurisdicţiei voluntare;
recursurile contra hotărârilor pronunţate de judecătoriile de pace;
reglementează conflictele de competenţă dintre două judecătorii de pace.

În materie penală, judecătoriile de instrucţie au competenţa:

de a realiza instrucţia judiciară în cauzele ce se soluţionează de Audiencias
Provinciales şi de judecătoriile penale;
judecă faptele ce nu sunt date în competenţa judecătoriilor de pace;
se pronunţă asupra cererilor de habeas corpus;
soluţionează recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătoriile de pace;
conflictele de competenţă dintre două judecătorii de pace.

II. Judecătoriile de contencios-administrativ sunt organizate în toate provinciile

şi au sediul în capitala acestora.

Competenţa acestor instanţe se întinde asupra întregii provincii. În capitala Spaniei

funcţionează astfel de instanţe, numite „Judecătorii centrale de contencios-administrativ”, ce
sunt competente de primă şi unică instanţă în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva

9
A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Sisteme judiciare comparate”, editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 470-471
10
Ibidem, pag. 472

Page 9 of 22
dispoziţiilor şi actelor emise de autorităţile, organismele, organele şi entităţile publice (art. 90
Legea 6/1985).

III. Judecătoriile sociale sunt instanţe de drept comun în materiile sociale

prevăzute de art. 92 din Legea 6/1985. Acestea funcţionează în fiecare
provincie.

IV. Judecătoriile de supraveghere penitenciară au competenţa în materia

executării pedepselor privative de libertate şi a măsurilor de securitate,
controlul jurisdicţional al puterii disciplinare a autorităţilor penitenciare,
apărării drepturilor şi beneficiilor acordate de lege deţinuţilor (art. 94 din
lege). Acestea funcţionează în fiecare provincie.

V. Judecătoriile pentru minori au sediul în capitala provinciei, au competenţă

asupra faptelor calificate de lege ca infracţiuni sau contravenţii, precum şi
asupra altor cauze.

VI. Judecătoriile de pace sunt instanţe cu o jurisdicţie limitată şi de excepţie. Sunt

constituite doar în municipiile sau comunele în care nu există judecătorii de
primă instanţă şi de instrucţie. Au competenţă în soluţionarea atât a litigiilor
civile (cauze de o valoare redusă de până în 90 de Euro, îndeplinind rolul de
Registru Civil), cât şi penale (infracţiuni minore, săvârşite din greşeală).

VII. Instanţele provinciale sau Audiencias Provinciales au competenţă în întreaga

provincie, au sediul în capitala provinciei unde are competenţă teritorială, şi
soluţionează:
apelurile îndreptate împotriva hotărârilor judecătoriilor de primă
instanţă, în civil;
litigiile penale de primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa
judecătoriilor penale;
judecă căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătoriile de instrucţie şi penale;

Page 10 of 22
 căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătoriile de supraveghere penitenciară;
căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de judecătoriile pentru
minori, ce au sediu în provincie;
incidente procedurale.

VIII. Tribunalele Superioare de Justiţie sunt instanţe cu gradul cel mai înalt din
cadrul comunităţilor autonome, are trei secţii (civilă şi penală, contecios-
admnistrativă şi socială).

IX. La nivel naţional, jurisdicţia se realizează prin intermediul a două instanţe:

Audiencia Nacional

- Sediu în Madrid;
- Competenţă teritorială pe toată suprafaţa ţării;
- Preşedinele are rangul unui preşedinte de secţie a Tribunalului
Suprem;
- Are trei secţii: penală, de contencios-administrativ, şi socială;
- Soluţionează delictele împotriva familiei regale, infracţiunile de
fals, infracţiunile de trafic de droguri, infracţiunile comise în
fara teritoriului naţional, recursurile împotriva hotărârilor
judecătoriilor penale centrale, recursurile împotriva dispoziţiilor
miniştrilor şi secretarilor de stat, convenţiile colective cu o
aplicabilitate în mai multe comunităţi autonome.

Tribunalul Suprem

- Este organ superior în toate materiile;

- Are sediul la Madrid;
- Numără 91 de membri;
- Are cinci secţii: civilă, penală, contencios-administrativ, socială,
militară;

Page 11 of 22
 - Secţie specială pentru soluţionarea recursurilor în casaţie, prin
care se urmăreşte unificarea doctrinară în materia
contenciosului-administrativ.

X. Consiliului General al Puterii Judiciare (C.G.P.J.) este, potrivit art. 122 din
Constituţie, „un guvern al magistraturii”, organ de stat ce asigură obiectivitatea
şi imparţialitatea justiţiei. Cuprinde 20 de membri, aleşi pentru un mandat de 5
ani de către cele două camere ale Parlamentului, dintre care 10 la propunerea
Partidului Popular, 6 la propunerea Partidului Socialist, 1 la propunerea
Partidului Naţionalist din Catallonia, 1 la propunerea consensuală a primelor
două partide; 12 din cei 20 sunt magistraţi, dar nu sunt aleşi de către magistraţi
(anterior anului 1985 aceştia erau aleşi de magistraţi). După alegere, membrii
C.G.P.J. depun jurământul în faţa Regelui.

Ceilalţi 8 membri ai C.G.P.J. nu sunt în mod obligatoriu reprezentanţi ai societăţii

civile, ci jurişti (avocaţi, notari, grefieri, ş.a.), deoarece toate persoanele care îşi depun
candidatura şi care sunt propuşi Parlamentului pentru a fi alese ca membri C.G.P.J., trebuind
să prezinte doar recomandări din partea magistraţilor.
O lege nouă, adoptată recent de Guvernul Spaniei, stabileşte că deciziile în C.G.P.J. se
iau cu majoritate prin exprimarea a 3/5 din numărul voturilor membrilor (legea anterioară
prevedea doar 1/2 plus 1 din numărul membrilor).
Deşi sistemul actual de vot este dificil, totuşi, în practică, circa 90% din decizii se iau
cu unanimitate de membrii C.G.P.J. După alegerea membrilor, aceştia îşi vor alege
Preşedintele C.G.P.J., care va fi totodată şi preşedintele Tribunalului Suprem.
Printre atribuţiile C.G.P.J. se numără:
numirea judecătorilor la Tribunalul Suprem;
numirea preşedinţilor de instanţe.
Consiliului General al Puterii Judiciare se află în „vârful piramidei sistemului judiciar”,
fiind un organism de conducere al puterii judiciare, care nu exercită atribuţii ale puterii
11
judiciare, acestea din urmă revenind exclusiv judecătorului . În consecinţă, C.G.P.J. nu

11
Dr. José Merino Jiménez (membru Consiliului General al Puterii Judiciare şi membru al Comisiei de Relatii
Internationale al C.G.P.J.) – „Raportului privind desfăşurarea vizitei de studiu în Spania în perioada 9-12 mai 2005” nr.
Nr.387/SIERI/17 mai 2005

Page 12 of 22
poate interveni în soluţionarea vreunui dosar, existând deci o netă separare între domeniul
judiciar (din care face parte C.G.P.J.) şi domeniul jurisdicţional (din care fac parte Tribunalul
Suprem şi celelalte instanţe).
Politica judiciară a C.G.P.J. constă în formarea şi promovarea judecătorului de calitate,
cantitatea în acest domeniu nefiind o prioritate. “Judecătorul de calitate” trebuie să fie bine
pregătit, să aibă un salariu bun şi mijloace materiale corespunzătoare desfăşurării activităţii.
Orice demers în realizarea acestui obiectiv este permis şi indicat de Consiliu.

XI. Tribunalul Constituţional a fost creat în baza legii fundamentale din anul
1978, Titlul IX fiindu-i consacrat în întregime (art. 159-165). Organizarea
acestei instanţe ia modelul italian şi cel german, aducând modificări
importante vechii instituţii a Tribunalului de garanţii constituţionale (creat în
1931).
Tribunalul are propria sa lege de organizare: Legea nr. 2 din 3.10.1979.
Art. 1 al Legii 2/1979 numeşte această intituţie ca fiind „interpretul suprem al
Constituţiei”, fiind independent de toate celelalte organe constituţionale.
Tribunalul este alcătuit din 12 membri numiţi de rege, 4 fiind numiţi la propunerea
Congresului Deputaţilor, 4 sunt numiţi la propunerea Senatului, 2 la propunerea Guvernului,
şi 2 la propunerea C.G.P.J. Rolul Regelui este doar formal, fapt datorat neputinţei refuzării
numirii în funcţie.
Pot fi numiţi membri ai acestui Tribunal dintre magistraţi, procurori, profesori
universitari, funcţionari publici, avocaţi, toţi aceştia trebuind să aibă calitatea profesională de
jurişti, o competenţă recunoscută şi o vechime de peste 15 ani.
Membri Tribunalului sunt inamovibili, independenţi, cu un mandat ce nu mai poate fi
reînoit la expirarea perioadei de 9 ani. Calitatea de judecător în cadrul acestui tribunal este
incompatibilă cu orice alt mandat reprezentativ, cu deţinerea unei funcţii publice sau
administrative, funcţii într-un partid politic, sindicat, exercitarea unei activităţi judecătoreşti,
activităţi în cadrul Ministerului Public, orice activitate profesională sau comercială.
Tribunalul este format integral din judecători constituţionali, grupaţi în două secţii a
câte 6 judecători fiecare secţie, având ca activitate principală soluţionarea cererilor de
amparo, adică de protecţie a drepturilor şi garanţiilor constituţionale. Secţiile se subdivid în
subsecţii, compuse fiecare din trei judecători.
Alte cereri, în afara celor de amparo, soluţionate de către tribunal sunt: recursurile de
neconstituţionalitate a legilor şi a dispoziţiilor normative cu putere de lege, precum şi

Page 13 of 22
conflictele de competenţă dintre stat şi comunităţile autonome, sau dintre diferitele
comunităţi autonome.

XII. Tribunalul de Conturi are ca scop exercitarea unui control asupra modului de
efectuare a cheltuielilor publice, fiind, de asemenea, şi un organ constituţional
de control al gestiunilor publice, acţionând atât în sectorul public cât şi privat
(art. 136 alin. 1 Constituţie).
Tribunalul este format din 12 consilieri aleşi de Parlament dintre: cenzorii Tribunalului
de Conturi, magistraţi şi procurori, profesori universitari, funcţionari publici, avocaţi,
economişti; ce au o competenţă recunoscută şi o vechime de peste 15 ani. Durata mandatului
unui consilier este de 9 ani.
Membri tribunalului beneficiază de aceeaşi independenţă şi inamoviblitate, interdicţii şi
incompatibilităţi ca şi judecătorii.
Fiecare consilier de conturi conduce un departament în care sunt încadraţi şi contabili,
auditori şi alte persoane cu pregătire superioară, alcătuind cca. 1000 de persoane.
În cadrul procedurilor jurisdicţionale legitimarea procesuală activă este recunoscută de
lege administraţiilor publice şi oricăror persoane care pot justifica un interes direct.

Personalul judiciar

În Spania, termenii de „judecător” şi de „magistrat” au conotaţii

parţial diferite decât cele din ţara noastră.
Magistratul este un membru al instanţei, care realizează funcţia
jurisdicţională, aflat în grad superior celorlalţi judecători.
Procurorii nu fac parte din corpul magistraţilor, aceştia fiind
organizaţi într-un corp distinct şi beneficiază de un statut propriu. În
Spania, există trei categorii de personal care exercită funcţii judiciare:
magistratul de la Tribunalul Suprem, magistrul şi judecătorului.
Accesul la funcţia de judecător se face în baza unui concurs numit „oposicion libre”,
urmat de un curs teoretic şi practic de selecţionare realizat în cadrul centrului de formare şi

Page 14 of 22
selecţionare a judecătorilor ce funcţionează în cadrul Consiliului Superior al Puterii
12
Judiciare .
Convocarea pentru concurs vizează toate posturile libere la data organizării
concursului, dar şi pentru cele estimate a se elibera până la următoarea dată de organizare a
concursului.
Un sfert din aceste locuri sunt rezervate licenţiaţilor în drept cu o experienţă
profesională ca jurişti, ce au acces la acest curs de selecţionare doar după ce trec de un
concurs-opoziţie.
Probele de acces sunt evaluate de un tribunal prezidat de Preşedintele Tribunalului
Suprem sau de un magistrat delegat al Tribunalului Suprem, şi alcătuit dintr-un procuror,
două cadre didactice universitare, un avocat cu experienţă de minim 10 ani, un avocat al
statului, un secretar judiciar, şi un membru al organelor tehnice ale Consiliului General al
Puterii Judiciare, licenţiat în drept, ce va fi desemnat drept secretar al tribunalului. Durata
cursului este de un an.

Accesul în funcţia de magistrat se realizează:

în urma promovării judecătorilor în temeiul unei clasificări făcute la fiecare trei
ani;
în baza unei probe selective a judecătorilor civili, penali şi de contencios-
administrativ;
prin concurs de către jurişti de recunoscută competenţă şi experienţă
profesională mai mare de 10 ani.

Funcţiile administrative se ocupă prin numire pe o perioadă determinată.

Judecătorii şi magistraţii sunt inamovibili. Dacă sunt numiţi pentru o perioadă

determinată, doar pentru acea perioadă beneficiază de inamovibilitate. Pot fi transferaţi sau
suspendaţi din funcţie doar în cazurile strict determinate de lege, şi doar de către Consiliul
General al Puterii Judiciare. Judecătorilor şi magistraţilor le este permisă asocierea în
organizaţii profesionale.
Pot fi reţinuţi doar prin ordin al judecătorului competent sau în caz de delict flagrant.

12
A se vedea Prof. univ. Dr. Ioan Leş – op. cit. pag. 710-711

Page 15 of 22
 Răspund civil şi pentru pagubele cauzate în exerciţiul lor, dacă au acţionat cu viclenie
sau din culpă.
Statutul judecătorului de pace este parţial diferit de cel al celorlalţi judecători.
Judecătorii de pace nu trebuie să fie obligatoriu licenţiat în drept. Sunt supuşi aceloraşi
incompatibilităţi şi interdicţii asemeni celorlalţi judecători. Numirea lor în funcţie se
realizează de către conducerea Tribunalului Suprem. Mandatul unui judecător de pace este de
4 ani. Pe perioada mandatului aceştia sunt inamovibili.

Avocaţii au un rol foarte important în procedura judiciară.

Denumirea acestora este de:
„Procurador” cel ce este mandatat de parte să o reprezinte;
„Abogado”, cel ce realizează apărarea tehnică.
Împuternicirea procurador-ului se face în baza unui act notarial sau declaraţie în faţa
secretarului judiciar.
Statutul acestora se prevăzut prin Decretul Regal nr. 2046 din 30.07.1982. Procurador-ii
sunt organizaţi profesional în Colegiul Procuradorilor. Caracterul de profesiune liberală este
păstrat şi în reglementările acestei ţări, asemeni României.
Avocatura, pe de altă parte, este reglementată prin art. 2090 din 24.07.1982, fiind de
asemenea o profesiune liberală, membri fiind organizaţi profesional în Consiliul General al
Avocaturii.
Atât avocatul cât şi procurador-ul beneficiază din partea clientului de un onorariu
corespunzător, stabilit printr-un pact de quota litis.
În afara acestor profesiuni prezentate, mai sunt şi: experţii, funcţionarii judecătoreşti şi
secretarii judiciari.
În Spania, admiterea în administraţia publică şi în special în domeniul Administraţiei
Justitiei se face printr-un proces istoric dificil şi strict, cunoscut sub numele de audieri
publice. La nivel naţional există mai multe centre de formare pentru noii funcţionari publici,
13
în funcţie de domeniu, ca de exemplu :
Institutul Naţional de Administraţie Publică, pentru funcţionarii publici;
Şcoala Diplomatică, pentru membrii corpurilor diplomatice;
Centrul de Studii Juridice pentru personalul din Administratia Justitiei;

13
Igor Gayarre Conde (funcţionar public, Consultant al Directorului Centrului de Studii Juridice) – „Formarea grefierilor în
Spania”, Centru de Studii Juridice

Page 16 of 22
 cu exceptia Judecătorilor care au propriul lor centru – Şcoala de Drept din
Barcelona.

Ministerul Public

Numit în limba spaniolă drept „ministerio fiscal”.

Ministerul Public este un organ constituţional, conceput şi în Spania, asemeni ţării
noastre, pentru apărarea legalităţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, şi a independenţei
justiţiei.
Constituţia spaniolă reglementează instituţie în Titlul VI privitor la puterea
judecătorească.
Are o poziţie independentă de instanţele judecătoreşti. Art. 124 alin. 2 din Constituţie
prevede că „Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin organe proprii, în conformitate cu
principiile unităţii de acţiune şi dependenţă ierarhică şi, în toate cazurile, conform principiilor
legalităţii şi imparţialităţii.”
„Ministerul Public, integrat cu autonomie funcţională în cadrul Puterii Judiciare, îşi
îndeplineşte rolul său prin organe proprii, în conformitate cu principiile unităţii de acţiune şi
dependenţă ierarhică, supunându-se, în toate cazurile, principiilor legalităţii şi imparţialităţii”
(art. 2 alin. 1 Legea 50 din 30.12.1981).
Ministerul Public nu este subordonat în nici un fel autorităţilor de conducere ale
instanţelor de judecată, indiferent de poziţia lor în cadrul sistemului judiciar.
Ministerul Public dobândeşte calitatea de parte în cadrul procedurilor judiciare civile
şi penale, iar în materie penală, procurorul este cel mai adesea însăşi titularul acţiunii.
Guvernul poate solicita Procurorului General al statului promovarea unor acţiuni în
justiţie necesare apărării interesului public. Comunicarea dintre Guvern şi Ministerul Public
se realizează prin intermediul Ministerului de Justiţie.
Procurorul General al Statului (El Fiscal General del Estado) prezintă anual
Guvernului informări asupra activităţii sale, asupra prevenirii crimei şi reformelor necesare
pentru o mai mare eficienţă a justiţiei.
Procurorul General al Statului este numit în funcţie de Rege, la propunerea
Guvernului, după consultarea prealabilă a Consiliului General al Puterii Judiciare. Ceilalţi
procurori sunt numiţi prin Decret Regal sau prin Ordin al Ministrului Justiţiei.

Page 17 of 22
 Organele de conducere ale Ministerului Public sunt:
Procurorul General al statului;
Consiliul Ministerului (Consejo Fiscal).

Organe descentralizate ale Ministerului Public în teritoriu sunt:

Parchetul Tribunalului Suprem (Fiscalia del Tribunal Suprem);
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constituţional;
Parchetul Audiencia Nacional;
Parchetul Special pentru Prevenirea şi Reprimarea Traficului Ilegal de
Droguri;
Parchetul Special pentru Reprimarea Delictelor Economice legate de Corupţie;
Parchetele Tribunalelor Superioare de Justiţie;
Parchetele instanţelor provinciale;
Parchetul Tribunalului de Conturi.

Atribuţiile Ministerului Public:

Veghează ca funcţia jurisdicţională să se realizeze în mod eficient, în baza legii
şi a termenelor acesteia, prin intentarea acţiunilor şi a recursurilor;
Veghează pentru respectarea instituţiilor constituţionale, a drepturilor
fundamentale şi a libertăţilor publice;
Exercită acţiunile civile şi penale la cererea autorităţii judiciare pentru luarea
unor măsuri de siguranţă;
Participă în procesele civile privitoare la statutul civil, şi în celelalte cazuri
prevăzute de lege, pentru apărarea legalităţii şi a interesului public şi social;
Veghează la executarea deciziilor judecătoreşti;
Promovează recursul de amparo constituţional în cazurile prevăzute de legea
organică de amparo;
Intervine în procedurile pendente în faţa Tribunalului Constituţional;
Apără legalitatea în procesele de contencios administrativ ce impun participarea
procurorului.

Page 18 of 22
 Influenţa arabă pe teritoriul Spaniei

Nu putem vorbi despre teritoriul Spaniei, ignorând unul din aspectele, care îi conferă
acestei ţări specificul său actual, cultura islamică.
Alături de common law şi de dreptul cutumiar,
dreptul islamic constituie al treilea mare sistem
juridic mondial. „Islam” semnifică de fapt
„supunerea totală în faţa lui Dumnezeu”, iar dreptul
14
islamic nu se sustrage acestei supuneri .
Dreptul islamic aparţine spiritului limbii şi culturii arabe, o limbă care reproduce în
scris numai consoanele, şi care dă naştere unor dispute filologice complexe, creând mari
dificultăţi la traducerea lor în alfabet latin. Profund legat de textul sacru, dreptul islamic este
subordonat ritualului religios, ştiinţa juridică fiind strâns legată de teologie.
Dreptul islamic este născut dintr-o predică îndreptată la început către cetăţeanul
comerciant, apoi către beduinul războinic, subordonat preceptelor religioase, imuabil,
răspândit într-un timp scurt pe un teritoriu ce se întindea din Indonezia până în Spania, şi din
Balcani până în Nigeria de Nord, prezintă o adaptabilitate extraordinară la vremuri şi societăţi
15
noi, convieţuind cu sisteme dintre cele mai diverse .
Complexul de norme religioase, juridice şi sociale, formate direct pe doctrina
Coranului, poartă numele de sharia . În sharia convieţuiesc reguli teologice, morale, de rit şi
cele pe care le vom numi norme de drept privat, alături de normele fiscale, penale, procesuale
şi din dreptul războiului (dreptul umanitar). Sharia semnifică, literalmente „calea de urmat”,
dar se poate traduce şi cu „legea divină”, în sensul în care se vorbeşte despre „lege” în
16
Biblie .
Ocupaţia arabă a introdus în agricultură un sistem de irigaţie perfecţionat aici ca în nici
17
o altă ţară din lume la acea dată . Arabii au introdus în Spania, de unde acestea se vor
răspândi în restul Europei - metode şi specii necunoscute în agricultură, pomicultură şi

14
A se vedea Prof. univ. Mario G. Losano – „Marile sisteme juridice. Introducere în dreptul european şi
extraeuropean”, coordonator traducere şi îngrijire ediţie Prof. univ. Dr. Mihail-Constantin Eremia, editura All Beck,
Bucureşti, 2005, pag.
359-420

15
Ibidem.

16
Ibidem., pag. 361
17
A se vedea http://dacoromania9.go.ro/nr32/cultura_si_civilizatie_araba.htm

Page 19 of 22
horticultură, ca: orezul, cânepa, bumbacul, dudul alb, bananierul, curmalul, gutuiul,
portocalul, lămâiul, caisul, piersicul, rodiul, moşmonul, pepenele galben, strugurii-ursului.
Manufactura mătasei, a bumbacului, a lânei, a hârtiei, introduse de arabi în Spania (şi, prin
acestea, în Europa), ce a dus la o puternică dezvoltare a comerţului.
Viaţa intelectuală şi culturală din Spania aflată sub ocupaţia islamică era infinit
superioară celei din restul Europei. Califul al-Hakam II (961-976), de exemplu, fondează 27
de şcoli publice în capitala sa Cordoba; îşi ataşează la curte numeroşi erudiţi, filosofi şi
scriitori.
Contribuţia la dezvoltarea ştiinţei europene, a fost
enormă. Personalităţi dintre cele mai ilustre ale culturii
occidentale veneau să se instruiască şi să se perfecţioneze în
centrele de cultura arabă din Spania. Arabii au fost marii
transmiţători şi, în multe cazuri, chiar salvatori ai ştiinţei
greceşti, pe care au şi continuat-o şi dezvoltat-o timp de
cinci secole.
În oraşul Toledo, grupul aşa numiţilor "traducători
toledani" (din Spania) au făcut cunoscut pentru prima data
Occidentului scrierile lui Euclide, Ptolemeu, Hipocrate,
Galenos, Avicenna, traducându-le din arabă în limba latină.
Unui singur astfel de traducător din arabă (Gherardo da Cremona, secolul XII) i se
datorează versiunile în latină a peste 87 de tratate de medicina şi astronomie, fizică şi
mecanică, astrologie şi alchimie, matematică şi filosofie. Lucrări fundamentale ale ştiinţei şi
filosofiei greceşti (precum şi opere originale arabe) au fost traduse din arabă în latină şi la
curtea regilor normanzi sau suevi.
În Peninsula Iberică, cooperarea dintre creştini, musulmani şi evrei s-a realizat într-un
regim de exemplară şi benefică toleranţă.
De primordială importanţă a fost aportul arabilor şi în filosofie. Fără a ţine seama de
influenţa arabilor, filosofia scolastica medievala este, în mare parte, de neconceput. Siger de
Brabant a fost adept al filosofului arab Averroes; Roger Bacon 1-a preferat pe Avicenna,
celalalt mare filosof arab; în timp ce Toma din Aquino a combinat elemente împrumutate din
filosofia amândurora. Arabii au atras atenţia asupra lui Aristotel, pe care occidentalii 1-au
receptat în lumina interpretărilor date de Avicenna şi Averroes.

Page 20 of 22
 Legăturile în domeniul artistic ale europenilor cu lumea
arabo-islamica au început încă din secolul al VIII-lea, odată cu
schimburile comerciale care includeau şi obiecte de arta, şi
odată cu construcţia primelor monumente de arhitectură arabă
din Spania. Cu ocazia cruciadelor, occidentalii au cunoscut mai
de aproape arta arabă. În Peninsula Iberică, creştinii refugiaţi
din zonele ocupate de musulmani ("mozarabii") au difuzat - la
fel ca musulmanii rămaşi în regiunile recucerite de creştini (şi
numiţi "mudejares") - stilul arhitecturii şi tehnicile artistice
arabe în toată Spania.
Arhitectura Evului Mediu din Occident a fost sensibil influenţată de tradiţiile
arhitecturii arabo-musulmane: ferestre duble, arce de diferite genuri, creneluri, cupole, arcade
sau bolte poligonale şi segmentare, suprafeţe traforate, decoraţie policromă cu ceramică
emailată.
Arcul în formă de potcoavă (apărut mai întâi în 709, în moscheia omayazilor din
Damasc) a fost mult folosit de arabi, pentru posibilităţile sale atât structurale cât şi decorative.
De asemenea, arcul trilobat, cel dantelat (polilobulat), cel ascuţit, arcul orb, acesta din
urma frecvent în arhitectura arabo-musulmană şi stilul mudejar, transmiţându-se până şi în
arhitectura unor catedrale engleze (din Durham de pilda, sau din Norwich). Din arhitectura
arabă provine şi arcul obtuz, cunoscut în Anglia sub numele de "arc Tudor".
În domeniul literaturii, arabii au fost mediatorii procesului de transmitere în lumea
europeană a unui vast material de legende, povestiri şi fabule, originare din India şi Persia.
Verosimilă este şi influenţa arabo-islamica asupra trubadurilor, atât sub raportul
tematicii, cât şi în crearea celor dintâi forme strofice şi rimate ale poeziei ţărilor romanice,
mai ales provensale.
În sfârşit, semnificativ pentru vastitatea ariei şi pentru varietatea domeniilor în care s-a
exercitat influenţa arabo-musulmană în Europa, este şi reflectarea acestor influenţe în fondul
lexical al diferitelor ştiinţe (zenit, nadir, azimut, algebra, algoritm, cifră, zero, alchimie,
alcaloizi, alcool, borax, elixir, talc, şi mulţi asemenea termeni).

Page 21 of 22
 Bibliografie

1. Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Instituţii judiciare contemporane”, editura C.H. Beck,
2007;
2. Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Tratat de drept procesual civil”, ediţia a 5-a, cu referire la
Proiectul Codului de procedură civilă, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010;
3. Prof. univ. Dr. Ioan Leş – „Sisteme judiciare comparate”, editura All Beck, Bucureşti,
2002;
4. Dr. José Merino Jiménez (membru Consiliului General al Puterii Judiciare şi membru
al Comisiei de Relatii Internationale al C.G.P.J.) – „Raportului privind desfăşurarea
vizitei de studiu în Spania în perioada 9-12 mai 2005” nr. Nr.387/SIERI/17 mai 2005;
5. Igor Gayarre Conde (funcţionar public, Consultant al Directorului Centrului de Studii
Juridice) – „Formarea grefierilor în Spania”, Editura Centrului de Studii Juridice;
6. Prof. univ. Mario G. Losano – „Marile sisteme juridice. Introducere în dreptul
european şi extraeuropean”, coordonator traducere şi îngrijire ediţie Prof. univ. Dr.
Mihail-Constantin Eremia, editura All Beck, Bucureşti, 2005;
7. http://es.wikipedia.org/wiki/Espaňa;

8. http://www.vaucanson.org/espagnol/linguistique/lenguas_espana_esp.htm;

9. http://www.congreso.es/consti/index.htm;

10. http://dacoromania9.go.ro/nr32/cultura_si_civilizatie_araba.htm.

Page 22 of 22